QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Componenta medico-biologica a modelului de concurs








Componenta medico-biologica a modelului de concurs

Aspectele medico-biologice ale competitiei constituie una din componentele principale ale modelului de concurs. Aceste aspecte se refera pe de o parte, la efortul fizic din timpul competitiei si, pe de lata parte, la particularitatile medico-biologice ale concurentilor care obtin performante ridicate intr-o anumita proba sau ramura de sport.

Cele doua laturi mentionate sunt in stransa dependenta una de alta. Caracteristicile efortului fizic competitional conditioneaza gradul de solicitare a organelor si sistemelor din corpul omenesc, iar cunoasterea acestora permite stabilirea calitatilor morfo-functionale pe care trebuie sa le posede un sportiv spre a obtine rezultate de inalta valoare.

Studierea atenta a aspectelor medico-biologice pe care le prezinta participarea la concurs este indispensbila pentru fundamentarea stiintifica a pregatirii fizice si a selectiei in sportul de inalta performanta.

Caracteristicile efortului fizic din concurs si factorii medico-biologici limitativi ai acestuia.

Efortul fizic impus de fiecare ramura (proba) sportiva are o nota specifica, determinata de numerosi factori. Pe primul plan se situeaza caracteristicile tehnico-tactice, prevederile regulamentare, materialele de concurs si conditiile de mediu in care au loc competitiile.



Paralel cu specificitatea efortului din competitii trebuie subliniata ideea ca, desi probele si ramurile de sport sunt numeroase, corpul omenesc este alcatuit din aceleasi organe si sisteme la toti concurentii, indiferent de sportul practicat de acestia.

Studierea modului in care cerintele specifice ale fiecarui sport se repercuteaza asupra gradului de solicitare a organelor si functiilor corpului uman a permis descoperirea unor trasaturi comune, pe baza carora se clasifica, in aceeasi grupa, ramura (probe) sportive cu forme de executie a miscarilor foarte deosebite intre ele.

Dintre diversele clasificari ne vom opri asupra aceleia care ni se pare cea mai apropiata de cerintele practice, si anume, clasificarea facuta pe baza modului de eliberare a energiei necesare efectuarii miscarilor din timpul competitiei.

Tipurile de efort din competitii.

Toate miscarile efectuate de catre om sunt posibile datorita faptului ca muschiul functioneaza ca un transformator de energie, convertind energia chimica in energie mecanica.

Energia chimica poate fi eliberata prin procese in care nu intervine O2 (cale anaeroba) sau prin reactii chimice in care O2 este indispensabil (cale aeroba).

Studiindu-se modul in care conditiile competitionale impun folosirea doar a uneia dintre ele sau a ambelor cai de eliberare a energiei chimice, s-au descris 3 tipuri de efort: anaerob, aerob si mixt.

Efortul anaerob.

In categoria eforturilor anaerobe intra toate eforturile prestate pe baza energiei eliberate prin procese biochimice in care nu intervine O2.

Daca energia rezulta din descompunerea acidului adenozintrifosforic (ATP) si a fosfocreatinei (PC), eforturile poarta numele de eforturi anaerobe alactacide.

In cazul in care energia procine din descompunerea glicogenului (glicoliza anaeroba) ia nastere acid lactic si, din aceasta cauza, eforturile se numesc anaerobe lactacide.

a) Efortul anaerob alactacid.

Eforturile competitionale efectuate cu intensitatea maxima de care este capabil un sportiv se incadreaza in categoria eforturilor anaerobe alactacide.

Durata unor astfel de eforturi este insa foarte scurta, situandu-se intre 5-7 s. (4, 7, 8). Volumul de efort este in consecinta minim, muschiul fiind capabil sa efectueze numai cateva contractii cu intensitate maxima.

Eforturile alactacide se intalnesc in ramurile si probele care impun manifestarea unei forte maxime in minimum de timp, pentru a imprima accelerari cat mai mari unor segmente corporale, corpului in intregime sau diferitelor obiecte utilizate in anumite sporturi. Astfel de eforturi sunt denumite eforturi de putere.

In categoria eforturilor anaerobe alactacide se incadreaza eforturile din competitiile de haltere (ambele stiluri), unele probe din atletism, ca de exemplu: 100 m. plat si 110 m. garduri (probe de laborator au pus in evidenta cresteri importante ale lactacidemiei si in aceste probe), aruncarile (disc, sulita, greutate, ciocan), sariturile (in lungime, inaltime, triplusalt si saritura cu prajina), din ciclism – proba de 200 m., din gimnastica – sariturile.

Factorul biologic limitativ in aceste eforturi este reprezentat de sistemul neuromuscular. Componenta musculara a acestui sistem prezinta, sub aspect cantitativ, diferente mari intre participantii la competitiile care solicita efort anaerob alactacid.

Masa musculara pe care sistemul nervos trebuie s-o angreneze rapid in lucru este cu atat mai mare cu cat efortul din competitii impune invingerea unor rezistente esterne mai ridicate.

Ilustrative in acest sens sunt datele care indica numarul de grame corporale ce revin fiecarui centimetru din inaltimea corpului (indicele Quetelet) la atletii de performanta in comparatie cu persoanele ce nu practica sportul (la persoanele fara exces de tesut adipos, asa cum sunt atletii de performanta, acest indice exprima indirect dezvoltarea masei musculare).

Componenta musculara a sistemului neuromuscular in eforturile anaerobe alactacide este cea mai dezvoltata la halterofili, pentru ca la acestia competitia impune accelerarea unor mase ce pot depasi de 2-3 ori greutatea corporala a sportivului.

Structura muschiului are si ea o mare insemnatate pentru obtinerea performantelor in eforturile de putere (predominanta fibrelor albe si cresterea activitatii miochinazei si creatinfosfochinazei, enzime cu rol hotarator in descompunerea si resinteza ATP si CP).



In ultimul timp se acorda o atentie crescanda rolului ionului de amoniu in lucrul muscular cu intensitate maxima, producerea lui fiind marita mai ales la solicitarea predominanta a fibrelor albe (tip II B), iar acumularea lui in muschi constituind un factor limitativ al activitatii acestora. Aceste date, desi putine, deschid frumoase perspective pentru selectia si dirijarea pregatirii in eforturile anaerobe alactacide.

Muturizarea deplina a sistemului neuromuscular se poate aprecia pe baza evolutiei puterii maxime anaerobe. Ceretteli s.a. au constatat ca aceasta creste pana la 20 de ani si dupa aceea incepe sa scada.

Propriile noastre cercetari arata ca la persoanele neantrenate, in varsta de 7-21 ani, valoarea absoluta (globala) a puterii anaerobe maxime creste continuu – la baieti pana la 18 ani, mentinandu-se apoi la acest nivel, iar la fete pana la 15 ani, ramanand constanta pana la 17 ani, pentru ca ulterior sa inceapa sa scada.

Din punct de vedere functional, sistemul neuromuscular se maturizeaza la ambele sexe cu aproximativ doi ani mai inainte de atingerea nivelului maxim al puterii anaerobe. Pentru aceasta pledeaza faptul ca dupa varsta de 16 ani (baieti) si 14 ani (fete) puterea anaeroba maxima creste numai pe baza maririi masei corporale, contributia fiecarui kilogram de greutate corporala (puterea anaeroba maxima relativa) nemaidepasind nivelul atins la aceste varste.

Rezulta ca, in sporturile de putere, organismul poate suporta solicitari functionale de nivel maxim inca de la 16 ani si, respectiv, 14 ani, insa premisa biologica pentru performantele cele mai inalte o constituie marirea masei musculare pana la limita superioara (18 si, respectiv, 15 ani).

b) Efortul anaerob lactacid.

Eforturile competitionale de tip anaerob lactacid au o intensitate submaxima si durata cuprinsa intre 5-7 s. si 50-60 s.

Volumul de lucru ramane inca mic, energia eliberata prin descompunerea anaeroba a glicogenului permitand, dupa diferiti autori, un numar de 40-60 de contractii.

Acidul lactic, rezultat din glicoliza anaeroba, acumulat in muschi si in sange, produce mari modificari locale si generale care influenteaza nefavorabil desfasurarea efortului.

Efortul cu caracter anaerob lactacid se intalneste in competitiile de atletism (200 m., 400 m., 400 m. garduri), patinaj (500 m.), natatie (50 m. liber).

Factorii biologici limitativi in aceste eforturi sunt reprezentati de sistemul neuromuscular, de capacitatea organismului de a suporta datoria de O2 si acumularea de acid lactic.

Sportivii care practica probele incadrate in efortul anaerob lactacid, nefiind obligati sa presteze eforturi explozive pentru accelerarea unor rezistente externe mari, nu se caracterizeaza printr-o masa musculara voluminoasa. Fibrele rapide din muschi sunt mai putin numeroase decat la sportivii care depun eforturi cu caracter anaerob alactacid. In schimb, se inregistreaza o crestere cantitativa a enzimelor care actioneaza in metabolismul glicogenului si acidului lactic (lactatdehidrogenaze in primul rand), conditionand viteza de eliberare a energiei si a timpului de folosire a substratului energetic (glicogenul). Spre deosebire de probele care se caracterizeaza prin efort alactacid, unde epuizarea substratului energetic (ATP si PC) determina incetarea efortului, in probele cu predominanta lactacida acumularea de deseuri (acid lactic) este principalul factor perturbator.

Capacitatea organismului (in special a sistemului nervos) de a-si mentine un nivel functional inalt in conditiile unei masive datorii de O2 conditioneaza si ea in mare masura obtinerea rezultatelor de valoare in probele cu effort anaerob lactacid.

Factorii biologici limitativi ai performantelor in acest tip de efort (in special capacitatea de a suporta datoria de O2 si acumularile mari de acid lactic) se maturizeaza dupa varsta de 16 ani la fete si 18 ani la baieti.

Efortul aerob.

In cazul in care eforturile din concurs au o intensitate constanta si o durata mai mare de 3-5 min., se creeaza in organism conditii favorabile producerii energiei necesare pentru desfasurarea acestor eforturi prin interventia O2. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de eforturi aerobe. Caracteristica principala a eforturilor aerobe o constituie atingerea, dupa o perioada initiala de adaptare, cu o durata de 3-5 min., a unui nivel constant al consumului de O2 in tot timpul efortului (stare stabila, steady-state).




Daca intensitatea efortului din competitie nu depaseste aproximativ 50% din VO2 max. al sportivului, se poate realiza un echilibru total intre O2 consumat si cel necesar prestarii efortului (stare stabila, adevarata, steady-state real).

Datoria de O2 contractata numai in timpul perioadei de adaptare reprezinta un procentaj din consumul total de O2 cu atat mai mic cu cat efortul dureaza mai mult.

In aceste eforturi, energia necesara se elibereaza atat prin descompunerea glicogenului, cat si a acizilor grasi liberi.

Acoperirea de catre acizii grasi liberi a unei mari cantitati de energie cruta depozitele de glicogen din muschii care constituie factorul limitativ al acestui tip de efort si permite mentinerea lui vreme indelungata.

Prin alimentatie aecvata – „dieta disociata”, recomandata de autori scandinavi si program special de efort – se pot realiza cresteri importante ale cantitatii de glicogen din muschi si, implicit, imbunatatirea performantelor in competitii.

Priceperea sportivului de a-si doza efortul astfel incat depozitele de glicogen sa nu se termine inainte de sfarsitul concursului (finis), de a evita consumul inutil de energie relaxandu-si muschii care nu participa la efectuarea miscarilor impuse de tehnica probei, de a mentine cat mai constanta intensitatea efortului optim pentru posibilitatile sale, indiferent de profilul traseului si comportarea adversarilor, de a se alimenta inainte si in timpul competitiei are o mare importanta pentru obtinerea victoriei.

Toate acestea, reprezentand incununarea multor ani de pregatire, fac ca maturizarea deplina pentru astfel de eforturi competitionale sa se dobandeasca tarziu, dupa unii autori rezultatele optime fiind obtinute de catre sportivii care au depasit varsta de 30 de ani.

In categoria eforturilor aerobe in stare stabila adevarata sunt incluse cele depuse in cursele de maraton si 50 km. mars (atletism), in proba de 50 km. schi si in cursele pe etape la ciclism.

Eforturile competitionale aerobe in stare stabila aparenta.

In cazul in care conditiile competitionale impun un efort a carui intensitate constanta oscileaza intre 50 si 75/85% din VO2 max. al individului, organismul poate inca sa realizeze un nivel constant al consumului de O2 in timpul efortului. Curba consumului de O2 nu mai ramane insa orizontala, ca in cazul eforturilor aerobe descrise mai inainte, ci creste usor in tot timpul  efortului (stare stabila aparenta, steady-state aparent).

In nici un moment al efortului, consumul de O2 nu poate egala cantitatea de O2 necesara prestarii efortului respectiv.

Din aceasta cauza, organismul lucreaza in deficit de O2 nu numai la perioada initiala de adaptare, ci in tot timpul efortului. Datoria de O2 creste astfel pe masura prelungirii efortului.

Epuizarea rezervelor de glicogen, acumularea de deseuri metabolice, precum si nivelul ridicat de O2 sunt cauzele principale care fac ca eforturile depuse in competitii in conditii de stare stabila aparenta sa nu poata depasi cca. 60 min.

Factorul biologic limitativ al performantei in aceste eforturi este reprezentat de cantitatea maxima de O2 ce poate fi consumata in unitatea de timp.

Cu cat ajunge mai mult O2 la muschi si este folosit de acestia, cu atat mai intense sunt procesele biochimice aerobe prin care se asigura sinteza acidului adenozintrifosforic (ATP) si, in consecinta, cu atat este mai ridicata puterea (intensitatea) efortului ce poate fi depus vreme indelungata.

Dintre multiplii factori care conditioneaza absorbtia si transportul de O2 (plamani, sange, inima, vase) la omul sanatos, pe primul plan se situeaza inima, stiut fiind faptul ca de debitul cardiac depinde cantitatea maxima de O2 ajunsa la muschi in unitatea de timp. De aceea, performante superioare in eforturile din competitiile care dureaza intre 3-5 si 60 min. pot fi realizate numai de sportivii a caror inima are volumul mare, iar miocardul este in perfecta stare functionala.

Folosirea optima a O2 de catre muschi este conditionata de structura adecvata a acestora (procentaj mare de fibre rosii, mitocondrii cu numar si volum crescute, depozite marite de substante energetice si enzime care participa la procesele biochimice aerobe ale contractiei musculare).



Cercetarile efectuate de numerosi specialisti au aratat ca, in mod normal, volumul inimii si VO2 max. ajung la cele mai mari valori dupa varsta de 20 de ani atat la fete, cat si la baieti.

Probele care impun eforturi aerobe in stare stabila aparenta sunt cele din atletism (3000 m. obstacole, 5000 m. si 10000 m.), canotaj 2000 m. (toate ambarcatiile), caiac si canoe (10000 m.), natatie (400 m., 800 m. si 1500 m.), schi (10 km. si 30 km.).

Efortul mixt.

Solicitarile competitionale impuse de numeroase ramuri sau probe sportive creeaza in organism conditii care nu permit desfasurarii efortului numai pe baza energiei eliberate printr-o singura cale. In astfel de eforturi, energia necesara este furnizata atat prin procese anaerobe, cat si prin procese aerobe. Din aceasta cauza, ele sunt denumite eforturi mixte.

Fenomenul se intalneste in doua categorii de eforturi competitionale. In primul caz, durata efortului este cuprinsa intre 1-3/5 min., astfel ca se depaseste timpul necesar pentru ca procesele biochimice anaerobe sa furnizeze singure energia necesara, dar este mai scurta decat perioada de adaptare la cerintele functiilor cardiorespiratorii, dupa care se poate asigura O2 necesar eliberarii energiei doar pe cale aeroba. A doua categorie este cea din sporturile cu durata mai lunga de 3-5 min. dar cu intensitatea eforturilor schimbata la intervale scurte de timp. In aceste sporturi, desi durata efortului ar permite adaptarea marilor functiuni si furnizarea eventuala a unei cantitati de O2 pentru eliberarea energiei pe cale aeroba, fenomenul nu poate avea loc deoarece, mai inainte de a se ajunge la stabilirea echilbrului intre cerinte si aportul de O2, organismul intra intr-o noua situatie determinata de schimbarea intensitatii efortului. Se lucreaza astfel intr-o permanenta stare de adaptare, energia necesara efortului fiind eliberata atat prin procese aerobe, cat si prin procese anaerobe.

Din prima categorie a eforturilor mixte fac parte probele din atletism (800 m. si 1500 m.), natatie (100 m. bras, 200 m. orice stil), caiac-canoe (500 m. si 1000 m.), ciclism pista (proba de urmarire), patinaj viteza (1500 m.), patinaj artistic, schi alpin, gimnastica (sol).

In a doua categorie a eforturilor mixte se incadreaza luptele greco-romane si libere, boxul, judoul, scrima, jocurile sportive si proba de 100 km. pe echipe la ciclism.

Contributia celor doua cai de eliberare a energiei depinde de specificul fiecarei probe sau discipline care solicita efort mixt.

In eforturile care dureaza intre 1-3/5 min., durata mai apropiata  de 60 s. mareste procentul de energie eliberata pe cale anaeroba, iar cea mare tinde spre energia eliberata pe cale aeroba.

In eforturile mixte, cu intensitate variabila, predomina conditiile anaerobe cand fazele de efort au intensitate inalta, dureaza putin si variatiile intensitatii de la o situatie la alta sunt mari (box, lupte libere, judo, volei, hochei pe gheata, tenis pe teren sintetic,scrima).

Efortul mixt capata o pondere cu atat mai pregnant aeroba cu cat creste durata solicitarilor, iar intensitatea lor este mai scazuta si prezinta variatii mai mici (fotbal, baschet, rugby, tenis).

In jocurile sportive, postul ocupat in echipa are un rol important in determinarea predominantei aerobe sau anaerobe a efortului. In fotbal, de exemplu, efortul mijlocasilor si cu precadere al conducatorilor de joc este preponderent aerob, in timp ce varfurile de atac si fundasii care ii marcheaza pe acestia presteaza, de regula, un effort preponderent anaerob.

Analiza atenta a solicitarilor competitionale, in concordanta cu prevederile regulamentare si alti factori, cum sunt: cerintele postului din echipa, sarcinile tactice stabilite, caracteristicile adversarilor etc. permite cunoasterea exacta a profilului de effort mixt prestat de fiecare sportiv.

Sinteza acestor date faciliteaza identificarea organelor si sistemelor predominant solicitate in diferitele forme de effort mixt. Factorii medico-biologici limitativi, varsta deplinei lor maturizari, fixarea obiectivelor pregatirii fizice adecvate cerintelor concrete competitionale si selectia sportivilor care fac fata in conditii optime acestor cerinte pot stabili, dupa caz, prin referire la aspectele mentionate la eforturile anaerobe sau la cele aerobe.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat