QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate economie

Contractul comercial international



CONTRACTUL COMERCIAL INTERNATIONAL


Sectiunea 1. Aspecte preliminare

1. Izvoarele obligatiilor in comertul international

Izvoarele obligatiilor in comertul international pot fi actele juridice si faptele juridice conexe cu actele juridice.



Actele juridice au fost clasificate, la randul lor, in acte juridice de baza (contractele si titlurile de valoare) si acte juridice auxiliare (precum oferta, acceptarea, acreditivul, ordinul de imbarcare).

Faptele juridice licite sau ilicite, pentru a fi izvoare de obligatii comerciale internationale, trebuie sa fie legate direct sau indirect, de un contract principal care "le poate oferi, prin extensiune, note de internationalitate si comercialitate, asigurandu-le un regim distinct de cel din dreptul intern, care sa justifice, printre altele, competenta jurisdictiei arbitrale".

Unele dintre faptele juridice conexe (precum imbogatirea fara justa cauza, gestiunea de afaceri, plata lucrului nedatorat) pot sa dea nastere unei obligatii de restituire in sarcina beneficiarului.

Alte fapte juridice conexe, actiuni ilicite (precum concurenta neloiala ori abuzul de publicitate) sau omisiuni ilicite (neindeplinirea unei activitati sau neluarea unei masuri cand acea activitate sau masura trebuiau intreprinse de o anumita persoana, cum ar fi neluarea, din neglijenta, a masurilor de conservare a bunurilor primite in gestiune) dau, de asemenea, nastere la obligatia de reparare a prejudiciului.

Cel mai important instrument de realizare a comertului international il reprezinta contractul comercial international.

Fac parte din categoria contractelor comerciale internationale: contractul de vanzare internationala de marfuri, contractul de transport international de marfuri si persoane, contractul de asigurare internationala, contractul de comision international, contractul de mandat international, contractul de gaj, contractul de depozit, contractul de leasing, contractul de know-how, contractul de engineering etc.

Actele juridice unilaterale au o importanta mai mica decat contractele si sunt reduse ca numar in comertul international (de altfel si in dreptul intern situatia este aceeasi). Din sfera actelor unilaterale de comert international fac parte subscrierea unui titlu de credit (cambie, bilet la ordin, cec.), constituirea unei societati comerciale cu raspundere limitata cu asociat unic etc.

2. Caractere ale contractelor comerciale internationale

Contractul comercial international trebuie sa aiba simultan caracter comercial si international, pentru ca lipsa uneia dintre aceste trasaturi face ca acel contract sa apartina fie contractelor civile, fie contractelor comerciale supuse exclusiv dreptului national.

Astfel, operatiunile de introducere sau de scoatere din tara prin colete sau de catre calatori, cu respectarea prevederilor legale, a unor bunuri de uz familial sau personal, neavand caracter comercial nu pot fi considerate contracte comerciale internationale, desi prezinta elemente de extraneitate.

Tot astfel, vanzarea comerciala, mandatul comercial, asigurarile etc., nu devin contracte comerciale internationale daca nu au un element de internationalitate apt sa determine incidenta simultana a mai multor sisteme de drept national.

Pentru determinarea caracterului "international" al unui contract comercial se utilizeaza atat criterii juridice (precum locul incheierii contractului, locul executarii sale, domiciliul sau resedinta persoanei fizice, sediul persoanei juridice etc.), cat si criterii economice (care se refera la impactul economic al contractului, cum sunt: miscarea de valori peste frontiere, repercusiunile asupra rezervelor de devize ale unei tari, incidenta operatiei juridice asupra relatiilor economice cu strainatatea etc.), in raport de natura contractului respectiv, cu tendinta evidenta de a se gasi solutii in favoarea comertului international.

Conceptia care utilizeaza numai criterii juridice, sustine ca un contract are caracter international cand contine cel putin un element de extraneitate.

Aceasta conceptie a fost criticata, invocandu-se ca argument faptul ca unele elemente de extraneitate nu sunt luate in considerare pentru a se conferi caracter international unui contract (de exemplu, cetatenia partilor). Se ajunge astfel la concluzia ca este necesara aplicarea cumulativa a doua sau mai multor criterii pentru a se considera ca un contract are caracter international, deoarece un singur criteriu nu este suficient in acest scop.

3. Regimul juridic al contractelor comerciale internationale

Acest regim juridic poate sa fie diferit de la un contract la altul, in functie de legea aplicabila contractului respectiv, intrucat in prezent nu exista un drept material uniform in materie. Astfel:

a) unele dintre contractele comerciale internationale formeaza obiectul de reglementare al conventiilor internationale (de exemplu, contractul de vanzare internationala de marfuri formeaza obiectul de reglementare al Conventiei de la Viena, din 1980; contractul de transport de marfuri pe mare este reglementat de Conventia de la Hamburg, din 1978; contactul international de transport de marfuri pe Dunare formeaza obiectul de reglementare al Conventiei de la Siofoc(Ungaria), din 1989; contractul international de transport de marfuri pe calea ferata este reglementat de Conventia de la Berna, din 1980; contractul international de transport aerian de marfuri formeaza obiectul de reglementare al Conventiei de la Montreal, din 1999; contractul international de transport de marfuri pe sosele este reglementat de Conventia de la Geneva, din 1956);

b)alte contracte, nefiind reglementate prin conventii internationale in materie, constituie obiectul reglementarilor speciale din dreptul national al statelor comunitatii internationale, care sunt aplicabile cand acestea constituie lex causae;

c) in sfarsit, in lipsa oricaror reglementari speciale, contractele comerciale internationale sunt supuse regimului juridic de drept comun ce rezulta din sistemul de drept national care constituie lex causae, in conformitate cu normele conflictuale incidente.

In acest sens, doctrina a remarcat faptul ca prevederile care fac parte din fondul normativ de drept comun, avand ca obiect, in principiu, raporturi juridice fara elemente de extraneitate, pentru a putea fi folosite, prin extensiune, in relatiile economice internationale, trebuie sa fie compatibile cu particularitatile comertului international.

Sectiunea 2. Clasificarea contractelor comerciale internationale

Contractele comerciale internationale sunt clasificate pe baza mai multor criterii, dintre care unele sunt specifice dreptului civil, iar altele dreptului comertului international.

1. Criterii de clasificare specifice dreptului civil

1.1. In raport de finalitatea urmarita de parti, actele juridice civile pot fi oneroase sau cu titlu gratuit.

Contractele comerciale internationale au caracter oneros pentru ca fiecare parte contractanta se obliga sa execute o prestatie in vederea obtinerii unui avantaj material prin executarea prestatiei celeilalte parti; de altfel, activitatea comerciantilor are un caracter lucrativ, adica este desfasurata in vederea obtinerii unui profit.

De aceea au caracter oneros si contractele care in dreptul comun sunt, in principiu, cu titlu gratuit precum mandatul, depozitul, contractul de imprumut al unei sume de bani.

Chiar actele juridice care in aparenta au caracter gratuit (precum distribuirea fara plata de esantioane, vanzarea de marfa in regim de solduri, vanzarea promotionala si contractul de licenta gratuita a unui brevet de inventie) in realitate, au caracter oneros pentru ca le lipseste intentia de gratificare (animus donandi), care este de esenta actelor juridice cu titlu gratuit. De exemplu:

a) distribuirea de esantioane fara plata indeplineste functii publicitare, de reclama, avand ca scop atragerea clientelei si obtinerea, in consecinta, de avantaje materiale viitoare;

b) vanzarea de marfa in regim de solduri, adica vanzarea sub cost, are ca scop evitarea de pierderi si mai mari, pentru ca sunt soldate marfurile existente in stoc si care au devenit greu vandabile, fie pentru ca nu mai sunt competitive sub aspectul parametrilor tehnico-calitativi, in raport cu marfurile concurente, fie pentru ca au iesit din moda, ori sezon. Prin trecerea timpului, vanzarea unor asemenea marfuri ar deveni mai dificila si chiar imposibila.

1.2. In functie de cognoscibilitatea in momentul incheierii contractului a prestatiilor asumate de parti, contractele comerciale internationale pot fi comutative, cand prestatiile la care se obliga partile sunt determinate sau determinabile (majoritatea operatiilor comertului international apartin acestei categorii) sau aleatorii, cand intinderea prestatiilor partilor depinde de un eveniment viitor si incert (de exemplu, contractul de asigurare internationala si contractul de reasigurare internationala impotriva riscurilor).

1.3 In functie de numarul partilor care se obliga, contractele comerciale internationale pot fi contracte sinalagmatice perfecte (cand genereaza la data incheierii lor obligatii corelative fiecarei parti si obligatia fiecarei parti isi are cauza juridica in obligatia celeilalte) sau contracte sinalagmatice imperfecte - denumire improprie sub care este, uneori, desemnat un contract unilateral (cand pe parcursul executarii lui s-au nascut obligatii si in sarcina celeilalte parti, izvorul obligatiilor acestei parti fiind un fapt ulterior si fara legatura cu contractul - de exemplu, gestiunea de afaceri).

Regula este ca operatiile de comert international genereaza obligatii reciproce intre parti.

Sunt contracte sinalagmatice perfecte nu numai cele care au acest caracter in dreptul comun (precum vanzarea, transportul, antrepriza etc.), ci si contractele care potrivit Codului civil au, de regula, caracter unilateral (de exemplu, depozitul, mandatul, imprumutul etc.).

Prin exceptie, contractul de gaj comercial (amanetul) isi pastreaza caracterul sinalagmatic imperfect pentru ca, in principiu, creeaza obligatii numai in sarcina creditorului garantat, in masura in care nu a prilejuit cheltuieli de conservare si intretinere (care sunt in sarcina debitorului in temeiul art. 1691 alin. 2 Cod civil).

1.4 Din punct de vedere al modului de formare, contractele comerciale internationale pot fi consensuale, solemne si reale.

De regula, contractele comerciale internationale se realizeaza in forma scrisa, dar o asemenea forma este impusa de lege ad probationem, nefiind afectat principiul consensualismului.

1.5. In raport de efectele pe care le genereaza, contractele pot fi constitutive, translative sau declarative de drepturi.

In raporturile de comert international, prin contractele constitutive, se creeaza, de regula, drepturi de creanta (de exemplu, contractele de mandat, comision, depozit, antrepriza, transport etc.). In general, contractele de prestari de servicii sunt cele care genereaza drepturi de creanta.

Uneori, prin contractele constitutive se creeaza drepturi reale. De exemplu, contractul de ipoteca, utilizat mai ales in dreptul bancar, genereaza un drept de ipoteca (drept real accesoriu) in favoarea creditorului garantat. Tot astfel, contractul de antrepriza genereaza in favoarea beneficiarului un drept de proprietate asupra constructiei edificata de antreprenor.

Contractele translative de drepturi au ca efect, de regula, transmiterea unor drepturi reale de la un titular la altul. De exemplu: a)vanzarea comerciala internationala are ca efect principal transmiterea dreptului de proprietate asupra marfii care este obiectul contractului, de la vanzator la cumparator;

b)contractul de schimb presupune un dublu transfer de proprietate intre copermutanti pentru marfurile ce formeaza obiectul schimbului.

Uneori, contractele translative au ca efect numai transmiterea unui drept real de folosinta (de exemplu, contractul de licenta de brevet de inventie, contractul de leasing).

Alteori, in cazuri rare, este intalnit in comertul international contractul translativ de drepturi de creanta (cesiunea de creanta).

Contractele declarative de drepturi(de exemplu, contractul de tranzactie) sunt, de asemenea, rar intalnite in comertul international.

1.6. In functie de corelatia dintre ele, pot fi contracte principale si accesorii. Majoritatea contractelor comerciale internationale sunt principale (de exemplu, vanzarea comerciala internationala, mandatul comercial international, transportul international de marfuri si calatori etc.).

Contractele accesorii nu au o existenta si valoare juridica de sine statatoare, ci depind de existenta altui contract (de exemplu, au caracter accesoriu: contractul de gaj, unele contracte de garantie bancara, precum fidejusiunea, clauza penala, clauza compromisorie ).

1.7. Tinand seama de felul obligatiilor pe care le genereaza, pot fi facute mai multe clasificari[10] ale contractelor comerciale internationale:

1.7.1.o prima clasificare a contractelor care are in vedere obiectul lor si vizeaza mai ales aspectul economic, distinge intre urmatoarele tipuri de contracte a) de livrare de marfuri (de exemplu, contractul de vanzare, contractul de schimb);

b) de executare de lucrari (de exemplu, contractul de antrepriza pentru lucrari de constructii-montaj, contractul de engineering, de proiectare);

c) de prestari de servicii (de exemplu, contractul de mandat, de comision, de depozit, de transport, de asigurare, de consulting).

1.7.2. O alta clasificare are in vedere obiectul obligatiilor la care dau nastere contractele; astfel:

a) obligatii de a da, genereaza contractele translative de drepturi reale si cele care implica o contraprestatie pecuniara (de exemplu, plata pretului, navlului, comisionului, primei de asigurare, chiriei etc.);

b) obligatii de a face, rezulta din contractele de executari de lucrari (in special antrepriza) sau din cele de prestari de servicii (transport, comision, mandat, consulting etc.);

c) obligatii de a nu face rezulta, de exemplu, din contractele care contin obligatia de a nu face concurenta.

Contractele nu pot fi delimitate riguros dupa aceste tipuri de obligatii la care dau nastere pentru ca multe dinte ele (mai ales cele sinalagmatice) genereaza o pluralitate de obligatii diferite sub aspectul obiectului lor. De exemplu, un contract de vanzare comerciala internationala da nastere intotdeauna la obligatii diferite sub aspectul obiectului lor si anume : la obligatii de a da (de a preda bunul vandut) si de a face (de a efectua acte sau fapte care sunt necesare pentru a opera transferul dreptului de proprietate; de exemplu, individualizarea lucrurilor de gen), dar poate da nastere si la obligatia de a nu face (cand cumparatorul isi asuma obligatia de a nu se aproviziona cu marfa de la alt furnizor).

Interesul practic al acestei clasificari este dat de faptul ca anumite clauze (precum clauza "de a depune toate eforturile") pot fi stipulate numai in contractele care au ca obiect obligatii de a face (de exemplu, contractul de consignatie, de vanzare exclusiva, de service, de publicitate comerciala, de agentie exclusiva, de cercetare etc.).

1.7.3. O alta clasificare se refera la distinctia dintre contractele care dau nastere la obligatii de rezultat si cele care dau nastere la obligatii de mijloace (de diligenta).

De regula, contractele comerciale internationale dau nastere la obligatii de rezultat.

Dar aceste contracte pot genera si obligatii de mijloace. Astfel: a)in contractele care au ca obligatie principala o obligatie de a face, partile pot include o clauza prin care debitorul isi asuma obligatia sa depuna "toate eforturile" pentru indeplinirea obligatiei principale fata de creditor;

b)in contractele de vanzare comerciala internationala, partile isi pot asuma obligatia de a depune toate diligentele pentru obtinerea autorizatiilor de export/import pentru marfa care este obiect al contractului, daca legislatiile tarilor lor cer o astfel de formalitate.

In doctrina s-a remarcat faptul ca o clasificare a contractelor dupa obiectul obligatiilor la care dau nastere, are ca rezultat doar o distinctie aproximativa intre diversele contracte. In acest sens, s-au adus urmatoarele argumente:

a) multe dintre contracte (mai ales cele sinalagmatice) au un obiect multiplu, genereaza concomitent o pluralitate de obligatii avand natura juridica diferita (de exemplu, contractul de mandat comercial da nastere concomitent la doua obligatii diferite ca natura juridica si anume: o obligatie de a face in sarcina mandatarului, care in acest caz este o obligatie de mijloace si o obligatie de a da o suma de bani pentru serviciile prestate in favoarea sa, obligatie de rezultat, care revine mandantului).[11]

b)de asemenea, in comertul international, contractele au uneori un obiect complex, fiind formate din doua sau mai multe operatiuni comerciale (de exemplu, contractele de exporturi complexe, de cooperare economica internationala etc.).

c)alteori, contractele comerciale internationale genereaza in sarcina partilor, pe langa obligatii principale si obligatii conexe, care nu au un regim juridic propriu, dar influenteaza regimul juridic al obligatiei principale sub aspectul raspunderii debitorului pentru neexecutarea sau executarea defectuoasa a obligatiilor sale.[13]

Astfel, obligatia de securitate este implicita in continutul multor contracte. De exemplu:

a)contractul de transport genereaza obligatia principala de a realiza transportul de marfuri sau persoane convenit si obligatia conexa ei de a proteja bunurile sau persoanele transportate;

b)contractul de vanzare de bunuri alimentare contine obligatia de securitate in sensul ca marfurile sa nu puna in pericol sanatatea sau viata consumatorilor;

c)contractul de antrepriza contine obligatia de securitate in sarcina antreprenorului pentru constructia realizata, pentru bunurile si persoanele aflate in interiorul ei;

d)contractul de depozit contine obligatia depozitarului de a asigura securitatea marfurilor depozitate.

1.8. In functie de modalitatea de executare, sunt contracte cu executare imediata, cu executare succesiva si cu executare continua.

1.8.1. Contractele cu executare imediata sau instantanee sunt mai rar intalnite in comertul international.

1.8.2. Contractele cu executare succesiva, denumite si contracte pe termen lung, au ca specific faptul ca cel putin obligatiile uneia dintre parti urmeaza sa fie executate la o data viitoare, in raport cu momentul incheierii contractului.

Astfel, de exemplu, in cazul vanzarii internationale de marfuri, chiar daca obligatia de livrare a marfii se indeplineste imediat dupa incheierea contractului, daca obligatia de plata a pretului se executa esalonat, la intervale de timp regulate sau neregulate, contractul este considerat cu executare succesiva sau pe termen lung. Tot astfel, in cazul contractului de leasing, obligatia utilizatorului de a plati chiria pentru folosinta bunului obiect al contractului se indeplineste esalonat, printr-o pluralitate de prestatii executate la intervale prestabilite de timp (lunar sau trimestrial, pe intreaga durata a contractului).

Datorita specificului lor, contractele pe termen lung prezinta anumite particularitati:

a) astfel, uneori, contractele pe termen lung determina incheierea unei pluralitati de contracte subsecvente, dependente de contractul initial. De exemplu, cand in momentul incheierii acestui tip de contracte nu pot fi cunoscute cu exactitate toate drepturile si obligatiile partilor pentru fiecare dintre fazele ulterioare ale executarii lor, contractele de lunga durata sunt consemnate in contracte-cadru, cu continut generic, iar pentru etapele ulterioare de executare se incheie contracte complementare (o asemenea situatie se intalneste in cazul operatiunilor de contrapartida);[15]

b) de asemenea, pentru a pastra echilibrul contractual stabilit initial de partile contractante, se insereaza in contractele de lunga durata unele clauze specifice (de mentinere a valorii, de adaptare a contractelor etc.), care neutralizeaza diversele riscuri ce intervin pe parcursul executarii contractelor si sunt de natura sa afecteze echilibrul contractual;

c) in unele cazuri, contractele pe termen lung se incheie pe durata nedeterminata, dar raman in vigoare pana la realizarea obiectivului stabilit de parti. Este cazul contractelor de cooperare economica internationala, precum contractele de constituire de societati comerciale pentru construirea si exploatarea in comun de obiective economice, realizarea de actiuni de cooperare pe terte piete etc.

1.8.3. Contractele cu executare continua au ca nota definitorie faptul ca obligatiile debitorului pot fi aduse la indeplinire numai printr-o activitate neintrerupta, desfasurata de acesta pe intreaga durata a contractului. De pilda, au acest caracter contractul international de furnizare a energiei electrice sau a gazelor naturale, contractul de leasing (daca avem in vedere obligatia finantatorului de a asigura utilizatorului folosinta lucrului inchiriat).


2. Criterii de clasificare specifice dreptului comertului international.

2.1. In functie de subiectele de drept care participa la incheierea contractelor, se face distinctie intre:

a) contracte perfectate intre subiecte de drept apartinand ordinii juridice interne din tari diferite, denumite in doctrina si contracte obisnuite;[17] (acestea detin ponderea in ansamblul raporturilor de comert international) si

b) contracte perfectate intre subiecte de drept apartinand ordinii juridice interne din diverse tari, pe de o parte si subiecte de drept apartinand ordinii juridice internationale, indeosebi statele , pe de alta parte, denumite de doctrina contracte mixte sau semi-internationale sau state contracts.

Aparitia acestor contracte in comertul international a fost determinata de procesul de industrializare din tarile in curs de dezvoltare.

Prezenta statului in contractele mixte (desi el actioneaza iure gestionis, nu iure imperii) face ca acestea sa aiba un regim juridic specific pentru ca ele sunt supuse atat regulilor aplicabile contractelor obisnuite, cat si unor principii proprii dreptului international public.

2.2. In functie de complexitatea lor sunt contracte unitare si contracte complexe.

a) Contractele unitare sunt cele care implica, prin natura lor, un singur acord de vointa intre parti. Sub aspectul structurii lor, aceste contracte pot avea o structura monolitica, in sensul ca in continutul lor se gasesc numai elemente ce tin de specificul unui anumit contract (precum vanzarea, mandatul, depozitul etc.) sau o structura mixta, cand contractul cuprinde pe langa elementele specifice lui si elemente specifice altui contract diferit (de exemplu, in contractul de antrepriza realizata cu materiale procurate de antreprenor se gasesc si elemente specifice vanzarii, pentru ca executantul lucrarii vinde beneficiarului materialele incorporate in lucrare, dar vanzarea isi pierde identitatea de sine integrandu-se in contractul de antrepriza care o asimileaza).

Realizarea anumitor tranzactii comerciale impune de multe ori gruparea contractelor unitare, intre acestea stabilindu-se raporturi de determinare, dar fiecare contract din grupare isi pastreaza trasaturile caracteristice si autonomia. Astfel, o vanzare internationala de marfuri se completeaza, de regula, cu contractul de asigurare si cu cel de transport, eventual si cu conventia bancara de credit documentar, cu angajamentul de control calitativ asumat de un organ de specialitate si cu contracte incheiate cu diversi intermediari (expeditionar, broker etc.). In aceasta situatie, contractul de baza (vanzarea internationala) determina o pluralitate de raporturi juridice, cu care nu formeaza insa un ansamblu contractual complex, adica o entitate juridica noua care sa desfiinteze individualitatea contractelor care fac parte din grupare.

b) Contractele complexe reprezinta un ansamblu contractual cu o structura plurivalenta, fiind alcatuit din mai multe contracte interdependente, care au o finalitate economica comuna si constituie o entitate juridica cu reguli proprii, distincte de cele ale contractelor componente.[20]

In masura in care legea nu dispune sau partile nu au convenit altfel, contractului complex ii sunt aplicabile dispozitiile care reglementeaza contractele simple componente.

Sunt considerate contracte complexe, de exemplu, contractul de leasing, contractul de factoring, contractul de constructii-montaj, contractul de turism international, contractul de vanzare in contrapartida, unele forme ale contractului de consulting-engineering (de exemplu, vanzarea "la cheie"), ale contractului de cooperare economica internationala, operatiunile de aport valutar.

Contractul complex poate fi constatat intr-un singur inscris sau in mai multe inscrisuri, aspect fara semnificatie pentru existenta ansamblului.

In doctrina s-a evidentiat faptul ca delimitarea dintre contractele unitare si cele complexe nu este lipsita de dificultati, fiind necesara interpretarea de la caz la caz, tinandu-se seama de intentia comuna a partilor.[21]

Astfel, pot exista in practica, forme intermediare pentru care exista dificultati de integrare in categoria contractelor unitare sau contractelor complexe. De exemplu, vanzarea "la cheie" a unei uzine este in aparenta un contract unitar, dar, in realitate, este un contract complex ca entitate juridica de sine statatoare, care cuprinde un contract principal (cel de antrepriza) si contracte adiacente de prestari de servicii, de transfer de know-how etc.

2.3. In functie de durata, contractele comerciale internationale au fost impartite in trei grupe: contracte de scurta durata, contracte de durata medie si contracte de lunga durata.

a) contractele de scurta durata sunt cele care, de regula, se executa dintr-o data sau a caror executare nu depaseste in timp durata unui an;

b) contractele de durata medie sunt cele incheiate pentru o durata pana la cinci ani; aceste contracte sunt frecvent intalnite in practica, datorita avantajelor pe care le ofera ambilor parteneri contractuali si faptului ca durata medie a contractelor permite estimarea corecta a evolutiei preturilor si celorlalte elemente ale conjuncturii economice si politico-administrative din momentul contractarii;

c) contractele de lunga durata sau contractele pe termen lung sunt considerate cele incheiate pe o durata mai mare de cinci ani. Durata oricarui tip de contract o stabilesc partile contractante in functie de particularitatile fiecarui contract. Dar avand in vedere practica relatiilor comerciale internationale, putem spune ca de regula, contractele pe termen lung se incheie pentru aprovizionarea cu materii prime si energie, pentru activitatea de cooperare economica internationala, pentru livrari de marfuri, pentru coproductie, prestari de servicii si executari de lucrari in conditii de reciprocitate.

Anumite contracte, precum cele de cooperare pentru construirea si exploatarea in comun cu partenerul strain, a unor obiective economice noi si cele pentru modernizarea de obiective deja existente in industrie, agricultura sau alte ramuri sau cele pentru realizarea de activitati comerciale pe terte piete se incheie pentru intreaga perioada necesara realizarii obiectivului avut in vedere.

Sub aspectul regimului juridic, contractele pe termen lung prezinta unele aspecte specifice in comparatie cu contractele pe termen scurt sau pe termen mediu:

c.1) astfel, pentru ca executarea lor se prelungeste pe durata mai multor ani, este necesar ca in continutul lor sa fie incluse unele clauze asiguratorii (de mentinere a valorii contractelor sau de adaptare a contractelor) care sa le asigure derularea ritmica conform programului global stabilit si sa mentina echilibrul valoric intre prestatiile partilor contractante in cazul realizarii unor riscuri comerciale de natura economica, politico-administrativa sau de alta natura;

c.2) totodata, pentru ca in momentul incheierii acestei categorii de contracte nu pot fi anticipate toate aspectele legate de executarea corespunzatoare a contractului, de regula, se intocmeste initial un contract-cadru, cu continut generic, care este detaliat ulterior, eventual la termene prestabilite, prin contracte complementare, adaptate stadiului in care se afla executarea contractului de baza.

Sectiunea 3. Continutul contractului comercial international

1. Aspecte preliminare

1.1. Clauzele contractuale

In temeiul principiului libertatii contractuale, participantii la comertul international au posibilitatea de a stabili drepturile si obligatiile care constituie continutul contractelor pe care le incheie; acordul lor de vointa in aceasta privinta este exprimat in clauze contractuale.

Totodata, orice contract comercial international trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate ale unui contract, prevazute de dreptul comun intern care constituie lex causae (in masura in care nu se aplica raportului juridic respectiv un drept uniform in materie), aspect care se reflecta in clauzele sale.


1.2. Clasificarea clauzelor contractuale

a) Avand in vedere caracterul necesar al unor clauze pentru valabilitatea contractului sau pentru asigurarea certitudinii drepturilor si obligatiilor partilor, unii autori au impartit clauzele ce formeaza continutul unui contract de comert international in clauze necesare si clauze optionale.[26]

a1)Sunt considerate clauze necesare stipulatiile care nu trebuie sa lipseasca din continutul nici unui contract de comert international, fie pentru ca se refera la elemente esentiale ale contractului, de care depinde valabilitatea acelui contract din punct de vedere juridic (de exemplu, clauzele privind partile contractante, cele referitoare la obiectul contractului etc.), fie pentru ca prezinta importanta pentru determinarea cu certitudine a drepturilor si obligatiilor partilor si creeaza astfel un cadru juridic adecvat pentru indeplinirea corespunzatoare a prestatiilor asumate si pentru prevenirea litigiilor (de exemplu, clauzele asiguratorii, cele privind legea aplicabila raporturilor dintre parti si jurisdictia competenta etc.).

b2)Celelalte clauze care pot fi inserate in contracte sunt considerate clauze optionale.

b) Alti autori, avand in vedere particularitatile anumitor contracte comerciale internationale, au impartit clauzele ce formeaza continutul acestor contracte in clauze comune tuturor contractelor si clauze particulare, adica folosite indeosebi in anumite contracte, cu referire explicita la clauzele asiguratorii folosite, de regula, in contractele pe termen lung.[27] In demersul nostru privind analiza continutului contractului comercial international, am optat pentru aceasta din urma abordare.

2. Clauze comune tuturor contractelor comerciale internationale

Sunt considerate clauze comune tuturor contractelor comerciale internationale urmatoarele: clauzele privind partile contractante, obiectul contractului, pretul, raspunderea contractuala, determinarea dreptului aplicabil, preintampinarea si solutionarea litigiilor, clauzele referitoare la licente sau alte autorizatii de import-export.


2.1. Clauze privind partile contractante

Identificarea partilor constituie conditia de valabilitate a oricarui raport juridic. De aceea in cuprinsul contractului trebuie precizate atributele lor de identificare si anume denumirea si sediul, pentru persoanele juridice, numele si domiciliul pentru persoanele fizice.

Daca partile participa la perfectarea contractului prin reprezentanti, trebuie precizate datele de identificare si calitatea reprezentantilor. De regula se indica si alte aspecte referitoare la statutul juridic al partilor, precum cetatenia si nationalitatea.


2.2. Clauze referitoare la obiectul contractului

Obiectul contractului il constituie prestatia la care partile, sau numai una dintre ele, se obliga prin contract si care, in dreptul comun, poate consta intr-o transmitere de bunuri (dare), o prestatie pozitiva (facere) sau o abstinenta (non facere).

In dreptul comertului international, desi se preia aceasta clasificare din dreptul civil, se face o disociere, intre prestatiile in natura de orice fel, care pot consta in livrari de marfuri (dare), indeplinirea de servicii sau executarea de lucrari (facere) si in abtinerea de la anumite fapte, indeosebi de concurenta neloiala (non facere) si intre contraprestatiile pecuniare (pret, navlu, comision, prima de asigurare), care implica in toate cazurile o transmisiune de semne monetare (dare) realizata prin plata efectiva in numerar sau prin decontare bancara.

Obiectul contractului trebuie sa fie determinat sau determinabil. In acest din urma caz, contractul este valabil incheiat daca precizeaza elemente suficiente pentru determinarea ulterioara a obiectului sau. Daca elementele mentionate de parti sunt insuficiente pentru determinarea obiectului contractului, pentru ca prestatia uneia dintre parti nu va putea fi executata din acest motiv, contractul este anulabil pentru lipsa obiectului.

Cand prestatia consta in livrarea unor bunuri (marfuri), apar si acestea ca obiecte (derivate) ale contractului. In cazul in care o marfa este obiectul (derivat) al contractului, acesta trebuie sa cuprinda o serie de clauze cum ar fi: clauze privind identificarea marfii, clauze privind cantitatea si calitatea marfii, ambalajul si marcarea, reclamatiile de cantitate si calitate, obligatia de livrare si termenele de livrare a marfii, clauze privind momentul transmiterii riscurilor si dreptului de proprietate asupra marfii, conditiile de expeditie, incarcare-descarcare, transport si asigurare, clauze privind obligatia de predare a marfii etc.

2.2.1. Clauze privind identificarea marfii

Contractul trebuie sa cuprinda elemente suficiente pentru identificarea si determinarea marfii, precum denumirea completa a marfii, tipul, seria, caracteristicile de identificare etc.

Daca obiectul contractului il constituie bunuri viitoare, contractul trebuie sa contina clauze prin care sa poata fi determinate caracteristicile marfii respective, pentru ca pe baza acestora sa fie posibila punerea ei in fabricatie sau procurarea ei de pe piata de catre vanzator.

2.2.2. Clauze privind cantitatea marfii

In contract trebuie sa se precizeze cantitatea de marfa care face obiectul contractului si sa se arate unitatea de masura folosita pentru determinarea cantitatii, locul, momentul, modul de determinare a cantitatii, precum si documentul care atesta cantitatea.

In functie de particularitatile marfii si ale mijloacelor de transport, partile pot stipula clauze de toleranta cantitativa, asemenea clauze avand repercusiuni pe planul raspunderii contractuale.

Daca se prevede o receptie cantitativa, partile trebuie sa precizeze termenele, locul si conditiile de efectuare a acesteia.

2.2.3. Clauze privind calitatea marfii

Partile trebuie sa prevada clauze referitoare la calitatea marfurilor care constituie obiectul contractului, modul de determinare a calitatii, controlul si receptia calitativa a marfurilor, obligatia de garantie pentru calitate etc.

Contractul trebuie sa precizeze metodologia de determinare a calitatii, intr-o clauza in cuprinsul careia se stabileste care parte propune specificatiile de calitate, natura acestor specificatii, termenele si modalitatile de aprobare de catre cealalta parte, consecintele pe care le au asupra contractului eventualele modificari ulterioare ale specificatiilor etc.

De regula, vanzatorul are obligatia legala de a livra o marfa insotita de documente de certificare a calitatii, denumite buletin de analiza, atestat de calitate, certificat de garantie, carte tehnica sau alte documente de certificare a calitatii.

In contract se pot insera si clauze privind controlul si receptia calitativa a marfurilor. Acest control se poate efectua prin reprezentanti proprii sau de catre unitati specializate de control. Concluziile organului specializat de control pot fi considerate de parti, ca urmare a unei clauze contractuale in acest sens, definitive si obligatorii pentru ele. O astfel de clauza constituie o conventie asupra probelor.

Locul efectuarii controlului si receptiei poate fi locul de fabricatie a marfii (situatie in care, in contract, trebuie sa se precizeze momentul cand se va efectua controlul, limitele exercitarii dreptului de control, obligatia furnizorului de a-l instiinta pe cumparator despre data cand marfa poate fi supusa controlului, consecintele neprezentarii cumparatorului la efectuarea controlului si la receptia marfii) sau poate fi locul de incarcare a marfii in mijlocul de transport, locul de descarcare (in porturi sau statii de frontiera), locul de destinatie etc.

De asemenea, prin contract s-ar putea stabili modul de distribuire intre parti a cheltuielilor legate de controlul calitatii, acest lucru putandu-se face si in mod indirect, de exemplu prin referirea la o regula Incoterms.

In clauza referitoare la obligatia furnizorului de garantie pentru calitatea marfii, se va preciza si termenul de garantie, modalitatile de remediere a lipsurilor calitative si sanctiunile care pot fi aplicate furnizorului pentru neindeplinirea in mod corespunzator a obligatiilor sale.

De asemenea, contractul poate sa prevada conditiile de acordare a asistentei tehnice, de service si de livrare de piese de schimb, daca pentru aceste operatii nu se incheie contracte separate.

2.2.4. Clauze privind reclamatiile de cantitate si calitate

Daca partile insereaza in contract clauze privind conditiile, termenele si modalitatile de rezolvare a reclamatiilor privind cantitatea si calitatea marfurilor, asemenea clauze vor preciza cuprinsul pe care trebuie sa-l aiba reclamatia,documentele care se anexeaza pentru dovedirea deficientelor, obligatiile pe care le are cumparatorul pana la rezolvarea reclamatiei (sa conserve marfa, sa nu o restituie etc.), procedura de comunicare a reclamatiei, termenul si conditiile in care vanzatorul trebuie sa comunice cumparatorului raspunsul sau la reclamatie, consecintele nerespectarii acestor termene (de exemplu, dreptul de a sesiza arbitrajul etc.).

2.2.5. Clauze privind ambalajul si marcarea ambalajului

Referitor la ambalaj, partile trebuie sa precizeze in contract felul acestuia, daca trece si la ce pret in proprietatea cumparatorului sau ramane in proprietatea vanzatorului, eventual termenul de returnare la vanzator si suportarea cheltuielilor pentru aceasta operatie, masurile de protectie pentru marfurile care se livreaza neambalate etc.

In legatura cu marcarea ambalajului, se va preciza continutul marcajului, limba sau codul in care se face marcajul etc.

2.2.6. Clauzele privind obligatia de livrare a marfii si termenul de livrare, momentul transmiterii riscurilor si dreptului de proprietate asupra marfii

De regula, partile includ in contract clauze referitoare la executarea obligatiei de predare (livrare) a marfii pentru ca aceasta este principala obligatie a vanzatorului. Astfel, se precizeaza termenele de livrare, aratandu-se data sau perioada de timp in care va avea loc livrarea, iar daca aceasta se face intr-o perioada mai indelungata de timp, trebuie sa se precizeze termenele intermediare si termenul final de livrare.

De asemenea, partile trebuie sa stabileasca daca termenul este esential (in lipsa unei precizari in acest sens se prezuma ca termenul este uzual), daca termenul convenit poate fi modificat, conditiile in care cumparatorul poate refuza livrarea, raspunderea vanzatorului pentru intarzierea livrarii etc.

Partile mai trebuie sa determine locul livrarii si modul de suportare a cheltuielilor privind livrarea (determinare care se poate face fie in mod direct, fie prin trimitere la o uzanta codificata - de exemplu, Incoterms, R.A.F.D.T. etc.).

Este necesar ca partile sa arate momentul si conditiile transferului riscurilor asupra marfii, momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra marfii de la vanzator la cumparator (de retinut ca regulile Incoterms nu se refera la acest aspect), iar daca obiectul contractului il constituie bunuri generice trebuie precizat modul lor de individualizare.

2.2.7. Clauze referitoare la expeditia, transportul si asigurarea marfii

Partile trebuie sa stabileasca fie direct, fie prin referire la uzantele comerciale internationale, modul de distribuire a cheltuielilor legate de expeditie, transport si asigurarea marfii pe timpul transportului, precum si orice ale obligatii pe care le are fiecare dintre ele in legatura cu aceste operatii.

2.2.8. Clauzele privind obligatia de preluare a marfii

De regula, contractul cuprinde si clauze privind obligatia cumparatorului de preluare a marfii si conditiile in care poate refuza executarea acestei obligatii.


2.3. Clauze privind pretul

In contractele de comert international, pretul poate fi determinat in momentul incheierii contractului sau determinabil.

De regula, pretul se determina atat pe unitatea de produs, cat si pentru intreaga cantitate de marfa care este obiect al contractului.

Cand pretul este determinabil in viitor, partile trebuie sa precizeze criteriile pe baza carora urmeaza sa se calculeze ulterior pretul, indicand eventual limitele maxime si minime intre care se va determina pretul.

Daca lex causae este legea romana, sunt aplicabile dispozitiile art. 40 C. com. care defineste notiunea de "pret curent" (sau "adevaratul pret") prin doua reguli, una principala, alta secundara.

Potrivit regulii principale, pretul curent "se ia dupa listele bursei sau dupa mercurialele locului unde contractul a fost incheiat".

Conform regulii subsidiare, daca nu exista bursa ori mercuriale la locul incheierii contractului sau daca marfurile ce fac obiectul contractului nu sunt cotate la acea bursa, pretul curent este cel stabilit la bursa sau prin mercurialele "locului cel mai apropiat" sau cel stabilit prin "orice altfel de proba".

Art. 40 C. com., stabilind cele doua reguli de definire a notiunii de pret curent, nu limiteaza libertatea partilor in stabilirea criteriilor ce pot fi folosite pentru determinarea pretului in sensul ca nu ierarhizeaza probele, ci permit partilor sa utilizeze pentru stabilirea pretului, fie cele doua reguli prevazute de art. 40 C. com., fie orice alta dovada admisa de legea comerciala (de exemplu, o expertiza), fara a mai fi nevoie sa stabileasca in prealabil ca nici in localitatea respectiva si nici in alta localitate din apropiere nu se afla liste ale bursei sau mercuriale dupa care sa se determine pretul.

Prevederile art. 40 C. com. sunt de generala aplicare, ele fiind valabile atat pentru pretul din contractele de vanzare comerciala cat si pentru navlu, prime de asigurare, comision sau orice alta prestatie pecuniara (acest caracter general al dispozitiilor art. 40 C. com. rezulta din cuprinsul textului, dar si din faptul ca art. 40 face parte din Titlul IV intitulat "Despre obligatiile comerciale in general").

Partile au libertatea de a stipula in contract orice clauze referitoare la stabilirea si plata pretului (reduceri de pret in anumite conditii de plata a pretului, penalitati pentru intarziere etc.).

Desi obligatia de plata a pretului este subinteleasa in orice contract in care una dintre parti isi asuma o obligatie pecuniara, din motive care tin de certitudinea raportului obligational, partile trebuie sa precizeze obligatia cumparatorului de a plati pretul, conditiile de executare a obligatiei de plata a pretului si anume modalitatea de plata (acreditiv documentar, incaso etc.), modul de garantare a platii, momentul si locul de efectuare a platii, documentele necesare efectuarii platii, instrumentele de plata (valuta, plata prin titluri de credit etc.).


2.4. Clauze privind raspunderea contractuala

Contractul poate sa cuprinda si clauze penale, deci prevederi referitoare la sanctiunile (penalitati, despagubiri etc.) aplicabile partii care nu isi executa corespunzator obligatiile ce-i revin (vanzatorului pentru neexecutarea sau executarea defectuoasa ori cu intarziere a obligatiilor de predare a marfii si obligatiei de garantie pentru vicii, iar cumparatorului pentru nerespectarea obligatiei de plata), la clauzele de exonerare de raspundere sau de limitare a raspunderii (in aceasta situatie trebuind sa se enumere, ori sa se defineasca evenimentele care au acest caracter, sa se precizeze modul de constatare si notificare a cauzelor care impiedica sau agraveaza executarea obligatiei).

De asemenea, contractul de comert international poate sa cuprinda pacte comisorii, clauze privind rezolutiunea contractului in cazul in care una dintre parti nu-si executa obligatiile ce-i revin.

Uneori, in contractele de comert international, se intalneste clauza solve et repete (plateste si cere inapoi ceea ce ti se cuvine), conform careia debitorul unei prestatii contractuale (de regula, plata pretului, dar poate fi si alta prestatie) nu poate pune in miscare o actiune in rezolutiune si nici opune exceptii bazate pe neexecutarea obligatiei celeilalte parti mai inainte de a fi indeplinit el insusi prestatia la care era obligat prin contract (de exemplu, plata integrala a pretului contractual). Ca urmare a acestei clauze, o reclamatie de cantitate sau calitate nu poate fi invocata pentru a refuza sau amana plata pretului, ci pretul trebuie platit la termenul si in conditiile stabilite prin contract, iar daca reclamatia este intemeiata se aplica remediile specifice (inlocuirea marfii, remedierea defectelor pe cheltuiala vanzatorului, acordarea unei bonificatii etc.).

Clauza solve et repete este obiect de controversa in doctrina: a)unii autori sustin ca o asemenea clauza ar fi nula, pentru ca ar rupe echilibrul dintre cele doua parti contractante si ar incuraja la neexecutare partea in favoarea careia este stipulata;

b) alti autori sustin valabilitatea acestei clauze care-si are temeiul in principiul autonomiei de vointa si care nu schimba ordinea efectuarii prestatiilor si nu creeaza privilegii vreuneia dintre parti, pentru ca partea care invoca aplicarea clauzei trebuie sa fie in ordine cu executarea propriei obligatii (de exemplu, obligatia de livrare a marfii).


2.5. Clauze privind determinarea dreptului aplicabil contractului

De regula, in contractele de comert international, partile, in temeiul principiului autonomiei de vointa (corespondentul in dreptul comertului international al principiului libertatii contractuale din dreptul intern), insereaza clauze prin care desemneaza sistemul de drept aplicabil contractului lor pentru solutionarea unor eventuale litigii ce s-ar putea ivi cu privire la aspectele de fond ale contractului. Astfel, partile inlatura incertitudinea pe care o prezinta "conflictele de legi", in sensul ca in lipsa clauzei de alegere a dreptului aplicabil nu se poate sti dinainte care lege se va aplica in caz de litigiu.

Clauza prin care se realizeaza alegerea dreptului (electio juris) aplicabil contractului se numeste pactum de lege utenda.

Daca partile nu desemneaza legea contractului (lex contractus), aceasta va fi determinata de organul de jurisdictie competent in temeiul normei conflictuale aplicabile in cazul respectiv.


2.6. Clauze privind preintampinarea si solutionarea litigiilor (clauze de conciliere si de arbitraj)

In contractele de comert international, mai ales in cele cu executare succesiva, partile insereaza frecvent o clauza de prevenire a litigiilor, prin care convin sa organizeze periodic intalniri intre reprezentantii lor, cu scopul de a examina modul de desfasurare a executarii contractului, de a analiza dificultatile aparute in indeplinirea prestatiilor reciproce si de a lua masurile care se impun pentru eliminarea dificultatilor si executarea intocmai a contractului.

Pentru situatia in care litigiile nu pot fi evitate, partile insereaza in contract o clauza speciala care prevede obligativitatea concilierii, ca modalitate prealabila, nejurisdictionala de solutionare a neintelegerilor dintre ele.

Acceptand si ipoteza in care nu ar fi posibila rezolvarea amiabila a diferendelor dintre ele, partile trebuie sa prevada in contract si o clauza de atribuire a jurisdictiei, fie instantelor judecatoresti (romane sau straine), fie unei instante arbitrale (situatie in care clauza de jurisdictie ia forma clauzei de arbitraj).

Deci, clauza de arbitraj (numita si clauza compromisorie) exprima acordul de vointa al partilor in sensul ca un eventual litigiu dintre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, inlaturand astfel jurisdictia de drept comun a instantelor judecatoresti.

Cand clauza de arbitraj este insuficienta pentru solutionarea litigiului ivit intre parti, acestea pot sa incheie, ulterior aparitiei litigiului, un compromis de arbitraj, prin care sa rezolve problemele suplimentare necesare desfasurarii procedurii arbitrale.

Mai mult, in cazul in care partile nu au inserat in contractul lor o clauza compromisorie (de arbitraj), dupa ivirea unui litigiu intre ele, pot incheia un compromis de arbitraj (care constituie un contract separat de cel principal) prin care sa opteze pentru jurisdictia speciala a organelor arbitrale.


2.7. Clauze referitoare la licente sau alte autorizatii de import-export

Partile contractante au libertatea de a hotari careia dintre ele ii revine obligatia de a obtine autorizatiile de export/import si care dintre ele va suporta cheltuielile aferente acestor autorizatii. De regula, fiecare dintre contractanti face demersurile necesare in tara a carei nationalitate o are pentru obtinerea autorizatiilor de export/import.

Reglementarea acestor obligatii se poate face si in mod indirect, prin referire la uzante codificate, care contin reglementari in materie (de exemplu, Incoterms, 1990).

Daca partile omit sa stipuleze in sarcina careia dintre ele este obligatia obtinerii autorizatiilor de export/import, in caz de litigii, stabilirea intentiei lor reale este o chestiune de fapt, lasata la aprecierea organului de jurisdictie.

Sub aspectul naturii juridice, aceasta obligatie este o obligatie de mijloace, partea careia ii revine trebuind sa depuna staruinta normala pentru obtinerea autorizatiei.

In caz de litigiu, organul de jurisdictie are dreptul sa aprecieze daca partea care avea obligatia sa obtina licenta a depus toate diligentele impuse de uzante sau are vreo culpa pentru intarzierea sau refuzul eliberarii licentei (de exemplu, a depus cu intarziere cererea de licenta sau documentatia a fost incompleta). Partea careia i se poate imputa o astfel de culpa va suporta consecintele patrimoniale (de exemplu, va plati penalitati de intarziere daca s-au depasit termenele de livrare, din cauza intarzierii eliberarii autorizatiei).

Pentru ca eliberarea autorizatiilor de export/import este in competenta exclusiva a unor organe administrative, deci partea careia ii revine sarcina de a face demersuri pentru obtinerea acestor autorizatii nu poate garanta eliberarea autorizatiei (obligatia ei nu este de rezultat), prin clauze contractuale partile pot sa reglementeze efectele autorizatiilor de export/import asupra contractului, in sensul ca obtinerea lor conditioneaza executarea sau existenta (intrarea in vigoare) a contractului.

Pentru a facilita schimburile economice internationale prin conventiile bilaterale de cooperare economica si tehnico-stiintifica statele comunitatii internationale se angajeaza sa asigure, prin organele lor competente, eliberarea in timp util a autorizatiilor de export/import.


2.8. Alte clauze

In temeiul principiului libertatii de vointa participantii la comertul international pot insera in contractul pe care-l incheie orice alte clauze pe care le considera utile avand in vedere natura juridica a contractului, particularitatile obiectului sau, conditiile economice sau de alta natura din momentul incheierii si executarii contractului.

a)Astfel, contractul poate sa contina clauze asiguratorii care sa evite sau sa neutralizeze riscurile comerciale economice, politico-administrative etc.

Clauzele asiguratorii sunt specifice contractelor pe termen lung, dar pot sa apara si in contractele de comert international obisnuite, datorita instabilitatii existente pe unele piete si conditiilor specifice in care se realizeaza operatiile comerciale internationale.

b)De asemenea, partile pot stipula urmatoarele clauze:

b1)o clauza prin care sa interzica transmiterea catre terte persoane, de catre una dintre parti a bunurilor care fac obiectul contractului, fara consimtamantul celeilalte parti sau

b2)o clauza prin care partile isi asuma obligatia de a se informa reciproc in caz de reorganizare sau de schimbare a atributelor de identificare (denumire, sediu, forma juridica)sau

b3)o clauza prin care sa declare caduce, din momentul perfectarii contractului, documentele preparatorii intocmite in timpul negocierilor si sa mentina ca valabile numai acele documente pe care partile le mentioneaza expres ca facand parte integranta din contract.

c)In cazul contractelor care se refera la obligatia de a face, se gasesc si clauze specifice acestora, cum este, de pilda, clauza prin care debitorul se obliga "sa depuna maximum de efort" pentru a realiza prestatia la care s-a obligat fata de creditor (numita clauza "best efforts"). Se intalneste in contractele de publicitate comerciala, agentie exclusiva, vanzare exclusiva, service, consignatie etc.


2.9. Mentiuni finale


Doctrina a remarcat ca este obligatorie inscrierea in contractele comerciale internationale a urmatoarelor mentiuni finale:

a) numarul de exemplare in care se intocmeste contractul (minimum doua, contractele comerciale internationale fiind, in principiu, sinalagmatice) si precizarea ca fiecare parte primeste cel putin un exemplar;

b) limba in care se redacteaza contractul si, eventual, exemplarul de referinta pentru ipoteza aparitiei unor neintelegeri intre parti cu privire la interpretarea contractului;

c) data si locul incheierii contractului (adica data semnarii lui daca s-a incheiat intre persoane prezente), respectiv data emiterii ofertei sau acceptarii daca s-a incheiat intre absenti;

d) semnaturile partilor sau ale reprezentantilor lor (la cele incheiate intre absenti semnaturile apar, in principiu, pe oferta si acceptare).

3. Clauzele asiguratorii in contractele pe termen lung

3.1. Riscurile comerciale

Executarea contractelor sinalagmatice poate fi afectata de anumite evenimente care fac imposibila sau prea oneroasa prestatia uneia dintre partile contractante. Denumite de doctrina riscuri contractuale, asemenea evenimente se intalnesc atat in dreptul comun, cat si in contractele comerciale internationale, mai ales in contractele incheiate pe termen lung.

Definitie. Riscul contractual a fost definit ca fiind un eveniment care poate sa se produca dupa incheierea contractului, independent de culpa vreuneia dintre parti si care, daca se realizeaza, poate provoca pierderi pentru cel putin una dintre parti, afectand echilibrul stabilit la data incheierii contractului.

Clasificare. Avand in vedere natura lor, riscurile pot fi economice, politico-administrative, evenimente naturale.

La randul lor, riscurile economice se impart in riscuri valutare si riscuri nevalutare.

Riscurile economice valutare constau in modificarea cursului de schimb al monedei de plata fata de moneda de referinta (de calcul, de cont).

Riscurile economice nevalutare constau, in principal, in modificari ale conjuncturii economice pe o anumita piata comerciala, care pot sa afecteze prestatia unei parti mai ales in contractele pe termen lung (de exemplu, modificarea preturilor materiilor prime, materialelor, energiei, fortei de munca, tarifelor de transport, primelor de asigurare, comisioanelor, dobanzilor bancare, taxelor vamale, schimbarea conditiilor privind transferul de tehnologie si transferul drepturilor de proprietate industriala in general, schimbarea raportului dintre cerere si oferta cu privire la bunurile care fac obiectul contractului etc.).

Alte categorii de riscuri economice nevalutare (de exemplu, insolvabilitatea sau falimentul debitorului, neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale) vizeaza orice contract de comert international (nu numai contractele pe termen lung) si pot fi contracarate de parti prin stipularea unor clauze contractuale sau prin alte mijloace juridice de generala aplicare (de exemplu, constituirea gajului, ipotecii). Asemenea riscuri economice nevalutare se pot produce ca urmare a vointei debitorului sau independent de vointa lui, datorita unor cauze straine; de aceea in doctrina s-a remarcat ca aceste imprejurari vor fi luate in considerare ca riscuri contractuale doar daca s-au produs datorita unei cauze straine. Daca s-au produs din culpa debitorului obligatiei contractuale, este exclusa ideea de risc si se angajeaza raspunderea civila a acestuia.

Riscurile politico-administrative sunt generate de unele masuri adoptate de state sau de organizatii internationale intre momentul incheierii contractului si cel al finalizarii executarii lui (de exemplu, blocada economica, conflictele militare, embargoul, insurectia, adoptarea de masuri restrictive antidumping sau alte masuri de protectie a concurentei etc.).

Evenimentele naturale (cutremure, inundatii sau alte calamitati) prezinta interes pentru regimul juridic al contractelor cu executare succesiva mai ales cand au caracteristicile fortei majore.

Riscurile politico-administrative si calamitatile naturale, impreuna cu riscurile economice nevalutare formeaza, lato sensu, categoria riscurilor nevalutare, privite ca alternativa la riscurile valutare. Riscurile valutare si nevalutare, prin specificul lor, sunt imprevizibile, dar nu si insurmontabile. Numai forta majora este invincibila.



3.2.Mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor in contractele comerciale internationale

Pentru a raspunde nevoilor comertului international, doctrina a imaginat diverse mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor contractuale, cum ar fi: stipularea unor clauze care sa faciliteze: 1) acoperirea riscurilor prin garantii bancare, 2) acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala, 3) intreruperea (temporara sau definitiva) a raportului contractual, 4) stipularea unor clauze asiguratorii.

A. Acoperirea riscurilor prin garantii bancare.

Garantiile bancare sunt mijloace de acoperire a riscurilor contractuale frecvent folosite in practica internationala, datorita eficientei lor.

Asistenta bancara poate consta in acordarea de garantii privind:

a) plata marfurilor exportate si serviciilor prestate prin acreditiv documentar irevocabil si prin scrisori de credit;

b) rambursarea creditelor scadente prin emiterea scrisorilor de garantie bancara si avalizarea cambiilor;

c) rambursarea avansurilor primite prin emiterea de scrisori de garantie bancara;

d) calitatea marfurilor livrate si livrarile la termenele convenite prin emiterea unor scrisori de garantie bancara etc.

Garantiile bancare sunt acordate, la cererea uneia dintre partile contractante, de bancile comerciale, care accepta astfel sa-si asume, ele insele, riscurile garantate.

B. Acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala.

Unele dintre marile societati de asigurare internationala sunt specializate in operatii de asigurari impotriva riscurilor care pot sa apara in timpul negocierii sau executarii contractelor de comert international. In baza contractelor de asigurare convenite cu importatorul sau exportatorul, asemenea societati preiau asupra lor urmatoarele categorii de riscuri: riscuri comerciale, politice, de fabricatie.

a) Riscul comercial poate decurge din diverse cauze: lipsa de lichiditati financiare a debitorului la scadenta obligatiei sale, datorita insolvabilitatii sau insolventei comerciale[51], ori datorita refuzului creditorului de a accepta cambia sau alte documente de plata prezentate de creditor.

b) Riscul politic poate fi generat de masuri de politica economica adoptate de un stat (de exemplu, interzicerea transferului valutar), pierderi in procesul de revalorizare si devalorizare a monedei de plata, instituirea unui moratoriu privind rambursarea creditelor straine etc.) sau de masuri cu caracter militar (de exemplu, riscul de razboi si cel de sechestru etc.).

c) Riscul de fabricatie este determinat de diverse imprejurari, precum:

c.1) deteriorarea grava a patrimoniului cumparatorului, care duce la pierderea capacitatii acestuia de a plati marfa comandata;

c.2) cresterea costurilor de fabricatie a marfii in asa masura incat sunt depasite posibilitatile financiare ale vanzatorului;

c.3) aparitia unor dificultati majore de aprovizionare cu materii prime, materiale, combustibili, energie etc., necesare fabricarii marfii ce constituie obiect al contractului.

Societatile de asigurare pot sa preia acoperirea riscurilor in totalitate sau doar partial. La acoperirea anumitor riscuri asiguratul se obliga, de regula, sa suporte o parte din paguba produsa (de exemplu, la riscul de interzicere a transferului valutar, la riscul de fabricatie etc.).

C. Stipularea unor clauze care sa faciliteze intreruperea raportului contractual.

In cazul realizarii unui risc contractual, prejudiciul se suporta de catre partea a carei prestatie a devenit imposibil de executat.

Daca ar constata iminenta realizarii unui risc contractual, debitorul obligatiei scadente nu ar putea intrerupe in mod unilateral executarea contractului, chiar daca aceasta intrerupere ar evita sau neutraliza consecintele riscului, ci ar fi necesar acordul celeilalte parti contractante.

Pentru ca intreruperea raportului contractual prin acordul partilor, in situatia iminentei realizarii unui risc, nu este intotdeauna posibila ulterior incheierii contractului, este necesar ca in contract sa fie cuprinse de la inceput clauze suspensive de executare, clauze rezolutorii sau clauze de denuntare unilaterala a contractului in anumite imprejurari.

a) Clauzele suspensive amana executarea obligatiilor contractuale pana la indeplinirea unor conditii stabilite de parti, cum ar fi: plata avansului, deschiderea acreditivului, obtinerea licentelor de import/export, avalizarea cambiilor, efectuarea probelor etc.

b) Clauzele rezolutorii (sau pactele comisorii) permit desfiintarea retroactiva a contractului si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului.

c) Clauzele de denuntare unilaterala a unui contract consfintesc dreptul partii ale carei interese sunt periclitate de un pericol evident si iminent de a revoca acel contract, pentru protejarea intereselor sale. Efectele revocarii contractului se produc numai pentru viitor (ca la reziliere), lasand neatinse efectele produse de contractul revocat pana in momentul revocarii, spre deosebire de rezolutia contractului si de nulitate care opereaza retroactiv. Daca se refera la un contract translativ de drepturi reale, revocarea contractului realizeaza un nou transfer, in sens invers, a drepturilor respective.

Clauza de denuntare unilaterala a contractului trebuie sa precizeze si mijloacele juridice de protejare a intereselor celuilalt contractant impotriva folosirii ei abuzive. Aceasta clauza este compatibila cu formalitatea incheierii contractului daca utilizarea ei este benefica ambelor parti, pentru ca in caz contrar ar fi doar un mijloc juridic de transfer al riscului de la debitorul obligatiei imposibil de executat, la creditorul acelei obligatii.

D. Stipularea unor clauze asiguratorii.

Clauzele asiguratorii pot fi incluse in orice contract comercial international. Desi aceste clauze sunt specifice contractelor pe termen lung, pot fi cuprinse si in contractele uzuale, adica in contractele cu executare succesiva pe termen scurt sau mediu, pentru ca practic nu se intalnesc in contractele cu executare imediata (care oricum sunt rare in comertul international), intrucat acestea nu sunt expuse riscurilor contractuale si, deci, asemenea clauze ar fi inutile.


3.3. Necesitatea clauzelor asiguratorii in contractele comerciale internationale supuse legii romane

In cazul in care dreptul aplicabil unui contract comercial international este dreptul roman, necesitatea inserarii in contract a unor clauze asiguratorii corespunzatoare particularitatilor contractului respectiv, este determinata de consacrarea legislativa in sistemul nostru juridic a principiului intangibilitatii contractului si principiului nominalismului monetar.

a) Principiul intangibilitatii contractului. In dreptul privat roman este consacrat principiul intangibilitatii contractului (art. 969 C. civ. roman), refuzandu-se desfiintarea sau adaptarea contractului pe cale judiciara in cazul aparitiei unor imprejurari noi in timpul executarii sale, care ar face excesiv de oneroasa obligatia unuia dintre debitori, justificarea teoretica a acestui principiu avand ca argument imperativul garantarii securitatii relatiilor juridice.

In alte sisteme de drept national, este consacrat principiul impreviziunii, care recunoaste ca subinteleasa in contracte clauza rebus sic stantibus (prescurtare a formulei omnis conventio intellegitur rebus sic stantibus - conventiile raman valabile cat timp se mentin conditiile in care au fost incheiate).

Potrivit acestei clauze, daca pe parcursul executarii contractului apar evenimente imprevizibile care schimba esential conditiile existente in momentul realizarii acordului de vointa a partilor facand excesiv de oneroasa prestatia uneia dintre parti, organul de jurisdictie are dreptul, la cererea partii interesate, indiferent de existenta unei clauze contractuale in acest sens, sa procedeze la reasezarea contractului in functie de noile imprejurari sau, daca aceasta nu este posibila, sa desfiinteze contractul si sa reduca in mod corespunzator responsabilitatea debitorului.

Pentru ca in dreptul roman nu este consacrata teoria impreviziunii, jurisprudenta si practica arbitrala de comert international au refuzat, in principiu, sa admita alte derogari decat cele legale si conventionale de la regula fortei obligatorii a contractului si au statuat ca organul de jurisdictie nu poate modifica un contract pentru a restabili echilibrul contractual intre prestatiile partilor. Mentinerea unui asemenea contract, chiar daca este inechitabila, este perfect legala dupa litera art. 969 Cod civil.

Ca urmare a acestui fapt, daca legea aplicabila unui contract comercial international este legea romana, modificarea acestuia pentru mentinerea valorii lui sau pentru adaptarea lui la noile imprejurari este posibila numai daca in contract au fost incluse clauze asiguratorii corespunzatoare. Asemenea clauze sunt compatibile cu principiul fortei obligatorii a contractului si deci este admisibila includerea lor in contract, pentru ca acest principiu nu este de ordine publica in dreptul international privat roman.

De altfel, s-a exprimat opinia ca asemenea clauze nici nu pot fi considerate veritabile derogari de la principiul fortei obligatorii a contractului ". . . deoarece reasezarea echilibrului contractual se face, nu prin vointa unilaterala a uneia dintre parti, ci numai in situatiile si in conditiile stabilite de comun acord de catre parti, prin continutul clauzei, ceea ce echivaleaza deci cu un mutuus dissensus, prestabilit si circumstantiat, perfect valabil, conform dreptului roman (art. 969 alin. 2 C. civ.)"

Dar clauzele asiguratorii sunt necesare chiar daca legea aplicabila contractului este un sistem de drept national care consacra teoria impreviziunii, deoarece prin asemenea clauze partile stabilesc nu numai procedura de reechilibrare a contractului , ci si conditiile in prezenta carora devine posibila aceasta operatie juridica.

b)Principiul nominalismului monetar

Daca dreptul aplicabil contractului este dreptul roman, este necesar ca partile sa insereze in contract clauze de evitare a riscurilor valutare si ca urmare a faptului ca in dreptul nostru este consacrat principiul nominalismului monetar. Conform acestui principiu (reglementat de art. 1578 Cod civil, in titlul despre imprumutul de consumatie, desi el se aplica tuturor prestatiilor pecuniare), debitorul unei obligatii pecuniare este obligat pentru suma numerica prevazuta in contract, chiar daca intre momentul incheierii contractului si cel al platii a intervenit o crestere sau o scadere a puterii reale de cumparare a monedei de plata.

Principiul nominalismului face ca riscul schimbarii valorii de circulatie a monedei de plata sa fie suportat de creditor daca valoarea monedei scade sau de debitor daca valoarea monedei creste. Rolul clauzelor asiguratorii de mentinere a valorii contractului este de a neutraliza riscul valutar pentru ambele parti, deoarece egalizeaza marfa si pretul, mentinand echilibrul stabilit la incheierea contractului.


3.4. Momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii

Pentru a cunoaste momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii, trebuie sa avem in vedere ca unele clauze asiguratorii opereaza automat, iar altele ca urmare a unor negocieri prealabile.

a) Prin notiunea de "actiune automata" se intelege faptul ca o clauza isi produce efectul eo ipso (prin ea insasi), in mod direct, fara sa fie necesare noi negocieri intre parti si, in principiu, nici interventia arbitrului. Din momentul indeplinirii riscului la care se refera clauza, prevederea contractuala initiala (de exemplu, privind pretul, la clauzele de mentinere a valorii) devine caduca sau chiar contractul in intregul sau devine caduc. Ca urmare, partile nu mai sunt legate obligational in termenii initiali ai contractului, intrucat vechea obligatie este inlocuita cu o noua obligatie, in conformitate cu clauza asiguratorie. In acest scop, partile trebuie sa precizeze modalitatea de recalculare a prestatiei in cazul producerii riscului vizat (o formula de calcul sau un alt procedeu de restabilire a echilibrului contractual).

Recalcularea se face in mod unilateral, de catre partea a carei prestatie se diminueaza sau de catre partea care este indreptatita la o prestatie majorata, prin efectul clauzei. Functionarea clauzei cu "actiune autonoma" implica notificari reciproce intre parti, dupa producerea riscului.

In cazul in care clauza opereaza automat, efectul se produce din momentul aparitiei imprejurarii mentionate de clauza (de exemplu, de la data cand s-au acordat conditii mai favorabile, in cazul clientului celui mai favorizat si al ofertei concurente sau cand diferenta de curs dintre valuta de plata si cea de calcul depaseste procentul de toleranta, la clauzele valutare).

Regula este valabila si in cazul in care restabilirea echilibrului contractual intre prestatiile partilor a fost decisa prin hotarare arbitrala, pentru ca ea produce efecte nu numai pentru viitor (adica din momentul ramanerii ei definitive), ci si pentru trecut (din momentul realizarii imprejurarii prevazute in ipoteza clauzei), intrucat rolul arbitrajului este doar de a constata realizarea conditiilor prevazute in clauza (dar in cazul clauzelor care opereaza automat interventia arbitrului este o exceptie).

b) In cazul in care restabilirea echilibrului contractual urmeaza a se face prin negocieri, partea interesata trebuie sa solicite negocieri celeilalte parti, in acest scop. Daca nu exista o asemenea solicitare sau daca negocierile nu duc la rezultatul necesar, iar in contract nu s-a prevazut alta solutie (de exemplu, rezilierea) sau posibilitatea de a se apela, in subsidiar, la un organ de jurisdictie, obligatia initial stabilita ramane in vigoare.

Daca in cadrul negocierilor s-a convenit reasezarea contractului, aceasta opereaza numai pentru viitor, adica din momentul realizarii noului acord de vointa. Si in cazul in care reasezarea contractului a fost decisa prin hotarare arbitrala, aceasta va face parte din contract numai de la data pronuntarii si, ca urmare, va produce efecte numai pentru viitor (de exemplu, in cazul clauzei de hardship).

Unii autori considera ca distinctia dintre clauzele de mentinere a valorii contractului si cele de adaptare a lui la noile imprejurari se face pe criteriul modului lor de operare (nu pe criteriul obiectului sau finalitatii lor). Astfel, clauzele de mentinere a valorii contractului opereaza automat, fara sa fie nevoie de noi negocieri intre parti, iar clauzele de adaptare a contractului la noile imprejurari presupun renegocierea contractului.

Criticandu-se aceasta opinie, in doctrina s-a aratat ca distinctia intre clauzele care opereaza automat si cele care actioneaza ca urmare a unor negocieri prealabile isi are temeiul in vointa comuna a partilor de la le face sa actioneze intr-un anumit fel si nu in existenta unor atribute intrinseci ale clauzelor contractuale. Astfel, in functie de vointa partilor, aceeasi clauza poate opera in unele cazuri automat, iar in altele prin negocieri. De aceea, organul de jurisdictie, chemat sa solutioneze eventuale diferende intre parti privind modul de operare a unor clauze trebuie sa aiba in vedere vointa partilor, semnificatia juridica atribuita de parti acelor clauze.


3.5.Clasificarea clauzelor asiguratorii

Clauzele asiguratorii sunt clasificate de doctrina dupa doua criterii: criteriul finalitatii urmarite si criteriul riscurilor vizate.

A. Dupa criteriul obiectului lor sau al finalitatii urmarite, sunt clauze de mentinere a valorii contractului, clauze de adaptare a contractului la noile imprejurari si clauze de mentinere a stabilitatii contractului prin extinderea in viitor a relatiilor cu partenerul initial, in temeiul unor prevederi corespunzatoare.

a) Clauzele de mentinere a valorii contractului vizeaza prestatia monetara si au ca finalitate mentinerea valorii acesteia in parametrii initiali, prin protejarea ei impotriva riscurilor valutare si nevalutare (de exemplu, devalorizarea oficiala a monedei prin decizia autoritatii publice sau deprecierea monedei prin inflatie datorita mutatiilor economice).

Sintagma prestatie monetara cuprinde pretul (tariful) serviciilor (inclusiv al transporturilor - de exemplu, navlul la cele maritime), primele de asigurare, comisionul, ratele de credit, dobanzile etc.

Sunt clauze de mentinere a valorii contractului urmatoarele: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii), clauza de revizuire a pretului, clauza de postcalculare a pretului.

In alta opinie, clauzele de mentinere a valorii contractului sunt urmatoarele: clauza de indexare (care pentru a evita dificultatile legate de variatia de preturi, prevede legarea pretului contractual, fie de un etalon monetar - moneda creditorului, debitorului, unei terte tari, aurul monetar, Drepturile Speciale de Tragere etc., fie de unul sau mai multe produse de prima necesitate, exprimate prin unitatile de masura respective: o tona de carbune, un kilowatt/ora etc.), clauza de revizuire a pretului, clauza de variatie a schimbului (clauza valutara), clauza de optiune a monedei liberatorii.

Clauzele de mentinere a valorii contractului pot fi subclasificate, la randul lor, in clauze de prevenire a riscului valutar si clauze de prevenire a escaladarii pretului marfii, serviciilor sau manoperei pe parcursul executarii contractului.

Clauzele de prevenire a riscului valutar pot fi impartite in clauze de consolidare valutara (clauza aur si clauzele valutare) si clauze de optiune valutara (clauza de optiune a locului de plata si clauza de optiune a monedei de plata).

Clauzele de prevenire a escaladarii pretului marfii, serviciilor sau manoperei sunt clauza de recalculare a pretului si clauza de postcalculare a pretului.

b) Clauzele de adaptare a contractului la noile imprejurari vizeaza intregul ansamblu contractual, adica au ca obiect atat prestatia monetara, cat si alte drepturi si obligatii ale partilor (cele privind cantitatea si calitatea marfii, conditiile de livrare, de plata etc.).

Fac parte din aceasta categorie urmatoarele clauze: clauza ofertei concurente, clauza clientului cel mai favorizat, clauza de hardship, clauzele de protectie a concurentei, clauzele de ajustare cantitativa si de forta majora.

c) Clauzele de mentinere a stabilitatii contractului prin extinderea in viitor a relatiilor cu partenerul initial, numite si clauze de extindere a relatiilor comerciale sunt impartite de doctrina[67] in doua categorii: prima categorie este a clauzelor care au caracter ferm si neconditionat de a incheia ulterior operatia comerciala avuta in vedere (promisiunea unilaterala de contractare), iar a doua categorie este a clauzelor in care optiunea este acordata beneficiarului, sub conditia ca promitentul sa se decida sa incheie un nou contract (pactul de preferinta si clauza primului refuz).

B. Dupa criteriul riscurilor vizate cu prioritate, clauzele se impart in clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare, clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare si clauza de forta majora.

a) Clauzele de asigurare impotriva riscurilor valutare (numite si clauze de variatie a schimbului) au ca finalitate principala mentinerea valorii contractului. Fac parte din aceasta categorie de clauze: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei de plata, clauza de optiune a locului de plata etc.

b) Clauzele de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare (de regula de natura economica), se refera la clauza de revizuire a pretului, clauza de postcalculare a pretului, clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de hardship sau de impreviziune, clauzele preventive fata de diferite masuri de protectie a concurentei etc.

c) Clauza de forta majora urmareste evitarea consecintelor negative ale riscurilor politico-administrative sau ale calamitatilor naturale. Clauza de forta majora are ca efect esential nu adaptarea contractului la noile imprejurari, ci exonerarea de raspundere a partii a carei obligatie a devenit imposibil de executat din cauza de forta majora.

Si aceasta clasificare este relativa pentru ca, in temeiul principiului libertatii de vointa, partile pot face ca o clauza sa aiba finalitati complexe sau sa prevada ca o clauza care, de regula, se refera la o anumita categorie de riscuri, sa aiba ca finalitate, in concret, asigurarea impotriva unor riscuri de alta natura (de exemplu, clauzele de hardship si de postcalculare a pretului pot fi stipulate si pentru neutralizarea riscurilor valutare).


3.6. Clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare

3.6.1. Aspecte introductive

Riscurile valutare pot fi prevenite sau diminuate atat prin mijloace contractuale (clauzele asiguratorii), cat si prin metode extracontractuale, utilizate mai ales cand in contract nu au fost inserate clauze asiguratorii.

O metoda extracontractuala este, de exemplu, incheierea de catre creditorul obligatiei pecuniare a unei operatii de hedging valutar, prin care riscul valutar este preluat de o banca specializata

Clauzele de asigurare contra riscului valutar presupun legarea monedei de plata de un etalon monetar considerat stabil si in cazul in care, intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui, apare o modificare a cursului monedei de plata in raport cu etalonul ales, peste o anumita limita, se face reajustarea corespunzatoare a pretului, pentru a se corecta dezechilibrul care ar rezulta pentru una din parti, datorita variatiei cursului. Exista si posibilitatea sa nu se stabileasca un prag de recalculare a pretului, situatie in care modificarea acestuia, in functie de fluctuatia valutara, se face in fiecare moment al platii pentru orice oscilatie valutara. Recalcularea pretului poate avea loc in momentul platii sau ulterior.

Clauzele de asigurare impotriva riscului valutar cunosc mai multe forme: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a locului de plata, clauza de optiune a monedei de plata etc.

3.6.2. Clauza aur

Se poate exprima in doua variante: clauza valoare-aur si clauza moneda-aur.

Clauza valoare-aur are ca specific faptul ca pretul contractual este stabilit intr-o valuta, aurul fiind luat ca etalon al valorii acelei valute.

Clauza moneda-aur se caracterizeaza prin faptul ca pretul este stabilit direct in aur si urmeaza a fi platit in moneda de aur.

Dintre cele doua variante, numai clauza valoare-aur (denumita de doctrina clauza aur) urmeaza mecanismul clauzelor asiguratorii (modul de operare al acestei clauze este asemanator cu acela al clauzei monovalutare).

In temeiul acestei clauze se pleaca de la premisa ca moneda de plata are o anumita paritate oficiala in aur la momentul incheierii contractului si daca acea paritate va suferi modificari (in sensul cresterii sau descresterii) pana la data platii, pretul contractual se va modifica in mod corespunzator, astfel incat echivalentul lui in aur sa ramana neschimbat.

Stipularea clauzei aur in contract este atat in interesul debitorului, pentru acoperirea riscului de revalorizare a monedei de plata, cat si in interesul creditorului, pentru a fi protejat in cazul devalorizarii ei.

De regula, partile stabilesc ca mecanismul clauzei aur sa functioneze automat, din momentul in care se produce modificarea valorii monedei de plata exprimata in aur, dar uneori ele prevad ca rectificarea pretului initial sa se faca prin negocieri prealabile.

Functionarea clauzei aur este posibila daca este indeplinita conditia esentiala ca moneda de plata sa fie exprimata in aur printr-o paritate oficiala. Dar aceasta conditie presupune ca aurul sa indeplineasca rolul de etalon monetar, functie pe care a avut-o in perioada interbelica si dupa al doilea razboi mondial, cat timp a functionat sistemul monetar international instituit prin Acordurile de la Bretton Woods din 1944. Prin aceste acorduri au fost instituite doua principii si anume: cel al paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I. si cel al convertibilitatii in aur a monedelor.

In temeiul principiului paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I., monedele respective aveau un curs fix unele fata de altele, iar aurul care avea rolul de etalon al acestor monede, nu era considerat marfa si, prin urmare, nu era supus legilor pietei (cererii si ofertei), fixandu-i-se un pret invariabil. Fixarea paritatii in aur si devalorizarea monedelor erau dispuse prin acte oficiale ale autoritatilor monetare din statele respective, asa incat clauza aur putea functiona pe baza unei formule matematice.

Principiul convertibilitatii in aur a monedelor a ramas fara aplicare in anul 1971, cand a fost suspendata convertibilitatea in aur a dolarului S.U.A.

In anul 1978 s-a renuntat oficial la functiile monetare ale aurului, care a incetat sa mai fie etalon de valoare pentru monedele nationale, devenind o simpla marfa, supusa legilor cererii si ofertei.

Datorita acestei situatii, clauza aur, in forma ei traditionala, si-a pierdut utilitatea practica, pentru ca in conditiile actuale nu ar mai putea mentine echilibrul contractual. De fapt, legarea pretului contractual de pretul aurului (supus legilor cererii si ofertei) asigura numai o aparare partiala impotriva riscului valutar pentru ca pretul aurului este el insusi fluctuant.

Clauza aur se aplica in prezent in unele contracte de transport international pentru calcularea limitelor maxime ale despagubirii datorate de caraus in caz de pierdere sau avariere a marfii transportate. Aceasta clauza este de drept subinteleasa in temeiul unor conventii internationale, precum Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare (Conventia C.I.M.), Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (C.M.R.), Conventia de la Bruxelles din 1924, care a adoptat "Regulile de la Haga", referitoare la transporturile maritime internationale efectuate pe baza de conosament, care au fost incheiate in perioada in care aurul avea rolul de principal etalon monetar. Nivelul despagubirii se stabilea in "unitati de cont", exprimate, la randul lor, in franci aur.

Dupa ce aurul a pierdut rolul de etalon monetar, in deceniul al optulea, prin protocoale de modificare a vechilor conventii si prin conventii noi care le-au inlocuit pe cele existente in materie, sfera de aplicare a clauzei aur a fost mult limitata, locul aurului ca etalon monetar fiind luat de Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.) ale Fondului Monetar International.

Conform unora dintre aceste conventii, pot apela la unitatea de cont bazata pe aur, pentru calcularea despagubirilor, numai acele state care nu admit ca etalon de valoare D.S.T.


3.6.3. Clauzele valutare

Sunt stipulatii contractuale care se caracterizeaza prin faptul ca partile stabilesc doua categorii de monede (una de plata si alta de referinta) si au ca scop protejarea acestora (a partilor) impotriva riscului determinat de variatia paritatii monedei de plata in raport cu moneda de referinta.

Doctrina distinge trei tipuri de clauze valutare si anume: clauze monovalutare, clauze multivalutare bazate pe un cos valutar conventional (ales de parti) si clauze multivalutare bazate pe un cos valutar institutionalizat (sau unitate de cont institutionalizata) .

A. Clauza monovalutara

Presupune luarea in considerare de catre partile contractante a doua monede: una de plata si alta de referinta (de calcul, de cont).

Moneda de plata este mai putin stabila, fiind expusa deprecierii si este acceptata de parti pentru executarea de catre debitor a obligatiei de plata.

Moneda de referinta este considerata mai stabila si constituie etalonul pentru stabilirea cantitatii de moneda de plata necesara pentru stingerea datoriei.

Prin clauza monovalutara partile determina pretul marfii (lucrarii, serviciului etc.) luand in considerare un anumit curs de schimb intre cele doua monede la data incheierii contractului si, totodata, precizeaza ca daca la momentul platii acest curs se va modifica sa se recalculeze pretul in mod corespunzator. Astfel, deprecierea monedei de plata nu afecteaza valoarea reala a prestatiei pecuniare primite de creditor.

De regula, clauza monovalutara opereaza automat, dar partile pot sa stipuleze necesitatea unor negocieri prealabile in vederea recalcularii pretului.

Partile pot conveni restrangerea efectelor clauzei monovalutare in sensul ca acestea sa se produca numai daca variatia de curs dintre moneda de plata si moneda de cont depaseste un anumit nivel procentual stabilit (de exemplu, daca paritatea 1 dolar S.U.A.=1,05 euro va suferi modificari, in sens pozitiv sau negativ, mai mari de 5%, pretul se va modifica in mod corespunzator).

Cursul de schimb avut in vedere la calcularea si la recalcularea pretului contractual este cursul oficial din tara de sediu a debitorului prestatiei pecuniare la data incheierii contractului si la data platii, in lipsa de clauza contrara a partilor. Dar partile pot conveni sa fie avut in vedere cursul de schimb dintr-un alt loc sau de la o alta data (de exemplu, sediul creditorului, la momentul scadentei).

Daca partile au stabilit sa se aiba in vedere cursul de schimb din momentul platii efective, iar debitorul nu si-a executat obligatia la scadenta, obligatia lui ramane supusa clauzei valutare pana la scadenta, chiar daca va trebui sa plateasca si daune moratorii creditorului.

Unii autori considera ca aceasta clauza se prezinta sub doua forme:

a)intr-una din forme, clauza presupune ca pretul contractual sa fie exprimat in moneda de cont (care constituie instrumentul monetar in care se deruleaza operatiile comerciale intre parti); de exemplu, pretul este exprimat in dolari S.U.A., iar plata se va face in ruble rusesti(moneda locala a uneia din parti)

b)in cealalta forma, partile exprima pretul contractual in aceeasi moneda in care se face plata, iar operatiunile comerciale se deruleaza in moneda de plata, dar pretul este recalculat, in momentul platii, in functie de cursul monedei de referinta; de exemplu, pretul este exprimat in ruble rusesti, dar in momentul platii va fi calculat in raport cu dolarul S.U.A. (daca acesta a fost ales ca moneda de referinta). In acest caz, clauza monovalutara ia forma unei clauze de indexare (valutara).

Clauza monovalutara este eficienta numai daca moneda de calcul are stabilitate. In prezent, datorita instabilitatii cauzate de fluctuatia generalizata a cursurilor de schimb ale principalelor monede ale tarilor cu economie de piata dezvoltata, clauza monovalutara are o eficienta scazuta, sfera ei de aplicare fiind tot mai restransa.

B. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar conventional (stabilit de parti)

Cosul valutar este o denumire conventionala atribuita mai multor valute luate la un loc si utilizate ca etalon monetar in relatiile internationale. Acest etalon artificial de valoare este menit sa inlocuiasca etalonul aur si etalonul dolar S.U.A., a caror utilizare prezinta inconveniente datorita instabilitatii lor.

Operatia de stabilire a cosului valutar presupune alegerea de catre parti a valutelor care urmeaza sa fie cuprinse in cosul valutar si determinarea ponderii fiecarei valute in cosul valutar.

Prin clauza multivalutara partile pot indica si metoda de calcul a modificarii cursului valutei de plata fata de valutele din cos si modul de operare a unor eventuale schimbari in structura cosului si in procedura de calcul pe parcursul executarii contractului.

De regula, partile convin sa se procedeze la recalcularea pretului contractual numai daca intre cursurile de schimb ale monedei de plata fata de monedele de referinta din momentul incheierii contractului si cele din momentul platii exista o diferenta medie pozitiva sau negativa, mai mare de un anumit procent fixat de parti.

In unele cazuri se prevede in contracte ca debitorul obligatiei pecuniare sa plateasca la scadenta suma prevazuta la incheierea contractului, iar diferenta rezultata din recalcularea pretului contractual sa se stabileasca si sa se plateasca ulterior, la termenele si in conditiile stabilite de parti.

In raport cu clauza monovalutara, clauza multivalutara are avantajul ca asigura o mai mare stabilitate a pretului si a valorii contractului pentru ca exista posibilitatea compensarii intre tendintele de crestere si de scadere ale monedei de plata fata de monedele de referinta cuprinse in cosul valutar.

Dezavantajul acestei clauze este legat de faptul ca presupune negocieri intre parti pentru stabilirea valutelor din cos si a procedurii de calcul, iar punerea ei in aplicare, in momentul platii, poate genera complicatii de ordin tehnic.

C. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat (sau pe o unitate de cont institutionalizata)

In aceasta varianta a clauzei multivalutare, valutele care fac parte din cos, precum si metodologia de calcul a modificarilor de curs, nu sunt stabilite de parti, ci de un organ international specializat. Din acest motiv se spune ca valutele care se includ in cos formeaza o unitate de cont institutionalizata.

Pe plan international exista mai multe asemenea unitati de cont, cea mai utilizata fiind Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.).

Aceasta unitate de cont a fost introdusa in practica relatiilor valutare de catre Fondul Monetar International (F.M.I.) in anul 1969.

Numiti figurativ si "aur-hartie", D.S.T. sunt bani internationali de cont (scripturali), care nu au acoperire reala, cu functii limitate de activ international de rezerva, emise pe baza increderii reciproce dintre membrii F.M.I.

In relatiile comerciale internationale, D.S.T. pot avea functia de principal etalon monetar sau de instrument de plata. Astfel:

a)ca urmare a adoptarii celui de-al doilea amendament la Statutele F.M.I., in baza Acordurilor de la Kingston, Jamaica (1976), D.S.T. au devenit principalul etalon monetar international. De la 1 ianuarie 1981 pana in anul 2002 cosul valutar pe baza caruia se determina valoarea D.S.T. cuprindea cinci valute, care apartineau principalelor tari exportatoare de bunuri si servicii (dolarul american, marca germana, yenul japonez, lira sterlina si francul francez), fiecare valuta avand un anumit coeficient de ponderatie in calcularea D.S.T.;

b)D.S.T. pot avea si functia de instrument de plata (conventional), situatie in care pretul se exprima direct in D.S.T., ipoteza care este rar intalnita in practica.

In cazul in care D.S.T. are rolul de etalon monetar, pretul contractual exprimat in moneda de plata se stabileste avandu-se in vedere cursul de schimb intre D.S.T. si moneda de plata la momentul incheierii contractului. Daca la scadenta exista diferenta intre cursul monedei de plata fata de D.S.T. si cursul de referinta (cel de la incheierea contractului), pretul contractual va fi recalculat. Uneori, pentru a se produce efectele "clauzei D.S.T." este necesar ca diferenta dintre cursul de schimb din ziua platii si cel de referinta sa depaseasca un anumit procent prestabilit de parti.

In unele conventii internationale (incheiate dupa 1976) privind contractele de transport international de marfuri, D.S.T. sunt prevazute ca unitate de cont pentru calcularea cuantumului maxim al despagubirilor datorate de caraus pentru pierderea sau avarierea marfii care constituie obiect al transportului.

Clauza D.S.T. are avantajul stabilitatii cosului valutar care reprezinta elementul de referinta, ca si in cazul clauzei multivalutare bazate pe un cos valutar conventional, fata de care asigura facilitatea unei mai bune informari a partilor privind cotatiile D.S.T. fata de monedele din cosul valutar si fata de alte monede, intrucat aceste cotatii se publica in buletinele F.M.I. si in alte materiale de specialitate, ceea ce usureaza operatiile de calcul.

3.6.4. Clauza de optiune a locului de plata

Este o varianta a clauzei monovalutare (pe care o dubleaza uneori) si se caracterizeaza prin faptul ca in temeiul ei, partile stabilesc ca pretul contractual, exprimat intr-o moneda de referinta, va fi platit intr-unul din locurile de plata mentionate in contract (locuri care, prin ipoteza, sunt in tari diferite), de regula, la alegerea creditorului, in moneda locala, in functie de cursul de schimb al acestei monede fata de moneda de referinta la data si la locul platii.


Locurile de plata fiind situate in tari diferite, creditorul care alege un loc de plata, alege implicit si moneda in care urmeaza sa i se faca plata. De exemplu, daca locurile de plata mentionate in contract sunt Paris si Tokio, iar moneda de referinta este dolarul S.U.A., plata urmeaza a se face in euro sau yeni japonezi, la alegerea creditorului, in functie de cursul monedei de plata fata de moneda de cont la data si locul platii.

a)Intr-o opinie, aceasta clauza este o modalitate separata de mentinere a valorii contractului, fiind incadrata in grupa clauzelor de optiune valutara, alaturi de clauza de optiune a monedei de plata. Clauza optiunii locului de plata mentine invariabila valoarea creantei din moment ce calculul se face in orice moment in functie de acelasi etalon.

b)Intr-o alta opinie, optiunea locului de plata nu constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, pentru ca nu modifica, prin ea insasi, valoarea prestatiei monetare, ci doar schimba locul de plata (si implicit moneda de plata), scopul principal al acestei clauze fiind acela de a asigura creditorului incasarea creantei in moneda de care are nevoie in momentul scadentei.

Clauza de optiune a locului de plata este considerata, in aceasta opinie, o varianta a clauzei monovalutare pentru ca adaptarea pretului contractual la schimbarile valutare nu intervine prin alegerea locului de plata, ci prin raportarea monedei de la locul de plata ales la moneda de referinta.

c)In sfarsit, intr-o alta opinie, pe care o impartasim, se sustine ideea potrivit careia clauza de optiune a locului de plata este o modalitate a clauzei monovalutare (cu argumentul ca in ambele situatii partile adopta o moneda de referinta considerata mai stabila decat moneda de plata convenita de ele, care se raporteaza la moneda de referinta atat in momentul incheierii contractului, cat si in momentul platii; creditorul avand libertatea unei optiuni privind locul de plata, are implicit libertatea optiunii privind moneda de plata), dar considera ca optiunea locului de plata constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, intrucat recunoscandu-i-se calitatea de varianta a clauzei monovalutare, trebuie sa i se recunoasca si finalitatea acesteia - evitarea riscului valutar. Rolul de a asigura creditorului moneda de care are nevoie in momentul platii este unul secundar, deoarece pe piata valutara se poate vinde si cumpara orice valuta liber convertibila, deci nu este nevoie de o clauza contractuala pentru realizarea acestui scop.

3.6.5. Clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii)

Denumita si clauza de monede multiple, se caracterizeaza prin faptul ca partile exprima pretul convenit in doua sau mai multe monede de plata avand in vedere paritatea dintre acestea in momentul incheierii contractului, iar la scadenta creditorul (sau debitorul) are dreptul sa aleaga una din monedele de plata stabilite de parti si sa pretinda debitorului sa-i faca plata in moneda aleasa.

In principiu, clauza de optiune a monedei de plata are ca rezultat mentinerea valorii contractului deoarece la scadenta creditorul (sau debitorul, dupa caz) poate sa opteze pentru moneda al carei curs s-a mentinut cat mai aproape de cel din momentul contractarii.

Dar aceasta clauza dobandeste uneori caracter speculativ, (putand avea ca rezultat un plus de valoare datorat de debitor sau invers) si in functie de continutul sau, plaseaza riscul valutar in sarcina debitorului (cand optiunea apartine creditorului) sau in sarcina creditorului (cand optiunea apartine debitorului).

De exemplu, in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului si una dintre monedele de plata a inregistrat pana la data scadentei o crestere de curs datorita unor factori conjuncturali proprii (cum ar fi, adoptarea unor masuri economice de statul emitent cu scopul de a consolida propria moneda), in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului, in mod normal creditorul va alege aceasta moneda ca instrument de plata, iar debitorul va fi dezavantajat pentru ca va trebui sa deconteze o valoare mai mare decat aceea avuta in vedere in momentul incheierii contractului, chiar daca sub aspect cantitativ numarul unitatilor monetare care formeaza pretul este acelasi. In aceasta situatie, riscul valutar apartine debitorului.

In cazul in care optiunea apartine debitorului, iar una dintre monedele de plata sufera o depreciere conjuncturala, el are interesul sa plateasca in aceasta moneda, riscul valutar fiind in sarcina creditorului.


3.7. Clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare

3.7.1. Clauza de revizuire a pretului

A. Aspecte introductive

Clauza de revizuire a pretului mai este denumita, in doctrina si clauza de indexare nemonetara, de recalculare a pretului, de escaladare a pretului sau de pret mobil (de scara mobila).

Procedeul indexarii isi gaseste cel mai important camp de aplicare in cazul clauzei de recalculare a pretului. De aceea, uneori, ignorandu-se indexarea monetara, se vorbeste numai de clauza de indexare, sinonima cu cea de revizuire a pretului. In acest caz indexarea este nemonetara pentru ca elementele de referinta sunt de alta natura decat monetara. Indexarea poate fi si monetara (valutara), cand pretul contractual este legat de un etalon monetar, dar in aceasta situatie operatiunea urmeaza mecanismul unei clauze monovalutare (sau al clauzei aur, daca etalonul este pretul aurului), fiind o varianta a acesteia.

Piata internationala este caracterizata printr-o permanenta fluctuatie a preturilor datorita fluctuatiei monetare sau altor imprejurari, cum ar fi, de exemplu, modificarea raportului dintre cerere si oferta la marfuri si servicii. In aceasta situatie riscul contractual poate fi neutralizat prin stipularea unor clauze contractuale de recalculare sau de postcalculare a pretului.

Clauza de revizuire a pretului este prevederea contractuala prin care partile stabilesc ca daca intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui au loc modificari semnificative ale pretului materiilor prime, energiei, fortei de munca sau altor elemente avute in vedere la stabilirea pretului contractual (tarifele de transport, primele de asigurare, tarifele de depozitare a marfii in magazii generale, antrepozite, docuri etc.), oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze la recalcularea pretului contractual.

Este necesar ca partile contractante sa precizeze daca orice schimbare a costurilor poate determina recalcularea pretului sau daca trebuie ca schimbarea sa aiba o anumita importanta, exprimata procentual fata de costul initial (toleranta de revizie).

De asemenea, partile trebuie sa precizeze daca recalcularea pretului se va face la fiecare livrare partiala sau numai dupa livrarea finala.

In ce priveste modul de actiune al acestei clauze, intr-o opinie, majoritara, efectele clauzei se produc automat, adica pretul stabilit initial de parti este inlocuit automat printr-un nou pret daca schimbarea costurilor a depasit un anumit procent de toleranta. Intr-o alta opinie, clauza de revizuire a pretului are in mod automat numai un efect negativ si anume de a face ca pretul sa devina caduc, cand se realizeaza criteriile prevazute in contract. Pretul vechi nu este inlocuit automat printr-un nou pret, ci in temeiul clauzei de revizuire devine posibila negocierea lui. De aceea este necesar ca partile sa arate cum se va calcula noul pret si care este toleranta de revizie. Partile pot sa stipuleze ca revizuirea pretului va opera automat cand procentul de toleranta este depasit. Uneori partile prevad si formula matematica aplicabila pentru a se calcula noul pret.

Clauza de revizuire a pretului este cuprinsa mai ales in contractele pe termen lung de engineering, de exporturi complexe, de antrepriza etc.

B. Clasificare

Avandu-se in vedere complexitatea elementului de referinta, clauzele de revizuire a pretului pot fi de trei feluri: clauze cu indexare unica, cu indexare cumulativa si cu indexare generala.

a) Clauza de revizuire a pretului cu indexare unica (sau speciala)

Clauza de revizuire a pretului cu indexare unica (sau speciala) se caracterizeaza prin faptul ca pretul contractual este raportat fie la pretul curent al unui singur produs de referinta determinant (ales dintre produsele de prima necesitate, de exemplu, o tona de carbune, un baril de petrol, un Kw/h energie electrica etc.), fie la un indice statistic (care exprima sintetic evolutia preturilor unui grup de produse determinate, selectionate de parti dintr-o singura ramura economica sau din diferite ramuri economice). In acest ultim caz etalonul il constituie un indice statistic care exprima sintetic valoarea medie a preturilor produselor luate in considerare.

Este necesar ca partile sa indice documentul pe baza caruia a fost stabilit etalonul (elementul de referinta), acesta putand fi jurnalul unei burse de marfuri (caz in care trebuie sa se arate elementele de individualizare: bursa, data de referinta, denumirea jurnalului etc.), buletinul unei camere de comert sau al unei asociatii profesionale, o publicatie oficiala de statistica etc. Daca elementul de referinta nu mai poate fi utilizat la momentul executarii contractului (de exemplu, pentru ca nu mai este publicat), partile pot sa convina asupra unui element de referinta suplimentar sau (daca o astfel de intelegere nu se realizeaza) partea interesata poate sa recurga la serviciile unui expert pentru a calcula indicele (elementul) de referinta, ori poate cere instantei de arbitraj sa numeasca un expert daca este declansata o procedura de arbitrare.

b. Clauza de revizuire a pretului cu indexare cumulativa (sau complexa)

In acest caz pretul contractual este raportat la valoarea unui grup de produse determinate, care constituie elemente de referinta privite cumulativ (de exemplu, valoarea materiilor prime si fortei de munca necesare pentru realizarea marfii convenite).

Aceasta clauza este frecventa in contractele de constructii-montaj, mai ales cand antreprenorul foloseste forta de munca din tara beneficiarului.

Daca intr-o clauza de indexare cumulativa nu au fost aratate explicit produsele de referinta, se are in vedere valoarea principalelor materii prime necesare pentru fabricarea marfii ce constituie obiectul contractului, tinandu-se seama de diferenta dintre pretul lor la data contractarii si la data executarii obligatiei.

Pentru revizuirea pretului, partile trebuie sa indice formula de calcul, fie direct, fie indirect prin trimiterea la o prevedere legala sau la o uzanta comerciala codificata aplicabila in domeniul respectiv.

c. Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala

Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala are ca specific faptul ca pretul contractului este raportat la valoarea tuturor bunurilor si serviciilor care pot fi procurate, cu suma de bani ce reprezinta acel pret, intr-o zona geografica determinata. In acest scop, se adopta ca element de referinta un indice statistic sintetic privind evolutia preturilor pe intreaga economie a unei tari, pe ansamblul economiei unui oras sau a unei unitati administrativ-teritoriale etc.

Aceasta metoda de indexare, care are ca scop mentinerea puterii globale de cumparare a monedei de plata, este rareori utilizata in practica comertului international, datorita dificultatii de a gasi un indice statistic de referinta semnificativ pentru un anumit teritoriu geografic.

3.7.2. Clauza de postcalculare a pretului

Aceasta clauza da dreptul furnizorului (vanzator, antreprenor, prestator de servicii) sa stabileasca pretul dupa executarea integrala a obligatiilor contractuale sau la termene intermediare convenite de parti, pentru a se putea lua in calcul influenta factorilor economici asupra pretului contractual intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui.

De regula, clauza de postcalculare a pretului este menita sa neutralizeze riscurile nevalutare, provenind din eventualele modificari ale cheltuielilor materiale (de productie) si pentru forta de munca (salarii), dar partile contractante ii pot da si finalitatea de a preveni sau inlatura riscurile valutare datorate diferentelor de curs valutar.

Dintre clauzele de postcalculare a pretului, in practica este folosita indeosebi clauza "cost + fee" (cost si remuneratie), specifica in contractele denumite "cu costuri rambursabile". In acest caz, pretul final este alcatuit din doua elemente principale: "cost", care se refera la cheltuielile de productie formate din pretul materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor etc. si "remuneratie", care se refera la valoarea manoperei, care include salariile, profitul si orice adaosuri la pretul de productie.

Aceasta clauza il avantajeaza pe debitorul prestatiei in natura (furnizor, antreprenor) pentru ca riscul cresterii preturilor este suportat exclusiv de beneficiar (cumparator, client etc.), intrucat furnizorul sau antreprenorul va definitiva pretul contractual folosind ca elemente de calcul in acest scop preturile curente din momentul executarii, integrale sau partiale, a obligatiei sale, situatie in care beneficiarul este posibil sa plateasca un pret majorat fata de cel estimat in momentul incheierii contractului.

De aceea, pentru protejarea debitorului prestatiei pecuniare, partile prevad obligatia furnizorului de a tine o evidenta contabila a consumurilor de materiale si manopera pentru ca beneficiarul sa poata verifica aceste cheltuieli, iar in cazul in care costurile de productie au fost marite artificial, beneficiarul are dreptul de a refuza plata sumelor care in realitate nu au fost cheltuite.

Avantajul beneficiarului este dat de faptul ca poate obtine imbunatatiri calitative ale produsului sau lucrarii, in tot timpul cat dureaza executarea contractului, in functie de ultimele progrese tehnologice din domeniul respectiv de activitate.

3.7.3. Clauza ofertei concurente

A. Aspecte introductive

Clauza ofertei concurente este stipulatia contractuala care da dreptul uneia dintre partile contractante ca, in situatia in care un tert ii face o oferta de contractare in conditii mai avantajoase decat cele din contractul in curs de executare, sa solicite modificarea acestui contract in sensul ofertei tertului, iar daca cealalta parte refuza, contractul sa se suspende sau sa fie reziliat, direct sau ca urmare a unei hotarari cu caracter jurisdictional.

In mod uzual, clauza este redactata astfel: "Daca in cursul executarii contractului, cumparatorul notifica vanzatorului primirea unei oferte concurente, emanand de la un furnizor cunoscut si serios, continand un pret inferior celui din contract, celelalte conditii (indeosebi cantitatea, calitatea si termenele de livrare) ramanand identice, vanzatorul trebuie, in 10 zile de la primirea notificarii cumparatorului, sa se alinieze la conditiile din oferta concurenta". Daca vanzatorul nu accepta aceste conditii, cumparatorul este liberat de obligatia de a se aproviziona de la vanzator, iar contractul va inceta sa produca efecte in termen de 10 zile de la primirea raspunsului vanzatorului.

De obicei, aceasta clauza este frecventa in contractele internationale pe termen lung, care privesc aprovizionarea cu materii prime si este stipulata in favoarea cumparatorului (beneficiarului lucrarii sau serviciului), pentru ca acesta sa poata beneficia de conditiile mai avantajoase aparute in timpul executarii contractului pe piata internationala (de exemplu, scaderea pretului la petrolul care face obiectul contractului de aprovizionare).

O asemenea clauza poate fi stipulata si in favoarea vanzatorului (executantului de lucrari sau prestatorului de servicii) pentru a putea profita de o eventuala crestere a valorii marfurilor care formeaza obiectul contractului.

B. Caracterul "mai favorabil" al ofertei tertului - conditie a aplicarii clauzei ofertei concurente.

In majoritatea cazurilor oferta concurenta se refera la modificarea corespunzatoare a pretului, celelalte elemente ale contractului ramanand neschimbate.

In asemenea cazuri, comparatia intre contractul in curs de executare si oferta tertului este usor de realizat.

In alte cazuri, oferta tertului nu se refera la pret, ci la alte elemente ale contractului: cantitate, calitate, termene de livrare, conditii de plata, de transport etc. sau atat la pret, cat si la alte elemente ale contractului.

In aceste ipoteze, pentru a se putea vedea daca oferta este mai favorabila decat contractul in curs de executare, trebuie sa se ia in considerare toate clauzele contractului.

Compararea conditiilor din oferta cu cele ale contractului poate fi realizata prin negocieri intre parti sau prin apelarea la un tert independent si competent, care poate fi un expert tehnic sau un arbitru.

Aceasta din urma solutie este preferabila uneori, pentru ca punerea la dispozitia promitentului a ofertei tertului nu este intotdeauna posibila din cauza opozitiei tertului ofertant care este interesat in pastrarea secretului ofertei sale; de aceea este necesara apelarea la un tert neutru, care poate pastra confidentialitatea informatiilor.

Pentru a se declansa mecanismul clauzei ofertei concurente trebuie indeplinite anumite conditii:

a) oferta trebuie sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica sa fie serioasa si precisa si nu facuta de coniventa cu beneficiarul clauzei, pentru a determina pe promitent, prin manopere dolosive, sa accepte adaptarea contractului;

b) oferta trebuie sa fie obisnuita, adica sa nu aiba caracter exceptional, cum este de exemplu oferta de incheiere a unui contract cu executare "spot" (cu executare imediata), care se practica, de obicei, pentru cantitati mici si pentru scurta durata, unde pretul este, prin ipoteza, mai redus.

C. Efectele clauzei ofertei concurente

In functie de intelegerea partilor, aceasta clauza poate sa opereze automat sau sa prevada obligatia partilor de a renegocia contractul (situatie in care clauza ofertei concurente se aseamana cu clauza de hardship).

a) In cazul in care clauza opereaza automat, vechea obligatie isi pierde valabilitatea (devine caduca), iar beneficiarul clauzei poate sa adapteze contractul conform ofertei mai favorabile a tertului. Riscul apartine promitentului care nu are nici un control asupra conditiilor ofertei tertului.



Adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai favorabile prin oferta concurenta, daca partile nu au stipulat altfel in contract.

b) Daca efectele clauzei se produc ca urmare a acordului promitentului, in temeiul clauzei se naste dreptul la optiune al acestuia, in sensul ca poate sa accepte sau sa refuze adaptarea contractului, drept care trebuie exercitat in termenul prevazut in contract sau partile pot conveni suspendarea temporara a contractului.

b1 )Acceptarea de catre promitent a adaptarii contractului poate fi conforma cu conditiile din oferta concurenta (situatie in care adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai favorabile, prin oferta concurenta, daca partile nu prevad altfel) sau poate fi diferita de aceste conditii, dar si in acest caz adaptarea contractului va fi favorabila beneficiarului ofertei (caz in care clauza ofertei concurente se aseamana cu cea de hardship).

b2)Refuzarea de catre promitent a adaptarii contractului in mod explicit sau implicit (de exemplu, prin neexprimarea acceptului sau refuzului in termenul contractual) are ca efect, de regula, rezilierea contractului.

Alteori, pentru situatia in care nu pot ajunge la un acord privind adaptarea contractului, partile prevad posibilitatea apelarii la arbitraj, scop in care trebuie sa mentioneze cel putin competenta arbitrului privind adaptarea sau rezilierea contractului si termenul in care arbitrul poate fi sesizat.

b3)De asemenea, partile pot sa prevada o solutie intermediara si anume suspendarea executarii contractului, pe perioada respectiva beneficiarul clauzei avand obligatia sa incheie cu tertul un nou contract, in conditiile mai avantajoase propuse de acesta.

D. Particularitati ale aplicarii clauzei ofertei concurente

Aplicarea clauzei poate fi circumstantiata prin vointa partilor, in diferite moduri:

a)Astfel, partile pot conveni ca aceasta clauza nu va produce efecte decat dupa un anumit interval de timp de la incheierea contractului.

b)Tot astfel, se poate prevedea ca diferenta dintre pretul ofertei mai favorabile si cel al contractului in curs de executare sa aiba o anumita importanta stabilita procentual si deci clauza sa actioneze numai daca s-a depasit limita fixata.

c)De asemenea, clauza poate indreptati pe beneficiar sa invoce o oferta mai favorabila facuta nu direct lui, ci unor clienti sau concurenti ai sai.

d)Se mai poate prevedea ca aceasta clauza sa poata fi invocata numai cu o anumita frecventa sau numai intr-o anumita perioada a anului etc.

Pentru ca declansarea mecanismului clauzei ofertei concurente presupune notificari intre partile contractante (referitoare la existenta ofertei tertului, intentia beneficiarului de a se prevala de oferta concurenta, hotararea promitentului de a accepta sau nu adaptarea contractului), contractul va cuprinde termenele si conditiile in care acestea trebuie efectuate (notificarile).

3.7.4. Clauza clientului celui mai favorizat

A. Aspecte introductive

In temeiul acestei clauze una dintre partile contractante, numita promitent, se obliga sa acorde partenerului sau contractual cele mai avantajoase conditii pe care le-ar acorda in viitor altor parteneri (contractuali) cu privire la contracte avand acelasi obiect.

Intre clauza clientului celui mai favorizat si clauza ofertei concurente exista asemanari si deosebiri:

a)in primul rand, ambele clauze se utilizeaza frecvent in contractele de aprovizionare (vanzare cumparare de materii prime si materiale), in contractele de concesiune, de transfer de tehnologie etc.;

b) in al doilea rand, ca si clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat are ca scop adaptarea contractului pe termen lung la conditiile pietei, neutralizarea riscurilor nevalutare, pentru a evita crearea pentru una dintre partile contractante a unei situatii defavorabile in raport cu tertul concurent;

c)in sfarsit, cele doua clauze se deosebesc esential prin elementul de referinta; la clauza ofertei concurente acesta este oferta tertului (beneficiarul clauzei solicita modificarea conditiilor contractului avand in vedere oferta pe care a primit-o de la un tert), in timp ce in cazul clauzei clientului celui mai favorizat, elementul de referinta este operatiunea comerciala incheiata de o parte contractanta cu un tert (clientul celui mai favorizat).

B. Efectele clauzei

Se pot produce in mod automat sau ca urmare a negocierii partilor.

a) De regula, acestea se produc in mod automat, din momentul in care au fost acordate unui tert conditii mai favorabile.

Din momentul respectiv vechea obligatie devine caduca si noile conditii se acorda si beneficiarului clauzei, indiferent de momentul in care acesta a aflat de existenta contractului care acorda conditii mai favorabile tertului (o conduita corecta il obliga pe promitent sa aduca la cunostinta partenerului sau existenta noului contract cu tertul). Daca faptul acordarii de conditii mai favorabile unui tert nu este contestat, aceasta clauza, spre deosebire de clauza ofertei concurente, nu permite promitentului sa refuze adaptarea contractului in scopul rezilierii lui, iar suspendarea contractului nu este posibila.

b) Partile pot sa prevada ca adaptarea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului sa nu se faca in mod automat, ci prin negocieri, la cererea beneficiarului promisiunii.

Momentul de cand opereaza adaptarea contractului. Cand adaptarea contractului se face prin negocieri, partile pot conveni ca alinierea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului sa se faca retroactiv, din momentul in care tertul a inceput sa beneficieze de conditiile mai favorabile sau numai pentru viitor, deci din momentul in care s-au finalizat negocierile (eventual din momentul pronuntarii hotararii arbitrale prin care s-a decis adaptarea contractului etc.). In cazul in care adaptarea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului se face prin negocieri, se poate conveni adaptarea contractului si in privinta altor conditii contractuale decat cele acordate tertului de promitent.

C. Limitarea efectelor clauzei

Partile pot limita efectele clauzei (ca si in cazul clauzei ofertei concurente). Astfel, partile pot conveni urmatoarele:

a)domeniul de actiune al clauzei sa fie limitat in spatiu (de exemplu, pentru clientii sai dintr-o anumita zona geografica, in care promitentul intentioneaza sa penetreze sau din anumite tari cu comerciantii carora promitentul are relatii comerciale speciale (pentru ca sunt tari limitrofe sau fac parte din aceeasi uniune vamala sau zona a liberului schimb cu tara promitentului) pot fi acordate conditii mai favorabile, fara ca beneficiarul clauzei sa aiba dreptul sa o invoce;

b)beneficiarul sa poata avea dreptul de a invoca aceasta clauza numai dupa trecerea unei anumite perioade de timp de la incheierea contractului (corelativ, promitentul poate avea obligatia de a nu acorda unui tert conditii mai favorabile decat cele oferite beneficiarului un anumit timp dupa incheierea contractului);

c)invocarea clauzei sa fie limitata numai la anumite elemente contractuale (de exemplu, pretul);

d)beneficiarul sa aiba dreptul de a invoca clauza numai daca valoarea conditiilor mai favorabile ar depasi o anumita limita (un procent de toleranta).

Prin contractul de baza partile pot stipula sa beneficieze de conditiile mai favorabile si alti clienti ai promitentului, caz in care clauza are natura juridica a unei stipulatii pentru altul.

Uneori printr-o clauza compromisorie partile prevad posibilitatea solutionarii pe cale arbitrala a neintelegerilor care s-ar putea ivi intre ele cu privire la interpretarea notiunii de "conditii mai favorabile" (ca si in cazul clauzei ofertei concurente), arbitrul avand rolul de a aprecia existenta conditiilor mai favorabile, constatare in functie de care se va admite sau se va respinge actiunea beneficiarului.

Clauza clientului celui mai favorizat poate fi cumulata cu clauza ofertei concurente in favoarea uneia dintre parti sau amandoua in favoarea ambelor parti sau una dintre clauze in favoarea uneia dintre parti si alta in favoarea celeilalte.

Clauza clientului celui mai favorizat, ca si clauza ofertei concurente, implica efectuarea anumitor notificari intre parti, procedura notificarilor fiind diferita la aceasta clauza in sensul ca obligatia primei notificari incumba promitentului.

Clauza clientului cel mai favorizat este asemanatoare, ca finalitate si mecanism de functionare, cu clauza natiunii celei mai favorizate, cu deosebirea ca aceasta din urma actioneaza pe planul relatiilor dintre state.

3.7.5. Clauza de hardship (sau de impreviziune)

A. Definitie

Este stipulatia contractuala care permite modificarea continutului contractului atunci cand, pe durata executarii lui, se produce, fara culpa vreuneia dintre parti, un eveniment ce nu putea fi prevazut in momentul incheierii contractului, care afecteaza echilibrul contractual creand pentru una dintre parti consecinte atat de oneroase in executarea propriei obligatii, incat ar fi inechitabil sa le suporte singura.

B. Caracteristici

Doctrina considera ca aceasta clauza are urmatoarele caracteristici:

a) Cauzele care provoaca hardship pot fi imprejurari de orice natura, riscuri valutare sau nevalutare (in domeniul economic, financiar, juridic, tehnic etc.), care pot interveni pe parcursul executarii contractului. Sub acest aspect, clauza de hardship poate acoperi domeniul de aplicare a celorlalte clauze de adaptare a contractului si a celor de mentinere a valorii contractului.[116]

Partile contractante pot limita aplicarea clauzei la o anumita categorie de riscuri (de exemplu, la riscurile politice privind schimbarile in politica guvernamentala in materie de preturi de export) sau la riscuri care vizeaza un anumit domeniu de activitate (de exemplu, la cele din industria textila, daca obiectul contractului se refera la vanzarea de textile).

b) Evenimentul de hardship trebuie sa fie exterior vointei partilor (sa excluda culpa acestora) si imprevizibil in momentul incheierii contractului (de altfel, aceasta este o trasatura definitorie a tuturor riscurilor, deci nu este specifica cauzei de hardship).

Aprecierea comportarii partii care reclama hardship-ul fata de evenimentul de hardship se face dupa un criteriu obiectiv, care consta in compararea acestei comportari cu cea pe care ar fi avut-o o persoana rezonabila aflata in aceeasi situatie, formulare asemanatoare cu cea utilizata in cazurile de forta majora. Aprecierea masurii in care se justifica adaptarea contractului are un continut economic, adica se tine seama de datoriile si avantajele pe care partea le poate avea din situatia creata, precum si de alte aspecte, cum ar fi contractele incheiate cu acelasi partener.

Clauza de hardship se aseamana cu forta majora prin caracterul ei imprevizibil si se deosebeste de aceasta (care este nu doar imprevizibila ci si insurmontabila) prin faptul ca evenimentul de hardship face doar substantial mai oneroasa obligatia uneia dintre parti, ceea ce determina adaptarea contractului, pe cand cauza de forta majora face imposibila executarea contractului, ceea ce duce la stingerea obligatiei care a devenit imposibil de executat, iar in contractele cu executare succesiva, daca are caracter temporar, suspenda executarea contractului, debitorul obligatiei fiind exonerat de raspundere pentru plata daunelor moratorii.

c) Cauza care provoaca hardship modifica substantial conditiile contractului, afectand grav echilibrul contractual, intrucat efectele sunt fundamental diferite de cele avute in vedere de parti in momentul incheierii contractului.

Pentru aprecierea caracterului substantial al modificarii conditiilor contractului se are in vedere fie un criteriu general (scopul urmarit de partea afectata de cauza de hardship), fie un criteriu concret de natura economica (de exemplu, o anumita crestere a cheltuielilor in raport cu profiturile rezultate din operatia comerciala respectiva, intr-o unitate de timp determinata sau modificarea unui element contractual peste un anumit procent). In orice caz, gravitatea modificarilor suferite de contract ca urmare a cauzei de hardship nu se apreciaza in mod abstract, ci in raport cu efectul lor asupra echilibrului contractual.

In doctrina s-a remarcat faptul ca aceasta conditie (a caracterului substantial al modificarilor efectelor contractului) nu este specifica clauzei de hardship, pentru ca ea se intalneste, in diferite forme si la celelalte tipuri de clauze de mentinere a valorii contractului sau de adaptare a contractului (de exemplu, limita maxima de toleranta).

d) Situatia creata de evenimentul de hardship trebuie sa fie inechitabila pentru partea care suporta consecintele. Intrucat echitatea este un criteriu subiectiv, pentru a nu lasa loc incertitudinii in raporturile comerciale dintre parti, practica jurisdictionala ia in considerare acest criteriu atunci cand modificarile intervenite au afectat semnificatia economica a contractului.

e) Scopul urmarit de partile contractante prin inserarea clauzei de hardship este mentinerea sau restabilirea echilibrului contractual, cand un element imprevizibil in momentul incheierii contractului modifica substantial conditiile contractului. Spre deosebire de alte clauze asiguratorii care se refera la modificari bine determinate (de exemplu clauzele monetare se refera la cauze monetare), clauza de hardship are un caracter general, referindu-se la orice modificari grave care ar putea afecta echilibrul contractual.

f) Clauza de hardship exclude automatismul in adaptarea contractului, fiind necesare negocieri intre partile contractante sau interventia organului de jurisdictie. Daca partea care se afla intr-o situatie de hardship nu cere negocieri, contractul se va executa in termenii sai initiali.

Clauza de hardship nu are efect automat asupra contractului nici in sensul de a determina caducitatea contractului sau a obligatiei afectate de evenimentul de hardship, in lipsa unui acord expres al partilor in acest sens. Sub acest aspect clauza de hardship se deosebeste de clauzele de mentinere a valorii contractului (de exemplu, clauza de indexare) in temeiul carora in prezenta anumitor criterii, pretul, ca element al contractului, se adapteaza automat, in sensul ca pretul vechi devine caduc si este inlocuit automat de un nou pret determinat in raport cu variatia indicelui la care s-au referit partile (uneori conteaza orice variatie, alteori variatia trebuie sa aiba o anumita importanta fata de indicele de referinta, in functie de vointa partilor).

De asemenea, se deosebeste de clauza ofertei concurente si de cea a clientului celui mai favorizat care opereaza automat, in cazul aparitiei unor imprejurari bine precizate.

g) Adaptarea contractului ca urmare a clauzei de hardship opereaza numai pentru viitor, adica din momentul in care partile au ajuns la un acord sau a fost pronuntata hotararea organelor de jurisdictie. Partile pot sa prevada, in mod expres, un alt moment al producerii efectului de adaptare a contractului (de exemplu, cel al producerii sau notificarii evenimentului de hardship).

C. Natura juridica

Clauza de hardship este o varianta a clauzei rebus sic stantibus care este intalnita in dreptul international public (este introdusa in unele tratate pentru ca in cazul schimbarii fundamentale a circumstantelor existente in momentul incheierii lor sa fie considerate caduce sau sa fie readaptate la noile imprejurari, dupa cum se stipuleaza in clauza respectiva). De asemenea, clauza rebus sic stantibus este intalnita in afacerile internationale, dar datorita faptului ca nu are un continut bine definit, pericliteaza stabilitatea contractului.

Clauza de hardship nu se regaseste in relatiile de afaceri interne sau in relatiile de drept civil clasic; ea a fost creata de practica pentru ca principiile generale ale dreptului civil nu mai sunt suficiente in contractele de comert international, mai ales cand acestea sunt incheiate pe termen lung. In comertul international este tot mai evidenta tendinta ca in locul principiului irevocabilitatii sau intangibilitatii contractelor sa se consacre principiul adaptarii contractelor la noile imprejurari.

Asa cum arata si denumirea, clauza de hardship isi are originea in dreptul anglo-saxon unde este utilizata impreuna cu clauza de forta majora exprimata analitic. Un asemenea mod de exprimare este uzual in acest sistem de drept. "Astfel partile enumera in contract anumite evenimente extraordinare pe care le considera de forta majora, iar restul evenimentelor imprevizibile si prejudiciabile pentru una din parti, exprimate deci sintetic, urmeaza a intra in notiunea de hardship.

Clauza de hardship este aplicata si in contractele supuse altor sisteme de drept (inclusiv cele romaniste, unde forta majora este exprimata, in principiu, tot sintetic, ca si hardship-ul) inclusiv in practica comerciala internationala romaneasca (de exemplu, in comertul cu petrol, autoturisme, in contractele de transport maritim etc.)".

D. Procedura de aplicare a clauzei

De regula, partile stabilesc procedura de adaptare a contractului, care poate consta in urmatoarele reguli:

a) partea care se considera afectata de cauza de hardship trebuie sa aduca la cunostinta celeilalte parti acest lucru (printr-o notificare), intr-un anumit termen, precizand evenimentul de hardship, consecintele acestui eveniment asupra prestatiei sale, dovezile sustinerilor invocate si modalitatea in care considera ca poate fi adaptat contractul;

b) cealalta parte trebuie sa-si precizeze pozitia, intr-un anumit termen, in sensul recunoasterii sau contestarii situatiei de hardship.

Daca destinatarul notificarii recunoaste existenta cauzei de hardship, fie accepta propunerea cocontractantului de adaptare a contractului, fie partile negociaza o alta modalitate.

Daca destinatarul notificarii contesta existenta situatiei de hardship, in mod expres sau tacit (de exemplu, nu raspunde la notificare in termenul stipulat in contract), partea interesata se poate adresa unui tert (un expert sau un arbitru), care sa aiba rolul de a stabili daca imprejurarile invocate intrunesc sau nu conditiile de hardship.

Daca in urma acestui demers se stabileste ca nu exista situatia de hardship, contractul continua sa-si produca efectele.

Daca situatia de hardship exista, partile au obligatia, in temeiul clauzei de hardship (cand arbitrul are doar rolul de a constata existenta sau inexistenta evenimentului de hardship, concluzia lui nu are o natura jurisdictionala, iar constatarile expertului nu au niciodata natura jurisdictionala) sa poarte negocieri in vederea adaptarii contractului. Scopul real al renegocierii contractului este restabilirea echilibrului contractual existent in momentul incheierii contractului (criteriu obiectiv).

Daca s-a stabilit existenta cauzei de hardship (prin acordul partilor sau prin constatarile unui tert) si o parte refuza sa negocieze modalitatea de adaptare a contractului sau o face cu rea-credinta, cealalta parte are dreptul sa solicite daune interese compensatorii in temeiul contractului.

E. Rezultatul negocierilor

De regula, negocierile au rezultate favorabile adaptarii contractului.

In cazul in care negocierile esueaza, clauza de hardship poate cuprinde solutia rezilierii, de plin drept, a contractului la expirarea termenului prevazut pentru negocieri (care, de regula, este de 2-3 luni). Acest pact comisoriu expres este rar intalnit in contracte, pentru ca este contrar cerintelor vietii comerciale de pastrare a relatiilor contractuale.

Clauza de hardship poate sa prevada ca in cazul in care negocierile esueaza, partea interesata poate apela la un tert (un conciliator sau un arbitru) care sa aiba puterea de a decide asupra adaptarii contractului.

Tertul care are competenta sa hotarasca in legatura cu adaptarea contractului poate sa pronunte fie adaptarea contractului (in conditiile pe care el le stabileste), fie rezilierea contractului, daca ajunge la concluzia ca finalitatea contractului nu poate fi realizata prin adaptarea lui.

In cazul in care pronunta rezilierea contractului, arbitrul poate sa hotarasca si asupra unor aspecte subsidiare. Astfel:

a)arbitrul poate sa stabileasca si o "egalizare a pierderilor" daca o parte a avut un beneficiu pe seama celeilalte anterior desfiintarii contractului (de exemplu, partea care a platit pretul sau o parte din el poate primi inapoi sumele avansate, cu retinerea eventualelor cheltuieli pe care cealalta parte le-a facut pentru executarea prestatiei sale);

b)arbitrul poate acorda anumite compensatii cocontractantului partii a carei prestatie a fost afectata de cauza de hardship pentru ca a fost lipsit, datorita rezilierii, de prestatia acesteia din urma. Sub aspectul naturii lor juridice, aceste compensatii nu sunt daune interese pentru ca acestea se acorda ca urmare a raspunderii contractuale, care presupune existenta culpei, pe cand compensatiile acordate datorita producerii evenimentului de hardship sunt urmarea realizarii unui risc contractual, care exclude ideea de culpa.

Daca negocierile au esuat, iar clauza de hardship nu confera tertului imputernicirea speciala de a decide asupra adaptarii contractului, contractul initial va ramane in vigoare.

F. Identitatea contractului dupa adaptare

In doctrina, s-a pus problema daca un contract adaptat ca urmare a cauzei de hardship este acelasi cu contractul originar sau este un contract nou, aparut in urma unei novatii. Se considera ca este o problema de interpretare a vointei partilor calificarea noii operatii juridice. In principiu, vechiul contract supravietuieste si va fi executat astfel cum a fost amendat prin acordul partilor sau prin hotararea tertului. Face exceptie cazul in care, pe cale de interpretare, se deduce intentia partilor de a realiza o novatie prin schimbare de obiect (conform art. 1128 pct. 1 C. civ. daca dreptul roman este lex contractus).

G. Revenirea la termenii initiali ai contractului

Pentru cazul in care, dupa adaptarea contractului (prin negocierea partilor sau ca urmare a deciziei unui tert) situatia de hardship inceteaza, unele clauze contractuale prevad ca vor reintra in vigoare vechile dispozitii ale contractului, in urma negocierii partilor.

3.7.6. Clauza de forta majora

A. Aspecte introductive

In legatura cu forta majora se impun cateva precizari:

a) nu toate sistemele de drept cunosc notiunea de forta majora.[125] Astfel, in sistemul de drept englez, forta majora se incadreaza in conceptul mai larg de frustration, care cuprinde si cauze exoneratoare de raspundere care nu intrunesc cerintele fortei majore, mai precis, nu sunt insurmontabile;

b) chiar in sistemele de drept romanist, care consacra forta majora, aceasta nu are intotdeauna un continut identic. De exemplu, in dreptul roman si in dreptul francez, evenimentul de forta majora este de provenienta externa, absolut imprevizibil si absolut invincibil. Invincibilitatea se apreciaza in abstracto. In dreptul german, italian si grec, evenimentul de forta majora trebuie sa nu fie imputabil debitorului si sa faca imposibila executarea obligatiei acestuia.

Aceasta diversitate a regimurilor juridice nationale prezinta inconvenientul ca si in cazul in care exista reglementari internationale uniforme in materie instantele judecatoresti au tendinta de a interpreta asemenea reglementari prin prisma reglementarilor nationale proprii;

c) datorita faptului ca regimul juridic al fortei majore are un caracter supletiv indiferent de dreptul national aplicabil, partile pot sa-l completeze sau sa-l modifice prin clauze contractuale, deci pot sa stabileasca de comun acord un regim juridic conventional, aplicabil fortei majore in contractul respectiv.

B. Definirea fortei majore

Literatura de specialitate a evidentiat faptul ca in practica internationala exista trei tipuri de definitii pentru cazurile de forta majora:

a) o definitie sintetica, care enunta conditiile legale esentiale pe care trebuie sa le indeplineasca o imprejurare pentru a fi considerata caz de forta majora (in principiu, evenimentul de forta majora trebuie sa fie imprevizibil, insurmontabil si exterior celui care-l invoca, sa fi intervenit ulterior incheierii contractului si sa fi impiedicat executarea acestuia, fara nici o vina din partea debitorului, aflat in imposibilitate absoluta de a executa contractul; de asemenea, cazul fortuit, culpa creditorului si fapta tertului care, in practica arbitrala de comert international sunt subsumate notiunii generice de forta majora, trebuie sa indeplineasca conditiile esentiale ale acesteia pentru a produce efectele fortei majore);[128]

b) o definitie analitica, care consta in faptul ca se enumera toate situatiile imaginabile care ar putea fi considerate cazuri de forta majora (denumite si fapte exoneratoare de raspundere).

Imprejurarile care pot constitui forta majora difera in functie de obiectul contractului. In general, enumerarea cuprinde diverse situatii, precum:

b1)calamitatile naturale (seceta, inghet, cutremure, incendii, inundatii, epidemii etc.);

b2)actele puterii publice (refuzul eliberarii sau anularea ori retragerea licentelor de import-export, autorizatiilor de constructie sau de exploatare a unui obiectiv economic, interdictia importurilor, hotarata de un guvern strain, daca s-a prelungit mai mult timp si a facut imposibila executarea de catre debitor a obligatiilor sale etc.;

b3)conflictele armate sau alte conflicte grave (stare de razboi, revolutie, mobilizare, rechizitii, embargou, blocada maritima etc.);

b4)conflicte de munca grave (grevele care afecteaza activitatea economica a uneia dintre parti);

b5)dificultatile de transport, aprovizionare, restrictia utilizarii energiei etc.

Practica jurisdictionala a considerat ca nu sunt asimilabile fortei majore urmatoarele imprejurari:

b1)defectiunile in functionarea utilajelor uzinei producatoare interne, care nu au putut fi remediate decat dupa un timp mai indelungat;

b2)lipsa capacitatilor intreprinderilor producatoare;

b3)lipsa spatiilor de depozitare ale beneficiarului;

b4)sosirea cu intarziere in portul de imbarcare a navei maritime angajate de vanzator in conditiile clauzei C.I.F., pentru ca vanzatorul avea obligatia sa depuna toate diligentele pentru angajarea altei nave, in vederea respectarii termenului de livrare;

b5)livrarea cu intarzierea de catre subfurnizor a unor subansamble, precum si incapacitatea temporara de munca a unor muncitori sau redistribuirea de personal;

b6)modificarile survenite in sfera dreptului, atunci cand nu sunt imprevizibile, precum si modificarea dispozitiilor legale a caror eventualitate partile au avut-o in vedere la incheierea contractului de comert exterior, convenind inca de atunci modul de lichidare a obligatiilor care vor fi in curs de executare la momentul intrarii in vigoare a noii legi (de exemplu, instituirea de restrictii vamale).

Definitia analitica a fortei majore este intalnita in practica anglo-saxona; desi notiunea de forta majora nu este proprie dreptului englez este deseori folosita pentru a califica stari de greva sau altele asemenea.

c) O definitie mixta, care cuprinde o formulare sintetica a conditiilor fortei majore si o enumerare exempli gratia a principalelor cazuri de forta majora.

Aceasta modalitate de definire a fortei majore, este frecvent intalnita in practica pentru ca acopera cel mai bine varietatea de situatii care pot fi considerate ca avand caracteristicile fortei majore.

C. Derogari conventionale de la reglementarile de drept comun

Daca dreptul roman constituie lex contractus, se vor aplica reglementarile de drept comun (art. 1082 si art. 1083 C. civ.) referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca evenimentul de forta majora pentru a produce efectele sale specifice. Dar pentru ca regimul juridic al fortei majore stabilit de legea romana are un caracter supletiv, partile pot sa deroge de la el prin clauze contractuale. Partile contractante pot conveni derogari de la dreptul comun in urmatoarele situatii:

a) definind cazurile de forta majora, partile pot atribui fortei majore intelesul pe care il considera convenabil intereselor lor, in sensul de a agrava sau de a atenua raspunderea lor contractuala. De regula, se inlatura sau se restrange conditia caracterului insurmontabil al situatiei de forta majora, ori conditia ca forta majora sa faca absolut imposibila executarea contractului.[132]

Aceste modificari ale regimului juridic, apropie clauza de forta majora de clauza de hardship;

b) atat in dreptul comun cat si in comertul international, in toate cazurile debitorul este exonerat de raspundere pentru neexecutarea obligatiei din motive de forta majora. Dar, pe cand in dreptul comun, in principiu, efectul specific fortei majore este de reziliere a contractului cu executare succesiva, indiferent daca termenul de executare este esential sau uzual, in comertul international, daca termenul de executare este uzual, de regula, partile convin ca forta majora are caracter suspensiv de executare a obligatiei debitorului, iar rezilierea contractului se produce doar in cazul in care actiunea fortei majore dureaza un timp mai indelungat sau daca executarea contractului devine evident imposibila, interesul partilor fiind de a salva contractul afectat temporar de forta majora.[133]

Pentru cazul in care situatia de forta majora actioneaza peste o anumita limita de timp stabilita de parti, acestea convin fie rezilierea contractului, fie renegocierea contractului pentru adaptarea lui la noile imprejurari. Sub acest aspect clauza de forta majora actioneaza asemenea clauzelor de adaptare a contractului;

c) debitorul poate sa renunte in mod explicit sau implicit la efectele fortei majore, care sunt de natura sa-l exonereze de raspundere pentru neexecutarea obligatiilor contractuale (un exemplu de renuntare implicita este faptul ca debitorul a convenit cu creditorul sau modificarea contractului dupa producerea evenimentului de forta majora).

D. Procedura avertizarii de catre debitor a fortei majore

Clauza de forta majora trebuie sa prevada obligatia debitorului prestatiei afectata de forta majora de a instiinta imediat pe cealalta parte despre survenirea cazului si modul in care trebuie facuta instiintarea.

De regula, forma instiintarii este cea a comunicarii scrise, facuta prin orice mijloc (scrisoare recomandata, telegrama, fax, telex etc.), dar este posibila si comunicarea telefonica, confirmata ulterior in scris.

Scopul anuntarii celeilalte parti despre situatia de forta majora este ca aceasta sa poata lua toate masurile pentru limitarea prejudiciului cauzat de neexecutarea contractului. De altfel, de multe ori clauza de forta majora prevede obligatia partilor de a coopera pentru inlaturarea efectelor negative ale fortei majore, in sensul de a limita pagubele si de a salva contractul prin renegocierea acestuia sau prin atribuirea unui arbitru a competentei de a-l readapta la noile imprejurari.

Sanctiunea nerespectarii prevederii contractuale privind anuntarea fortei majore in termenul stabilit in contract, este obligarea debitorului de a plati despagubiri creditorului pentru prejudiciul pe care acesta l-ar fi putut evita prin primirea avizului, exceptand cazul in care insasi anuntarea a fost impiedicata de un caz de forta majora.

Aceasta sanctiune este in conformitate cu uzantele comerciale internationale referitoare la forta majora, astfel incat se aplica si daca partile nu au prevazut-o in contract.

Partile pot sa prevada in contract sanctiunea decaderii debitorului din dreptul de a invoca forta majora pentru a fi exonerat de raspundere, daca acesta nu a avertizat cealalta parte despre survenirea cazului de forta majora.

E. Proba fortei majore

Clauza de forta majora poate sa prevada si mijloacele prin care poate fi dovedita aceasta situatie de partea care o invoca (certificate de forta majora eliberate de camerele de comert, de consulul tarii parte la contract etc.).

Daca dreptul aplicabil unui contract este dreptul roman, proba fortei majore se poate face prin orice mijloc de proba, pentru ca aceasta este o situatie de fapt.

a)Daca evenimentul de forta majora s-a produs pe teritoriul Romaniei, dovada lui se poate face cu certificate de forta majora eliberate de Camera de Comert si Industrie , cu alte inscrisuri constatatoare ale fortei majore (de exemplu, documentul care atesta refuzul eliberarii licentei de import-export), cu expertize tehnico-stiintifice etc.

Evenimentele de forta majora care sunt notorii (cum ar fi existenta starii de razboi intr-o anumita zona) pot fi luate in considerare de instanta arbitrala daca sunt cunoscute de arbitri, iar partile nu le contesta.

b)Daca evenimentul de forta majora s-a produs intr-o alta tara, se pot folosi orice mijloace de proba admise de sistemul de drept al tarii respective.[137]

3.7.7. Clauze preventive fata de masurile de protectie a concurentei

Adaptarea contractelor comerciale internationale poate fi determinata nu numai de cauze economice, ci si de cauze de natura administrativa.

Astfel, uneori autoritatile guvernamentale iau diverse masuri care au ca scop protejarea liberei concurente sau a comerciantilor locali impotriva celor straini, cum ar fi: majorarea taxelor vamale, introducerea de restrictii la import, masuri pentru combaterea dumpingului etc.

Aceste masuri, care reprezinta riscuri politico-administrative, daca intervin pe parcursul executarii contractului afecteaza interesele exportatorului strain pentru ca prestatia lui devine mult mai oneroasa sau chiar imposibil de executat.

Pentru a neutraliza efectele acestor riscuri, partile pot sa stipuleze clauze contractuale prin care sa prevada:

a)obligatia de cooperare pentru procurarea de dovezi in sensul ca marfa vizata nu este vanduta sub valoarea ei reala;

b)posibilitatea exportatorului de a suspenda livrarile pe durata procedurii antidumping;

c)obligatia de a negocia adaptarea contractului, mai ales prin ajustarea preturilor, in functie de masurile restrictive luate de autoritatile statului de import.

4. Alte clauze folosite in contractele comerciale internationale

4.1. Clauza primului refuz

Prin aceasta clauza, numita si clauza de preemtiune, o parte, numita promitent, se obliga fata de cealalta parte, numita beneficiar, sa-i acorde preferinta in situatia in care se decide sa incheie in viitor un anumit contract si numai daca beneficiarul clauzei refuza sa incheie contractul, promitentul are libertatea (la primul refuz) sa-l incheie cu un tert.

Obligatia promitentului este valabila numai daca beneficiarul clauzei ii acorda conditii de contractare egale cu cele oferite de tert. Prin clauza primului refuz partile nu determina conditiile viitorului contract, ci aceste conditii se determina ulterior, in etapa negocierii contractului; acest aspect constituie una din deosebirile esentiale dintre clauza primului refuz si promisiunea unilaterala de a contracta.

Opinia dominanta in doctrina este ca aceasta clauza face parte din grupa clauzelor de extindere sau de continuare a raporturilor contractuale (numite si clauze de optiune deoarece confera uneia sau ambelor parti un drept de optiune), alaturi de promisiunea unilaterala de a contracta, promisiunea bilaterala de a contracta si pactul de preferinta.

Este posibil ca aceste clauze sa constituie contracte de sine statatoare sau sa fie incluse intr-un contract (principal).

In ultima situatie, clauzele respective formeaza un negotium distinct, care are o anumita autonomie fata de contractul principal (asemenea clauzei compromisorii).

Din punct de vedere al naturii juridice, aceasta clauza exprima un antecontract unilateral, afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului.

Ea contine un contract unilateral deoarece da nastere obligatiei promitentului de a acorda preferinta beneficiarului fata de alti clienti ai sai. Promisiunea se poate referi la orice operatiune comerciala pe care promitentul ar putea sa o incheie in viitor sau numai la o anumita operatiune (un anumit contract). Totodata, promisiunea de a contracta este afectata de o conditie suspensiva pentru ca promitentul isi asuma obligatia de a acorda preferinta beneficiarului numai daca, in viitor, se va decide sa incheie un contract (decizie care trebuie sa intervina in termenul stabilit de parti sau in lipsa acestuia, in termenul uzual).

Conditia este potestativa simpla (iar nu pura) pentru ca realizarea ei depinde nu numai de vointa promitentului, ci si de imprejurarile care l-ar putea determina in viitor pe acesta sa incheie contractul (de aceea, aceasta conditie nu afecteaza valabilitatea promisiunii cuprinsa in clauza primului refuz).

Daca promitentul se hotaraste sa incheie contractul, are obligatia sa aduca la cunostinta beneficiarului hotararea sa. Inainte de a-l incunostinta pe beneficiar, promitentul are dreptul sa se documenteze asupra conditiilor oferite de piata (de exemplu, nivelul preturilor practicate in zona) pentru a putea compara conditiile oferite de beneficiarul clauzei cu cele ale tertilor, exceptand situatia in care in clauza exista o prevedere care interzice, in mod expres, promitentului sa faca vreun demers comercial fata de clientii potentiali, inainte de a face o oferta beneficiarului.

In termenul stabilit de parti sau in termenul uzual, beneficiarul are dreptul sa accepte sau sa refuze incheierea contractului.

Daca promitentul incalca obligatia asumata fata de beneficiarul promisiunii si incheie contractul direct cu un tert, beneficiarul are dreptul la despagubirile convenite de parti, iar in lipsa unei stipulatii in aceasta privinta despagubirile se stabilesc potrivit dreptului comun, in sensul ca trebuie sa fie egale cu castigul nerealizat de beneficiar ca urmare a neincheierii contractului cu promitentul.

Clauza primului refuz este folosita in domeniul contractelor de vanzare cumparare, contractelor de societate, contractelor de cooperare economica internationala care au ca obiect realizarea in comun a unor unitati productive pe teritoriul uneia dintre parti, situatie in care cealalta parte contractanta dobandeste, de regula, dreptul de preemtiune pentru a cumpara o parte din produsele unitatii respective.


4.2. Pactul de preferinta

Este conventia prin care proprietarul unei cantitati de marfa se obliga fata de o alta persoana ca, in cazul in care va vinde acea marfa, sa-i acorde preferinta la pret egal.

Considerat o varietate a promisiunii de vanzare, pactul de preferinta este un contract incheiat sub o conditie potestativa simpla care nu afecteaza valabilitatea contractului pentru ca realizarea ei depinde si de imprejurari externe vointei promitentului, care l-ar putea determina sa-si vanda bunul. Promitentul ramane liber sa vanda sau nu marfa; el are doar obligatia sa acorde preferinta beneficiarului promisiunii, in cazul in care s-ar hotari sa vanda marfa respectiva.

Pactul de preferinta nu transmite dreptul de proprietate asupra marfii intrucat obligatia asumata de promitent este o obligatie de a face, nu de a da. Transferul dreptului de proprietate intre parti se produce numai prin incheierea contractului de vanzare cumparare, daca promitentul se decide sa vanda marfa si partile cad de acord asupra pretului. Pentru ca nu se transmite dreptul de proprietate asupra marfii, partea lezata nu are dreptul de a intenta actiune in revendicare.

De asemenea, pentru ca pactul de preferinta nu produce efecte fata de terti, anularea unui contract incheiat de promitent cu un tert se poate face numai in cazul in care se dovedeste ca vanzarea s-a facut in frauda beneficiarului promisiunii, cu complicitatea la frauda a tertului achizitor de rea-credinta (fraus omnia corumpit). In lipsa fraudei, beneficiarul pactului de preferinta are actiune numai impotriva promitentului pentru daune-interese, care sa acopere prejudiciul suferit prin nerespectarea obligatiei de a face.

Dreptul beneficiarului rezultand din pactul de preferinta (ca si cel ce rezulta din promisiunea de vanzare unilaterala sau bilaterala) se poate transmite prin acte intre vii (cu respectarea formalitatilor prevazute de lege pentru cesiunea de creanta) sau prin mostenire. In schimb, obligatia promitentului se poate transmite numai prin mostenire, pentru ca legea romana nu reglementeaza cesiunea de datorie.


4.3. Clauza de confidentialitate

Intalnita in contractele de vanzare, publicitate, asistenta tehnica, engineering etc., aceasta clauza are ca scop asigurarea protectiei unor informatii transmise in timpul negocierii contractului, executarii lui sau ulterior executarii contractului.

Clauza de confidentialitate defineste informatiile care sunt considerate secrete, pentru ca tehnica enumerarii unor asemenea informatii prezinta neajunsul ca lasa loc interpretarii ca celelalte informatii (neenumerate) nu au caracter secret.

In mod obisnuit, nu sunt socotite confidentiale:

a) Informatiile care apartin domeniului public. Practica judiciara a statuat ca secretul dispare odata cu lansarea unui produs similar pe piata. S-au exprimat insa si rezerve fata de aceasta solutie.

b) Informatiile, care la momentul incheierii contractului, erau deja in posesia debitorului obligatiei de confidentialitate. Acesta are insa obligatia de a-l aviza pe cocontractant si de a-i prezenta dovada unei asemenea sustineri.

c) Informatiile care provin de la un tert care nu actioneaza in contul nici uneia dintre partile contractante si care nu a solicitat beneficiarului comunicarii sale, sa pastreze secretul asupra datelor transmise.

d) Informatiile descoperite de debitorul obligatiei de confidentialitate in mod independent (de exemplu, in cadrul propriilor sale programe de cercetare stiintifica).

Prin conventia de confidentialitate sunt stabilite masurile ce vor trebui luate pentru asigurarea confidentialitatii informatiilor transmise, durata obligatiei de confidentialitate, sanctiunile ce se vor aplica in cazul incalcarii obligatiei asumate.

Clauza de confidentialitate este guvernata, in principiu, de lex contractus. In cazul in care conventia de confidentialitate a fost incheiata ca o conventie de sine statatoare, este supusa legii statului in care partea ce comunica informatiile cu caracter secret, isi are, la momentul incheierii actului, domiciliul sau sediul statutar.




In doctrina se utilizeaza atat sintagma "contract comercial international" (de exemplu, T.R. Popescu, nr. 54, pag. 145; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 23; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 9), cat si sintagma "contract de comert international" (M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 5).

Plecand de la premisa ca in dreptul roman se face distinctie intre raporturi civile si raporturi comerciale si de la faptul ca una dintre trasaturile raporturilor de drept al comertului international este caracterul comercial al acestor raporturi (alaturi de cel international), am optat pentru sintagma - contract comercial international.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 5.

Ibidem, pag. 6.

C. Statescu, C. Barsan, nr. 64, pag. 117.

Ibidem, pag. 182 - 183.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 6.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 145.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 6.

In baza acestui criteriu (prevazut expres de art. 73 din Regulile de procedura aplicabile in arbitrajul comercial ad-hoc, aprobate de Colegiul Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei), se asigura aplicarea dispozitiilor de drept comun din Codul de procedura civila roman in litigiile de comert international.

In acest sens, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 10 si urm.; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 6 si urm, D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 10 si urm.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 14-15; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 12; M. Costin, vol. 2, nr. 22, pag. 277.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 18.

M. Costin, vol. 3, nr. 25, pag. 277;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 13.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 17.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 11.

Contrapartida, ca operatie de comert international, presupune acceptarea de catre exportator ca plata aferenta pentru livrarile de marfuri sau pentru serviciile prestate sa se faca (integral sau partial) prin livrari de marfuri sau prestari de servicii realizate de importator. Izvorul obligatiilor partilor este fie un contract unic de schimb, fie doua sau mai multe contracte de vanzare-cumparare legate intre ele. Contactul sau contractele de export in contrapartida se pot incheia intre aceleasi parti care au incheiat contractul de import sau intre alte parti, in functie de conventia dintre partile la contractul de import. (V. Babiuc, in Dictionar juridic de comert exterior, nr. 30, pag. 120; M. Costin, vol. 1, nr. 21, pag. 388).

Pentru detalii, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 11; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 18;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 13.

C. Barsan, D.D. A. Sitaru, vol. 2, partea 1, nr. 6, pag. 11-12.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 19;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 14.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 14; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 21.

Contractul complex intalnit in comertul international nu este diferit in esenta de contractul complex (sau mixt) din dreptul civil roman, unde este definit de doctrina ca fiind un contract unic, care se refera la doua sau mai multe operatii economice si juridice diferite, subsumand astfel o pluralitate de contracte simple intre-o singura entitate juridica. De exemplu:

a) contractul hotelier imbina intr-un contract unic mai multe contracte unite intre ele prin finalitatea urmarita de parti si anume: un contract de inchiriere a unei suprafete de locuit mobilate, un contract de depozit a bagajelor clientului si un contract de prestari de servicii specifice activitatilor hoteliere;

b) tot astfel, contractul de turism imbina elementele specifice unui contract de transport de persoane, unui contract hotelier si, eventual, ale altor contracte pe care le implica realizarea unei calatorii. (M. Muresan, in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 108-109; M. Costin, Dictionar de drept civil, vol. 1, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1997, pag. 266).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 14; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 23;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 14.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 23.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 13; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 24.

In acest sens, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 13; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 24.

Clauza contractuala a fost definita ca fiind o stipulatie sau prevedere relativ independenta care face parte din cuprinsul unui contract ca urmare a acordului de vointa al partilor sau in temeiul unei dispozitii legale supletive de la care partile n-au derogat.

Unele clauze contractuale pot avea caracterul unui adevarat contract accesoriu (clauza penala, clauza compromisorie etc.), altele doar concretizeaza elemente ale contractului in care sunt stipulate (clauzele referitoare la pret, la data si locul platii etc.).

Pentru a fi valabile, clauzele trebuie sa fie conforme cu dispozitiile legale imperative si sa nu contravina ordinii politice, sociale si economice sau regulilor de convietuire sociala. Clauzele care nu indeplinesc aceste conditii, sunt lovite de nulitate, iar daca au fost determinante la incheierea contractului, atrag nulitatea intregului contract. (M. Muresan, in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 88).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 31; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 118.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62. pag. 44 si urm.

A se vedea, M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 120 si urm.;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 45 si urm.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 17.

Practica arbitrala a statuat ca "in sensul art. 948 si 964 C. civ., dispozitii aplicabile cu titlu de lex voluntatis, obiectul contractului este nu numai acel determinat, dar si acel determinabil in specia si cantitatea sa. Obiectul contractului este determinabil de cate ori exista elemente certe sau suficiente pentru determinarea lui in viitor, in timpul executarii contractului." (Hotararea nr. 136/1981, a Curtii de Arbitraj Comercial International Bucuresti, in Repertoriul C.A.B. nr. 59, pag. 14, nr. 208).

De exemplu, in cadrul unui import din Malaiezia, realizat prin livrari succesive, intr-o perioada de mai multi ani, s-a convenit ca pretul lingourilor de metal cumparat se va stabili la sfarsitul fiecarei luni, in functie de media cotatiilor la bursa caracteristica de la Pennang, in perioada expirata de 30 de zile. Practica arbitrala a declarat valabila aceasta clauza contractuala. (Hotararea Curtii de Arbitraj Bucuresti nr. 53/26.02.1985, citata dupa O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 18).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 18-19.

Prin mercuriale, legiuitorul intelege listele de preturi ale bunurilor care se vand intr-un targ, intr-o piata.

Cas III, dec. nr. 2009 din 17 noiembrie 1936 - Pandectele Romane 1937, III, 238, citata dupa Codul comercial adnotat, nr. 18, pag. 97.

De exemplu, printr-o clauza contractuala vanzatorul a acordat cumparatorului o reducere de 20% din pretul contractual, daca acesta face plata integrala pana la o data convenita, anterioara scadentei normale, dar s-a stabilit ca in cazul depasirii termenului convenit pierde beneficiul reducerii de pret; instanta arbitrala a considerat clauza valabila, considerand irelevant, sub aspectul respectarii termenului care dadea dreptul cumparatorului sa beneficieze de reducerea de pret, faptul ca acesta a dat la timp dispozitie de plata bancii sale, pentru ca raporturile dintre debitor si banca sa nu sunt opozabile creditorului. (Hotararea Curtii de Arbitraj Bucuresti nr. 201/24.10.1986 in Repertoriul C.A.B., nr. 59, pag. 16).

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 126;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 52.

Unii autori considera ca aceste clauze referitoare la raspunderea contractuala, alaturi de cele referitoare la legea aplicabila contractului si cele referitoare la jurisdictia competenta sa solutioneze eventualele conflicte dintre parti, fac parte din categoria clauzelor ce vizeaza aspecte strict juridice ale executarii contractelor comerciale internationale, spre deosebire de clauzele economice care sunt menite sa neutralizeze riscurile comerciale de natura economica. (a se vedea, M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 127).

I.L. Georgescu, nr. 41, pag. 59-60.

Pentru detalii, a se vedea I.L. Georgescu, nr. 41, pag. 59-61.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 184; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 128;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 54.

In doctrina s-a relevat faptul ca "alegerea" dreptului aplicabil (lex causae), 'nu trebuie confundata cu referirea partilor contractante la o anumita lege, dar nu cu titlu de lex causae, ci numai pentru a utiliza din acea lege reglementari sau solutii, care prezentate sub forma directa sau indirecta, adica prin referire', sa aiba valoarea unor clauze contractuale. Pentru a se evita asemenea confuzii, redactarea unei clauze pentru determinarea dreptului aplicabil trebuie facuta cu grija deosebita. (T.R. Popescu, nr. 54, pag. 184).

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 182; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 129;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 53-54.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 104;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 55.

Romania a incheiat astfel de conventii bilaterale cu multe tari. Mentionam,cu titlu de exemplu, Acordul privind relatiile comerciale dintre Guvernul Romaniei si Guvernul S.U.A., ratificat de Romania prin Legea 50/1992, publicata in M.O. nr. 116/1992, Acordul de cooperare economica si tehnica dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Arabe Egipt, aprobat de Romania prin H.G. nr. 377/1995, publicata in M.O. nr. 114 bis/1995.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 56.

In contractele translative de proprietate, pe langa problema riscului contractual, se pune si problema riscului pieirii bunului obiect al contractului, din motive de forta majora.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 72.

Riscul este definit ca fiind un pericol posibil, imprevizibil si fortuit a carui realizare determina un prejudiciu material pentru debitorul a carui obligatie a devenit imposibil de executat. (M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 136).

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 73; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, 20, pag. 137.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 139.

I. Stoian, vol. 2, nr. 66, pag. 40 si urm.; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 140 si urm.

Insolvabilitatea defineste starea de imposibilitate materiala a unui comerciant de a-si achita datoriile ajunse la scadenta datorita faptului ca pasivul sau depaseste activul.

Insolvabilitatea unui comerciant este considerata de legislatia multor tari o conditie suficienta pentru a se declara falimentul acestuia.

Insolventa comerciala defineste starea de imposibilitate a unui comerciant de a plati datoriile sale comerciale ajunse la scadenta, din cauza lipsei de lichiditati, indiferent de raportul dintre activul si pasivul sau. Astfel: a) desi activul depaseste pasivul sau, comerciantul poate fi in stare de insolventa comerciala pentru ca elementele active nu sunt lichide sau nu pot fi folosite pentru plata datoriilor scadente intrucat sunt investite in operati de lunga durata sau b) desi pasivul depaseste activul, comerciantul poate evita intrarea in imposibilitate de plata prin obtinerea unor credite (pentru detalii, a se vedea St. Carpenaru, nr. 16, pag.545 si urm.; M.N.Costin, I.Schiau, T.Prescure, Reorganizarea si lichidarea judiciara, Ed. Lumina Lex 1997, pag. 38 si urm.; I.Turcu, Reorganizarea si lichidarea judiciara, Ed. Lumina Lex 1996, pag. 23 si urm.; St. Carpenaru, Procedura reorganizarii si lichidarii judiciare, Ed. Atlas Lex, Bucuresti 1996, pag. 45 si urm.).

M. Muresan, in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 463.

In dreptul comun revocarea contractului prin consimtamantul ambelor parti este reglementata de art. 969 alin. 2 Cod civil. In mod exceptional, revocarea se poate face si unilateral, in cazurile si conditiile expres prevazute de lege (de exemplu, contractul de mandat (art. 1552 C. civ.), contractul de societate cu durata nedeterminata (art. 1523 si urm. C. civ.), contractul de inchiriere (art. 24, Legea 114/1996).

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 142.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 31;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 77; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 149.

R. Balanescu, Al. Baicoianu, vol. 2, nr. 4, pag. 44; I. Deleanu, S. Deleanu, nr. 26, pag. 340; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 78; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 150.

Teoria impreviziunii nu este acceptata in dreptul francez si belgian, dar este acceptata cu unele limitari si circumstantieri in dreptul german, elvetian, italian, spaniol si al tarilor scandinave.

Dreptul anglo-saxon reglementeaza institutia frustration care acopera notiunea de impreviziune si de forta majora, avand o acceptiune mai larga decat fiecare dintre aceste notiuni privita separat. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 123; M. Costin, S. Deleanu, vol.2, nr. 20, pag. 150).

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 79.

Acest principiu nu este de ordine publica nici in dreptul intern, fiind posibil ca partile contractante sa insereze in contract o asa-numita clauza de dezicere, potrivit careia una dintre parti sa aiba posibilitatea de a revoca actul (de exemplu, contractul de vanzare-cumparare in care s-a platit doar o "arvuna" de cumparator, poate fi revocat de cumparator, care va pierde arvuna, sau de vanzator, care va plati arvuna indoita daca partile au convenit astfel). Aceasta exceptie conventionala de la principiul obligativitatii actului juridic este analizata uneori ca o exceptie de la principiul irevocabilitatii, dar insusi principiul irevocabilitatii este o consecinta a principiului pacta sunt servanda. (Gh. Beleiu, A. Pop, nr. 7, pag. 366).

Intr-o alta opinie, clauza de dezicere este o forma de revocare a conventiei prin consimtamantul mutual al partilor, care nu constituie o exceptie de la principiul obligativitatii si irevocabilitatii actului juridic, ci reprezinta o consecinta a principiului libertatii de vointa a partilor; adevarate exceptii sunt numai situatiile de revocare "din cauze autorizate de lege" (de exemplu, revocarea donatiei intre soti, locatiunii fara termen, depozitului, mandatului etc.).

Acest principiu este reglementat in majoritatea sistemelor de drept. Efectele lui sunt similare cu cele care rezulta din neacceptarea teoriei impreviziunii, aceasta vizand insa atat riscurile valutare, cat si pe cele nevalutare.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 80; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 152.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 76; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 148.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 77.

R. Munteanu, Clauze de mentinere a valorii, cu speciala privire la clauza de indexare in contractele de comert exterior, in Studii si Cercetari juridice nr. 4/1984, pag. 323.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 76; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 147.

C. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 32 si urm.; T.R. Popescu, nr. 54, pag. 185 si urm.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 75.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 196.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, 12, pag. 33.

Ibidem, pag. 41.

In acest sens, a se vedea Al. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 74; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 144; R. Gr. Geamanu, nr. 36, pag. 492.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 80; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 152.

Hedgingul pentru acoperirea riscului valutar (denumit hedging valutar) are ca scop neutralizarea efectelor nefavorabile ale modificarii cursului de schimb al monedei de plata. Se realizeaza pe piata valutara la termen si consta in efectuarea concomitenta a unei vanzari si cumparari de valuta la termen. Astfel:

a)un exportator care urmeaza sa primeasca o suma in valuta la o anumita data pentru marfa livrata conform contractului (pozitie de creditor) va efectua pe piata valutara o vanzare la termen a sumei respective cu aceeasi scadenta (pozitie short sau de debitor);

b)tot astfel, un importator care urmeaza sa faca plata peste o anumita perioada (debitor), va cumpara suma necesara in valuta printr-o operatiune la termen pe piata valutara, avand ca scadenta data platii si (pozitie long sau de creditor).

In acest mod, fiecare dintre cei doi operatori se asigura ca, la data platii, va primi, respectiv va plati, o suma in valuta a carei marime este cunoscuta din momentul incheierii operatiunii pe piata valutara si nu mai este dependenta de modificarea cursului de schimb pe piata. (Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 296; M. Costin, vol. 2, nr. 22, pag. 147 si urm.

Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 123.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 80.

Pierderea functiilor monetare ale aurului s-a produs prin Acordul de la Kingston (Jamaica) realizat in ianuarie 1976 in cadrul unei reuniuni a Comitetului Interimar al F.M.I., intrat in vigoare la 1 aprilie 1978, acord privind reforma sistemului valutar international, prin care s-a hotarat renuntarea la pretul oficial al aurului si lichidarea treptata a stocului de aur aflat la dispozitia F.M.I., dreptul statelor membre de a stabili paritatea monedelor lor prin raportare la D.S.T. sau la orice alt numitor comun (altul decat aurul), la libera lor alegere. In urma acestui amendament, multe tari occidentale au adoptat practica cursurilor valutare flotante, in functie de cerere si oferta. (Dictionar diplomatic, nr. 27, pag. 39; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 161).

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 82; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 161.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 34;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 82; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 162.

A se vedea in acest sens dispozitiile art. 23 din Conventia referitoare la contractul de transport international pe sosele (C.M.R.) din 1956, astfel cum a fost modificat si completat prin Protocolul din 1978, ale art. 26 raportate la art. 6 din Conventia Natiunilor Unite privind transportul de marfuri pe mare, incheiata la Hamburg in 1978, ale art. 7 raportat la art. 40 si 47 din Regulile uniforme privind contractul de transport international feroviar al marfurilor (C.I.M.).

Denumite in doctrina si clauze de consolidare valutara (O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 33), clauzele valutare fac parte din grupa clauzelor de mentinere a valorii contractului.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 83.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 84.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 34; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 84.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 83; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 154.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 86; Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 123.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 68; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 157; Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 123.

Intrucat comerciantii manifesta rezerve fata de o moneda de cont fara circulatie pe piata, clauza D.S.T. are o aplicare redusa in comertul international.

In sensul aratat, a se vedea art. 23 din Protocolul de la Haga, din anul 1968 pentru modificarea Conventiei de la Geneva, privind transportul international de marfuri pe sosele(C.M.R.), art. 26 raportat la art. 6 din Conventia de la Hamburg ,din anul 1978, privind transportul de marfuri pe mare si art. 7 din Regulile uniforme C.I.M. ale Conventiei de la Berna, din 1980, privind contractul de transport international pe calea ferata(C.O.T.I.F.).

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 87.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 89; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 163.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 88.

M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 165.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 162;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 88.

De exemplu, in cazul in care pretul contractual a fost stabilit la 1.000 dolari S.U.A., ori 1.500 lire sterline, daca pana la data platii una dintre monede a suferit o oarecare devalorizare, creditorul va opta pentru moneda al carei curs este mai apropiat de cel existent in momentul incheierii contractului, pentru ca raportul pret-marfa sa ramana acelasi.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 129; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35.

Unii autori considera clauza de indexare ca fiind clauza distincta de cea de revizuire a pretului (T.R. Popescu, 54, pag. 196-197).

Alti autori considera ca notiunea de indexare dobandeste semnificatia de procedeu juridic general de raportare a unui element contractual (de regula pretul) la un anumit etalon, in scopul mentinerii valorii celui dintai (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 89; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 166; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 35).

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 90; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 167.

T.R. Popescu, nr. 54., pag. 197.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 9; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 167; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 36; T.R. Popescu, nr. 54, pag. 196.

De regula, produsul de referinta este principala materie prima folosita pentru realizarea marfii care face obiectul contractului; de exemplu, pretul unei vanzari de benzina va fi indexat cu cel al barilului de petrol, al unei vanzari de aluminiu cu pretul unui Kw/ora etc. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 91).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 36.

De exemplu, o asemenea formula de calcul este cuprinsa in Conditiile generale pentru furnizarea si montajul materialelor de echipament la export si import nr. 188 si 574A, elaborate de C.E.E./O.N.U., Geneva, 1957 (pentru detalii, a se vedea O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 36).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag,. 36-37; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 92; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 170.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 185; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 37; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 176; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 93.

M. Fontaine, Droit des contract internationaux, F.E.C., Paris, 1989, pag. 288, citat dupa M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 177.

Clauza se numeste "a ofertei concurente" pentru ca oferta mai favorabila este adresata beneficiarului clauzei de un tert care este concurent al promitentului.

In aceasta situatie, clauza ofertei concurente se aseamana, ca finalitate, cu clauzele de mentinere a valorii contractului si, mai ales, cu clauza de revizuire a pretului de care se deosebeste prin faptul ca, in cazul ei, modificarile aparute in conjunctura economica nu se repercuteaza direct asupra contractului, asa cum se intampla la clauza de revizuire a pretului, ci in mod indirect, prin intermediul ofertei tertului care constituie, in concret, elementul de referinta (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 95; T.R. Popescu, 54, pag. 186).

In astfel de situatii clauza ofertei concurente este practic o clauza de adaptare a contractului, pentru ca ea se refera la intreaga economie a contractului. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 95).

T.R. Popescu, 54, pag. 186.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 96.

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 38; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 98.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 187; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 39; D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62. pag. 99.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 188; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 102; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 39.

"Un exemplu de o asemenea clauza: intreprinderea A va acorda intreprinderii B, pe timp de 5 ani, prioritatea furnizarii de produse X necesare nevoilor normale ale intreprinderii B, in partizi de 10 tone lunar, cu conditia de a se remite cotatiile bazate pe preturile internationale pentru cantitati echivalente. Intreprinderea B nu va putea sa cumpere din alta parte decat numai dupa ce va fi notificat intreprinderii A ca pretul oferit de aceasta este mai ridicat in conditii egale si intreprinderea A ar refuza sa reduca pretul sau la nivelul celui international; acest refuz va trebui comunicat in scris in termen de 24 de ore de la notificare. Pe de alta parte, intreprinderea A isi ia obligatia de a se aproviziona cu produsele necesare numai de la intreprinderea B, care se obliga la randul ei sa-i acorde prioritate livrarilor la pretul cel mai favorabil." (T.R. Popescu, nr. 54, pag. 188).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 39; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 102.

Cu privire la formele si continutul clauzei natiunii celei mai favorizate si despre derogarile de la aceasta clauza, a se vedea Dictionar de relatii economice internationale, nr. 31, pag. 120.

Aceasta clauza este intalnita in doctrina romaneasca fie in forma a carei denumire provine din limba engleza - clauza de "hardship" sau "substantial hardship" (in traducere libera hardship insemnand greutate, dificultate, lovitura a sortii), fie in forma ce provine din limba franceza - "clauza de impreviziune" (clause d'imprevision).

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 192; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 40; M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 180; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 103.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 105.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 193.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 107.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 194.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 196; O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 41.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 112.

Uneori partile folosesc criterii subiective, stipuland ca negocierea trebuie sa duca la reasezarea contractului pe principiile echitatii, loialitatii si obiectivitatii sau folosesc criterii mixte.

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 111.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 195; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 111.

Din acest motiv unii autori considera ca ar fi mai potrivita folosirea sintagmei "clauza exoneratoare de raspundere" (M. Costin, S. Deleanu, vol. 2, nr. 20, pag. 192).

De exemplu, art. 79 din Conventia Natiunilor Unite privind contractele de vanzare internationala de marfuri, Viena, 1980.

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 190.

O definitie sintetica a fortei majore este cuprinsa in Conventiei Natiunilor Unite asupra contractelor de vanzare internationala de marfuri, de la Viena, 1980, fara a se utiliza in mod explicit, in conventie, termenul de forta majora.

Potrivit art. 79 al acestei Conventii "o parte nu este raspunzatoare de neexecutarea oricarei obligatii a sa daca dovedeste ca aceasta neexecutare este determinata de o piedica independenta de vointa sa si ca nu se putea astepta in mod rezonabil din partea ei sa o ia in considerare la momentul incheierii contractului, sa o previna ori depaseasca sau sa previna ori sa-i depaseasca consecintele".

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 164.

O definitie analitica a fortei majore se intalneste in unele Conditii generale elaborate sub egida C.E.E./O.N.U.; de exemplu, in Conditiile generale nr. 188 A, privind furnizarea si montajul materialelor de echipament la import si la export, se prevede ca "sunt considerate cauze de exonerare, daca intervin dupa incheierea contractului si impiedica executarea acestuia: conflictele de munca si orice alta imprejurare, precum: incendiu, mobilizare, rechizitie, embargo, interdictia transferului de devize, insurectia, lipsa mijloacelor de transport, lipsa generala de aprovizionare, restrictia utilizarii energiei, cand aceste imprejurari sunt independente de vointa partilor."

D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 165.

De exemplu, in practica arbitrala internationala s-a considerat valabila clauza potrivit careia vanzatorul este exonerat de raspundere pentru nelivrarea marfii, daca face dovada cu acte oficiale, ca din cauza ploilor continui, fructele nu au putut fi culese, desi in mod evident ele puteau fi procurate de pe terte piete (Hotararea C.A.B. nr. 62/1973, in Repertoriu C.A.B., nr. 58, pag. 40-41).

Tot astfel, s-a considerat valabila clauza potrivit careia constituie un caz de forta majora restrictia mijloacelor de transport feroviar pe o anumita cale ferata, in perioada de livrare a marfurilor, desi transportul ar fi putut fi efectuat pe o alta ruta feroviara sau cu un alt mijloc de transport (Hotararea C.A.B. nr. 16/1975, hotarari citate dupa D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 186).

De altfel, conceptia asupra fortei majore in comertul international se caracterizeaza prin faptul ca aceasta este vazuta, in primul rand ca o cauza de suspendare a efectelor contractului, care trebuie, pe cat posibil, sa fie salvat.

Potrivit art. 79 pct. 4 din Conventia de la Viena, din 1980, "Partea care nu a executat trebuie sa avertizeze cealalta parte despre piedica si efectele acesteia asupra capacitatii sale de executare. Daca avertismentul nu soseste la destinatie intr-un termen rezonabil calculat din momentul in care partea care nu a executat a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca piedica, aceasta este tinuta la daunele-interese cauzate de neprimire."

T.R. Popescu, nr. 54, pag. 191;D. A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 168.

In temeiul principiului liberei aprecieri a puterii doveditoare a probelor de catre judecator, aceste certificate de forta majora au o putere relativa, putand fi combatute cu alte mijloace de proba. De exemplu, prin Hotararea C.A.B. nr. 28/1984, instanta arbitrala a admis ca certificatul eliberat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei prin care se certifica existenta unui eveniment de forta majora poate fi combatut prin constatarile unui expert (a se vedea, Repertoriul C.A.B., nr. 59, pag. 48).

Potrivit art. 161 alin. 2 din Legea nr. 105/1992 "proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs".

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 41; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 112.

In acest sens, C.A.B. a decis ca "o asemenea clauza, inserata intr-un contract de vanzare internationala, obliga intreprinderea romana de comert exterior exportatoare sa furnizeze si in viitor partenerului din strainatate marfurile respective, daca acesta nu refuza sa incheie noul contract la preturile pe care sunt dispusi sa le plateasca alti clienti din acea tara. Clauza mentionata asigura un drept de preferinta, acordat de furnizor cumparatorului initial, fata de eventuali clienti din acea tara, in conditii similare de pret". (Hotararea C.A.B. nr. 210/1977, in Repertoriul C.A.B., nr. 58, pag. 21-22).

O. Capatina, Br. Stefanescu, vol. 2, nr. 12, pag. 41; D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 114.

D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 118.

In doctrina s-a remarcat faptul ca aceasta caracteristica a promisiunii (de a fi afectata de o conditie) pe care o contine clauza primului refuz constituie un alt motiv de deosebire esentiala de promisiunea unilaterala de a contracta, care este neconditionata. (D.A. Sitaru, vol. 2, nr. 62, pag. 118).

In acest sens, practica arbitrala a precizat urmatoarele: "Clauza primului refuz nu exclude dreptul furnizorului de a testa piata tarii beneficiarului pentru a se documenta astfel asupra nivelului de preturi practicat in zona. Numai daca se constata ca exista o oferta ferma a promitentului catre alte intreprinderi din tara beneficiarului, cu specificarea tuturor conditiilor de vanzare ale aceleiasi marfi, care prin simpla acceptare ar duce la perfectarea contractului, clauza primului refuz poate fi socotita incalcata (Hotararea C.A.B. nr. 210/1977, publicata in Repertoriul C.A.B., nr. 58).

S. Carpenaru in lucrarea F. Deak, S. Carpenaru, nr. 24, pag. 265-266.

F. Deak, Tratat de drept civil, Contracte speciale, Editura Actami, Bucuresti, 1998, pag. 23.

Cesiunea de datorie, definita ca fiind un mijloc de transmitere a obligatiei ce revine debitorului catre o alta persoana, care sa devina debitor in locul celui initial, pentru ca nu este reglementata de lege, se poate realiza doar in mod indirect, printr-o novatie prin schimbare de debitor, printr-o delegatie perfecta sau printr-o stipulatie pentru altul. (M. Muresan in Dictionar de drept civil, nr. 28, pag. 82. A se vedea in materie L. Pop, Drept civil, Teoria generala a obligatiilor, Editura Fundatiei "Chemarea", Iasi, 1996, pag. 452; Dictionar juridic de comert exterior, nr.30,pag.76).

S. Deleanu, nr. 25, pag. 182 si urm.

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }