Notiunea si reglementarea contractului individual de munca

Notiunea si reglementarea contractului  individual de munca

In literatura de specialitate interbelica expresia "contract de munca" cunostea doua acceptiuni:

• lato sensu, prin contract de munca se intelegea orice contract prin care o persoana se obliga a procura unei alte persoane o munca oarecare;
• stricto sensu, avandu-se in vedere doar raporturile juridice de munca, expresia "contract individual de munca" avea trei semnificatii:
1. cea mai des intalnita semnificatie era aceea de prestare a muncii de catre salariat, sub supravegherea angajatorului, fie la uzina, fabrica, atelierul sau proprietatea acestuia, fie intr-un alt loc in care angajatorul putea sa comande;
2. ucenicia, caz in care angajatorul se obliga sa-l invete pe ucenic o meserie iar acesta, la randul sau, se obliga sa presteze o perioada de timp activitate in folosul angajatorului;
3. a treia ipoteza era aceea a muncii la domiciliu, sau industria casnica: salariatul lucra intr-un loc ales de el.

Avand in vedere ca in legislatia romana anterioara Legii nr. 53/2003 nu a existat o definitie legala a contractului individual de munca, doctrinei de specialitate i-a revenit rolul de a preciza notiunea acestuia

Contractul individual de munca este reglementat in Codul muncii, precum si in Contractul colectiv de munca unic la nivel national.

Contractul individual de munca poate fi definit ca fiind intelegerea incheiata in scris, prin care o parte -salariatul- se obliga la prestarea, cu continuitate, in timp, a unei munci in folosul si sub autoritatea celeilalte parti - angajatorul - iar acesta ii asigura, la randul sau, plata salariului si conditii adecvate de munca.[4] O definitie asemanatoare data contractului individual de munca intalnim si in literatura juridica franceza , in care se arata - mai succint - ca prin contractul individual de munca se intelege un contract pe baza caruia o persoana se angajeaza sa munceasca pentru altul si in subordinea acestuia, pentru a primi o remuneratie.

Literatura de specialitate a furnizat mai multe definitii pentru notiunea de contract individual de munca. Astfel, intr-o opinie, prin contract individual de munca se intelege "acea conventie incheiata in scris prin care o persoana fizica (salariatul) se obliga sa presteze o anumita munca pe o perioada nedeterminata sau determinata de timp pentru un patron (angajator) care, la randul sau, se obliga sa plateasca salariul si sa asigure conditiile necesare desfasurarii activitatii".[5]

Contractul individual de munca este "intelegerea sau conventia in forma scrisa prin care salariatul se obliga sa puna la dispozitia angajatului forta sa de munca - fizica sau intelectuala - iar angajatorul este obligat sa asigure plata salariului pentru munca prestata si conditii adecvate de munca".[6]

Intr-o alta lucrare de specialitate, contractul individual de munca este definit drept intelegerea incheiata in scris intre o persoana fizica pe de o parte si un patron pe de alta parte, prin care prima se obliga a presta munca prevazuta in contract iar cel de-al doilea sa asigure persoanei incadrate conditii corespunzatoare pentru buna desfasurare a activitatii, deplina protectie si securitate a muncii si sa o remunereze in raport cu munca prestata, potrivit clauzelor contractului.[7]

In conformitate cu art. 10 din Codul muncii, contractul individual de munca este "contractul in temeiul caruia o persoana fizica, denumita salariat, se obliga sa presteze munca pentru si sub autoritatea unui angajator, persoana fizica sau juridica, in schimbul unei remuneratii denumite salariu".

Chiar din definitia data de legiuitor se disting partile contractului individual de munca (angajatorul si salariatul) precum si elementele definitorii ale acestuia (respectiv munca prestata, salariul platit si raportul de autoritate in care se situeaza partile).

Criteriul subordonarii juridice este determinant pentru contractul individual de munca, deoarece munca mai poate fi prestata si prin intermediul altor contracte (contractul de antrepriza, contractul de prestari servicii etc.). Trebuie sa nu se confunde subordonarea juridica caracteristica contractului individual de munca cu subordonarea economica.[8]

Intr-o alta opinie,[9] elementele esentiale ale contractului individual de munca nu sunt munca prestata, salariul platit si subordonarea juridica a salariatului fata de angajator, ci partile (subiectele), felul muncii, salariul si munca prestata.