QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Fazele procesului metodologic





FAZELE PROCESULUI METODOLOGIC


Procesul metodologic al compararii se realizeaza in trei faze distincte. Aceste faze sunt in numar de trei (faze) si fiecare poate fi rezumata de un cuvant-cheie. Fiecare cuvant acopera o serie de actiuni si de operatii ce trebuie realizate in timpul fazei corespunzatoare. Astfel, metoda comparativa consta in a conduce un studiu comparativ de-a lungul a trei stadii succesive, si anume: connaitre, comprende, comparer (a cunoaste, a intelege, a compara, in limba romana). Este regula celor trei C.

Aceste trei faze trebuie sa se desfasoare in ordinea indicata Prima faza consacrata analizei cuprinde toate actiunile necesare cunoasterii termenilor de comparat. A doua faza cuprinde toate ope­ratiile metodologice necesare intelegerii termenilor de comparat in cadrul ordinilor juridice carora le apartin. A treia faza consacrata sintezei cuprinde toate actiunile pe care comparatistul trebuie sa le intreprinda pentru a compara, deci pentru a desprinde adevaratele raporturi existente intre termenii de comparat ce fac parte din ordini juridice diferite.





Sectiunea I Prima faza: cunoasterea termenilor de comparat


l. Studiul dreptului strain si studiul comparativ

Pentru a compara, metoda comparativa trebuie sa descopere institutiile de drept strain ce alcatuiesc termenii de comparat, in acest comparatistul nu face decat sa le constate si sa le expuna. Operatia pare destul de modesta, de fapt ea cere multa indemanare si stiinta, in aceasta faza comparatistul trebuie sa aiba doua calitati: sa fie un bun observator si sa aiba talentul de a expune.

in general studiile de drept strain se confunda cu compararea, incepand cu Congresul de la Paris, au fost facute eforturi pentru a-i substitui confuziei traditionale distinctia neta dintre comparare si studiul de drept strain. Lambert scria ca studiile de drept strain „desi avand rolul sa initieze jurisconsultii unei tari in cunoasterea fie a legislatiei, fie a jurisprudentei dintr-una, din mai multe sau chiar din ansamblul tarilor straine nu constituie drept comparat'1. Este cert ca studiile de drept strain nu se confunda cu compararea.

Acelasi autor mentiona ca nici studiul dreptului strain nici juxtapunerea solutiilor date de diverse ordini juridice aceleiasi pro­bleme nu constituie un act de comparare. Dar studiul ordinilor juridice straine reprezinta un element esential al procesului compararii.

Orice studiu de drept comparat presupune si se bazeaza pe studii paralele de drept strain. Acestea sunt, pentru dreptul comparat, ceea ce materia prima este pentru industrie, intr-adevar, inainte de a compara termenii de comparat este indispensabil de a-i cunoaste cu de-amanuntul, asa cum sunt conceputi, interpretati si aplicati in fiecare din aceste ordini de drept2.

Cunoasterea unei institutii juridice de drept strain, pe de o parte, si cunoasterea sa ca termen de comparat, pe de alta parte, constituie doua operatii care, identice in tehnica si continutul lor, se deosebesc prin scopul pe care il slujesc, in primul caz, cunoasterea institutiei juridice de drept strain constituie un scop in sine; operatia se opreste aici. in cel de-al doilea caz, cunoasterea termenului de comparat nu este decat un mijloc destinat sa permita compararea ulterioara. Ope­ratia nu se opreste aici deoarece achizitia acestei cunoasteri nu constituie decat o etapa ce trebuie completata de altele, astfel incat scopul sa fie atins. Deci, trecand in mod necesar prin cea dintai etapa, dar depasind-o, se realizeaza procesul metodologic al compararii juridice. De altfel, din cauza aceasta un studiu comparativ va incepe intotdeauna cu un studiu de drept strain, desi unul nu se confunda cu celalalt, in aceasta consta diferenta metodologica principala care exista intre cele doua ordini de studii3.

Cea care a determinat aparitia cunoasterii dreptului strain a fost curiozitatea stiintifica.

Unii autori sunt totusi de parere ca diferenta dintre cele doua operatii consta in faptul ca studiul de drept strain trebuie nu numai sa dea o imagine generala a institutiei in cauza, dar si sa-i infatiseze toate detaliile, pe cand studiul de drept comparat trebuie doar sa se multu­measca sa scoata la iveala elementele caracteristice ale termenilor de comparat. Aceasta distinctie abstracta este inexacta din punct de vedere metodologic, intr-adevar, in ambele cazuri, rolul studiului este de a da imaginea cea mai exacta si mai completa posibila a institutiei juridice straine; caci, intr-o ipoteza ca si in alta, numai astfel se va putea ajunge la acea cunoastere a institutiei straine necesara studiului dreptului strain, luat ca atare, ca si in calitate de termen de comparat si prima etapa a procesului de comparare. De altfel, numai expunand termenul de comparat in mod complet se pot cu adevarat scoate in evidenta toate caracteristicile sale, ceea ce este necesar procesului compararii. De asemenea, in felul acesta se poate exercita controlul juristilor care fac parte din ordinea juridica supusa compararii asupra intelegerii corecte a termenului de comparat.

in procesul compararii juridice, cunoasterea dreptului strain nu reprezinta decat prima faza, deoarece in aceasta ipoteza cunoasterea institutiei straine nu este un scop in sine. Obiectivul sau este de a ajunge la o cunoastere a termenului de comparat exacta, pe cat de completa posibil, in aceasta etapa comparatistul trebuie sa observe detaliat termenul de comparat si sa constate ceea ce exista, in acest sens Niboyet4, preciza: „Exista doua etape: o prima etapa, etapa descriptiva, in care trebuie sa se cunoasca dreptul strain, apoi o a doua etapa care consta in a-1 exploata ca pe o materie prima care a fost scoasa din pamant si care apoi trebuie tratata'.


2. Regulile metodologice ale acestei faze

In aceasta faza, metoda pe care comparatistul trebuie sa o aplice este definita de o regula fundamentala din care decurg toate celelalte.

Niboyet, J.P. Montesquieu et le droit compare. La pensee politique et comtitutionnele de Montesquieu. Bicentenaire de l'Esprit des Lois. 1748-1948 (Paris 1952), p. 256 si urm.

Regula aceasta ii cere comparatistului sa examineze termenul de comparat in functie de izvoarele, cu mijloacele, spiritul si optica ordinii juridice din care termenul de comparat face parte. Este o regula metodologica elementara si capitala.

Dreptul strain trebuie cercetat din interior, cu metodele sale specifice.

Este evident ca nu se poate intelege dreptul chinez daca este examinat cu metode de analiza imprumutate din dreptul german sau cand este studiat dreptul musulman dupa metodele si spiritul dreptului englez.

Aceasta regula generala da nastere la cinci reguli metodologice. Prima este ca termenul de comparat trebuie examinat asa cum este. A doua ii cere comparatistului sa studieze termenul de comparat in cadrul izvoarelor sale originare. A treia este ca el trebuie sa cerceteze termenul de comparat in complexitatea si in totalitatea izvoarelor juridice care, in ordinea respectiva, converg sa formuleze, sa precizeze, sa interpreteze si sa aplice regula de drept. Potrivit celei de-a patra reguli, comparatistul trebuie sa respecte ierarhia izvoarelor juridice caracteristica ordinii juridice din care face parte termenul de comparat. A cincea regula este ca metoda de interpretare pe baza careia comparatistul trebuie sa interpreteze termenul de comparat nu este aceea a propriei sale ordini juridice, ci aceea intrebuintata in ordinea juridica din care face parte termenul de comparat. Numai aplicarea riguroasa si consecventa a acestor reguli metodologice ii va permite comparatistului sa ajunga la cunoasterea exacta a termenului de comparat.

2.1. Prima regula metodologica. A studia termenul de comparat asa cum este

Prima problema care trebuie stabilita este daca dreptul strain trebuie examinat in aplicarea lui practica sau potrivit unei interpretari dogmatice corecte.

Gustav Radbruch sustine ca dreptul strain trebuie examinat asa cum este el aplicat si nu dupa prevederile dogmatice.

Termenul de comparat trebuie studiat in toate sursele si sub toate aspectele sale atat in practica cat si in doctrina. Acolo unde exista diferente intre practica si doctrina comparatistul trebuie sa depuna toate diligentele pentru a le reliefa.

2.2. A doua regula metodologica. A examina termenul de comparat in sursele sale originale

Pentru a compara doi termeni de comparat acestia trebuie studiati la inceput individual. Aceasta inseamna ca trebuie examinati direct urmarindu-se studierea surselor sale originare. Nu putem intelege divortul in Italia daca il studiem dupa un studiu de drept strain al unui autor francez sau studiind legislatia franceza in domeniu.

Sursele pe care comparatistul trebuie sa le foloseasca pentru analiza termenilor de comparat trebuie sa fie originale, autentice si avand o valoare stiintifica. Comparatistul nu poate folosi traduceri literale sau in texte incomplete sau perimate.

Obstacolul lingvistic constituie una dintre principalele dificultati pe care comparatistul trebuie sa le invinga ca sa ajunga la sursele proprii ale dreptului strain. Modalitatile de rezolvare a acestei probleme au reprezentat-o traducerile si dictionare.

Terminologia juridica este punctul de intalnire al limbii cu dreptul. Ea reprezinta invelisul lingvistic al unui continut alcatuit din notiuni si concepte juridice. Astfel in cadrul fiecarei ordini de drept, terminologia juridica se defineste prin doua coordonate: una lingvistica si exterioara, alta juridica si interioara. Terminologia juridica difera de la o ordine de drept la alta facand dificila munca comparatistilor.

Traducerea terminologica in dreptul comparat pune o dubla problema: mai intai o problema de traducere lingvistica, literara sau filologica; apoi o problema de transpunere a notiunilor si a con­ceptelor juridice. Rezultatul final este atins prin realizarea simultana a acestei duble operatii, in definitiv este vorba sa se ajunga la o transpunere juridica dintr-o ordine de drept in alta printr-o traducere lingvistica facuta dintr-o limba in alta. In acest proces, traducerea lingvistica este secundara; operatia principala o reprezinta transpu­nerea juridica. Prima nu este decat mijlocul prin care se realizeaza transpunerea juridica. Traducerea terminologica consta in a suprapune, prin mijlocirea a doi termeni care concorda intre ei, facand parte din doua terminologii juridice diferite, doua concepte sau notiuni juridice identice, echivalente sau corespondente, facand parte din doua ordini juridice deosebite. Traducerea terminologica nu este deci posibila decat in masura in care intre notiunile si conceptele traduse exista o identitate sau o echivalenta.5

S-a incercat rezolvarea acestei probleme cu ajutorul vocabularelor juridice si al dictionarelor specializate.

Cel mai indicat dictionar juridic pentru comparatisti este dictionarul unilingv deoarece acesta explica termenul de comparat in limba si ordinea juridica respectiva.

Deci studierea termenului de comparat trebuie sa se faca dupa sursele sale originare. Aceasta regula metodologica poate fi cel mai bine realizata daca comparatistul cunoaste limba. De asemenea, poate folosi un traducator autorizat.

2.3. A treia regula metodologica. A studia termenul de comparat in complexitatea totalitatii izvoarelor ordinii juridice avute in vedere

in toate sistemele de drept exista o pluralitate de izvoare juridice, iar in interiorul aceleiasi ordini juridice izvoarele unei ramuri de drept pot fi mai complexe decat al acelei ramuri de drept. Comparatistul trebuie sa cunoasca foarte bine faptul ca izvoarele juridice variaza in cadrul diverselor ordini juridice, deci si izvoarele dreptului comparat sunt variate. Ca urmare a acestei stari de fapt trebuie subliniat ca notiunea de izvor de drept in dreptul comparat are o semnificatie mai larga. Este izvor de drept, in dreptul comparat, orice fel de izvor, oricare ar fi el, pe care ordinea juridica respectiva il cunoaste si il concepe ca atare.

Consecinta metodologica care reiese din acest fapt este ca, comparatistul ca sa cunoasca termenul de comparat trebuie sa-1 studieze in complexitatea izvoarelor ordinii juridice straine avute in vedere.

Trebuie subliniat faptul ca, pentru a studia o institutie sau o regula juridica nu este suficient sa studiem legea care o reglementeaza, ci si ansamblul factorilor de natura cutumiara, doctrinala, jurisprudentiala ce contribuie la modificarea sau aplicarea sa. Legea este doar un cadru ce poate fi modificat in contact cu realitatile sociale, intre aspectul legal si aspectul practic al unei norme juridice putand fi diferente semnificative. Comparatistul trebuie sa sesizeze aceste diferente si sa reliefeze pe langa obiectivul urmarit de legiuitor la adoptarea ei si modul in care aceasta regula isi gaseste aplicabilitatea in realitatile sociale.

De aceea regula este ca, atunci cand analizeaza o institutie straina, comparatistul trebuie sa examineze totalitatea izvoarelor juridice si ansamblul factorilor ce concura la punerea ei in aplicare in ordinea juridica respectiva.

Mai multe motive explica aceasta regula fundamentala, printre care amintim:

textul legislativ, singur, nu poate arata imaginea adevarata a termenului de comparat;

textul legislativ poate fi prost redactat;

textul legislativ poate fi completat, modificat sau chiar abrogat de un alt text de lege sau de aplicarea sa jurisprudentiala.

Pentru aceste motive comparatistul trebuie sa examineze termenul de comparat in ansamblul izvoarelor ordinii juridice respective: text legal, doctrina, jurisprudenta, practica extrajudiciara.

2.4. A patra regula metodologica. A respecta ierarhia izvoarelor juridice a ordinii juridice analizate

Comparatistul care examineaza un termen de comparat trebuie sa stie care sunt izvoarele ordinii juridice avute in vedere si care este valoarea si functia lor in elaborarea regulii de drept. Pluralitatea izvoarelor implica o ierarhie a lor; izvoarele de drept nu pot avea toate aceeasi valoare si aceeasi autoritate in elaborarea normei juridice.

Prin ierarhia izvoarelor trebuie sa intelegem ordinea de prioritate ce guverneaza raporturile lor respective, deci autoritatea si rolul pe care o ordine juridica le atribuie fiecarui izvor in elaborarea regulii de drept. Comparatistul trebuie sa cunoasca si sa respecte ierarhia izvoarelor ordinii juridice straine din care face parte termenul de comparat, deoarece ierarhia aceasta este tocmai aceea pe care juristul national o recunoaste si o aplica.

De exemplu, in sistemele juridice europene ierarhia izvoarelor se caracterizeaza prin preponderenta legii si printr-o ordonare ierarhica in interiorul legii ca izvor principal. Jurisprudenta si cutuma nu sunt decat niste izvoare subsidiare. Desi joaca un rol insemnat, jurisprudenta are rolul de a substitui lacunele izvorului principal, legea, si, in mod exceptional, ea tinde sa completeze sau sa modifice textul de lege. Legile, ca izvor principal, au o alta ierarhie, bazata pe natura legii. Legea constitutionala este superioara legii ordinare, aceasta din urma regulamentului administrativ, iar regulamentul ordonantei.

Ierarhia izvoarelor de drept, careia ii corespunde o ierarhie a puterilor, era clara in Franta inainte de 1958. Superioritatea legii constitutionale nu era totusi decat teoretic asigurata de vreme ce nu era prevazut niciun control al constitutionalitatii legilor ordinare. Constitutia din 1958 a mentinut principiul ierarhiei izvoarelor dar, stabilind prepon­derenta organelor de actiune, adica a executivului, a rasturnat raporturile dintre legea ordinara si regulamentul administrativ: pe de-o parte, domeniul rezervat legii a fost net delimitat; pe de alta parte, puterea reglementara a devenit o competenta de drept comun.





in sistemul anglo-american ierarhia izvoarelor este cu totul alta. Izvorul principal nu este legea, ci common law, deci ansamblul regulilor de drept elaborate de tribunalele regale de-a lungul timpurilor. Equity constituie, de asemenea, un ansamblu de reguli elaborate judiciar, insa al caror volum este mult mai redus6. Existenta sa o presupune pe cea a common law-ului, fata de care nu este decat un adaos explicabil prin ratiuni de natura istorica, proprii istoriei dreptului englez. La randul sau, statute law, in ciuda marelui sau progres cantitativ incepand cu secolul al 19-lea si mai ales in ultimele decenii, continua sa fie considerat ca un izvor mai curand secundai7. Astfel, ierarhia izvoarelor in sistemul anglo-american8 se deosebeste fundamental de cea de pe continent.

Ierarhia izvoarelor caracterizeaza fiecare sistem de drept, diferentiindu-1 de celelalte. Ea este un element determinant.

2.5. A cincea regula metodologica. A interpreta termenul de comparat dupa metoda caracteristica ordinii juridice careia ii apartine

Alegerea metodei cu ajutorul careia trebuie sa fie interpretati termenii de comparat straini constituie o problema majora pentru metoda comparativa. Un studiu comparativ si orice cunoastere a unui termen de comparat strain va ajunge in final la problema interpretarii. Problema ce se pune atunci este de a sti ce metoda de interpretare trebuie sa aplice comparatistul care vrea sa examineze un termen de comparat strain. Obiectivul comparatistului in timpul acestei faze este sa ajunga la cunoasterea exacta a termenului de comparat, deci metoda de interpretare juridica trebuie sa fie cea folosita de juristii nationali pentru a examina aceeasi problema. Numai aplicand metoda de inter­pretare proprie ordinii juridice respective se poate cunoaste structura si functia exacta a termenului de comparat precum si modul in care ordinea juridica respectiva le concepe.

A inlocui metoda de interpretare a unui sistem cu a altuia inseamna a face ca primul sistem sa piarda o parte din caracteristicile sale fundamentale. De exemplu, daca interpretarea ordinilor juridice socialiste este facuta dupa principiile sistemului european, sistemul socialist ar pierde o buna parte din caracteristicile sale. Invers, daca ordinile juridice ale sistemului european ar fi interpretate dupa metoda sistemului socialist, ele ar pierde mult din caracteristicile lor substantiale.

Marele comparatist Rene David spunea, comparatistul „nu trebuie sa considere ca pe o valoare universala procedeele tehnice de cercetare si de interpretare cu care este obisnuit. A actiona altfel este ca si cum ai vrea sa deschizi toate usile cu aceeasi cheie'.9

Metoda de interpretare a fiecarei ordini juridice isi are parti­cularitatile ei. Ea variaza nu numai de la o ordine juridica la alta, dar si in interiorul aceleiasi ordini juridice, de la o perioada la alta.

Trebuie subliniat faptul ca nu exista o metoda de interpretare universala sau logica care sa poata fi aplicata tuturor ordinilor juridice.

Exemplu de interpretare logica, dar abstracta si falsa, a unui text strain10

„Fiindca regula aceasta metodologica nu s-a desprins decat anevoie. Unii juristi, nu de mult si chiar in prezent, cred ca pot cunoaste o regula de drept straina interpretand-o dupa metoda propriei lor ordini juridice, sau in mod abstract sau logic. Foarte adesea, textele de drept strain sunt atat de clare incat interpretarea lor i se pare comparatistului o simpla chestiune de bun simt sau de logica elementara11. Si totusi, este o greseala sa te increzi in aparente. Chiar logica juridica este relativa si se poate tocmai ca, asupra unui punct precis, ordinea juridica respectiva sa dea textului o alta semnificatie decat aceea care i se pare compa­ratistului singura posibila sau singura logica.

Un exemplu poate ilustra mai bine acest pericol. Constitutia franceza pare sa asigure prioritatea dreptului comunitar, chiar daca nu intr-un mod atat de complet si de sigur ca dreptul olandez. Sistemul francez are avantajul de a da problemei o solutie de drept pozitiv, stabilind in mod clar principiul superioritatii tratatelor fata de legile nationale simple12, in chip firesc insa, interpretand acest text in mod abstract si nu dupa metoda franceza si in cadrul dreptului francez, doctrina tuturor celorlalte state membre ale CEE a tras de aici concluzia ca prioritatea tratatelor ce instituie Comunitatile Europene fata de legile ordinare ulterioare era asigurata. Si totusi, intr-o hotarare din 1968, privind un litigiu ce capata forma unui conflict intre un regulament comunitar si o lege nationala posterioara, Consiliul de Stat a decis, in mod discret si fara sa invoce macar articolul 55 al Constitutiei, in favoarea legii nationale ulterioare.

Oricat de apropiate ar fi metodele de interpretare ale ordinilor juridice europene si oricat de legitima ar fi fost, potrivit unei logici juri­dice abstracte si doar pe temeiul textului, interpretarea data de juristii celorlalte state membre ale Comunitatii articolului 55 al Constitutiei franceze, aceasta era totusi falsa. Acest mic exemplu arata pericolul ce-1 paste pe comparatist atunci cand interpreteaza un text strain in mod abstract si diferit de tribunalele ordinii juridice respective.


Sectiunea a Il-a Faza a doua. intelegerea termenului de comparat


l. Notiunii introductive. Conditiile intelegerii

A intelege termenul de comparat este o operatie complexa. „Ea cere reintegrarea termenului de comparat in cadrul ordinii sale juridice precum si cunoasterea raporturilor sale cu ordinea juridica. Com­paratistul trebuie sa cunoasca in acelasi timp elementele juridice fundamentale pentru ordinea juridica si elementele determinante, dar, de asemenea, si unele elemente de natura extra-juridica alcatuind mediul politic, economic si social inconjurator'.13

Pentru a intelege termenul de comparat nu este suficient ca comparatistul sa cunoasca elementele de tehnica judiciara, dreptul pozitiv, deoarece in aceasta situatie studiul comparativ ar deveni fals sau chiar inexact. Pentru a intelege in mod real o institutie straina, comparatistul va trebui totdeauna sa cunoasca pe langa dreptul pozitiv din ordinea juridica respectiva si mediul social si uman, moral si religios, istoric si politic, economic si ideologic al ordinii juridice.

in aceasta faza compararea juridica obliga comparatistul sa iasa din cadrul strict juridic, deoarece daca ar fi redusa la o simpla confruntare de texte, de institutii si de reguli juridice, compararea nu ar fi altceva decat o tehnica mecanica. Scopul sau nu este de a sesiza raporturile care exista intre doua texte, ci intre doua reguli de drept ce functioneaza in doua medii juridice si sociale diverse. Ivor Jhering scria ca „nici un Cod de legi, nicio culegere sistematica de drept a unei epoci sau a unui popor oarecare n-ar putea fi intelese fara cunoasterea conditiilor reale ale acestui popor si ale acestei epoci. Numai viata ne invata care este ratiunea de a exista a regulilor de drept, semnificatia lor, si ne face sa cunoastem obstacolele sau ajutoarele pe care le intalneste eficacitatea lor in imprejurarile vietii'14.


2. Pozitia autorilor privind aceasta regula metodologica

Montesquieu spunea ca orice drept are o istorie si ca intelegerea lui necesita cunoasterea istoriei. Conceptia lui Montesquieu se bazeaza pe ideea ca dreptul este influentat de o serie de factori si este produs de numeroase cauze, de natura istorica, politica, economica, religioasa, materiala etc. Cu alte cuvinte, inseamna ca o institutie juridica nu poate fi inteleasa decat in cadrul ordinii juridice din care face parte si in cadrul mediului inconjurator si al factorilor ce au actionat, influentat si format ordinea juridica respectiva.

Este unanim acceptat faptul ca, comparatistul trebuie sa cunoasca nu numai regula de drept straina pe care o compara, ci si mediul istoric, economic si social al acestei ordini juridice.

Huber scria: „Este vorba totdeauna, si mai intai, de a fixa, pentru fiecare epoca si pentru fiecare teritoriu, conditiile de fapt ale existentei juridice; aceasta inseamna nu numai conditiile naturale: climat, cultura a solului, ci si conditiile economice: densitatea populatiei, industrie nationala, agricultura, comert, nu mai putin decat conditiile regimului legilor. Trebuie studiate chiar si legile straine celor pe care vrem sa le comparam, atunci cand ele au o influenta asupra domeniului acestora din urma si, de exemplu, daca este vorba de a studia regimurile matri­moniale, trebuie examinate in acelasi timp legile privind proprietatea, succesiunile, tutela, dreptul public, diferenta claselor: in sfarsit, tot ce poate fi considerat ca baza a compararii ca urmare a acestor raporturi cu lucrul ce trebuie comparat'.15 Monaco si David, Ascarelli si Rivero, ca sa nu-i citam decat pe acesti patru comparatisti printre atati altii, insista toti asupra aceleiasi necesitati metodologice.


Obiectul cercetarii in aceasta faza

Se poate spune ca faza intelegerii incepe dupa ce faza cunoasterii se termina, dar, in realitate, cele doua faze interfereaza.

intre cele doua faze exista deosebiri deoarece obiectul cercetarii capata o noua dimensiune si se schimba, intr-un fel, de la o faza la alta. in prima faza, obiectul cercetarii era in mod exclusiv termenul de comparat, in a doua faza, obiectul cercetarii este termenul de comparat in legaturile sale imediate cu ordinea juridica, precum si cu caracte­risticile fundamentale.


Motivele care cer integrarea termenului de comparat in ordinea sa juridica

„Spre a intelege mai bine importanta acestei reguli metodologice care cere integrarea termenului de comparat in ordinea sa juridica, este util sa ne intrebam de ce trebuie sa se procedeze la aceasta operatie, de ce cunoasterea termenului de comparat, deja dobandita, nu ajunge pentru a se proceda la comparare, de ce, in afara acestei cunoasteri, se crede ca se intelege mai bine termenul de comparat daca este integrat in ordinea juridica si examinat in legaturile sale cu aceasta din urma. Raspunsul la aceasta intrebare este dat de trei motive, rezumate prin ideea fundamentala a unitatii ordinii juridice, inteleasa in mediul sau socioeconomico-politic. Motivele sunt urmatoarele:

a) mai intai, o alta institutie juridica a ordinii de drept respective poate exercita o influenta asupra termenului de comparat, completandu-1, modificandu-1, deviindu-1 sau chiar anulandu-1 in structura sau in functia sa. Este problema raportului termenului de comparat cu alte institutii juridice functional inrudite;

b) apoi, in orice ordine juridica, elementele determinante au un loc preponderent ce le permite sa iradieze si sa influenteze asupra celorlalte particule juridice elementare.  Prin aceasta, ele pot sa interfereze, in mod direct sau indirect, cu termenul de comparat. Este problema raporturilor termenului de comparat cu elementele determi­nante ale ordinii juridice sau a rolului elementelor determinante in ordinea juridica avuta in vedere;

c) in sfarsit, nasterea, structura sau functia termenului de comparat, ca si ale ordinii juridice, sunt influentate, in mod vadit sau invizibil, de factori extra-juridici, istorici, politici, economici si sociali. Aceasta pune doua feluri de probleme. Prima este aceea a raporturilor termenului de comparat cu elementele extra-juridice, a doua este a raporturilor ordinii juridice cu factorii si cu mediul inconjurator extra-juridic.

Toate aceste elemente, institutii inrudite, elemente determinante si factori extra-juridici trebuie sa fie cunoscute de catre comparatist pentru a intelege locul exact, capacitatea reala, functia si rolul veritabil pe care termenul de comparat il joaca in ordinea juridica respectiva. Dar toate aceste elemente, prin care sau in functie de care termenul de comparat se leaga de intreg, apartin acestui intreg, ordinii juridice care in aceasta faza devine in parte, si in linii mari, obiect de cercetare, pentru a permite intelegerea termenului de comparat'.16 in consecinta, sintetizand, cele patru motive sunt: 1) interferenta altor institutii, vecine sau complementare ale aceleiasi ordini juridice, cu termenul de comparat;

2) influenta exercitata de elementele determinante;

influenta factorilor extra-judiciari asupra aparitiei, structurii sau functiei termenilor de comparat;

4) izvoarele sociale ale dreptului pozitiv.


5. Interferenta altor institutii, vecine sau complementare ale aceleiasi ordini juridice, cu termenul de comparat

in studiul comparativ, in majoritatea cazurilor o institutie nu poate fi studiata separat si facand abstractie de toate institutiile ce ii slujesc drept baza, de acelea carora ea le slujeste drept baza si de acelea cu care ea are puncte de contact. Deoarece, in majoritatea ipotezelor, o institutie juridica nu este decat una din piesele sistemului.

Pentru a intelege o ordine juridica trebuie sa o integram in sistemul juridic din care face parte. De asemenea, institutiile asema­natoare din acelasi sistem juridic interfereaza cu termenul de comparat, modificandu-i sau completandu-i functiile. De aceea pentru a intelege termenul de comparat comparatistul trebuie sa analizeze toate institutiile asemanatoare sau cu care termenul de comparat interfereaza si exercita asupra lui o influenta directa sau indirecta.

Pentru a intelege mai bine acest motiv vom prezenta un exemplu din dreptul civil englez asa cum a fost analizat de Leontin-Jean Constantinesco.

Executarea in natura in doctrina si dreptul englez

„Comparatistul care studiaza executarea contractelor at law ar putea sa traga concluzia ca, in dreptul englez, creditorul nu are nicio posibilitate de a obtine executarea in natura a contractului, el trebuind sa se multumeasca totdeauna cu o executare prin echivalent, deci cu daune-interese. Concluzia este corecta, insa, fiind partiala, ea nu oglindeste starea exacta a dreptului englez. Ordonandu-i debitorului sa-si execute obligatia, altfel fiind pedepsit cu inchisoarea, Lordul Cancelar17 a creat un nou recurs a carui sanctiune era garantia insasi a succesului in Equity. Era acea specific perfbrmance care permite tocmai, in numeroase cazuri, executari contractuale in natura. E vorba aici de o institutie juridica ce a completat sistemul executarii in natura a contractelor, astfel cum a fost el faurit de common law. Si, pentru a cunoaste dimensiunea acestei ultime institutii juridice, comparatistul trebuie sa examineze, de asemenea, si acea specific performance pentru obligatiile de a face, precum si injunction, pentru obligatiile de a nu face, care intervin in profunzime pentru a o completa. Altfel, concluziile sale vor fi in mod necesar eronate.





Autorii straini care au studiat executarea in natura in dreptul francez numai prin prisma art. 1142 din Codul civil si fara a integra acest principiu in intreg au ajuns, de asemenea, la rezultate eronate, intr-adevar, ei au tras concluzia ca, in dreptul francez, debitorul unei obligatii contractuale are un veritabil drept de optiune intre executarea obligatiei sau plata daunelor-interese si ca creditorul nu poate niciodata sa-1 forteze sa execute in natura. Este cazul doctrinei anglo-americane mai vechi. Astfel, profesorul J.B. Ames isi incheiase articolul sau, consacrat acestei probleme, scriind: «in Franta, in Germania si, este de presupus, in celelalte state ale Europei18, compensatia pecuniara este singurul recurs in caz de rupere a contractului», in ce-1 priveste, Lord Justice Fry, in cartea sa binecunoscuta, judecand dreptul francez numai prin prisma dispozitiilor art. 1142 din Codul civil, scria: «Probabil ca nicio tentativa de a sanctiona indeplinirea contractelor, atat de serioasa ca aceea facuta de Curtea de Equity in aceasta tara, nu exista in nicio alta ordine juridica».19


6. Influenta factorilor extra-judiciari asupra aparitiei, structurii sau functiei termenilor de comparat

Factori extra-juridici: sociali sau de politica sociala, exercita o influenta deosebita asupra unei legi sau asupra unei institutii juridice date. Pentru a intelege termenul de comparat, comparatistul trebuie sa cunoasca acesti factori. Astfel, Decretul din 22 noiembrie 1944 in Franta se explica datorita razboiului, pentru a se permite contractelor incheiate inainte de razboi sa se adapteze dificultatilor in ce priveste executarea care rezultau din acesta. Reforma monetara din 1948 din Germania care a avut repercusiuni importante asupra dreptului obligatiilor se explica prin situatia economica a tarii.

In dreptul comparat, astfel de prezumtii constituie totdeauna niste greseli.

Uneori factorii extra-judiciari duc la elaborarea unei legi. in Belgia, pe la 1883, doctrina adoptase o solutie ce supunea accidentele de munca raspunderii contractuale, solutie care, prin rasturnarea sarcinii probei, usura pozitia juridica a victimelor. Comparatistul nu va putea sa inteleaga importanta si semnificatia acestei miscari fara a-i examina si a-i scoate la iveala cauzele. Or, aceste cauze sunt toate de natura extra-juridica. Ele se gasesc, pe de o parte, in numarul tot mai mare al accidentelor de munca, datorate progresului masinismului, si ale caror victime erau muncitorii iar, pe de alta parte, in vointa de a le permite victimelor sa ajunga mai usor la o despagubire. Fara exami­narea factorilor extra-judiciari studiul comparativ risca sa fie formal, superficial sau duce la concluzii eronate.


7. Izvoarele sociale ale dreptului pozitiv

Georges Cornii spunea despre izvorul de drept: „punctul de tasnire a apei in afara pamantului, presupune existenta unei panze de apa in interiorul solului: izvorul nu produce apa care il alimenteaza, ci se margineste sa-i dezvaluie exterior existenta, in mod asemanator, izvoarele dreptului sunt factori nu de generare a dreptului, ci doar de revelare a dreptului dinainte format'.

Pentru a intelege termenul de comparat, comparatistul trebuie sa cunoasca izvoarele sociale ale dreptului pozitiv, relatiile care leaga ordinea juridica de mediul sau inconjurator.

Trebuie cunoscute izvoarele sociale ale dreptului pozitiv deoarece dreptul nu poate exista in afara istoriei sale, deci in afara contextului sau social, economic, politic, ideologic, cultural. Din punct de vedere meto­dologic, aceasta inseamna ca comparatistul trebuie sa integreze ordinea juridica in cadrul istoriei sale si in ambianta ei sociala, economica si politica.

Dintre izvoarele sociale ale dreptului pozitiv amintim factorul politic, factorul economic.

1. Factorul politic

Importanta factorului politic in elaborarea si in evolutia dreptului rezulta din faptul ca Parlamentele indeplinesc functia legislativa. Parlamentul fiind alcatuit pe criterii politice este cert ca in aceasta situatie reglementarile juridice reflecta interesele clasei politice aflata la conducerea Parlamentului. Lenin spunea ca dreptul se confunda cu politica. Actiunea factorului politic asupra dreptului, deci asupra aparitiei si evolutiei ordinii juridice sau asupra structurii si functiei juridice, este mai puternica sau mai vizibila in unele discipline juridice decat in altele. Este cazul dreptului si structurilor constitutionale.

2. Factorul economic

Exista trei conceptii cu privire la raporturile dintre economie si drept. La inceputul cercetarilor comparatiste se considera ca economia constituie un domeniu reglementat de drept, si nu o activitate cu legi proprii. Adam Smith considera ca dreptul si economia ar fi doi factori juxtapusi, iar Karl Marx considera ca economia constituie factorul unic si determinant al ordinii sociale: dreptul nu este decat expresia ei, „suprastructura' formala. Acestor trei forme de raporturi intre drept si economie le corespund trei tipuri de organizare economica.

Aceasta evolutie a dus la aparitia dreptului economic, in tarile sistemului socialist, componenta economica era atat de importanta incat aproape totalitatea dreptului a devenit economica, „in sistemul european si anglo-american, juristii incep sa-si dea seama de influenta economiei asupra dreptului care, in anumite domenii, devine atat de importanta incat reduce dreptul la o functie instrumentala. Aceasta face din dreptul economic o ramura speciala printre celelalte. Pe de alta parte, aceasta descoperire duce la o abordare noua a fenomenului juridic. Progresiv, factorul economic capata un loc din ce in ce mai insemnat, printre alti factori, in elaborarea si in evolutia dreptului'.20

Doctrina germana a fost prima care a remarcat impactul feno­menului economic asupra dreptului.

Trebuie remarcata influenta din ce in ce mai pregnanta a factorului economic asupra dreptului, si pe cale de consecinta si asupra dreptului comparat.


8. Se confunda dreptul comparat cu sociologia juridica?

Este unanim recunoscut faptul ca schimbarile ce au loc in domeniul dreptului sunt foarte adesea determinate de modificarile prealabile in domeniul social. De aceea trebuie intelese legaturile dreptului comparat cu sociologia juridica21. „Aceasta chestiune a fost examinata in 1900 in mai multe rapoarte la Congresul de la Paris. Saleilles22 afirma ca actiunea chibzuita si voita a dreptului se „suprapune actiunii spontane si inconstiente, asa cum rezulta ea din evolutia naturala a fenomenelor sociologice'101. Alti raportori insa i-au atribuit mai degraba dreptului comparat o functie subordonata sociologiei juridice. Astfel, pentru Raoul de la Grasserie, compararea juridica, aplicata unor domenii din ce in ce mai largi, desprinde legile generale ale evolutiei societatilor, obiect al sociologiei juridice. De la Grasserie preciza ca misiunea dreptului comparat consta numai in stabilirea relatiilor de cauza si efect existente intre fenomenele juridice. Sociologiei juridice ii revine rolul de a deduce, din aceste apropieri, legi generale ce explica evolutia juridica a socie­tatilor umane. La randul sau, Lambert se intreba daca dreptul comparat „considerat ca o stiinta a manifestarilor vietii juridice, nu este insasi sociologia juridica, stabilita pe baze experimentale, inzestrata cu aceasta metoda stiintifica de cercetare care, dupa parerea domnului Tarde, ii lipseste inca sociologiei generale'. Sub influenta lui Auguste Comte, Kovalewsky era de parere ca: „sociologia trebuie sa-i furnizeze stiintei juridice comparate firul conducator pentru a deosebi intre ele fazele evolutiei dreptului', in sfarsit, Tarde afirma ca: „in realitate, cand, in zilele noastre, ne ocupam de dreptul comparat, este imposibil sa nu facem sociologie, cu buna stiinta sau fara stirea noastra'. Totusi, el admitea ca nu trebuie sa aplicam dreptului comparat metoda sociologica.,,23

La inceput, comparatistii au limitat compararea juridica numai la aspectul juridic si ulterior, odata cu dezvoltarea stiintei comparatiste, au admis faptul ca norma juridica trebuie cercetata si din perspectiva societatii in care este aplicata.

Odata cu dezvoltarea sociologiei juridice s-a incercat inversarea raporturilor dintre dreptul comparat si sociologia juridica, fie confundandu-le pe cele doua, fie facand din primul instrumentul celei de-a doua. Acest fapt a fost realizat mai ales de comparatistii americani, sub influenta lui Max Weber.

Autori care, precum Jerome Hali, au procedat la un intreg studiu asupra chestiunii au ajuns la concluzia ca „dreptul comparat este cunoasterea sociala intermediara mai sus discutata, care este sociologia juridica umanista'24

In Europa aceasta tendinta a fost acceptata de foarte putini comparatisti fiind considerata inacceptabila din mai multe consi­derente printre care: factorii care actioneaza asupra normei juridice nu sunt numai de natura sociala, ci si politica, si economica, morala, ideologica, istorica. De asemenea, fiecare studiu comparativ trebuie sa porneasca neaparat de la problema juridica ce este de examinat nu de la o problema sociala sau economica. Stiinta juridica se ocupa de normativitatea dreptului, pe cand sociologia juridica se ocupa de drept luat ca fapt social.

„Sociologia juridica devine astfel disciplina ce se ocupa de «realitatea sociala a dreptului» si, insasi prin aceasta, de raporturile reciproce dintre societate si drept. Fiindca dreptul este un produs al vietii sociale, interdependenta dintre viata sociala, pe de o parte, si ordinea juridica, pe de alta parte, devine problema cardinala a sociologiei juridice. Sociologia empirica poate aduce servicii foarte utile dreptului si compararii juridice dezvaluind cauzele si consecintele sociale ale normei juridice, luate ca termeni de comparat'.25

Desi metoda comparativa necesita cunoasterea contextului social al normei juridice, dreptul comparat, nici in calitate de metoda, nici in calitate de stiinta, nu se confunda cu sociologia juridica al carei instrument nu este.

Sociologia juridica este o componenta a cercetarii juridice comparative, o analiza care ii este auxiliara si subordonata. Cercetarea sociologica completeaza cercetarea comparativa urmarindu-se inte­grarea termenului de comparat in contextul social in care se aplica, deci putem concluziona ca dreptul comparat nu se confunda cu sociologia juridica.


Sectiunea a IlI-a Faza a treia: compararea


„Compararea reprezinta un procedeu general al spiritului. De aceea, numeroase stiinte sau discipline au preluat-o facand din ea o metoda proprie de cercetare, in vederea realizarii anumitor obiective. Metoda comparatista, acceptata de majoritatea tarilor lumii, este deosebit de utila atat in procesul de elaborare a actelor normative cat si in cel de interpretare a acestora'.

Leontin-Jean Constantinesco


l. Probleme preliminare

in ansamblul sau, procesul comparativ este etapizat intr-o intreaga serie de operatiuni menite a asigura obtinerea rezultatului preconizat. Aceasta adevarata metodologie a comparatiei nu se poate realiza pur si simplu in mod aleatoriu, ci este supusa in mod sistematic unor proceduri specifice, identificate in mod unanim in teoria comparativa sub titulatura de: diviziune a procesului metodologic sau, mai exact, regula celor trei stadii succesive - connaitre, comprendre, comparer (a cunoaste, a intelege, a compara).

in acceptiunea unor reputati comparatisti, printre care se impune a-1 mentiona pe promotorul spiritului european contemporan Leontin-Jean Constantinesco, aceste stadii specifice metodologiei comparative mai sunt intalnite in tratatele sau lucrarile de drept comparat si sub titulatura de: faze ale procesului metodologic.

Atata timp cat dreptul comparat si-a cucerit in mod absolut dreptul la identitate juridica, dovedindu-si in mod practic vitalitatea prin longevitatea sa, apreciem ca se impune efectuarea unei analize amanuntite asupra metodei comparative, in scopul evidentierii, pe de o parte, a procedeelor de comparatie folosite si, de ce nu, de individua­lizare a „instrumentelor juridice' fara de care, compararea s-ar rezuma doar la o simpla tehnica analitica, lipsita de fundament stiintific.

Cea de-a treia faza, doar printr-o simpla analiza notionala, implica o complexitate de etape preliminare, pe care in mod obligatoriu compa­ratistul trebuie sa le parcurga, in vederea identificarii pe baza termenilor de comparat a posibilelor similitudini sau, dupa caz, deosebiri specifice unor ordini juridice diferite.

Astfel, in aceasta faza determinanta, comparatistul este pus in fata unui proces ireversibil: acela de a delimita stiintific teoria de ipoteza si implicit asemanarile de deosebiri.

Cu toate acestea, desi putem balansa rezultatul ca importanta in favoarea celei de-a treia faze: a comparatiei, apreciem ca se impune a evidentia aportul incontestabil al termenului de comparat in cadrul metodolgiei, intrucat acesta constituie din perspectiva comparativa elementul de conexitate a doua sisteme juridice diferite. O analiza comparativa bazata pe termeni bine prestabiliti se poate realiza, atata timp cat ne vom raporta strict la alte ordini juridice a ne reaminti in acest sens, faptul ca nu putem compara decat ceea ce este comparabil.

Altfel spus, din momentul in care supune atentiei termenul de comparat in scopul cunoasterii, comparatistul nu se multumeste numai cu simpla apreciere pe care acest studiu i-o confera, in aceasta faza, care este cea a analizei termenului de comparat desprins din cadrul sau, apar deja anumite imagini comparative.

Avand ca scop bine definit cunoasterea termenului de comparat, comparatistul strabate drumul pe care il fac de regula juristii nationali, insa el are obligatia de a o face cu alti ochi. Desi urmeaza calea metodologica a juristului national, comparatistul abordeaza termenul de comparat in spiritul propriei sale ordini juridice si cu imaginea pe care termenul de comparat o are in ordinea sa juridica.

in acest mod, in timp ce examineaza termenul de comparat strain, comparatistul va percepe involuntar anumite deosebiri dar si asemanari intre termenii de comparat, deoarece se produc in mod inconstient confruntari cu cel din propriul sau sistem de drept.

Metoda comparativa este utila intregului sistem universal-juridic, intrucat permite sa se reanalizeze aspecte juridice familiare cu ochi noi si, implicit, sa se descopere - prin comparare - chiar in propria ordine juridica, aspecte noi care altfel ar ramane neidentificate.

Ca o particularitate a acestui proces spiritual de vointa, putem afirma cu certitudine ca a cunoaste si a intelege mai bine un fenomen sau un alt sistem de drept inseamna, intr-un fel, a compara deja, deoarece orice judecata in fapt reprezinta un act de comparare.





De-a lungul istoriei sale, dreptul comparat a fost conceput intr-un mod gresit care exercita neaparat o influenta asupra metodei de inter­pretare si de cunoastere, intrucat acest proces de cunoastere a ordinilor juridice straine se realiza prin expunerea facuta in mod descriptiv.

Asa-numita metoda descriptiva insista in special pe coexistenta a doua elemente. Pe de o parte, ea dadea indicatii genetice, incomplete in unele situatii, in majoritatea cazurilor insa, micro-compararea ducea in cele din urma la o juxtapunere de institutii pe un acelasi nivel.

Ideologic vorbind, teoria potrivit careia dreptul reprezinta in ansamblul sau expresia realitatii sociale, este aceea care a facut obligatorie inlocuirea descrierii cu procesul analitic, pentru a cunoaste un termen de comparat.

in cadrul metodei comparative, analiza trebuie neaparat sa fie completata de sinteza comparativa in vederea careia a fost facuta. Este practic elementul de individualizare, ce deosebeste metoda comparativa de alte metode de cunoastere a ordinilor juridice straine.

De aceea sarcina comparatistului in timpul acestei ultime faze este mai dificila, intrucat difera de demersurile metodologice intreprinse in timpul fazelor precedente, in cea de-a treia faza, comparatistul tinde sa desprinda si sa prezinte raporturile existente intre termenii de comparat, avand obligatia de a-i explica in cadrul ordinilor lor juridice.

Raporturile termenilor de comparat sunt sesizate in caracte­risticile, proprietatile si functiile pe care le au si le exercita in ordinea juridica respectiva.

Cauzele lor sunt, de asemenea, precizate, in aceasta ultima faza, examenul este neaparat comparativ si critic, sintetic si generalizator.

Metoda comparativa este specifica sferei de cunoastere aplicata, in principal, in domeniul dreptului. Cunostintele pe care vrem sa le deprindem prin comparare si care sunt susceptibile de a fi intre­buintate in diverse moduri se pot raporta la institutii juridice izolate sau la ordini juridice intregi.

Scopul metodei comparative este acela de a acumula cunostinte specifice, dand o intelegere speciala fenomenelor juridice concrete si individuale, cum ar fi: termenii de comparat sau a fenomenelor juri­dice globale, cum sunt ordinile juridice. Tocmai pentru a permite aceasta intelegere speciala a institutiilor juridice comparate trebuie mers dincolo de simpla constatare a similitudinilor sau a diferentelor.

Din perspectiva comparativa, mergand de la detaliu spre global si de la analiza spre sinteza, compararea ca metodica tinde sa atinga trei obiective de cercetare.

Primul obiectiv este de a: identifica si de a scoate la iveala toate raporturile, deci toate deosebirile si asemanarile existente intre termenii de comparat. Aceasta este problema relatiilor.

Al doilea obiectiv este de a: preciza valoarea exacta a relatiilor constatate. Este problema razei de actiune a relatiilor.

Al treilea este de a: preciza ratiunea de a fi a acestor raporturi, prin urmare de a incerca sa identifice scopul si cauza lor. Este pro­blema cauzelor relatiilor.


2. Identificarea relatiilor

„Daca actul compararii juridice constituie o activitate inde­pendenta de stiinta juridica, alaturi de dogmatica juridica si de istoria dreptului, el nu se poate epuiza in juxtapunerea de solutii nationale' (Radbruch).

Demersul metodologic in aceasta faza consta in capacitatea comparatistului de a desprinde relatiile dintre termenii de comparat, in mod practic, pentru a se realiza individualizarea asemanarilor si a diferentelor, compararea juridica trebuie sa puna relatiile in raport unele cu altele, din punctul de vedere al unitatii si diversitatii.

Rolul comparatistului este primordial si in aceasta etapa meto­dologica deoarece este principalul responsabil de dezvaluirea si, implicit, clasificarea elementelor individualizate dupa ce a examinat termenii de comparat.

De remarcat insa este procedeul de asemanare sau de dife­rentiere, care se realizeaza schematic din punct de vedere comparativ, deoarece sprijinindu-se pe rezultatele dobandite pentru fiecare chestiune cuprinsa in „schema comparativa' si pe toate planurile analizei, comparatistul va preciza natura, intensitatea si extinderea relatiilor si va face sinteza comparativa.

Asa-numitele planuri ale analizei sunt de trei feluri:

• primul plan este cel al elementelor determinante sau fungibile - este foarte important pentru comparatist sa stie daca termenul de comparat constituie un element determinant, un element fungibil foarte puternic sau putin influentat de primul;

cel de-al doilea plan este cel al izvoarelor - asemanari pe planul legal pot fi anulate de diferentele ce apar pe planul jurisprudential sau pe cel al practicii;

cel de-al treilea plan este planul structural, functional sau al rezultatelor.

Din persepectiva metodologica se impune a face si o delimitare in ceea ce priveste importanta relatiilor de cauzalitate intre doi termeni de comparat. Dupa cum orice eveniment nu are in mod necesar o importanta istorica, tot asa orice raport intre doi termeni de comparat nu are obligatoriu o semnificatie comparativa. Comparatistul trebuie sa distinga, printre relatiile termenilor de comparat, intre cele ce au o insemnatate comparativa si cele care nu o au.

Compararea facuta exclusiv pe baza aparentelor false pe care le pot imbraca relatiile termenilor de comparat este in general eronata, deoarece din aceasta faza, comparatistul trebuie sa incerce sa dez­valuie realul fata de aparent. Acelasi motiv il obliga sa atace faza a treia stabilind importanta exacta a relatiilor constatate.

Procedeul in sine consta in a distinge formalul de real, des­prinzand ceea ce este in mod efectiv, de aparent, pentru a da relatiilor adevarata lor insemnatate.

De remarcat in acest sens este faptul ca, observatia este exacta chiar si pentru ordinile juridice a caror unitate este sigura, deoarece desi pleaca de la acelasi text, articolul 1382 si 1384 din Codul civil, jurisprudenta belgiana se separa de jurisprudenta franceza, in materie de raspundere delictuala, in ceea ce priveste mai multe puncte importante.

Determinand importanta reala a relatiilor si efectuand in fapt separarea relatiilor formale de cele reale, vom constata ca dincolo de falsele echivalente si de simetriile echivoce se desprind, intr-un mod stiintific, asemanari adevarate.

Practic in aceasta faza, scopul comparatistului este acela de a recunoaste realul ascuns sub aparente diverse si, implicit, sa determine realitatea dincolo de diversitatea formelor. Ceea ce, comparativ vor­bind, va permite dezvaluirea adevaratelor raporturi ce unesc termenii de comparat.


3. Cauzele relatiilor

„Daca dreptul este privit ca o rezultanta juridica a compo­nentelor sociale sau ca un punct de echilibru juridic realizat de paralelogramul fortelor sociale, atunci nu putem separa studiul cauzelor ce explica asemanarile si deosebirile de cauzele sociale, in acest caz, dreptul comparat nu se poate limita la examinarea textelor; el trebuie sa patrunda adanc in complexul fenomenelor metajuridice' (Leontin-Jean Constantinesco).

Analizand din perspectiva filosofica, cauzalitatea constituie principalul motiv de aparitie al efectelor, ceea ce ne conduce in mod independent de vointa noastra la concluzia ca, in materia dreptului comparat nu ne putem limita la examinarea exclusiva a textelor de lege apartinand altor state, ci dimpotriva, avem obligatia de a patrunde in interiorul fenomenului juridic.

Facand o paranteza, putem practic constata ca din acest punct de vedere, dreptul comparat a simtit inca de la originile sale necesitatea de a se adapta continuu la noile realitati juridice.

Constatarea in urma fazei comparative a existentei asa-numitelor asemanari sau, dupa caz, deosebiri de catre comparatisti a generat o serie de intrebari referitoare la motivele care stau la baza aparitiei acestora, concluzia unanim acceptata de majoritatea acestora, fiind de identificare a cauzei generatoare in sarcina omului, care in nenumarate randuri a facut dovada aparitiei actelor sale de creatie juridica.

Dorinta de a afla care sunt cauzele asemanarii si deosebirii constatate intre termenii de comparat poate primi un raspuns dublu, cel de-al doilea raspuns provenind din insasi conceptia pe care o avem noi oamenii despre drept.

Faptul de a intelege dreptul ca un fenomen al realitatii sau al vietii sociale ne obliga sa-i concepem existenta printr-o explicatie cauzala a acestei realitati. Conceptia aceasta rezulta din vointa de a explica in mod cauzal realitatea in stiintele naturale ca si in stiintele sociale.

De altfel, etnologia in mod initial, si mai apoi etnologia juridica, este cea care s-a ocupat in mod special de individualizarea cauzelor capabile sa explice relatiile de asemanare constatate intre termenii de comparat.

Acest lucru este explicabil daca ne gandim ca metoda com­parativa era pusa inca din cele mai vechi timpuri in slujba descoperirii relatiilor dintre societati sau civilizatii. De altfel, la inceput, se credea ca pe o cale sau alta, adica prin studiul dreptului popoarelor sau prin cel al institutiilor juridice, trebuia sa se ajunga la visul maret care era acela de a realiza o istorie universala a dreptului. Aceasta tendinta facea din compararea institutionala, din descoperirea paralelismelor si a asemanarilor obiectivul insusi al acestor eforturi.

Acest obiectivul desi este ambitios, din perspectiva dreptului comparat era irealizabil. Singura sarcina realizabila din perspectiva comparativa in acest moment este aceea de a stabili sisteme juridice actuale pe baza compararii elementelor determinante caracteristice pentru fiecare din ordinile juridice prezente pe mapamondul juridic.

O alta problema ce a suscitat interesul comparatistilor a fost aceea a cauzelor ce explica asemanarile si diferentele dintre doi termeni de comparat din perspectiva raspunsului de natura istorica.

Pentru a intelege structura si, de ce nu, functia actuala a unei institutii juridice trebuie interogat trecutul, deoarece cauza care explica structura si functia actuala a unei institutii juridice va fi adesea de natura istorica. Ceea ce inseamna ca activitatea de cunoastere a ordinilor juridice actuale nu poate fi disociata de evolutia lor istorica.

Este absolut ilogic a disocia metoda comparativa de o anumita cercetare istorica rezervandu-i dreptului comparat compararea siste­matica si istoriei comparate a dreptului examenul istorico-genetic al ordinilor juridice comparate, in realitate, in cercetarea comparativa cele doua dimensiuni sunt atat de intrepatrunse incat nu le putem desparti.

Dupa cum afirmau unii comparatisti ai secolului al XlX-lea, cel care vrea intr-adevar sa cunoasca adevaratele motive ale existentei unei institutii juridice si de ce ea are in prezent o anumita structura si o anumita functie, trebuie sa adreseze intrebari in primul rand istoriei sale. El trebuie sa descifreze trecutul ca sa faca de inteles forma si functia actuala a unei institutii, pe care juristul national nu o mai vede sau care ii pare naturala.

Cauzele care explica, de asemenea, existenta unor asemanari si deosebiri a termenilor de comparat pot fi rezultatul consecintei aplicarii modeme a compararii sistematice, sens in care apreciem ca se impune a le nominaliza:

• cauze de natura istorica;

• cauze de natura economica;

• cauze de natura politica sau sociala;

• vointa deliberata a legiuitorului;

• insuficienta reglementarii legale.

Analizand finalitatea sa, mai multi comparatisti au apreciat ca procesul metodologic ar trebui sa se desavarseasca printr-o apreciere finala, pornind de la premisa ca in mod normal comparatistul, dupa ce a enumerat calitatile si a evaluat meritele solutiilor pe care le-a prezentat individualizand termenii de comparat, ar trebui sa precizeze care este „cea mai buna' dintre ele.

Aceasta apreciere nu pare necesara din punct de vedere metodologic daca ne gandim ca actul compararii, care a precizat raporturile dintre termenii de comparat si cauzele lor, a pus deja in lumina nu numai caracteristicile, ci si calitatile, si defectele solutiilor respective, unele fata de altele.

Raspunsul oferit intrebarii care este „cea mai buna' dintre solutiile desprinse prin actul compararii depinde strict de punctul de vedere in care ne plasam ca s-o judecam, iar acest punct de vedere este determinat de scopul urmarit de comparare. Astfel, scopul in care este facuta compararea exercita o influenta determinanta asupra aprecierii care, in acest caz, este facuta in perspectiva unei alegeri precise.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }