Actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul

Actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul

Este remarcabil cat de dens este continutul acestui simplu enunt: „Actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul”.  Nu intamplator legiuitorul constituant a fixat ca reper central Parlamentul, „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” – art. 61 alin. 1 din Constitutie. In raport cu acest pilon central se configureaza celelalte autoritati ale statului: Presedintele, Guvernul si administratia, Autoritatea judecatoreasca. Raporturile ce apar intre aceste autoritati nu pot fi decat unele de sorginte constitutionala si exprima o vointa eminamente politica, ceea ce explica si regimul special atribuit acestora, excluderea lor de la controlul judecatoresc. In categoria unor astfel de raporturi intra, de exemplu: hotararea adoptata de Parlament prin care se atesta depunerea juramantului de catre Presedinte; numirea Guvernului pe baza votului de incredere al Parlamentului; dizolvarea Parlamentului de catre Presedinte; delegarea legislativa a Guvernului de catre Parlament; numirea membrilor Curtii de Conturi sau ai Curtii Constitutionale si altele similare.

Pentru a vedea care sunt actele administrative exceptate de la controlul instantelor de contencios administrativ, trebuie sa stabilim mai intai care sunt acele autoritati publice care pot avea raporturi cu Parlamentul, raporturi manifestate prin acte administrative. Constitutia Romaniei foloseste notiunea de autoritate publica in mai multe acceptiuni. In Titlul III intitulat „Autoritatile publice” sunt enumerate pe rand Parlamentul, Presedintele, Guvernul, Administratia publica si Autoritatea judecatoreasca, care corespund celor trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca. Edificiul constitutional cuprinde insa si alte autoritati, reglementate in alte titluri, (Avocatul Poporului – in titlul II, Curtea de Conturi – in titlul IV, Curtea Constitutionala – in Titlul V), autoritati care nu intra in nici una din clasicele puteri, legislativa, executiva si judecatoreasca, dar care asigura echilibrul si controlul reciproc al acestora in cadrul statului de drept si democratiei constitutionale. Prin urmare, intr-o interpretare restrictiva, ad litteram, a textului de lege, nu pot fi atacate in contencios administrativ acele acte administrative ce privesc raporturile Presedintelui Romaniei, Guvernului si administratiei, Autoritatii judecatoresti, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi, etc., pe de o parte, cu Parlamentul, pe de alta parte.

O problema deosebita o ridica in aceasta privinta raporturile Presedintelui cu Guvernul, concretizate prin acte administrative care, nefiind incluse expres in categoria exceptiilor, inseamna ca pot fi atacate in contencios administrativ. Ar insemna, potrivit acestui rationament, ca acte precum desemnarea candidatului la functia de prim ministru, numirea guvernului, prerogativele ce privesc politica externa a Romaniei, incheierea tratatelor internationale, pot forma obiectul unor actiuni de contencios administrativ – concluzie total contrara principiilor dreptului public.

Doctrina a remarcat de mai mult timp ca relatia Presedinte – Guvern este aflata de fapt, chiar daca indirect, in raport cu Parlamentul, deoarece:

Parlamentul acorda votul de incredere Guvernului asupra programului de guvernare precum si asupra listei membrilor acestuia;

Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului;

Tratatele internationale sunt negociate de Guvern si ratificate de Parlament, etc.

Insasi cerinta contrasemnarii decretelor prezidentiale de catre primul-ministru, obligatorie in majoritatea covarsitoare a cazurilor, reprezinta parghia de control a Parlamentului asupra actelor Presedintelui, semnificand angajarea raspunderii sefului Guvernului pentru continutul actului, atestand conformitatea acestuia atat cu prevederile legale, cat si cu vointa organului pe care primul-ministru il reprezinta. Fara aceasta contrasemnatura decretul nu exista, iar acordarea ei nu inseamna o obligatie pentru primul-ministru, dimpotriva, un act de angajare politica de care va raspunde in fata Parlamentului.