QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente alimentatie

Minerale (saruri , elemente, ioni)




Minerale (saruri , elemente, ioni)


Alaturi de celelalte componente din alimente , sarurile minerale au un rol deosebit de important in buna functionare a organismului. Practic nu exista nici o functie vitala care sa se poata dispensa de minerale. In acest context putem afirma ca mineralele sunt baza cresterii ,dezvoltarii , si bunei functionari a organismului iar restul componentelor biochimice din alimente ,sunt,,caramizile" cu care se poate construi un organism sanatos .

Mineralele reprezinta elemente chimice, care se afla ca atare in diferite stari, sau care intra in combinatii cu alte elemente sau substante.
  Un element mineral propriu-zis, asa cum se gaseste in tabelul periodic al elementelor (cu numarul de protoni egal cu cel al electronilor), este de cele mai multe ori, inactiv si inert pentru om, fiind din punct de vedere electric, neutru.  In momentul in care un element neutru trece in forma lui ionica, pierzand sau castigand electroni, mineralul devine activ din punct de vedere biologic. Acelasi lucru se intampla si in cazul elementelor reactive, care interactioneaza cu alte elemente, prin punerea in comun de electroni. Astfel, un mineral activ, fie se comporta ca un purtator de sarcini (ion), fie realizeaza diferite combinatii, conform caracterului sau bazic sau  acid.
  Atunci cand realizeaza combinatii, elementele minerale trec in saruri, in urma diferitelor tipuri de reactii, dintre care, aceea de neutralizare, este cea mai importanta pentru organismul omului, ea desfasurandu-se conform formulei generale



A + B → S + H2O

A= acid
B= baza
S= sare

Sarurile minerale au caractere diferite, in functie de bazele si de acizii din care deriva, astfel incat unele sunt alcaline (bazice) in timp ce altele sunt acide, asa cum se poate vedea mai jos

At + Bs → Sa + H2O

At= acid tare
Bs= baza slaba
Sa= sare acida


As + Bt → Sb + H2O

A= acid slab
B= baza tare
S= sare bazica (alcalina)


Acizii organici (citric, malic, etc.), asa cum se gasesc in mod natural mai ales in fructe, au un caracter acid slab. Deoarece, pe langa acesti acizi, in vegetale se gasesc multe minerale bazice (baze tari), acizii organici vor forma cu precadere saruri usor alcaline. Aceste saruri bazice naturale (malat de potasiu, citrat de calciu, etc.) au capacitatea de a tampona (neutraliza) compusii din corp, care cand se acumuleaza, au tendinta sa  instaleze stari de acidoza.


Relatia dinamica dintre minerale



Ca toti ceilalti compusi activi din punct de vedere biologic, si mineralele din organism se afla intr-o continua miscare. In dinamica lor, ele stabilesc diferite relatii, cu repercusiuni asupra corpului nostru. Perpetua miscare a elementelor minerale influenteaza cu precadere, echilibrul acido-bazic si echilibrul hidro-electric. Sub control nervos si endocrin, organismul incearca sa coordoneze intreaga dinamica a mineralelor, in scopul realizarii unui echilibru. Prima conditie necesara realizarii echilibrului dinamic dintre minerale, consta in existenta in corp a tuturor acestor elemente fundamentale. Acest lucru se poate realiza  doar printr-o alimentatie sanatoasa si diversificata .
  Dupa cum am aratat mai sus, mineralele  in organism nu reactioneaza la intamplare, structurile corpului dispunand de diferite mecanisme de control activitatii acestora. Exista insa, o tendinta fireasca, naturala, de relationare a elementelor minerale. Cunoscand natura acestor relatii, ne putem ajuta organismul in demersul sau de a realiza mai usor echilibrul dinamic dintre minerale .


RELATIA


EXEMPLE

  Stimulare reciproca

  Aflate la nivele optime, calciul si magneziul se stimuleaza reciproc

Concurenta

  Sodiul si potasiul se concureaza reciproc, prezenta unuia in cantitate prea mare avand efecte inhibante asupra celuilalt.

Antagonista

  Calciul si fosforul se franeaza reciproc. Aceasta relatie este pozitiva daca  raportul dintre cele doua elemente nu este


dezechilibrat, deoarece  se realizeaza combinatii in care fiecare element este putin reactiv si relativ inert, asa cum se intampla la nivelul oaselor.



1. Metale, metalide si nemetale



Metalele, dupa cum se poate observa in tabelul periodic al elementelor  , sunt preponderente in natura. Ele poseda capacitati conducatoare, din punct de vedere electric, si ca ioni au sarcini pozitive (cationi).
  Rolul metalelor in organismul omului este deosebit de important. Ele formeaza impreuna cu unele substante de natura proteica compusi fundamentali, care poarta denumirea de metaloproteine, asa cum este de exemplu; hemoglobina. Numeroase substante produse de catre organism ( enzime , hormoni), fie contin metale, fie sunt activate de catre acestea.
  Metalele participa in numeroase procese ce au loc in corpul nostru (respiratie tisulara, pigmentatia parului sau a pielii, metabolism, formarea oaselor, etc.).
  Dintre metalele cele mai importante pentru om sunt:
  - metalele alcaline; care apartin grupei I principale, perioadele 2, 3 si 4 (litiul, sodiul, potasiul),
  - metalele alcalino-pamantoase; care apartin grupei a II - a principale, perioadele  3 si 4 (calciul si magneziul),
  - metalele din grupele secundare (I, II, V, VI, VIII), perioada 4 (fierul, cobaltul, cuprul, zincul, manganul, cromul, vanadiul ).



1.1. NATRIU (SODIU) (Na)

Natriul (sodiul) este un metal alcalin, moale si maleabil, cu simbolul Na, care reactioneaza energic cu halogenii (clorul , iodul, fluorul, bromul ) (formeaza cu acestia saruri haloide ), cu grupare hidroxil , a numeroase substante, cu apa si cu vaporii de apa din aer, cu oxigenul, cu acizii, etc..  Natriul formeaza usor cationi monovalenti, fiind unul dintre elementele cele mai active si reactive. Combinatiile sodiului, coloreaza flacara incolora in galben, iar flacara albastra - produsa de metan, in verde .


Sodiul nu se gaseste in natura in stare pura. Chiar obtinut pe cale sintetica, natriul 'curat', trebuie tinut in diferite medii de protectie, de obicei in petrol, pentru a nu reactiona cu elementele gazoase din aer.
  In natura, sodiul apare sub forma unor saruri, atat in litosfera si in stratul ei de la suprafata; scoarta terestra, cat si in apa marilor si oceanelor. Ca roca, se gaseste cel mai des sub forma de halit . Cea mai intalnita combinatie naturala a natriului este clorura de sodiu .

Atat sodiul, cat si clorul, au o importanta fiziologica deosebita pentru om. Trebuie mentionat insa faptul, ca ambele elemente sunt toxice peste un anumit prag. Cele doua minerale pot ajunge in corp impreunate, prin sarea de bucatarie (clorura de sodiu), sau separate, din sursele alimentare in care natriul si clorul se gasesc legate in altfel de combinatii. Clorura de sodiu se poate forma, dupa necesitati, in organism si daca nu se administreaza in aceasta forma. Ea este importanta pentru hidratarea tesuturilor, fiind implicata si in activitatea eritrocitelor, precum si in reglarea digestiei (stimuleaza formarea acidului clorhidric, in stomac si a carbonatilor sodici in pancreas).
  Pentru majoritatea oamenilor moderni, principala furnizoare de clor, sodiu si clorura de sodiu, este sarea de bucatarie. In aceste conditii, lumea civilizata de azi, a ajuns sa se confrunta mult mai des cu situatia de exces decat cu aceea de insuficienta, din trei motive principale:
  - forma hiperconcentrata, deci foarte reactiva, sub care se gaseste clorura de sodiu alimentara,
  - folosirea aproape abuziva in alimentatia zilnica a sarii ca si condiment,
  - utilizarea pe scara larga a sarii in industria alimentara (amintim ca exista numeroase produse cu sare 'mascata', care desi contin cantitati insemnate de NaCl, nu sunt sarate, asa cum sunt mai toate conservele, mezelurile, multe branzeturi, o gama larga de panificabile, tofu, semipreparate, mancaruri 'instant', etc.). Omul obisnuit cu o hrana semipreparata sau 'de-a gata' isi introduce in organism mult mai multa sare de bucatarie decat isi inchipuie.
  Pentru nocivitatea sarii de bucatarie, deci a clorurii de sodiu, au fost 'invinuite' pe rand, in ultimii 50 de ani, cand sodiul, cand clorul. In realitate, pe de-o parte, nicuna din aceste elemente nu se comporta agresiv daca provenienta lor apartine unor structuri chimice naturale, iar pe de alta parte, ambele minerale sunt nocive cand ajung in organism din formule sintetice de origine minerala (inafara unor tratamente controlate), asa cum sunt unele substante alcalinizante (bicarbonatul de sodiu - este un puternic hipertensiv, hidroxidul de sodiu - chiar si in cantitati infime irita  tesuturile) sau acidifiante (clorura de amoniu, etc. - irita parenchimul renal).
  Clorura de sodiu concentrata (sarea de bucatarie) se comporta, sub aspectul reactiei chimice, hazardant in organism. Este cu neputinta sa se stabileasca o regula generala a virajului  pH-ului determinat de aceasta sare. De la un individ la altul si chiar de la o ora la alta pentru acelasi individ, NaCl poate fi atat un acidifiant cat si un alcalinizant. Aceste schimbari bruste precum si reactiile de compensare determinate de ele, nu pot face decat rau organismului.
  Sarea de bucatarie consumata in exces, provoca hipertensiune cronica si edem prin retentie hidrosodica, care nu mai cedeaza dupa suprimarea clorurii de sodiu din alimentatie. Unele studii arata ca majoritatea bolnavilor hipertensivi trecuti de 50 de ani, au consumat in exces clorura de sodiu, sub forma de sare de bucatarie sau chiar bicarbonat de sodiu, in tinerete.
  Trebuie stiut faptul ca organismul uman dispune de un intreg arsenal neuroendocrin capabil sa mentina nivelul sodiului si a clorului la cote normale, chiar si in cazul unui deficit exogen de sare. Corpul omului insa, nu poseda mijloace eficiente de eliminare a excesului de clorura de sodiu.
  Exista si situatii in care clorura de sodiu se poate dovedi de ajutor pentru organism. Cantitatea de clorura de sodiu introdusa in corp trebuie sa se coreleze intotdeauna cu pierderile de sare, mai ales prin transpiratie, precum si cu dereglajele sau afectiunile de care sufera fiecare in parte.
  La un lucru mecanic considerabil a musculaturii striate (scheletice), lipsa clorurii de sodiu poate bloca transpiratia si inhiba functia renala. De asemeni procesele metabolice pot fi profund perturbate, inclusiv metabolismul fosfocalcic, cu consecinte negative asupra oaselor, articulatiilor si a inimii.
  Se admite un prag maxim de consum de 10g. clorura de sodiu zilnic, la persoanele sanatoase, care depun munca fizica sustinuta. Acest nivel trebuie sa scada, in functie de starea de sanatate si de cota efortului fizic, pana la 0, in cazul persoanelor sedentare.

Necesarul de sodiu se stabileste in functie de tipul de efort fizic, de transpiratie (transpiratia excesiva poate conduce la pierderi masive de sodiu) si de diureza, cai prin care se elimina, din organism, acest metal. Se mai tine cont de starea de sanatate (tensiune arteriala, existenta unor boli cronice sau endocrine, etc.), precum si de tipul de alimentatie (alimentatia vegetariana este in mod obisnuit saraca in sodiu). El este cuprins intre 0,7g si 4g (700mg-4000mg).Doza zilnica recomandata(D.Z.R.) de natriu, pentru persoanele sanatoase care nu depun un efort fizic sustinut, este de 2g (2000 mg). De asemenea, nu trebuie sa se piarda din vedere, nivelul clorului din organism, stiindu-se faptul ca cele doua elemente se combina de preferinta intre ele.
  Organismul uman nu poate elimina mai mult de 7g de sodiu zilnic, prag limita atins doar de o functie renala excelenta.
  Sub aspect calitativ, natriul cel mai sanatos este acela legat organic, asa cum se afla in mod natural in pulpa unor Cucurbitaceae (dovleac, dovlecei, pepeni galbeni, castraveti) precum si in tomate.
  Sursele alimentare bogate in sodiu sunt prezentate in tabelul de mai jos:


Surse alimentare bogate in sodiu



Sursa

Continut Na (mg/100g)

 Sarea de bucatarie

  peste 37.000

  Masline alimentare


  Telemea


  Mezeluri, conserve


  Caviar


  Cas, cascaval, branza topita 


  Panificabile, patiserie, paste fainoase


  Pest marini (neconservati, nesarati)


  Organe


  Oua


  Morcovi, telina (radacina)


  Carne (pasare, mamifere)


  Icre


  Pesti dulcicoli


Leguminoase



1.1.2 Carenta si excesul de sodium


Carenta

  Insuficienta sodiului (hiponatriemia) se manifesta prin: deshidratare, uscarea pielii, hipotensiune, astenie, nevralgii, incetinirea metabolismului glucidelor, instalarea unor tulburari hepatice si pancreatice, hipoaciditate gastrica, crampe musculare, dureri articulare, resorbtie si filtrare renala redusa cu pierderi importante de lichide si de electroliti, disfunctii cardiace.
  Hiponatriemia poate fi:
  - carentiala de aport (diete alimentare prea sarace in sodiu,),
  - indusa (alimentatie prea bogata in dulciuri),
  -  patologica (determinata de anumite afectiuni - insuficienta corticosuprarenala, boli renale, etc.),
  -  de pierdere (determinata de: efort fizic, caldura, transpiratie  excesiva, diureza crescuta, varsaturi intense, diaree prelungita, soc anafilactic).


Excesul
  In lumea contemporana, excesul de sodiu (hipernatriemia) se intalneste mult mai frecvent decat starea carentiala, ca o consecinta a utilizarii aproape abuzive in alimentatie a surselor cu excedent de sodiu.
  Excesul de natriu genereaza intoxicatii, hiperexcitabilitate nervoasa, sete, hipertensiune arteriala, boli cardiovasculare, rezistenta scazuta la caldura, edeme. Pe termen mediu si lung, consecintele hipernatriemiei pot fi devastatoare (hipertensiune cronica, infarct, chiar cancer - dupa mai multi cercetatori).
  Hipertensiunea arteriala cronica generata de hipernatriemie, nu mai cedeaza dupa limitarea cantitativa a sodiului.  Statisticile arata ca majoritatea hipertensivilor maturi sau batrani, au abuzat de sarea de bucatarie(clorura de sodiu) in tinerete.
  Prin mecanisme neurohormonale sau pe cai fiziologice de compensare, nivelul sodiului creste in organism in: insuficienta cardiaca, edem de origine cardiaca sau renala, ingestie nesatisfacatoare de lichide, hiperaldosteronism, diaree si voma.



1.2. Fierul (Fe)

Ferul sau fierul, este un element mineral metalic, cenusiu-argintiu, solid, important in organismul uman, atunci cand realizeaza combinatii din ioni di, tri sau hexavalenti.

In stare pura, fierul nu se gaseste in natura, fiind prezent sub forma de oxizi, dioxizi, hidroxizi, sulfati, tiocianati, etc.. Din sol, fierul ajunge in plante si de aici in organismul animalelor si in hrana omului .



1.2. Fierul in organismul omului


Forma cea mai activa de fier pentru organismul uman este Fe2+ (ionul feros, fierul bivalent). Cationul Fe3+ (ionul feric, fierul trivalent) este mai raspandit in lumea vegetala, in timp ce ionul bivalent este specific lumii animale. Exista cateva vegetale, cum este cicoarea, care contin pe langa fier trivalent si cantitati insemnate de fier bivalent. Fierul trivalent se absoarbe mai greu la nivelul intestinului subtire si in organism va trece in forma feroasa activa (in urma unor reactii de reducere) sau in forme  de  depozite, ca feritina.
 
Cationul de fier formeaza  usor baze, mai ales hidroxid  feric [Fe(OH)3 ]  si hidroxid feros [Fe(OH)2 ] . O proteina, apoferitina, care prezinta aviditate pentru hidroxizii cu fier cu care se combina, face posibila inmagazinarea fierului in ficat, splina, maduva osoasa si mucoasa intestinala, de unde este redistribuit, in proportia necesara in maduva hematopoietica.
 Desi fierul trivalent din sursele vegetale de hrana este mai greu accesibil corpului omului, acesta prezinta anumite avantaje:
  - se absoarbe lent, punand la dispozitie organismului acest metal in mod treptat si pe o perioada mai indelungata.
  - nu exercitastres oxidativ si nu genereaza radicalii liberi .
  In organismul omului, prezinta insemnatate atat ferul anorganic, cat si cel organic (legat de structuri proteice). Ferul anorganic participa activ la procesele de oxido-reducere, fiind implicat, atunci cand se lega cu sulful, si in activitatea enzimatica. Ferul legat organic, indeplineste functii esentiale, ca acelea de respiratie tisulara (prin hemoglobina) sau de activitate enzimatica (prin citocromoxidaza).
Fierul mai este folosit, in cantitati mici, pentru sinteza mioglobinei.
  
Totalul de fier din organismul unui adult, nu este mai mare de 5 g, fiind repartizat in felul urmator:

 


TIP


g

  Fier total



  Fier eritrocitar



  Fier de depozit (Feritina)



  Fier tisular



  Fier circulant




1.3. Vanadiu (V)


Vanadiul este un mineral metalic moale, cenusiu-argintiu, greu oxidabil .

In natura, vanadiul se gaseste rar in forma pura, intalnindu-se mai frecvent ca oxid sau ca sare in diferite roci. Desi nu este rar, apare totusi in cantitate mica, in amestec cu alte elemente, in mineralele din clasa silicatilor si fosfatilor. In sol, concentratia in vanadiu este infima .

Intrucat in natura vanadiul se gaseste in cantitati foarte mici, sursele de hrana, cel putin acelea fara adaosuri sintetice, contin cantitati minuscule din acest metal.
  Cel mai mult vanadiu se gaseste in: polen, pesti , fructe de mare, cerealele integrale si in ridichi. Aceste surse, daca nu provin din zone poluate, cu siguranta ca acopera toate cerintele corpului, fara niciun risc a unor reactii adverse, chiar daca se consuma in cantitati mari .

1.3.1.Vanadiul in organismul omului


Nu s-a putut stabili in ce masura omul are nevoie de vanadiu. Cercetarile efectuate asupra vanadiului in legatura cu corpul omului, nu au semnalat manifestari nespecifice in cazul lipsei totale a elementului din organism. Totusi, s-a constat ca in timp ce barbatii se pot lipsi in intregime de acest element, femeile reactioneaza pozitiv la dozele de vanadiu provenite din sursele alimentare naturale. Cateva miligrame de vanadiu, in cazul persoanelor de sex feminin, ajuta in conceptie si in sarcina, atenueaza anemia si scade riscul aparitiei sau a agravarii osteoporozei.
  Deocamdata, ipotezele cu privire la efectele hipocolesterolemiante exercitate de catre acest metal, nu au fost confirmate.
  Se stie ca vanadiul formeaza pigmenti metalo-proteici cu structura porfirinica, asemanatoare clorofilei si hemoglobinei , putand, probabil, inlocui intr-o oarecare masura metalele de baza din miez (fierul, magneziul, etc.). Exista insa ipoteza, conform careia, daca vanadiul depaseste un anumit nivel, necunoscut azi, este posibil sa blocheze o parte din hemoglobina, producand anemii.
  Cazurile de exces de vanadiu se intalnesc la persoanele la care metalul a ajuns in organism prin sursele contaminate cu pulberi industriale. Impactul vanadiului din suplimente si medicamente asupra organismului, nu este indeajuns studiat .



1.4. Potasiul


Potasiul, numit si kaliu, este un element metalic de o mare importanta  pentru organismul uman, indeplinind o serie de functii esentiale pentru viata.
  Raspandirea acestui metal in natura este larga, insa cantitativ se gaseste cu mult mai bine reprezentat in lumea vegetala decat in cea animala. De aceea, acoperirea necesarului de kaliu, care este de circa 3 g , nu poate fi realizata fara sa se recurga la surse vegetale de hrana.
  Potasiul este implicat in metabolismul tuturor elementelor si compusilor , activand numeroase enzime , si hormoni (insulina, adrenalina).  Kaliul, de asemenea, este un depurativ eficient, deoarece ajuta la eliminarea din organism, odata cu apa, a reziduurilor, atat prin transpiratie cat si prin urina.
  In corpul omului, potasiul se localizeaza cu precadere in interiorul celulelor, in timp ce sodiul predomina in vecinatatea exterioara al lor. Intre cele doua elemente, prin faptul ca sunt purtatoare de sarcini electrice, se stabileste o relatie, de o parte si de alta a membranei celulare, contribuind impreuna la buna functionare a tuturor tesuturilor, iar in cazul celulelor nervoase, la declansarea si transmiterea impulsurilor. Insa, atunci cand raportul dintre potasiu si sodiu este dezechilibrat, de cele mai multe ori in favoarea natriului, care ajunge mai usor si mai mult in organism prin sarea de bucatarie  , au loc dezechilibre care sunt resimtite foarte repede de catre sistemul nervos si de catre musculatura, indeosebi de cea a inimii, dar si de catre tesuturile cutanate si subcutanate, care se infiltreaza cu apa, rezultand edemul. Daca in doze optime cele doua elemente se comporta cu "amicitie", atunci cand intervin modificari de raport, intre ele se naste o relatie de concurenta, cu eliminare a competitorului mai slab. De aceea, atunci cand se recurge la o hrana bogata in potasiu, sodiul are tendinta de a se elimina din organism si invers. Acest lucru poate fi valorificat in beneficiul corpului, in scopul combaterii efectelor negative ale excesului de natriu. De asemenea, se mai recomanda suplimentarea surselor de hrana bogate in potasiu, in cazul bolilor cardio-vasculare si al celor renale.
  Toate sursele vegetalele contin potasiu, concentratia acestui element fiind mai mare in organele carnoase ale plantelor (legume si fructe ), in tuberculi (cartofi) si in boabele legumuinoaselor (linte, mazare, soia, fasole). Dintre sursele de origine animala, doar pstii pot aduce un aport satisfacator de potasiu.
  Deficitul de potasiu (hipokaliemia) se poate manifesta sub diverse forme, dupa sensibilitatea individuala. De obicei, semnele care insotesc aceasta stare carentiala, se exteriorizeaza prin: oboseala, slabiciune musculara, sete, spasme ale pleoapelor, miscari involuntare ale muschilor fetei,hipoglicemie , edeme, bradicardie, aritmie, senzatii de sufocare, iritabilitate nervoasa. Deficitul sever de potasiu, produce paralizie


1. Magneziul (Mg)


Magneziul este un elementfoarte important, avand influente directe asupra metabolismuluii, digestiei si psihicului. Acest mineral activeaza numeroase enzime regasindu-se si in structura unora dintre acestea. De asemenea, prezinta un efect usor laxativ si combate sau previne starile usoare de depresie. Deoarece prezinta un efect vasodilatator, magneziul actioneaza benefic si asuprap aratului circulator .   Suplimentarea surselor de magneziu, nu este recomandata doar in cazuri in care rezulta din analizele sangelui un nivel prea scazut al acestui element, ci si intr-o serie de afectiuni, stari psihice alterate  sau simptome ca: depresie, tristete, melancolie, apatie, anxietate, maini si picioare reci, afectiuni hepato-biliare, tulburari coronariene, hipertensiune, migrene, diabet.
 Doza zilnica  necesara de magneziu se situeaza in jurul valorii de  0,3 grame (300 mg), ceea ce este destul de mult, daca socotim ca, spre exemplu, un kilogram de capsuni de abia daca contine 125 miligrame. Cele mai bogate surse alimentare de magneziu sunt: cacao, ciocolata amaruie, verdeturile proaspete de culoare verde-inchis (frunze de patrunjel, frunze de marar, ceapa verde), fructele uscate (smochine, curmale, stafide), semintele oleaginoase (migdale, arahide, nuci, dovleac, alune, floarea soarelui). In medie,  200 de grame din produsele mai sus enumerate acopera necesarul zilnic de magneziu.  Ca si in cazul potasiului, sunt sarace in magneziu produsele de origine animala (laptele si derivatele,ouale, carnea). Persoanele care consuma preponderent astfel de surse de hrana, mai ales cand le asociaza cu produse hiperconcentrate (zahar si zaharoase, paine alba si produse de patiserie, grasimi alimentare ) se confrunta cel mai des cu stari carentiale.
  Deficitul de magneziu (hipomagnezemia) se manifesta  prin excitabilitate neuromusculara - mai ales cand se asociaza cu o carenta in calciu (asa numitul factor Marsh- Bendel implicat in mecanismul biomolecular al contractiei musculare ), crampe musculare (carceii sunt un semn al deficitului de magneziu), circulatie periferica deficitara - in special cand si fierul este la un nivel scazut, scaderea capacitatii de concentrare si memorare, calculoza renala sau biliara. In cazul copiilor, batranilor si  a adultilor cu sensibilitate mai mare, carenta in magneziu se poate manifesta prin semne cutanate (eczeme, aparitia unor vanatai in afara oricarui traumatism) si prin amortirea degetelor mainilor


1.6. Seleniul(Se)

Seleniul este un microelement de care organismul are nevoie in cantitati foarte mici (aproximativ 0,15 miligrame zilnic). Acest element, prin actiunea antioxidanta, franeaza procesele de imbatranire si scade riscul aparitiei unor boli cronice, inclusiv a cancerului.
  In cazul fumatorilor, organismul consuma cantitati mari de seleniu, ca masura de protectie impotriva substantelor daunatoare existente in fumul de tigara. De aceea, fumatul, atunci cand nu se suplimenteaza sursele bogate in acest mineral, induce carenta  in seleniu, predispunand si mai mult la imbolnavire.
  Sursele  alimentare cele mai bogate in seleniu sunt:pestii marini, algele, fructele de mare, cerealele (incoltite, integrale, fulgi), ficatul, usturoiul si ceapa.
  Seleniul, pe cat de benefic este in cantitati moderate, pe atat se poate dovedi de daunator in cantitati mari. S-a demonstrat ca atunci cand ajunge in organism prea mult seleniu, de obicei prin abuz de suplimente sau de cereale, acest element angajeaza tulburari nutritionale uneori grave, fiind responsabil si de aparitia cariilor dentare, mai ales la copii



1.7. Zincul (Zn)


Zincul este un microelement, de care organismul are nevoie in cantitati foarte mici. Cu toate acestea, lipsa acestui mineral din corpul uman, poate aduce probleme de sanatate, uneori grave.
  Importanta acestui metal, consta mai ales in faptul ca poseda o mare putere catalitica, ceea ce inseamna ca activeaza multe enzime (peste 70). Datorita acestei proprietati, zincul intervine in desfasurarea normala a metabolismului precum si in activitatea endocrina. De asemenea, acest mineral, creste rezistenta organismului in fata stresului si imbunatateste performanta intelectuala.
  In conditii de stres, organismul consuma si elimina foarte mult zinc, ceea ce poate conduce la epuizarea  elementului. De aceea, in fata acestui fenomen atat de raspandit in zilele noastre, nevoile de zinc sunt mai ridicate.
  Carenta de zinc se manifesta prin intarzieri de crestere la copii, exfolierea pielii, atenuarea simtului olfactiv si al celui gustativ, caderea parului, vindecare greoaie a ranilor, diminuarea functiei sexuale, incetinirea ratei metabolice, instabilitate emotionala, hipertrofia prostatei, ateroscleroza.
  Ca si in cazul fierului, formele de zinc din alimentele de origine animala, sunt mai accesibile organismului decat cele provenite din hrana vegetala. Cele mai bogate surse de zinc, sunt:  pestele oceanic, fructele de mare, ficatul, carnea slaba, drojdiile, cerealele germinate, cerealele integrale, , semintele de dovleac si cele de mustar, nucile, castanele, tomatele, sfecla, fasolea, soia, mazarea uscata.
  Calciul, fosforul, acizii grasi nesaturati si vitamina A, favorizeaza absorbtia si utilizarea zincului, in timp ce alcoolul, zaharul si cafeaua se comporta ca inhibanti. Totusi, s-a constatat ca daca este consumat in cantitate mica, vinul natural de calitate, exercita un efect  pozitiv asupra zincului din organismul omului .



1.8. Calciul (Ca)


Dintre toate minerale, calciul este probabil cel mai cunoscut, cantitatea necesara pentru organism  fiind destul de mare. In medie, un adult are nevoie de aproximativ 0,8 g de calciu zilnic, cantitate care creste in sarcina si alaptare cu 40%. De asemenea,  adolescentii aflati in perioada de crestere accelerata, trebuie sa beneficieze zilnic de mai mult de un gram de calciu.
  Se stie ca acest mineral intra in constitutia oaselor si a dintilor, precum si ca prezinta un efect usor calmant, prin diminuarea excitatiei nervoase. Insa rolul calciului este cu mult mai vast, multe probleme de sanatate derivand din deficitul sau. O multitudine de reactii din organismul nostru se petrec cu consum de calciu,  procese ce produc cu usurinta epuizarea elementului si instalarea  fenomenelor carentiale, care se manifesta acut -  prin senzatie de slabiciune,  tremuraturi, sudori reci, senzatie de sufocare, palpitatii, sau cronic - prin astenie si decalcifieri ale oaselor sau dintilor.Stresul , emotiile puternice, reactiile alergice sau consumul de zahar rafinat si de zaharoase, produc in organism pierderi importante de calciu, prin neutralizarea capacitatii electrice (ionice).
  Calciul este un mineral "dificil"  inca din faza de absorbtie. In prezenta altor substante din hrana, trece in forme inactive, care nu mai trec in sange, evacuandu-se intestinal. Dintre compusii care blocheaza calciul inca inainte de traversarea peretilor intestinului subtire, se numara: zaharoza - prezenta in proportie de 99,9% in zaharul rafinat;  acidul oxalic - prezent in cacao, macris, spanac, piper si ciocolata; acidul acetic  - din otet si muraturi;  acidul fitic  - aflat in cantitati mari in coaja cerealelor si in bors; nitritii - apar ca E-uri in mezeluri; precum si acidifiantii -  introdusi  in special in bauturile racoritoare. Este recomandat ca in cazul consumului unor astfel de produse sa nu se administreze, simultan cu ele, surse de hrana bogate in calciu, dar la urmatoarea masa, sa se renunte complet la mancarea cu antagonisti, consumandu-se hrana cu mult calciu.
 
Cele mai bogate in calciu sunt semintele de susan si cele de mac (80g asigura doza zilnica necesara unui adult), urmate de lapte (2-3 cani de lapte asigura cerintele zilnice) si derivatele ei, de ouasi de fructele uscate (smochine, curmale, stafide). Din prelucrarea laptelui, rezulta zerul, care rar se foloseste in alimentatia omului, preferandu-se utilizarea lui in furajarea animalelor. Trebuie insa sa se stie, ca in zer se extrage aproape tot calciul, branza rezultata in urma prelucrarii,  fiind mult saracita in acest element. Din punct de vedere chimic, zerul este un lactat de calciu, forma foarte accesibila si benefica organismului, mai ales in cazul persoanelor alergice.
  O alimentatie echilibrata si variata, care apeleaza si la sursele naturale cu calciu,  poate sa fereasca organismul de starile carentiale si de neplacutele lor urmari .


1.9. Borul (B)


Borul este un element secundar, de care organismul are nevoie in cantitate mica. Daca sarurile de bor obtinute pe cale chimica sunt mai mult sau mai putin toxice pentru om, sursele alimentare naturale, nu prezinta niciun pericol, din contra, aduc servicii sanatatii. Acest mineral se gaseste mai mult in: fructele inca necoapte, fructele deshidratate (prune, smochine, stafide), nuci, alune de padure, lapte si oua .
  Alaturi de vitamina D, borul este un stimulent al absorbtiei, asimilarii si activitatii calciului. Pentru femeile aflate inaintea sau in timpul  menopauzei, cel putin sub aspectul mentinerii unei densitati osoase corespunzatoare (prevenirea osteoporozei), borul provenit din sursele naturale se dovedeste de mare folos .



2. Fosforul (P)



Fosforul este un element  prezent in toate celulele organismului uman, nici un proces metabolic neputandu-se desfasura in lipsa lui. Transformarea tuturor energiilor latente  (potentiale) in energii exprimabile (forta psihica, forta fizica, energie metabolica) sunt intermediate de catre molecule care contin in mod obligatoriu fosfor. De asemenea, depozitarea calciului in oase, dar si in unghii si dinti, nu poate avea loc, daca nu se realizeaza combinatii, al caror rezultat este formarea de saruri cu fosfor (fosfatul de calciu).
  De mare importanta pentru celule, indeosebi pentru cele ale sistemului nervos, sunt anumite grasimi (lipide) care contin fosfor, denumite fosfolipide sau fosfatide, dintre care cele mai cunoscute sunt lecitinele si cefalinele. Acestea intra in structura membranelor celulare, contribuind la schimbul adecvat de substante dintre celula si mediul extern ei. Pentru  neuroni  (celule care alcatuiesc sistemul nervos), fosfatidele sunt compusi de baza in alcatuirea tecilor neuronale (mielinelor), exercitand atat o functie de protectie, cat si una activa, in ceea ce priveste transmiterea impulsurilor.
  Fosforul, de asemenea intra in structura unor proteine foarte importante pentru organism, asa cum este de pilda fosfocreatina, compus care asigura baza energetica a muschilor. Regasindu-se in anumite structuri proteice, fosforul mai indeplineste si rolul de enzima .
  O importanta deosebita, reprezinta legatura dintre calciu si fosfor. Cele doua elemente realizeaza combinatii chimice importante, contribuind impreuna la formarea si mentinerea in conditii optime a oaselor si a tesuturilor conjunctive. Insa, cand raportul dintre cele doua elemente nu este corespunzator, ele se comporta ca antagoniste si concurente, ceea ce inseamna ca elementul mai bine reprezentat are tendinta de a-l anihila pe cel mai slab. Pentru a mentine la un nivel optim raportul dintre calciu si fosfor, organismul omului detine mecanisme complexe de control, care se desfasoara sub influenta sistemului nervos central, precum si a sistemului endocrin. Se scrie si se vorbeste foarte mult despre glanda tiroida si disfunctiile sale, insa mai rar se abordeaza problemele paratiroidelor, care sunt patru glande, aflate in spatele tiroidei. Sub coordonare nervoasa, aceste organe endocrine, secreta produsi endocrini, numiti parathormoni, care controleaza aproape in intregime metabolismul fosfo-calcic. Totusi, chiar si in afara unor disfunctii ale paratiroidelor, care nu sunt atat de rare, pe cat in general se crede, printr-un aport de surse alimentare, care au compozitie dezechilibrata in ceea ce priveste raportul dintre calciu si fosfor, pot sa intervina perturbari al metabolismul fosfo-calcic.
  Alimentele de provenienta industriala (mezelurile, cremele de uns pe paine, ciocolata, margarina, branzeturile, etc.) au adesea adaugate, diferite substante cu fosfor, mai ales fosfati si lecitine de tip "E". Din acest motiv, de obicei, in organism ajunge mult mai mult fosfor decat calciu. S-a constatat, ca in tarile dezvoltate, hipocalcemiile sunt adesea mai frecvente decat in tarile sarace, tocmai ca o consecinta a excesului de fosfor din alimente. Poate si mai periculoasa, mai ales in cazul copiilor, este prezenta acidului fosforic, fie el si foarte diluat, mai ales in unele bauturi racoritoare carbogazoase. Astfel de sucuri, nu numai ca decalcifiaza, dar si contribuie la precipitarea unor saruri la nivelul aparatului urinar, cu formare de microlitiaze si litiaze, cunoscute sub denumirea uzuala de "nisip sau pietre la rinichi".
  Cei care recurg la surse naturale de hrana, sunt scutiti de cele mai multe ori de asemenea probleme, cu conditia existentei in alimente al celor doua elemente, la nivele corespunzatoare. Insa, trebuie sa se stie ca anumite  alimente, prin continutul ridicat de fosfor in comparatie cu calciul, cer o completare a surselor calcice. Dintre produsele cu mult fosfor, dar cu prea putin calciu, amintim: pesti, arahidele, nucile, semintele de dovleac, soia, fasolea boabe, mazarea, pastele fainoase. In alte alimente naturale, raportul dintre fosfor si calciu este echilibrat, asa cum  se intampla in cazul unor surse ca: susanul, migdalele, alunele de padure,oul, smochinele, stafidele,  iaurtul, laptele, patrunjelul, morcovii, telina.
Semintele oleaginoase  (floarea soarelui, alunele, susanul, macul, etc.) sunt importante, nu atat sub aspectul continutului total de fosfor, cat prin cantitatea indestulatoare de lecitine naturale din compozitia lor.
  Principalul inhibant al fosforului, ca si in cazul calciului, este zaharul rafinat, acesta putand crea situatii de carente, care se intalnesc destul de des la amatorii de dulciuri. Fructele dulci si mierea, prin continutul mare de fructoza, sunt mici consumatoare de fosfor, caci acest zaharid se poate metaboliza fara transformarea prealabila in compusi intermediari cu fosfor (nu necesita fosforilare). Scaderea nivelului fosforului, mai poate fi cauzata de tratamentele mai indelungate,  cu suplimente farmaceutice, care contin fier sau magneziu.
  Necesarul de fosfor, nu este foarte mare, 1 gram asigurand doza de care are nevoie organismul intr-o zi . Acesta inseamna ca 120 g de seminte de susan, 500 g de branza proaspata sau un litru de lapte acopera cerintele in acest element, pe durata a 24 de ore. Totusi, in conditii de efort fizic solicitant, crestere rapida, sarcina sau alaptare, suplimentarea necesarului de fosfor este obligatorie.
  Deficitul de fosfor, se exteriorizeaza prin: astenie, oboseala musculara, demineralizari osoase, aparitia cariilor, caderea parului, tulburari nervoase, disfunctii renale, scaderea capacitatii intelectuale, tulburari sexuale, stagnarea cresterii la copii. In cazul adolescentilor aflati in faza de crestere accelerata, precum si in acela al gravidelor sau  a femeilor care alapteaza, sursele bogate in fosfor  trebuie suplimentate.
  Atunci cand in organism se afla prea mult fosfor, pot apare semne similare cu cele ale deficitului, insa cu manifestari mai severe. De asemenea, excesul de fosfor, poate provoca si alte dereglari sau afectiuni ca anemie, microlitiaza sau litiaza urinara.


Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }