QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate



Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate


Capitolul I

Dispozitii generale


Art.1.

Prezentul titlu stabileste principiile, cadrul general si procedurile privind elaborarea, implementarea si distribuirea in Romania a cardului european si a cardului national de asigurari sociale de sanatate, precum si responsabilitatile institutiilor publice implicate in acest proces.




Art. 2

In intelesul prezentei legi, termenii de mai jos au urmatoarele semnificatii:

a) card european de asigurari sociale de sanatate, denumit in continuare card european- documentul care confera titularului asigurat, dreptul la prestatii medicale necesare in cadrul unei sederi temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene;

b) card national de asigurari sociale de sanatate, denumit in continuare card national- documentul care dovedeste ca titularului acestuia este asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate din Romania;

c) case de asigurari de sanatate - casele de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti,;

d) asigurat - persoana asigurata conform legislatiei in vigoare in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate din Romania;

e) sedere temporara - deplasarea unei persoane intr-unul din statele membre ale Uniunii Europene pentru motive turistice, profesionale, familiale sau pentru studii, pentru o perioada  de timp necesara deplasarii dar nu mai mult de sase luni.


Capitolul II

Cardul european de asigurari sociale de sanatate


Art. 3

Cardul european contine urmatorul set obligatoriu de informatii vizibile:

a) numele si prenumele asiguratului;

b) codul numeric personal al asiguratului;

c) data nasterii asiguratului;

d) data expirarii cardului;

e) codul Organizatiei Internationale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului;

f)  numarul de identificare si acronimul casei de asigurari de sanatate care emite cardul;

g) numarul cardului.


Art. 4

Cardul european se elibereaza pe cheltuiala asiguratului, de catre casa de asigurari de sanatate la care acesta este asigurat.

Emiterea cardului european nu poate fi refuzata de casa de asigurari de sanatate decat in situatia in care asiguratul nu face dovada platii la zi a contributiei de asigurari sociale de sanatate

Emiterea cardului european se face numai prin intermediul sistemului informatic unic national care gestioneaza aplicarea regulamentelor Uniunii Europene privind drepturile asiguratilor aflati in sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene.

(4) Asiguratul care solicita inlocuirea cardului european in interiorul perioadei de valabilitate va putea beneficia, contra cost, de un alt card a carui perioada de valabilitate nu va putea depasi perioada de valabilitate a cardului initial.

Datele solicitate de casele de asigurari de sanatate, emitente ale cardului european precum si alte institutii care manipuleaza aceste informatii, se supun legislatiei referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal.


Art. 5.

Cardul european se elibereaza numai in situatia deplasarii asiguratului pentru sedere temporara intr-un stat membru al Uniunii Europene.


Art. 6.

Perioada de valabilitate a cardului european este stabilita astfel incat sa acopere perioada de timp necesara sederii temporare dar nu poate depasi sase luni de la data emiterii.


Art. 7

Cardul european poate fi utilizat numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene.

Cardul european nu produce efecte pe teritoriul Romaniei si nu creeaza nici o obligatie pentru furnizorii de servicii medicale din Romania.


Art. 8

Furnizorii de servicii medicale aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate au obligatia de a acorda asistenta medicala necesara titularilor cardului european emis de unul din statele membre ale Uniunii Europene, in perioada de valabilitate a cardului si in aceleasi conditii ca pentru persoanele asigurate in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate din Romania, urmand a evidentia si raporta distinct caselor de asigurari sociale de sanatate serviciile medicale acordate pentru aceasta categorie de persoane.

(2) Casele de asigurari de sanatate au obligatia de a recunoaste cardurile emise de statele membre ale Uniunii Europene.


Art. 9.

Cardul european confera dreptul pentru asigurat de a beneficia de asistenta medicala necesara in cursul unei sederi temporare intr-un stat membru al Uniunii Europene.

Cheltuielile ocazionate de asistenta medicala prevazuta la alin. (1) vor fi rambursate de casa de asigurari de sanatate emitenta a cardului, prin Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

(3) Asistenta medicala prevazuta la alin. (1) nu trebuie sa depaseasca ceea ce este necesar din punct de vedere medical in timpul sederii temporare.

Persoanele asigurate in unul din statele membre ale Uniunii Europene posesoare ale unui card european de asigurari sociale de sanatate vor fi tratate in Romania in acelasi mod cu asiguratii romani..

In bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate vor fi alocate sume distincte pentru operatiunile de rambursare prevazute la alin. (2)


Art. 10

Cardul european se emite individual pentru fiecare asigurat care il solicita.   


Art. 11.

Cardul european nu acopera situatia in care asiguratul se deplaseaza intr-un stat membru al Uniunii Europene in vederea beneficierii de tratament medical.


Art. 12.

Caracteristicile tehnice ale cardului european precum si modalitatile de elaborare si implementare ale acestuia se aproba prin ordin al Presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate


Capitolul III

Cardul national de asigurari sociale de sanatate


Art. 13

(1) Cardul national de asigurari sociale de sanatate este un card electronic, distinct de cardul european de asigurari de sanatate.

(2) De pe cardul national vor putea fi accesate urmatoarele informatii minime:

a) datele de identitate si codul numeric personal;

b) dovada achitarii contributiei pentru asigurarile sociale de sanatate;

c) inregistrarea numarului de solicitari de servicii medicale, prin codul furnizorului;

d) diagnostice medicale cu risc vital;

e) consimtamantul referitor la donarea de tesuturi si organe;

f) grupa sanguina si Rh.

g) data expirarii cardului;

h) codul Organizatiei Internationale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului;

i)  numarul de identificare si acronimul casei de asigurari de sanatate care emite cardul;

j)  numarul cardului.


Art. 14.

Cardul national se elibereaza de casa de asigurari de sanatate unde figureaza ca asigurat titularul cardului.

(2) Cheltuielile necesare pentru eliberarea cardului national sunt suportate de casa de asigurari de sanatate emitenta.


Art. 15

Cardul national se elibereaza numai prin sistemul informatic unic integrat al asigurarilor sociale de sanatate.


Art. 16

Cardul national poate fi utilizat numai pe teritoriul Romaniei.


Art. 17

Furnizorii de servicii medicale, medicamente si dispozitive medicale aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari de sanatate au obligatia de a acorda asistenta medicala titularilor de card national in conditiile prevazute de contractul cadru si de normele metodologice de aplicare ale acestuia.


Art. 18

Cardul national se emite individual pentru fiecare asigurat.


Art. 19

Caracteristice tehnice ale cardului national precum si modalitatile de elaborare si implementare ale acestuia se aproba prin ordin al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.


Art. 20

In bugetul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, vor fi alocate sume distincte pentru cardul national astfel incat acesta sa poata fi implementat pana la sfarsitul anului 2006.


Capitolul IV

Dispozitii finale


Art. 21

Prevederile  art. 3 - 12 intra in vigoare in termen de 6 luni de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }