Protectia mediului in Dreptul European

Protectia mediului in Dreptul European

Realitatile zilelor noastre arata ca secolul XX este perioada celor mai mari descoperiri  si transformari ale civilizatiei omenesti, dar si cele mai complexe si uneori nebanuite efecte asupra vietii.

Pana nu demult resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. In prezent, ca urmare a exploziei demografice si a dezvoltarii fara precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie prima si energie pentru productia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor pamantului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Perfectionarea si modernizarea proceselor tehnologice, utilizand cele mai noi cuceriri stiintifice, au redus mult consumurile specifice de materii prime, dar nu si pe cele energetice. Ca urmare a industrializarii si cresterii productiei de bunuri au sporit mult materialele ce afecteaza mediul ambiant.

Tot mai des, o parte din materiile prime intermediare sau finale, produse deosebit de complexe, se regasesc in aer, apa si in sol. Ploile acide sunt tot mai dese, ca urmare a prezentei dioxidului de sulf din aer, datorita dezvoltarii proceselor termice si a utilizarii unor combustibili inferiori; sunt evacuate in atmosfera importante cantitati de oxizi de azot, de carbon, negru de fum, saruri si oxizi ai metalelor, antrenate de gazele de ardere, produse cu efecte daunatoare asupra vegetatiei, in general, si direct sau indirect asupra omului.

La acest sfarsit de secol si inceput de mileniu, lumea se afla in efervescenta.Schimbarile care au avut loc si vor avea loc, creeaza, intr-o viziune optimista, sperante si pentru remedierea fie si treptata a mediului inconjurator. In tumultul generalizat al schimbarilor, trebuie sa tragem inca un semnal de alarma legat de mediul inconjurator si de supravietuirea omului si a existentei vietii pe Terra.

"Mediul natural", adica aerul, oceanele, marile, lacurile, apele curgatoare, solul si

subsolul si formele de viata pe care aceste ecosisteme le creeaza si le sustin este imaginea cea mai comuna pe care omul obisnuit si-o face atunci cand vorbeste despre mediul inconjurator.

O padure, o balta sau un lac, de exemplu, formeaza fiecare in parte un "ecosistem" care se interconditioneaza reciproc si se readapteaza continuu in cautarea unui anumit echilibru. Totalitatea factorilor naturali, determina conditiile de viata pentru regnurile vegetale, animale si pentru exponentul sau rational - omul, reprezentand mediul natural. In mediul natural distingem componente fizice naturale - elemente abiotice: aer, apa, substrat geologic, relief, sol.

Componentele biotice reprezinta viata, organismele ce le dezvolta pe fundalul sportului ecologic. Ele apar sub forma vegetatiei si animalelor depinzand atat de factori terestri, cat si cosmici (radiatia solara de exemplu) ceea ce ne ajuta sa intelegem implicatiile care pot urma unor modificari fie terestre, fie cosmice, sau ambele in acelas timp.

Mediul inconjurator apare ca o realitate pluridimensionala care include nu numai mediul natural, dar si activitatea si creatiile omului, acesta ocupand o dubla pozitie: de "component" al mediului si de "consumator", de beneficiar al mediului.

Conceptul actual de "mediu inconjurator" are un caracter dinamic, care cauta sa cunoasca, sa analizeze si sa urmareasca functionarea sistemelor protejate in toata complexitatea lor.

Prin "resurse naturale" se intelege: totalitatea elementelor naturale ale mediului inconjurator ce pot fi folosite in activitatea umana:

resurse neregenerabile - minerale si combustibili fosili;

resurse regenerabile - apa, aer, sol, flora, fauna salbatica;

resurse permanente - energie solara, eoliana, geotermala si a valurilor.

Obiectivele politicii medilui.Politica in domeniul mediului vizeaza urmatoarele obiective: protectia mediului; ameliorarea calitatii sale; protectia sanatatii publice; utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale; promovarea masurilor Ia nivel international privind rezolvarea problemelor mediului de dimensiuni regionale si mondiale .

Necesitatea unei politici comune a mediului.Tratatele instituind Comunitatile Europene nu prevedeau competente comunitare explicite in materie de mediu. Confruntarea cu poluarea, in crestere rapida, statele membre au adoptat masuri la scara nationala. Fiind un fenomen transfrontalier, poluarea nu putea fi combatuta in mod eficace doar in limitele frontierelor nationale. In plus, unele din masurile adoptate de statele membre impiedicau libera circulatie a marfurilor in cadrul pietei comune. Ca urmare, apelurile si presiunile pentru actiuni comune in favoarea mediului s-au multiplicat. In 1972, la putin timp dupa prima Conferinta a ONU asupra mediului, Comisia Europeana a propus elaborarea unui program.de actiune in acesti domeniu. 
La inceputul anilor 70, au fost recunoscute necesitatea si legitimitatea unei politici comune in domeniul mediului. Cu timpul, se va dezvolta progresiv un drept comunitar al mediului, care cuprinde in prezent peste 200 directive si regulamente. Ele privesc, in principal, protectia apelor, calitatea aerului, protectie florei si faunei, zgomotul, eliminarea deseurilor. Legislatia mediului prezinta o caracteristica particulara, anume ea tine seama de aspectele economice.

Actul Unic european atribuie in mod explicit Comunitatii europene competente indomeniul politicii mediului. Astfel, el va oferi o baza juridica formala acelui ansamblu crescand de reglementari asupra mediului. Actul Unic european a fixat trei obiective prioritare politicii comunitare:1. protectia mediului;2. sanatatea umana;3. utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale (art. 130 R).Tratatul asupra Uniunii Europene (1992) a stabilit in mod formal conceptul dezvoltarii durabile in legislatia Uniunii Europene. Patru ani mai tarziu, tratatul de la Amsterdam a facut din dezvoltarea durabila un obiectiv primordial al Uniunii Europene.

In Romania, Legea protectiei mediului consacra urmatoarele principii si elemente strategice:

LEGEA PROTECTIE MEDIULUI, Art. 3

Principiile si elementele strategice ce stau la baza prezentei legi, in scopul asigurarii unei dezvoltari durabile, sunt:

a) principiul precautiei in luarea deciziei;

a1) principiul prevenirii, reducerii si controlului integrat al poluarii prin utilizarea celor mai bune tehnici disponibile pentru activitatile care pot produce poluari semnificative;

b) principiul prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor;

c) principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului

biogeografic natural;

d) principul 'poluatorul plateste";

e) inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor;

f) crearea sistemului national de monitorizare integrata a mediului;

g) utilizarea durabila a resurselor naturale;

h) mentinerea, ameliorarea calitatii mediului si reconstructia zonelor deteriorate;

i) crearea unui cadru de participare a organizatiilor neguvernamentale si a

populatiei la elaborarea si aplicarea deciziilor;

j) dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea calitatii mediului.

Programe de actiune ale Uniunii Europene in domeniul mediului. In afara legislatiei, Uniunea Europeana a elaborat programe de actiune insotite de directive si obiective prioritare. Incepand cu al treilea program (1983-1986) accentul a fost pus pe principiile fundamentale ale prevenirii si protectiei. Programul al patrulea (1986-1992) viza trecerea la o politica preventiva. In paralel, Uniunea Europeana a initiat programe de cercetare in domeniul mediului: Stiinta si tehnologia pentru protectia mediului (STEP); Programul european in materie de climatologie si riscuri naturale (EPOCH). Al cincilea program de actiune intitulat "Pentru o dezvoltare durabila si respectuoasa a mediului" (1992-2000), preconiza sa progreseze pe calea unei abordari preventive a protectiei mediului. Aceasta abordare traseaza o noua cale, integrand politicile, legislatiile si proiectele intr-un program complet de reforme axate pe un singur obiectiv, anume dezvoltarea durabila.Conceptul dezvoltarii durabile desemneaza o dezvoltarea care raspunde nevoilor actuale fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a raspunde nevoilor proprii. Ai cincilea program cauta sa completeze deciziile si regulamentul utilizate ca instrumente in programele precedente cu actiuni Ia fiecare nivel, angajand grupurile societatii. Programul pune in evidenta cinci mari sectoare care pot sa degradeze mediul si sa epuizeze resursele naturale: industria, transporturile, energia, agricultura si turismul. El fixeaza tinte de atins in fiecare din ele.
Totodata, sunt stabilite cele sase elemente ale actiunilor dezvoltarii durabile a Uniunii Europene:
A. integrarea considerentelor de mediu in celelalte politici;
B. parteneriat intre Uniunea Europeana, staħele membre, lumea afacerilor si public si responsabilitati impartite;
C. largirea evantaiului de instrumente ale politicii de mediu: impozite, subventii, acorduri ferme;
D.schimbarea schemelor de consum si productie;
E. punerea in opera si aplicarea legislatiei europene de catre statele membre, intreprinderi etc.
F. cooperarea internationala in cadrul "Agendei 21" a Natiunilor Unite si celui de-al cincilea program de actiune in domeniul mediului.

Cooperarea Uniunii Europene cu Europa orientala.Mediul este una din prioritatile programelor de ajutor acordat tarilor situate la estul Uniunii Europene: Phare si TACIS, avand ca scop repararea si protectia mediului in tarile amintite.In cadrul acordurilor europene incheiate intre Uniunea Europeana si cele zece tari candidate la aderare este intarit accentul pe problemele mediului in strategiile de aderare, inclusiv furnizarea de ajutor tehnic si fonduri pentru imbunatatirea legislatiei si gestiunii in materie de mediu. In prezent ajutorul accentueaza asupra investitiilor.Un program de actiune larg pentru refacerea si protectia mediului, care acopera intreaga Europa, a fost adoptat in 1995, la a treia conferinta a ministrilor mediului (Sofia) .

Cooperarea in materie de probleme ecologice mondiale.Uniunea Europeana coopereaza cu alte tari prin intermediul organismelor ONU, OECDE si cu alte organisme internationale pentru a promova solutii mondiale Ia problemele ecologice globale: schimbarile climatice, saracirea stratului de ozon, padurile tropicale, biodiversitatea.
Aceasta cooperare da nastere adesea la o conventie mondiala sau regionala care pot constitui un cadru solid pentru actiunile Uniunii Europene si ale tarilor care participa la conventii protejand habitatele in pericol, marile si raurile, controleaza schimbul international de deseuri si produse chimice periculoase.

Invatamant si formare.Mediul este din ce in ce mai mult integrat in invatamant la toate nivelele, devenind un element component al formarii profesionale. El face parte din programul de studiu de baza in marea majoritate a statelor membre.
Au proliferat ajutoarele pedagogice sub forma de carti, manuale, brosuri, material audiovizual asupra mediului. Comisia Europeana finanteaza proiecte de formare pentru profesorii din invatamantul elementar si secundar precum si pentru cursuri tehnice si agricole. De asemenea, a fost publicat un "Ghid european de studii asupra cursurilor de mediu din universitate". In noua state membre ale Uniunii Europene poate fi obtinut un masterat european in "gestiunea mediului".

Progresele realizate, perspective.Uniunea Europeana a dobandit treptat statutul de prim autor in materie de politica a mediului, la nivel national, regional, cat si in relatiile internationale. Au fost adoptate masuri in toate domeniile interesand mediul. Circa 70% din angajamentele facute la scara europeana in 1992 sunt realizate. Progresele se vad mult mai greu in statele membre. Uniunea Europeana s-a orientat catre dezvoltarea durabila, drumul este insa lung si dificil. Politica in domeniul mediului nu are sanse fara sprijinul sincer al intregii populatii. Experienta indreptateste ideea ca politica in domeniul mediului se va Iovi si in viitor cu conflictul de interese dintre ecologie si unele sectoare economice. Perspectiva este cea a unui optimism prudent si moderat .Mediul inconjurator reprezinta un element esential al existentei umane si reprezinta rezultatul interferentelor unor elemente naturale - sol, aer, apa, clima, biosfera - cu elemente create prin activitatea umana. Toate acestea interactioneaza si influenteaza conditiile existentiale si posibilitatile de dezvoltare viitoare a societatii.

Ansamblul de relatii si raporturi de schimburi ce se stabilesc intre om si natura, precum si interdependenta lor influenteaza echilibrul ecologic, determina conditiile de viata si implicit conditiile de munca pentru om, precum si perspectivele dezvoltarii societatii in ansamblu. Aceste raporturi vizeaza atat continutul activitatii cat si crearea conditiilor de existenta umana.

In concluzie, se poate afirma ca mediul trebuie adaptat si organizat pentru a raspunde nevoilor indivizilor, ceea ce presupune preluarea din natura a unor resurse si prelucrarea lor pentru a deservi populatia (pentru a satisface doleantele acestora). Aceasta dependenta cunoaste un mare grad de reciprocitate, datorita faptului ca nevoile umane se adapteaza intr-o masura mai mare sau mai mica mediului.

Asigurarea unei calitati corespunzatoare a mediului, protejarea lui - ca necesitate supravietuirii si progresului - reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru evolutia sociala. In acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative ale activitatii umane  cu implicatii asupra acestuia.

Presiunea activitatii omului asupra mediului natural creste foarte rapid. De asemenea, se accelereaza dezvoltarea industriala, schimburile, circulatia marfurilor, spatiul ocupat, parcurs si utilizat pentru activitatile umane este din ce in ce mai vast. Aceasta evolutie isi pune amprenta in mod nefavorabil asupra mediului si a componentelor sale.

Un alt factor care dauneaza mediului este modernizarea transporturilor, accesibilitatea lejera in spatiile verzi. Comportamentul individului polueaza mediul intr-o masura mai mare sau mai mica, fie sub forma activitatii cotidiene, fie a consumurilor turistice.

Prin dezvoltarea activitatii umane sunt afectate toate componentele mediului in proportii diferite. Dintre aceste elemente cele mai importante sunt: peisajele, solul, apa, flora, fauna, monumentele, parcurile si rezervatiile, precum si biosfera.

In consecinta, conservarea functiilor igienico-sanitare, recreativa si estetica ale elementelor componente ale mediului natural constituie garantia unei dezvoltari continue a societatii umane.

Bibliografie:

Revista Ecologie - mediu si dezvoltare durabila

Tehnologii aplicate in ing. protectiei mediului industrial - I. Milosan, Editura Universitatea Transilvania Brasov, 2005

Dreptul Mediului - Curs universitar, M. Dutu, Editura All Beck, Bucuresti, 2007