QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Inceputurile si dezvoltarea criminalisticii in romania










Universitatea   'Spiru Haret'

Facultatea de drept si administratie publica



MASTER – Criminalistica






INCEPUTURILE SI DEZVOLTAREA CRIMINALISTICII IN ROMANIA




CUPRINS :



I. INTRODUCERE


II. INCEPUTURILE CRIMINALISTICII IN LUME


III. INCEPUTURILE SI DEZVOLTAREA

CRIMINALISTICII IN ROMANIA


IV. CONCLUZII









BIBLIOGRAFIE :


Hans Gross Manualul judecatorului de instructie

V. Berchesan, Valorificarea stiintifica a urmelor infractiunii. Curs de tehnica criminalistica., vol I, Editura Little Star, Bucuresti, 2002, p. 9.

A. Fratila, R. Constantin - Expertiza grafica si rationamentul prin analogie - Editura Tehnica, Bucuresti., 2001,   p. 7.

George Maxim “Revista politiei moderne” , Iasi

Quételet (1796-1874), savant belgian. A fost printre primii statisticieni care au inceput sa aplice rezultatele teoriei probabilitatilor si a statisticii matematice in studiul fenomenelor sociale.

Petru Panzaru, Conditia umana din perspectiva vietii cotidiene, Editura Albatros, Bucuresti, 1981, p. 52.

I Tanoviceanu, Un pericol national - cresterea criminalitatii in Romania, Iasi, 1896; I. Tanoviceanu, Mersul criminalitatii mari in Romania, in „Curierul judiciar”, 1907; Gr. Dianu, Criminalitatea si cauzele ei in Romania, Bucuresti, 1907; S.G.Longinescu, Pravila lui Vasile Lupu si Prosper Farimacius, Bucuresti, 1908; Constantin Meissner, Copii cu rele porniri si Scoalele de indreptare, Tipografia Nationala, Iasi, 1909; I Ionescu Dolj, O idee noua in penologie. Tribunalele de minori, Craiova, 1911 ; C. Balan, Cauzele criminalitatii, Focsani, 1928; Al.Rosca, Delincventul minor, Cluj, 1932; Petre Pandrea, Criminologia dialectica, Bucuresti, 1945.

Octavian Loghin, Curs de criminologie, partea I, Iasi, 1970 si Curs de criminologie si stiinta penitenciara, Iasi, 1973 ; Lucia Moldovan, Curs de criminologie, Cluj, 1976; Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Editura Academiei, 1981 .

Ion Gheorghiu-Bradet, Criminologie generala romaneasca, Brasov, 1993 ; Aurel Dincu, Bazele criminologiei, Editura Proarcadio, Bucuresti, 1993 ; Ortansa Brezeanu, Minorul si legea penala, Edit. All Beck, Bucuresti, 1998 ; Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Edit. All Beck, Bucuresti.

Prima inchisoare pentru minori a luat fiinta la Manastirea Cernica, Jud. Ilfov, in 1868 aceasta s-a mutat la Schitul Balamuci in vederea infiintarii uni case de corectie, de aici s-a mutat la Manastirea Casciorei jud. Vlasca iar in 1878 la Manastirea Mislea. Din anul 1883 aceasta inchisoare avea sa ramana si singura pentru minori pana la primul razboi mondial.

Sutu, Nicolae. Memoriile Principelui Nicolae Sutu, mare logofat al Moldovei (1798-1871) (Les mémoires du Prince Nicolae Sutu, grand chancelier de Moldavie).

Carol Davila, medic roman de orgine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra.

Gh. Banu - Protectia copilului in Romania, brosura editata in 1931 la Bruxelles (traducere)

C.I. Parhon, Necesitatea unui studiu amanuntit al delincventilor, in Revista de drept penal si Stiinta penitenciara, Bucuresti, 1930, p.123-127 ; C.I. Parhon, Constitutia somato-psihica si raporturile ei cu criminologia, Revista de drept penal si Stiinta penitenciara nr.3-4/1930; C.I. Parhon, Raporturile dintre psihiatrie, stiinta dreptului penal si criminologie, Revista de drept penal si Stiinta penitenciara, nr.8-9/1936.

Gh. Banu , Igiena copiilor delincventi, in Revista de drept penal si Stiinta penitenciara nr.1 si 2, 1990, p.19.

D. Calinescu Dactiloscopia si portretul vorbit

Raportul asupra activitatii Cercului de studii penale, penitenciare si de politie stiintifica pe anul 1921 - 1922, prezentat de E. Decuseara - Directorul statisticii judiciare - in adunarea generala a Cercului din 3 dec. 1922 si publicat in Revista penala nr.9 si 10, 1922, p.326-331 . (Eugen Decuseara, Extras din Buletinul statistic al Romaniei, Bucuresti, Tipografia F. Göbl, 1920).

Petre Ionescu Muscel, Savantul criminolog Enrico Ferri, profesorul si opera sa, in Revista pozitiva penala si penitenciara, 1929, nr.1, p.5-14 si Jean Radulescu, Un mare savant Enrico Ferri, in Revista de drept penal si stiinta penitenciara, 1928, nov - dec., p.3-15.

Iulian Teodorescu, Primul nostru jubileu, in Revista de drept penal si stiinta penitenciara, 1930, p.1-7.

Andrei Radulescu, Centenarul Regulamentului Organic al Tarii Romanesti”, Bucuresti, „Curierul Judiciar”, 1933, p.4.





I.        INTRODUCERE

Activitatea justitiei de prevenire si combatere a criminalitatii, necesita descoperirea urgenta si completa a infractiunilor, identificarea infractorilor, determinarea fara nici un dubiu a vinovatiei lor si in raport cu aceasta, aplicarea pedepselor prevazute de legea penala. In acest scop organele de urmarire penala si instantele de judecata au dreptul si in acelasi timp obligatia de a recurge la toate mijloacele permise prin care se poate stabili adevarul, situatie valabila si in cazul judecarii pricinilor civile.

Una dintre stiintele care s-a impus in vederea prevenirii si combaterii criminalitatii este criminalistica. Criminalistica este stiinta care elaboreaza mijloace si metode tehnico-stiintifice, precum si procedee tactice destinate descoperirii , fixarii, ridicarii, examinarii si interpretarii probelor judiciare, efectuarii expertizelor si constatarilor tehnico-stiintifice, in scopul prevenirii si descoperirii infractiunilor, identificarii faptuitorilor si administrarii probelor necesare aflarii adevarului in procesul judiciar.

Aparitia criminalisticii ca stiinta de sine statatoare, s-a datorat cresterii fenomenului infractional si imposibilitatii contracararii faptelor de natura penala doar prin simpla aplicare a normelor de drept.

La inceput criminalistica a fost definita atat ca o „stiinta a starilor de fapt din procesul penal” de catre intemeietorul ei, reputatul profesor si judecator de instructie Hans Gross , cat si ca o politie tehnica „sau politie stiintifica” ca urmare a faptului ca mijloacele si procedeele criminalistice erau folosite indeosebi de catre organele de politie.

Pe parcurs, aceste denumiri au fost abandonate, fiind consacrat termenul de „criminalistica” potrivit caruia in desfasurarea procesului penal, in afara organelor de politie, participa si alte organe judiciare.

Abordata in sens larg, criminalistica cuprinde un ansamblu de metode si procedee folosite atat in examinarea urmelor si mijloacelor materiale de proba, cat si in conducerea unei anchete, inclusiv in administrarea probatoriilor in cauza.

Prin urmare, sfera de actiune a criminalisticii se intinde pe durata intregului proces judiciar, ea contribuind, deopotriva, atat la determinarea materialitatii faptelor, cat si la dovedirea vinovatiei faptuitorului identificat prin metodele si procedeele acesteia.[2]

In ultimele decenii, criminalistica mondiala a inregistrat procese deosebite, lucru care i-a determinat pe unii teoreticieni ai dreptului penal sa afirme ca in domeniul realizarii justitiei, atat secolul al XX-lea cat si secolul XXI s-ar caracteriza prin ponderea fara precedent a probatiunii stiintifice. Din momentul in care a inceput sa constientizeze apartenenta sa la o comunitate sociala omul a considerat ca faptele antisociale au un insemnat pericol. Drept consecinta acestea au fost incriminate, comiterea lor atragand anumite pedepse, fizice sau pecuniare.

La inceput regulile respective erau integrate moralei si li se conferea o anume          ' greutate' prin intermediul normelor morale, a cutumelor, a religiei (notiunea de “pacat”), apoi a regulilor juridice si normelor de drept.

Desigur ca odata cu instituirea unor forme incipiente de sistem judiciar si cu desfasurarea primelor adevarate procese a aparut si necesitatea demonstrarii comiterii faptelor prin existenta si prezentarea probelor, pentru ca descoperirea faptei este in mod necesar urmata de:

- stabilirea naturii ei (omor, lovire, vatamare corporala, furt, viol, fals, etc.).

- stabilirea imprejurarilor in care s a comis fapta ( timp, loc, stare psihica s. a. m. d.).



- identificarea infractorului sau a infractorilor ) si / sau a altor persoane ( coautor, complice, tainuitor, victima, . . . )

- dovedirea vinovatiei / nevinovatiei.

Cum toate aceste activitati inseamna si probe, un ansamblu important dintre ele presupun existenta unor bogate cunostiinte de criminalistica.

Aceasta este promotoarea unor metode si mijloace apte de a se incadra in standarde stiintifice si a situa imaginea oferita asupra imprejurarilor faptei celor chemati sa infaptuiasca actul de justitie la nivelul corespunzator cu adevarul in cauza.

Ea este in acelasi timp elaborata si desfasurata ca activitate concreta in conformitate cu normele procedurale ale dreptului penal.

In 1928 George Maxim[4] spunea : 'Ce va putea face un licentiat in drept pus sa ancheteze a doua zi dupa numirea sa, cand el nu are alte cunostiinte decat cele cateva sute de articole ale Codului Penal si de procedura penala? Punerea lui insa la curent, de pe bancile facultatii, cu toate mijloacele speciale ale criminalistilor practicieni ii dau putinta sa se foloseasca in cercetarile lui criminalistice de toate mijloacele ajutatoare si nu sunt sute, ci mii'.

Intradevar, metodele si mijloacele tehnico tactice elaborate sau imprumutate de criminalistica din alte domenii isi gasesc aplicarea in munca de cercetare ca si in cea de descoperire si chiar prevenire a infractiunilor.

Complexitatea lumii, continua evolutie a cunoasterii umane si atragerea ( utilizarea ) in comiterea infractiunilor a tot mai multe tehnici si mijloace moderne, au impus criminalisticii sa adapteze si sa preia pentru scopuri cele mai diverse cunostiinte din chimie, fizica, cibernetica, genetica, etc.

Desi importanta si utilitatea criminalisticii in bagajul de cunostiinte al oricarui jurist este absolut evidenta, se constata in ultimul timp o trecere a criminalisticii in planul secund ca importanta printre materiile de studiu in facultatile de drept.

Pe de alta parte, chiar studiul este destul de sumar, formal, criminalistica ramanand in aparenta o activitate oarecum invaluita in mister, o “ supra-specialitate ” , un “domeniu prohibit” pentru unii sau “neinteresant”   ( in sensul de “nelucrativ” ) pentru altii.

Ca dovada a faptului ca trecerea in planul secund a cunostiintelor de criminalistica ori chiar omiterea lor din curricula universitara a studiilor de drept este o eroare sta marturie Germania, unde dupa ce cu aproximativ 20 de ani in urma s-a renuntat la studierea criminalisticii la Drept, azi se fac serioase eforturi de reintroducerea acestei materii, existand chiar o asociatie neguvernamentala cu acest scop.


II. INCEPUTURILE CRIMINALISTICII IN LUME

Ca stiinta autonoma, Criminalistica s-a format la finele secolului XIX. Poate una dintre motivatiile acestei tardive decantari ar putea fi neincrederea si lipsa de interes a juristilor vremii pentru potentialul ajutator al stiintei in materie de probatiune.

Incepand cu formele empirice de lupta cu criminalitatea, conceputa cu inteligenta si abilitate de intaiul patron al Sigurantei politiei pariziene, E.F. Vidoq, contemporanul lui Napoleon, treptat aveau sa-si faca aparitia primele elemente ale unei stiinte chemate sa slujeasca aflarii adevarului in justitie.

Progresul stiintelor naturii si mai ales, dezvoltarea cunostintelor de medicina legala face ca inceputurile criminalisticii sa se lege de locurile cu mare criminalitate, Paris 1795, Viena 1804.

Aceasta perioada cunoaste activitatea de pionerat a statisticianului L.Quetelet [5] (1796 1874) pentru masuratori cantitative asupra omului si activitatilor sale –desprinderea primelor elemente de antropometrie si criminologie.

In anul 1893 – Hans Gross judecator de instructie si profesor de drept penal publica 'Manualul Judecatorului de instructie' si introduce termenul prin care 'System der Kriminalistik' apare ca ' Siinta a starilor de fapte in procesul penal'. Apare astfel explicit termenul de Criminalistica.

Rand pe rand evolutia stiintelor aduce noi si noi valente Criminalisticii, care le preia rapid si se adapteaza:

* apare si se dezvolta dactiloscopia ca mijloc de inregistrarea si identificare;

* in 1839 incepe sa fie folosita tot mai frecvent fotografia judicara Daguerre ;

* in 1885 se dezvolta antropometria criminala Bertillon ;

* in 1873 este creat si incepe sa fie folosit microscopul modern;

* in 1985 este dezvoltat studiul grupelor sanguine prin reactii de precipitare si este folosit frecvent in Germania in cercetarea omorurilor;

* in 1865 - Mendel si altii, incep cercetarile privind transmiterea genetica cromozomiala ;

* in 1894 – Hans Gross incepe sa predea la Viena primul curs facultativ de Criminalistica ;

* in 1909 – Jules Reiss creaza la Lausane Institutul de fotografie judiciara, care va deveni Institutul de politie stiintifica;

* in 1913 este fondata scoala de la Graz ( H. Gross), scoala de la Munchen si scoala de la Lyon – creata de Edmond Locard ;

* in S. U. A. incepand cu 1945 Berkeley University si John Jay College din New York sunt cele mai celebre scoli de Criminalistica alaturi de FBI Academy, Germania Bundes Kriminal Amt , Franta Identite Judiciare Paris, Anglia Home Office Forensic Lab. Londra Metropolitan Forensic Science Lab. ;


III. INCEPUTURILE SI DEZVOLTAREA CRIMINALISTICII IN ROMANIA

Si in tara noastra, inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost preocupati de apararea drepturilor si intereselor lor, luand masuri pertinente epocii respective, impotriva acelora care atentau la valorile lor, pe care prin faptele lor nesabuite, le puneau in primejdie. O prima forma de protectie a societatii a reprezentat-o editarea unor legi care prevedeau sanctiuni pentru cei vinovati.

Pe parcursul trecerii timpului, viata a demonstrat insa ca numai normele de drept nu erau suficiente, fiind nevoie de crearea unui mod de actiune care sa permita descoperirea actului ilicit si a celor care-l comiteau.

Aceasta, cu atat mai mult cu cat secolele XIX si XX au cunoscut si o accentuare a fenomenului infractional.

Admitand ca „etapele gandirii contemporane se ridica pe fundatia gandirii creatoare anterioare” - cum foarte inspirat s-a exprimat un autor roman - voi incerca sa prezint in continuare cateva din cele mai sugestive incercari sau demersuri care au condus in timp la conturarea unor momente ce pun in termeni de continuitate sau reflecta specificul romanesc si in dezvoltarea criminologiei.

Desi despre criminologie in adevaratul inteles al cuvantului putem vorbi doar din momentul in care aceasta s-a desprins de dreptul penal - atat cat a fost posibil - in realitate ideile ce au anticipat, chiar si aparitia pozitivismului, au amplificat - asa cum rezulta atat din literatura mai veche , din doctrina unui trecut ceva mai apropiat sau din cea recenta - interesul pentru cercetare sau pentru gasirea unor solutii care sa conduca cel putin la ameliorarea consecintelor criminalitatii daca nu la eliminarea ei si, in mod deosebit la umanizarea regimului executarii pedepselor.

Inca in primele legiuiri romanesti - („Cartea Romaneasca de invatatura de la 1646” a lui Vasile Lupu in Moldova si „Indreptarea Legii” din 1652 a lui Matei Basarab - in Tara Romaneasca), gasim primele elemente de medicina legala . In aceste carti se fac referiri la expertiza in cazuri de otravire, ranire, nebunie, deflorare, sodomie. Sunt indicati medicii care puteau sa faca expertize, precum si modul cum acestea trebuiau executate.

De asemenea, sunt enumerate o serie de infractiuni cum ar fi pruncuciderea, atentatele impotriva moravurilor, incestul, sodomia, violul, sugrumarea, ranirile si otravirile care fac parte din preocuparile medicinei legale.

Tot in aceste carti apar o serie de reglementari cum sunt cele care trateaza minoritatea (cuprinde 3 etape de varsta) drept cauza care - apara de pedeapsa sau micsoreaza pedeapsa

Scoaterea fazei copilariei de sub incidenta legii penale, aplicarea unor pedepse mai usoare pentru delincventii minori ca si o gradare a lor in functie de fiecare etapa de viata sunt numai cateva din elementele a caror evolutie, in timp, reflecta deopotriva procesul de modernizare si perenitatea unora dintre ideile traditionale.

Asa se intampla cu Legiuirea Caragea in Tara Romaneasca (1818 - cartile V si VI sunt rezervate dreptului penal) in care pentru intaia oara apare masura incredintarii minorilor infractori parintilor sau epitropilor - un fel de tutela - (inlocuieste bataia sau inchisoarea aplicata acestora pentru anumite infractiuni care, in acea vreme se executa intr-o manastire), cu Condica criminaliceasca a lui Ion Sandu Sturdza din 1826 care s-a aplicat in Moldova, sau Condica Criminala a lui Barbu Stirbei de la 1852, aplicata in Tara Romaneasca - legiuiri ce marcheaza un pas important spre trecerea la codurile penale moderne. Este de remarcat faptul ca institutia incredintarii minorilor parintilor, tutorilor sau altor persoane de incredere a cunoscut o foarte larga dezvoltare in intreg sistemul de ocrotire romanesc.

Separarea minorilor de majori in inchisori si infiintarea pentru prima oara la noi in tara a unui penitenciar deosebit pentru minorii in varsta de 8 - 20 de ani - Penitenciarul nevarstnicilor - potrivit celor doua regulamente (din 1862 si 1864 care reglementau organizarea serviciilor si stabilimentelor penitenciare si de binefacere din Romania), constituie alte doua momente ce au impulsionat preocuparile pentru modernizarea si chiar amplificarea reglementarilor lor in materie.

Inca din anul 1847 oamenii de stiinta din Romania au incercat elaborarea si introducerea in procesul judiciar a elementelor de criminalistica. Astfel, (pe vremea domniei lui Nicolae Sutu) apare la Iasi lucrarea intitulata “Reguli ce urmeaza a se pazi in privegherea si cercetarea vinovatilor“ cuprinzand unele elemente de ordin tactic si metodologic.

In anul 1856 Carol Davila[12] infiinteaza Scoala de Chirurgie ulterior denumita Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. Aici se preda s medicina legala

Primul Cod penal roman, intra in vigoare la 1 mai 1865, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, punand capat diversitatii teritoriale in materie penala la noi in tara .

Legea privitoare la regimul inchisorilor (care inlocuieste cele doua regulamente existente, din 1862 si din 1864) ce a fost adoptata la 1 februarie 1874, in aplicarea codului penal, prevedea si crearea unor case de educatiune corectionala pentru minori, reglementare ce ar putea fi considerata ca reprezentand actul de nastere al institutiilor de reeducare a minorilor delincventi la noi in tara.

Pe fondul acestui interes general, se remarca - prin importanta si, mai ales, prin pionieratul demersurilor in domeniu - multe din initiativele particulare.

Putem exemplifica, Institutul „Gregorian”, din Iasi, fondat de Gr. Ghica, in 1856 care avea o sectie speciala pentru copiii gasiti pe langa biserici sau alte locuri (precum copii strazii de astazi), ori nascuti in inchisoare sau proveniti din parinti decazuti din drepturile firesti etc., unde erau tinuti 10 ani, dupa care erau trimisi pentru continuarea studiilor sau pentru invatarea unei meserii; Institutul Manea Brutaru, fondat in 1798 care se ocupa de copii gasiti si orfani (40 de fete si 40 de baieti) iar prima societate care s-a ocupat de asistenta copiilor prescolari a fost infiintata la Arad in 1830. Primele institutii de stat de protectie a copiilor gasiti fara nici un capatai si orfani, se pare ca sunt cele organizate potrivit prevederilor Regulamentului Organic din 1830 - 1848 , lege fundamentala pentru ambele Principate.



Desigur, dupa primul razboi mondial s-a amplificat numarul caminelor, azilurilor, orfelinatelor etc. pentru copiii gasiti ori abandonati moral, pentru orfani, vagabonzi etc.

Sunt demne de retinut, si initiativele care vizeaza organizarea unor institutii de reeducare a minorilor avand un comportament delincvent sau deviant.

Notam doar doua dintre ele. Prima, priveste organizarea la propunerea Prefectului si a Sefului Sigurantei Capitalei, in anul 1914, la Malureni (Arges) unei case de corectie - sau colonie disciplinara, cum i se mai spunea - pentru vagabonzii si cersetorii minori, care populau strazile capitalei - considerati a fi niste candidati ai temnitelor.

Conducerea tehnica era asigurata de un pictor care invata pe minori meseria olariei, produsele fiind expuse ori vandute in Piata Sfantul Anton din Bucuresti.

Alti doi angajati (gradinari), introduceau pe minori in probleme de agricultura cu care cultivau 5 pogoane de zarzavaturi.

Cea de a doua, are ca protagonist pe Constantin Meissner (fost inspector scolar intre anii 1892 - 1901, la Iasi), care a initiat o ampla campanie in vederea infiintarii unor scoli speciale pentru copiii cu rele porniri.

S-a adus drept argument in aceasta privinta cresterea ingrijoratoare a crimelor si delictelor savarsite de minori. Proiectul initiat de Comitetul format din care facea parte si Mitropolitul Moldovei, a putut fi realizat abia dupa razboi (1 aprilie 1921).

Scoala de indreptare de la Iasi a functionat mai bine de 30 de ani. Este de retinut, in plus faptul, ca in traditia preocuparilor etiologice se inscrie si activitatea Consiliului Superior al Penitenciarelor - infiintat in baza legii asupra inchisorilor si instantelor preventive din 1929 - condus la inceput de Iulian Teodorescu.

Din consiliu facea parte si C.I. Parhon, cunoscut pentru studiul cauzelor delincventei .

In anul 1930, era infiintat la Timisoara, un institut de observare a minorilor, departe de oras, unde un institutor - locuind cu 10 minori - ii examina sub raportul capacitatilor lor de adaptare si se ocupa impreuna cu medicul specialist de clasarea individului. De asemenea, Clinica psihiatrica de la Cluj avea organizata o sectie de observatie medico-pedagogica pentru delincventi, iar la Penitenciarul Cioroiesti functiona un laborator de antropologie penitenciara pentru studiul psihologic al detinutului . Se pot observa usor din cele prezentate, atat unele preocupari timpurii de cunoastere stiintifica a problematicii pe care o implica criminalitatea ca fenomen social si individual cat si un interes major pentru introducerea propriilor idei in circuitul universal.

In 1862 se infiinteaza pe langa Ministerul de Interne si Ministerul Justitiei un laborator de chimie destinat sa serveasca lucrarilor practice ale invatamantului medical si sa fie in acelasi timp la dispozitia instantelor juridiciare pentru cercetari chimico-legale.
In anul 1865, prin aparitia Codului Penal si Instructie Criminala a fost stabilit rolul medicului intr-o serie de cauze judiciare.

In 1861 Gheorghe Atanasovici devine primul profesor de medicina legala la Scoala Nationala de Medicina si Farmacie. In 1862 Gheorghe Atanasovici este numit Medic Legist al Capitalei. In 1879 a fost numit profesor de psihiatrie si medicina legala Alexandru Sutzu. Medicina legala in Cluj se leaga de numele lui Nicolae Minovici.
Tot in 1879, in Romania incepe sa fie practicata fotografia judiciara, ceea ce situeaza tara noastra pe unul dintre primele locuri in Europa in domeniul criminalisticii.

In anul 1895 ia fiinta primul serviciu de identificare judiciara, iar in 1920, pe baza cercetarilor proprii, prof. dr. Mina Minovici obtine primele rezultate in descoperirea infractorilor dupa urmele de maini.

Alaturi de dezvoltarea dactiloscopica, se intreprind studii vizand initierea unor metode de cercetare criminalistica de falsuri in inscrisuri si de identificare a persoanelor dupa scris. Sunt demne de amintit, in acest sens, lucrarea dr. Stefan Minovici: ”Falsul in documente si fotografia in serviciul justitiei“ (1900) sau “Tratatul de grafologie si expertiza in falsuri “ (1910) al criminalistului Mihai Moldoveanu.

In anul 1904, prof. dr. Nicolae Minovici elaboreaza primul tratat romanesc de medicina legala care a servit si promovarii unor elemente de criminalistica, intrucat o parte a lucrarii se referea la procesul de identificare pe baza fotografiei, semnalmentelor, a urmelor digitale si a urmelor de picioare.

Dupa primul razboi mondial, doi oameni de stiinta, Henri Stahl si Mihail Kenrbach , se apleaca cu foarte multa atentie asupra posibilitatilor de perfectionare a expertizei grafice si a falsului in inscrisuri.

Totodata, o serie de juristi si de criminalisti practicieni, incep sa se preocupe de stabilirea unor metodologii privind cercetarea la fata locului, ridicarea unor categorii de urme, fixarea si documentarea rezultatelor cercetarii, precum si introducerea de reguli tactice privind ridicarea de obiecte, reconstituirea, deplasarea la fata locului, etc.

In primii ani dupa razboi iau fiinta institute si laboratoare de specialitate:
-1956–Institutul de Criminalistica al Procuraturii Generale;
-1958–Laboratorul Central de Expertize Criminalistice de pe langa Ministerul Justitiei;

-1968–Institutul de Criminalistica din cadrul Inspectoratului General al Militiei.
In Facultatile de Drept din tara noastra, primele notiuni de criminalistica au fost predate prin intermediul cursurilor de medicina legala introduse la staruinta fratilor Minovici, in Bucuresti (1904) si Iasi (1913) .

In cadrul organelor de politie au luat fiinta Scoala de Politie Stiintifica“ (1920) si “Scoala de Politie Tehnica“ (1929), iar in Bucuresti –1931 - a luat fiinta “Scoala Superioara de Arhivistica si Paleografie“.

In cadrul acestor scoli s-au predat cu succes notiuni de criminalistica mai ales in domeniul tacticii si metodicii criminalistice.

In anul 1937, dr. Constantin Turai publica lucrarea “Elemente de politie tehnica“, in care sunt abordate probleme vizand cercetarea stiintifica in traseologie, dactiloscopie, balistica judiciara.

Profesorul Camil Suciu redacteaza si preda studentilor de la Facultatea de Drept din Bucuresti in anul 1951, primul curs de criminalistica.

Primul manual de criminalistica elaborat tot de regretatul
profesor Camil Suciu apare in 1963. Ulterior, au fost redactate si alte cursuri de criminalistica la Facultatile de Drept din tara (Iasi, Cluj-Napoca).

In 1906 Nicolae Minovici cercetari in dactiloscopie, iar intre anii 1892 - 1914 are loc introducerea masiva in practica a identificarii dactiloscopice[16].

S.Ionescu chimist – conduce serviciul de chimie judiciara la Institutul Medico Legal din Bucuresti, iar profesorul Mina Minovici (1858-1933) incepe reformarea medicinei legale romanesti. La 20 decembrie 1892, Mina Minovici avea sa inaugureze primul institut - 'Morga orasului'. Din 1898, frontispiciul cladirii, pe care era scris 'Morga orasului' va fi schimbat cu cel de 'Institutul medico-legal', o decizie istorica, intrucat la acea data devine ca atare primul institut de medicina legala din lume.

Mina Minovici a identificat faptul ca sistemul medico-legal trebuie sa functioneze complet separate de cel de sanatate publica sau de psihitrie si trebuie organizat la scara nationala in subordonare teritoriala si stiintifica, de tip piramidal. Iar medicii trebuiau sa fie medici legisti, specialisti in acest domeniu care sa nu aiba alte probleme de rezolvat in cadrul altor specialitati. Aceasta structurare l-a condus la ideea redenumirii morgii pe care tocmai o infiintase drept institut, un adevarat centru national al nou createi retele de medicina legala. La acel moment (1898), institutul detinea cea mai performanta tehnologie de laborator din Europa, cu precadere in domeniul toxicologic. Modul sau de organizare a specialitatii si a retelei de medicina legala a fost importat in toate tarile europene. Si astazi formatul certificatului medico-legal sau al raportului de expertiza este foarte asemanator celui imaginat si practicat de catre Mina Minovici.

In 1897 prin scindarea catedrei de psihiatrie si medicina legala detinuta de profesorul Alexandru Sutzu se creeaza astfel o noua catedra independenta de medicina legala condusa de acelasi Mina Minovici. In anul 1921 a luat nastere ” Revista penala” care dupa 10 ani (1932) a fuzionat cu “Revista penitenciara” sub titlul de „Revista de drept penal si stiinta penitenciara” - ca publicatie a Cercului de studii penale, penitenciare si de politie stiintifica.

Revista - condusa de Iulian Teodorescu, la acea data si Presedinte al Cercului de studii penale, a publicat numeroase studii, observatii, puncte de vedere etc., ale membrilor cercului si ale unor specialisti, din diverse domenii interesante si a intretinut relatii cu numeroase publicatii similare din strainatate intre care se remarca : „Revista Pozitiva ” de sub directia lui Enrico Ferri - si Revista de drept penal si criminologie din Belgia, asigurandu-se astfel printr-o circulatie reciproca a ideilor din domeniile abordate o importanta contributie si la dezvoltarea preocuparilor etiologice . Sugestiv pentru interesul stiintific si perspectiva cercului de studii penale este si faptul ca intre cele 55 de personalitati din alte tari, cu preocupari remarcabile in domeniul criminologiei - aprobate in sedinta Comitetului de directie din 18.III.1922, ca membrii corespondenti - ii intalnim pe Enrico Ferri si Rafaele Garofalo, cunoscuti pentru contributiile lor remarcabile la constituirea criminologiei ca stiinta

Ca urmare a prestigiului de care se bucura cercul de studii penale, acesta a fost printre cele dintai care au aderat la Asociatia Internationala de Drept penal, (infiintata in 1924), la Congresul International ce a avut loc la Bruxelles .


IV. CONCLUZII

Foarte multe din solutiile legislative oferite de politica penala - cu impact major si in domeniul criminologiei, pana in zilele noastre, nu reprezinta inovatii ale momentelor respective ci, doar adaptari, sau dezvoltari ale unor idei care, prin unele cazuri, ne duc intr-un trecut indepartat. Este, de altfel, un proces firesc, ce confirma ideea, deseori invocata, ca in natura ca si in viata nu exista miscare de la nimic, totdeauna se pleaca de la ceva.

Este pertinent in aceasta privinta cuvantul rostit de reputatul jurist roman Andrei Radulescu, la „Centenarul Regulamentului Organic” in care sustine ca: „in esenta, dreptatea cere sa dam fiecarei vremi ceea ce este a ei si sa inveti de acolo ce iti poate folosi

azi si cel putin sa o judeci just si sa ti-o amintesti cu drag cand e vorba de tara ta” .

Epoca moderna, care a inceput cu o jumatate de mileniu in urma si s-a sfarsit recent sau este pe sfarsite in unele zone ale lumii, a adus cu sine - mai ales in ultima jumatate a secolului trecut - apusul vadit al prognozelor emise de criminologi cu privire la fenomenul criminalitatii, al asteptarilor lor. Nu s-au confirmat nici previziunile criminologiei socialiste cu privire la disparitia fenomenului pe masura inaintarii spre realizarea societatii care se dorea a fi comunista, si nici cele ale criminologilor occidentali cu state foarte vechi in cercetare, fenomenul fiind chiar mult mai amplu in tarile bogate.

Nu s-a confirmat nici ceea ce s-a incercat sa se acrediteze in legatura cu evolutia fenomenului infractional in ultimul deceniu al secolului XX, deci dupa disparitia „razboiului rece”. Se pare ca fenomenul isi urmeaza cursul, reflectand, prin formele lui de manifestare - tot mai violente si insidioase -, prin dinamica, intensitate, volum etc. insasi dimensiunea schimbarilor care se produc in societate in toata amploarea si particularitatile lor. Aparitia a ceea ce numim astazi „societatea post-industriala” sau „era fluxului informational”, atrage atentia si asupra ramanerii in urma a criminologiei - a „stationarii” acesteia inca in teoriile care, din multe puncte de vedere, incep sa fie sau chiar sunt depasite. Daca criminologia reactiei sociale, prin atacul frontal asupra criminologiei traditionale (clasica si pozitivista), si-a atribuit cu mai mult de patru decenii in urma denumirea de o „noua criminologie”, se intelege ca de la criminologia post-moderna se asteapta mult mai mult in sensul ca aceasta ar trebui sa se inscrie pe acea traiectorie pe care ea poate valorifica tot ceea ce ramane valabil - ce corespunde - din ceea ce s-a realizat in sfera acestei stiinte, in procesul evolutiei ei, cu perspectiva aducerii teoriilor la nivelul realitatilor sociale, culturale, morale si economice care interactioneaza, inclusiv in producerea incalcarilor de lege.

Cu alte cuvinte, criminologia, ca stiinta autonoma si unitara, in sistemul stiintelor, nu se mai poate multumi cu transcrierea teoriilor in numeroase exemplare prin proliferarea cursurilor de criminologie, si a altor lucrari, aparand ad-hoc si criminologi, in multe situatii cu o asemenea „specializare” suprapusa peste meseria lor de baza.

Aceasta, cu atat mai mult, cu cat doar o noua criminologie - a treia in evolutia acestei stiinte - „post-moderna”, de data aceasta, ar putea, avand avantajul experientelor primelor doua, dezvoltate pe parcursul a mai bine de un secol, precum si al posibilitatilor de comunicare si cooperare, inclusiv pe plan international, in contextul in care lumea nu mai este impartita in doua lagare, sa adapteze teoriile criminologice la realitatile acestui inceput de mileniu.



Este vorba, in esenta, de adaptarea criminologiei la post-modernism - prin definitie, mai curand individual si universal decat comunal si national - incat aceasta sa cuprinda liniile directoare, precum si suportul real al regandirii conceptelor de crima, criminal, criminalitate, pe care o implica o criminologie post-moderna.

Altfel spus, ceea ce s-a obtinut in mai bine de 100 de ani de catre criminologie, sa treaca prin filtrul unei gandiri stiintifice moderne despre om si societate, cu toate contradictiile care macina de multe ori suportul acesteia, adica realitatile si reactiile sociale.

De altfel, tentativa de a sintetiza productia stiintifica in favoarea unei problematici date este importanta pentru oricare dintre stiintele omului si, mai ales, pentru criminologie, ale carei date partiale sunt integrate intr-o optica globala, iar semnificatiile unor notiuni disciplinare sunt adaptate pentru a fi integrate in contextul disciplinar.

O asemenea perspectiva atrage, unele obligatii din partea specialistilor (in activitatea teoretica si practica) in directia introspectarii unor domenii - din sfera criminologiei - pentru a putea prezenta, cel putin in linii mari, stadiul in care acestea se gasesc - adica, punctul de plecare in eventuale noi abordari.

In acest context, cred ca ar trebui supus reflectiei criminologilor construirea unui model criminologic specific tarii noastre. Aceasta s-ar putea realiza prin unirea eforturilor cu structurile specializate de cercetare, penru a putea lua in stapanire complexitatea si a se ajunge la raspunsurile pe care le asteapta o criminologie post-moderna, de la noi toti.

Ar fi suficient sa se compare toate planurile ce au generat numeroase actiuni si masuri in tara noastra - care pot insemna timp enorm consumat si tone de hartie - si rezultatele concrete obtinute in prevenirea si controlul criminalitatii pentru a intui stadiul in care ne gasim acum si a gasi in acelasi timp antidotul, cel putin a unora dintre consecintele criminalitatii.





Hans Gross Manualul judecatorului de instructie

V. Berchesan, Valorificarea stiintifica a urmelor infractiunii. Curs de tehnica criminalistica., vol I, Editura Little Star, Bucuresti, 2002, p. 9.

A. Fratila, R. Constantin - Expertiza grafica si rationamentul prin analogie - Editura Tehnica, Bucuresti., 2001,   p. 7.

George Maxim “Revista politiei moderne” , Iasi. , 1928 .

Quételet (1796-1874), savant belgian. A fost printre primii statisticieni care au inceput sa aplice rezultatele teoriei probabilitatilor si a statisticii matematice in studiul fenomenelor sociale.


Petru Panzaru, Conditia umana din perspectiva vietii cotidiene, Editura Albatros, Bucuresti, 1981, p. 52.

I Tanoviceanu, Un pericol national - cresterea criminalitatii in Romania, Iasi, 1896; I. Tanoviceanu, Mersul criminalitatii mari in Romania, in „Curierul judiciar”, 1907; Gr. Dianu, Criminalitatea si cauzele ei in Romania, Bucuresti, 1907; S.G.Longinescu, Pravila lui Vasile Lupu si Prosper Farimacius, Bucuresti, 1908; Constantin Meissner, Copii cu rele porniri si Scoalele de indreptare, Tipografia Nationala, Iasi, 1909; I Ionescu Dolj, O idee noua in penologie. Tribunalele de minori, Craiova, 1911 ; C. Balan, Cauzele criminalitatii, Focsani, 1928; Al.Rosca, Delincventul minor, Cluj, 1932; Petre Pandrea, Criminologia dialectica, Bucuresti, 1945.

Octavian Loghin, Curs de criminologie, partea I, Iasi, 1970 si Curs de criminologie si stiinta penitenciara, Iasi, 1973 ; Lucia Moldovan, Curs de criminologie, Cluj, 1976; Rodica Mihaela Stanoiu, Metode si tehnici de cercetare in criminologie, Bucuresti, Editura Academiei, 1981 .

Ion Gheorghiu-Bradet, Criminologie generala romaneasca, Brasov, 1993 ; Aurel Dincu, Bazele criminologiei, Editura Proarcadio, Bucuresti, 1993 ; Ortansa Brezeanu, Minorul si legea penala, Edit. All Beck, Bucuresti, 1998 ; Valerian Cioclei, Manual de criminologie, Edit. All Beck, Bucuresti.

Prima inchisoare pentru minori a luat fiinta la Manastirea Cernica, Jud. Ilfov, in 1868 aceasta s-a mutat la Schitul Balamuci in vederea infiintarii uni case de corectie, de aici s-a mutat la Manastirea Casciorei jud. Vlasca iar in 1878 la Manastirea Mislea. Din anul 1883 aceasta inchisoare avea sa ramana si singura pentru minori pana la primul razboi mondial.

Sutu, Nicolae. Memoriile Principelui Nicolae Sutu, mare logofat al Moldovei (1798-1871) (Les mémoires du Prince Nicolae Sutu, grand chancelier de Moldavie).

Carol Davila, medic roman de orgine franceza, in colaborare cu Nicolae Kretzulescu a pus bazele invatamantului medical din tara noastra.


Gh. Banu -  Protectia copilului in Romania, brosura editata in 1931 la Bruxelles (traducere)

C.I. Parhon, Necesitatea unui studiu amanuntit al delincventilor, in Revista de drept penal si Stiinta penitenciara, Bucuresti, 1930, p.123-127 ; C.I. Parhon, Constitutia somato-psihica si raporturile ei cu criminologia, Revista de drept penal si Stiinta penitenciara nr.3-4/1930; C.I. Parhon, Raporturile dintre psihiatrie, stiinta dreptului penal si criminologie, Revista de drept penal si Stiinta penitenciara, nr.8-9/1936.

Gh. Banu , Igiena copiilor delincventi, in Revista de drept penal si Stiinta penitenciara nr.1 si 2, 1990, p.19.

D. Calinescu Dactiloscopia si portretul vorbit

Raportul asupra activitatii Cercului de studii penale, penitenciare si de politie stiintifica pe anul 1921 - 1922, prezentat de E. Decuseara - Directorul statisticii judiciare - in adunarea generala a Cercului din 3 dec. 1922 si publicat in Revista penala nr.9 si 10, 1922, p.326-331 . (Eugen Decuseara, Extras din Buletinul statistic al Romaniei, Bucuresti, Tipografia F. Göbl, 1920).

Petre Ionescu Muscel, Savantul criminolog Enrico Ferri, profesorul si opera sa, in Revista pozitiva penala si penitenciara, 1929, nr.1, p.5-14 si Jean Radulescu, Un mare savant Enrico Ferri, in Revista de drept penal si stiinta penitenciara, 1928, nov - dec., p.3-15.

Iulian Teodorescu, Primul nostru jubileu, in Revista de drept penal si stiinta penitenciara, 1930, p.1-7.

Andrei Radulescu, Centenarul Regulamentului Organic al Tarii Romanesti”, Bucuresti, „Curierul Judiciar”, 1933, p.4.


loading...



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }