Etiologia handicapului mintal

Etiologia handicapului mintal

Atitudinea fata de deficitul mintal in epoci diferite ale timpului este diversa: incepand cu exterminarea, ridiculizarea, plasarea in aziluri semicarcerale pana la educare si adecvare educationala.

In lumea antica si in Evul Mediu desi biserica ii chema pe toti oamenii la mila si indurare, societatea era prea putin preocupata de destinul persoanelor cu handicap mintal.

In Roma Antica, de exemplu, o persoana cu handicap mintal era ocrotita doar ca sa-i distreze pe cei bogati si oaspetii lor.

In manastirile catolice si ortodoxe, acest tip de persoane erau tinute ca sa adune pomana.

"In Grecia Antica si India, de exemplu, persoanele cu deficiente mintale erau nimicite si aruncate in prapastie, deoarece familiile lor nu vroiau sa intretina un copil sau o persoana lipsita de minte".[1]

R. Person (1979) aduce la cunostinta cateva etape in abordarea evolutiei gandirii si atitudinilor fata de deficienta mintala:

inainte de 1800, cand problema nu exista din punct de vedere stiintific, ea reprezentandu-se mai ales ca problema sociala;

etapa 1800-1870 cand se intreprind primele cercetari sistematice si se inregistreaza primele demersuri terapeutice si educationale;

aproximativ din 1870 pana la cel de-al doilea razboi mondial, cand apare o orientare clara catre o abordare mai realista si optimista.

Etiologia handicapului mintal este extrem de variata si prezinta o importanta deosebita intrucat cu cat se vor cunoaste mai bine cauzele, cu atat pot deveni mai eficiente masurile sociale si medicale a diferitelor moduri de manifestare ale handicapului mintal.