QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate management

De la strategia financiara la activitatea financiara curenta a firmei: managementul echilibrului financiar








De la strategia financiara la activitatea financiara curenta a firmei: managementul echilibrului financiar.


6.1. Agregate care descriu static echilibrul financiar.

In capitolul 4 au fost prezentate aspectele legate de deciziile financiare de investire a fondurilor financiare pe termen lung. Am aratat ca astfel de decizii definesc hotarator strategia firmei.



Definirea strategiei financiare a unei firme trebuie sa tina cont de dinamismul modificarilor din mediul de afaceri in general, din mediul financiar in special.

Esecurile cele mai grave ale managementului financiar al unei firme apar in urma dezechilibrelor financiare acumulate si nerezolvate. Analiza corecta a acestor dezechilibre releva cu preponderenta carente majore in redefinirea continua a strategiei financiare a unei firme.

Capitalul de lucru. Abordari din perspectiva surselor de acoperire financiara.

Din perspectiva surselor de formare sau acoperire a capitalului de lucru, se poate determina:

·     capitalul de lucru brut;

·     capitalul de lucru net;

·     capitalul de lucru propriu;

·     capitalul de lucru strain.

Capitalul de lucru brut.

Capitalul de lucru brut (vezi Fig. 1.1) se determina ca diferenta intre capitalul total si activele imobilizate, ceea ce inseamna ca el reprezinta acea parte din capitalul total al unei firme corespunzatoare finantarii sau acoperirii financiare a activelor circulante.

Astfel:

CLB = C – A = a

unde:

CLB reprezinta capitalul de lucru brut;

C = capitalul total;

A = partea din capitalul total “plasata” sau “investita” in active “imobile”, fixe;

a = partea din capitalul total corespunzatoare activelor “mobile”, circulante.

Fig.  1.1 Capitalul de lucru brut

Capitalul de lucru net.

Capitalul de lucru net (vezi Fig. 1.2) reprezinta partea din capital corespunzatoare finantarii sau acoperirii financiare permanente a activelor curente ale firmei.

Astfel:

CLN = P – A = CLB – p = a – p

unde:

CLN reprezinta capitalul de lucru net;

P = partea din capitalul total corespunzatoare finantarii permanente a firmei;

p = partea din capitalul total corespunzatoare finantarii curente, temporare a firmei.

Fig.  1.2 Capitalul de lucru net

In practica financiar-bancara capitalul de lucru net este admis in mod curent ca indicator de apreciere a potentialului financiar al unei firme prin prisma echilibrului sau financiar. El se regaseste si sub denumirea de fond de rulment net.

Capitalul de lucru propriu.

Capitalul de lucru propriu (vezi Fig. 1.3) este partea din capitalul propriu corespunzatoare finantarii sau acoperirii activelor circulante.

Astfel:

CLP = CLN – Ps sau CLP = Pp – A

unde:

Pp reprezinta capitalul propriu al firmei;

Ps = capitalul strain obtinut pe termen lung.

Fig.  1.3 Capitalul de lucru propriu

Trebuie mentionat ca existenta capitalului de lucru propriu apare ca o exceptie, acesta fiind pus in evidenta numai in masura in care capitalul propriu depaseste suma activelor imobilizate, notiunea vehiculandu-se cu precadere in domeniul teoriei, cazurile faptice fiind extrem de rare.

Capitalul de lucru strain.

Capitalul de lucru strain este partea din capitalul de lucru net corespunzatoare surselor straine de finantare sau acoperire.

Prin urmare:

CLS = CLN – CLP

Precizari suplimentare si concluzii.

Capitalul de lucru nu apare distinct in pasivul bilantului. El se obtine ca marime folosind informatiile din bilant si reprezinta un un indicator prin care se apreciaza starea de echilibru financiar a unei firme. Dupa unii autori francezi, el semnifica o marja de siguranta pentru managementul financiar al firmei[1], pe seama acestuia urmand a se face fata obligatiilor scadente in situatiile in care in derularea activitatii intervin factori care duc la intreruperi nedorite in circuitul financiar, cum ar fi: neonorarea unor obligatii de catre unii clienti ai intreprinderii, goluri in aprovizionare, stagnarea in fabricatie, nelivrari la termen, neobtinerea la timp a unor credite comerciale ori imprumuturi bancare, fenomene social-politice negative etc. Dupa aceeasi autori el poate fi si o ilustrare a felului in care are loc finantarea sau acoperirea nevoilor pe seama capitalului permanent al intreprinderii.  

