QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Educatia interculturala



Educatia interculturala


Fenomenul educational in general si educatia interculturala in special reprezinta una dintre cele mai importante parghii de restructurare a societatii romanesti in vederea angrenarii cu succes a acesteia in procesul deosebit de complex al integrarii europene. Confruntata cu tensiunea dintre national si international ca tendinta globala, evolutia societatii contemporane poate urma, in conditiile absentei unor demersuri instructiv-formative eficiente, traiectorii greu previzibile, cu consecinte uneori nefaste si aproape imposibil de estimat. In vederea evitarii aparitiei unor astfel de situatii se impune acordarea unei atentii speciale locului si rolului detinut de educatia interculturala in cadrul sistemului de invatamant si a societatii in ansamblul sau.





Multiculturalism si interculturalitate


Multa vreme conceptele de multiculturalism si interculturalitate, de educatie multiculturala si educatie interculturala au fost considerate ca fiind perfect sinonime. Practica educativa a reliefat insa faptul ca cele doua sintagme anterior mentionate au ca referential zone de realitate distincte.

Multiculturalismul are in vedere simpla recunoastere a existentei varietatii culturale a societatii contemporane si se refera la totalitatea demersurilor intreprinse in sensul conservarii si valorizarii individuale si adeseori individualiste a acestei varietati, respectiv a diferentelor ce caracterizeaza diversele arealuri culturale. Din aceasta perspectiva educatia multiculturala ar avea rolul de a permite fiecarei culturi in parte sa-si promoveze, prin intermediul unor actiuni instructiv-formative adecvate, valorile si specificul cultural propriu. Altfel spus, educatia multiculturala implica o restructurare a fenomenului educational in sensul multiplicarii activitatilor pe care acesta le subsumeaza in functie de tipologia variatelor identitati culturale specifice unei anumite societati.

Reprosurile aduse multiculturalismului in general si educatiei multiculturale in special se refera cu precadere la faptul ca, prin intermediul activitatilor puse in joc, aceasta asigura doar perpetuarea, in cadre strict izolate, a identitatii socio-culturale proprii unui anumit grup, ignorandu-se astfel posibilitatile de depasire a barierelor lingvistice sau culturale care separa diversele comunitati.

Realizarea unei educatii de tip strict multicultural promoveaza, in ultima instanta, doar diferentele existente intre diversele culturi si identitatea culturala specifica fiecareia dintre comunitatile ce compun o anumita societate. Acest fapt poate contribui in anumite circumstante, in ciuda idealurilor educationale promovate, la accentuarea ostentativa a diferentelor dintre respectivele comunitati sau chiar la aparitia unor raporturi de tip antagonic intre culturile acestora.

Un exemplu elocvent in acest sens este reprezentat, printre altele, de fenomenul afrocentrismului, fenomen inregistrat la nivelul unora dintre sistemele educationale contemporane. Promovarea unilaterala prin intermediul educatiei a valorilor civilizatiei africane si a aportului adus in planul cunoasterii de catre reprezentantii acestei culturi a determinat in anii 1970-1980 aparitia la nivelul societatii americane a unor orientari care, avand ca suport elemente ca faptul ca aparitia omului s-a produs pe continentul african sau ca primele lucrari de medicina si astronomie sunt de sorginte africana, promoveaza superioritatea absoluta si incontestabila a acestei culturi si civilizatii in raport cu oricare alta.

Fenomenul afrocentrismuului reprezinta astfel un exemplu ilustrativ pentru situatia in care un demers educational proiectat initial pentru armonizarea raporturilor dintre doua culturi poate sfarsi prin a produce rezultate contrare scopurilor care l-au animat. Acest fapt a determinat reconsiderarea continutului si semnificatiei conceptelor de multiculturalim si educatie multiculturala si optarea intr-o tot mai mare masura pentru promovarea perspectivei interculturaliste si a educatiei de tip intercultural.

Recursul la educatia de tip intercultural a fost determinat in principal de caracteristicile societatii contemporane, respectiv de accentuarea caracterului democratic al organizarii sociale, de gradul ridicat de mobilitate individuala, de cultura postmoderna centrata pe individ si pe individualism si nu in ultimul rand de numarul mereu in crestere al celor care emigreaza din tara de origine in zone si arealuri culturale, uneori radical diferite in raport cu specificul culturii natale.

Formata intr-o anumita matrice culturala, persoana care emigreaza se vede pusa in situatia de a face fata diverselor solicitari reclamate de catre noua cultura. Fenomenul gruparii emigrantilor de aceeasi etnie, rasa sau religie si organizarea progresiva a acestora in comunitati mai mult sau mai putin extinse a atras intr-o masura din ce in ce mai mare atentia populatiei majoritare asupra acestei stari de fapt. Aceasta situatie a determinat autoritatile din mai multe tari sa solicite organizarea si derularea unor programe si demersuri educative in masura sa faciliteze adaptarea acestor persoane sau comunitati la specificul culturii de adoptie.

Un prim pas intreprins in acest sens a fost promovarea multiculturalismului si implicit a educatiei multiculturale dar s-a dovedit ca prin intermediul acestor demersuri nu se poate asigura decat conservarea, in spiritul democratiei, a identitatii culturale, etnice, religioase sau rasiale a acestor comunitati. Altfel spus, perspectiva multiculturala cu privire la fenomenul educational se reduce in esenta la proiectarea si organizarea unor demersuri instructiv-formative adecvate specificului, etnic, religios sau rasial al fiecareia dintre comunitatile minoritare. Desi important, acest fapt s-a dovedit insa a fi, asa dupa cum a dovedit orientarea afrocentrista, total insuficient si neproductiv din perspectiva asigurarii unei integrari echilibrate a acestor comunitati in spatiul existentei culturale al tarii de adoptie. Constientizarea limitelor sistemului de educatie multicultural a determinat plasarea eforturilor instructiv-formative intreprinse in directia asigurarii unei convietuiri armonioase a comunitatilor minoritare cu majoritatea sub egida perspectivei interculturale.

Spre deosebire de multiculturalism si de educatia multiculturala, orientarea interculturalista si implicit educatia interculturala propun o perspectiva proprie asupra raporturilor dintre diversele culturi, perspectiva axata cu precadere pe promovarea valorilor si specificului oricarei etnii, rase sau religii in contextul mai larg al valorilor universale si pe evidentierea posibilitatilor concrete de transgresare a granitelor care definesc specificul diferitelor arealuri culturale.

Criticile aduse educatiei interculturale au in general la baza abordari unilaterale ale acestei dimensiuni a educatiei si se concentreaza in doua planuri distincte. Pe de o parte sunt avansate obiectii cu privire la faptul ca prin valorizarea diferentelor si prin evidentierea unor caracteristici culturale individuale definitorii, pana atunci implicite, s-ar putea potenta involuntar prevalenta acestora si implicit discriminarea culturala sau chiar segregationismul. 

A doua categorie de critici se refera la faptul ca promovarea educatiei de tip intercultural ar conduce la atenuarea specificului diverselor culturi intr-o asemenea masura incat aparitia relativismului cultural ar deveni inevitabila.

Consideram ca, prin specificul sau, educatia interculturala isi propune sa evite atat dizolvarea si asimilarea culturilor minoritare de catre cele majoritare cat si atomizarea societatii respective ca intreg, atomizare ce s-ar putea produce ca urmare a ignorarii sau tratarii cu indiferenta a eventualelor tendinte culturale centrifuge ale comunitatilor minoritare.



Fundamentele educatiei interculturale


Educatia interculturala, in calitatea sa de dimensiune a fenomenului educational contemporan, se intemeiaza in realizarea sa pe luarea in calcul a mai multor premise teoretice fundamentale.

Prima dintre acestea se refera la faptul ca diversitatea culturala, indiferent de natura sa etnica, rasiala sau religioasa, reprezinta pentru orice societate un castig spiritual in conditiile in care sunt descoperite si transpuse in practica modalitatile optime de valorizare prin reciprocitate, sub semnul universalitatii, a acestei pluralitati axiologice.

Avem in vedere in acest context faptul ca educatia interculturala se doreste a fi mai mult decat o educatie de tip compensator destinata imigrantilor. Prin intermediul educatiei interculturale devine posibila permeabilizarea barierelor ce separa diversele culturi, etnii, rase sau religii, fapt ce poate contribui in mod semnificativ la imbogatirea si vitalizarea reciproca a culturilor aflate astfel in contact.

A doua premisa pe care se intemeiaza educatia de tip intercultural are in vedere faptul ca la nivelul societatii umane nu poate fi realizata o segregare sau o ierarhizare a culturilor in termeni de culturi majore si culturi minore ci doar o clasificare a acestora in culturi majoritare si culturi minoritare. Altfel spus este ilicita si nefondata extrapolarea marimii statistice unei anumite comunitati la nivelul culturii pe care aceasta o promoveaza.

Acceptarea faptului ca nu exista culturi majore si culturi minore ci doar culturi majoritare si culturi minoritare reprezinta una dintre conditiile fundamentale atat in ceea ce priveste eliminarea atitudinilor de "aroganta culturala" cat si relativ la deschiderea unor canale de comunicare autentice intre diversele arealuri culturale.

O alta premisa a educatiei interculturale este reprezentata de necesitatea de a solutiona de o maniera optima problema raportului dintre integrare si asimilare. Conform perspectivei propuse de educatia interculturala intre cultura majoritara si cea minoritara trebuie sa fie instituite relatii de biunivocitate comunicationala, de integrare reciproca si transfer axiologic.

Procesul de asimilare presupune in esenta disolutia in timp a identitatii culturale native a comunitatii minoritare si dobandirea prin imprumut de catre aceasta a identitati culturale specifice comunitatii majoritare, identitate care adesea este exterioara si straina in raport cu traditiile proprii ale minoritatii respective.

Spre deosebire de asimilare, integrarea culturala presupune intreprinderea unor actiuni convergente destinate, pe de o parte, conservarii identitatii culturale a comunitatii minoritare iar pe de alta parte, imbogatirii acesteia prin libera asumare si interiorizare a unor valori si principii apartinand culturii de adoptie.

Eficienta educatiei interculturale depinde in mare masura, alaturi de premisele anterior enuntate, de intelegerea corecta si exacta a raporturilor ce urmeaza a fi instituite intre identitatea si alteritatea culturala.

Punctul de pornire in construirea oricarei identitati nationale, etnice, religioase etc. este reprezentat de comparatia diferentiatoare cu un altul (individ sau comunitate), cu alteritatea in general. Desi firesc, acest proces poate induce consecinte negative in ceea ce priveste relatiile dintre diversele culturi. Ne referim in acest context la situatia in care comparatia diferentiatoare imbraca forma unor valorizari de tipul evidentierii ostentative si provocatoare a calitatilor propriei identitati culturale, concomitent cu sublinierea de tip depreciativ a carentelor culturii luate ca reper si referential de comparatie.

Din aceasta perspectiva educatiei interculturale ii revine sarcina de a evidentia  si limita riscurile pe care le implica construirea identitatii culturale de sine prin raportarea negativa, sau chiar jignitoare si denigrativa, la adresa alteritatii culturale luate ca termen de comparatie si nu prin valorizare pozitiva, prin identificarea obiectiva a propriilor calitati.

Ideea principala care deriva din acest context este aceea ca prin intermediul educatiei interculturale devine posibila conceperea si intelegerea propriei identitati culturale ca fiind complementara si nu opusa celei promovate de alteritate, ca valorilor asumate si promovate in cadrele unei anumite culturi le corespund, sub forme uneori diferite, repere axiologice similare.

Premisa raportarii corecte si obiective a propriei identitati culturale la identitatea culturala a alteritatii implica acceptarea posibilitatii de a stabili si initia raporturi comunicationale functionale intre diversele culturi.

Astfel, contrar tezei avansate de catre Spengler, care acredita ideea caracterului monadic al culturilor si a conceperii acestora ca entitati perfect inchise si izolate comunicational una in raport cu cealalta, educatia interculturala este fundamentata tocmai pe premisa permeabilitatii culturale si a potentialului creator al interactiunilor dintre diversele culturi.

Sintetizand putem afirma ca aparitia si existenta educatiei interculturale este intrinsec legata de manifestarea in cadrul societatii contemporane a unei diversitati culturale, etnice, religioase sau rasiale iar principalul sau obiectiv este de a evita, prin mijloace specifice, transformarea acestei diversitati in surse generatoare de tensiuni si conflicte intre comunitatile minoritare si majoritate.

Analiza corelatelor socio-culturale ale redimensionarilor societatii contemporane conduce la constatarea ca in prezent ne confruntam nu cu simple schimbari ale structurilor identitare anterioare ci cu un fenomen de tranzitie globala ce presupune regandirea de ansamblu a raporturilor interactionale existente intre diversele culturi in general si intre majoritate si comunitatile minoritare in mod special.

Constatam astfel la nivelul structurilor societatii contemporane atat manifestarea pe scara larga a preponderentei diversitatii in raport cu unitatea si identitatea cat si accentuarea relatiilor de preferentialitate dintre indivizii si grupurile prezentand caracteristici asemanatoare.

In aceste conditii, in absenta unor initiative educationale adecvate, procese normale cum sunt heteroidentificarea (actul in urma caruia un individ este incadrat de catre membrii comunitatii in care traieste intr-un anumit grup) sau autoidentificarea (ansamblul actiunilor prin care individul se defineste pe sine insusi ca apartinand unei anumite comunitati) pot fi considerate ca avand conotatii negative, jignitoare si finalitati pur segregationiste.

