Unitatea naturala de infractiune
a) Unitatea naturala
de infractiuni exista atunci cand o fapta constituie, in mod natural, firesc o
singura infractiune. Formele unitatii
naturale de infractiuni 1) Unitatea naturala colectiva exista atunci cand, prin
mai multe acte care se unesc intr-o singura actiune, se produce un singur
rezultat si, in consecinta, o singura infractiune. Conditii de existenta: a)
Trebuie sa existe o singura actiune realizata prin mai multe acte. O actiune
cuprinde mai multe acte atunci cand actele respective sunt executate in mod
continuu, adica printr-un proces executional unic. Pentru ca actiunea sa
cuprinda mai multe acte trebuie ca intre aceste acte sa nu existe intreruperi
sau intervale de timp, care sa fie nefiresti in raport de natura
infractiunilor. b) Trebuie sa existe aceeasi rezolutie infractionala pentru
toate actele de executare. Daca elementul nou aparut in cadrul rezolutiei
infractionale intervine inainte de epuizarea actiunii, atunci exista doar o
modificare a rezolutiei initiale, iar conditia unicitatii rezolutiei este
indeplinita. In schimb, daca elementul nou aparut intervine dupa epuizarea
actiunii, atunci exista o noua rezolutie infractionala si o pluralitate de
infractiuni. c) Toate actele care creeaza actiunea unica trebuie sa aiba
acceasi incadrare juridica. Este indeplinita aceasta conditie, existand
incadrare juridica si atunci cand o parte dintre actele de executare realizeaza
forma simpla a infractiunii, iar alte acte de executare realizeaza forma
calificata (agravanta) a infractiunii. Intr-o astfel de ipoteza, incadrarea
juridica a faptei va fi in forma agravanta a acesteia. d) Existenta aceluiasi
subiect pasiv sau existenta aceluiasi obiect juridic lezat. 1. Infractiunea
simpla exista atunci cand avem un singur act de executare si un singur
rezultat, fapta incadrandu-se intr-o singura norma legala. 2. Infractiunea
continua-Este acea infractiune care se caracterizeaza prin faptul ca fie
actiunea, fie re-zultatul actiunii se prelungesc pe o perioada mai lunga de
timp datorita naturii lor. Exista doua forme de infractiuni continue: a) Acea
forma la care actiunea este continua (Ex: Conducerea in stare de ebri-etate,
portul ilegal de arma, detinerea de instrumente in vederea falsificarii). b)
Acea forma la care actiunea este unica, insa efectul ei se prelungeste in timp
(Ex: furtul de curent). Infractiunile continue mai pot fi clasificate in: a)
Infractiuni continue succesive - Acele infractiuni in cazul carora, datorita
naturii infractiunilor respective exista anumite intreruperi ale continuitatii
(in cazul furtului de curent, este evident ca acesta nu este furat in continuu,
ci mai sunt si perioade in care nu este folosita reteaua de curent). Aceste
intreruperi nu afecteaza unitatea de infractiuni. Aceasta ar fi afectata doar
daca intreruperile nu ar mai fi normale sau firesti. b) Infractiuni continue
permanente - Se caracterizeaza prin faptul ca actiunea incriminata nu presupune
prin natura ei anumite intreruperi, astfel incat orice intrerupere a actului de
executare conduce la solutia retinerii unei pluralitati de infractiuni. O
astfel de infractiune continua permanenta este orice fel de detinere ilegala:
de droguri, de arme etc. Aceasta clasificare este importanta deoarece se tine
cont de faptul ca in cazul infractiunilor continue succesive doar intreruperile
anormale duc la un concurs de infractiuni, in timp ce la infractiunile continue
permanente orice intrerupere duce la un concurs de infractiuni. Intreruperile
judiciare ale actului de executare-In mod normal, atunci cand un infractor care
fura curent electric e prins si debransat de catre politie, insa el se
rebranseaza imediat, nu se intrerupe actul de executare, deoarece este o
intrerupere fireasca. Potrivit doctrinei, momentul trimiterii in judecata
echivaleaza cu intreruperea actului de executare. Astfel, printr-o fictiune se
considera ca infractiunea s-a epuizat, iar ceea ce se comite ulterior acestui
moment intra in interiorul unei noi infractiuni. Argumentele care sustin acest
punct de vedere sunt urmatoarele: In momentul trimiterii in judecata
infractorului i se imputa faptele comise, iar ceea ce se intampla ulterior nu
poate face parte din rechizitoriu; Daca s-ar lua in considerare momentul
condamnarii ca fiind momentul intre-ruperii actului de executare, s-ar crea un
perpetum mobile judiciar. Potrivit altor instante si altor autori momentul care
trebuie luat in calcul este cel al condamnarii definitive, pentru ca in dreptul
penal roman singurele hotarari judecatoresti sau singurele acte de procedura
care produc efecte sunt cele defini-tive. In fapt intreruperile judiciare sunt
niste intreruperi artificiale, deoarece infrac-tiunea se comite in continuare,
ele fiind rezultatul unei fictiuni prin care se con-sidera ca o infractiune s-a
epuizat. Momentul consumarii si epuizarii infractiunii-Ca regula generala, in
cazul infractiunilor cu durata de executare, raportarea altor institutii de
drept penal se face la momentul epuizarii infractiunilor, insa exista destul de
multe exceptii de la regula. Este important de precizat ca atat capitolul
referitor la intreruperile judiciare ale actului de executare, cat si cel
referitor la momentul epuizarii infractiunii sunt la fel reglementate in cazul
tuturor infractiunilor cu durata de executare. Momentul consumarii infractiunii
este momentul primului act de executare, iar momentul epuizarii infractiunii
echivaleaza cu momentul ultimului act de execu-tare. Singurul rationament dupa
care se alege momentul la care ne raportam e unul de natura pur practica, in
baza caruia se urmareste ca faptuitorul sa nu aiba o pozi-tie mai buna decat
cel care a comis fapta pe o perioada mai scurta.
