Calitatea transporturilor (generalitati)

CALITATEA TRANSPORTURILOR (Generalitati)

I.1 Definitie.

Transportul reprezinta un domeniu al activitatii social-economice prin care se realizeaza deplasarea bunurilor materiale si a oamenilor in spatiu, cu ajutorul unor vehicule sau instalatii speciale, pe anumite cai de circulatie, in vederea satisfacerii necesitatilor materiale si spirituale ale societatii.

Exista caracteristici generale care diferentiaza calitatea serviciilor de cea a produselor: intangibilitatea, inseparabilitatea, variabilitatea, perisabilitatea, lipsa proprietatii, precum si sferele largi de extindere a calitatii transporturilor in viata economico-sociala si in problemele mediului natural si artificial in care se desfasoara.
Actiunile de crestere a calitatii se extind progresiv, de la un serviciu izolat de transport, la companie, la mod de transport si la sistem de transport, la nivel national, continental sau planetar. Aceasta tratare permite sa se puna in evidenta, in mod gradat, intr-o structura ierarhica, legatura dintre diferitele aspecte ale calitatii proiectate si realizate si eficienta consumului de resurse pentru o activitate utila, circumscrisa cerintelor sociale fundamentale, ale respectului fata de mediu si ale responsabilitatilor privind calitatea vietii.

La nivelul economiei nationale, calitatea serviciilor se caracterizeaza prin gradul de satisfacere a nevoilor de transport ale tarii in conditiile asigurarii integritatii marfurilor si a promptitudinii in deplasare. Calitatea transporturilor, la acest nivel, poate fi masurata, de exemplu, prin: cantitatea de marfuri transportata sau numarul de calatori transportati intr-o anumita perioada de timp; marimea specifica a pierderilor din valoarea marfurilor in timpul transportului (raportata la volumul traficului sau la cantitatea de marfuri transportata); cantitatea de marfuri (sub forma valorica sau naturala) care se gasesc la un moment dat in procesul de transport.

La nivelul sectorului transporturilor, calitatea serviciilor poate fi masurata prin: siguranta circulatiei; viteza si durata de deplasare; pastrarea integritatii marfurilor transportate. Este evident ca acesti indicatori pot fi regasiti in elementele de determinare a calitatii activitatii din transporturi la nivelul economiei nationale.

La nivelul intreprinderii de transport calitatea serviciului poate fi evaluata printr-un sistem intreg de indicatori calitativi, cum sunt: parcursul mediu zilnic; incarcatura statica sau dinamica; perioada de reutilizare; viteza de circulatie; costul specific al prestatiei etc

I.2. Notiuni generale

Sistemele de transport

Prin sistem de transport al unei tari se intelege totalitatea subsistemelor formate din instalatii, constructii si mijloace de transport, folosind anumite tehnici de deplasare, care actioneaza independent sau coordonat, asigurand deplasarea marfurilor si calatorilor.

Daca sistemului de transport al tarii ii corespunde ramura transportului, subsistemelor le vor corespunde subramurile de transport: feroviar, rutier, naval, aerian, prin conducte.
Obtinerea functionarii optime a sistemului de transport cere cunoasterea suficienta a factorilor de influenta.

In acest sens, se contureaza mai multe grupe de factori: naturali, tehnici, social-poitici, economici. Factorii naturali includ pozitia geografica a tarii, starea mediului natural, caracterul si amplasarea bogatiilor naturale etc. Factorii tehnici se refera la capacitatea de transport, vitezele de circulatie, adaptarea mijloacelor de transport la cerintele de transport. In factorii social-politici se cuprind: diviziunea sociala a muncii, nivelul de transport, aspecte strategice de aparare. In cazul factorilor economici ne referim la dezvoltarea industriala, modificarile de structura, nivelul si structura agriculturii, organizarea circulatiei marfurilor, marimea produsului intern brut, venitul national, structura transporturilor in teritoriu, tarifele de transport pe sisteme, nivelul cheltuielilor de transport etc.
In raport cu caracteristicile elementelor tehnice ale sistemului, precum si ale incarcaturii care este deplasata, transporturile pot fi clasificate in urmatoarele moduri:
Astfel, avand in vedere obiectul activitatii de transport, exista urmatoarele categorii de transport: transporturi de persoane, transporturi de marfuri.
Dupa mijloacele de transport intrebuintate, acestea pot fi: feroviare, rutiere, navale (maritime si fluviale), aeriene, speciale (prin conducte), combinate.
Exista si alte criterii de clasificare a transporturilor, ca de exemplu, dupa natura marfurilor transportate, dupa modul de folosire al mijloacelor de transport.

Particularitatile activitatii de transport

In prezent, transportul a devenit un element indispensabil vietii, intrucat ofera membrilor societatii posibilitati de deplasare, comunicare, de percepere si asimilare, a cat mai mult din ce ofera civilizatia. Civilizatia moderna, caracterizata printr-un ritm intens de dezvoltare in cele mai diverse domenii, printr-un schimb masiv de valori materiale si spirituale, reclama o continua deplasare de bunuri, o permanenta deplasare a oamenilor dintr-un loc in altul.
Procesul de productie in transporturi consta in deplasarea de bunuri sau persoane dintr-un loc in altul, pe distante variabile, in general, cu ajutorul mai multor mijloace de transport (terestre, subterane, navale sau aeriene), in conditii de siguranta, confort, comoditate.
Dezvoltarea economica a oricarei tari mareste considerabil volumul de bunuri economice create si accentueaza mobilitatea populatiei in cadrul asezarilor urbane.
In transporturi nu se creeaza bunuri economice, ci servicii, motiv pentru care, productia in acest domeniu de activitate se exprima in unitati de masura abstracte.
Transportul reprezinta, de fapt, prelungirea proceselor de productie in sfera circulatiei. Cheltuielile de munca sociala pentru efectuarea transportului maresc valoarea bunurilor economice, atat prin transimterea valorii mijloacelor folosite, cat si prin valoarea adaugata acestora de munca depusa de lucratorii de transporturi.

Rolul si importanta transporturilor nu pot fi evidentiate decat prin analiza relatiilor dintre acestea si relatiile economice, sociale si politice desfasurate de membrii societatii.

1. Relatiile dintre transporturi si activitatile economice se refera la legaturile care se stabilesc atat intre membrii societatii (comunitatii in care traiesc si muncesc), cat si intre acestia si natura.
Lipsa transporturilor ar fi determinat ca productia de bunuri economice sa se limiteze strict la resursele existente pe plan local. Dezvoltarea transporturilor, prin  aparitia de noi mijloace de transport perfectionate, a eliminat izolarea economica, a permis specializarea si schimbul de activitati, formarea pietei nationale si a pietei mondiale, dezvoltarea comertului pe plan intern si international.

2. Relatiile dintre transporturi si activitatile sociale se refera la:
- deplasarea libera a oamenilor, schimbul de idei si de experienta, care au cotribuit la imbogatirea tezaurului universal al gandirii si cunoasterii umane;
- activitatea de turism pentru odihna si recreere, atat pe plan intern, cat si international, care s-a extins. Mijloacele de transport mai rapide si mai sigure, precum si preturile rezonabile ale transportului, la orice distanta, au stimulat si stimuleaza in continuare dezvoltarea turismului intern si international;
- locuitorii din zonele mai slab populate nu mai sunt izolati de serviciile medicale, personalul de specialitate deplasandu-se usor, iar bolnavii, care necesita un tratament mai deosebit, pot fi transportati la spitale centrale.

3. Relatiile dintre transporturi si activitatile politice vizeaza, in principal:
-implementarea politicii de amplasare a factorilor de productie pe teritoriul tarii;
- dezvoltarea economiei nationale prin inlaturarea limiteleor impuse de distanta dintre centrele economico-sociale si circulatia rapida si operativa a marfurilor si persoanelor;
- intarirea capacitatii de aparare a tarii impotriva oricarei agresiuni etc.

I.3. Istoric

Daca la inceput, activitatea de transport constituia parte a activitatii de comert, ulterior, prin adancirea diviziunii muncii ea se individualizeaza, devine de sine statatoare, contribuie la aparitia marii industrii, pe care o serveste. Transformarea transporturilor intr-un domeniu distinct se datoreaza progresului tehnic deosebit de puternic din aceasta perioada.

O influenta decisiva asupra dezvoltarii transporturilor a avut-o, de exemplu, inventarea masinii cu abur, care a facilitat aparitia cailor ferate, a navigatiei cu ajutorul navelor maritime si oceanice puse in miscare prin forta aburului. O serie de alte descoperiri in domeniul tehnicii: constructia primului automobil actionat de un motor cu ardere interna (1855); inventarea motorului cu ardere interna cu aprindere cu scanteie (1899); inventarea primului avion (1905) - sunt tot atatea evenimente care marcheaza evolutia si diversificarea transporturilor (aparitia transportului auto si apoi a celui aerian).

Dezvoltarea transportului de pasageri, in general, a transporturilor urbane si suburbane, in special, s-a impus datorita dezvoltarii economice, politice si social-culturale a societatii, in decursul diferitelor etape istorice. Astfel, la noi, in decursul dezvoltarii social-economice, acestea au parcurs patru etape distincte:
a) prima etapa de dezvoltare a transporturilor de pasageri, in general si a transporturilor urbane, in particular, a inceput dupa formarea statelor romane. In aceasta etapa, mai ales la inceputul ei, transportul de pasageri se efectua cu carucioare trase de cai denumite "olace" si "menziluri" (aceasta etapa a durat pana la jumatatea secolului XIX), iar transportul urban de pasageri se realiza cu omnibuze si tramcare.

In 1828 in orase apare trasura de piata cu 2-4 cai. In 1848 s-a infiintat serviciul de diligente rapide, iar in anul 1850 pe teritoriul tarii noastre circulau mijloace de transport ale altor tari, care faceau legatura cu tara noastra. Este vorba de posta austriaca si posta ruseasca.

Asadar, aceasta etapa se consuma inainte de aparitia transporturilor mecanice.

b) cea de-a doua etapa a fost impusa de dezvoltarea vertiginoasa pe care au capatat-o orasele dupa a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand intinderile unor orase ajung sa depaseasca 30 de km in diametru, iar curentii de pasageri pe ora si sens sa fie cuprinsi intre 5000 si 10000. In aceasta perioada se poate consemna aparitia locomotivei cu abur, capabila sa raspunda distantelor si vitezelor impuse de dezvoltarea respectiva.
In tara noastra, dupa anul 1850 a fost organizat in orase transportul cu tramvaiul cu cai, evenimentul fiind consemnat in anul 1871.

Acesta, alaturi de alte vehicule concura la rezolvarea necesitatilor de transport public ale pasagerilor.

c) etapa a treia este dominata de folosirea energiei electrice pentru tractiune in transportul urban. Pentru prima data in lume, anul 1879 marcheaza folosirea tractiunii electrice in acest scop si totodata, inceputul dezvoltarii transportului urban. In aceasta perioada apar tramvaiul electric, metroul electric si trenurile electrice subterane. In tara noastra tramvaiul electric a fost introdus in anul 1894 in Bucuresti. Troleibuzul a fost introdus in 1904 la Sibiu unde a functionat 3 luni.

d) etapa a patra a inceput o data cu adoptarea automobilului ca mijloc de transport public (automobilul fiind denumirea generica a tuturor autovehiculelor utilizate in transportul de marfa si pasageri).
Troleibuzele si reteaua de transport corespunzatoare au aparut in tara noastra dupa al doilea razboi mondial. In anul 1950 existau 7 km de retea in orasul Bucuresti, ceea ce reprezenta 0.8% din totalul retelei urbane a Romaniei in acel an. Treptat, lungimea liniilor de troleibuze s-a extins.
Dezvoltarea si modernizarea infrastructurii transportului urban sub impulsul maririi considerabile a fluxurilor de pasageri au creat conditii pentru cresterea numarului de vehicule si pentru diversificarea acestora, in raport cu necesitatile de deplasare si cu cerintele de crestere a eficientei social-economice. Astfel, au aparut autobuzele al caror numar si importanta au crescut treptat.