Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.

Administratie	Alimentatie	Arta cultura	Asistenta sociala	Astronomie
Biologie	Chimie	Comunicare	Constructii	Cosmetica
Desen	Diverse	Drept	Economie	Engleza
Filozofie	Fizica	Franceza	Geografie	Germana
Informatica	Istorie	Latina	Management	Marketing
Matematica	Mecanica	Medicina	Pedagogie	Psihologie
Romana	Stiinte politice	Transporturi	Turism

• Administratie
• Alimentatie
• Arta cultura
• Asistenta sociala
• Astronomie
• Biologie
• Chimie
• Comunicare
• Constructii
• Cosmetica
• Desen
• Diverse
• Drept
• Economie
• Engleza
• Filozofie
• Fizica
• Franceza
• Geografie
• Germana
• Informatica
• Istorie
• Latina
• Management
• Marketing
• Matematica
• Mecanica
• Medicina
• Pedagogie
• Psihologie
• Romana
• Stiinte politice
• Transporturi
• Turism

 

PIATA DE APROVIZIONARE

FURNIZORII DE RESURSE MATERIALE

Fig. 1.1. Cirtuitul economic al unitatilor agricole si de industrie alimentara

Integrarea asigurarii cu resurse materiale in conceptul de marketing (atat ca necesitate, cat si ca posibilitate) este data de caracteristicile comune ale celor doua discipline, si anume :

a) ambele sunt activitati comerciale, chiar daca asigurarea resurselor materiale actioneaza cu porecadere in amonte iar marketingul in avalul procesului de productie;

b) ambele vizeaza obtinerea celui mai mare efect posibil, asigurarea urmareste sa aduca in unitate cantitati mari de resurse materiale, de calitate superioare la preturi cele mai avantajoase, in timp ce marketingul vizeaza maximizarea profitului;

c) ambele activitati sunt purtatoare de risc;

d) ambele activitati urmaresc sa contribuie la imbunatatirea imaginii intreprinderii;

e) ambele activitati sunt in relatie directa cu mediul, efectueaza studii de piata si se afla in cautarea (depistarea) de noi piete;

f)  ambele sunt supuse concurentei acesrbe existente pe piata;

g) ambele iau decizii care angajeaza viitorul intreprinderii.

Din aceste considerente, activitatea de asigurare cu resurse materiale trebuie sa se desfasoare in concordanta cu principiile marketingului, abordarea asigurarii cu resurse materiale prin cercetari de marketing (utilizand metoda aval-amonte) are drept scop aducerea in intreprindere a acelor resurse materiale care sunt strict necesare realizarii programului de productie si desfacere al unitatii. Pentru realizarea acestui obiectiv, in cadrul procesului de asigurare cu resurse materiale, se desfasoara mai multe activitati specifice cu grad de complexitate si dificultate diferit, cum ar fi :

a) Activitati ce se desfasoara anterioare procesului efectiv de asigurare cu resurse materiale, care se refera la :

analiza atenta a programului de productie al intreprinderii in vederea cunoasterii strategiei de dezvoltare a unitatii economice (atat pe termen scurt, cat si pe termen lung);

cercetarea pietei de desfacere si a furnizorilor;

elaborarea unui sistem informational care sa reflecte starea economica si tehnica a unitatii economice;

stabilirea de legaturi reciproce, atat intre unitatile furnizoare si cele consumatoare, cat si in interiorul unitatilor agricole sau de industrie alimentara (intre diferitele subunitati ale acestora), etc.

b) Dimensionarea necesarului de resurse materiale, din punct de vedere cantitativ si calitativ, insotita de solicitarea de oferte de la furnizori, discutii cu furnizorii, primirea de oferte de la acestia,transmiterea comenzilor si incheierea de contracte (insotite de grafice de livrare, daca este cazul), optimizarea rutelor de transport, primirea efectiva de la furnizori a materialelor conform graficelor de livrare, etc.

c) Gestionarea stocurilor care implica activitati cum ar fi :

primirea si receptia cantitativa si calitativa a resurselor materiale;

determinarea suprafetelor necesare de depozitare si stabilirea volumului optim de depozitare a resurselor materiale;

optimizarea stocurilor:

urmarirea si analiza stocurilor prin metode moderne, cum sunt : metoda ABC si metoda maxim - minim;

circulatia interioara a resurselor materiale si alimentare optima a locurilor de munca, etc.

d) Activitati posterioare asigurarii efective cu resurse materiale, care presupune :

organizarea urmaririi realizarii contractelor de aprovizionare;

aprecierea furnizorilor dupa gradul de respectare a clauzelor contractuale;

analiza cheltuielilor de aprovizionare si relevarea cailor de rationalizare sau chiar de reducere a lor (daca este posibil);

intocmirea unor rapoarte de gestiune (documentatie) prin care sa se determine abaterile si masurile de inlaturarea acestora, in vederea desfasurarii unei activitati de asigurare cu eficienta maxima, ect.

In perioada de tranzitie la economia de piata, asigurarea cu resurse materiale se caracterizeaza prin : scaderea productiei de resurse materiale, cresterea exagerata a pretului, promovarea unor masuri nejustificate de protectionism la import (pentru resursele deficitare) sau la export (pentru resursele excedentare) goluri in procesul de asigurare cu resurse materiale determinate de slaba putere de cumparare a unitatilor agroalimentare etc. Cunoasterea problemelor legate de asigurarea cu resurse materiale poate genera diminuarea in prima faza , si chiar eliminarea acestor fenomene negative, mai ales in actuala etapa cand tara noastra se afla intr-un proces complex de integrare in Uniunea Europeana.

Particularitatile pietei resurselor materiale

Circulatia si gestionarea resurselor materiale se face in mod diferit in functie de tipul economiei existent, astfel :

in economia capitalista (de piata) resursele materiale circula pe baza principiilor de marketing, piata avand un caracter liber, concurential;

in economia centralizata (totalitara) resursele materiale circula planificat, dirijat;

in economia de tranzitie se intalnesc atat aspecte ale circulatiei libere cat si ale celei centralizate.

Exista deosebiri semnificative intre piata bunurilor de consum finale si cea a produselor intermediare, particularitati pietei resurselor materiale sunt urmatoarele :

a) Piata resurselor materiale este mai concentrata coparata cu cea a bunurilor de larg consum, intalnindu-se un numar mai restrans de ofertanti si beneficiari, pentru unele produse se poate vcorbi chiar de oligopol al ofertantului (exemplu piata tractoarelor, a ingrasamintelor chimice, a pesticidelor si ierbicidelor etc).

b) Cererea de resurse materiale este deviata din cererea consumatorilor finali ceea ce genereaza necesitatea unui studiu complex a cererii de produse intermediare, pornindu-se de la cererea produselor finale realizate cu ajutorul resursele materiale de catre unitatile de productie agricole si alimentare

c) Motivatia cumpararii produselor intermediare este mai rationala, are un caracter tehnico-economic si are la baza incadrarea produselor respective in tehnologia practicata de unitatile productive (agricole si alimentare beneficiare de resurse materiale), incadrarea in parametrii tehnici, tinandu-se cont de serviciile ce insotesc livrarea unor mijloace tehnice, de asistenta tehnica care se asigura beneficiarului in perioada de garantie, de piesele de schimb ce insotesc utilajele , pregatirea personalului, etc.

Motivatia cumpararii de bunuri destinate consumului final se bazeaza mai mult pe argumente psihologice, emotionale, preferinte, traditii, design, culoare, modele, mod de prezentare, ceea ce nu se intalneste la produsele intermediare.

d) Tranzactiile comerciale pentru resursele materiale necesita o perioada mai lunga de timp, discutiile in vederea finalizarii tranzactiilor se desfasoara intre echipe de specialisti, analizandu-se toate condittiile ofertei alaturi de calitatea resurselor materiale ca atare. In unele cazuri tranzactiile se incheie prin reprezentante comerciale, iar pentru utilajele complexe se apeleaza la societati de consultanta care ofera informatii asupra furnizorilor si produselor sale.

Costurile suplimentare efectuate in timpul negocierilor sunt compensate prin efectele economice obtinute, cum ar fi : realizarea unor randamente superioare, consumuri specifice mai mici, costuri reduse, calitate superioara, preturi de vanzare a produselor finale mai mari, profituri pe unitatea de produs final mai mari, etc.

e) In condittiile trecerii la economia de piata, piata resurselor materiale se caracterizeaza prin aceea ca, atat ofertantii cat si purtatorii cererii sunt agenti economici autonomi, specializati in circulatia bunurilor, piata avand un caracter deschis (liber), dar cu un regim specific. Cererea are in acest caz un caracter ferm si formeaza obiectul unor contracte economice, deasemenea, ferme.

f)  Politica de produs are ca trasatura principala faptul ca cerere este deviata din cererea de consum final, ceea ce face ca aceasta (politica de produs) sa se adapteze tehnologiilor de productie din intreprinderea beneficiara .

Pentru agricultura, caracterul organic al productiei determina o autoproducere in mare masura a unor resurse materiale de natura agricola. In acest sens este foarte important ca managerii (organele de decizie) sa-si fundamenteze hotararile de achizitionare a diferitelor resurse materiale sau de producere in cadrul intreprinderii a resurselor biologice, tinand seama de costul de achizitie si de efectele pozitive in lant ale utilizarii unor resurse de mai buna calitate (ex. achizitionarea de seminte selectionate de la SEMROM sau UNISEM, etc). In acest sens, nu numai efortul de achizitie sau productie trebuie luat in calcul, cI si efectul obtinut (mai mare cand este vorba de resurse materiale de calitate).

g) Referitor la politica de pret pentru resursele materiale preturile sunt in mai mare masura influentate de costul de productie, in sensul ca desi pretul de vanzare se formeaza pe piata in functie de cerere si oferta, totusi avand in vedere destinatia productiva a acestor produse, costul de productie are o pondere mai mare in totalul pretului, in cazul resurselor materiale in comparatie cu bunurile de consum (sau altfel spus marja de profit este mai mica). La bunurile de consum final, mai ales la cele de lux, pretul de vanzare cu amanuntul poate fi de cateva ori mai mare decat costul de productie, acest aspect se datoreaza canalelor lungi de distributie, TVA+ului practicat, impozitelor si taxelor platite statului care sunt mai mari.

In unele cazuri unele resurse materiale utilizate in agricultura sunt sustinute de catre bugetul statului, prin diverse forme , cum ar fi : cupoane pentru a achizitiona samanta, ingrasaminte, executarea lucrarilor mecanice, dobanda bonificata pentru achizitionarea de utilaje, etc. Uneori, statul sprijina producatorii agricoli in achizitionarea de resurse materiale, mai ales a celor deficitare prin scutiri de taxe la import.

h) In politica de distributie trebuie retinut ca in cazul resurselor materiale canalele de distributie sunt scurte, cu verigi intermediare mai putine sau fara intermediari, canalul fiind, in cele mai dese cazuri , de genul producator-beneficiar. De asemenea, canalele sunt inguste, fiind un numar mic de producatori si intermediari , respectiv ceva mai multi beneficiari (canalul se lateste catre beneficiari). Distantele parcurse de resursele materiale pot fi foarte lungi, existand cazuri cand exista un singur producator sau distribuitor in toata tara.

In cele mai dese cazuri intreprinderile care dispun de fonduri financiare, cumpara direct de la producatorul de resurse materiale sau de la reprezentantele comerciale ale acestuia. Comertul prin intermediari are o pondere mai mare pentru intreprinderile de dimensiuni mici (fara putere financiara).

Logistica de distribuire are, de asemenea, o serie de caracteristici aparte, deoarece, mai ales pentru liniile de fabricatie sau utilaje grele, sunt necesare operatiuni de asistenta tehnica pe perioada transportului si montarii. Depozitarea resurselor materiale , in marea lor majoritate nu necesita operatiuni specifice, cu exceptia medicamentelor si a materiilor prime de natura agricola (mai ales a celor perisabile).

i) Referitor la politica promotionala, pentru produsele de consum final aceasta se realizeaza cu preponderenta prin publicitate. Pentru produsele intermediare, politica promotionala se face prin prospecte, pliante, cataloage in care sunt prezentate caracteristicile tehnice ale produsului prin reprezentante comerciale, targuri, expozitii, demonstratii prectice, etc.

In cazul unor mijloace tehnice, demonstratiile practice se fac in mod obligatoriu, fie la producator, fie de beneficiar pentru ca beneficiarul sa constate utilitatea acestora. La produsele de natura agricola beneficiarii nu se multumesc cu buletine de analiza ci se efectueaza analize propriu-zise de laborator (element ce poate fi prevazut si in contract); astfel la produsele de natura vegetala se stabileste gradul de germinatie, continutul in impuritati, starea fito-sanitara, ect.

Produsele care intra in structura ofertei din cadrul pietei resurselor materiale se particularizeaza si ele prin cateva trasaturi caracteristice, dintre care cele mai importante sunt :

a)    conditioneaza, prin locul pe care-l ocupa in procesul de productie, intreaga activitate a unitatii economice utilizatoare. Aceasta particularitate influenteaza asupra importantei, regularitatii si calitatii productiei, pretului de vanzare a produselor finite si a valorii serviciilor, termenelor de livrare, posibilitatilor de realizare a programelor de productie si comercializarea catre unitatile utilizatoare, etc;

b)   forma, compozitia, caracteristicile, prezentarea, calitatea, utilizarea si randamentul resurselor materiale sunt strict delimitate din punct de vedere tehnic, ceea ce face ca sa fie alese, incercate si achizitionate in functie de acesti parametrii;

c)    resursele materiale au o durata de intrebuintare diferentiata in functie de specificul procesului de productie la care participa, precum si de intensitatea (gradul de solicitare) la care sunt supuse. Acest aspect are semnificatie dintr-o dubla perspectiva : cea a utilizatorului (care apreciaza parametrii produselor ce cuantifica performante tehnice cum ar fi : perioada de functionare garantata, randamentele medii ce sunt obtinute etc.) si cea a producatorului ( care urmareste cresterea responsabilitatea pentru buna functionare a produselor si pentru interventia rapida si de calitate in cazul remedierii unor deficiente intervenite pe parcurs, daca este vorba de masini si utilaje agricole);

d)   resursele materiale, dupa o anumita perioada de utilizare, conserva o valoare reziduala atasata acestor bunuri, care reprezinta un indiciu foarte important pentru stabilirea coordonatelor de perspectiva ale pietei in profil secvential;

e)    resursele materiale contureaza o piata cu o structura aparte si cu modificari relativ mai lente decat in cazul bunurilor de consum etc.