Studiile realizate la nivelul societatilor caracterizate de o diversitate culturala, religioasa, etnica sau rasiala accentuata au evidentiat faptul ca excluderea educatiei interculturale din repertoriul dimensiunilor fenomenului educational conduce la aparitia unor manifestari nedorite. Ne referim in acest context, spre exemplu, la posibilitatea de aparitie la nivelul majoritatii a unui sentiment de afront general si de sfidare, sentiment generat si pus in joc de catre atitudinile inadecvate ale minoritatii sau la asa numita psihoza opresiunii sau chiar a minoritarismului voluntar care se poate instala nivelul minoritatii.

Psihoza opresiunii se defineste ca fiind o suprasensibilitate la discriminare, suprasensibilitate ce are drept rezultat imaginarea discriminarii in conditiile in care aceasta de fapt nu exista. Perceptia deformata a raporturilor existente intre majoritate si comunitatea minoritara si imaginarea discriminarii sunt elemente in masura sa induca perturbatii majore la nivelul societatii in ansamblul sau.

Minoritarismul voluntar este unul dintre mecanismele cu caracter profund malign ale societatilor contemporane, mecanism prin intermediul caruia elitele conducatoare ale minoritatilor etnice, rasiale sau religioase genereaza si chiar impun acestora, de o maniera explicita sau implicita, asumarea unei atitudini segregationiste si a unui comportament de tip minoritar.

Psihoza opresiunii si minoritarismul voluntar sunt doar cateva dintre consecintele nefaste ale ignorarii complexitatii raporturilor instituite intre cultura majoritara si cea apartinand comunitatilor minoritare iar educatia interculturala reprezinta una dintre solutiile posibile ale acestor probleme.



Prioritatile educatiei interculturale


Aparitia educatiei interculturale este expresia faptului ca societatea contemporana constientizeaza intr-o masura tot mai mare dimensiunea sa multiculturala iar rezultatele acestui proces nu intarzie sa transpara in diversele planuri ale existentei socio-umane. Astfel, educatia interculturala nu este produsul unor speculatii de factura teoretica ci o consecinta fireasca a manifestarii diversitatii culturale actuale.

O prima prioritate a educatiei interculturale este legata de functia sa identitara, de asigurarea unei constructii corecte si oneste in acelasi timp a identitatii de sine a diverselor grupuri sau comunitati culturale.

Orice astfel de comunitate dispune de un set de credinte si opinii cu privire la atributele si calitatile care definesc specificul si identitatea acesteia. Evaluarile si aprecierile membrilor unei comunitati cu privire la trasaturile si particularitatile sale definitorii poarta numele de autostereotip. Variabilitatea individuala in interiorul acestei comunitati de referinta, desi acceptata, nu pune in pericol integritatea autostereotipului ca imagine de ansamblu asupra atributelor considerate ca fiind esentiale ale acesteia. In fapt este vorba despre existenta unei anumite tolerante a membrilor comunitatii cu privire la abaterile unora dintre componentii acesteia de la imaginea generala auto-atribuita.

Imaginea rezultata ca urmare a evaluarii trasaturilor si caracteristicilor specifice membrilor altor comunitati poarta numele de heterostereotip. Practic este vorba despre extrapolarea si proiectarea, adeseori nediferentiata si partinitoare, a insusirilor pozitive sau negative considerate a reprezenta specificul grupului respectiv la nivelul fiecaruia dintre persoanele care il compun.

Daca in cazul autostereotipului functioneaza cu precadere atribuirea interna pozitiva, acesta reunind predominant calitati, in ceea ce priveste heterostereotipurile, acestea sunt elaborate in majoritatea cazurilor pe baza atribuirii externe negative si reliefeaza de regula defectele si insusirile negative ale grupului la care se face referire.

Educatiei interculturale ii revine astfel sarcina de a ajuta elevii sa inteleaga continutul si mecanismele formarii diverselor stereotipuri culturale, etnice, rasiale sau religioase. Obiectivul prioritar in acest context este reprezentat de constientizarea de catre elevi a caracterului subiectiv al mecanismelor generatoare de stereotipuri si de dezvoltare a capacitatii acestora de a judeca obiectiv diversele comunitati existente, evitand capcana valorizarilor facile pe baza variatelor stereotipuri vehiculate.

O alta prioritate a educatiei interculturale, care tine preponderent de sfera politicului, este reprezentata de asigurarea la nivelul celor care se educa a unei duble loialitati: pe de o parte a loialitatii fata de cultura, traditiile si valorile specifice comunitatii de apartenenta iar pe de alta parte a loialitatii in raport institutiile statului si cu valorile universale ale democratiei. Din aceasta perspectiva educatia interculturala are rolul si menirea de a facilita atat cultivarea propriei identitati culturale cat si coexistenta armonioasa, in spiritul valorilor democratice, a comunitatilor minoritare cu populatia majoritara.

Alaturi de functiile anterior prezentate, educatia interculturala detine un rol important si in ceea ce priveste integrarea non-contradictorie si complementara a valorilor autentice promovate de catre diversele comunitati minoritare in spatiul axiologic al majoritatii si al acestuia in contextul valorilor universale ale omenirii. Prin functia sa integrativa, educatia interculturala potenteaza astfel o dubla deschidere axiologica: de la valorile universale si nationale inspre specificul valorilor particulare si individualizante ale diverselor comunitati minoritare si de la nivelul culturii si valorilor nationale inspre nivelul universalitatii axiologice.

Educatia interculturala implica, datorita specificului sau, certe valente de ordin cognitiv si moral.

Functia cognitiva promovata de educatia interculturala se materializeaza cu precadere la nivelul incurajarii deprinderii elevilor de a analiza obiectiv diversele fapte sau evenimente, de a pune in joc strategii de cunoastere si intelegere a istoriei si culturii bazate pe informatii si date certe, strategii situate astfel dincolo de limitele stereotipiilor de actiune sau gandire.

Functia morala a educatiei interculturale deriva din prezentarea nepartinitoare a unor evenimente, fapte sau personalitati apartinand istoriei nationale sau universale, caracterizate de o inalta tinuta etica. Valorificarea potentialului etic al continutului diverselor culturi permite oferirea unor modele dezirabile de comportament si stimularea capacitatii de valorizare morala a elevilor.

Sintetizand, putem spune ca educatia interculturala are ca prioritati fundamentale modelarea personalitatii umane in sensul intelegerii, acceptarii si valorizarii personale a diferentelor culturale, etnice, religioase sau rasiale si in acelasi timp, formarea si dezvoltarea competentei sociale interculturale, inteleasa ca si capacitate de a interactiona adecvat cu persoanele apartinand altor culturi, etnii, rase sau religii.



Educatia interculturala de tip scolar


Desi educatia interculturala a aparut initial ca fiind o posibila solutie in raport cu dificultatile aparute in procesul scolarizarii copiilor imigranti, in prezent aceasta a depasit cu mult cadrele respectivului context. In prezent a devenit evident faptul ca, (cf. Dassen, P., Perregaux, Rey, M., 1999, p. 38-39), educatia interculturala nu este o educatie compensatorie pentru straini, nu este o noua disciplina scolara si nu se identifica cu cursurile de limba si cultura de origine pentru elevii imigranti.

Afirmatia potrivit careia educatia interculturala nu este o educatie compensatorie pentru straini se bazeaza pe datele unor cercetari concrete, care au demonstrat faptul ca in societatile multiculturale problemele de factura educationala nu sunt ale elevilor imigranti care nu se pot adapta noilor realitati culturale ci ale institutiilor de invatamant care se dovedesc prea putin capabile sa se adapteze diversitatii culturale si sa ofere elevilor un suport adecvat in insusirea limbii si culturii tarii de adoptie.

Educatia interculturala nu este o noua disciplina scolara deoarece, asa dupa cum precizeaza autorii citati anterior, educatorul care practica o pedagogie de tip intercultural va promova, la toate obiectele de studiu, o atitudine deschisa inspre valorizarea diferentelor culturale, evitand stereotipiile si va profita de prezenta elevilor de origini diferite pentru a revaloriza cultura lor de origine in contextul culturii de adoptie si pentru a-i sensibiliza pe ceilalti la tot ceea ce inseamna si reprezinta diversitatea culturala.

Educatia interculturala nu se confunda, potrivit opiniei acelorasi autori, cu cursurile de limba si cultura de origine a elevilor apartinand comunitatilor minoritare deoarece simpla promovare a acestora, chiar daca asigura conservarea identitatii culturale a respectivelor comunitati, nu conduce si la necesara permeabilizare a granitelor ce separa cultura majoritara de culturile comunitatilor minoritare.

Educatia interculturala include in structura sa (Cf. Ciolan, L., 2000, p.21-26) mai multe dimensiuni intercorelate: miscarea interculturala, curriculumul intercultural, procesul instructiv-formativ de tip intercultural si nu in ultimul rand, angajamentul intercultural.

Miscarea interculturala este concentrata pe asigurarea egalitatii sanselor educationale si pe echitatea intre diversele grupuri socio-culturale, urmarindu-se incorporarea si valorificarea prin educatie a diversitatii culturale existente, fara ca aceasta sa insemne diminuarea atentiei acordate culturii majoritare sau coborarea standardelor de excelenta academica ale scolii ca institutie.

Curriculumul intercultural, in calitatea sa de dimensiune a educatiei interculturale, presupune valorificarea prin intermediul continuturilor instructiv-formative vehiculate a valorilor, istoriei si contributiei diferitelor comunitati culturale, religioase, etnice sau rasiale la devenirea si dezvoltarea unei societatii si culturii de adoptie.

Referindu-se la aceste aspecte, James Bank, (citat de Moscovici, S., 1998), distinge patru niveluri de structurare a curriculumului:

Nivelul 1: Atasarea in mod discret a unor elemente culturale diferite, modele fictionale (personaje de roman sau poveste) si trimiteri la evenimente culturale;

Nivelul 2: Imbogatirea sistematica a continuturilor, pastrandu-se structura curriculara originala, prin adaugarea de noi secvente de continut, noi concepte, teme sau perspective teoretice specifice altor culturi;

Nivelul 3: Transformarea structurii curriculumului, pentru a permite elevilor analiza adecvata a unor concepte, evenimente, sau teme din perspectiva diverselor comunitati culturale;

Nivelul 4: Abordarea actionala a unor situatii conflictuale sau potential conflictuale, elevii propunand variante pentru rezolvarea unor probleme socio-culturale acute, legate de diversitatea culturala, etnica, rasiala sau religioasa, sau actionand inspre facilitarea solutionarii acestor probleme;

In acest context o atentie deosebita se va acorda elementelor curriculumului ascuns, respectiv acelor cunostinte, teorii sau atitudini care apar ca derivate ale curriculumului explicit si care pot determina efecte contrare politicii educationale de tip intercultural.

Procesul educatiei interculturale se refera la utilizarea variatelor situatii instructiv-formative pentru a dezvolta capacitatea elevilor de a intelege diferitele culturi, de a accepta si aprecia diferentele care apar intre indivizii apartinand diverselor comunitati culturale. Similitudinile si diferentele existente intre diverse culturi vor fi prezentate elevilor de o maniera care sa conduca la posibilitatea aparitiei dialogului intercultural autentic.

Angajamentul intercultural urmareste transpunerea constanta a filosofiei interculturale in comportament intercultural efectiv. Simpla cunoastere a principiilor interculturalismului si a reglementarilor legale in vigoare, desi importante, nu sunt suficiente pentru a asigura manifestarea unor raporturi si relatii corecte intre majoritate si comunitatile culturale, etnice, religioase sau rasiale minoritare. Datorita acestui fapt educatia interculturala este chemata sa asigure angajarea progresiva si sistematica a elevilor in activitati practice concrete de valorizare adecvata a diferentelor culturale existente la nivelul societatii respective.

In esenta, demersurile subsumate educatiei interculturale vizeaza stabilirea unor raporturi echitabile, fundate pe valorile democratiei, intre majoritate si diversele comunitati minoritare, urmarindu-se eliminarea fenomenelor de etichetare stereotipa negativa, de marginalizare sau discriminare.

Din aceasta perspectiva profesorii trebuie sa ajute elevii in intelegerea exacta a continutului conceptului discriminare si a consecintelor nefaste ale comportamentelor de tip discriminativ. Literatura de specialitate considera discriminarea ca fiind tratarea favorabila (discriminare pozitiva) sau nefavorabila (discriminare negativa) a unei categorii de persoane, atitudine care nu are legatura cu caracteristicile obiective sau activitatea reala a acestora.

Originea unor astfel de comportamente discriminatorii este legata de receptarea subiectiva si distorsionata a realitatii datorita existentei anumitor stereotipii. Stereotipiile sunt definite ca generalizari nepermise ale unor experiente concrete prin prisma reprezentarilor colective ale grupului de apartenenta, rezultand astfel ansambluri de prejudecati cu privire la caracteristicile pozitive sau negative ale unei anumite comunitati culturale. Prejudecatile astfel formate sunt relativ constante in timp si putin sensibile la experientele concrete care le contrazic, astfel incat subiectul va fi receptiv doar la acele aspecte sau manifestari care sunt conforme cu prejudecata sau stereotipia deja asumata.

Strans legata de existenta prejudecatilor, discriminarea negativa poate imbraca forme diferite, osciland intre evitarea cu caracter pasiv, verbalizarea negativa si discriminarea activa care poate degenera in acte de violenta. Indiferent de forma in care se produce, discriminarea reprezinta un fenomen negativ si are invariabil drept consecinta marginalizarea unei anumite comunitati sau a unui intreg segment al societatii.

Educatia interculturala de tip scolar se va axa, din aceasta perspectiva, pe ajutarea elevilor in constientizarea mecanismelor care conduc la aparitia stereotipiilor si a prejudecatilor, pe demonstrarea practica, prin intermediul exemplelor, a lipsei de temei a anumitor prejudecati si pe favorizarea formarii unor atitudini pozitive in raport cu diversitatea culturala, etnica, religioasa sau rasiala ce caracterizeaza societatea respectiva.

Repertoriul strategiilor si mijloacelor aflate la dispozitia profesorului dispus sa practice o pedagogie interculturala este deosebit de variat, incluzand, (cf. Cohan, L., Bernstein, C., 1986), elemente ca:

imbogatirea lectiilor cu date si informatii despre cultura si istoria diverselor comunitati care constituie prezentul unei anumite societati, insistandu-se pe dimensiunile de convergenta ale acestora;

utilizarea comparatiilor in descrierea si analizarea diverselor culturi, etnii sau religii, facilitand cunoasterea si aprecierea de catre elevi a similitudinilor si diferentelor constatate;

prezentarea identitatii etnice, rasiale sau religioase a unor personalitati remarcabile din cultura nationala sau universala;

facilitarea producerii unor relatii interpersonale pozitive intre elevi si alte persoane de etnii, rase sau religii diferite;

incurajarea elevilor in a pune intrebari despre problematica raporturilor dintre diverse culturi si a-si dezvolta abilitatea de a intelege si interpreta corect eventualele divergente dintre acestea;

valorificarea educativa a resurselor comunitatii locale (intreprinderea de studii privind aportul diverselor personalitati la istoria si dezvoltarea comunitatii respective);

ajutarea elevilor in a intelege procesul genezei stereotipiilor si cultivarea mandriei personale pentru apartenenta la o anumita cultura, concomitent cu dezvoltarea respectului pentru alte culturi;

extinderea cunostintelor elevilor cu privire la istoria, cultura si valorile comunitatilor minoritare prin prezentarea unor filme artistice sau documentare, a unor opere de arta sau a unor creatii literare care prezinta valente instructiv-formative de tip intercultural;

Baza sistemului educational intercultural este astfel reprezentata de asigurarea unor interactiuni culturale autentice, eliberate de constrangerile unei axiologii concurentiale. Ne referim in acest sens la promovarea prin educatie a unui continuum valoric, a unor punti de legatura intre diversele culturi, etnii, religii sau rase aflate in contact.

Este necesar ca elevii sa constientizeze faptul ca daca doua culturi sunt diferite, aceasta nu inseamna ca sunt si divergente, ca promovarea sistemului de valori pe care se intemeiaza o anumita cultura nu invalideaza demersul axiologic propus de alte culturi. In acest sens este recomandata punerea in evidenta a simbolurilor si elementelor culturale comune diverselor comunitati si transformarea acestora intr-o baza care sa asigure integrarea valorilor particulare, specifice fiecarei culturi, in sistemul valorilor universale ale omenirii.

Realizarea acestui deziderat presupune regandirea planurilor de invatamant si a programelor scolare in termenii unui curriculum apt de a reflecta pluralitatea culturilor existente la nivelul societatii, rezultand astfel un continut al invatamantului dimensionat in conformitate cu principiile impuse de asumarea unei politici educationale ce vizeaza dezvoltarea dimensiunii interculturale a acesteia. Scoala trebuie sa devina un centru de cultivare a disponibilitatii pentru dialog intercultural si a respectului mutual fata de optiunile valorice ale diverselor culturi. Elevii vor invata sa priveasca diversitatea culturala ca pe ceva normal, profitabil, devenind capabili sa racordeze sistemul valorilor nationale la sistemul international de valori, subscriind astfel de timpuriu idealului de constiinta europeana.

Adeptii autarhismului cultural vor fi ajutati in a constientiza faptul ca o politica culturala rigida, de factura izolationista, este lipsita de perspectiva in contextul actual. Promovarea prin educatie a deschiderii si receptivitatii fata de valorile altor sisteme culturale si fata de valorile universale ale omenirii este singura in masura sa ofere posibilitatea unui dialog intercultural autentic si a unor conexiuni viabile intre diversele modele culturale existente in prezent.

Constientizarea faptului ca identitatea culturala, sub toate aspectele sale, se construieste si este autentificata doar prin intermediul unor interactiuni de substanta cu alte sisteme culturale, reclama responsabilitati sporite la nivelul diferitelor institutii de invatamant. In acest sens scolii ii revine sarcina ca, prin intermediul unor activitati concertate si unitare, sa contribuie in mod efectiv la instituirea unei dinamici culturale axate ferm pe valorile fundamentale ale democratiei.

Un pas important in aceasta directie il reprezinta depasirea obstacolelor reprezentate de barierele de factura lingvistica. Limba nu poate fi redusa la un ansamblu de elemente de vocabular si la regulile gramaticale referitoare la acestea ci aceasta reprezinta principalul mijloc de vehiculare a culturii.

Permeabilizarea acestor bariere se poate realiza prin intermediul gasirii si utilizarii unor cuvinte sau expresii asemanatoare, comune, prin recurgerea la anumite strategii  care sa implice elevii in activitati (jocuri, cantece etc.) care prin insasi natura lor solicita un repertoriu lingvistic diferentiat sau pe baza traducerii unor opere literare semnificative, cu un continut relevant in ceea ce priveste mediul cultural de provenienta al autorului sau la care acesta face referire.

Optiunea pentru o literatura de tip intercultural nu reprezinta insa unica alternativa, evantaiul strategiilor pe care acest tip de educatie le poate pune in joc fiind mult mai larg. Ne referim in acest sens la valentele de natura estetica prin intermediul carora diversele opere de arta pot contribui la apropierea interculturala sau la deschiderile pe care le poate prilejui cunoasterea dimensiunii folclorice a unei anumite culturi.

Acest gen de activitati pot fi foarte bine completate cu prezentarea unor studii de caz vizand istoricul unor familii individuale cu radacini culturale diferite sau, spre exemplu, a realizarilor de exceptie ale unor personalitati apartinand diverselor culturi. Activitatilor de mai sus li se pot adauga excursii si vizite in locuri semnificative, purtand amprente culturale variate.

Efortul pentru realizarea unei educatii de tip intercultural nu se margineste asadar nici la limitele fizice ale scolii ca institutie si nici la perioada clasica de scolaritate. In prezent se constata faptul ca educatia interculturala devine tot mai mult obiect al educatiei permanente.

Este imperios necesar sa fie avute in vedere si modificate, atunci cand este cazul, inclusiv perspectivele axiologice si culturale ale generatiilor mai varstnice, ale parintilor in mod special, stiut fiind faptul ca in afara scolii elevii pot fi supusi unor presiuni culturale care le pot influenta decisiv raportarea la alteritate. Promovarea in contextul informal a unor atitudini de desconsiderare sau ridiculizare la adresa valorilor culturale, etnice, religioase sau rasiale ale unei anumite comunitati poate dauna in mod ireversibil formarii unei atitudini interculturale corecte la nivelul elevilor.

Un alt aspect important in realizarea educatiei interculturale il reprezinta pregatirea initiala adecvata a viitorilor profesori. Ne referim in acest context la necesitatea de a inocula viitoarelor cadre didactice credinta ferma in injustetea si lipsa de temei a oricaror prejudecati culturale, rasiale, etnice sau religioase, asigurand pe aceasta cale premisele unei relationari corecte a acestora cu diversele comunitati minoritare.

La fel de importanta este si dotarea viitorilor profesori cu un bagaj informational care sa le permita argumentarea logica si credibila a faptului ca situarea in limitele unui alt orizont cultural reprezinta pentru elev una dintre principalele modalitati de a beneficia de un alt sistem axiologic de referinta, de o alta perspectiva de percepere si interpretare a realitatii, diferita de cea proprie dar nu antagonica in raport cu aceasta. In acest fel devine posibila aparitia unei anumite flexibilitati axiologice, a unei disponibilitati in ceea ce priveste raportarea corecta a elevului la valorile care circumscriu si definesc alteritatea culturala.

Precizam in acest context faptul ca educatia interculturala nu este atat o noua disciplina cat o noua metodologie care implica o redimensionare si o resemnificare a relatiilor scolii cu intreg spatiul cultural.

Normele si principiile pe care se fundamenteaza educatia interculturala nu suplinesc si nu substituie sarcinile si functiile specifice ale scolii, rolul acestora fiind acela de a oferi sistemului educational o strategie de lucru si o metodologie apta sa conduca la adaptarea optima a elevilor la diversitatea culturala ce caracterizeaza societatea contemporana.

Educatia interculturala, in calitatea sa de instrument al combaterii intolerantei, de promovare a valorilor democratiei si a cunoasterii interculturale, reprezinta o sinteza de activitati scolare si extrascolare avand finalitati cultural-integrative, o formula educationala realizata pe baza si in spiritul recunoasterii valorizatoare a diferentelor culturale existente.

Realizarea efectiva a educatiei interculturale este o actiune plurideterminata, ea depinzand de factori cum sunt vointa politica de a implementa si sprijini acest tip de educatie, deciziile autoritatii educationale locale sau calitatea pregatirii initiale a viitorilor profesori. Cert este insa faptul ca educatia interculturala nu este o simpla orientare pedagogica la moda ci o solutie viabila pe care scoala o poate oferi societatilor care au optat pentru democratie si este de dorit ca aceasta sa fie o alternativa de viitor si nu raspunsul la declansarea unor crize socio-culturale majore.


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }