Dimitrie Pompeiu (1873-1954)
Dimitrie
Pompeiu este unul dintre primii matematicieni romani
de importanta internationala, care au dat un puternic
impuls activitatii creatoare in tara
noastra.
Nascut la 22 septembrie 1873 in comuna
Broscauti (jud. Dorohoi), a urmat
scoala primara si gimnaziul in Dorohoi si apoi scoala
normala de institutori la Bucuresti. In perioada
1893-1898 a
functionat ca institutor la Galati si apoi la Ploiesti. In 1898
obtine un concediu platit si pleaca la Paris, unde isi
termina studiile secundaresi se inscrie la Universitate, devenind
licentiat in matematici. In anul 1905 si-a sustinut teza de
doctorat sub conducerea lui Henri Poincare. In toamna anului 1905 se intoarce
in tara, ocupa un post de conferentiar de analiza
matematica, iar din 1907 este profesor de mecanica la Universitatea din
Iasi. In 1912 se transfera la Bucuresti ca succesor al lui Spiru
Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria functiilor, dupa
pensionarea lui David Emmanuel. In 1934 este ales membru al Academiei Romane. A
incetat din viata la 8 octombrie 1954.
Un matematician se considera realizat daca a indeplinit cel putin una
din urmatoarele conditii: (1) a introdus o notiune noua intr-un
domeniu al matematicii, fara de care acest domeniu sufera; (2) a
elaborat o noua metoda recunoscuta si aplicata de specialisti;
(3) a rezolvat o problema improtanta, care a fost abordata de
multi alti specialisti; (4) a enuntat o problema
noua de larg interes in lumea matematica. Dimitrie Pompeiu a
indeplinit cu prisosinta toate aceste conditii, remarcandu-se ca
cel mai stralucit reprezentant al scolii matematice romanesti de
la inceputul secolului XX. Celebritatea internationala a
castigat-o chiar cu teza sa de doctroat, dedicata studiului
singularitatilor functiilor analitice. In aceasta teza
el demonstreaza existenta unor functii analitice avand
multimea singulara de masura pozitiva si fiind
continue pe aceasta multime. Acest fapt matematic era cu totul
surpinzator, mai ales ca tot in acel an un alt matematician cunoscut,
Ludovic Zoretti, intr-o teza de doctorat a pretins ca a demonstrat
ca multimea singularitatilor unei functii analitice este
discontinua pe aceasta multime, rezultat care era in acord cu o
impresie larg raspandita, dar care s-a dovedit a fi gresit.
Fara indoiala ca domeniul preferat de cercetare, in care D.
Pompeiu s-a evidentiat pe plan international, este analiza
matematica, in special analiza complexa, dar el are rezultate
remarcabile si in alte domenii, ca de exemplu in mecanica.
Pompeiu este initiatorul teoriei functiilor poligene, care constituie
o extindere naturala a functiilor analitice. In acest domeniu a
introdus notiunea de derivata areolara si a extins celebra
formula a lui Cauchy, prin formula cunoscuta ca formula lui
Cauchy-Pompeiu.
Intr-o scurta lucrare publicata in anul 1929, Pompeiu
demonstreaza ca daca integrala dubla a ueni functii
continue in plan are aceeasi valoare pe orice patrat de latura
data, atunci functia se reduce la o constanta. Aceasta
simpla observatie a generat una dintre cele mai interesante probleme
ale analizei matematice, cunoscuta ca 'problema lui Pompeiu'.
O alta simpla observatie, care a condus la numeroase
cercetari, este cea privind teorema cresterilor finite.
Opera matematica a lui Pompeiu este continuta in cele
aproximativ 150 de lucrari publicate.
De numele lui Pompeiu se leaga organizarea la Cluj, dupa primul razboi
mondial, a invatamantului matematic romanesc. El
organizeaza seminarul matematic din Cluj, dupa exemplul celebrului
seminar de la College de France. De asemenea, in 1929, impreuna cu Petru
Sergescu, infiinteaza revista 'Mathematica', de larga
circulatie internationala.