Aceste trasaturi definesc, in buna masura, contextul abordarii problematicii asigurarii si gestionarii resurselor materiale, ele se manifesta diferit de la o etapa la alta, in raport cu schimbarile ce au loc in structura si potentialul resurselor materiale pe care le ofera sursele de furnizare, in fluctuatiile de pret care au loc pe piata, in strategiile pe care le adopta detinatorii de resurse, furnizorii acestora fata de evolutia cererii de pe piata. etc.

3. Sisteme si forme de asigurare cu resurse materiale pretabile unitatilor agroalimentare

In cadrul preocuparilor pe care le au atat unitatile economice producatoare de resurse materiale, unitatile beneficiare (utilizatoare ) de resurse materiale (societatile comerciale agroalimentare),cat si societatile comerciale distribuitoare (intermediare) de resurse materiale sunt cuprinse , in principal , urmatoarele activitati :

-resursele materiale sa circule pe traseele cele mai scurte , din punct de vedere al distributiei , de la producator la beneficiar ;

-transportul sa se efectueze in cele mai bune conditii , fara sa fie afectata integritatea calitativa si cantitativa a resurselor materiale ;

-rationalizarea cheltuielilor de transport si a celor de circulatie ;

-cresterea operativitatii in deplasarea resurselor materiale de la producator la beneficiar ,etc.

Toate activitatile enumerate mai sus (la care pot fi adaugate si altele ) au ca principal scop fluidizarea circulatiei resurselor materiale. In domeniul asigurarii cu resurse materiale se intalnesc urmatoarele sisteme si forme de asigurare:

A.    Asigurarea resurselor materiale prin tranzactii directe intre intreprinderile (agentii economici ) producatoare si unitatile beneficiare . Acest gen de canal de distributie are avantajul ca se poate controla (verifica) intreg circuitul resurselor materiale , eliminand totodata intermediarii si comisioanele ce trebuiau platite acestora . Acest sistem de circulatie are ca forme :

a) asigurarea resurselor materiale de catre unitatile agroalimentare prin contracte economice directe incheiate intre producatori si utilizatori;

b) asigurarea prin intermediul reprezentantelor comerciale ale unitatilor producatoare de resurse materiale (reprezentantele comerciale fiind subdiviziuni organizatorice ale unitatilor producatoare, ceea ce insemna ca nu intra in categoria intermediarilor ) ;

c) asigurare cu resurse materiale direct de la poarta societatii comerciale producatoare fara a se incheia un contract economic;

d) asigurarea cu resurse materiale de la piata taraneasca , pretabila mai ales pentru unitatile de prelucrare a produselor agricole care se aprovizioneaza direct de la producatorii care isi vand produsele la piata taraneasca.

B) Asigurarea resurselor materiale prin societatile comerciale intermediare (de distributie cu ridicata , mai ales ) , care cunoaste ca forme:

a)       Asigurarea resurselor materiale prin tranzit este pretabila pentru unitatile agroalimentare de dimensiuni mici si mijlocii cu situatie financiara slaba. Aceasta forma de organizare cu resurse materiale se concretizeaza prin aceea ca produsele tranzactionate , desi sunt asigurate prin intermediul unitatilor de distributie , nu trec prin depozitele acestora . La randul ei aceasta forma de asigurare are doua variante , si anume:   

- asigurarea prin tranzit organizat caracterizat prin aceea ca unitatile de distributie preiau comenzile de la unitatile beneficiare , le centralizeaza , apoi studiaza piata din amonte ( a producatorilor sau ofertantilor de resurse materiale ), depisteaza unitatea care dispune de categoriile de resurse materiale cerute de unitatile agroalimentare , dupa care pune in legatura directa beneficiarul de resurse materiale ( unitatea agroalimentara ) cu ofertantul de astfel de produse (producatorul de resurse materiale sau un alt intermediar ) . Sintetizand , circuitul economic al unei aprovizionari prin tranzit organizat se prezinta conform fig.

F1 B1

F2 X B2

F3 B3

F4 B4

Fig. 2 Circuitul economic al asigurarii resurselor materiale prin tranzit organizat

Legenda:

F1,2,3,4 = furnizorii de resurse materiale

B1,2,3,4 = beneficiarii de resurse materiale ( unitatile agroalimentare )

1. = transmiterea comenzilor de la beneficiari catre unitatile de distributie

= centralizarea comenzilor

3. = studierea de catre unitatile de distributie , a pietei furnizorilor

4. = stabilirea legaturii directe intre beneficiar si furnizor

5.= transmiterea resurselor materiale de la unitatea furnizoare la cea beneficiara

6.= achitarea ,de catre beneficiar , a contravalorii resurselor materiale

asigurarea prin tranzit achitat, care are un circuit identic al fluxurilor de informatii ca la tranzitul organizat, pana la punctul 5 al fig. 2 , urmand ca dupa ce marfa a fost livrata de la furnizor la beneficiar , unitatea intermediara (de distributie cu ridicata sau alta forma de intermediari ) sa achite catre furnizor contravaloarea acesteia , iar beneficiarul (producatorul agroalimentar) sa achite ulterior contravaloarea marfii catre intermediar(vezi fig.3.) . Fiind vorba de o forma mascata de creditare a producatorilor agroalimentari , de catre unitatile de distributie , comisioanele percepute de unitatile intermediare sunt considerabile mai mari ( in aceasta varianta ) fata de tranzitul organizat .

F1 B1

F2 X B2

F3 B3

F4 B4

Fig. 3.Circuitul economic al asigurarii resurselor materiale prin tranzit achitat

Legenda:

F1,2,3,4 = furnizorii de resurse materiale

B1,2,3,4 = beneficiarii de resurse materiale ( unitatile agroalimentare )

1. = transmiterea comenzilor de la beneficiari catre unitatile de distributie

= centralizarea comenzilor

3. = studierea (depistarea )de catre unitatile de distributie , a pietei furnizorilor

4. = stabilirea legaturii directe intre beneficiar si furnizor

5.= transmiterea resurselor materiale de la unitatea furnizoare la cea beneficiara

6. = achitarea ,de catre beneficiar , contravalorii marfii catre furnizor

7. = achitarea ,de catre beneficiar , contravalorii marfii catre unitatea de distributie

b)       Asigurarea resurselor materiale prin depozitele unitatilor intermediare prin care unitatile distribuitoare primesc comenzi de la diversi beneficiari si , pe baza cercetarii pietei furnizorilor , incheie contracte cu furnizorii , organizeaza efectuarea aprovizionarii , transportului , depozitarii , stocarii, intretinerea resurselor materiale pe timpul depozitarii , receptia , livrarea etc. Cheltuielile efectuate de unitatile de distributie prin aceasta forma sunt mai mari decat cele efectuate prin tranzit de aceea si comisioanele percepute de catre unitatile de distributie unitatilor agroalimentare ce se aprovizioneaza prin aceasta forma sunt mai mari.

Asigurarea prin depozit presupune constituirea de stocuri la nivelele corespunzatoare pentru fiecare grupa de marfuri , care sa poata fi livrate la cererea unitatilor consumatoare . In perioada sistemului centralizat de aprovizionare tehnico - materiala a resurselor materiale au fost efectuate investitii insemnate la nivelul unitatilor de distributie ( BATMA, BASPZV , AGROSEM etc. ). Justificarea infiintarii si functionarii formei de asigurare prin unitati distribuitoare ( depozite ) a fost data de faptul ca unitatile agroalimentare erau situate la distante mari fata de unitatile producatoare de resurse materiale , iar prin infiintarea de unitati de distributie in fiecare judet ( sau la cateva judete , cazul FARMAVET ) a contribuit la reducerea cheltuielilor de transport (si de circulatie ) si la aprovizionarea , in timp util , a beneficiarilor cu resursele materiale de care aveau nevoie.

In decursul anilor au aparut diferite variante de asigurare cu resurse materiale, in cadrul formei de asigurare prin depozit , dintre care cele mai importante sunt urmatoarele :

-aprovizionarea unitatilor agroalimentare direct de la depozitele de distributie, la cerere ;

-aprovizionarea , de catre o unitate agroalimentara mare consumatoare de resurse , unitatilor mai mici din aceiasi zona sau microzona ;

-aprovizionarea cu resurse materiale , de catre o intreprindere situata la distanta cea mai mare ( in capatul traseului ) , celorlalte unitati agricole sau alimentare de pe intreg traseul ;

-asigurarea la sediul beneficiarilor cu resurse materiale de catre unitatile de distributie ;

c)       Asigurarea cu resurse materiale a unitatilor agricole si alimentare de catre unitatile integratoare cu care acestea coopereaza in comercializarea produselor . Pentru unitatile agricole sunt considerate unitati integratoare urmatoarele : unitatile de prelucrare a produselor agricole , unitatile de comert cu produse agricole , unitatile ce asigura service-ul pentru agricultura . Pentru unitatile alimentare sunt considerate unitati integratoare societatile comerciale de comert cu ridicata sau cu amanuntul a produselor alimentare.

d)       asigurarea cu resurse materiale prin pietele de gros de produse agricole pretabile pentru industria alimentara . Deci la prima vedere s-ar parea ca acest sistem de asigurare este greu practicabil ( datorita lungimii canalului de distributie), totusi unitatile de prelucrare a produselor agricole pot beneficia de oportunitatea creata de pietele gros, prin surplusul de produse care nu s-a vandut catre angrosisti si care, datorita perisabilitatilor , pe masura scurgerii timpului (in aceiasi zi comerciala) preturile se reduc devenind convenabile pentru unitatile de prelucrare (mai ales prin cantitatea mare supusa tranzactiei ), aceasta cu atat mai mult cu cat oferta de produse agricole este , in prezent , de dimensiuni mici ( determinata de exploatatiile de dimensiuni reduse ).

e)       Asigurarea de resurse materiale prin bursele de marfuri agricole , pretabila de asemenea pentru unitatile din industria alimentara cum ar fi : aprovizionarea cu cereale de catre unitatile de morarit si panificatie, aprovizionarea cu zahar de catre unitatile producatoare de zaharoase, aprovizionarea cu animale in viu de catre unitatile de prelucrare a carnii etc.

f)   Asigurarea cu resurse materiale prin cooperativele de marketing (cooperative sau asociatii de aprovizionare si desfacere, prin grupurile de producatori), reprezinta o forma moderna de asigurare cu resurse materiale practicata cu succes de catre producatorii agroalimentari din Uniunea Europeana, dar care in Romania, datorita experientei nefaste a cooperativizarii dinanite de anul 1990, este greu de creat astferl de structuri de marketing.

g)       Alte sisteme de asigurare cu resurse materiale pentru unitatile agricole si de industrie alimentara , cum ar fi : aprovizionarea prin cooperatie sateasca (cooperative de consum) , aprovizionarea prin schimb de produse (barther ) etc.

Avand la dispozitie toate aceste variante de asigurare cu resurse materiale si beneficiind de libera initiativa , unitatile agricole si de industrie alimentara va trebui sa aleaga acea varianta de asigurare care sa-i satisfaca , in conditii optime , nevoile de consum productiv , dar care , in acelasi timp , sa determine si cele mai reduse cheltuieli de circulatie . Numai in aceste conditii se poate atinge scopul final al oricarui agent economic , acela de maximizare a profitului .

4. Asigurarea la sediul beneficiarilor de catre societatile comerciale distribuitoare sau producatoare de resurse materiale

Asigurarea la sediul beneficiarilor de catre societatile comerciale distribuitoare sau producatoare de resurse materiale ( asigurarea in circuit ) este specifica sistemului de asigurare prin depozit , constituind o preocupare a societatilor comerciale de distributie sau producatoare de resurse materiale , nu numai de a asigura stocuri pentru diferite categorii de resurse materiale ci si organizarea unei retele de distributie prin care , pe baza comenzilor primite , sa se asigure transportul produselor la sediul beneficiarilor , in cantitatile calitatile si structura dorita de acestia (conform contractatelor comerciale).

Aceasta forma de asigurare , prin modul de functionare , reprezinta un exemplu de preocupare din partea unitatilor distribuitoare si producatoare de resurse materiale pentru a se apropia cat mai mult de unitatile beneficiare in vederea satisfacerii nevoilor de consum productiv ale acestora .

Asigurarea cu resurse materiale la sediul beneficiarilor prezinta o serie de avantaje , dintre care cele mai importante sunt urmatoarele :

a)       reducerea cheltuielilor de transport si , totodata , a cheltuielilor de circulatie ca urmare a reducerii numarului intoarcerilor in gol ;

b)       reducerea consumului de carburanti prin reducerea distantelor parcurse pentru aprovizionarea unei unitati beneficiare ;

c)       reducerea consumului de forta de munca si cresterea productivitatii muncii in sectorul de aprovizionare cu resurse materiale;

d)       reducerea pierderilor pe timpul transportului ( cantitative si calitative ) datorita incarcarii -descarcarii mecanizate , a ambalarii corespunzatoare , a reducerii duratei transportului (mai ales pentru produsele perisabile ) ;

e)       sporirea operativitatii in aprovizionarea cu resurse materiale , prin asigurarea resurselor materiale in momentele optime de executie a lucrarilor agricole si in cantitatile dorite de unitatile beneficiare ;

f)   aprovizionarea optima (ritmica ) cu resurse materiale ceea ce contribuie la reducerea nivelului stocurilor la unitatile consumatoare (beneficiare), etc.

Aceasta forma de circulatie a resurselor materiale , desi este considerata ca fiind o forma moderna de circulatie a resurselor materiale , totusi ea a mai functionat si inainte de anul 1970 , dar practicarea ei a fost restrictionata de criza economica din perioada respectiva , care a avut drept urmare penuria de produse intermediare pe piata Romaniei ( si nu numai ) . Aceasta penurie de resurse materiale insotita de lipsa mijloacelor de transport de la nivelul unitatilor distribuitoare sau producatoare a determinat practicarea intr-o mai mica masura a asigurarii la sediul beneficiarilor (deoarece transportul produselor cu mijloace de transport inchiriate de la alte unitati determinau costuri foarte mari si creau dependenta unitatilor distribuitoare de cele care dispuneau de astfel de mijloace auto).

Pentru functionarea (practicarea ) formei de asigurare mentionate mai sus , sunt necesare o serie de conditii fundamentale , dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

a)       abundenta de produse ceea ce inseamna ca oferta de resurse materiale sa fie suficient de mare si omogena ( mai ales din punct de vedere calitativ) pentru a satisface cererea de produse intermediare existentala un moment dat pe piata ;

b)       descentralizarea economiei (crearea economiei functionale de piata) si libera initiativa a agentilor economici pentru alegerea formei de aprovizionare care sa le satisfaca cel mai bine scopul final ;

c)       aparitia si dezvoltarea concurentei intre agentii economici ofertanti de resurse materiale pe piata interna si externa;

d)       crearea si dezvoltarea unor intreprinderi specializate de transport a produselor intermediare ( si nu numai ) ;

e)       desfiintarea monopolului si chiar a oligopolului in domeniul distributiei si producerii resurselor materiale etc.

Pentru buna functionare a acestei forme de asigurare cu resurse materiale , trebuie luate o serie de masuri organizatorice , dintre care cele mai importante sunt urmatoarele :

a)       Organizarea unui serviciu de dispecerat la nivelul unitatii distribuitoare sau producatoare de resurse materiale care sa indeplineasca urmatoarele atributiuni principale :

primirea comenzilor telefonice sau scrise de la unitatile beneficiare;

centralizarea comenzilor pe categorii de resurse materiale ,

analiza comenzilor si depistarea posibilitatilor de satisfacere a lor , respectiv stabilirea ordinii de satisfacere a comenzilor;

urmarirea deplasarii mijloacelor de transport pe rutele stabilite si realizarea unui control permanent asupra modului de respectare a traseelor stabilite de persoanele responsabile cu aceasta activitate ;

primirea documentelor de predare -primire a resurselor materiale de la unitatile beneficiara ( cu acceptul sau neacceptul platii de catre acestea) , aduse de soferi la intoarcerea din cursa ( soferii au si rolul de delegat al firmei distribuitoare sau producatoare ) etc.

b)       Stabilirea unor rute optime pentru deplasarea mijloacelor de transport , in functie de starea drumurilor , categoria mijlocului de transport , gradul de aglomerare a drumurilor etc. Rutele de transport sunt stabilite dus - intors , astfel incat sa se poata realiza cel mai mic cost de transport pe unitatea de produs intermediar aprovizionat .

c)       Asigurarea unei logistici de distributie specifice acestei forme de circulatie a resurselor materiale care presupune existenta depozitelor de resurse materiale , a unui parc propriu de masini , a mijloacelor de incarcare - descarcare , ambalaje de dimensiuni optime ( containere , boxpaleti , cutii etc. ) care sa usureze manipularea fizica a resurselor materiale , un sistem informational functionabil care sa puna in legatura permanenta pe ofertanti cu beneficiarii de resurse materiale etc.

d)       Asigurarea unor mijloace de transport specifice pentru resurse materiale , dotate cu mijloace mecanice de incarcat-descarcat , prin intermediul carora sa se reduca timpul de incarcare-descarcare , respectiv cu instalatii care sa asigure conditiile de microclimat prielnice menite sa se evite deteriorarea resurselor materiale, inclusiv dotarea mijloacelor de transport , cat si a angajatilor delegati pentru aceste activitati ( insotitori ) cu mijloace de telecomunicatii moderne (radio , telefon , statii de telefon etc. ) ;

e)       Organizarea unui sector de lotizare si expeditie a resurselor materiale , care sa primeasca comenzi prin serviciul de dispecerat , sa dimensioneze optim loturile destinate beneficiarilor , loturi ce pot cuprinde marfuri de la depozite diferite . Acest sector trebuie sa se preocupe de containerizarea , ambalarea , aranjarea produselor ( resurselor materiale ) in vagoane , etichetarea cu adresa beneficiarului , sigilarea containerelor etc.

Pentru serviciile prestate , unitatile distribuitoare sau producatoare de resurse materiale percep , pe de o parte plata contravalorii marfurilor aduse la sediul beneficiarilor , iar pe de alta parte plata tarifelor pentru deplasarea marfurilor de la unitatile ofertante la sediul beneficiarului . Acestea din urma pot fi stabilite in doua variante si anume ;

a)       tarife stabilite in functie de valoarea marfurilor aprovizionate si de distanta parcursa de mijloacele de transport pana la beneficiar ;

b)       tarife stabilite numai in functie de valoarea marfurilor aprovizionate.

Sistemul de percepere al tarifelor in functie de valoarea marfii constituie , dupa parerea autorilor , mult mai echitabil decat prima varianta , deoarece se anuleaza "renta de pozitie " pe care o detin unii beneficiari situati mai aproape de unitatile furnizoare , nemaifiind vorba de o concurenta loiala intre beneficiari , atata timp cat deciziile de amplasare a unitatilor intermediare si productive nu pot fi influentate, in niciun fel de beneficiarii de resurse materiale.

5. Asigurarea cu resurse materiale a producatorilor agroalimentari prin intermediul reprezentantelor comerciale ale unitatilor producatoare sau distribuitoare

Din dorinta de a-si mari aria de actiune pe piata resurselor materiale , unitatile producatoare sau distribuitoare de resurse materiale pentru agricultura sau industrie alimentara si-au infiintat propria retea de comercializare , retea care cuprinde , printre altele , reprezentantele comerciale ce reprezinta interesele unitatilor producatoare sau distribuitoare in teritoriu . Reprezentantele comerciale sunt intalnite in mod frecvent in tarile dezvoltate ale lumii , ele jucand un rol important in asigurarea cu resurse materiale a unitatilor agricole si de industrie alimentara ( si nu numai ) .

Reprezentantele comerciale pot fi definite ca acele verigi care actioneaza pe lantul de distributie a resurselor materiale , care sunt subunitati organizatorice ale unitatilor de productie sau de distributie sau unitati distincte si care apara interesul firmelor producatoare sau distribuitoare ( asigura realizarea produselor acestora ).

Reprezentantele comerciale se pot clasifica dupa mai multe criterii de clasificare , cele mai importante fiind urmatoarele :

a)       Dupa modul de organizare si apartenenta patrimoniului , reprezentantele comerciale pot fi:

compartimente , sectii , sectoare de comercializare directa a produselor realizate de unitatile producatoare ;

unitatile cu autonomie , amplasate in teritoriu , care pot fi independente de unitatea producatoare de resurse materiale , dar se supun unor cerinta impuse de " unitatea mama " (unitatea producatoare sau distribuitoare de resurse materiale) ;

unitati care nu apartin patrimonial de intreprinderile producatoare sau distribuitoare de resurse materiale , dar se angajeaza , pe baza de contract , sa comercializeze produsele unitatii producatoare.

b)       Dupa aria pietei careia i se adreseaza , reprezentantele comerciale pentru resursele materiale pot fi :

care actioneaza pe piata locala ;

care actioneaza pe piata judeteana sau zonala ;

care actioneaza pe piata nationala ;

care actioneaza pe piata internationala ;

c)       Dupa perioada de fuctionare, reprezentantele comerciale pot fi :

reprezentante comerciale permanente;

reprezentante comerciale periodice organizate pentru anumite anotimpuri , campanii agricole etc ;

reprezentante comerciale organizate intamplator cu ocazia unor targuri , simpozioane etc .

d)       Dupa natura produselor comercializate, se pot distinge :

reprezentante comerciale pentru produse de natura industriala ;

reprezentante comerciale pentru produse de natura agricola ;

reprezentante comerciale mixte , care comercializeaza atat produse de natura industriala , cat si de natura agricola .

e)       Dupa obiectul de activitate , reprezentantele comerciale pot fi :

pentru comercializarea resurselor materiale ;

pentru prestari servicii ( consultanta ) ;

pentru activitati promotionale etc.

Indiferent de natura lor sau de relatiile pe care le au cu unitatile producatoare sau distribuitoare de resurse materiale, reprezentantele comerciale au urmatoarele avantaje ;

a)       fiind situate foarte aproape de producatorii agroalimentari (reprezentantele comerciale sunt amplasate in zonele mari consumatoare de resurse materiale , pe anumite categorii ) , se reduc distantele dintre unitatile producatoare si beneficiare de resurse materiale Aceasta apropiere are efect asupra cheltuielilor de circulatie , care se reduc simtitor , precum si asupra ritmicitatii asigurarii cu resurse materiale a unitatilor agroalimentare ;

b)       transportul resurselor materiale se face vagonabil ( in cele mai dese cazuri ) ceea ce contribuie la reducerea cheltuielilor de transport pe unitatea de produs;

c)       comisioanele percepute de unitatile producatoare de resurse materiale prin reprezentantele comerciale sunt mai mici comparativ cu cele ce ar fi fost percepute de catre alti intermediari ;

d)       prin intermediul reprezentantelor comerciale se pot efectua studii de piata , pe piata beneficiarilor , cunoscandu-se ceea ce se cere pe aceasta piata , totodata sunt prezentate produsele oferite spre vanzare , existand posibilitatea efectuarii unor demonstractii practice ;

e)       prin intermediul reprezentantelor comerciale pot fi organizate compartimente de consultanta prin care pot fi efectuate studii asupra tehnologiilor de fabricatie sau a utilajelor in favoarea beneficiarilor ;

f)   prin reprezentantele comerciale , situate in zona de consum a resurselor materiale , se asigura ( in conditii mai bune ) serviciile necesare ( prin organizarea activitatilor de service ) atat in perioada de garantie , cat si dupa perioada de garantie ( intretinerea , repararea mijloacelor tehnice si dupa perioada garantie );

g)       asigurarea ritmica si in timp util a producatorilor agroalimentari cu piese de schimb necesare utilajelor si masinilor , precum si cu intreaga gama de resurse materiale nesecare etc ;

In concluzie , reprezentantele comerciale reprezinta o alta forma de atragere a utilizatorilor catre unitatile producatoare sau distribuitoare de resurse materiale , fiind in acelasi timp , si o modalitate de promovare a propiilor produse catre beneficiari , fiind posibile chiar si demonstratiile practice ( in cazul masinilor si utilajelor agricole ).

6. Asigurarea cu resurse materiale a producatorilor agroalimentari prin cooperativele de marketing

Inca de la crearea sa ( in anul 1895 ) , Alinta Cooperatista Internationala a fost preocupata de definirea cooperativei si de eleborarea principiilor ce trebuie sa stea la baza organizarii si desfasurarii activitatii cooperativelor . In decursul timpului , Alianta a facut doua declaratii oficiale privind principiile cooperatiste , prima in anul 1937 si cea de-a doua in anul 1966 . Aceste declaratii au constituit incercari de a explica modul de interpretare a principiilor cooperatiste in lumea contemporana .

In cadrul Congresului Aliantei Cooperatiste Internationale de la Manchester 1995 , s-a incercat o definire clara a cooperativei , conform caruia cooperativa reprezinta "o asociatie autonoma de persoane reunite in mod voluntar , in scopul satisfacerii nevoilor si aspiratiilor comune de natura economica , sociala si culturala prin intermediul unei institutii detinuta in comun si controlata in mod democratic ".

Definitia scoate in evidea urmatoarele trasaturi caracteristice ale unei cooperative :

a)       este o organizate autonoma , adica este independenta de puterea publica (de guvern ) si de alte firme private ;

b)       este o asociere de persoane , unele din cooperative fiind caracterizate ca ' fiinte individuale ' , altele admit termenul 'persoane legale ' care , in multe jurisdictii , includ firme (companii) , acordandu-le aceleasi drepturi ca oricarui alt membru ;

c)       cerintele unui membru pot fi singulare si limitate , ele pot fi diverse , sociale , culturale , precum si pur economice , dar , oricum , cerintele reprezinta scopul esential pentru care cooperativa exista ;

d)       cooperativa este o ' intreprindere ' cu proprietate in comun si organizata democratic , adica dreptul de proprietate este distribuit intre membrii sai pe baze democratice ;

e)       fiecare cooperativa reprezinta , de asemenea , o ' intreprindere ' constituita ca o entitate organizata , ce functioneaza normal pe piata , ea trebuie sa se straduiasca pentru a satisface interesele membrilor in mod efectiv si eficient etc .

Principiile fundamentale ale cooperativismului sunt legate intre ele ( fiind dependente unele de altele ) si sunt , conform declaratiei Institutului National de Studii si Cercetari 'Artifex' - Cooperatia ( Revista de studii si cercetari cooperatiste , Editura Artifex , Bucuresti 1999 ) din anul 1995 , urmatoarele :

a)       asocierea este voluntara si deschisa ;

b)       controlul democratic este exercitat de membrii cooperatori;

c)       participarea economica a membrilor este echitabila si primesc compensatii limitate legate de capitalul subscris , ca o conditie a calitatii de membru ;

d)       autonomie si independenta totala ;

e)       educarea , instruirea si informarea membrilor cooperatori ;

f)   cooperarea intre cooperative ;

g)       preocuparea pentru comunitate .

Cooperativele , ca forme asociative de proprietate , sunt clasificate de catre literatura economica in trei mari categorii, astfel :

a)       cooperative de productie care pot fi : cooperative agricole, cooperative de constructie si exploatare a locuintelor etc ;

b)       cooperative de consum care aveau ca scop desfacerea produselor de anumiti agenti economici ;

c)       cooperative de credit ;

Marele economist Virgil Madgearu grupeaza cooperativele in urmatoarele categorii:

a)       cooperativele de consum , care la sfarsitul anului 1921 erau in numar de 360 , cu 100000 membri si un capital varsat de 15 milioane lei ;

b)       cooperative de credit si economie, care la sfarsitul anului 1921 erau in numar de 72 , cu 9700 membri si un capital varsat de 9,5 milioane lei ;

c)       cooperative de aprovizionare , desfacere si lucru in comun , care la sfarsitul anului 1921 erau in numar de 56 , cu 2620 membri si cu aproximativ 2 milioane lei capital varsat .

Una dintre primele abordari ale cooperativelor de marketing apar astfel evidentiate , chiar daca sub alta denumire , inca de la inceputul secolului 20 (incepand cu anul 1919 ) ,fiind denumite cooperative de aprovizionare ,desfacere si lucru in comun . Alti specialisti in cooperatie includ aceste cooperative de consum si de credit , care ( dupa parerea autorului ) cuprind urmatoarele activitati :

aprovizionarea si desfacerea marfurilor ( inclusiv pentru marfurile

de stricta necesitate ) ;

prestari de servicii ;

mica productie industriala , alimentara si nealimentara

valorificarea , in conditii avantajoase a productiei realizate de

asociatii sai si alte persoane fizice;

acordarea de credite cu dobanda redusa ;

actiuni cu caracter cultural si educativ pentru locuitorii de la orase

si sate , in principal pentru asociatii sai .

Cooperativele agricole specializate in aprovizionarea sau desfacerea produselor detin o mare parte din piata produselor agricole in tarile cu economie de piata dezvoltata si au demonstrat o capacitate apreciabila de adaptare la competitia tot mai puternica de piata si la restructurare sectorului . In Africa , Asia si America Latina astfel de cooperative ofera un mijloc eficient de participare la competitia de pe piata. Reorganizarea si modernizarea cooperativelor in Europa Centrala si se Est si in toate tarile din fosta URSS poate juca un rol determinant in eficientizarea agriculturii si industriei alimentare , adesea element esential in succesul transformarilor economice .

Insa in aceste tari infiintarea cooperativelor ( de orice fel ) se confrunta cu serioase probleme , deoarece in trecut cooperativele erau create de sus in jos , fara liberul consimtamant ( real ) al membrilor , de aceea noile oficialitati si potentialii membri cooperatori au avut si au, in continuare, sentimentul de repulsie fata de organizatiile cooperatiste .

Necesitatea infiintarii unor cooperative de aprovizionare cu resurse materiale a unitatilor agroalimentare este data de urmatoarele fenomeme economice :

a)       Situatia precara in care se afla procesul de aprovizionare cu resurse materiale pentru agricultura si industria alimentara . Producatorul agricol , fiind preponderent cu capital privat ( individual sau asociat ) este incomparabil ca dimensiune economica cu agentii economici din amonte ofertantii de resurse materiale pentru agricultura care sunt de dimensiuni foarte mari si cu cei din aval unitatile de prelucrare a produselor agricole care au aceleasi caracteristici ca si cele din amontele agriculturii .

b)       Cooperativele de aprovizionare sunt constituite din membri ai organizatiilor de producatori sau din producatori agricoli individuali si urmaresc interesul acestora. Interesul producatorilor agricoli este de a se aproviziona cu resurse materiale in cantitatea, calitatea si structura dorita, ceea ce inseamna ca organizatia cooperatista cunoaste foarte bine cererea de consum a producatorilor agricoli, ramanandu-i doar sa studieze piata ofertantilor pentru a-si atinge scopul .

c)       In cazul cooperativelor de aprovizionare pentru unitatile de prelucrare a produselor agricole, acestea ( produsele agricole ) fiind, in majoritatea cazurilor , perisabile , determina unirea eforturilor pentru achizitionarea de produse agricole si aducerea acestora in timp optim , in unitatile de prelucrare .

d)       Dezvoltarea cooperativelor de aprovizionare este strans legata de schimbarile fundamentale intervenite in modelul productiei agricole si alimentare, urmarind specializarea agentilor economici pe activitatile pe care le poate efectua cu maximum de eficienta .

e)       Cooperativele de aprovizionare cu resurse materiale au rolul de a degreva pe producatorul agricol sau din industria alimentara de grija asigurarii cu resurse materiale , acesta fiind preocupat , in exclusivitate , de procesul de productie propriu - zis si de depistarea posibilitatilor de crestere a eficientei economice a cestora .

f)   In marea lor parte, pietele nu sunt accesibile pentru producatorii agricoli si alimentari , iar pentru a cunoaste si anticipa fenomenele ce au loc pe piata (evolutia factorilor de influenta a pietei ) este nevoie de unirea eforturilor producatorilor agricoli ( mai ales a celor individuali ) , eforturi ce se vor rasplati prin preturille ce le vor obtine de pe pietele cele mai avantajoase etc.

Dintre factorii care participa la necesitatea cooperarii producatorilor agricoli si alimentari in domeniul aprovizionarii cu resurse materiale, cei mai importanti sunt urmatorii :

a)       posibilitatile financiare individuale scazute ale gospodariilor familiale (si nu numai) ceea ce insotite de cererea in cantitati relativ mici de resurse materiale nu ar justifica aprovizionarea individuala cu resurse materiale ;

b)       dificultatile intalnite pe piata in ce priveste stabilirea relatiilor individuale cu marii ofertanti de resurse materiale, majoritatea nefiind de acord cu vanzarea produselor in cantitati mici;

c)       inexistenta unor structuri de marketing in domeniul rural ;

d)       accesul limitat al producatorilor agricoli ( mai ales ) la mijloacele de transport moderne si la masinile si utilajele agricole , care necesita fonduri financiare foarte mari si care nu pot fi procurate decat daca sunt unite eforturile mai multor producatori individuali ;

e)       sustinerea , din partea statului , este usor de realizat in cazul producatorilor asociati , comparativ cu individuali etc.

Pentru Romania exista insa 'bariere psihologice ' in infiintarea de cooperative , atat in domeniul productiei , cat si in cel al aprovizionarii resurselor materiale si desfacerii ( valorificarii ) produselor agricole , bariere dintre care pot fi amintite:

a)       in cadrul miscarii cooperatiste sunt cuprinsi membrii care au trasaturi proprii de comportament , cu un anumit nivel de pregatire scolara si intelegere , ceea ce ingreuneaza procesul de unificare a eforturilor in vederea atingerii scopului propus ;

b)       experienta celor ce au trait cooperatizarea agriculturii , modul in care a fost infaptuita si modul de functionare efectiva a cooperativelor din domeniul agricol , au ca efect o anumita retinere din partea producatorilor agricoli (membrilor participanti la infiintarea unei cooperative ) ;

c)       existenta unor stari conflictuale si a unor ambitii nejustificate fac ca sa fie cu greu recunoscuta , de catre toti membrii , persoana care sa devina conducatorul cooperativei ( managerul ei ) etc .

Cu toate aceste neajunsuri , cooperarea in domeniul aprovizionarii cu resurse materiale , depozitarii produselor agricole si alimentare , preluarii si prelucrarii (fabricarii ) produselor agricole , comercializarii , creditarii , asigurarii contra riscurilor reprezinta modalitati moderne de organizare a productiei si comercializarii produseloir agroalimentare care permit integrarea agriculturii tarii noastre in exigentele pietei concurentiale si face agricultura romanesca competitiva pe plan european .

7. Asigurarea cu resurse materiale pentru agricultura si industria alimentara prin societatile comerciale integratoare

Integrarea in domeniul aprovizionarii, depozitarii, prelucrarii, desfacerii, asigurarii contra riscului si incertitudinii, serviciilor si in anumite limite, in domeniul productiei agricole este o componenta importanta a modernizarii structurilor sociale din agricultura si industria alimentara, fiind des intalnite in tarile vest europene (tari cu economie de piata dezvoltata). Din cadrul unitatilor integratoare, cu rol in asigurarea cu resurse materiale pentru agricultura si industria alimentara, fac parte:

a) pentru producatorii agricoli este vorba de unitatile de industrializare (prelucrare) a produselor agricole, unitatile care asigura service-ul pentru agricultura si unitatile care comercializeaza produsele agricole (atat magazinele de desfacere cu amanuntul cat si cele de comert cu ridicata);

b) pentru unitatile din industria alimentara pot constitui unitati integratoare, interesate in buna desfasurare a procesului de productie din industria alimentara, societatile comerciale care au ca obiect de activitate comertul ( cu amanuntul sau cu ridicata) cu produse alimentare.

Producatorii agricoli si cei din industria alimentara (indiferent de forma de proprietate ) se afla, in marea lor majoritate intr-o nevoie continua si acuta de fonduri financiare , cu ajutorul carora sa poata practica tehnologii moderne (performante) capabile sa determine productii medii la hectar sau pe animal aducatoare de venituri substantiale. Pentru procurarea acestor fonduri financiare, producatorii agricoli pot apela la credite ( atat de la banci cat si de la alt agent economic ce au surplus de bani) sau pot practica asa numitele "contracte de colaborare" cu unitatile de prelucrare si de distributie a produselor agricole, contracte practicate cu succes in tarile dezvoltate. De fapt in randul unitatilor integratoare pentru producatorii agricoli intra, in acceptiunea noastra , asa cum s-a mai aratat, tocmai aceste doua categorii de unitati economice.

Aceste contracte de colaborare intre unitatile integratoare si producatorii agricoli sunt incheiate pe criteriul zonal (mai ales pentru produsele perisabile cum ar fi legumele, fructele, laptele etc.), unitati integratoare obligandu-se sa sustina producatorii agricoli, pe intreg procesul de productie si distributie a produselor agricole, prin urmatoarele actiuni mai importante:

a) Sugereaza producatorilor agricoli din imprejurimi ce anume produse sa realizeze (adica ce culturi sa insamanteze , respectiv ce specii de animale sa creasca), in functie de cererea manifestata de consumatorii finali pe piata.

b) Expertii firmelor integratoare sfatuiesc producatorii agricoli in selectia terenurilor si animalelor , a semintelor si a materialului biologic destinat productiei zootehnice, precum si fixeaza perioadele de efectuare a culturilor.

Totodata, sunt sustinuti producatorii agricoli in achizitionarea de material biologic de calitate superioara (seminte, rase de animale etc.) si in executarea lucrarilor de intretinere a culturilor, de cele mai multe ori aceste lucrari sunt efectuate cu mijloace tehnice inchiriate de catre firmele integratoare. De asemenea, unitatile integratoare sprijina pe producatorii agricoli cu furaje sau cu substante chimice de combatere a bolilor si daunatorilor sau de stimulare a cresterii achizitionate de acestea.

c) In laboratoarele unitatilor de prelucrare (mai ales) se determina momentul optim pentru inceperea recoltarii, precum si testarea produselor realizate in sistem clasic (produse ecologice, daca se doreste un astfel de proces tehnologic).Pentru inceperea recoltarii, care se efectueaza zilnic numai in cantitatile ce urmeaza sa intre in procesul de prelucrare sau desfacere (mai ales pentru produsele perisabile) datorita timpului scurt ce trebuie alocat pentru aceasta operatie si din nevoia de crestere a eficientei economice a procesului de recoltare, unitatile integratoare pun la dispozitia fermierilor agricoli masini de recoltat performante.

d) Transportul produselor agricole, de la locul de recoltare la cel de prelucrare sau desfacere (vanzare) se efectueaza, de cele mai multe ori, cu mijloacele de transport ale unitatilor integratoare, care sunt dotate corespunzator.

e) Pregatirea produselor agricole inainte de a intra in procesul de productie sau consum final (sortarea, spalarea, curatirea, preambalarea, ambalarea produselor agricole) se face, de asemenea, mecanizat, cu mijloacele tehnice ale unitatilor integratoare sau inchiriate de catre acestea etc.

Aceste contracte de colaborare, creeaza legaturi stranse (economice si tehnice) intre unitatile integratoare si producatorii agricoli si pot aduce avantaje ambelor parti, deoarece interesele acestora converg.. Dintre aceste avantaje, cele mai semnificative sunt:

a) producatorii agricoli pot conta pe un castig net, deoarece pretul este negociat si stabilit prin contract, tinandu-se cont de sustinerea acordata de unitatile integratoare pe tot parcursul procesului de productie si distributie a produselor agricole (producatorul agricol primeste diferenta dintre pretul stabilit prin contract si nivelul sprijinului acordat de societatile integratoare , care este oricum mai mare decat veniturile ce se obtin in situatia in care se realiza productia pe cont propriu fara sustinerea din partea unitatilor integratoare);

b) producatorii agricoli economisesc investitii foarte mari pe care ar fi trebuit sa le faca pentru asigurarea intregului necesar de masini agricole, care sunt foarte costisitoare, de cele mai multe ori peste puterea de cumparare a producatorilor agricoli;

c) unitatile integratoare, indiferent ca este vorba de unitatile de prelucrare a produselor agricole sau de cele de distributie (cu amanuntul, mai ales) obtin, prin intermediul acestor contracte, produse de calitate superioare si in cantitatile dorite de acestea. Aceste doua avantaje ofera de fapt unitatilor integratoare fondurile financiare necesare sustinerii producatorilor agricoli din zonele in care acestea isi desfasoara activitatea etc.

Dupa parerea noastra, acest gen de colaborare ar fi binevenit pentru agricultura si industria alimentara din Romania, deoarece unitatile de prelucrare a produselor agricole au nevoie de materii prime de calitate , ceea ce contribuie la cresterea competitivitatii produselor agroalimentare autohtone atat pe piata interna cat si pe cea externa. Chiar daca au inceput sa functioneze aceste contracte (vezi cele 200 de ferme create pe acest sistem de catre SC La Dorna SA) exista insa, in momentul de fata, o oarecare retinere din partea unitatilor de procesare a produselor agricole in practicarea "contractelor de colaborare" in tara noastra, datorate unor factori cum ar fi :

a) unitatile de prelucrare a produselor agricole (indiferent de natura lor: vegetala sau animala), in marea lor majoritate duc o lipsa acute de resurse financiare si, in aceste conditii, forta lor economica si financiara nu le permite sa sustina intreg procesul de productie si distributie (cu exceptia, poate, a transportului produselor agricole de la locul de recoltare pana la unitatea de prelucrare). Aceasta deoarece unitatile de procesare care se respecta au investit in modernizarea propriilor tehnologii;

b) comerciantii cu ridicata sau cu amanuntul desi dispun de resurse financiare mai consistente (in comparatie cu unitatile de prelucrare a produselor agricole) nu sunt dispusi sa aloce bani sau mijloace materiale pentru a sustine productia agricola si alimentara interna, de multe ori acestia apeland la produse agroalimentare din import;

c) producatorii agricoli privati nu sunt obisnuiti ca altcineva (unitatile de prelucrare sau cele de distributie a produselor agricole) sa le impuna ce sa cultive sau ce animale sa creasca; cand sa execute lucrarile de intretinere si care sunt ratiile furajere necesare cresterii animalelor; cand sa efectueze recoltatul produselor si in ce cantitate, etc. Acestea raman fidele in continuare, liberei initiative pe care marea lor majoritate au practicat-o inca inainte de 1990.

Totusi, daca unitatile de prelucrare a produselor agricole (mai ales) doresc relansarea productiei si, in consecinta, a pietei produselor agroalimentare in Romania, ar trebui sa se orienteze catre astfel de contracte de colaborare, aceasta cu atat mai mult cu cat, marea lor majoritate, au accesat programe europene pentru modernizarea tehnologiilor , aceste investitii impreuna cu materiile prime de calitate pot contribui la cresterea competitivitatii produselor agroalimentare romanesti pe piata europeana si nu numai.

Cat priveste pe comerciantii de produse agroalimentare, indiferent ca ei se adreseaza pietei interne sau externe, acestea ar trebui sa faca corp comun cu producatorii agricoli si alimentari, dupa modelul Spaniei sau al Portugaliei inainte de aderarea la Uniunea Europeana (in anii 1985-1990), pentru a valorifica, cu maximum de eficienta productia interna; aceasta deoarece in Romania exista potential in aceste sectoare insa nu este suficient de bine valorificat.