Raportul Constient- Subconstient-Inconstient in Sistemul Psihic Uman. Teorii asupra inconstientului si constiintei.

Raportul Constient- Subconstient-Inconstient in Sistemul Psihic Uman. Teorii asupra inconstientului si constiintei.

Sistemul psihic uman este un ansamblu de functii si procese psihice senzoriale, cognitive si reglatorii, ce se afla in interactiune, activeaza simultan si sunt dispuse ierarhic pe 3 niveluri: constient, subconstient si inconstient.

CONSTIINTA este una dintre cele mai importante nivele de organizare a vietii psihice a individului, cand afirmata, cand negata cu vehementa.

-pentru introspectionisti toata viata psihica este constienta;

-pentru behavioristi constienta nu are nici o insemnatate si este eliminata din psihologie.

Asa incat, constiinta poate fi definita ca fiind totul (psihologia fara inconstient) sau nimic (psihologia fara constiinta).

Constiinta a fost:

cand redusa la o simpa functie psihica numita uneori ,,vigilenta"

cand extinsa pana la pierderea in generalitatea vietii psihice prin asimilarea cu G reflexiva si critica, cu Eul si personalitatea, cu praxisul si etica vointei.

a fost socotita un epifenomen, un reflex intamplator, o abstractie care poate fi sustrasa vietii psihice sau adaugata masinilor electronice

abandonata in reteaua relatiilor existentiale sau a structurilor interpersonale.

Aceasta a permis proliferarea perspectivelor de abordare si definire a ei.

Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca se manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia.

Dificultatea definirii constiintei provine din faptul ca ea este pura subiectivitate, din acela ca se manifesta in experientele personale nefiind, de regula, accesibila altuia.

O sistematizare a celor mai semnificative definitii ale constiintei formulate in perioada de inceput a psihologiei se regaseste in lucrarea lui Vasile Pavelcu ,,Constiinta si inconstient".

a fi constient inseamna a gandi, a stabili relatii.

,,A fi constient inseamna a gandi" (SPENCER, 1875)

,,Cuvantul constiinta se refera la susceptibilitatea pe care o au partile experientei de a fi puse in relatie si cunoscute." (JAMES, 1906)

a fi constient inseama a dispune de capacitatea de a face sinteze.

WUNDT concepea constiinta ca o ,,sinteza creatoare"   

a fi constient inseama a te putea autosupraveghea.

A fi constient inseamna a-ti putea povesti experienta, limbajul fiind o calitate structurala a constiintei, o calitate prin care aceasta accede la umanitate . .Constiinta este un ansamblu de reactiuni ale individului la propriile lui actiuni." (JANET, 1928)

a fi constient inseamna a te adapta suplu la noile solicitari.

,,Fara o activa adaptare la obiecte, totdeauna noi, ale experientei externe, nu se poate produce constiinta." (WALLON, 1924)

Toate aceste definitii pun in evidenta implicit sau explicit, si functiile constiintei relatia

sinteza

autosupravegherea

adaptarea

Numai ca fiecare dintre ele, dupa cum spunea Pavelcu, sunt limitate.

Primele 3 pacatuiesc prin ingustarea nepermisa a notiunii de constiinta, redusa fie la gandire sau la un alt aspect al ei (sinteza), fie la limbaj; ultima largeste extrem de mult sfera notiunii de constiinta aceasta aparand ca fiind identificata cu inteligenta, definita in acelasi mod.

Ar fi mai nimerit, spunea Pavelcu, sa interpretam constiinta ca o activitate de intelegere, pentru ca rolul ei este de a avea intelesuri, de a integra un fenomen intr-un sistem de relatii, de a realiza scindari, diferentieri, opozitii inlauntrul continuturilor, la inceput omogene, pentru a ajunge, in final, la noi sinteze.

Mai productiva ar fi conceperea constiintei ca o functie de supraveghere in loc de autosupraveghere. Viata nostra psihica cuprinde ambele sisteme (Eu si Lumea) intr-un singur act savarsit sub supraveghere.

Constiinta trebuie interpretata nu in termenii generali ai adaprarii, ci ca fiind o anumita adaptare, deoarece ea intervine doar atunci cand este necesara o adaptare superioara pe planul intelegerii.

Constiinta este o functie de adaptare la lumea externa prin operatii simbolice, reprezentative, intelectuale cu scopul asigurarii unui nou echilibru, mai perfectionat, intre individ si mediu.

Contributiile cu privire la definirea constiintei in per. anilor '40-'60 sunt destul de numeroase.Una dintre ele ne retine atentia. Este vorba despre opera filosofico-psihologica si psihopatologica a lui Henri Ey.

Raspunsurile la intrebarea ,,ce inseamna a fi constient?" evidentiaza, dupa Ey, pe langa functiile constiintei, si 2 modalitati mai generale, teoretico-metodologice de abordare a constiintei, una apartinand psihologiei functionale, cealalta fenomenologiei.

Psihologia functionala descompune constiinta in mecanismele partiale ale memoriei, perceptiei, schemelor intelectuale si verbale. A fi constient ar fi un atribut distribuit tuturor aspectelor vietii psihicesau doar unora dintre acestea.

Fenomenologia descrie nu doar fluxul international, aparitiile, dezvoltarile si complexitatea ,,trairilor", ci si toate modurile-de-a-fi in lume (intalnirea Eului cu un alt Eu, alteritatea Eului, problematica etica si istorica a omului) ajungand in cele din urma la absorbtia constiintei in generalitatea Destinului, Ratiunii, Praxisului.

H. EY: In realitate nici unul, nici altul dintre ele nu este corect, deoarece nu pp. din pricipiu ,,ideea unei organizari proprii a vietii noastre psihice, primul punct de vedere fiind indiferent fata de articularea partilor la care el ne conduce (constiinta este o totalitate abstracta), iar al doilea opunandu-se oricarei inradacinari a constiintei in corp (constiinta nu este un fenomen natural)."

Iata de ce, EY propune o definire complexa a constiintei asigurand astfel unitatea si eterogenitatea fenomenelor de constiinta.

,,A fi constient inseamna a trai particularitatea experientei proprii, transformand-o in universalitatea stiintei ei. Cu alte cuvinte, constiinta trebuie descrisa ca o structura complexa, ca organizare a vietii de relatie a subiectului cu altii si cu lumea."

Contributiile cu privire la definirea constiintei dupa anii '70, se axeaza intr-o mai mare masura pe caracteristicile psihologice ale constiintei.

Jean Piaget descrie constiinta ca pe o ,,acompaniatoare" a actiunilor, diferentiind o ,,constiinta in act" (cunoastere anterioara prizei de constiinta) de constiinta reflexiva (echivalenta cu ceea ce el numea ,,priza de constiinta").

Dupa Piaget priza de constiinta inseamna o noua elaborare a cunostintelor prin trecerea de la un plan psihologic la altul (din planul actiunii in cel al reprezentarii, de la cel al reprezentarii concrete la cel al reprezentarilor formale).

Alti autori pun accentul pe simtire si afectivitate:

Humphrey :,,A fi constient inseamna in mod esential a avea senzatii: adica a avea reprezentari mentale incarcate de afectivitate a ceva ce mi se intampla aici si acum"

Cei mai multi autori pornind de la premisa ca prin constiinta individul se raporteaza la ceva din afara sa, el fiind ,,constient de . ", postuleaza intentionalitatea ca una dintre caracteristicile esentiale ale constiintei.

Pacherie vorbeste despre ,,psihologia intentionala", "acte intentionale".

ZLATE defineste constiinta ca o « forma superioara de organizare psihica prin care se realizeaza integrarea activ-subiectiva a tuturor fenomenelor vietii psihice si care faciliteaza raportarea/adaptarea continua a individului de la mediul natural si social »

Astfel :

- se specifica ca sfera constiintei nu se suprapune peste sfera psihicului; constiinta este doar o parte a psihicului, cea mai importanta;

- subliniaza functia generala a constiintei (integrarea activ-subiectiva);

- precizeaza finalitatea constiintei (adaptarea la mediu).

Etimologia cuvantului (con-scientia; con-science, so-znanie) arata ca organizarea constienta este o reflectare cu stiinta, adica acea reflectare in care individul dispune de o serie de informatii ce pot fi utilizate in vederea descifrarii, intelegerii si interpretarii unui nou obiect, fenomen, eveniment.

Sub raport psihologic, omul isi da seama de ,,ceva" anume si il reproduce in subiectivitatea sa sub forma de imagini, notiuni, impresii.

In virtutea experientei anterioare obiectul are un ecou informational in subiect, in sensul ca este constientizat aproape imediat.

Reflectarea constienta pp. includerea particularului in general si identificarea generalului in particular.

Aceasta particularitate evidentiaza functia informational-cognitiva a constiintei.

Prezenta scopului in plan mental este esentiala in reflectarea constienta care este o reflectare cu scop sau orientata spre scop.

Reflectarea cu scop indica functia finalista a constiintei.

Scopurile se stabilesc inainte de desfasurarea activitatii, actiunii. Omul, prin constiinta, are capacitatea de a anticipa rezultatul actiunilor sale, de a-l stabili mintal inainte realiza in forma sa concreta.

Constiinta este deci o reflectare anticipativa a realitatii, prin acesta deosebirea dintre om si animal fiind fundamentala.

O asemenea caracteristica a organizarii constiente evidentiaza functia ei anticipativ-predictiva.

Dar pentru a realiza ceva este necesara si organizarea mintala a activitatii, adica fragmentarea ei in elemente componente, stabilirea succesiunii desfasurarii si realizarii lor, a ierarhiei lor, stabilirea locului activitatii respective in raport cu alte activitati anterioare sau care urmeaza a fi initiate.

Toate acestea reliefeaza o alta particularitate a organizarii constiente si anume caracterul ei planificat, care exprima functia reglatoare a constiintei.

Omul nu re-produce realitatea in sine doar pentru a o re-produce, ci cu scopul de a o modifica, schimba, adapta necesitatilor sale, ceea ce desemneaza caracterul creator al constiintei, implicit functia sa creativ-proiectiva.

Functia indispensabla, dar nu suficienta, pentru asigurarea continuitatii vietii sufletesti este memoria (memoria de noi insine). Orice eu are o dimensiune istorica (omul este un sistem istoricizat) el fiind expresia experientelor traite si acumulate pana la momentul prezent.

A doua functie necesara pentru asigurarea si pastrarea identitatii trebuie considerata rationamentul- rationamentul de noi insine. Rationalitatea este desprinsa ca etapa si nivel integrative specific al devenirii constiintei de sine. Unitatea eului nu poate fi oferita decat de o judecata de identitate care sa demonstreze ca atat schimbarile cat si constantele apartin aceleiasi individualitati.

Particularitatile organizarii constiente demonstreaza complexitatea acesteia, caracterul ei specific uman.

In realizarea acestor particularitati intervin aproape toate procesele psihice (procesele cognitive, planul afectiv-motivational, imaginatia creatoare).

Numai interactiunea si interdependenta acestora, integrarea unora in altele genereaza efectul de constiinta.

SUBCONSTIENTUL reprezinta una dintre ipostazele importante ale psihicului care nu poate fi nici ignorata, nici redusa sau identificata cu alte iposteze ale acestuia.

Subconstientul dispune nu numai de continuturi specifice, ci de mecanisme si finalitati proprii.

Intelegerea acestora a parcurs o serie de etape.

In prima etapa cei mai multi autori concep subcs. ca pe o formatiune sau un nivel psihic ce cuprinde actele care au fost candva constiente, dar care in prezent se desfasoara in afara controlului constient.

El este rezervorul unde se conserva toate actele ce au trecut candva prin filtrul constiintei, s-au realizat cu efort, dar care se afla intr-o stare latenta, de virtualitate psihica putand insa sa redevina oricand active, sa paseasca pragul constiintei.

Ribot a definit subcs. drept o ,,constiinta stinsa".

Se remarca definirea subcs. pornind de la constiinta.

Janet si Pierce spuneau: ,,constientul apare ca un fel de constiinta inferioara ce coexista cu cea centrala".

S-a acreditat si ideea ca desi amplasat intre constient si inconstient, subcs. este orientat mai mult spre constiinta.

El nu este total obscur, ci pp. un anumit grad de transparenta putand fi considerat de aceea o ,,constiinta implicita".

Aceasta la determinat pe Freud sa respinga subcs., desi intr-o prima faza a activitatii sale la folosit pentru a desemna prin el inconstientul.

Argumentul adus de Freud era urmatorul: subcs. sugereaza existenta unei alte constiinte, ,,ca sa spunem asa subterana", a unei ,,constiinte secunde" care, oricat de atenuata ar fi , ramane in continuare calitativa cu fenomenul constient.

Cu alte cuvinte, intre inconstient si subcs, nu ar exista o diferenta calitativa.

Consecinta extrema a unui asemenea conceptii o reprezinta excluderea subcs. ca nivel de sine statator din structura psihicului.

Constientizandu-se caracterul limitat al definirii subcs., consecinta extrema antrenata de ea, s-a trecut la elaborarea unei noi conceptii.

Henri Woallon pornind de la premisa ca in viata psihica a individului constiinta este un moment foarte fugitiv si foarte particular, o mare parte a acesteia desfasurandu-se in afara ei, isi punea urmatoarea intrebare: Cum sa ne reprezentam starile constiente?

A spune ca ele reproduc sau perpetueaza starile de constiinta inseamna a reveni la considerarea constiintei ca fiind singura expresie a vietii psihice.

Ipoteza este arbitrara si traduce o conceptie simplista asupravietii psihice: subcs. este un mediu inert unde se adapostesc perceptiile resimtite pana in momentul in care trebuie evocate din nou printr-o atractie a constiintei.

Este adevarat ca starile de constiinta ale individului subzida in subcs. dar nu sub forma unei gravuri clasate printre multe altele.

Dimpotriva, starile subcs. se modifica, deoarece cauzele de care dispun nu sunt date o data pentru totdeauna si pentru toti indivizii.

Ele se modifica datorita faptului ca intre ele exista relatii de cauzalitate si de influenta reciproca.

Subcs. este definit ca o ,,cerebratie latenta" ce are loc ,,sub simplicitatea aparenta a perceptiilor".

Se surprinde:

caracterul dinamic al subcs.

se contureaza mai pregnant ideea existentei lui ca nivel de sine statator, distinct atat de constient, cat si de inconstient

Dupa Golu  subconstientul este definit prin continutul memoriei de lunga durata, care nu se afla antrenat in momentul dat in fluxul operativ al constiintei, dar care poate fi constientizat in situatii adecvate. El cuprinde informatii, aminitri, aotumatisme, deprinderi, ticuri, stari de set (montaj) perceptiv si intelectual, tonusul emotional, motive.

Cea mai mare parte a elementelor componente ale sale se afla in stare latenta, alcatuind rezervorul activitatii constiente curente. Active si realizabile in comportament in afara campului constiintei sunt doar automatismele, deprinderile, obisnuintele.

Chiar constinutul latent al subconstientului intra in structura starii de pregatire psihica generala a subiectului, influentand pozitiv sau negativ desfasurarea proceselor psihice constiente, de la perceptie pana la gandire.

Ar fi incorent sa reducem constinutul subconstientului exclusiv la informatiile, experientele si actele care provin din constiinta ; el in mod firesc comunica si cu inconstientul, incorporand o serie de elemente ale acestuia.

Argumentul principal in sprijinul acestei afirmatii il constituie comportamentele finaliste, al caror motiv ramane neconstientizat.

Automatismele se declanseaza si se sustin prin actiunea pulsiunilor si tendintelor inconstientului. 

Principiul activismului si dinamicitatii se aplica si organizarii subconstientului. El nu trebuie vazut ca o entitate statica si pietrificata, lipsit de miscare interioara, ci dimpotriva ca o organizare dinamica in cadrul careia se produc reasezari, rearticulari si reevaluari ale elementelor componente si chiar prin programe pentru activitatile constiente viitoare.

O latura concreta a dinamismului intern al subconstientului o constituie fenomenele de reminiscenta, de reproducere selectiva si de reproducere fabulatorie a acestor informatii, evenimente sau experiente anterioare.

Subconstientul poseda o anumita autonomie functionala, el dispunanad de mecanisme proprii de autointretinere si autoconservare.

Aceste mecanisme sunt stimulate de sus, prin fluxurile constiintei, in stare de veghe si de activitate orientata spre scop, si de jos, prin fluxurile inconstientului, in stare de somn sau de constiinta confuza, ce caracterizeaza starile de ebrietate si cele provocate de narcotice.

Visele, desi au punctul de pornire in inconstient, ele se finalizeaza si se depoziteaza in sfera subconstientului, si anume, in etajul superior al acestuia, ceea ce face posibila constientizarea si relatarea continutului lor imediat dupa trezire.

Importanta subconctientului nu o putem subestima, fiind greu de imaginat existenta psihica normala a omului fara prezenta si functionalitatea lui.

In primul rand el asigura continuitatea in timp a eului si permite constiintei sa realizeze integrarea sub semnul identitatii de sine a trecutului, prezentului si viitorului. In cazurile amneziilor totale anterograde sau retrograde, identitatea de sine este puternic alterata, relationarea subiectului cu lumea fiind profund perturbata.

In al doilea rand subconstientul da sens adaptativ invatarii permitand stocarea informatiei si experientei pentru uzul ulterior. In desfasurarea oricarui proces constient, chiar daca el este provocat si se raporteaza la un obiect sau la o situatie externa conctreta, subconstientul se conecteaza in mod neconditionat la experienta anterioara, atat in forma operatiilor cat si a modelelor informationale-imagistice sau conceptuale.

In al treilea rand, subconstientul asigura consistenta interna a constiintei, durabilitatea ei in timp. In afara aportului sau, constiinta s-ar reduce la o simpla succesiune a clipelor, a continuturilor senzatiilor si perceptiilor imediate, devenind imposibile functiile ei de planificare si proiectiva. Mentinerea in stare optima a cadrelor de referinta ale constiintei reclama permanenta comunicare senzoriala. Subconstientul este indispensabil pentru desfasurarea unei activitati mintale constiente independente, adica in absenta influentei directe a obiectelor sau fenomenelor externe.

INCONSTIENTUL constituie cel mai controversat nivel de organizare a vietii psihice, in legatura cu care pozitiile de negare sau de afirmare abunda in literatura de specialitate.

Afirmarea inconstientului se sprijina, in principal, pe conceptia lui Freud, care a elaborat o conceptie structurata cu privire la continutul si rolul inconstientului in viata psihica a individului.

Investigatiile si cercetarile directe asupra inconstientului au fost precedate de ,,lansarea" filosofica a notiunii respective de catre marii metafizicienii germani din epoca postkantiana (Schelling, Hegel, Schopenhauer).

,,Filosofia inconstientului" (Hartman) a creat o ambianta favorabila recunoasterii inconstientului.

De asemenea, cercetarile experimentale efectuate dupa 1880 de scoala de la Salpetriere (Charcot) sau de cea de la Nancy (Berheim) au constituit solul fertil in care si-a infipt radacinile, mai tarziu, psihanaliza.

Freud va fi cel care va da o definire si o fundamentare stiintefica inconstientului.

Zlate considera ca principalele merite ale lui Freud in investigarea inconstientului sunt:

descoperirea unui inc. dinamic, conflictual si tensional, corelativ procesului refularii;

trecerea de la interpretarea inc. ca substantiv ce desemneaza faptele mintale refulate la interpretarea lui ca adjectiv, ca o calitate psihica, ceea ce inseamna ca propietatea, "calitatea" de a fi inconstiente o au nu numai amintirile, ci si mecanismene de refulare sau ceea ce porneste de la Supraeu;

multiplicarea zonelor ce se sustrag constiintei, Freud vorbind, practic, despre existenta a 3 tipuri de inconstient (Sinele sau inc. propriu-zis; o parte a Eului; Supraeul- primul reprezentand inc. refulat, celelalte 2 inc. nerefulat );

considerarea inc. ca fiind profund, abisal, si nu doar un simplu ,,automatism psihic", cum aparea el la Janet.

In jurul conceptiei lui Freud asupra inc. s-a pastrat multa vreme  tacere. Cu timpul insa, ea trezeste curiozitatea si interesul medicilor si al psihologilor. Bleuler si Jung, Sandor Ferenczi, Ernest Jones incep sa utilizeze metodele lui Freud.

In 1910 lua fiinta Asociatia Psihanalitica Internationala, al carei presedinte a fost la inceput Jung.

Incepe sa se contereze si primele dizidente ceea ce face ca cercetarile asupra inc. sa intre intr-o noua etapa, pe care am putea-o denumi postfreudiana.

Pentru Adler, psihismul inc. este determinat de vointa de putere si de sentimentul de inferioritate acestea fiind mecanismele compensatoare fie ale unor deficiente fizice, fie ale inferioritatii reale sau pp. ale Eului.

Omul dispune de o tendinta importanta de superioritate, asa incat dezvoltarea lui psihica se datoreaza luptei ce are loc la nivel inc. intre o tendinta negativa (sentimentul de inferioritate) si o tendinta pozitiva (sentimentul de superioritate), aceasta din urma fiind orientata spre compensare.

In conceptia lui Adler, compensarea joaca acelasi rol pe care il avea refularea la Freud.

Adler cade in aceeasi greseala ca si Freud: absolutizarea acestui mecanism.

In realitate, ambele mecanisme pot fi la fel de utile pentru viata psihica a individului.

Jung, influentat de Adler, largeste sfera notiunii de inc. individual considerand libidoul ca fiind, pe de o parte constituit din ansamblul instinctelor dominante, inclusiv instinctul de putere, iar pe de alta parte ca fiind orientat in 2 directii opuse: centriped si centrifug, spre sine si spre lume, conform celor 2 orientari ale P - extraversiune si introversiune.

Jung introduce conceptul de inc. colectiv interpretat ca o zona profunda nonindividuala, supraindividuala a psihicului.

Inc. colectiv contine imagini ancestrale care somnoleaza in zonele profunde ale inc. numite de Jung - arhetipuri - si ofera individului posibilitatea de a avea acces la ,,sufletul istoriei colective" sau la Dumnezeu si Diavol.

Cand vorbea de inc. colectiv, Freud avea in vedere existenta in inc. fiecarui individ a unor elemente ce se regasesc in orice inc. (complexul lui Oedip).

La Jung, inc. colectiv este preexistent individului, acesta din urma nascandu-se cu el.

Melanie Klain, Anna Freud, Daniel Lagache, Jacques Lacan au adus contributii importante in teoria inc.

Didier Anzieu a introdus conceptul de inc. de grup., dupa opinia lui grupul dand ocazia membrilor sai de a trai inc. in realizarea proiectelor refulate.

Pages extinde inc. nu numai la grupuri ci si la organizatii, vorbind despre un inc. colectiv.

Francoise Dalto propune o tratare a inc. dintr-o perspectiva foarte extinsa.

Mai recent, in Franta a inceput sa prinda contur o psihologie sociala clinica de inspiratie psihanalitica.

Totusi din diversitatea lor cercetarile psihanalitice exprima dificultatea conceperii intr-o maniera unitara a inc.

Freud a definit inc. intr-o maniera restrictiva si exclusivista, considerandu-l doar rezervorul tendintelor infranate, inabusite, refulate, frustrate.

Inc. este cel care exprima lapsusurile, pseudoamneziile, actele ratate, visele, etc.

Alti autori definesc inc. dintr-o maniera  negativa, insistand mai mult asupra rolului sau in ansamblul vietii psihice.

Inc. apare ca haos, ca irational cu efecte dezorganizatoare si inhibitive asupra vietii psihice, ca tinand chiar de patologia mintala.

Psihologia contemporana difineste inc. intr-o maniera extensiva si pozitiva ca fiind o formatiune psihica ce cuprinde tentintele ascunse, conflictele emotionale generate de resorturile intime ale personalitatii.

Inc. este diferit in manifestarile sale. Foarte curand a inceput sa se vorbeasca de variate tipuri sau moduri de inc.

Pentru Freud, importanta cea mai mare o are inconstientul individual, cel colectiv constituind o platforma mai mult sau mai putin neutral; in schimb, pentru C.Jung, rolul active si determinant in dinamica personalitatii il joaca inconstientul colectiv, la a carui analiza de structura si continut el si-a adus o contributie decisive.

Inconstientul colectiv este alcatuit din elemente de ordin afectiv, motivational, cognitiv si executiv - instrumental, constituite in cursul evolutiei istorice a speciei umane si conservate in   straturile profunde ale memoriei

,,Inc. colectiv este acea imensa zestre spirituala ereditara, rezultata din evolutia omenirii, care renaste mereu, in fiecare structura cerebrala individuala".

Inc. colectiv este un strat abisal al structurii psihice, o alta lume dupa cum spune Jung, o lume in oglinda care se contrapune imaginii noastre constiente, momentane, despre lume. Intr-un fel el este o imagine eterna, spre deosebire de constient, care apare ca un fenomen efemer, deoarece produce toate adaptarile si orientarile momentane.

Continuturile autentice al inc. colectiv sunt reprezentate de ceea ce Jung a numit la inceput ,,imagini primordiale", iar mai tarziu arhetipuri.

Arhetipurile sunt ,,structuri psihice identice, comune tuturor", constituind ,,mostenirea arhaica a umanitatii:.

Ele nu sunt structuri pur psihice, ci structuri functionale duale: structuri psihice si structuri nervoase.

Inc. colectiv initiaza, controleaza si mijloceste trairile si manifestarile comportamentale tipice tuturor oamenilor, indiferent de epoca istorica, localizare geografica, clasa sociala, nationalitate.

Imaginea inconstienta (arhetipul) dispune de o energie proprie, datorita careia el poate ,,exercita puternice influenta psihice care nu se manifesta deschis la suprafata lumii, dar actioneaza cu atat mai puternic din interior, din intuneric, asupra noastra, fiind invizibile pentru cel care nu supune indeajuns criticii imaginea sa momentana asupra lumii, ramanadu-si astfel, chiar siesi ascuns"

Inc. colectiv mijloceste realizarea ,,lumii unitare" a psihicului uman, si prin faptul ca este depozitarul experientei cumulate a stramosilor nostrii, actioneaza ca un ghid si este esential pentru supravietuire.

Inconstientul individual, asa cum a fost el analizat de S. Freud, se compune din doua segmente, cu continut si rol diferite in dinamica sistemului personalitatii, si anume:inconstientul primar,innascut, si inconstientul secundar, dobandit.

Primul este legat si exprima natura biologica a omului. El include tendintele,pulsiunile, si instinctele primare, legate de asigurarea supravietuirii si echilibrului fiziologic al organismului. Este structurat dupa principiul placerii si al reducerii neconditionate a starilor interne de tensiune si frustratie. In centrul tuturor elementelor componente, Freud a asezat instinctul erotico-sexual sau complexul libidoului. In sfera inconstientului primar se mai includ: starile onirice (visele care acompaniaza somnul), lapsusurile, inversiunile si aglutinarile verbale, actele ratate.
In sistemul de personalitate, inconstientul primar corespunde instantei sinelui.
Inconstientul secundar este format, cu precadere, din consensurile si experientele cu rol de reglementare socioculturala a comportamentelor generate de motivatia bazala si care se integreaza ca frane interne, cu functionare automata. Inconstientul dobandit este "constiinta morala a societatii", codificata in forma unui mecanism de autocenzura.
In sistemul personalitatii, el corespunde instantei Supra-Eului. Conflictul dintre sine si Supra-Eu are un caracter permanent, solutionarea lui facand necesara formarea si interventia celei de a treia instante a aparatului psihic - instanta Eului.

Intre cele trei niveluri sunt interactiuni permanente dar nu treceri reciproce, ci relatii dinamice de implicatie in insasi structura fiintei noastre constiente. Inconstientul nici nu poate exista fara structura constiintei cu care este cosubstantial. Henry Ey in acest sens sustine ca raporturile constient-inconstient sunt raporturi organice de subordonare sau de integrare, ordine care fundamenteaza miscarea de ascensiune a devenirii constiente.

Interactiunile si acomodarile intre nivelurile functional-dinamice ale activitatii psihice nu trebuie sa eludeze ca legile de organizare ale constientului si inconstientului sunt radical deosebite, ceea ce se exprima in bipolaritatea sistemului psihic uman, unul din poli dominat de rationalul obiectiv, celalalt de psihismul bazal, profund subiectiv.