QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Cercetarea la fata locului in cazul folosirii armelor de foc





CERCETAREA LA FATA LOCULUI IN CAZUL FOLOSIRII ARMELOR DE FOC


Activitatea de cercetare la fata locului reprezinta unul dintre actele initiale de urmarire penala cu o larga rezonanta in ansamblul preocuparilor consacrate solutionarii unei cauze penale, ea presupunand cunoasterea imediata, directa si complexa a locului in care s-a comis infractiunea.

Semnificatia unei asemenea investigatii este invederata de prevederile art. 129 C.pr.pen. potrivit careia cercetarea la fata locului este necesara in vederea efectuarii de constatari cu privire la situatia locului savarsirii infractiunii, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor faptei penale, stabilirea pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba, precum si imprejurarile in care a fost savarsita infractiunea. Termenul de "fata locului" sau de "loc al savarsirii faptei" are un inteles mai larg el reprezentand atat locul efectiv al savarsirii cat si zonele apropiate sau alte locuri ce contin date cu privire la pregatirea, comiterea si urmarile faptei, inclusiv caile de acces si de retragere a autorului din campul infractional.



Sub raport tactic criminalistic, cercetarea la fata locului parcurge doua faze principale: statica si dinamica, fiecaruia fiindu-i caracteristice anumite sarcini.

Cercetarea propriu-zisa la fata locului este insa anticipata de actiuni premergatoare sau masuri preliminare, avand aceeasi importanta.

Aceste masuri sunt destinate solutionarii unor probleme urgente de care va depinde direct reusita cercetarii ulterioare, cele mai importante fiind urmatoarele:

a) Stabilirea locului comiterii infractiunii si punerea lui sub paza pentru conservarea si protejarea urmelor de curiosii care pot schimba infatisarea locului, distruge urmele faptei, schimba pozitia obiectelor etc.

b) Acordarea primului ajutor victimei, inlaturarea pericolelor iminente. Aceasta masura este absolut prioritara fata de alte masuri preliminare, ea implicand o interventie prompta si mai alea calificata.

c) Fixarea tuturor imprejurarilor care pe parcurs se pot schimba sau notifica. In functie de situatia concreta, organului de cercetare sau urmarire penala ii revine o sarcina dificila, in sensul ca trebuie sa retina o multitudine de imprejurari, unele dintre ele trecatoare sau perisabile (temperatura, miros, caracterul iluminarii etc.).


1. PARTICULARITATILE CERCETARII LA FATA LOCULUI IN CAZUL FOLOSIRII ARMELOR DE FOC


Investigarea locului faptei, in acele cauze penale in care au fost folosite arme de foc, mai ales daca acestea au lasat urme in campul infractional se inscrie printre activitatile cu un grad de complexitate sporit.

O asemenea activitate, pe langa pricepere, presupune o atentie deosebita, orice neatentie manifestata indeosebi in fixarea si ridicarea urmelor rasfrangandu-se negativ asupra rezultatelor examinarilor ulterioare si limitand posibilitatile de identificare a faptuitorului.

Particularitatile cercetarii sunt determinate atat de specificul urmelor lasate de tragere, cat si de problemele legate de descoperirea armelor si munitiei trase, de stabilirea distantei si directiei din care s-a tras s.a.m.d., toate acestea circumscrise cercetarii si a altor categorii de urme intalnite in campul infractional, cum sunt de pilda urmele de maini, urmele biologice (sange, fire de par, resturi de tesut), urme plantare sau de incaltaminte, diverse obiecte (bunuri) ce au apartinut infractorului si care au fost abandonate (pierdute) in campul infractional etc.

Urmele ce vor fi vizate in mod special cu ocazia activitatilor de cautare vor cuprinde: tuburile, gloantele, arma ramasa la locul infractiunii, urmele suplimentare ale infractiunii, urmele digitale de pe arma, orificiile de intrare si iesire a glontului.

Terenul (campul infractional) va fi impartit in sectoare, fiecare sector examinandu-se foarte amanuntit, iar locurile verificate vor fi insemnate cu creta sau alte mijloace.

In general urmele impuscaturii pot fi descoperite:

a) pe corpul si imbracamintea persoanei care a tras cu arma;

b) la locul comiterii infractiunii, pe corpul sau imbracamintea victimei;

c) pe arma si pe interiorul tevii armei;

d) pe tub si pe glont.

Functie de locul in care s-a comis infractiunea - incinta sau teren deschis - cercetarea la fata locului prezinta anumite particularitati. Astfel, daca aceasta se realizeaza intr-un imobil se va tine seama de destinatia acestuia, locul in care este situat, caile de acces, iluminare, orificii de intrare-iesire a glontului prin geam (geamuri), canale infundate in perete prin patrunderea glontului.

De asemenea, este cunoscut faptul ca in cazul executarii tragerii intr-un mediu inchis, mirosul de pulbere arsa se pastreaza o perioada mai indelungata (functie de posibilitatile de aerisire).

Cercetarea se va realiza in toate incaperile cu minutiozitate, inclusiv in dependinte - bucatarie, grup sanitar, balcon, coridoare, scara, subscara etc., precum si in spatiile folosite in comun daca acestea exista.

Totodata vor fi cercetate si anexele aferente gospodariei - grajd, sura, hambar, curte, gradina, livada sau in mediul urban functie de directia de tragere, portiunea exterioara de strada si diverse puncte obligatorii de trecere aflate in apropiere (daca acestea exista).

In incaperile mari - hale, hangare, depozite - se recomanda ca cercetarea sa se faca pe fasii dreptunghiulare, acestea fiind marcate odata cu finalizarea cercetarii sectorului respectiv.

O atentie sporita se va acorda posibilelor urme aflate pe peretii incaperii, pe geamuri, pe mobila sau alte articole personale aflate in incaperea respectiva.

Cand cercetarea la fata locului se face pe teren deschis, ea poate fi efectuata dupa cum urmeaza:

de-a lungul itinerarului parcurs de faptuitor, din locul unde s-a consumat episodul principal ori se observa rezultatul infractiunii, spre exterior;



din centrul locului faptei spre periferie largindu-se din ce in ce mai mult zona examinata, aceasta metoda "in spirala" se aplica atunci cand nu se poate delimita de la inceput suprafata terenului ce va fi examinata;

pe sectoare dreptunghiulare, in situatia in care terenul are puncte de reper ce pot usura delimitarea lui.

O importanta deosebita o constituie stabilirea directiei de tragere, urmand ca apoi sa se procedeze la examinarea obstacolelor aflate pe acea directie.

Stabilirea directiei din care s-a tras se poate realiza localizandu-se in spatiu coordonatele a doua puncte ale traiectoriei urmate de glont. Localizarea se poate face stabilindu-se eventualele urme lasate de glont de-a lungul traiectoriei sale, spre exemplu:

- existenta orificiilor de intrare si iesire in corpul victimei;

- prezenta orificiilor de intrare intr-un geam dublu;

- eventualele urme de ricoseuri;

- declaratii ale unor martori etc.


Mijloace tehnice utilizate in cautarea, descoperirea, fixarea si

ridicarea armelor de foc

Ca activitate complexa, cercetarea la fata locului presupune folosirea unei game largi de mijloace tehnice criminalistice, care ajuta la realizarea scopului propus.


Din acestea amintim urmatoarele:

a) Folosirea laboratoarelor criminalistice mobile;

b) Trusele criminalistice

La randul lor acestea pot fi universale sau cu destinatii speciale.

In principiu ele se compun din instrumentar pentru cercetarea, descoperirea, relevarea si ridicarea urmelor, surse portabile de lumina, substante chimice, folii adezive, pulverizatoare, instrumentar pentru executarea mulajelor, instrumentar pentru marcarea locului cercetat pentru amprentarea persoanelor, pentru intocmirea schitelor si desenelor.

c) Fotografia judiciara la fata locului.

Cu ajutorul fotografiei judiciare sunt fixate atat aspectul locului faptei cat si cele rezultate din examinarile de laborator ale urmelor si corpurilor delicte.

d) Filmul si videofilmarea judiciara la fata locului.

Prin acestea se intelege pelicula video si banda magnetica pe care s-au fixat total sau in parte imaginea si sunetul unor scene infractionale. Precizam ca filmul realizat trebuie insotit intotdeauna de comentariu.

e) Intocmirea schitei la fata locului.

Aceasta se va intocmi la scara, va fi orientata, cotata, clara si va fi reprezentata prin semne conventionale criminalistice.

Schita va trebui sa cuprinda toate elementele esentiale din campul infractional, marite sau micsorate la scara.

f) Folosirea magnetofonului in cercetarea la fata locului.

Acesta poate fi folosit cu bune rezultate la audierea invinuitilor, martorilor sau victimei in timpul cercetarii la fata locului.

g) Folosirea detectoarelor in cercetarea la fata locului. In scopul comiterii de infractiuni prin folosirea armelor de foc, se utilizeaza cu preponderenta detectoarele de metale.

Din aceasta categorie fac parte:

1. detectorul de metale cu camp electric (pentru cautarea unor arme, tuburi, gloante sau alte obiecte feromagnetice care prezinta interes pentru caz);



2. detectorul de metale cu radiatii gama;

detectorul de metale cu raze X (Röentgen) destinat pentru controlul valizelor si pachetelor in vederea depistarii armelor sau explozibililor.


2. CAUTAREA, FIXAREA, RIDICAREA SI EXAMINAREA PRELIMINARA A ARMELOR DE FOC


Arma de foc cu care a fost comisa infractiunea poate fi descoperita la locul faptei, la domiciliul invinuitului, ori in alte locuri unde a fost ascunsa de infractor (WC-uri, puturi, scorburi, fichete, seifuri etc)

Cazuistica in materie a demonstrat faptul ca in general arma trebuie cautata in alte locuri decat in cele in care a fost comisa fapta. In astfel de situatii, pentru descoperirea armelor, organele de cercetare trebuie sa recurga la mijloace tehnice adecvate de cautare, existente in dotarea laboratoarelor tehnice mobile.

Pentru cautarea armelor ingropate se foloseste detectorul de metale, iar pentru cele aruncate in ape curgatoare, fantani, bazine, se apeleaza la electromagneti puternici.

Armele ascunse in ziduri de caramida sau beton sau in alte obiecte compacte, se cauta cu ajutorul instalatiilor gammografice sau cu aparatura Röentgen portabila. Aceleasi mijloace se folosesc si pentru proiectilele si tuburile trase la locul faptei, cautarea acestora fiind mai anevoioasa.

De regula, cautarea incepe cu corpul victimei si locul in care aceasta se gaseste si continua spre marginile campului infractional, inclusiv pe drumul presupus ca a fost urmat de infractor.

De indata ce a fost gasita arma de foc se trece la examinarea acesteia pentru constatarea mirosului si a altor urme specifice tragerii, a eventualelor urme digitale sau biologice care sa permita obtinerea unor date - momentul cand s-a produs tragerea si persoana faptuitorului.

Cand arma se descopera la locul faptei, in primul rand se va fixa prin fotografiere, prin descrierea in procesul verbal, completat si cu schite , in care se vor arata : distanta si pozitia ei fata de obiectele inconjuratoare, precum si fata de victima. De asemenea se vor preciza : directia spre care este orientata teava, pozitia cocosului si a inchizatorului, daca arma este asigurata.

In cazul cand arma nu se gaseste la locul faptei, se vor lua cele mai ample masuri pentru descoperirea acesteia.

Dupa fixarea armei descoperite la fata locului, urmeaza examinarea preliminara a acesteia.

In acest scop, in primul rand se va verifica daca arma este incarcata sau nu.Ca o regula cel ce manevreaza arma pentru examinare va proceda cu prudenta ca si cum acesata ar fi incarcata , pentru a se evita orice accident.

Ridicarea armei, in scopul examinarii preliminare, se va face cu mare grija pentru a nu distruge eventualele urme digitale existente pe ea. In acest scop arma se priveste sub diferite unghiuri de lumina pentru a constata daca pe arma au ramas urme digitale sau de alta natura. Urmele digitale pot fi descoperite pe patul lustruit al pustilor, pe tragaci si garda tragaciului ; la pistoale pe incarcator, pe cartusele existente in incarcator, pe teava sau mansonul inchizatorului 9.

In cazul cand nu exista urme digitale , sau daca arma se poate manevra de asa natura ca acestea sa nu fie distruse, se va proceda la descarcarea ei, cu manusi din chirurgicale , numaranduse si inregistrandu- se cartusele.

Se va verifica daca arma are toate piesele componente, iar in cazul in care lipseste o piesa, se mentioneaza in procesul verbal, se va acorda atentie si altor urme ce pot ramane pe piesele armei examinate.

Astfel , pe arma - in afara de urmele digitale - mai pot ramane : pete de sange, fire de par, particule de sol sau de vopsea etc.. Totodata se verifica daca s-a tras de curand sau daca in general , s-a tras cu aceea arma. vverificarea se face organoleptic ( miros intepator de pucioasa cand s-a tras de curand) si prin observarea vizuala a aspectului interior al tevii armei 10.

Dupa ce arma a fost examinata se va proceda la impachetarea ei. Insa inainte de aceasta se va asigura canalul tevii in vederea conservarii rezidurilor existente in interiorul acesteia. Nu este recomandabil introducerea in canalul tevii a unui dop sau tampon de vata. Canalul tevii se inchide prin aplicarea unui manson din cauciuc, sau in liosa acestuia se acopera cu hartie care va fi legata bine cu sfoara.

Ambalarea armei se face de asa natura incat urmele existente sa nu fie distruse. Pentru aceasta se va infasura in vata sau hartie curata si introdusa intr-o cutie sau lada de dimensiuni adecvate.

Manevrarea armei pe tot parcursul acestor activitati trebuie facuta cu mare atentie astfel ca sa se evite prodicerea verunui accident . Astfel se va manevra arma numai cu teava in directie opusa persoanei care o manevreaza sau celor care sunt prezente la cercetare.


CAUTAREA , FIXAREA, RIDICAREA SI EXAMINAREA PRELIMINARA A TUBURILOR SI PROIECTILELOR DESCOPERITE LA FATA LOCULUI




La locul faptei in afara de arme se pot descopri si tuburile cartuselor trase precum si gloantele acestora ( proiectilele), acestea au o valoare de identificare foarte marea si de aceea se va acorda o atentie deosebita cautarii, fixarii examinarii si ridicarii acestora.

In cazul faptelor comise in exterior se pot intampina greutati , datorita ierburilor, nisipului , prafului, noroiului, zapezii etc precum si a obiectelor inconjuratoare care fac uneori imposibilam descoperirea acestor corpuri delicte. Pentru unele situatii se pot folosi detectoare de metale, aparatura oprica de marire si chiar surse de cardura cu care se poate topi zapada in zonele cercetate.

In incaperi , tuburile vor putea fi cautate pe pardosea, pe pat ,sub pat, pe sau sub diferite obiecte de mobilier , in interiorul diferitelor obiecte care le puteau capta etc.

La cautarea tuburilor se va avea in vedere ca unele arme de foc( cele de vanatoare, pustile clasice, revolverele sau cele confectionate artizanal) nu arunca tuburile in mod automat, ci trebuie extrase manual de tragator care poate sa le pastreze sau sa le arunce in alt loc 11.

Cautarea proiectilelor in se face in general :

o  pe podeaua incaperii sau infipte in ea

o  infipte in tavan sau pereti, in tocul usii sau geamului, in mobila etc.

o  pe pamant sau in pamant, in iarba

o  in cadavru sau infipte in obiectele din jur( pomi,garduri, partile lemnoase ale patului,saltele etc.

o  imbracamintea cadavrului sau a persoanei ranite s.a.

Trebuie avut in vedere la cautarea proiectilelor, posibilitatea ca acestea sa nu se afle pe directia de tragere, ci in cu totul alta parte ca efect al ricosarii . In cazul cand proiectilul intalneste un corp dur, dar elastic, acesta va ricosa in alta directie sau chiar va putea cadea linga tinta, in cazul in care viteza sa de deplasare s-a redus pana la zero.

La armele de vanatoare in interiorul tubului in afara pulberii si alicelor , exista bura formata ( la munitia artizanala) din rondele de carton, din calti, pasla sau hartie. Aceste bure nu ard in timpul exploziei, ci ele sunt aruncate din teava in urma alicelor la circa 15 - 20 m in directia tragerii.

Fixarea tuburilor si a burelor de la armele de vanatoare, descoperite la fata locului se face prin descrierea in procesul verbal, la care se ataseaza fotografii si schite unde se indica, distanta dintre acestea si locul unde a stat tragatorul, distanta dintre tub si arma , intre tub si cadavru etc.

Gloantele (proiectilele) descoperite la fata locului se fixeaza prin fotografiere si descriere in procesul verbal, la care se vor anexa si schite.

Ridicarea tuburilor se va face cu mare atentie. Acestea nu vor fi curatate sau sterse, fiind ambalate in starea in care sau gasit ; pentru manipulare se vor folosi manusile chirurghicale ori pensete cu suprafetele active cauciucate, toate acestea, pentru a nu produce nici o alta urma pe suprafata lor , acestea vor fi ambalate separat, iar identificarea si certificarea lor se va face pe plicul respectiv, care va fi sigilat si inregisrtat in procesul verbal.

Gloantele (proiectilele) se vor ridica cu mana inmanusata cu manusi chirurghicale si se ambaleaza in hartie curata , in plicuri sau cutii mici care se inregistreaza , se individualizeaza si se sigileaza. Proiectilele infipte in pomi sau obiecte din lemn, in general se vor ridica cu obiectul primitor sau o bucata din obiect in care se afla glontul, daca este posibila decuparea zonei , fara a produce pagube obiectului , pentru pastrarea intacta a orificiului de intrare si pentru a nu deteriora glontul ( proiectilul ). In cazul cand nu este posibil, dupa fixarea exacta a canalului priectilului ( a orificiului de intrare) se va proceda la largirea acestuia, cu mare atentie, astfel incit sa nu se produca si alte urme pe suprafata proiectilului .

Buna protectie a tuburilor si gloantelor ( proiectilelor) ridicate de la fata locului, se impune datorita valorii pe care o reprezinta acestea pentru identificarea armei, datorita urmelor specifice mecanismelor de tragere, dar si pentru stabilirea tipului de munitie folosita.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }