Mierea de albine

Mierea de albine   

Este considerata pe drept cuvant aliment si medicament. Atat mierea cat si  celelalte produse apicole au avut valente alimentare si terapeutice inca din cele mai vechi timpuri. In ceea ce priveste consumul de miere si produse apicole s-au gasit imagini pictate in pesteri (Bicorp, Spania), din perioada epocii de piatra, care infatiseaza extragerea de catre om a mierii din scorburi.
  Din antichitate, se pastreaza papirusuri din Egipt, cu indicatii terapeutice ale mierii, indeosebi asupra pielii ranite sau arse, dar si cu privire la tratamentul bolilor de stomac. In vechea Indie, in Vede, apar texte cu privire la efectele spirituale si tamaduitoare ale produselor apicole. In scrierile antice grecesti, cat si in cele indiene,  mierea este descrisa ca un produs care prelungeste viata. Table de argila mesopotanice, datate din anii 2700 i.C., mentioneaza, de asemenea, mierea ca medicament.
  Dovezile arheologice, atesta faptul ca in jurul anului 1500 i.C., in Egipt, apiterapia era bine cunoscuta, ea utilizand in scopuri medicinale, pe langa miere si alte produse apicole, ca propolisul sau ceara. Cele trei produse ale stupului, in Grecia lui Aristotel, erau de asemenea foarte pretuite din punct de vedere terapeutic.
  Dioscoride (44-90 d.C.), in opera sa in 5 volume "De Materia Medica", citeaza in mod frecvent mierea, dar si alte preparate rezultate din activitatea albinelor. In opera sa, medicul si botanistul grec, recomanda pentru diferite afectiuni, combinarea plantelor medicinale cu mierea.
  In Evul Mediu, produsele apicole erau considerate a fi leacuri de baza in tratamentul afectiunilor.  Exista mii de scrieri, pastrate din perioada medievala, care dau indicatii terapeutice pe baza  produselor stupului, incepand cu lucrarile lui Avicena ( 980 -1037 e.n.), filosof si medic iranian, care considera mierea a fi, un remediu eficace pentru afectiunile cardiace.
  In secolul al XIV-lea, sub titlul de 'Medicina Profetului', in lumea araba, circulau o serie de texte care laudau efectele binefacatoare ale mierii).
  Dimitrie Cantemir (2673-1723), domn al Moldovei si mare carturar, in lucrarea sa 'Istoria ieroglifica', considera mierea a fi; 'o bautura de doftorie'   .
  Incepand cu secolul al XX-lea, se bun bazele stiintifice ale apiterapiei. Astfel apar centre, institutii si clinici specializate in acest domeniu. La noi in tara, in 1965, apicultura organizata se reuneste familiei internationale 'Apimondia' (Federatia Internationala a Asociatiilor de Apicultori). In cadrul acestei institutii, in Romania, functiona un sector medical de apiterapie, care, din pacate, astazi nu mai exista.
  Apiterapia, odata cu trecerea timpului, nu a intrat nicio clipa in vreun con de umbra, ramanand, cu o mare continuitate, un aliat de nadejde pentru sanatatea omului .

Mierea de flori si mierea de mana

Mierea de flori

Mierea de albine, rezulta din nectarul florilor, prin adaugarea unor secretii glandulare Pentru a elabora 1 kg de miere, albinele trebuie sa viziteze intre 2 si 7 milioane de flori. Mierea rezulta din siropul aromat colectat din glandele nectarifere ale florilor, materie prima, care sufera transformari sub actiuneaenzimelor din gusa si din intestinul albinei.
  Principala enzima prezenta in mierea de albine, este invertaza, care scindeaza molecula de zaharoza (diglucida din randul ozidelor ), in componentele sale; glucoza si fructoza. Astfel, mierea reprezinta un amestec fizic, aproape echidistant de glucoza si fructoza. Atunci cand invertaza se epuizeaza, mierea se zahariseste (cristalizeaza), devenind mai putin dietetica. In cazul mierii naturale, cristalizarea depinde de raportul dintre glucoza si fructoza. Atunci cand nectarul florilor contine mai multa glucoza, asa cum se intampla in cazul florilor brassicaeaelor (rapita, hodolean, stupitul cucului, etc.),  mierea cristalizeaza mai repede. Mierea recoltata din florile unor specii la care nectarul contine mai multa fructoza, asa cum este salcamul, cristalizeaza greu.
 Mierea nenaturala(artificiala), obtinuta din zahar invertit , nu cristalizeaza, in timp ce mierea naturala, prin faptul ca se zahariseste, poate fi o garantie a naturaletei produsului. Insa prin faptul ca si-a pierdut invertaza, dar si ca o consecinta a continutului ridicat de zaharoza, acest produs cristalizat, este in mai mica masura benefic organismului, dar oricum, cu mult mai sanatos decat zaharul rafinat.
  Pentru a-si recapata consistenta lichida, mierea cristalizata se poate introduce in baia de apa (bain marie), la 40 ^oC. Prin faptul ca fructoza este foarte higroscopica, produsul cristalizat va extrage apa din aer, revenind la starea lichida.
 Mierea naturala , pe langa invertaza, contine, in mod obligatoriu si enzima amilaza, care catalizeaza reactia de scindare a amidonului, in componente glucidice cu structura mai simpla, denumite dextrine.
  Pe langa acesti fermenti, mierea de flori si mierea de mana, contin, dupa cum se poate vedea mai jos, diferite alte substante, care le confera proprietati dietetice si curative .

Mierea de mana

Plantele , poseda glande nectarifere atat in interiorul florilor, cat si pe alte organe vegetale (frunze, ramuri, petiol, scoarta, etc.). Glandele care produc nectar la nivelul florii sunt situate de obicei la baza ovarului sau a petalelor, numindu-se glande nectarifere interflorale, iar cele aflate altundeva decat in floare, se numesc glande nectarifere extraflorale.
  Albinele prepara, pe langa mierea interflorala (miere de flori), si o miere extraflorala. Acesta din urma nu o colecteaza in mod direct, albinele culegand niste mici picaturi de nectar, care proveni din secretia unor insecte mici din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor si lachnidelor. Aceste insecte mici se hranesc cu sucurile plantelor, ajutandu-se de un stilet (prelungire ascutita a aparatului bucal), cu care strapung tesuturile vegetale. Ele retin  in corpul lor, numai substantele azotate eliminand, inca inainte de digestie, zaharurile, de care nu au trebuinta, sub forma unor picaturi mici. Albinele colecteaza aceasta  mana, aducand-o in stup.
  Mierea de mana provine de la unele specii de plante, mai ales de arbori ca: bradu, molidul, pinul, zada, artarul, stejarul, frasinul, etc..
  Mierea de mana este mai inchisa la culoare decat mierea florala, contine mai multe saruri minerale si are in compozitie o substanta puternic bactericida, existenta si in mierea de flori, insa in cantitati mai mici, denumita inhibina. Mierea de mana, deoarece contine cantitati mari de fructoza si de dextrine (oligoglucide rezultate din degradarea amidonului), cristalizeaza greu, cu exceptia mierii de zada (larice) care se zahariseste foarte repede, chiar inainte de a fi scoasa din stup.
 

In tabelul de mai jos, prezentam, compozitia mierii florale si a celei de mana:

Mierea ca aliment

Mierea se foloseste ca aliment, sub forma de produs natural al stupului , dar si sub forma seminaturala sau artificiala.

Mierea artificiala, este un aliment cu multe neajunsuri, care se obtine din Zahar invertit, si se poate prepara si in conditii casnice. Sa nu ne lasam insa amagiti, caci un astfel de preparat nu poate fi nicidecum sanatos, argumentele celor care sustin contrariul fiind cam 'subtiri'. In practica, este vorba de obtinerea unui amestec fizic concentrat de glucoza si de fructoza, elemente, ce s-au separat din combinatia anterioara, adica din zaharoza (zahar). Ori se stie ca ambele monoglucide, sunt, daca se afla in concentratii mari, chiar mai periculoase decat in forma originara, cristalina, intrand in categoria glucidelor cu  gluvcidelor cu absortie foarte rapida . Zaharul invertit este un produs siropos, solubil in apa, cu gust dulce, care rezulta din hidroliza zaharozei. El este utilizat pe larg in industria alimentara, ca indulcitor, atragand numeroase critici din partea nutritionistilor si al multor medici.
  Se pune intrebarea, de ce mierea naturala, care are o compozitie asemanatoare, este sanatoasa, in timp ce solutiile de zahar invertit sunt daunatoare? Trebuie stiut faptul ca mierea adevarata de albine este un produs oarecum invers mierii sintetice, prin faptul ca prin prezenta unei enzime numite invertaza, se opune cristalizarii, in timp ce mierea artificiala, din contra, apare ca un preparat obtinut din degradarea (invertirea) cristalelor de zahar (vezi tabelul de mai jos). Invertaza, prezinta un efect benefic asupra organismului, si impreuna cu alte substante importante (minerale ,vitamine, substante antibiotice naturale), care lipsesc cu desavarsire din produsul artificial, confera mierii naturale, valoare pentru om .

Solutiile de zahar invertit se utilizeaza adesea si pentru falsificarea mierii, amestecandu-se cu ea, sau inlocuind-o in totalitate .

Mierea naturala :

Compozitia mierii, variaza in functie de speciile de plante de la care albinele colecteaza nectarul, dar si de alti factori: clima, conditiile din stup, densitatea plantelor melifere, etc.. In medie, compozitia detaliata a mierii de albine, este redata in tabelul de mai jos :

Beneficiile mierii in alimentatie

Mierea naturala, pe langa priprietatiile curative, prezinta si avantaje alimentare. Acest produs prelucrat de albine, se constituie in cel mai sanatos si mai natural indulcitor, fiind folosit pentru corectarea gustului si indulcirea unor preparate, ca: ceaiuri alimentare , deserturi, siropuri salate ,sucurinaturale, ( etc).

   Dezavantajele alimentare ale mierii naturale

  Desi nu este un produs selectiv, continand pe langa zaharurienergetice si alti nutrienti, asa cum se poate vedea in tabelul de mai sus, totusi, mierea este un furnizor de glucide cu absortie rapida. Din acest motiv, se cere moderatie in ceea ce priveste consumul acestui produs ca aliment. Din punctul de vederea al actului hranirii, este bine ca mierea sa fie considerata a fi o mirodenie sau un condiment .

Mierea de albine ca produs natural dietetic si curativ

Prin compozitia sa, mierea maturalamierea naturala, poseda calitati dieteticedietetice si terapeutice demonstrate .In acest sens ,mierea are actiune diuretica antibiotica si cicatrizanta ,putanrd fi un aliment util in pastrarea  si intarirea imunitatii .

Proprietatile antibiotice ale mierii

S-au efectuat numeroase cercetari si experiente cu privire la efectul bactericid si bacteriostatic al mierii de albine, toate demonstrand existenta acestei proprietati, mai ales asupra tulpinilor patogene de streptococi, stafilococi, colibacili, Sallmonela si Proteus vulgaris. Actiunea antibiotica pe care o poseda mierea, se datoreaza mai multor factori care converg, cum ar fi:
  - concentratia mare de glucide,
  - pH-ul de contact, scazut (aceasta aciditate, nu se mentine in tubul digestiv, deoarece acizii organici din miere au potential bazic, adica formeaza sarurisaruri alcaline),
  - existenta unor substante propriu-zis bactericide (inhibina, unele substante din nectarul florilor vizitate de catre albine),
  - prezenta acidului formic .

Efectul diuretic al mierii

S-a observat ca mierea stimuleaza rinichiul, avand in acelasi timp, un efect antiseptic asupra aparatului urinar .

Actiunea cicatrizanta a mierii

Mierea, la nivelul plagilor si ulceratiilor, stimuleaza granulatia si conduce la cresterea glutationului in secretia plagilor, contribuind la cicatrizarea ranilor si a ulceratiilor .

Prin compozitia sa mierea are actiune si asupra aparatului cardio-vascular .

Mierea contine glucoza (substanta necesara activitatii muschiului cardiac), potasiu si o substanta aproape identica ca structura si ca activitate, cu acetil-colina. Acetil-colina, prin faptul ca produce vasodilatatia vaselor mai mici de sange (arteriole, capilare), contribuie la scaderea tensiunii arteriale. Datorita tuturor acestor substante, mierea se dovedeste a fi cardiomiotonica si usor hipotensiva.
  S-a constatat, de asemenea, ca mierea amelioreaza circulatia coronariana si ca creste nivelul de hemoglobina .