Activitatea executiva - forma (functie) fundamentala de activitate a statului

Activitatea executiva - forma (functie) fundamentala de activitate a statului

Prin notiunea de "forma fundamentala de activitate a statului" se intelege o anumita grupa de activitati, din ansamblul activitatilor desfasurate de stat, in cadrul careia aceste activitati sunt reunite tinand seama de acele trasaturi specifice obiectului si metodelor de exercitare a lor, care determina aparitia diferitelor ramuri de autoritati in cadrul aparatului de stat[1].

Activitatea executiva reprezinta acea forma fundamentala de activitate ce realizeaza puterea de stat si care consta din executarea legilor si a altor acte subordonate acestora, infaptuita de autoritatile publice. Aceasta activitate de "executare" consta din activitati de conducere, activitati de organizare a executarii si activitatii de executare in concret a legilor si a altor acte juridice subordonate lor. Astfel, suntem in prezenta unei activitati de conducere atunci cand Guvernul adopta acte prin care coordoneaza activitatea ministerelor. Suntem in prezenta unei activitati organizatorice (de organizare a executarii) atunci cand un minister elaboreaza instructiuni pe care le reclama un act cu forta juridica superioara (lege, decret, hotarare guvernamentala) pentru a-i asigura o aplicare unitara[2]. In sfarsit, suntem in prezenta unei activitati de punere in executare atunci cand un primar emite o autorizatie .

Raportul dintre activitatea de conducere si cea de executie difera in cadrul organelor administratiei publice. In general, cu cat o autoritate se gaseste pe o treapta ierarhica mai inalta in sistemul administrativ, cu atat in activitatea sa vor precumpani actele de conducere si invers, cu cat un organ de stat se gaseste la un nivel ierarhic mai scazut in acel sistem, cu atat in activitatea sa vor fi preponderente actele si faptele de executie.

Aceasta nu exclude insa posibilitatea ca la nivelul aceluiasi organ sa se poata adopta acte de conducere concomitent cu adoptarea si realizarea actelor de executie. Astfel, de exemplu, reprezinta o activitate de conducere hotararea normativa a consiliului local si constituie o activitate de executare emiterea hotararii de numire in functia prevazuta de lege.

Aprecierea unei actiuni ca fiind masura de conducere sau de executie, depinde de sistemul de referinte la care ne raportam in cadrul ierarhiei administrative. In acest sens un act de conducere care apare ca atare fata de un organ inferior, poate sa se constituie ca act de executare fata de actele organului ierarhic superior celui care a adoptat masura in cauza.

Activitatea executiva, atat cea de conducere cat si cea de executie in concret, presupune, cu necesitate, ca de altfel orice alta activitate fundamentala a statului[4], si desfasurarea unor activitati organizatorice. Notiunea de conducere include activitatea organizatorica necesara dirijarii, coordonarii, indrumarii si controlului sistemului respectiv. De asemenea, punerea in executare si executarea insasi presupun masuri organizatorice adecvate unei realizari eficiente, motiv pentru care administratia mai este considerata ca reprezentand tocmai activitatea organizatorica a statului.

Activitatea executiva a administratiei publice are unele trasaturi[5] care o deosebesc, in general, de alte activitati fundamentale ale statului si, in special, de activitatea de exercitare a puterii legislative. Astfel, activitatea executiva se caracterizeaza prin aceea ca:

este derivata, intervenind "secundum legem", in baza unei imputerniciri stabilite expres sau tacit de lege, chiar daca administratia recurge la reglementarea normativa a unor raporturi sociale[6], inclusiv pe cale primara, prin ordonante guvernamentale;

este limitata la realizarea stricta a prevederilor stabilite prin lege, spre deosebire de activitatea legislativului, care are, in general, un caracter "nelimitat"[7];

este organizatorica[8] intrucat in orice situatie administratia desfasoara, in ultima instanta, actiuni de natura organizatorica, absolut necesare realizarii actelor cu forta juridica superioara;

este supusa controlului legislativ exercitat in diferite forme;

are un caracter complex intrucat utilizeaza toate cele patru forme concrete de activitate (acte juridice, acte politice, fapte material-juridice si operatiuni tehnico-materiale) intr-un mare numar si intr-o mare diversitate;

realizeaza atat propriile acte juridice, cat si acte apartinand altor subiecte de drept, atunci cand este cazul, cum sunt acte ale persoanelor fizice si juridice, ale autoritatilor si ale organizatiilor neguvernamentale;

actele executate de administratie se realizeaza, la nevoie, intocmai ca si alte acte juridice, prin forta de constrangere de care dispune, insa, in mod propriu numai sistemul organelor administratiei de stat .