Terminologia "contract colectiv de munca'in alte legislatii

Terminologia "contract colectiv de munca'in alte legislatii

Asadar, atat legea noastra actuala, cat si reglementarile anterioare, utilizeaza (sau au utilizat) termenul de "contract colectiv de munca'[1]. Potrivit unei opinii, exprimata in perioada interbelica aceasta terminologie este improprie, este chiar un non sens; corecta este notiunea de "conventie', pentru ca numai aceasta poate avea forta si efectele unui act normativ . Contractul, se stie, prin esenta lui, este un act individual si, in consecinta, creeaza situatii juridice individuale. El stabileste o stare juridica concreta, particulara, care nu intereseaza decat partile contractante. Se subliniaza in continuare ca "nu putem avea si contract si colectiv'

Mentionam, de asemenea, ca in majoritatea tarilor cu economie de piata este folosit termenul de "conventie', termen regasit si in documentele Organizatiei Internationale a Muncii . De pilda, se considera ca in Franta este mai exact, mai corect, sa se vorbeasca de conventie decat de contract; acesta din urma, avand efecte mai restranse, nu satisface pe deplin interesul salariatilor . De altfel, in doctrina juridica franceza exista o opinie , text care nu a fost reprodus in codul nostru, conform caruia contractul este o specie a conventiei; sfera de efecte a acesteia ar fi mai extinsa - decat aceea a contractului: conventia poate crea, transmite sau stinge drepturi, pe cand contractul ar putea numai sa creeze ori sa transmita astfel de drepturi si obligatii .

Se impune precizat ca legea franceza face distinctie intre conventia colectiva si contractul colectiv. Pe cand prima are vocatia de a trata ansamblul conditiilor de munca si al garantiilor sociale, cel de-al doilea nu trateaza decat unul sau mai multe subiecte determinate in acest ansamblu (art. L. 132-1). Astfel, se vorbeste de acordul asupra duratei muncii sau acordul asupra salariilor[8].

Din punct de vedere al legislatiei noastre insa, termenul de "contract' este echivalent, sinonim cu acela de "conventie'. Aceasta concluzie rezulta atat din dispozitiile art.942 din Codul civil, potrivit carora "contractul este acordul intre doua sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge intre dansii un raport juridic', cat si din cele ale art.1 din Legea nr. 130/1996 citate mai sus, conform carora contractul colectiv de munca este o conventie. in acelasi sens, trebuie adaugat ca art.942 se gaseste in Titlul III al Codului Civil, intitulat "Despre tratate si conventii'. S-a mai apreciat ca, de altfel, nici etimologic nu se poate justifica o distinctie intre contracte si conventie. Prin urmare, se poate spune, tot atat de bine, contract colectiv, cat si conventie colectiva de munca.

Termenul folosit de legiuitor credem ca se justifica si din ratiuni de ordin istoric, si de continuitate; atat Codul muncii din 1950, si cel din 1972, cat si prima lege a contractelor de munca in 1929, precum si cele doua proiecte de acte normative din 1909 si 1920 in materie (neadoptate) au utilizat, asa cum am mentionat, notiunea de "contract colectiv de munca'.

Contractul pe care il analizam este colectiv, datorita, in primul rand, sferei de persoane asupra careia isi produce efectele. Se cunoaste, regula este ca orice act juridic nu poate nici sa vatame si nici sa profite altor persoane decat celor care l-au incheiat (res fnter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest). Cu toate acestea, efectele contractului colectiv de munca se extind asupra tuturor salariatilor (inclusiv a acelora angajatii ulterior incheierii lui) si patronilor la care se refera, nu numai asupra celor care au participat la incheierea sa[9]. Aceasta extindere reprezinta, in fond, o exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului, exceptie care opereaza atat sub aspectul laturii active, cat si sub cel al laturii pasive a obligatiilor .

El este "de munca', pentru ca prin intermediul sau sunt reglementate conditiile de munca, relatiile dintre patroni si salariati in procesul muncii.

Pornind de la notiunea considerata "adecvata', cea de "conventie colectiva de munca', in literatura juridica din perioada interbelica s-a aratat ca aceasta, este "departe de a fi un contract', dar nu este nicio lege pentru ca "notiunea de lege este de ordin organic'. Pe cand legea este impusa tuturor, conventia respectiva nu obliga decat pe cei care au luat parte sau au aderat la ea ori vor sa lucreze in intreprinderea supusa acelei conventii colective de munca.    "Ea este un act legislativ o conventie-lege, care stabileste regula generala de drept, careia trebuie sa i se supuna toti acei care lucreaza in intreprinderile vizate'. Conventia colectiva, se mai arata, "prezinta toate caracterele unui act legislativ':

1. Este generala, pentru ca reglementeaza in mod uniform conditiile de munca ale unei intregi mase de lucratori;

2. Este abstracta, pentru ca nu reglementeaza situatia unui anume lucrator individual ci a tuturor lucratorilor;

3. Este permanenta, deoarece se aplica de un numar indefinit de ori;

4. Are aceeasi putere ca o lege de ordine publica, intrucat contractele individuale de munca, incheiate cu nesocotirea dispozitiilor sale sunt nule de drept .

In diferite tari ale lumii problema naturii juridice a contractului colectiv de munca este tratata diferit.

In Italia, contractul colectiv de munca, este considerat de doctrina un "contract de drept comun', iar jurisprudenta il califica cu termenul de "post-corporativ' (pentru ca urmeaza dupa contractele colective de munca corporative reglementate prin Legea nr.653/1926). Natura lui juridica este "privata', iar obiectul sau acela de a reglementa raporturile individuale de munca si relatiile intersindicale .

In Franta s-a retinut caracterul dualist al contractului colectiv de munca, prin aceea ca el este "in acelasi timp un contract generator de obligatii intre grupurile care il semneaza si o reglementare, generatoare de norme care sunt obligatorii' . Conventia colectiva de munca se considera in literatura juridica franceza, este sursa principala a ordinii juridice socio-profesionala, distincta de ordinea juridica statala. Ea guverneaza contractele individuale de munca cu efect imperativ, fara insa a le incorpora, si opereaza ca o lege pentru cei carora li se adreseaza .

In doctrina germana, tot astfel, se arata ca, desi conventia colectiva creeaza drept in sens material, ea este un contract de drept privat, caruia ii sunt aplicabile principiile generale din dreptul civil .

Indiscutabil, contractul colectiv de munca prevazut de Legea nr.130/1996 este un contract de munca, avand in vedere subiectele si continutul sau. Prin acest contract nu sunt concretizate drepturile si obligatiile fiecarui salariat, acestea formand obiectul contractelor individuale de munca. In principiu, obiectul contractului colectiv de munca il constituie masurile de protectie ale unui grup de salariati . El este un act sui generis, fiind in acelasi timp, act juridic (contract, conventie), sursa de drepturi si obligatii subiectele si reciproce ale partilor si totodata, izvor de drept, fiind, sub acest aspect, o norma conventionala, negociata .

Ca orice contract, si contractul colectiv de munca presupune autonomia de vointa a partenerilor sociali intre care se incheie, prin aplicarea principiului libertatii contractuale; el reprezinta legea partilor. Daca cu prilejul incheierii lui, el este incheiat ca un contract, cu ocazia aplicarii sale, contractul colectiv de munca reprezinta o reglementare , deci o lege a partilor. in acest sens, art.8 alin. 2 din Legea nr.130/1996, prevede; "contractele colective de munca incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor'.

S-a emis si opinia, e adevarat sub imperiul Legii nr.13/1991, potrivit careia au caracter normativ numai contractele colective de munca incheiate la nivel national si la nivel de ramura. Insa, aceasta sustinere nu are niciun suport. deoarece legea nu face nicio distinctie intre diferitele categorii de contracte, toate fiind tratate unitar. Intr-adevar, contractele colective la nivel national constituie izvor de drept pentru contractele colective de munca subsecvente (de la nivelul ramurilor, grupurilor de unitati si unitati) , iar acestea din urma, la randul lor, pentru contractele individuale de munca.

Sub aspectul naturii sale juridice, contractul colectiv de munca este concomitent :

• Act juridic bilateral, un contract  numit solemn, sinalagmatic, oneros, cu prestatii succesive, in principiul comutativ.
• Izvor de drept care se incadreaza in categoria de exceptie a normelor juridice negociate.

Contractul colectiv de munca este un izvor de drept deoarece:

• Are un caracter general, deoarece nu vizeaza niciodata un salariat singur, individual determinat.
• Este permanent- se aplica de un numar  nedefinit de ori pe perioada valabilitatii sale.
• Este obligatoriu
• Contractul colectiv de munca are un caracter de drept privat dar produce efecte ca si normele de drept public.

Importanta contractului colectiv de munca ne este relevata, in primul rand, de influenta sa asupra dreptului muncii. Prin incheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat, de origine conventionala, creat de patroni si salariati, in functie de conditiile economice si sociale precum si de interesele celor doua parti. In conceptia legiuitorului, contractul colectiv de munca reprezinta forma de exprimare concreta a normelor juridice de munca. Autoritatea publica (statul) prin intermediul dreptului, orienteaza doar actiunile si initiativele celor doua parti in procesul muncii, stabilind anumite limite-masura de protectie generala a salariatilor, in concret, raporturile dintre parti, conditiile de munca sunt stabilite de ele, in urma negocierii, prin intermediul contractului colectiv de munca. Desi exista o legislatie a muncii unitara, aceeasi pe intreg cuprinsul tarii, aplicarea acesteia datorita contractului colectiv, dar si a celui individual, comporta un specific, ce creeaza diferentieri de la o ramura de activitate la alta, de la un grup de unitati la altul, de la o unitate la alta, si uneori in aceeasi, unitate de la o perioada la alta, in functie de situatia sa economica.  

Clauzele fiecarui contract colectiv au valoare normativa; ele alcatuiesc un "drept al muncii' propriu al celor care il incheie .

Practic si in tara noastra dreptul muncii se prezinta sub forma a trei cercuri concentrice: legea, contractul colectiv de munca si contractul individual de munca. Intr-adevar, legea este cea care stabileste cadrul general al raporturilor de munca, contractul colectiv de munca, la anumite niveluri, concretizeaza si dezvolta dispozitiile legale intr-un grad mai mare sau mai mic de generalizare, iar contractul individual de munca concretizeaza prevederile contractului colectiv de la nivelul unitatii pentru fiecare salariat in parte.

Contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele individuale de munca, iar acestea, la randul lor, nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca incheiate la nivel superior. Clauzele tuturor contractelor colective por fi stabilite numai in limitele si conditiile prevazute de lege .

Prin intermediul contractului colectiv se realizeaza nu numai reglementarea drepturilor si obligatiilor partilor, ci si armonizarea unor interese ale salariatilor si ale patronilor, promovarea unor relatii de munca echitabile de natura sa asigure protectia sociala a salariatilor, prevenirea sau eliminarea conflictelor colective de munca, ori evitarea declansarii grevelor .