QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate biologie

Masuri generale de prevenire a aparitiei si de combatere a daunatorilor








MASURI GENERALE DE PREVENIRE A APARITIEI SI DE COMBATERE A DAUNATORILOR


Pentru ca lupta impotriva daunatorilor animali sa se poata efectua in conditii optime este necesara mai intai identificarea lor cu exactitate, intrucat, in functie de particularitatile morfologice si biologice ale acestora se aleg si se aplica masurile adecvate de combatere. Protectia culturilor impotriva daunatorilor se poate realiza numai prin aplicarea rationala a unui intreg complex de masuri, elaborate pe baza celor mai noi cuceriri ale stiintei si practicii agricole. Dupa caracterul lor, masurile de prevenire a aparitiei si de combatere a daunatorilor pot fi: preventive (indirecte sau profilactice), acestea constituind profilaxia plantelor si curative (directe sau terapeutice), alcatuind terapia plantelor. Adesea aceeasi masura poate avea fie caracter preventiv fie curativ, in functie de momentul si modul de aplicare.




1. Masuri de prevenire a apariTiei dAunAtORILOR

Din grupa masurilor preventive fac parte cele de carantina fitosanitara, agrofitotehnice si utilizarea soiurilor rezistente sau tolerante la atacul daunatorilor. Aplicarea masurilor preventive are drept scop sa preintampine aparitia, sa previna inmultirea in masa a daunatorilor si declansarea unor atacuri puternice.


1.1. Masuri de carantina fitosanitara.


Serviciul de carantina fitosanitara - functionand in cadrul Ministerului Agriculturii - reprezinta un organ administrativ care urmareste realizarea unui complex de masuri care se aplica pentru a preintampina patrunderea in tara a unor daunatori nesemnalati inca, pentru limitarea arealului de raspandire a unor specii existente sau pentru lichidarea unor focare izolate. Finalitatea acestor actiuni este protejarea patrimoniului agricol si forestier impotriva bolilor, daunatorilor si buruienilor. Din cauza lipsei unor masuri de carantina sau a ineficientei lor, in ultimul secol au patruns din America in Europa unele dintre cele mai daunatoare specii de insecte, printre care figureaza: filoxera (Phylloxera vastatrix), paduchele testos din San José (Qadraspidiotus perniciosus), omida paroasa a dudului (Hyphantria cunea), gandacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) semnalat la noi in tara pentru prima data in anul 1952, paduchele lanos (Eriosoma lanigerum). Nerespectarea masurilor de carantina fitosanitara la tranzactiile cu material biologic cultivat in spatiile protejate, a permis raspandirea unor daunatori extrem de periculosi, daunatori pentru combaterea carora, astazi in aceste spatii se intreprind masuri de combatere foarte costisitoare. Din categoria acestor daunatori se pot aminti urmatoarele specii: nematodul galicol al florilor, Meloidogyne arenaria (la noi in tara identificat pentru prima data in anul 1971), acarianul lat, Polyphagotarsonemus latus (la noi in tara identificat pentru prima data in anul 1976), musculita, Bemisia tabaci (la noi in tara identificata pentru prima data in anul 2001) etc. Este de ramarcat faptul, ca anumiti daunatori ajungand intr-o noua regiune, au produs adevarate dezastre, s-au dovedit a fi mai agresivi decat in zona de origine, fapt explicat si prin lipsa dusmanilor naturali in noul areal.

Raspandirea daunatorilor de carantina se realizeaza pe diferite cai: migrari naturale (gandacul din Colorado – Leptinotarsa decemlineata, molia vargata a piersicului - Anarsia lineatella, molia orientala a fructelor - Grapholita molesta, omida paroasa a dudului - Hyphantria cunea), transporturi de produse agroalimentare (viermele radacinelor de porumb - Diabrotica virgifera virgifera, gandacul granelor - Trogoderma cerealum, musca mediteraniana a fructelor - Ceratitis capitata, nematodul auriu al cartofului - Heterodera rostochiensis), material de inmultire (filoxera vitei de vie - Phylloxera vastatrix, paduchele din San José - Qadraspidiotus perniciosus, paduchele lanos - Eriosoma lanigerum, nematodul auriu al cartofului - Globodera rostochiensis) sau prin solul din sere (nematodul radacinilor – Meloidogynae sp.), prin deseuri vegetale, ambalaje, care pot fi duse cu mijloace de transport feroviare, maritime, aeriene. Speciile de daunatori care patrund in noi arealuri daca nu gasesc conditii favorabile pentru dezvoltare vor disparea, dar cele care au o mare plasticitate ecologica se aclimatizeaza relativ usor, se inmultesc in masa si in scurt timp pot deveni daunatori de importanta economica, care apoi vor produce pagube.

Dupa obiectul pe care il urmareste, carantina fitosanitara poate fi:


interna

externa.


► Carantina interna se refera la controlul produselor agricole infestate sau nu de specii daunatoare, care se gasesc in tara, dar pentru care se iau masuri de limitare a raspandirii lor in alte zone sau de lichidare a focarelor existente. Carantina interna are in vedere atat organismele de carantina care se disemineaza pe cale directa, controlabila de catre om, cat si pe cele care se disemineaza pe cale indirecta, necontrolabila, adica prin vant, apa, animale, pasari, sol, masini agricole, mijloace de transport etc. Pe plan intern, masurile de acest gen sunt asigurate de directiile judetene fitosanitare (de protectia plantelor si carantina fitosanitara), care organizeaza si executa controlul fitosanitar al culturilor.

► Carantina externa se refera la controlul tuturor produselor vegetale care se importa, se exporta sau sunt in tranzit, in vederea impiedicarii vehicularii daunatorilor care figureaza pe lista de carantina. Majoritatea tarilor, inclusiv Romania, au instituit regimul de carantina firosanitara, ca domeniu distinct, specific, in cadrul protectiei plantelor, in acelasi timp punandu-se si bazele cooperarii pe plan international, cooperare care s-a dezvoltat si se dezvolta permanent, ca urmare a evolutiei rapide a relatiilor internationale in carantina si protectia produselor vegetale. Cooperarea internationala in domeniul carantinei fitosanitare a inceput, in mod organizat, in anul 1881, cand la Berna s-a incheiat “Conventia internationala filoxerica”, ca rezultat al dezastruluim produs de filoxera la vita de vie europeana. In anul 1889 a fost adoptata o extindere a conventiei anterioare, ca in anul 1929 sa se incheie la Roma “Conventia internationala asupra protectiei vegetalelor”, la care a aderat si Romania. In prezent este in vigoare “Conventia internationala pentru Protectia Vegetalelor”, incheiata la Roma, in 1951, sub egida FAO, la care a aderat si Romania, conventia ratificata de 101 tari de pe toate continentele. Partile semnatare ale Conventiei, se obliga sa coopereze pe plan international in privinta combaterii daunatorilor vegetalelor si produselor vegetale, dar si pentru evitarea diseminarii si introducerii acestora peste frontierele lor nationale, in coordonarea stricta a eforturilor lor prin luarea de masuri legislative, tehnice si adoptarea de reglementari specificate in Conventie si asigurarea aplicarii acestora pe teritoriul lor. De asemenea, partile contractante se obliga sa foloseasca modelele de certificate fitosanitare pentru export/reexport, anexate Conventiei.. Controlul se efectueaza la vamile ferovioare, maritime, aeroporturi, coletarii postale etc. Produsele care se exporta sau se importa trebuie sa fie insotite de certificate fitosanitare, de tip international, acestea specificand originea produsului si daca este lipsit de daunatori, agenti patogeni sau buruieni de carantina. Cand se depisteaza daunatori de carantina, se iau masuri prin care, fie ca marfa se returneaza, fie ca se supune unor tratamente pe cale de gazare, refrigerare sau alte tratamente fizice ori chimice, care sa asigure distrugerea lor. Cheltuielile ocazionate de aceste actiuni sunt suportate, in principiu, de expeditor sau de partea desemnata in conformitate cu reglementarile de carantina fitosanitara, daca acestea prevad expres asemenea situatii. Pe plan extern masurile de carantina sunt asigurate de Inspectoratele Vamale de Carantina Fitosanitara. Problemele de carantina se reglementeaza prin conventii bi- sau multilaterale de protectia plantelor si de carantina fitosanitara, precum si prin conditii contractuale. Tara care exporta, emite certificate fitosanitare prin care se atesta ca marfa este libera de daunatori ce fac obiectul listei de carantina a tarii care importa marfa. Certificatul fitosanitar, care insoteste marfa de import sau export nu exclude controlul acesteia la punctele de vama. Este in curs armonizarea legislatiei fitosanitare nationale cu ceea a comunitatii tarilor europene.

Masurile de carantina fitosanitara, externa si interna, sunt interdependente, completandu-se reciproc, atat la importul cat si la exportul vegetalelor si produselor vegetale, constituind un sistem unitar, integrat, al carantinei fitosanitare pe plan national.

In cadrul Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului functioneaza Agentia Nationala pentru Protectia Plantelor si Laboratorul Central de Carantina Fitosanitara, care pentru asigurarea si respectarea legislatiei in viguoare, privind carantina fitosanitara, are urmatoarele atributii:


stabileste si prezinta spre aprobare, prin Ordin al Ministrului, lista organismelor daunatoare de carantina, precum si produsele vegetale supuse regimului de carantina fitosanitara, pe baza riscului fitosanitar, precum si revizuirea periodica a acestora;

elaboreaza acte normative cu privire la controlul fitosanitar de carantina;

stabileste conditiile fitosanitare pentru importul produselor vegetale, precizand speciile de daunatori de care acestea trebuie sa fie libere;

controleaza plantele si produsele de origine vegetala destinate exportului sau care se importa, urmarind respectarea conditiilor fitosanitare de carantina prevazute in clauzele contractuale;

controleaza circulatia produselor vegetale in interiorul tarii;

organizeaza controlul fitosanitar al culturilor, serelor, pepinierelor, magaziilor de cereale si depozitele de legume si fructe pentru depistarea speciilor de carantina si ia masurile corespunzatoare;

stabileste aria de raspandire a daunatorilor de carantina si eleboreaza masurile ce se vor lua;

organizeaza si indruma campurile de carantina in care se urmareste aspectul fitosanitar al unor plante importate;

efectueaza analize si expertize la produsele de origine vegetala privind depistarea si stabilirea gradului de infestare a lor de catre daunatorii de carantina;

organizeaza actiuni de combatere pentru lichidarea daunatorilor de carantina.


1.2. Metode agrofitotehnice si silviculturale


Aceste metode au ca scop principal asigurarea celor mai bune conditii pentru dezvoltarea plantelor (plantele bine dezvoltate si sanatoase tolereaza mai bine atacul bolilor si daunatorilor), acestea putandu-si pune in valoare potentialul lor genetic de productie, masuri care pe de alta parte duc insa si la diminuarea populatiilor de daunatori, mai ales prin crearea unor conditii mai putin favorabile cresterii si dezvoltari lor. Aceste metode vor da rezultatele scontate doar daca se vor aplica inainte ca populatia sa atinga valori alarmante (inainte ca paguba sa fie evidenta), pe suprafete mari si pe o perioada de timp indelungata. Aplicarea lor nu necesita eforturi financiare suplimentare, contribuind chiar la diminuarea costurilor de productie intrucat pot determina reducerea numarului de interventii cu tratamente chimice, deoarece ele au ca scop reducerea rezervei biologice a daunatorilor. In cazul insectelor care se deplaseaza pe distante mari sunt considerate ca cele mai eficace metode de prevenire a atacului. Dintre aceste masuri se iau in considerare urmatoarele grupe: alegerea terenului, asolementul si rotatia culturilor, lucrarile si fertilizarea solului, samanta si materialul saditor, lucrarile de intretinere si recoltare etc.

Alegerea terenului. Aceasta actiune prezinta importanta in cazul infiintarii de noi plantatii de vita de vie, hamei, pomi fructiferi, pepiniere pomicole, pepiniere forestiere etc. Este bine cunoscut ca unele insecte, pentru dezvoltarea lor in conditii normale, prefera anumite terenuri. Astfel, terenurile cu umiditate excesiva si usor acide sunt preferate de viermii sarma. Se stie ca, filoxera vitei de vie (forma radicicola) se dezvolta foarte bine in terenurile grele, argiloase si nu se dezvolta in cele cu un continut ridicat de siliciu, peste 60%. Plantarea vitei europene pe radacini propri (nealtoita) pe soluri grele nu da rezultate bune ci din contra, se recomanda terenuri usoare, nisipoase. Asadar, pe terenurile care ofera conditii bune de dezvoltare a unei anumite entomofaune nu se vor amplasa specii de plante care sunt preferate de catre daunator.

Alegerea terenului destinat unei culturi se face si in functie de particularitatile bioecologice ale daunatorilor specifici. Astfel, daca se stie ca anumite specii de daunatori hiberneaza in zona de liziera sau pe anumite plante perene (mai ales pe specii lemnoase) planta gazda preferata de acesti daunatori se va amplasa la distante cat mai mari, pentru evitarea migrarii rezervei biologice in noile culturi.

Drenarea terenului. Terenurile cu exces de umiditate sau cele cu nivelul apei freatice ridicat asigura conditii de dezvoltare pentru anumite specii de daunatori. Drenarea terenului duce la modificarea factorilor ecologici influentand nefavorabil dezvoltarea unor organisme si inclusiv la modificarea structurii entomofaunei. De exemplu, pe solurile umede toate speciile de elateride gasesc cele mai bune conditii de dezvoltare, astfel incat culturile agricole pot fi chiar compromise. Prin simpla eliminarea a excesului de apa, populatia de viermi sarma se poate diminua puternic.

Asolamentul. Rotatia rationala a culturilor in cadrul unui asolament stabilit (cerealier, legumicol etc.) impiedica inmultirea in masa a daunatorilor monofagi si oligofagi, intervenind astfel in perturbarea factorului trofic. In functie de planta cultivata, solul poate fi infestat intr-un grad mai intens sau mai putin intens de catre anumiti daunatori. Pentru diminuarea pagubelor produse de viermii sarma se vor introduce in asolament plante ca: rapita, mustarul, mazarea, fasolea, inul etc., care in general sunt evitate de aceste specii. Succesiunea in timp si izolarea in spatiu a culturilor prezinta mare importanta, mai ales pentru loturile semincere si cand este vorba de daunatori a caror deplasare este inceata, ca de ex.: viermii sarma, viermii albi etc.

Lucrarile solului. Numerosi daunatori isi desfasoara intreg ciclul biologic sau o parte din el, in sol, in diferite stadii de dezvoltare. Araturile de vara si de toamna, grapatul, discuitul, lucrarea cu cultivatorul etc., influenteaza nefavorabil dezvoltarea oualor, larvelor si pupelor unor specii de insecte ca: viermii sarma, viermii albi, coropisnite etc., a caror existenta este legata de sol. Aceste insecte sunt distruse adesea prin actiunea directa a organelor active ale agregatului utilizat la efectuarea lucrarii. Stadiile de dezvoltare imobile (ou si pupa) sunt supuse mai mult actiunii distructive a factorilor biotici si abiotici. Prin araturi aceste stadii sunt scoase la suprafata si expuse actiunii temperaturii, umiditatii, pasarilor si mamiferelor insectivore. Aratura adanca distruge inclusiv galeriile de iernare ale soarecilor de camp. Prin aceste lucrari se distruge si samulastra pe care s-ar reface altfel populatiile de afide ale cerealelor paioase. Lucrarile solului pe langa rolul ce-l au in prevenirea si combaterea diferitilor daunatori, contribuie si la distrugerea buruienilor care sunt gazde intermediare in inmultirea focarelor de daunatori. Prin incorporarea resturilor vegetale, o parte din rezerva biologica a unor daunatori, care se mentine pe aceste resturi, este distrusa.

Destelenitul terenurilor. In culturile perene sau pe pajisti si fanete se poate ajunge uneori la o crestere accentuata a populatiilor unor daunatori, cum sunt: lacustele (Calliptamus italicus, Dociostaurus marocanus), rozatoare (Microtus arvalis), viermii sarma (Agriotes sp., Athous sp., Selatosomus sp.), viemii albi (Melolontha melolontha, Anoxia villosa) etc., caz in care cea mai eficienta metoda de rezolvare a situatiei aparute este destelenitul culturii si schimbarea modului de folosire sau reinsamantarea culturii.

Administrarea ingrasamintelor. Ingrasamintele organice si cele minerale influenteaza activitatea daunatorilor ori rezistenta plantelor la atacul acestora. Ingrasamintele azotoase maresc sensibilitatea plantelor la atacul daunatorilor, cele potasice determina o dezvoltare mai puternica a sclerenchimului si epidermei frunzelor, iar cele fosfatice o ingrosare a cuticulei, favorizand dezvoltarea tesutului mecanic al plantelor. Daunatorii cu aparat bucal comformat pentru intepat si supt (homopterele, tisanopterele, acarienii etc.) produc pagube mult mai mari in culturile fertilizate unilateral cu ingrasaminte azotoase. Aceste specii, consumand o hrana bogata in azot au o dezvoltare mult mai rapida (se succed mai multe generatii), o prolificitate mai ridicata si o rata de supravietuire mai mare. Ingrasamintele pot avea si actiune directa asupra daunatorilor. Astfel, superfosfatul are actiune toxica asupra limaxilor, iar azotatul de amoniu determina mortalitatea larvelor de elateride.

Aplicarea ingrasamintele organice (gunoiul de grajd) adesea poate fi calea pe care unele parcele destinate culturilor de legume sunt infestate cu coropisnite (Gryllotalpa gryllotalpa), platformele cu gunoi fiind locul de retragere al acestui daunator pentru hibernare.

In combaterea unor daunatori, o importanta deosebita o prezinta si amendamentele. Astfel, solurile podzolice a caror reactie este acida, prin aplicarea amendamentelor calcaroase se neutralizeaza creindu-se, astfel conditii neprielnice insectelor care prefera solurile acide (viermii sarma). Aplicarea cianamidei de calciu in doza de 1 200 kg/ha, conduce la reducerea populatiilor de nematozi din genul Pratylenchus.

Samanta si materialul saditor. O conditie de baza pentru prevenirea si raspandirea unor daunatori este folosirea unei seminte si a unui material saditor sanatos, liber de o serie de daunatori care ataca aceste organe ale plantei. Recunoasterea in camp a loturilor semincere, sortarea, conditionarea si dezinfestarea prealabila a semintelor impiedica raspandirea in culturi a unor specii de daunatori cum sunt: nematodul graului, gargarita fasolei si a mazarii, viespile semintelor de trifoi, lucerna, sparceta si altele (acesti daunatori avand localizare in seminte, hibernand in seminte in diferite stadii de dezvoltare). Samanta sanatoasa si cu calitati biologice superioare asigura o rasarire uniforma a plantelor, o densitate normala si o crestere viguroasa, sporind astfel toleranta plantelor la atacul produs de daunatori. Folosirea unui material de plantat sanatos, evita infestarea pepinierelor si a noilor plantatii pomicole cu unii daunatori foarte periculosi, asa cum sunt: paduchele lanos, paduchele din San José etc. (daunatori de carantina).

Semanatul si epoca de semanat. Sunt elemente care pot, de asemenea, sa influenteze starea de sanatate a plantelor. Adancimea la care se seamana, precum si densitatea plantelor influenteaza mult asupra intensitatii atacului produs de diferiti daunatori. Culturile de de porumb insamantate prea la suprafata, sunt expuse atacului produs de ciori. De asemenea, semanatul mai rar favorizeaza atacul daunatorilor. Pentru multe culturi prin respectarea epocii optime de semanat se evita ca perioada de maxima activitate a daunatorilor sa coincida cu faza sensibila de dezvoltare a plantelor.

Acoperirea straturilor. Este o lucrare care se face pe suprafete restranse, in pepiniere sau pe straturile cu seminte care necesita un timp mai indelungat pentru rasarire. Prin aceasta lucrare se protejeza semintele si plantutele proaspat rasarite impotriva pasarilor granivore, insolatiei, ploilor torentiale etc., adesea aceasta lucrare impiedicand si depunerea oualor pe strat de catre anumite insecte fitofage. Materialul folosit poate fi: trestie, paie, frunze, nuiele etc.

Imprejmuirea culturilor. Aceasta operatiune se face obligatoriu in cazul pepinierelor (pomicole, viticole si silvice) infintate in zonele suprapopulate de vanat sau in cazul cand acestea sunt situate in apropierea unor pasuni Imprejmuirea se poate face cu garduri din plasa de sarma sau prin plantarea de gard viu. Gardul viu poate oferii si locuri bune pentru cuibarirea pasarilor insectivore. La alegerea speciilor de plante pentru gardurile vii se are in vedere ca acestea sa nu constituie gazde intermediare pentru o serie de boli si daunatori.

Lucrarile de intretinere a culturilor. Multe specii de insecte isi depun ouale in primul rand pe buruieni; o mare parte dintre acestea se hranesc si se inmultesc mai intai pe buruieni, apoi trec pe plantele cultivate. Astfel se comporta: buha semanaturilor (Scotia segetum), omida de stepa (Loxostege sticticalis), puricii de pamant (fam. Halticidae), si altele. Prin lucrarile de intretinere se distrug aceste gazde intermediare, se distrug stadiile de dezvoltare ce se gasesc in sol (larve si pupe de noctuide, larve de elateride, larve de scarabeide etc.) si se reface regimul aerohidric al solului ce permite o buna dezvoltarea a plantelor, care astfel devin mai tolerante la atac.

Irigarea. Aceasta lucrare poate influenta negativ sau pozitiv dinamica populatiilor speciilor fitofage. Astfel, la irigarea prin aspersiune se realizeaza o umiditate relativa ridicata in culturile de porumb care favorizeaza inmultirea si in consecinta atacul produs de sfredelitorul porumbului. Irigarea are efect negativ pentru tripsul tutunului (Trips tabaci) diminuandu-i densitatea populatiei.

Recoltarea la timp a culturilor. Prin recoltarea la timp se micsoreza in primul rand pagubele produse de daunatorii care consuma semintele (scurtand perioada de expunere), asa cum sunt speciile: soarecele de camp, carabuseii cerealelor etc. Aceasta masura preantampina totodata scuturarea semintelor si prin aceasta se impiedica formarea samulastrei pe care se dezvolta daunatorii. In cazul culturilor de cereale, prin aceasta masura se evita raspandirea nematodului graului, hranirea gandacului ghebos pe seama boabelor scuturate si inmultirea pe samulastra a dipterelor, afidelor, cicadelor si altele. In cazul culturilor de leguminoase se limiteaza raspandirea gargaritelor pastaioaselor, a viespilor seminifage. Adesea, recoltarea timpurie intrerupe ciclul biologic al unor specii, acestea neacumuland substantele de rezerva necesare pentru iernare (la speciile de plosnite ale cerealelor) sau nu reusesc sa se mai retraga in locurile de hibernare.

Distrugerea resturilor vegetale dupa recoltare. In resturile vegetale ramase la recoltare precum si in cele de la batozare sau de la masinile de conditionare a semintelor raman in diapauza unele specii de daunatori. Adesea, arbustii salbatici din apropierea livezilor si pepinierelor pot fi gazde primare sau secundare pentru anumite specii de daunatori sau pot constitui focare pentru speciile de paduchi testosi si lanosi, iar taierea acestora duce la diminuarea rezervei biologice a speciilor fitofage.

Igiena fitosanitara. Este o lucrare extrem de importanta pentru fondul forestier. La lucrarile de rarit se vor elimina cu prioritate exemplarele uscate, atacate de boli si daunatori, exemplare care pot constitui tot timpul focare pentru dezvoltarea daunatorilor. Arboretele degradate si hracuite, care constituie mediu prielnic de dezvoltare a daunatorilor, trebuiesc substituite, iar in cazul doboraturilor produse de vant in padurile de rasinoase, punerea in valoare a materialului lemnos doborat sa se faca in cel mult o luna de la producerea fenomenului. In parchetele de exploatare, mai ales in cele cu specii rasinoase, pentru prevenirea inmultirii in masa a insectelor de scoarta si a altor daunatori xilofagi, sunt obligatorii urmatoarele lucrari: cojirea trunchiurilor odata cu doborarea, cojirea cioatelor si a radacinilor proeminente pana la suprafata solului (chiar si tratarea lor cu insecticide, daca acest lucru se impune), curatirea terenului de resturile de la exploatare, scoaterea si apropierea materialului exploatat sa se faca cu multa atentie, pentru protejarea materialului ramas, intrucat ranile produse pot constitui porti de intrare pentru o serie de daunatori xilofagi.

In spatiile protejate, plantele atacate de o serie de nematozi ai radacinilor, dar si ai tulpinilor, se vor elimina prin aceasta lucrare reducandu-se rezerva biologica a daunatorului. Plantele smulse se vor pune in saci de polietilena si vor fi scoase din sera, pentru a se evita diseminarea nematoziilor pe travei si spatiile de acces.

Pregatirea depozitelor. Inainte de depozitarea recoltei, in spatiile destinate acestui scop se vor efectua lucrari de reparatie si curatire. Lucrarile de reparatie se vor efectua de la fundatie si pana la acoperis. Gaurile facute de rozatoare se vor astupa cu vata sticlata si ciment, la geamuri si la gurile de aerisire se vor monta rame cu plase de sarma (orificiile plasei sa fie cat mai mici, pentru a impiedica patrunderea inclusiv a insectelor). Prin aceste lucrari se va impiedica accesul rozatoarelor la materialul depozitat precum si patrunderea apei de ploaie, care ar duce la crearea conditiilor optime de dezvoltare a unor daunatori de depozite (gargarite, acarieni etc.). Prin lucrarile de curatire a depozitului se indeparteaza toate resturile produselor depozitate anterior (mai ales cele aflate in punctele mai greu accesibile, in crapaturile pardoselilor etc.), care pot fi adesea infestate cu o serie de daunatori. Asemenea lucrari se vor intreprinde si in exteriorul depozitului pe o distanta de cel putin 5 m de la baza constructiei. Daca depozitul este construit pe piloni se va curata si terenul de sub acesta, indepartandu-se si vegetatia. Terenul din jurul depozitului se va mentine in permanenta curat, deoarece el poate constitui un loc de adapostire a daunatorilor. O atentie deosebita, se va acorda si materialului care urmeaza a fi depozitat, acesta trebuind sa fie liber de daunatori, intrucat adesea multe specii daunatoare sunt introduse in spatiile de depozitare pe aceasta cale.


1.3. Folosirea soiurilor si hibrizilor rezistenti




Prin metoda clasica de ameliorare precum si prin metoda ingineriei genetice se pot realiza soiuri si hibrizi de plante, care sa manifeste rezistenta la atacul produs de anumite specii de daunatori. Prin metode ale ingineriei genetice se creaza soiuri rezistente la atacul daunatorilor si agentilor patogeni, numite soiuri transgenice.

Cercetarile in acest domeniu au fost determinate de descoperirea anumitor specii si soiuri de plante cultivate, care prezinta in mod natural diferite reactii la atacul produs de unii daunatori. Aceasta insusire a plantelor apare in urma procesului de evolutie indelungata a raporturilor stabilite intre planta gazda si daunator. In aceasta relatie, planta isi creaza macanisme propri de aparare la actiunea daunatorului, dar pe de alta parte si daunatorul isi gaseste cai de adaptare pentru a supravietui. In acest sens, primele lucrari de anvergura, au inceput dupa patrunderea filoxerei in Europa, daunator care a afectat intreg patrimoniul viticol autohton. Vita de vie americana prezinta rezistenta la acest daunator (vita de vie americana si filoxera de-a lungul timpului si-au creat fiecare mecanisme propri de supravietuire), iar vita de vie europeana (foarte sensibila la atacul produs pe radacina) a fost salvata prin altoirea acesteia pe portaltoi american.

Vizavi de relatiile stabilite intre daunatori si plantele cultivate, acestea pot fi de sensibilitate, rezistenta sau imunitate a plantei la actiunea daunatorului.

♦ Sensibilitatea plantelor la un daunator se manifesta prin aceea ca plantele sunt puternic atacate de acesta, fenomen care duce la diminuarea considerabila a productiei la plantele cultivate. Sensibilitatea poate fi moderata sau inalta, aprecierea ei avand un oarecare grad de subiectivitate, in functie de gradul de atac manifestat la un moment dat.

♦ Imunitatea plantelor este un fenomen mai rar intalnit in natura, aceasta manifestandu-se ca o suma de insusiri ale plantei prin care nu ofera daunatorului posibilitatea de a se hrani. Deci, o planta este imuna atunci cand nu este atacata deloc de un anumit daunator.

♦ Rezistenta, reprezinta capacitatea unui soi sau hibrid de a produce o recolta mai mare si de buna calitate fata de alte soiuri si hibrizi ale aceleasi specii de planta, cultivate in conditii de mediu similare si la acelasi nivel initial al populatiei de daunatori.

Dupa natura ei, rezistenta poate fi:


falsa

adevarata


♦ Rezistenta falsa sau aparenta (numita si pseudorezistenta), este determinata de o suma de insusiri temporare ale plantei, care altfel este atacata de un anumit daunator, ea putand fi intamplatoare, temporara sau dirijata. De o foarte mare importanta practica este pseudorezistenta ecologica, care duce fie la evitarea gazdei de catre daunator fie la o rezistenta indusa (nestabilizata genetic). Pentru afide, fertilizarea poate determina aparitia pseudorezistentei. La un continut de azot, acesti daunatori, reactioneaza printr-o supravietuire sporita si printr-o dezvoltare rapida. In schimb, afidele reactioneza negativ la doze ridicate de potasiu, chiar daca azotul este de asemenea in cantitati mari. Ca atare, este posibila inducerea rezistentei la plante fata de afide prin simpla controlare a relatiei dintre azot si fosfor. Cresterea rezistentei plantelor la atacul nematozilor poate fi marita prin incorporarea sub brazda, la pregatirea terenului sau la semanat, a 50 kg/ha fosfat de calciu si 20 kg/ha clorura de potasiu si magneziu si prin hranirea extraradiculara a plantelor cu microelemente (oxid de magneziu, mangan, fier si zinc).

♦ Rezistenta adevarata este determinata de prezenta unor mecanisme reale, care influenteaza in mod negativ hranirea si dezvoltarea insectelor pe plantele rezistente. Aceasta rezistenta pentru a fi folositoare este necesar sa fie ereditara.

In conditii de camp se disting trei factori de baza ai rezistentei adevarate la atacul daunatorilor:

nepreferinta,

antibioza,

toleranta


Nepreferinta, reprezinta totalitatea insusirilor care impiedica utilizarea plantei sau soiului respectiv de catre insecta pentru hranire, depunere de oua, construire de adapost sau pentru toate acestea. Forma, dimensiunea, culoarea, textura suprafetei, compozitia chimica etc., pot fi elemente care determina aceasta insusire a plantelor. Cu alte cuvinte, exista soiuri preferate si soiuri nepreferate de insecte. Exista doua tipuri de lipsa a preferintei daunatorilor fata de plante: soiul rezistent este lipsit de una sau mai multe insusiri care atrag insectele sau soiul rezistent are insusiri respingatoare (repelente).

Antibioza reprezinta capacitatea plantelor de a inhiba activitatea vitala a insectelor. Acest caracter se exprima prin influenta negativa pe care o exercita soiul rezistent asupra diferitelor stadii de dezvoltare ale insectei care se hraneste pe seama plantelor respective. Aceasta influenta se manifesta prin reducerea prolificitatii, a dimensiunilor corpului, a longevitatii, prin cresterea mortalitatii in cadrul populatiei de insecte (mai ales asupra larvelor din primele varste), prin acumularea unor cantitati mai reduse de substante grase (cea ce duce la pieirea lor in timpul iernii), prin scaderea capacitatii lor de excitabilitate, prin diferite anomalii fiziologice (dupa hranirea pe plante rezistente apare fenomenul de regurgitare) si a altor particularitati.

Toleranta este capacitatea plantelor de a suporta un numar relativ mare de daunatori care se hranesc pe acestea sau capacitatea lor de a suporta atacul fara a suferi o daunare prea mare si de a se reface dupa daunare. La foarte multe specii de plante, hibrizii din F1, hibrizi care manifesta fenomenul de heterozis, prezinta toleranta la atac datorita vigurozitatii si puterii lor de crestere. Toleranta, ca factor al rezistentei plantelor, variaza in functie de schimbarile conditiilor mediului inconjurator. Vigurozitatea, varsta plantelor si numarul de insecte care se intalnesc pe acestea au o influenta determinanta asupra gradului de toleranta a plantelor. Soiurile sau hibrizii toleranti nu reduc populatia de insecte si nici nu contribuie la aparitia biotipurilor. Plantele tolerante permit inmultirea insectelor, deci cresterea rezervei biologice, ceea ce pune in pericol plantele netolerante aflate in vecinatate.

Cele trei componente de baza ale rezistentei plantelor sau soiurilor la atacul daunatorilor nu se exclud una pe alta, ci se interconditioneaza reciproc, avand astfel efecte sinergice in exprimarea rezistentei.

Rezistenta adevarata este de natura mono sau poligenetica si se datoreste modificarilor morfologice sau chimice ce apar la plantele rezistente.

Insusirile morfologice ale plantei rezistente determina in special mecanismele de respingere ale gazdei de catre daunator pentru diferitele activitati ale acestuia (hranire, depunere de oua, loc de adapostire). In literatura de specialitate sunt din ce in ce mai multe referiri la posibilitatea reducerii pagubelor produse de catre daunatori prin cultivarea unor soiuri sau hibrizi de plante, care manifesta rezistenta de natura morfologica. Speciile de cartof Solanum commersonii, Solanum demissum, Solanum chacoensis, care au o masa foliara foarte dezvoltata si o mare putere de regenerare, precum si soiurile care au frunzele foarte pubescente, sunt mult putin afectate de atacul produs de gandacul din Colorado (Leptinotarsa decemlineata).

Insusirile (componentele) chimice sunt cele care determina in special antibioza, acestea fiind reprezentate de substante anarganice (seleniul, siliciul), substante metabolice primare si intermediare (acidul citric, cisteina, acizi aromatici etc.) precum si de metaboliti secundari (mai ales alcaloizi). Aceste produse perturba puternic anumite procese fiziologice ce se desfasoara in corpul daunatorului, actionand ca si niste “insecticide”. A devenit un exemplu clasic, rezistenta conferita hibrizilor de porumb la atacul sfredelitorului de catre aglucona cunoscuta sub denumirea de “DIMBOA”. In plantele de porumb, se intalneste produsul 6-metoxi-bezoxalimona sau 6MBOA, inactiva fata de daunator, substanta care din tesuturile uscate se determina foarte usor. In momentul aparitiei larvelor speciei Ostrinia nubilalis, o data cu prima lor muscatura din planta, se declanseaza o reactie in lant, prin care enzimele din tesutul frunzelor de porumb convertesc 6MBOA in 2,4-dihidroxi-7-metoxi-1, 4-benzoxazin-3-one, care imprima plantelor un caracter repelent (repulsiv) si inhibitor de hranire, mai ales pentru pentru larvele din prima varsta ale daunatorului. Mortalitatea larvelor creste cu peste 25%, iar vitalitate celor ramase scade cu 50-60%. Adultii proveniti din larvele care au consumat purumb rezistent vor avea o prolificitate mult mai redusa. Solanaceele care au un continut ridicat de alcaloizi (solanina, demissina, tomatina) sunt mai rezistente la atacul daunatorilor. Rezistenta plantelor la atacul nematozilor este conditionata de activitatea unor enzime din grupa oxidazelor, care oxideaza compusii fenolici, flavonoitici si glicoalcaloizilor. Cu cat cantitatea acestora este mai mare in tesuturile plantei, cu atat planta este mai rezistenta.

Ca un raspuns al daunatorului la modificarile morfologice si biochimice induse la materialul vegetal, este selectionarea si inmultirea unor rase fiziologice sau biotipuri, care prezinta o agresivitate ridicata si manifesta reactii fiziologice diferite de forma de baza a daunatorului, care sunt capabile sa supravietuiasca pe soiul sau hibridul rezistent. Aceste biotipuri nu pot fi deosebite din punct de vedere morfologic de formele initiale. Speciile de insecte polifage sunt, in general, mai putin susceptibile sa formeze asemenea noi biotipuri decat speciile monofage, deoarece la speciile polifage presiunea de selectie atinge foarte rar nivelul pe care il poate determina infometarea ce se instaleaza la speciile monofage. Avand in vedere acest risc, devine foarte importanta recunoasterea timpurie a raselor biologice sau biotipurilor noi. Pentru evitarea acestor fenomene se impune monitorizarea daunatorilor si soiurilor rezistente si incorporarea in soiuri a diferiti factori genetici, pentru fiecare categorie de rezistenta (antibioza, nepreferinta si toleranta), intrucat combinatiile intre diferitele categorii de rezistenta au efecte mai utile decat fiecare categorie in parte. Diferitele biotipuri de insecte au aparut, mai ales ca raspuns la antibioza si/sau nepreferinta cu determinari monogenice. Din aceasta cauza, se recomanda cultivarea de soiuri cu rezistenta orizontala. Soiurile care asociaza antibioza moderata cu o mare toleranta sunt ideale din acest punct de vedere.

Utilizarea soiurilor si hibrizilor de plante rezistenti este o veriga importanta din conceptul de combatere integrata, fiind compatibila cu toate celelalte masuri. Utilizarea acestei metode permite supravietuirea si conservarea dusmanilor naturali ai principalilor daunatori, fara sa determine cresteri numerice a unor daunatori secundari.

2. MAsuri de combatere a dAunAtoRILOR.

Masurile de combatere au ca scop distrugerea daunatorilor aparuti, in timp util, pentru diminuarea pagubelor pe care acestia le-ar putea produce, acestea fiind astfel metode curative. Din acesta categorie fac parte: metodele fizice, metodele mecanice, metodele biologice, metodele biotehnice si metodele chimice. Utilizarea acestor metode nu exclude si nici nu diminueaza importanta metodelor preventive, ci dimpotriva se va proceda la o armonizare a celor doua categorii. Privita din acest unghi, fitoprotectia va satisface cele doua mari deziderate: producerea unei hrane sanatoase si protejarea mediului inconjurator.


2.1. Metodele fizice


Aceste metode de combatere a daunatorilor, cuprind unele lucrari care se realizeaza prin utilizarea factorilor de temperatura, lumina, foc si altele.

Temperaturile ridicate sau coborate, care se incadreaza inafara zonei biologice, pot fi folosite in combaterea unor daunatori din depozite, magazii si sere. Apropierea temperaturii de pragurile biologice sau intrarea in zonele pesimus afecteaza puternic activitatile fiziologice ale daunatorilor, acestea avand un ritm mai lent, cu implicatii directe in dinamica pupulatiei de daunatori. La speciile polivoltine are loc o reducere a numarului de generatii si la toate speciile se reduce prolificitatea. Multi daunatori din depozite (asa cum sunt: gargarita graului – Sitophilus granarius, gargarita orezului – Sitophilus oryzae, molia fructelor uscate – Plodia interpunctella, molia cerealelor – Sitotroga cerealella, molia fainii – Ephestia kühniella etc.) pot fi distrusi prin ridicarea temperaturii din spatiu, la 50°-55°C. La temperaturi ridicate nu pot fi supuse loturile semincere intrucat poate fi afectata viabilitatea embrionului. La unele specii, asa cum sunt: gargarita fasolei (Acanthoscelides obtectus), gargarita mazarii (Bruchus pisorum), gargarita graului (Sitophilus granarius), clestarul fainii (Acarus siro) etc. la temperaturi de sub 10°C, are loc o reducere a activitatii (isi intrerup depunerea pontei, inceteaza hranirea etc.), iar la temperaturi negative le pot fi distruse toate stadiile de dezvoltare. Astfel, la gargarita fasolei, la temperaturi de -10°C adultii pier in 12 ore, pupele pier in 8 ore iar larvele mor in 7 ore.

Focul este o masura la care se recurge in cazuri exceptionale, pentru distrugerea resturilor de plante ramase pe camp dupa recoltare sau in livezi dupa efectuarea anumitor lucrari de taiere, cand alte mijloace nu sunt eficace. Arderea materialului rezultat la taierea pomilor distruge formele hibernante a multor specii de acarieni, de paduchi testosi, de afide si de omizi defoliatoare.

Apa calda poate fi folosita la dezinfectia materialului de plantat, in special a bulbilor de flori, precum si a butasilor. Temperatura si timpul de expunere (imersiune) este in functie de materialul tratat si de daunatorul pentru care se executa dezinsectia. Astfel, prin imersiune timp de cinci minute, la temperatura de 55°C a materialului inmultitor se pot combate specii ca: paduchele lanos (Eriosoma lanigerum), paduchele din San José (Quadraspidiotus perniciosus), filoxera (Phylloxera vastatrix) etc. La acesta metoda de dezinsectie este obligatoriu respectarea temperaturii recomandate si a timpului de expunere, pentru evitarea afectarii viabilitatii materialului tratat. In sere si rasadnite se pot utiliza vaporii de apa fierbinte (sub presiune) pentru dezinfectia si dezinsectia solului. Prin aceasta lucrare se pot combate toti daunatorii existenti in sol, fiind cea mai eficace metoda de combatere a nematozilor (in special nematodul galicol al radacinilor – Meloidogyne incognita) si a traheomicozelor. Dezinfectia si dezinsectia termica se practica si pentru ghivecele in care se repica rasadurile sau se planteaza diferite flori.

Lumina se foloseste ca mijloc de captare a unor specii care prezinta fototropism pozitiv, asa cum sunt unele specii de noctuide, tortricide, scarabeide etc., care sunt atrase de lumina. Pentru captarea insectelor se pot utiliza lampi cu acetilena, becuri electrice etc. Cu ajutorul acestei metode (folosirea capcanelor luminoase) se poate stabili curba de zbor utilizata in elaborarea prognozei si avertizarii pentru anumite specii fitofage, dar se poate face si depistarea unor noi specii daunatoare.

Pulberile deshidratante sunt utilizate pentru deshidratarea corpului insectelor care ataca in depozitele de cereale (gargarita graului – Sitophilus granarius, gargarita orezului – Sitophilus oryzae etc.). In acest scop se amesteca produsele vegetale (boabe de grau, orez, secara etc.) cu silicagel sau magnezie calcinata, in proportie de 0,4%, produsul determinand reducerea tensiunii apei din corpul insectei, care apoi determina moartea ei.

Ultrasunetele cu frecventa de peste 20 000 Hz pot fi utilizate in actiunile de deratizare. Aceste sunete nu sunt percepute de catre om, dar la rozatoare determina alungarea lor, iar la frecvente si intensitati mai mari contribuie la reducerea prolificitatii sau chiar la moartea lor. Ultrasunetele se pot folosi si in combaterea unor specii care prezinta organe timpanale, asa cum sunt unele ortoptere, himenoptere si homoptere. Prin inregistrarea si apoi amplificarea (prin diferite mijloace fonice) a sunetelor produse de insecte se poate realiza concentrarea acestora in anumite locuri, unde apoi se pot distruge prin diferite metode.

Radiatiile ionizante pot fi utilizate cu succes pentru combaterea unor insecte care ataca produsele depozitate, mai ales prin sterilizarea masculilor. Se pot folosi raze X, radiatii gamma, izotopi radioactivi de Co60, Cs137 etc. Radiosterilitatea este folosita in special in porturi, unde se manipuleaza mari cantitati de produse cerealiere. Sterilizarea insectelor, determina pe de o parte scaderea prolificitatii si a procentului de oua eclozate, iar pe de alta parte larvele provenite au mutatii letale sau semiletale, mutatii care se transmit in descendenta. Radiosterilitatea are rezultate deosebit de bune in combaterea daunatorilor care ataca produsele depozitate, atat inainte de depozitare cat si in timpul depozitarii. Utilizarea razelor X a redus considerabil populatia de Sitophilus granarius (gargarita graului), Sitophilus oryzae (gargarita orezului), Rhizoperta dominica (gandacul cerealelor) etc. din stocurile de cereale infestate. Szentes (1973) afirma ca iradierea semintelor de fasole cu o doza de 10-15 Krad., determina sterilizarea tuturor masculilor de Acanthoscelides obtectus (gargarita fasolei). Aceasta metoda a fost experimentata si in combaterea unor daunatori din viticultura si pomicultura, asa cum sunt: eudemisul vitei de vie (Lobesia botrana), omida paroasa a dudului (Hyphantria cunea), omida paroasa a stejarului (Lymantria dispar) etc.


2.2. Metodele mecanice


Metodele mecanice de combatere a daunatorilor constau in colectarea directa a insectelor si larvelor sau izolarea acestora prin diferite mijloace. La baza acestor metode sta cunoastere particularitatilor morfologice, biologice si comportamentale ale daunatorilor. Din randul acestora se practica: captarea insectelor, omizitul, aplicarea braielor capcana ori a inelelor cleioase, cultivarea de plante-capcane etc. Utilizarea acestor metode este in general limitata, datorita faptului ca aceste procedee necesita un volum mare de munca si nu pot asigura o combatere eficace in timp util, comparativ cu alte metode. Pe suprafete mici, unde urmarim obtinerea unor productii ecologice sunt foarte eficiente.

Plantele–capcana. Sunt plante care se utilizeaza in scopul atragerii daunatorilor pe suprafete mici sau pe un numar mai redus de plante preferate, apoi distrugerea lor printr-o metoda sau alta.

Santuri capcana. Acestea se folosesc cu scopul de a proteja diferite culturi impotriva atacului unor insecte, care in general efectueaza migratii in masa prin mers, sau pentru izolarea unor focare de infestare cu acesti daunatori. Aceste santuri se executa cu plugul, santurile avand adancimea de 23-30 cm, brazda fiind data spre cultura ce trebuie protejata. Pentru reusita actiunii, pe fundul santului efectuat se aplica un insecticid cu remanenta mare pentru a omora insectele cazute in sant. Aceasta metoda se poate utiliza pentru limitarea atacului produs de larvele de omida de stepa (Loxostege sticticalis) etc.

Braiele-capcana. Acestea sunt adaposturi artificiale, aplicate pe tulpinile pomilor, oferind daunatorilor posibilitati de refugiu pentru diapauza estivala sau de hibernare. Ele se confectioneaza din carton ondulat, panza de sac, paie impletite, hartie de impachetat etc. Se aplica prin martie, oferind adapost adultilor gargaritei bobocilor de mar (Anthomomus pomorum) si gargaritei fructelor (Rhynchites bacchus) sau la sfarsitul verii, pentru retragerea in diapauza a viermelui merelor (Cydia pomonella) si a altor tortricide. Braiele se controleaza periodic si rezerva biologica concentrata in aceste locuri va fi apoi distrusa.

Inelele cu clei. Acestea sunt benzi de hartie impermeabila, pe care se intinde un strat de clei nesicativ, aplicate pe trunchiurile pomilor sau a arborilor forestieri, pentru prinderea femelelor de cotari (fam. Geometridae). Femelele acestor fluturi au aripi rudimentare sau sunt aptere si neputand zbura sunt impiedicate de a se urca in coroana pomilor pentru a se imperechea si a-si depune ouale. Cotarul verde (Operophthera brumata) si cotarul brun (Erannis defoliaria), pe suprafete mici, pot fi combatuti cu succes prin aceasta metoda.

Momelile-capcana. Momelile utilizate in combaterea diferitelor specii de daunatori, pot fi de trei feluri: momeli alimentare, momeli vizuale si momele feromonale. Momelile alimentare sunt functionale numai in perioada de hranire a speciei careia i se adreseaza momeala, mai ales daca specia se afla in perioada preovipozitara (perioada de hranire pentru maturatia sexuala). Momelile vizuale, care se bazeaza pe disponibilitatea speciei pentru o anumita lungime de unda a luminii, sunt functionale de obicei pe toata durata de viata a daunatorului.           Momelile feromonale sunt functionale, numai dupa ce adultii au ajuns la maturitatea sexuala si sunt apti pentru imperechere.

Momelile alimentare sunt alimente preferate de un daunator sau altul si care se imprastie sau se instaleaza in locurile unde activitatea daunatorilor este mai intensa. Momelile pot fi verzi, cand se prepara din masa verde (plante suculente) sau uscate (seminte, tarate) etc.; simple, cand se folosesc ca atare (pentru concentrarea daunatorilor si apoi omorarea lor prin diferite metode) sau toxice, cand se amesteca cu diferite produse insecticide. Impotriva coropisnitei si viermilor sarma se aplica in sol, iar pentru lacuste, omizi de noctuide s.a., momelile se raspandesc pe terenurile infestate si la anumite distante, sub forma unor mici gramezi (statii). Impotriva fluturilor de noctuide sau de tortricide se utilizeaza momeli care emana mirosuri atragatoare, cum sunt: melasa, drojdia de bere si altele. Acestea se dilueaza cu apa, se amesteca cu o substanta toxica si se pun in tavi, amplasate pe niste stalpi cu o inaltime de aproximativ 1 m.

Pentru rozatoare se recomanda ca momelile sa fie preparate din produse deosebite de cele pe care le au in depozit, uneori materialul se alege si in functie de sezon. Astfel, vara se recomanda momeli suculente cum ar fi: legumele, fructele, pestele, carnea proaspata etc., iar in sezonul rece sunt preferate momelile bogate in grasimi vegetale si animale si pastele fainoase. Intrucat rozatoarele au simtul mirosului foarte dezvoltat, in momeli se introduc si substante aromatizate, cum este: anasonul, cuisoarele, usturoiul, scortisoara, vanilia, cacao etc. Avand in vedere ca rozatoarele, mai ales adultii, sunt specii curioase dar in acelasi timp si deosebit de suspicioase, este bine ca la inceput, timp de 4-8 zile, sa se foloseasca momeli netoxice pentru ca ei sa se obisnuiasca si sa consume produsul, urmand ca apoi sa se foloseasca momelile toxice (metoda pre-momire). Aceste momeli vor fi manipulate cu manusi, deoarece mirosul de om si de tutun indeparteaza rozatoarele.

Pentru unii daunatori, care reactioneza la diferite lungimi de unda ale luminii, se pot utiliza panourile colorate, ca metoda de prindere in masa. De exemplu, pentru musculita alba de sera (Trialeurodes vaporariorum) se pot amplasa capcane vizuale tip Celemark Savilo (cu dimensiuni de 58/53 cm) pulverizate cu clei aerosol Soveurode sau capcane de tip ICCN. Capcanele se instaleaza deasupra solului la o inaltime de 15-20 cm, cate 5 capcane la 100 m2, schimbandu-se la un interval de 25-30 zile. Pentru musca cireselor (Rhagoletis cerasi) se vor instala in cultura panouri de culoare portocalie, iar pentru viespea cu ferastrau a fructelor (Hoplocampa testudinea, Hoplocampa minuta etc.) se vor utiliza panouri de culoare alba, pe care s-a aplicat un strat de clei nesicativ. Si alte specii sunt atrase de anumite culori, asa cum este musca morcovului (Psila rosae), care are preferinta pentru culoarea galben-portocaliu, musca suedeza (Oscinella frit) pentru culoarea violet etc.

Momelile cu feromoni atractanti sexuali specifici, folosite cu succes in activitatea de prognoza si de avertizare a tratamentelor chimice, dar si in actiunile de combatere directa, mai ales prin captarea in masa, vor fi prezentate in cadrul metodelor biotehnice.

Omizitul. Este operatia de colectare a omizilor aflate in cuiburi (fie in cuiburi de hranire, fie in cuiburi de iernare, unde adesea se intalnesc zeci de larve), prinse prin fire matasoase de ramurile pomilor. Detasarea cu ajutorul unor foarfece, adunarea si distrugerea lor, contribuie la reducrea intensitatii atacului unor larve defoliatoare, cum sunt ale fluturelui cu varful abdomenului auriu (Euproctis chrysorrhoea), omida paroasa a dudului (Hyphantria cunea), nalbarul (Aporia crataegi), molia frunzelor de mar (Yponomeuta malinella) etc.

Scuturatul pomilor. Este o metoda prin care, primavara se aduna diferite insecte, mai ales din sectorul pomicol si forestier. Primavara, cand temperatura medie zilnica atinge pragul termic inferior, insectele isi reiau activitatea, parasesc locurile de hibernare si in cursul zilei se afla in coroana pomilor fructiferi sau a copacilor. Noaptea si dimineata, cand temperatura scade destul de mult, insectele intra intr-o stare de amorteala. Daca in aceasta perioada se scutura pomul, insectele amortite cad. Pentru adunarea lor, in vederea distrugerii, sub proiectia coroanei se instaleaza o prelata. Operatiunea se executa dimineata, in jurul orei 7, repetandu-se la un interval de 3-4 zile. Prin aceasta metoda se por aduna adultii de gargarita bobocilor de mar (Anthonomus pomorum), gargarita fructelor (Rhynchites bacus), carabusul de mai (Melolontha melolontha) etc.



Igiena culturala. Este o lucrare care se executa tot in pomicultura si consta in razuirea scoartei, in taierea ramurilor uscate sau puternic atacate de daunatori si distrugerea materialului rezultat in urma acestei actiuni. Adesea sub scoarta exfoliata, sub muschii si lichenii de pe tulpina si ramuri, isi gasesc adapostul formele hibernante ale multor daunatori (mai ales larve si pupe de lepidoptere, adultii unor gargarite, adultii unor specii de acarieni etc), sau pe suprafata scoartei ramurilor se afla forma hibernanta a paduchilor testosi (din familiile Lecanidae si Diaspididae), a paduchelul lanos (Eriosoma lanigerum), a diferitelor specii de afide (oul de rezistenta), ouale unor acarieni tetranichizi (Panonychus ulmi, Bryobia rubrioculus) etc. In portiunile uscate ale ramurilor si crengilor se gasesc numeroase specii de carii sau de alte insecte. Odata cu aceasta lucrare se recomanda sa se taie si lastarii pe care si-a depus ponta inelarul (Malacosoma neustria).

Cursele mecanice. Sunt dispozitive de diferite modele, frecvent vanatoresti, folosite mai ales pentru capturarea rozatoarelor din camp si din magazii. Pentru rozatoare se folosesc diferite tipuri de capcane, cele mai folosite fiind: capcanele cu arc metalic, capcane cu orificii si arc, capcanele din plasa de sarma si usi cazatoare, capcane ghilotina, capcane cu pod basculant, vase cu peretii lustruiti etc. In aceste capcane, intotdeauna se instaleaza momeli alimentare pentru atragerea rozatoarelor. Inaintea fiecarei utilizari capcanele se oparesc cu apa clocotita pentru indepartarea diferitelor mirosuri.

Capturarea insectelor. Este o metoda prin care, cu ajutorul diferitelor aparate si mijloace de capturare, se prind daunatorii de pe diferite culturi. Fiind o metoda dificila, care necesita o aparatura speciala, se practica pe suprafete foarte restranse. Aparatele Buhl-Mayer si Tarnavski sunt utilizate pentru adunarea larvelor omizii de stepa (Loxostege sticticalis), iar aparatele Jukaev si Cassian pentru adunarea cabuseilor cerealelor (Anisoplia sp.).

Pe piata se gaseste aparatul Bio-Collector, un aparat pneumatico-mecanic, utilizat in colectarea adultilor si larvelor de Leptinotarsa decemlineata. Aparatul se monteaza pe tractor, iar motorul aparatului produce un curent de aer puternic, dirijat pe plante, curent care desprinde larvele si adultii de pe plante, acestia fiind apoi aspiratii si dusi in rezervoarele de colectare. Aparatul lucreaza pe 2, 3 sau 4 randuri si are o eficacitate de 95% pentru adulti si de 85% pentru larve.

Se practica si utilizarea unor panouri lipicioase, manuale, care servesc pentru capturarea puricelor cruciferelor de pe rasaduri, straturi reci, culturi timpurii, atacate puternic de puricele negru si vargat al verzei.

In mori (dar si in depozite), pentru combaterea daunatorilor specifici produselor depozitate (cereale, faina). asa cum sunt: acarianul fainii (Acarus siro), gandacul negru al fainii (Tenebrioides mauritanicus), gandacul fainii (Tribolium confussum), molia cenusie a fainii (Ephestia kühniella), molia cerealelor (Sitotroga cerealella) etc., se foloseste un aparat special, numit “entoleter”. La acest aparat, in interiorul unei carcase se gasesc doua discuri de otel, care executa o miscare de rotatie foarte rapida. Intre discuri sunt montate doua siruri concentrice de bare de otel rotunjite, situate foarte aproape unul de altul. Boabele sau faina introduse in aparat, printr-o forta centrifuga, sunt proiectate cu mare viteza pe discurile si barele de otel aflate in miscare, precum si de peretii interni ai carcasei. Socurile la care este supus materialul manipulat, determina moartea tuturor stadiilor de dezvoltare ale insectelor si acarienilor cu care este infestat materialul.

Lopatarea, vanturarea si aerarea produselor depozitate. Prin aceste lucrari se pot distruge focarele de infestare, datorita faptului ca se intervine enrgic in desfasurarea ciclului biologic al multor specii daunatoare. In focare se creaza conditii microclimatice favorabile dezvoltarii daunatorilor, mai ales de temperatura si umiditate, care se impun a fi modificate prin operatiunile de manipulare a materialului depozitat.


2.3. Metode biologice


Aceste metode reprezinta o alternativa la chimioterapie si constau in utilizarea de insecticide biologice (biopreparate), organisme entomofage (pradatori si paraziti), diferite substante biologic active (regulatori de crestere si feromoni) precum si inducerea sterilitatii sau a diferitelor mutatii genetice. Combaterea biologica a daunatorilor sau bioterapia este o metoda ecologica si care se preteaza la inglobarea ei in conceptul de combatere integrata. Aceasta metoda este agreata de catre Comunitatea Europeana, majoritatea statelor asigurand cadrul legislativ pentru infintarea culturilor ecologice.


a) Utilizarea biopreparatele

Biopreparatele sau insecticidele microbiologice sunt produse ale caror principiu activ il constituie microorganismele entomopatogene sau produsele lor metabolice. Dupa natura principiului activ, insecticidele biologice pot fi: virotice, bacteriene, fungice etc. Infectarea in masa a daunatorilor de catre un agent sau altul, cauzeaza in randul acestora adevarate epidemii, care se soldeaza cu pieirea in masa a daunatorilor, mai ales a larvelor.

Biopreparate virotice, sunt produse pe baza de virusuri poliedrice, care se obtin prin infectarea gazdelor si extragerea ulterioara a virusurilor inmultite. Bolile cauzate de virusuri poarta numele de viroze sau poliedroze. Se cunosc numeroase specii de virusuri entomopatogene, cele mai multe fiind nucleare, apoi citoplasmatice si granulare. O insusire valoroasa a virusurilor poliedrice este inalta lor specificitate, din care cauza se inmultesc greu pe alte gazde. Dintre produsele comerciale, cele mai cunoscute si cu utilizare in practica, fac parte: Biotrol, Virex, Elcar, Viridin CS, MPV Mb, Polyvirocide, Heliotis virus si altele. Ele sunt folosite in general, pentru combaterea stadiului larvar al diferitelor specii de lepidoptere, mai ales in legumicultura, pomicultura si silvicultura. Un produs autohton pe baza de Virus poliedric nuclear (VPN) este insecticidul biologic Inf. Ld., care distruge larvele fluturelui stejarului (Lymantria dispar) si fluturelui auriu (Euproctis chrysorrhoea), daunatori periculosi ai livezilor si padurilor, precum si larvele unor specii de noctuide (Mamestra brassicae, Helicoverpa armigera) care ataca legumele.

Dintre dezavantajele produselor virale se pot aminti: pretul de cost ridicat, sensibilitatea lor la actiunea razelor ultraviolete si timpul necesar (mai lung ) pana ce produsul isi face efectul

Biopreparate bacteriene, sunt biopreparate pe baza de bacterii entomopatogene. Bolile cauzate insectelor de catre bacterii poarta numele de bacterioze sau flaserii. Printre speciile de bacterii mai importante din acest punct de vedere se remarca: Bacillus thuringiensis si B. popiliae, care infecteaza mai ales omizile multor specii de lepidoptere. Din bacteria Bacillus thuringiensis s-au izolat numeroase tulpini, apartinand varietatilor: berliner, entomocidus, galleriae, subtoxicus, dendrolimus, alesti, morisoni, kenyae, kurstaki, insectus etc., care au patogenitate si spectru de actiune usor diferit, marind astfel paleta daunatorilor pentru care pot fi utilizate. Principiul activ al acestor insecticide il formeaza sporii bacteriilor, cristalele proteice si endotoxinele. Produsele pe baza de B. thuringiensis actioneaza specific asupra omizilor, cauzand intoxicatia lor prin eliberarea de cristale proteice. Prin solubilizarea cristalelor in sucul intestinal al omizilor si multiplicarea bacteriei in tesutul viu are loc paralizia, distrugerea peretilor intestinali si septicemia omizilor (infectie microbiana generalizata), care duce la moartea larvei. Moartea larvei survine dupa 2-4 zile de la contaminare, dar procesul de hranire al larvei este afectat inca din prima zi. Corpul larvelor moarte devine un focar de infectie, prin ruperea tegumentului larvar bacteria contamineaza materialul vegetal, imbolnavind astfel larvele care consuma hrana contaminata. Bacteriile entomopatogene pot fi cultivate in biostatii, dupa tehnologia utilizata pentru obtinerea antibioticelor, iar pretul de cost al biopreparatelor bacteriene este comparabil cu cel al insecticidelor. Biopreparatelor bacteriene, ca si biopreparatele virotice, sunt sensibile la actiunea ultravioletelor, motiv pentru care se studiaza si se produc substante fotoprotectoare, care sa fie inglobate in produsul comercial. Din acest considerent se recomanda ca aplicarea acestor produse sa se faca dimineata, cand radiatiile solare sunt mai reduse. Efectul biopreparatelor poate fi diminuat si de ploile indelungate, care spala produsul de pe substrat. O raspandire larga il au in productie produsele: Bactospaine, Entomobacterin, Foray HP, Novador TM, Turicide HP, Dipel ES, Dendrobacterin etc. si produsele autohtone Turingin si Turintox. Toate aceste biopreparatelor bacteriene au o larga utilizare, mai ales in actiunile de fitoprotectie ale padurilor, fiind foarte eficace in distrugerea larvelor speciilor de lepidoptere defoliatoare (mai ales pentru larvele de varstele 1 si 2). In conditii de productie aceste biopreparate sunt utilizate in combaterea urmatorilor daunatori: molia verde a strugurilor (Lobesia botrana), buha semanaturilor (Scotia segetum), buha gradinilor de legume (Amathes C-nigrum), sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis), omida de stepa (Loxostege sticticalis), viermele merelor (Cydia pomonella) etc.

Biopreparate fungice sunt biopreparate care au ca principiu activ sporii ciupercilor entomopatogene, avand un spectru de actiune mai larg decat biopreparate bacteriene sau virotice. Bolile cauzate de ciuperci poarta numele de micoze sau muscardine. In practica se pot folosi urmatoarele ciuperci entomopatogene: Metarrhizium anisopliae pentru gargarita cenusie a sfeclei (Bothynoderes punctiventris), Aschersonia aleyrodis, Poecilomyces farinosus si Verticillium lecanii impotriva musculitei albe de sera (Trialeurodes vaporariorum), Coniothyrium pericolum impotriva paduchelui testos din San José (Quadraspidiotus perniciosus), Streptomyces aureus impotriva acarianului rosu comun (Tetranychus urticae), Entomophthora thaxteriana si Entomophthora aphidis imnpotriva afidelor si acarienilor din sere, Anthrobotrys sp. pentru combaterea nematozilor radacinilor din genul Meloidogyne. Cele mai virulente ciuperci entomopatogene apartin genului Beauveria, care paraziteaza peste 170 de specii de insecte, iar de o importanta practica deosebita este Beauveria bassiana, care sta la baza multor biopreparate existente pe piata. Astfel de produse sunt eficace in zonele umede si sunt active asupra larvelor, pupelor si adultilor de coleoptere (gandacul din Colorado, gargarita cenusie a sfeclei, gargaritele dungate ale leguminoaselor etc.). In zonele secetoase aceste produse se utilizeaza in amestec cu insecticidele conventionale in doze subletale (insecticidul are efect de soc, efect ce duce la slabirea organismului si astfel daunatorul devine mai sensibil la actiunea sporilor ciupercii). Dintre produsele mai folosite sunt: Beauveria bassiana, B. spores, Boverin, Muscardin, Metarizin si altele. Aceste produse se utilizeaza in doza de 1-2 kg/ha.


b) Utilizarea zoofagilor

In combaterea unor insecte fitofage, utilizarea zoofagilor este o metoda de perspectiva. Prezenta acestor organisme in mediul natural, impune specialistilor din domeniul agriculturii si silviculturii, practicarea unor strategii de combatere a bolilor si daunatorilor, care sa protejeze entomofauna utila. In acest sens, in schemele de combatere chimica, se vor utiliza produse selective sau produsele chimice vor fi utilizate cu discernamant si in momentele in care acestea nu afecteaza intr-o prea mare masura pradatorii si parazitii naturali. O favorizare a organismelor folositoare se poate realiza si prin crearea unor insule ecologice sau refugii in cadrul agroecosistemului, unde entomofauna utila sa-si mentina rezerva biologica. Astfel, amenajarea perdelelor de arbusti, insule cu resturi lemnoase, mentinerea vegetatiei la marginea tarlalelor etc., ofera un refugiu pentru o multime de organisme folositoare si favorizeaza recolonizarea culturilor tratate cu pesticide, cu acesti pradatori si paraziti naturali.

O mare parte dintre pradatorii sau parazitii existenti in natura, se preteaza la crestere in biostatii si apoi, pot fi lansati in diferite agroecosisteme.

Pradatorii naturali. Dintre pradatorii naturali, de o mare importanta in reglarea populatiilor fitofage sunt unele specii din ordinele: Neuroptera (fam. Chrisopidae), Coleoptera (fam. Coccinellidae, Carabidae, Staphinilidae), Heteroptera (fam. Anthocoridae, Pentatomidae), Diptera fam. Syrphidae, Cecidomiidae, Leucospidae) sau Acarina (fam Phytoseiidae, Tydaeidae, Cheyletidae, Trombididae).

Parazitii naturali. Din grupa insectelor parazite, cel mai adesea se utilizeaza mai multe specii din ordinele Hymenoptera suprafam. Ichneumonoidea, Chalcidoidea, Proctotrupoidea, Scelionoidea, Trychogrammatoidea) si Diptera suprafam. Cecidomyioidea, Tachinoidea), iar din cadrul nematozilor, specii care apartin familiilor Mermithidae si Steinernematidae.

Cresterea in conditii de laborator, frecvent pe diete artificiale, si raspandirea lor in culturile si plantatiile infestate de daunatori, a intrat in practica curenta a protectiei plantelor. Numeroase specii pradatoare ca, sirfide, coccinelide, crisopide se cresc si se raspandesc pentru combaterea in primul rand a afidelor. De asemenea, se cresc si se raspandesc in sere, culturi de camp si plantatii, indeosebi himenoptere parazitoide pentru combaterea urmatoarelor specii: musculita alba de sera, plosnitele cerealelor, gandacul din Colorado, buha verzei, sfredelitorul porumbului, paduchele testos din San José, paduchele lanos, afidele din sere si a moliile vitei de vie.


c) Utilizarea feromonilor

In lumea insectelor, dar si a altor nevertebrate, comunicarea se face preponderent pe canalul chimic. Partenerii comunicarii pun in libertate diferite molecule chimice care, asemeni codului genetic, codifica o anumita informatie. Intotdeauna exita un emitator si un receptor, care preia molecula emisa, o descifreaza si actioneaza conform mesajului primit. Aceste substante chimice, cu rol de mesaj, se numesc telergoni sau ecomoni, fiind asadar produse care coordoneaza structura si functionarea ecosistemelor. In functie de apartenenta emitatorului si a receptorului (aceleiasi specii sau la specii diferite), ecomonii se impart in doua mari categorii:


alomoni sau heterotelergoni

feromoni sau homotelergoni.


Alomonii sunt substante care mediaza comunicarea la nivel interspecific, controland mai ales relatiile trofice, de atragere sau de respingere. In functie de beneficiarul informatiei, alomonii sunt de doua feluri:


alomoni propriu-zisi, situatie in care beneficiarul transmisiei este emitatorul sau ambii parteneri ai comunicarii;

kairomoni, cand mesajul este defavorabil emitatorului, dar de informatie beneficiaza receptorul.


Feromonii sunt substante din grupa exohormonilor (produse ale glandelor exocrine), care mijlocesc comunicarea la nivel intraspecific (intre indivizii unei populatii). Acest tip de cumunicare este specific intregului regn animal, dar fenomenul a fost mai bine studiat in cazul insectelor (aici avand deja aplicabilitate practica).

In functie de raspunsul (comportamentul) indus organismului receptor, feromonii se impart in doua mari categorii:


feromoni de dezvoltare (feromoni metabolici);

feromoni de actiune (feromoni de declansare).


Feromonii de dezvoltare au fost studiati la insectele sociale (albine, termite) si la unele specii care manifesta comportamente gregare.

Feromonii de actiune pot fi: feromoni de marcaj (feromoni de balizaj sau de urma, feromoni de recunoastere, feromoni mortuari sau necrofori, feromoni de ovipozitie), feromoni de alarma, feromoni de agresiune, feromoni de agregare, feromoni sexuali (feromoni atractanti sexuali, feromoni afrodisiaci, feromoni repelenti sexuali) etc.

Din categoria feromonilor, in domeniul agricol si forestier, se utilizeaza in diferitele actiuni de combatere a speciilor daunatoare feromonii atractanti sexuali. In lucrarea de fata acestia vor fi numiti doar feromoni sexuali.

Feromonii atractanti sexuali sunt substante emise de un singur sex si declanseaza un comportament caracteristic la celalalt sex, facilitand imperecherea. In functie de specie, feromonii sunt emisi de unul din parteneri, insa in marea majoritatea a cazurilor femela este aceea care atrage masculul. Ei sunt citati in literatura de specialitate ca: atractanti sexuali sau momeli sexuale. Reactia masculilor fata de substanta odorifica emisa de femelele unei specii este insa mult mai complexa decat simpla atragere a lor de catre sursa mirosului. Astfel de feromoni au fost izolati la fluturele stejarului, molia bumbacului, fluturele de matase, albina de stup si mai ales la multe specii fitofage, daunatoare plantelor. Feromonii sexuali naturali au fost apoi sintetizati si in laborator si ca atare, feromonii sintetici reprezinta niste compusi chimici (steroizi) cu structuri diferite. Acest caracter ii deosebeste clar de alte grupe de substante biologice, cum sunt acizii nucleici, hormonii, pigmentii respiratorii si face ca studiul lor sa fie foarte dificil. Exista o intreaga lista de feromoni sexuali sintetizati in laborator, specifici diferitelor insecte daunatoare. Denumirea acestor feromoni este alcatuita din doi termeni: ATRA, care sugereaza a atrage, si prefixul de la denumirea speciei. De exemplu, AtraPom semnifica ca acest feromon atrage specia viermele merelor – Cydia pomonella.

Utilizarea feromonilor sexuali pentru diferite actiuni (scopuri) a determinat punerea la punct a unor modele de curse (capcane), care sa corespunda diferitelor aplicatii, denumite generic momeli sexuale. Adesea, astfel de curse se utilizeaza pentru captarea masculilor ce apartin la diferite specii.

Unele modele de curse au ca principiu capturarea insectelor pe un strat de clei intins pe benzi de hartie sau panouri, in centrul carora se plaseaza momeala care atrage masculii. Cele mai utilizate curse sunt cele de tip “Tetratrap” si cele care au forma unui cilindru, a caror suprafata interioara poarta un strat de clei, pe care se instaleaza momeala. Cu ajutorul acestor capcane, cu feromoni specifici, se captureaza masculii speciilor de insecte daunatoare culturilor agricole, plantatiilor de vita de vie si livezi, dar si fondului forestier. Femelele ramanand nefecundate, nu mai pot asigura progenitura (urmasi) si astfel populatia daunatorilor respectivi se diminueaza sub pragul economic de daunare. Se confectionaeza diferite modele de capcane feromonale - in functie de comportamentul daunatorilor - in care se plaseaza feromonii specifici si se instaleaza in culturi, plantatii infestate de daunatori, mai ales din grupa lepidopterelor. Cei mai utilizati feromoni specifici, utilizati pentru aceasta actiune sunt: AtraSeg/Agrotis segetum; AtraNubil/Ostrinia nubilalis; AtraBras/Mamestra brassicae; AtraBot/ Lobesia botrana; AtraMol/Cydia pomonella, AtraBlanc/Phylonorycter blancardella, AtraScit/ Leucoptera scitella Zell. etc.

Astazi, capcanele feromonale se bucura de nenumarate aplicatii (atat in activitatea de cercetare, cat si in activitatea practica). Cu ajutorul capcanelor feromonale se poate preciza ciclul biologic al unor daunatori in diferite locatii, precum si influentarea ciclului biologic de catre fluctuatia factorilor climatici, elemente foarte utile in activitatea de prognoza. De mare importanta, este utilizarea feromonilor in activitatea de depistare a unor specii aparute intr-un areal dat, sau de depistare a infestarilor ce pot exista in produsele care constituie obiectul unor tranzactii comerciale, mai ales cu specii de carantina fitosanitara. In centrele de prognoza si avertizare, dar si la nivelul unei ferme (sau a altei locatii), cu ajutorul capcanelor feromonale se poate supraveghea nivelul populatiei (daca aceasta atinge valoarea pragului economic de daunare) in vederea stabilirii necesitatii si oportunitatii efectuarii tratamentelor chimice de combatere sau a altor actiuni fitosanitare. In anumite conditii, pe anumite suprafete si pentru anumite specii de daunatori, capcanele feromonale pot fi utilizate la actiuni de combatere directa, fie prin captarea in masa a adultilor, fie aplicand metoda dezorientarii feromonale. Feromonii atractanti sexuali pot fi utilizati si in actiuni de combatere indirecta, care constau in actiuni de captare – sterilizare sexuala – relansare, sau in actiuni de captare – contaminare – relansare, actiuni care presupun combinarea mai multor metode de combatere.

Pentru culturile in care se procedeaza la combaterea anumitor daunatori prin lansarea de oua paraziti, momentul lansarii se stabileste cu ajutorul capcanelor feromonale. Primele capturi ale speciei daunatoare semnaleaza momentul inceperii depunerii pontei, deci se pot efectua lansarile de oua paraziti.


2.4. Metode chimice (chimioterapia).


Metoda chimica de combatere a daunatorilor, ca si a bolilor si buruienilor din culturile agricole, consta in utilizarea in acest scop a produselor fitofarmaceutice sau a pesticidelor. Combaterea chimica a daunatorilor este cunoscuta inca din cele mai vechi timpuri. Chinezii, grecii si romanii utilizau aceasta metoda. De exemplu, foloseau sulful, arsenicul, materialele asfaltice si uleiurile pentru distrugerea insectelor. Incepul chimioterapiei moderne este marcat de anul 1867, an in care s-au descoperit si prezentat proprietatile insecticide ale verdelui de Paris. In scopul prevenirii sau reducerii in limite acceptabile a pierderilor cantitative si calitative cauzate de boli, daunatori si buruieni, folosirea pesticidelor s-a extins rapid, datorita eficacitatii foarte ridicate a acestora, precum si datorita usurintei de aplicare. Aceasta a determinat, insa, o serie de abuzuri care au condus la aparitia unor efecte secundare si colaterale negative.

Cu toate dezavantajele sale multiple, metoda chimica ramane inca cea mai sigura si mai larg utilizata in protectia plantelor, fiind metoda de baza in combaterea organismelor daunatoare plantelor agricole. Printre avantajele utilizarii acestei metode se pot cita:


eficacitatea rapida si sigura de eradicare a unui focar de daunatori;



este relativ economica, mai ales prin utilizarea unei aparaturi moderne;

permite combinarea diferitelor produse pentru aplicarea simultana de tratamente complexate, atat impotriva daunatorilor, cat si a bolilor si buruienilor;

permite aplicarea mecanica a tratamentelor, utilizand o aparatura moderna si pe suprafete extinse;

duce la sporirea aspectului comercial al produselor agricole.


Dezavantajele utilizarii metodei chimice par sa fie mai multe si justificat alarmante, fapt care face ca aceasta metoda, cel putin in forma ei clasica, sa fie privita cu scepticism. Cele mai multe inconveniente ale metodei se refera la:


influenta nefasta a produselor asupra mediului inconjurator, aceasta traducandu-se prin poluarea atmosferei, solului si apelor;

pericolul permanent de intoxicare a omului si animalelor;

rezidiile din diferitele organe tratate ale plantelor constituie unul din cele mai mari dezavantaje ale produselor fitofarmaceutice;

polivalenta produselor duce la distrugerea faunei utile, aceasta conducand la perturbarea echilibrului biocenotic din natura;

aplicarea repetata a acestor produse duce la aparitia fenomenului de rezistenta a daunatorilor fata de pesticidele utilizate, ceea ce atrage dupa sine necesitatea aplicarii unui mare numar de tratamente si respectiv cheltuieli exagerate, metoda devenind nerentabila;

alterarea gustului produselor agricole tratate cu produse fitofarmaceutice ce se soldeaza in cele din urma prin repercursiuni in desfacerea lor, intrucat acestea sunt evitate de consumatori.

Notiuni de fitofarmacie

Fitofarmacia sau agrofarmacia este o stiinta care se ocupa cu studiul chimic, biologic si toxicologic al produselor chimice utilizate in combaterea bolilor, daunatorilor si buruienilor din diferite biocenoze, precum si cu impactul acestora asupra mediului inconjurator. Tinand cont de continutul acestei discipline, in cadrul fitofarmaciei sunt patru mari diviziuni: chimia pesticidelor, utilizarea pesticidelor, toxicologia pesticidelor si actiunea pesticidelor asupra mediului inconjurator.


Grupa I-a, cuprinde produse foarte toxice, la care DL 50 este sub 50 mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul “cap de mort” este de culoare rosie.

Grupa a II-a, cuprinde produse puternic toxice, la care DL 50 este cuprins intre 50 –200 mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul “cap de mort” este de culoare verde.

Grupa a III-a, cuprinde produse moderat toxice, la care DL 50 este cuprins intre 200 –1000 mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul “cap de mort” este de culoare albastra.

Grupa a IV-a, cuprinde produse cu toxicitate redusa, la care DL 50 este peste 1000 mg/kg corp. Aceste produse sunt inscriptionate cu etichete pe care semnul “cap de mort” este de culoare neagra.


Produsele din primele doua grupe de toxicitate au un regim special de circulatie si utilizare. Ele pot fi utilizate numai de persoane autorizate, persoane care au studii de specialitate (agricole sau biologice) si sunt acreditate de catre organele judetene de fitoprotectie. Aceste produse (din primele doua grupe) nu se comercializeaza in fitofarmacii. Produsele din grupa III si IV, pot fi utilizate de catre toti producatorii agricoli si pot fi procurate din fitofarmacii (este insa interzisa procurarea acestora pentru comercializare).

Toxicitatea pesticidelor poate fi acuta sau cronica. Toxicitatea acuta se manifesta la scurt timp, dupa o singura expunere orala, dermala sau prin inhalare, si este cea mai grava, deoarece poate produce moartea imediata prin intoxicare, fapt pentru care este si cea mai intrebuintata la caracterizarea pesticidelor din punct de vedere al toxicitatii. Toxicitatea cronica si cumulativa se manifesta dupa o perioada mai lunga de la expunere (repetata sau prelungita), motiv pentru care este mai greu de determinat si este cea care produce efecte cancerigene, mutagene, teratogene sau embriogene, efecte care sunt ireversibile.

- Selectivitatea pesticidelor, reprezinta caracteristica pesticidelor de a prezenta actiune doar asupra daunatorilor pe care dorim sa-i combatem si prezinta lipsa de actiune sau o actiune slaba asupra altor organisme din cultura in care s-a aplicat tratamentul. Produsele care manifesta aceasta calitate protejeaza entomofauna utila (polenizatori, pradatori si paraziti naturali). Folosirea produselor selective in actiunile de fitoprotectie constituie una din verigile principale ale conceptului de combatere integrata a daunatorilor din culturile agricole si din silvicultura. In functie de efectul pe care-l prezinta asupra organismelor utile, pesticidele sunt incadrate in cinci grupe (primele doua fiind foarte importante in combaterea integrata):


foarte selective, care produc o mortalitate entomofaunei utile de sub 20%;

selective, care produc o mortalitate entomofaunei utile cuprinsa intre 20 – 37%;

mediu selective, care produc o mortalitate entomofaunei utile cuprinsa intre 38 – 68%;

slab selective, care produc o mortalitate entomofaunei utile cuprinsa intre 69 – 80%;

neselective, care produc o mortalitate entomofaunei utile cuprinsa intre 81 –100%;


Dupa modul in care se manifesta selectivitatea, se cunosc patru tipuri de selectivitate:

Selectivitate fiziologica, care este determinata de natura chimica a pesticidului. Este cea mai importanta, deoarece prin natura lui pesticidul nu afecteaza entomofauna utila. Printre substantele active ale pesticidelor cu selectivitate fiziologica ridicata se pot aminti: endosulfanul, naledul, fosalonul, pirimicarbul, tetraclorvinfosul, diflubenzuronul, clorfluazuronul etc.

Selectivitate tehnologica, care este datorata formei de conditionare a pesticidului si modului de aplicare a tratamentului. Aceasta selectivitate este caracteristica mai ales produselor care au un grad mai mare de agrodisponibilitate. La aceasta categorie apartin pesticidele care sunt produse pe baza de: carbofuran, bendiocarb, dimetoat, fosfura de zinc etc., produse utilizate indeosebi la tratamentele ce se fac la seminte, inainte de semanat.

Selectivitate ecologica, data de aplicarea tratamentelor in functie de ciclurile biologice ale daunatorilor si ale entomofagilor. De exemplu, tratamentele de iarna efectuate in pomicultura sunt foarte eficace in combaterea paduchilor testosi, a oualor de afide, a puricilor meliferi etc., fara sa afecteze zoofagii, care la aceasta data sunt retrasi pentru hibernare in locuri mai ferite, neaccesibile actiunii pesticidului utilizat la efectuarea tratamentului. De asemenea, tratamentele chimice efectuate pentru combaterea adultilor hibernanti ai plosnitelor cerealelor in prima jumatate a lunii mai, protejeaza viespile oofage, deoarece acestea inca nu si-au facut aparitia din locurile de hibernare. Acest tip de selectivitate il prezinta si unele produse aplicate pentru combaterea daunatorilor, atunci cand speciile de Trichogramma, Telenomus sau de Trissolcus se gasesc in ouale gazdelor parazitate. Cunoasterea temeinica a biologiei si ecologiei tuturor speciilor dintr-un ecosistem, permite marirea posibilitatilor de utilizare selectiva, chiar si a pesticidelor fiziologic neselective.

Selectivitatea de comportament, este data de capacitatea unor specii de a reactiona diferit la unele substante chimice. Astfel, feromonii sexuali, atractantii nutritivi etc. atrag daunatorii pe care dorim sa-i combatem, dar nu afecteaza zoofagii.


Clasificarea pesticidelor

Pesticidele pot fi clasificate dupa mai multe criterii: dupa grupa de organisme daunatoare pe care le combat, dupa grupele de daunatori combatuti, dupa modul de actiune asupra organismului combatut, dupa modul in care protejeaza planta, dupa starea fizica, dupa toxicitate, dupa grupa chimica din care face parte etc. La alegerea unui produs care se va utiliza intr-o strategie de combatere, obligatoriu se va tine cont de modul cum actiuneaza produsul ales si de structura organismelor care trebuie combatute.

Dupa grupa de organisme daunatoare pe care le combate, pesticidele se clasifica in: zoocide (produse utilizate in combaterea daunatorilor animali – insecte, acarieni, nematozi, gasteropode, mamifere rozatoare), fungicide (produse utilizate in combaterea bolilor) si erbicide (produse destinate combaterii buruienilor). Unele pesticide, din acest punct de vedere pot fi mai complexe, cu actiune mixta, combatand doua categorii de organisme (de exemplu, cu proprietati zoocide si fungicide).

Zoocidele dupa grupele de daunatori pe care le combat se impart in: insecticide (utilizate in combaterea insectelor), acaricide (folosite in combaterea acarienilor), nematocide (pentru combaterea nematozilor), moluscocide (produse utilizate in combaterea melcilor), rodenticide (utilizate in actiunile de combatere a rozatoarelor). Si din acest punct de vedere unele produse pot avea actiune mixta: insecto-acaricide, insecto-nematocide etc.

Dupa modul de actiune asupra daunatorilor, zoocidele se clasifica in: toxice propiu-zise (produse care produc otravirea si apoi moartea daunatorilor), sterilizante (produse care cauzeaza sterilitatea daunatorilor, in special a masculilor), hormonale (produse care produc perturbari in dezvoltarea si cresterea daunatorilor, afectand diferite procese vitale), atractante (care atrag daunatorii in vederea distrugerii lor), repelente (produse care indeparteaza daunatorii fara sa-i distruga), adjuvante (produse care se adauga la celelalte categorii de zoocide pentru facilitarea conditionarii si utilizarii lor).

Dupa modul cum patrund in corpul daunatorului si apoi actioneaza asupra daunatorului, zoocidele se impart in: produse de ingestie (sunt introduse in organismul animal pe cale bucala si actioneaza prin intermediul tubului digestiv), produse de contact (actioneaza prin atingerea corpului speciei daunatoare) si produse asfixiante (care actioneaza dupa patrunderea lor in aparatul respirator).

Dupa modul cum actioneza asupra plantei, zoocidele pot fi: de contact (ajung pe planta o data cu aplicarea tratamentului, unde raman pana la descompunerea lor sau pana ce sunt spalate de ploi) si sistemice (produse, care dupa aplicare patrund in planta si sunt transportate de catre seva in toata planta, actionand la nivelul tuturor organelor din planta).

In functie de substanta activa zoocidele pot fi: organoclorurate, organofosforice, carbamice, piretroide si cu diferite substante active.


Insecticide


Sunt produse chimice utilizate in actiunile de combatere a insectelor fitofage din ecosistemele agricole, silvice etc. In functie de substanta activa, care sta la baza producerii acestor pruduse, insecticidele pot fi:

> Insecticide anorganice. Aceste insecticide au fost aplicate la inceputul chimioterapiei si pana prin anii 1960. Sunt produse care au ca substanta activa diferiti compusi pe baza de arsen, bariu, fluor, calciu etc., produse care manifesta in general o foarte mare toxicitate. Astazi, se folosesc pe scara redusa la prepararea momelilor toxice pentru rozatoare. Au mai ramas totusi in uz polisulfura de bariu si polisulfura de calciu (zeama sulfocalcica). Aceste doua produse se utilizeaza in pomicultura, mai ales pentru tratamentele de iarna (se pot folosi si la tratamentele din timpul vegetatiei, dar la o concentratie mult mai mica), facand parte din grupa produselor cu spectru larg de combatere. Au proprietati insecticide, acaricide si fungicide.

> Insecticide de origine vegetala. Aceste produse, care au fost abandonate, in prezent in numeroase tari incep sa castige din nou teren. Sunt extracte naturale din diferite specii de plante, extracte care au efect insecticid, avand insa un impact mai redus asupra mediului, iar unele dintre ele chiar si asupra omului. Aceste produse sunt singurele zoocide acceptate si omologate de catre Uniunea Europeana, pentru a fi utilizate in culturile agricole din care se obtin “recolte ecologice”. Principalele produse de origine vegetala, care se utilizeaza mai ales in legumicultura, sunt extracte de: nicotina (din Nicotiana tabacum si Nicotiana restica), anabasina (din Anabasis aphylla), quasina (din Quasina amara), rotenona (din Derris eliptica) si mai ales piretrinele (obtinute din Chrysanthenum cinerariaefolium, Pyretrum coccineum). Intrucat standardizarea acestor produse este dificila si ca atare continutul in substanta activa este variabil, apar fenomene de oscilatie a eficacitatii biologice. Toate aceste produse au efectul insecticid de scurta durata (sunt mai ales produse de soc) si nu lasa reziduuri.

> Insecticide pe baza de uleiuri emulsionabile. Sunt produse de distilare, obtinute din titei si conditionate cu diferiti emulgatori. Aceste produse sunt folosite in pomicultura la tratamentele de iarna. Aplicarea acestor produse se va face in zilele cu temperaturi pozitive, iar coroana pomilor este uscata. Ele sunt produse care nu au o actiune insecticida propri-zisa, actionand insa pe alta cale. Se aplica pe substratul tratat intr-o pelicula foarte fina, producand apoi asfixierea diferitelor stadii de dezvoltare ale daunatorilor. Asupra omului si a animalelor cu sange cald au o toxicitate foarte redusa. Pe piata se afla uleiul mineral US 1 si uleiul de parafina Paroil 95EC.

> Insecticide organoclorurate. Aceasta grupa de insecticide desi a avut un trecut glorios prin produsele pe baza de hexaclorciclohexan (HCH) si diclor-difenil-tricloretan (DDT), astazi paleta acestor produse s-a redus semnificativ din cauza polivalentei si longevitatii lor, a toxicitatii puternice fata de om si animale, precum si ca poluante puternice ale mediului ambiant. Cloroderivatele prezinta o mare stabilitate la actiunea factorilor de mediu, din care cauza se acumuleaza in sol pana la nivelul apei freatice. Aceste produse se regasesc in ecosistem timp de peste 25 de ani, de la data sistarii aplicarii lor. Isi mai pastreaza actualitatea doar cateva din aceste produse, avand ca substanta activa lindanul si endosulfanul.       

> Insecticide organofosforice. Productia insecticidelor din aceasta grupa a inceput din 1934, parintele lor fiind Schrader, dar datorita toxicitatii foarte ridicate aveau o utilizare restransa. Dupa anul 1945, cand au fost lansate pe piata produse pe baza de malation si dipterex (produse cu toxicitate redusa), organofosforicele incep sa fie aplicate din ce in ce mai mult in agricultura, silvicultura, sanatatea publica etc., importanta lor mentinandu-se si acum. Utilizarea larga a acestor produse este motivata de urmatoarele caracteristici: au un spectru larg de actiune (combat homoptere, heteroptere, coleoptere, lepidoptere, tisanoptere, himenoptere etc.); au o actiune insecticida, uneori si acaricida, rapida si in doze mai reduse; prezinta o buna eficienta economica; unele produse au actiune sistemica; se descompun relativ repede pe plante si in plante, iar metabolitii lor au in general o toxicitate redusa sau pot fi netoxici; timpul de pauza la majoritatea produselor este de 12-15 zile (cele pe baza de monocrotofos au o remanenta de peste 40 de zile, iar cele pe baza de bromofos, diclorvos, naled au o remanenta de 5-7 zile, acestea putandu-se utiliza in actiunile de combatere care se impun ca strict necesare cu cateva zile inainte de recoltare). Principalele dezavantaje ale organofosforicelor sunt: remanenta redusa, ceea ce impune repetarea tratamentelor; toxicitate foarte ridicata pentru om si animale (mai ales cele pe baza de azinfos etil); la tratamente repetate apar cu usurinta forme rezistente, mai ales la afide, musculita alba de sera, diptere si acarieni.

Insecticidele organofosforice grupeaza derivati (esteri) ai: acidului fosforic, acizilor tiofosforici, acizilor ditiofosforici, acidului ditionopirofosforic, acidului pirofosforic etc.  

Din grupa produselor organofosforice cu actiune de contact si/sau ingestie fac parte insecticidele pe baza de: azinfos etil, azinfos metil, clorfenvinfos, clorpirifos, clorpirifos metil, diazinon, diclorvos, fentoat, fenitrotion, fosmet, fention, fasolon, metil pirimifos, malation, metacrifos, mecarbam, methidation, naleb, piridafention, profenofos, sulfotep, triclorfon, triazofos, quinalfos, parathion si altele. Insecticidele organofosforice cu actiune sistemica au ca substanta activa: acefate, dimetoat, fosfamidon, forat, heptenofos, monocrotofos, metamidofos, oxidemeton metil, terbufos, vamidotion.

> Insecticide carbamice. Sunt insecticide pe baza de esteri ai acidului carbamic, puternic toxice asupra sistemului nervos (au o actiune de soc rapida, deoarece inhiba acetil-colinesteraza), unele fiind sistemice. Au in general o remanenta mica, perioada de pauza este cuprinsa intre 7 si 15 zile, un spectru larg de actiune, nu se acumuleaza in organisme si prezinta o stabilitate buna la lumina si caldura. Majoritatea sunt foarte toxice pentru om si vertebrate. Totusi, unele dintre ele (cele pe baza de carbaril si pirimicarb) sunt mai putin toxice decat cele organofosforice, mai ales pentru om si animale. Au o larga utilizare in combaterea daunatorilor din sol (viermi sarma, scarabeide, larve de buhe, gargarite etc.) prin tratamente efectuate la seminte. Prin acest mod de aplicare, prezinta o durata lunga de actiune si stabilitate in sol, protejand semintele in perioada de germinatie si plantele imediat dupa rasarire.

Din aceasta grupa fac parte produsele pe baza de: bendiocarb (sistemic), bensultap, carbofuran (sistemic), carbosulfan, carbaril, cartap clorhidrat, fenoxicarb, furatiocarb (sistemic), metomil (sistemic), oxamil (sistemic), pirimicarb, tiodicarb etc.        

> Insecticide pe baza de piretroizi de sinteza. Aceste insecticide, ca produse de sinteza asemanatoare celor naturale (vegetale) din Piretrum cinerariefolium, la inceput au prezentat mari sperante, crezandu-se ca au o remanenta redusa si ca sunt selective, dar in timp s-au dovedit a fi si de durata si neselective. Actioneaza asupra sistemului nervos al insectelor prin contact, ingestie si respiratie, avand o puternica actiune de soc. Aceste produse se utilizeaza in cele mai mici doze (la unii piretroizi se folosesc 5-10 grame s.a./ha). Determina relativ repede formarea raselor de daunatori rezistente. Din aceasta grupa, cele mai utilizate sunt produsele pe baza de: alfacipermetrin, alfametrin, betacipermetrin, bioresmetrin, bifentrin, cipermetrin, deltametrin, esfenvalerat, fenvalerat, fenpropatrin, lambda cihalotrin, permetrin, taufluvalinat, zetacipermetrin etc.

> Insecticide inhibitoare de chitina. Aceste produse sunt derivati ai benzoilureei, care deregleza sinteza chitinei, determinand astfel moartea larvei in momentul naparlirii. Din acest motiv ele se utilizeaza la tratamentele executate dupa depunerea pontei si mai ales pentru combaterea larvelor din primele varste. Nu au efect letal asupra adultilor, dar totusi unele produse pot determina si o oarecare sterilitate a femelelor. Remanenta lor este de 15-25 de zile si se preteaza bine la includerea in schemele de combatere integrata. Sunt produse pe baza de: clorfluazuron, diflubenzuron, flucicloxuron, flufenoxuron, hexaflumuron, teflubenzuron, triflumuron etc.

> Insecticide cu baze chimice diferite. Industria fitofarmaceutica a lansat pe piata o gama bogata de produse, cu larga utilizare in practica de fitoprotectie, care nu pot fi incadrate intr-o anumita categorie (neputand fi prea bine definite), motiv pentru care au fost grupate in categoria de produse diverse. Din aceasta grupa au aparut o serie intreaga de produse pe baza de: acetamiprid, buprofezin, ciromazin, diafentiuron, etofenprox, fipronil, imidacloprid, pymetrozin, tiociclam hidrogen oxalat etc.

> Insecticide pe baza de amestecuri. Pentru marirea capacitatii de combatere a daunatorilor, adesea se formuleaza amestecuri de insecticide, care astfel prezinta un efect sinergic. Aceste produse previn aparitia raselor rezistente. Prin aceasta combinatie unele produse au sansa de a trece in categorii de toxicitate mai reduse, marindu-le astfel posibilitatile de utilizare.

Adesea, prin aceste amestecuri se pot obtine produse care sa manifeste un spectru foarte larg de actiune, in sensul ca vor controla atat unele specii de daunatori cat si unii agenti patogeni. Cele mai cunoscute produse din aceasta cetegorie sunt insecto-fungicidele utilizate la lucrarile de tratare a semintelor inainte de semanat.     




loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }