QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Moralitatea, dimensiune a existentei umane








MORALITATEA, DIMENSIUNE A EXISTENTEI UMANE

  1. Perspective ontologice asupra moralitatii
  2. Subiectul moral, descrierea si aprecierea morala
  3. Manifestarea morala

In limba romana neologismul de origine franceza “moralitate “ denumeste insusirea a ceea ce este moral; natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unui om sau grup din punct de vedere moral conturat prin ideile de “bine “ si “rau“.



Unii filosofi britanici atrag atentia ca moralitatea are intelesuri mai restranse decat etica, deoarece ea se rezuma la “obligatie “ sau la valori ale familiei, cum sunt casatoria, divortul, practicile sexuale, folosirea drogurilor s.a.  

Moralitatea, adica insusirea a ceea ce este moral, presupune dinamism, actiune umana mai mult sau mai putin constienta, libera si responsabila totodata. Dar toate acestea au si contrarele lor: moralitatea se opune imoralitatatii, adica vointei de a face rau, egoismului, injustitiei, faradelegilor comise intentionat, desfranarilor si depravarilor, coruptiei. De asemenea, moralitatea difera si de amoral, adica de cel care crede ca omul ar putea trai si fara ca sa-si reglementeze si sa-si ordoneze viata potrivit unor scopuri si norme viabile.

Normal-anormalul sunt derivati ai conceptului de  norma, care, la propriu semnifica unghiul drept, regula pe baza careia se contureaza o anumita trasatura sau actiune. Nu putem vorbi despre om, societate normala fara ca sa nu acceptam ca sunt posibile si abateri de la o serie de principii si reguli. devianta/delicventa,

Ceea ce este considerat normal intr/o sociaetate, anormal in alta, de ex. homosexualitatea Suedia, Finlanda / RM.

Etica si moralitatea sunt strans legate dar nu identice. Ne putem convinge ca moralitatea este o dimensiune fireasca a naturii si esentei umane incercand sa retinem cateva din observatiile celui ce neaga sau manifesta indiferenta fata de moralitate.

 Literatura etica numeste aceasta pozitie amoralism, iar pe cel ce o adopta amoralist. El are doua infatisari:

1. amoralist social, adica cel ce considera ca nu exista reguli conventionale intre oamenii care traiesc intr-o societate;

2. amoralist absolut, cel ce neaga existenta valorilor umane in general. Deoarece si intr-un caz si in celalalt, in substrat, avem de-a face cu disperarea celui ce nu poate intelege importanta prezentei regulilor si valorilor din viata oamenilor.

Etica nu invita sa inchidem ochii si sa trecem peste asemenea situatii, ci, dimpotriva, ea ne invata sa reflectam la ipostaza noastra (sau a altora) de amoralisti, pentru ca astfel sa stim cum sa intemeiem mai bine moralitatea. Toate acestea trimit la cunoastere si la constiinta.

 In consecinta, moralitatea este pusa pe seama mai multor factori, si anume:

a.                       pe nevoi si trebuinte organice sau fiziologice la nivelul organismului unui animal superior sau al fiecarui om (de la nevoia de hrana si adapost, la nevoia de protectie si securitate fata de diferiti agresori);

b.                       pe ”glasul sangelui” sau pe factori etnici specifici, in cazul cand se invoca grupul ca suport al moralitatii.

Biologismul considera ca valorile si normele morale isi au originea in corp, respectiv, in instinct sau in procese fiziologice diverse. Instinctul este natural, adica innascut. El nu este produs al vietii de grup. Indivizii se nasc cu anumite predispozitii de ordin genetic-parental, iar printre acestea sunt si capacitatile lor de a actiona si reactiona prin conduite morale la influentele pe care le exercita asupra lor mediul natural si social-istoric.

Ele contribuie, intr-adevar, la intelegerea conditionarilor naturale ale fenomenelor morale. Pe langa fiziologic si instinct mai trebuie sa fie si alti factori, cum sunt cei neuro-psihici si, probabil, cei ce tin de constiinta si de regulile vietii de grup, de comunicarea in si out-group.

In secolul al XIX-lea, Darwin a scris Expresia emotiilor intr-un evident spirit biologist. Biologismul a izbucnit cu si mai mare inversunare in teoriile si practicile rasiste, are au justificat ideologic actiunile de genocid si numeroasele violente inumane deosebit de grave din cel de al doilea razboi mondial, precum si din cele care au urmat pana in prezent.

Psihologismul etic explica valorile si normele morale invocand rolul determinant al unor procese psihice: vointa, afectivitatea, gandirea si inteligenta. Cand se considera ca fiecare dintre aceste procese psihice reprezinta izvorul principal al moralitatii, care se sprijina pe: voluntarismul, care exagereaza rolul vointei in manifestarile morale, impresionismul, care exagereaza rolul afectelor si sentimentelor si intelectualismul, care pune un accent deosebit pe ratiunea si inteligenta umana ca factori care conduc la viata morala.

Sociologismul etic este, intr-un fel, opusul psihologismului, deoarece dizolva morala individuala in morala colectiva. Daca psihologismul etic tinde spre explicatii subiectiviste ale moralitatii, sociologismul exagereaza aspectele obiective ale ei, cum sunt cadrele sociale preexistente individului, in special institutiile si organizatiile sociale, limba, obiceiurile si traditiile unui popor. Or, asa cum nu exista forme fara continuturi, nu exista nici institutii fara personal uman, care constituie grupuri cu o viata complexa, realizata in si prin membrii sai in continua schimbare, dar si cu o anumita stabilitate, exprimata si de valorile si normele morale de munca si viata.



 Moralitatea timpurilor noastre este in suferinta si datorita escaladarii saraciei, somajului cronic, a revenirii bolilor fizice si psihice grave, dobindirea unor practici violente, rasiste, xenofobe, antisemite etc.

Etica valorilor si virtutilor morale invita la eforturi noi pentru regasirea echilibrului, prin definirea de noi criterii axiologice, conforme cu noile situatii create.

Valorile si virtutile morale, normele si principiile moralitatii sufar mutatii importante astazi si sub influenta mondializarii modelelor de viata de tip occidental, a noilor sisteme tehnologice de comunicare globala (sateliti geostationari, Internet), a dominatiei pietei financiare mondiale de catre dolarul american si moneda Comunitatii Europene, a cresterii rolului limbii engleze in toate genurile de comunicare, a intensificarii proceselor de migratie a populatiilor din zonele subdezvoltate ale lumii spre zonele cu mare potential de absorbtie a fortei de munca si standarde ridicate de viata social-culturala.

Moralitatea trece ,asadar, prin procese complexe: pe de o parte, in a doua jumatate a secolului XX valorile si virtutile, principiile si normele morale occidentale au fost validate in cadrul unor reforme reusite ale vietii sociale, dar care au facut si mai bogate tari si popoare cu un grad de prosperitate ridicat; pe de alta parte, in aceeasi perioada de timp a crescut saracia si subdezvoltarea, inapoierea spirituala si morala la popoarele care nu au reusit sa copieze modelul de stat democrat occidental, fiind constranse sa rezolve prin agresiuni si violente diferendele comunitare.

Subiectul moral, descrierea si aprecierea morala

Aprecierea morala depinde de 2 viziuni: obiectivista si subiectivista.

 Ce este obiectivismul si ce este subiectivismul?

Obiectivismul, considera ca ar exista o ordine morala obiectiva, independenta de constiinta, adica de ideile si sentimentele fiecaruia dintre noi. Obiectivismul adauga si conditia de morala valabila in mod universal, asa cum pretind ca ofera religiile universaliste ale lumii (buddhism, iudaism, crestinism, islamism).

Subiectivismul este tendinta de a reduce la aprecierea individuala intreaga lume a valorilor morale ale omului. El este foarte aproape, daca nu identic cu relativismul. Ex. cu notele 7 e o nota buna pentru un student, si alter ea pentru altul.  Daca lucrurile ar fi, intr-adevar astfel, atunci, ceea ce este bun pentru cineva, pentru altcineva ar putea sa fie rau, iar atunci cand am vrea sa-i facem cuiva binele am constata ca, de fapt, ii facem un rau. (valoarea familie, bani etc). Prin urmare, se poate lesne intelege ca subiectivismul reduce intreaga existenta la existenta subiectului, ca el reduce lumea exterioara la constiinta pe care subiectul o are despre ea.

De acee este important sa avem in vedere ca omul, ca fiinta morala constienta realizeaza cel putin doua actiuni:

1.constata ca sunt anumite reguli de conduita in relatiile sale cu sine, cu semenii si cu societatea;

2.apreciaza, adica evalueaza potrivit capacitatii sale de intelegere aceste norme si se comporta asa cum crede el ca s-ar cuveni sa se comporte cu oamenii.

In actele de apreciere intra, pe de o parte, intelegerea a ceea ce i se recomanda ca fiind “demn”, adica “bun de a fi urmat “, precum si aprobarea, acceptarea, asumarea, pe de alta parte, ca judecata de valoare si ca linie de conduita a ceea ce a inteles.

Pentru intelegerea corecta a subiectului moral trebuie sa depasim tentatiile individualismului si colectivismului. Individualismul sustine ca subiectul moral ar fi o entitate, un individ abstract sau o aparenta..

Se argumenteaza astfel:

 1.Subiectul individual se vede, pe cand subiectul colectiv nu.

 2.Subiectul individual are un “centru “, pe cand subiectul colectiv nu. Centrul subiectului individual a fost considerat Eul. Iar psihologia sociala actuala considera ca grupurile umane pot avea si ele un centru: liderul de grup, care poate fi un individ din cadrul grupului sau poate fi liderul comunitar (sindicatul, partidul politic).

3. Subiectul individual are o constiinta de sine pe cand cel colectiv nu are.

 Aprecierea morala este o caracteristica a subiectului moral individual si comunitar. Ea consta in evaluarea insusirilor morale pe care subiectul moral le manifesta, iar opinia colectiva (publica) le valideaza intr-un fel oarecare.




Toate acestea din urma sunt decise, adica sunt, la randul lor, rezultatul unei evaluari.

Aprecierea morala a oamenilor si a actiunilor lor, a institutiilor si personalitatilor se manifesta, de cele mai multe ori, prin critica si autocritica. Critica este o apreciere indreptata catre cineva sau cu referire la o situatie, o stare, pe cand autocritica priveste propria persoana.

Din punct de vedere logico-lingvistic critica si autocritica folosesc termeni si propozitii cu semnificatii negative pentru caracterizarea unor exagerari sau lipsuri din intentiile si faptele morale ale oamenilor.

            Criticismul care consta in exagerarea judecatilor morale negative la adresa autorilor, a operelor, institutiilor, actiunilor etc.; extrapolarea partii negative asupra intregului; absenta preocuparilor de a propune solutii de remediere si imbunatatire conduce, adesea, la nihilism dizolvant.

Critica dogmatica se limiteaza, de regula, la norme, care, dupa ce sunt concepute in mod abstract, sunt insistent recomandate sau impuse ca general-valabile.

Critica oportunista izvoraste tot dintr-un individualism exagerat, marcat de preocuparea de a fi lider sau cel putin “omul zilei “.

Critica formalista este critica facuta de dragul criticii, adica a unor remarci si observatii care se impun fiindca este o veche vorba (devenita slogan): “intotdeauna este loc de mai bine “.

Autocritica poate fi marcata de maladii asemanatoare cu cele ale criticii: formalism, indiferenta sau exagerari.

Autocritica excesiva se aliaza cu masochismul, cu sinuciderea, deoarece subiectul moral isi asuma raspunderi exagerate.

Autocritica formala urmareste sa obtina de la ceilalti recunoasterea faptului ca accepta in imaginea persoanei sale si unele umbre, dar fara o importanta prea mare. Autocritica prin transfer este strans legata de autocritica formala, numai ca, de asta data, lipsurile proprii sunt transferate la factori externi: tot felul de greutati si dificultati; persoane rau intentionate atat fata de el, cat si fata de obiectivele actiunilor. (de ex. afirmatia: nu am reusit sa ma afirm pina acum din cauza ca seful nu este un bun manager si nu a stiut cum sa ma promoveze.)

Critica si autocritica trebuie sa respecte cat mai mult cu putinta adevarul, ori sa sporeasca caile care conduc la adevar. Critica si autocritica  trebuie sa slujeasca si celelalte valori sociale si umane si sa micsoreze posibilitatile de manifestare a nonvalorilor si antivalorilor.

 Recomandarea tot mai des repetata in ultimul timp pentru adoptarea unei gandiri si vorbiri “pozitive“, o alta recomandare este ca critica si autocritica trebuie sa conduca si la conturarea de solutii sau la dreptul la replica. In caz contrar, ele nu numai ca sunt ineficiente, dar innegureaza si mai mult viata, accentueaza nemultumirile si insatisfactiile oamenilor.

O alta recomandare: critica si autocritica morala nu sunt innascute in constiinta oamenilor, ci se invata si se educa pe tot parcursul vietii. Ele nu sunt numai modalitati importante ale aprecierii morale ci sunt, totodata, principalele cai de purificare si maturizare morala a subiectului moral. Prin practicarea judicioasa a lor, devenim tot mai constienti de destinul nostru individual, intr-o lume care se pregateste pentru expansiunea si dainuirea omului prin cunoasterea si intelegerea amenintarilor care provin atat din exteriorul, cat si din interiorul omului.

Manifestarea morala

Notiunea “manifestari “ are o vechime de aproape un secol. Subiectul moral este angajat, simultan, spre sine si spre lumea din care face parte

Cunoasterea manifestarilor morale ale oamenilor se impune eticianului, deoarece omul moral este caracterizat nu numai de intentii, scopuri, idealuri, valori si principii morale, dar si de gesturi, initiative si fapte concrete.

 De aceea, si manifestarile capata diferite forme: spontane/de moment sau elaborate metodic; orientate spre lume sau orientate catre sine; critice si negative sau ingaduitoare si pozitive; normale si firesti sau anormale etc.

Manifestarile morale sunt canalizate de intrebari: ce trebuie sa fac? care este destinul omului in lume? Raspunsurile principale date la aceste intrebari au fost: destinul moral al omului trebuie sa fie fericirea.  

Manifestarile morale depind de astfel de principii propuse de doctrinele morale preocupate sa elaboreze sisteme morale, pe care au cautat sa le justifice rational si sa le intemeieze prin exemple, practici educationale, de sanctionare a abaterilor si incalcarilor, practici cultice legate de momentele fundamentale din viata omului (nasterea, casatoria, moartea), obiceiuri comunitare, sarbatorirea momentelor cruciale din viata poporului, a eroilor sai.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat