Cererea si oferta de munca

Cererea si oferta de munca

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata existenta la un moment dat intr-o economie, exprimata prin numarul de locuri de munca disponibile. Cererea de munca se constituie in volumul de munca necesar in economie la un moment de timp, relevat de populatia apta sa presteze o munca remunerata, conform indeplinirii sarcinilor prevazute. Pentru persoanele apte de a lucra si disponibile acestor prestatii, conditia esentiala pentru ca nevoia de munca sa fie socotita cerere este remunerarea (salarizarea) ei.

Cererea de forta de munca se cuantifica la doua nivele:

cerere agregata, atunci cand se are in vedere economia nationala;

cerere individuala, cand este vorba de o singura firma.

Fie ca este vorba despre cerere agregata, fie ca este vorba de cerere individuala, cererea de munca presupune necesitatea angajatorului potential

de a-si atrage mana de lucru specializata sau nu, pe baza de contract. Insumand cererile individuale ale firmelor aflate in postura amintita, obtinem cererea agregata de munca. Aceasta cerere trebuie corelata cu cererea de bunuri si servicii pe piata.

Pe termen scurt, marimea cererii de munca este invariabila, deoarece dezvoltarea de noi activitati presupune timp.

Posesorii fortei de munca beneficiaza de o mobilitate relativ redusa, a carei scadere se accentueaza pe termen lung (pe considerente de varsta, obisnuinta, etc.).

Oferta de munca se refera la cantitatea de munca ce poate fi prestata la un moment dat intr-o economie, in conditii remuneratorii. Ea cuprinde populatia apta sa lucreze si disponibila pentru a efectua activitati economice generatoare de venit (se exclud de aici femeile casnice, militarii in termen, studentii si alte categorii sociale).

Trasaturile ofertei fortei de munca au in vedere ca:

oferta este o categorie inseparabila de posesorul ei;

ca prod-factor, forta de munca trebuie sa fie prezenta pe piata;

oferta de munca presupune aptitudini si calitati din partea lucratorului;

este un factor care, depinzand de cel care-si pune la dispozitia angajatorului mana de lucru, manifesta mobilitate individuala relativa;

se prezinta atat sub forma individuala (numarul de ore-munca pe care o persoana le poate presta in conditii salariale), cat si sub forma agregata sau totala (suma ofertelor de munca individuale);

se formeaza in timp, intr-un interval necesar cresterii si instruirii unei noi generatii, pana la varsta angajarii;

pe termen scurt, oferta de munca este relativ rigida;

posesorul fortei de munca este dispus sa caute o slujba, dar, din cauza obligatiilor de a-si intretine atat propria persoana, cat si familia, nu va putea astepta la infinit locul de munca potrivit si va accepta ceea ce i se da de lucru;

in determinarea ofertei de forta de munca depinde daca durata legala a activitatii este fixata sau nu.

Factorii care influenteaza oferta de forta de munca sunt:

populatia activa disponibila a unei tari;

cantitatea de munca depusa de un angajat (pe zi, saptamana, luna);

nivelul pregatirii si a calificarii persoanei in cauza;

programul si conditiile de lucru;

nivelul general al standardului de viata;

posibilitatile de promovare in cadrul firmei;

marimea salarului oferit;

impozitele si taxele percepute asupra castigurilor realizate;

varsta fortei de munca;

sexul fortei de munca.

Oferta de munca se formeaza pornind de la ideea ca, daca lucratorul dispune de venituri relativ modeste, va fi dispus sa efectueze ore suplimentare, pentru a-si creste sursele de venit. Odata cu marirea veniturilor sale pe aceasta baza, individul beneficiaza, insa, de tot mai putin timp liber. Este clar ca, pe masura ce situatia materiala i se imbunatateste, persoana respectiva poate achizitiona tot mai multe bunuri necesare, cu exceptia unuia, timpul liber, pe care incepe sa caute a-l obtine. Acest lucru se cunoaste in economie sub forma a doua efecte generate de realitate:

A.    Efectul de substitutie, care arata ca atata vreme cat se inregistreaza o crestere a salariului sau real, omul va opta pentru sporirea veniturilor prin munca in afara programului (ca urmare, are loc extinderea ofertei de mana de lucru). Cand va alege omul sa lucreze mai mult, in detrimentul timpului liber? Atunci cand apare cel putin una din urmatoarele situatii:

cand individul prefera avantajele materiale, celor de alta natura;

cand nu are alte surse de venit;

cand salariul real creste.

B.    Efectul de venit se inregistreaza in momentul in care persoana care munceste, multumita de salariul primit si de venitul cumulat (ceea ce duce la reducerea progresiva sau brusca a ofertei de munca), va opta pentru tot mai mult timp liber. Se spune ca acest efect incita omul sa lucreze mai putin, in conditiile in care venitul sau real creste. Intuitiv, se afirma ca, daca, salariul sau creste, angajatul va lucra mai mult, motivat de castig. Experienta arata, insa, ca rezultatul prevazut este adesea opus, asa cum se poate constata din exemplele urmatoare:

atunci cand scade impozitul pe venit, oamenii muncesc mai putin;

in cele mai multe cazuri, in loc sa insemne timp lucrat suplimentar sau productivitate superioara, imbunatatirea salariilor duce la scaderea timpului aferent muncii.

Efectul global al sporirii venitului real al angajatului depinde de 'greutatea' celor doua efecte precizate anterior.

Pentru a determina echilibrul pietei muncii si pentru a face mai usor de inteles separatia dintre efectul de substitutie si cel de venit se ia in considerare urmatorul exemplu:

daca salariul cuvenit pentru ziua de munca de 8 ore nu-i ajunge, poate hotari sa lucreze, de exemplu, 9 ore. La un salariu orar de 10 , omul obtine 90 pe zi si are 15 ore libere.

daca salariul orar este de 12 , conform efectului de substitutie, el va antrena mai mult efort lucrativ. Pe de alta parte o ora de timp liber necesita, acum, sacrificarea a 12 in loc de 10 . Ca atare, iata cum efectul mentionat aduce cu sine cresterea consumului aferent variabilei cu pret relativ mic (venitul), in paralel cu scaderea consumului din variabila al carei pret relativ a crescut (timpul liber).

cand venitul ii este suficient, muncitorul poate reveni la programul de 8 ore pe zi, pentru ca este motivat de efectul de venit.

8 ore /zi * 12$/ora = 96$/zi (situatia actuala);

9 ore/zi * 10$/ora = 90$/zi (situatia anterioara).