Nevoia de capital de lucru.

Necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare sunt acoperite in cea mai mare parte din surse temporare corespunzatoare (datorii de exploatare: furnizori, creditori etc.). Diferenta dintre necesitatile de finantare ale ciclului de exploatare si datoriile de exploatare constituie ceea ce se numeste nevoia de capital de lucru (sau nevoia de fond de rulment).

Prin urmare:

NCLN = af – p

unde:

NCLN reprezinta nevoia de capital de lucru net;

af = active circulante (mobile) - acele active care, pentru a se putea “misca” pe parcursul circuitului financiar, cer o anumita finantare, ele nefiind caracterizate de lichiditate maxima;

p = capitalul corespunzator finantarii temporare a activitatii firmei.

Fig.  1.4 Nevoia de capital de lucru net

Nevoia de capital de lucru (vezi Fig. 1.4) se poate determina ca diferenta intre valoarea totala a stocurilor si creantelor (adica suma alocarilor financiare pentru exploatarea curenta) si valoarea totala a datoriilor de exploatare.

Daca aceasta diferenta este una pozitiva, atunci ea semnifica un surplus de nevoi temporare (ciclice) in raport cu sursele temporare (ciclice) posibil de mobilizat. O atare situatie poate fi judecata ca fiind normala daca este rezultatul unei politici de investitii care a dus la cresterea nevoii de finantare a ciclului de exploatare. Altfel, nevoia de capital de  lucru net poate evidentia un decalaj nefavorabil intre lichiditatea stocurilor si a creantelor si exigibilitatea datoriilor de exploatare (s-au incetinit incasarile si s-au urgentat platile).

Daca nevoia de capital de lucru net este negativa, atunci ea semnifica un surplus de surse temporare (ciclice) in raport cu nevoile corespunzatoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciata pozitiv daca este rezultatul accelerarii rotatiei activelor circulante si al angajarii de datorii cu scadente mai relaxate. In caz contrar, aceasta nu poate fi decat consecinta unor intreruperi temporare in aprovizionarea si reinnoirea stocurilor[2].

Trezoreria neta.

Excedentul de finantare care apare atunci cand capitalul de lucru net este mai mare decat necesarul de capital de  lucru net constituie trezoreria neta a firmei, concretizata in lichiditatile regasite in casieria proprie si in conturile bancare ale firmei.

Astfel:

TN = CLN – NCLN

Trezoreria neta este expresia cea mai concludenta a desfasurarii unei activitati eficiente[3]. Inregistrarea unei trezorerii nete pozitive pe parcursul mai multor exercitii financiare succesive demonstreaza succesul firmei in viata economica si asigura posibilitatea plasarii de noi sume banesti pe diferitele piete economice, avand ca rezultat intarirea pozitiei firmei pe piata.

O trezorerie neta negativa, determinata de excedentul nevoii de capital de lucru net asupra capitalului de lucru net, este un semnal de dezechilibru financiar. Acoperirea acestor deficite monetare se face prin apelul la noi credite, care pot deveni insa mai costisitoare deoarece firma este cotata pe pozitii de risc mai ridicat.

In acelasi timp, o firma rentabila nu are in mod automat si o trezorerie neta pozitiva, rentabilitatea operationala neinsemnand automat si o rentabilitate financiara.

6.2. Echilibrul financiar static surprins cu ajutorul indicatorilor relativi sau ratelor.

Analiza documentelor financiare este folosita atat ca un mod de anticipare a conditiilor viitoare cat si, cel mai important, ca un punct de plecare pentru redefinirea continua a strategiei firmei.

O etapa importanta a analizei financiare este aceea de determinare a indicatorilor financiari relativi, a ratelor financiare[4].

In pofida bogatiei de informatii pe care analiza pe baza acestor indicatori o furnizeaza, aceasta nu este insa suficienta pentru satisfacerea nevoilor informationale ale managementului financiar al firmei. Explicatia este data de faptul ca analiza pe baza indicatorilor financiari relativi se concentreaza doar pe evenimente trecute[5].

Prin urmare, trebuie aratat ca indicatorii financiari relativi nu pot asigura aprecieri definitive despre administrarea financiara a unei firme.

Prin descrierea evenimentelor care au avut loc ei pot totusi ajuta la identificarea de tendinte in ce priveste performanta financiara a unei firme.

Indicatorii de lichiditate.

Lichiditatea este capacitatea unei firme de onorare a obligatiilor financiare scadente si de acoperire financiara a cheltuielilor necesare continuarii activitatii de exploatare.

Dimensiunea relativa a lichiditatii unei firmei poate fi apreciata prin nivelul unor indicatori care se stabilesc pe baza datelor din bilantul contabil.

Indicatorii lichiditatii masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt fata de debitori pe baza activelor sale curente, adica a acelor active din patrimoniul firmei caracterizate de o oarecare lichiditate curenta.

Sunt utilizati, in principal, urmatorii indicatori ai lichiditatii:

·     indi­catorul lichiditatii curente ('curent ratio');

·     indicatorul lichiditatii rapide ('quick ratio' - indicatorul testului acid);

·     indicatorul lichiditatii pe baza disponibilitatilor banesti;

·     intervalul defensiv;

·     indicatorul cash-flow-ului operational relativ la obligatiile curente fixe.

1) Indicatorul lichiditatii curente este dat de formula:

unde:

LC reprezinta indicatorul sau rata lichiditatii curente;

AC = volumul activelor curente;

OC = volumul obligatiilor curente.

In cadrul activelor curente ale unei firme se includ disponibilitatile sale banesti, valorile de incasat, titlurile de plasament (valori mobiliare, marketabile), stocurile si valorile preplatite (de exemplu, cheltuielile in avans).

In cadrul obligatiilor curente ale unei firme se includ valorile de platit catre furnizori, alti parteneri de afaceri, angajati, organisme statale centrale si locale, precum si obligatiile curente de platit legate de maturizarea datoriilor pe termen lung (dobanzi si rate de rambursat) si valorile preincasate (de exemplu, veniturile in avans).

O valoare a indicatorului lichiditatii curente de 1 sau mai mica de 1 este de cele mai multe ori semnul unor dificultati financiare. O valoare a indicatorului mai mare de 2 poate fi semnul unui exces de active curente, cu posibile efecte nefavorabile asupra profitabilitatii pe ter­men lung a firmei.

2) Indicatorul lichiditatii rapide. Prin deducerea din activele curente a stocurilor, active mai putin lichide din patrimoniul firmei, se obtine numaratorul fractiei pe baza careia se calculeaza in­dicatorul lichiditatii rapide (al 'testului acid'). Acesta masoara capacitatea firmei de a-si onora obligatiile pe termen scurt cu valori foarte lichide (cash, plasamente pe termen scurt si valori de incasat din creditele comerciale):

unde:

LR reprezinta indicatorul sau rata lichiditatii rapide;

ACR = volumul activelor curente rapide, care se poate calcula fie ca suma intre disponibilitatile banesti ale firmei si creantele sale fata de clienti (sume de incasat din credite comerciale), fie ca diferenta intre volumul activelor curente totale si volumul stocurilor;

OC = volumul obligatiilor curente.

Valoarea de referinta a acestui indicator este 1, dar o valoare mai mica decat 1 nu trebuie sa creeze neaparat panica (intai trebuie analizata rezerva de lichiditate in stocurile firmei). O valoa­re foarte mare a indicatorului poate arata un exces de lichiditate (numerar si cvasinu­merar), o politica de credit ce trebuie revazuta sau o schimbare necesara in compozitia activelor (a celor circulante fata de cele imobilizate)[6].

3) Indicatorul de lichiditate pe baza disponibilitatilor banesti este dat de relatia:

unde:

LDB reprezinta indicatorul sau rata lichiditatii pe baza disponibilitatilor banesti;

DB = volumul disponibilitatilor banesti ale firmei (numerarul din casa, banii din conturile bancare si valorile mobiliare, marketabile);

OC = volumul obligatiilor curente.

Acest indicator arata daca firma are suficiente resurse lichide 'in mana' sau 'aproape in mana' ca sa-si onoreze obligatiile curente.

4. Intervalul defensiv exprima numarul de zile in care iesirea medie zilnica estimata de cash este acoperita sau asigurata din sursele potentiale principale de lichiditati dintr-o firma - disponibilitati banesti in casa si in conturile bancare, valori mobiliare si valori de incasat:

Intervalul defensiv = (disponibilitati banesti + valori mobiliare + valori de incasat)/iesire medie zilnica estimata de cash

Estimarea iesirii medii zilnice de cash intra in sarcina managementului disponibilitatilor banesti ale firmei.

5. Indicatorul cash-flow-ului operational relativ la obligatiile curente fixe evidentiaza daca obligatiile curente fixe - determinate de maturizarea datoriilor pe termen lung - sunt acoperite din cash-flow-ul operational al firmei. Cash-flow-ul operational al firmei este regasit in tabloul fluxurilor estimate de trezorerie si este dat de diferenta dintre intrarile si iesirile operationale estimate ale trezoreriei firmei.

Indicatorii de gestiune financiara.

A. Indicatorii de gestiune a activelor.

Indicatorii de gestiune a activelor mai sunt denumiti si indicatorii activitatii. Eficienta activitatii firmelor este apreciata prin indicatori care privesc intregul proces de transformare a capitalurilor circulante pe parcursul cir­cuitului financiar, incepand cu folosirea banilor pentru achizitionarea stocurilor si incheindu-se cu intrarile banilor care se obtin in urma vanzarii produselor firmei.

Fiecarei etape a ciclului economic ii corespunde o perioada de timp nece­sara, pe parcursul careia are loc o anumita imobilizare de fonduri.

Pentru aprecierea activitatii prin prisma gestiunii activelor se folosesc urmatorii indicatori:

·     numarul de rotatii ale valorilor de incasat impreuna cu indicatorul corespondent, durata medie de in­casare;



·     numarul de rotatii ale stocurilor impreuna cu indicatorul corespondent, durata medie de stocare;

·     durata medie a ciclului operational, calculata ca suma intre durata medie a ciclului de stocare si durata medie a ciclului de incasare, impreuna cu indicatorul corespondent, numarul de cicluri operationale dintr-un an;

·     numarul de rotatii al capitalului total.

1. Numarul de rotatii ale valorilor de incasat este determinat de viteza cu care firma reuseste sa-si incaseze crentele fata de clienti sai.

Acest indicator se poate calcula ca raport intre vanzarile nete ale firmei si valoarea medie a valorilor de incasat pe parcursul unui an (media intre suma valorilor de incasat la inceputul anului si suma valorilor de incasat la sfarsitul anului).

Astfel:

Nr. de rotatii ale valorilor de incasat = Vanzari nete/Valori de incasat medii

Durata medie de incasare sau durata ciclului de incasare estimeaza cate zile ii sunt necesare firmei sa incaseze marfurile vandute pe credit. Acest indicator se poate determina pornind de la numarul de rotatii ale valorilor de incasat pe parcursul unui an (365 de zile):

Durata ciclului de incasare = 365/Nr. de rotatii ale valorilor de incasat

Acest indicator furnizeaza informatii privind relatiile financiare ale firmei cu clientii sai. O perioada foarte mare de incasare poate fi semnul existentei multor sume care nu mai pot fi incasate. Pe de alta parte, o valoare mica a indicatorului poate arata ca politi­cile de garantare a creditului sunt excesiv de restrictive, cu efecte defavorabile asupra van­zarilor.

2. Numarul de rotatii ale stocurilor este determinat de viteza cu care firma transforma stocurile in valori de incasat, folosindu-se raportul:

Nr. de rotatii ale stocurilor = Vanzari exprimate in costuri/Stocuri medii

Volumul mediu al stocurilor se poate calcula ca medie intre stocurile de la inceputul si stocurile de la sfarsitul anului.

Este de dorit o valoare mai ridicata a numarului de rotatii ale stocurilor, aceasta indicand o miscare buna a acestora si, deci, un management eficient al utilizarii stocurilor.

O valoare scazuta a acestui indicator arata adesea existenta de stocuri invechite, deci o lipsa de eficienta in managementului stocurilor.

Raportand numarul de zile dintr-un an la numarul de rotatii ale stocurilor se obtine durata medie in zile a ciclului de stocare:

Durata ciclului de stocare = 365/Nr. de rotatii ale stocuri

3. Suma dintre durata ciclului de stocare si durata ciclului de incasare poate fi o estimare a duratei medii a ciclului operational (de exploatare) al firmei, exprimata ca numar de zile necesare pentru generarea de lichiditati din activele curente ale firmei. Indicatorul corespondent este numarul de cicluri operationale dintr-un an:

Nr. de cicluri operationale = 365/Durata medie a ciclului operational

4. Numarul de rotatii ale capitalului este indicatorul care masoara abilitatea managementului firmei de a transforma capitalul sau in vanzari:

Nr. de rotatii ale capitalului total = Vanzari nete/Capital

Capitalul firmei se poate determina ca suma intre capitalul imprumutat (al carui cost este dat de dobanzi) si capitalul social al firmei (al carui cost este dat de dividende). In formula se va considera o valoare medie a acestuia pe parcursul anului, obtinuta prin considerarea valorilor la inceput si, respectiv, la sfarsit de an.

Un numar mic de rotatii ale capitalului poate sugera ca este nevoie sa se regandeasca strategia intreprinderii, marketingul si programul cheltuielilor cu capitalul.

O crestere a duratei totale a procesului de transformare a capitalurilor (fixe si circulante) este semn al cresterii unor riscuri ca: afectarea morala a activelor; realizarea unor produse care nu pot fi vandute; cresterea costurilor indirecte si, mai ales, a celor cu stocarea; cresterea costurilor finale ale produselor fini­te; diminuarea profitului; cresterea cererii de dividende a actionarilor (ca o masura antirisc) etc.

B. Indicatorii gestiunii datoriilor (indicatorii de levier financiar).

Principalii indicatori ai gestiunii datoriilor sunt:

·     rata datoriei la capitalul social ('debt to equity');

·     indicatorul datoriei totale (datorii totale in activul sau capitalul total);

·     coeficientul de acoperire a obligatiilor fixe din profitul inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor;

1. Rata datoriei la capital social

Acest prim indicator de levier financiar compara fondurile obtinute de la creditorii firmei cu fondurile obtinute de la proprietarii acesteia - in speta, actionarii:

Rata datoriei la capitalul social = Total datorii/Capital social

Afacerile in care doresc intreprinzatorii sa investeasca sunt acelea care promit randamentele cele mai mari fata de randamentul de referinta, exprimat de rata dobanzii pe piata. Aceste randamente superioare explica de ce intreprinzatorii fac eforturi deosebite de atragere de capitaluri suplimentare in afacerile in care ei cred. Asemenea capitaluri suplimentare sunt ca un 'levier' sau o 'parghie' pentru afacerile in care acestia vor sa investeasca. Apelul la surse suplimentare de finantare este dorit datorita asteptarilor mari pe care ei le au fata de afacerile in care investesc.

Insa cresterea ponderii fondurilor obtinute de la creditori in finantarea firmei este urmata de cresterea ponderii obligatiilor fixe in ansamblul obligatiilor firmei (in principal, a obligatiilor privind dobanzile), care sunt caracterizate, in general, de un risc mai mare, ceea ce face ca o valoare mai mare a ratei datoriei la capitalul social sa poata indica un potential crescut de risc. Acest fapt este de altfel o reflectare a relatiei rentabilitate-responsabilitate-risc.

2. Indicatorul datoriei totale exprima ponderea fondurilor obtinute de la creditori in averea totala a firmei:

Indicatorul datoriei = Total datorii/Total active (sau Total capital)

Acest indicator arata cat din fondurile totale provin de la creditori, aratand gradul de acoperire prin active in fata creditorilor firmei. O valoare ridicata a indicatorului indica utilizarea 'levierului' sau 'parghiei' financiare la cresterea profi­turilor (insemnand si un risc mai mare), in timp ce un indicator scazut indica o utilizare relativ scazuta a fondu­rilor de la creditori (insemnand un risc mai mic, dar si potential de rentabilitate mai scazut).

3. Coeficientul de acoperire a obligatiilor fixe din profitul inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor arata de cate ori castigurile brute ale firmei acopera obligatiile fixe (dobanzile) care trebuie onorate din acestea:

Coeficientul de acoperire a obligatiilor fixe din profitul inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor = Profit inainte de deducerea dobanzilor si a taxelor/Dobanzi de platit

Acest indicator este o masura a sigurantei in onorarea obligatiilor fixe ale firmei.

6.3. Echilibrul financiar dinamic.

In principiu, ca regula generala a echilibrului financiar al firmei, o parte din capitalurile permanente este destinata acoperirii nevoilor ciclice (temporare), determinate de ciclurile de exploatare ale firmei. Aceste nevoi, concretizate cantitativ in volumul necesar de stocuri si creante, se reconstituie permanent, putand fi considerate din acest punct de vedere (strict cantitativ) nevoi stabile (permanente ca si activele fixe), a caror acoperire necesita surse stabile, permanente de finantare.

Daca ramanem ancorati doar in aceasta abordare, rezolvarea problemei de finantare mentionate este realizata cu ajutorul capitalului de lucru net, nu intamplator considerat de majoritatea analistilor financiari ca fiind cel mai important indicator al echilibrului financiar.

Sunt insa analisti financiari care apreciaza ca, dimpotriva, nevoia de capital de lucru net este indicatorul cel mai relevant al echilibrului financiar, deoarece evidentiaza acele nevoi temporare care se reinnoiesc permanent in cadrul ciclurilor de exploatare ale firmei. Aceasta apreciere porneste de la analiza calitativa a ciclului de exploatare, privind capacitatea acestuia de a-si echilibra nevoile ciclice din surse ciclice de capital[7].

Punctul de vedere personal este ca nu s-au facut suficiente eforturi de abordare a echilibrului financiar in dinamica, procedandu-se preponderent doar la analiza acestuia prin prisma volumului capitalului de lucru net si/sau a volumului nevoii de capital de lucru net, inregistrate in anumite momente ale unei perioade financiare. Acest lucru a fost datorat, bineinteles, in mare masura, dificultatilor de ordin tehnic de urmarire in timp real si cu costuri justificate a situatiei financiare din firma.

Din fericire insa, aceste dificultati tind sa se diminueze tot mai mult datorita dezvoltarii considerabile a sistemelor de urmarire si exploatare a informatiei, caracteristica ultimilor ani.

Capitalul de lucru minim necesar - politici in managementul capitalului de lucru.

Capitalul de lucru, ca excedent al capitalurilor permanente in raport cu imobilizarile nete, are pe termen scurt un caracter relativ stabil.

Daca managementul firmei aplica o politica financiara defensiva, caracterizata prin lipsa unor investitii importante sau a unor operatiuni financiare pe termen lung, se poate asista la o crestere progresiva a capitalului de lucru, ca urmare a autofinantarii, adica a acumularilor succesive de amortizari, provizioane si profituri nete nerepartizate.

In conditiile in care nevoia de capital de lucru nu inregistreaza aceeasi evolutie progresiva, putem asista la o crestere tot progresiva a trezoreriei nete care, in lipsa unui plasament rentabil, se poate regasi sub forma unor disponibilitati lenese[8].

Aceasta este o situatie de echilibru financiar cu o suficienta marja de securitate fata de riscurile activitatii economice.

Potrivit multor autori, aceasta nu este cea mai fericita situatie deoarece capitalul de lucru excedentar are un 'cost' de oportunitate, care se poate determina:

·     brut, ca rentabilitate posibila a plasamentului lichiditatilor corespondente acestuia;

·     net, ca diferenta intre nivelul sau brut si rentabilitatea activitatii economice a firmei, “acoperita, garantata (?)” de catre capitalul de lucru in cauza.

Trebuie spus insa ca acest 'cost' de oportunitate este unul teoretic si probabil, deoarece rezultatul oricarei investitii se poate concretiza in profit dar si in pierdere.

Dimpotriva, o politica financiara ofensiva, adica de crestere a capacitatilor de productie sau de diversificare a activitatii, determina un deficit de capital de lucru (nevoia de capital de lucru depaseste capitalul de lucru).

Acoperirea deficitului de capital de lucru necesita apelul la credite pe termen scurt, carora le este caracteristic costul determinat de rata dobanzii si o exigibilitate ridicata.

Deficitul de capital de lucru apare si atunci cand activitatea economica nu este de succes.

Apare astfel necesitatea definirii unei politici generale de echilibru.

O astfel de politica propusa de catre literatura de specialitate este cea a mentinerii capitalului de lucru la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de capital de lucru, aceasta fiind marimea minim necesara a capitalului de lucru (vezi Fig. 3.1)[9].

Aceasta politica se rezuma in cele din urma la politica privind structura surselor de finantare sau politica structurii capitalului (care prescrie optiunea pentru caile de finantare – pe termen scurt sau pe termen lung), careia ii este dedicata o intreaga literatura financiara. Raportul dintre cele doua surse de finantare trebuie sa fie o preocupare primordiala a politicii financiare, motivata de obiectivul cresterii valorii intreprinderii prin reducerea costului mediu ponderat al capitalului.

Fig.  3.1 Politica de mentinere a capitalului de lucru la nivelul mediei fluctuatiilor nevoii de capital de lucru

Tablourile de fluxuri financiare.

Tablourile de fluxuri sunt documente financiar-contabile, prin care sunt surprinse variatiile utilizarilor si resurselor financiare ale unei firme, fiind, din acest motiv, instrumente folositoare in analiza financiara dinamica a acesteia.

In teoria si practica financiara s-au conturat doua categorii majore de astfel de tablouri financiare:

·     tablouri de fluxuri de fonduri - documente financiare sintetice, care descriu fluxurile tuturor resurselor si utilizarilor financiare ale firmei, servind astfel ca instrumente necesare analizei echilibrului financiar pe termen lung a firmei;

·     tablouri de fluxuri de trezorerie - documente financiare sintetice, care descriu doar fluxurile de trezorerie ale firmei, servind astfel ca instrumente necesare analizei echilibrului financiar pe termen scurt a firmei.

Tablourile fluxurilor de fonduri.

Tablourile fluxurilor de fonduri au fost concepute si utilizate sub forma anuala sau plurianuala. Ele servesc unei analize dinamice comparative a fondurilor de resurse si, respectiv, a utilizarilor, din bilantul de inchidere fata de un bilant de deschidere aferent perioadei analizate. Prin compararea celor doua bilanturi se poate pune in evidenta si analiza variatia patrimoniului firmei prin prisma noilor resurse de care aceasta a beneficiat pe parcursul perioadei analizate, pentru finantarea noilor nevoi aparute in aceeasi perioada.

Fiind construit pe baza a doua sau mai multe bilanturi succesive, care reflecta fiecare in parte o egalitate patrimoniala, tabloul bazat pe fluxuri de fonduri va descrie, totodata, modul de realizare a egalitatii fluxurilor de utilizari cu cele de resurse in perioada analizata. Aceasta nu inseamna ca menirea sa este de  verificare a egalitatilor bilantiere de la inceputul, respectiv sfarsitul perioadei anali­zate. Datele sale pot fi interpretate de catre analistul financiar, astfel incat sa furnizeze explicatii,  aprecieri de ansamblu asupra modului de realizare a echi­librului financiar in perioada analizata.

Dupa cum s-a aratat deja, tabloul bazat pe fluxuri de fonduri constituie un document sintetic care vizeaza in special echilibrul financiar pe termen lung al firmei.

In acest fel, tabloul bazat pe fluxuri de fonduri este un document sintetic pe baza caruia pot fi analizate cele doua laturi principale ale managementului financiar al unei firme, finantarea si activitatea de investitii, aratand influenta acestora asupra echilibrului financiar pe termen lung al firmei.

Sunt doua justificari care pot motiva imediat necesitatea construirii tabloului bazat pe fluxuri de fonduri:

·     pentru o buna gestionare economica, precum si pentru nevoile de informare ale utilizatorilor externi este necesara analiza politicii financiare si de investitii pe o perioada lunga de timp, avand in vedere principiul continuitatii activitatii;

·     politica de investitii este, prin definitie, construita pe mai multi ani, iar politica de finantare a investitiilor avute in vedere trebuie sa se raporteze la aceeasi perioada de timp.

Cu ajutorul tabloului bazat pe fluxuri de fonduri se poate proceda la determinarea fluxurilor de fonduri, adica a fluxurilor de trezorerie potentiale inregistrate in cadrul unei contabilitati de angajamente. In determinarea fluxurilor de fonduri se urmareste eliminarea din analiza a fluxurilor fara incidenta imediata sau amanata asupra trezoreriei.

In acest scop, in constructia tabloului bazat pe fluxuri de fonduri se parcurg doua etape:          

1.    se construieste un bilant diferential, prin care se reflecta diferitele miscari contabile de pe parcursul unei perioade, obtinute prin compararea datelor din doua bilanturi succesive. Posturile acestor bilanturi se transforma, in bilantul diferential, in variatii de utilizari sau de resurse.

2.    se identifica fluxurile de fonduri care trebuie eliminate din analiza, constand in fluxurile care nu au incidenta imediata sau amanata asupra trezoreriei, cum sunt: cresterea capitalului prin operatii      interne, reducerea capitalului social pentru acoperirea pierderilor, inregistrarea diferentelor din reevaluare etc.

Interpretarea tabloului bazat pe fluxurile de fonduri se va concentra asupra urmatoarelor doua aspecte[10]:

1.    se va insista asupra resurselor si utilizarilor care reflecta evolutiile semnifica­tive ale firmei din punctul de vedere al echilibrului financiar pe termen lung, care constau in resursele si utilizarile pe termen mediu si lung (resursele pe termen mediu si lung sunt capitalurile proprii si datoriile pe termen mediu si lung, iar utilizarile pe termen mediu si lung constau in imobilizarile patrimoniale ale firmei - activele imobilizate), precum si in resursele si utilizarile ciclice (resursele si utilizarile ciclice sunt datoriile si, respectiv, creantele pe termen scurt, destinate exploatarii; ele se reinnoiesc continuu si, prin urmare, au un caracter de permanenta, la fel ca si resursele si utilizarile pe termen mediu si lung). In opozitie cu resursele si utilizarile pe termen scurt ciclice, resursele si utilizarile pe termen scurt neciclice pot conduce la o interpretare eronata a echilibrului financiar pe termen lung, corespunzator perioadei analizate. Resursele si utilizarile pe termen scurt neciclice constau in datoriile si creantele nelegate direct de exploatarea firmei. Marimea acestora este discontinua si instabila in timp. Prin urmare, valorile de inceput si de sfarsit de perioada care le corespund si intre care se face diferenta pentru a reflecta variatia lor nu sunt intotdeauna semnificative pentru echilibrul financiar pe termen lung al firmei. Ele pot fi influentate de evenimente accidentale, nerecurente, aleatorii.

2.    pentru toate resursele si utilizarile se vor avea in vedere doar operatiile economice semnificative (determinante) pentru evolutia lor in timp. De exemplu, in privinta cresterilor de imobilizari sunt considerate ca fiind nesemnificative cresterile determinate de plusurile la inventar sau de donatii. La fel, in timp ce sunt considerate semnificative diminuarile prin vanzari ale imobilizarilor corporale, necorporale sau financiare, nu sunt considerate semnificative diminuarile determinate de minusu­ri la inventar sau de scoaterea din functiune a imobilizarilor corporale.

Schema simplificata a tabloului bazat pe fluxuri de fonduri este prezentata in tabelul 3.1.

Tab. 3.1 Schema simplificata a tabloului bazat pe fluxuri de fonduri

Fluxuri de utilizari

Fluxuri de resurse

CRESTERI DE UTILIZARI:

-      investitii in imobilizari corporale si financiare;

-      cresterea nevoii de capital de lucru de exploatare;




-      cresterea volumului titlurilor de plasament si a disponibilitatilor banesti

CRESTERI DE RESURSE:

-      cresterea capitalului social;

-      subventii primite pentru investitii;

-      rezultatul incasat al exercitiului (denumit in literatura anglo-saxona cash-flow);

-      aportul asociatilor in conturi curente;

-      imprumuturi contractate pe termen lung;

-      cresterea creditelor pe termen scurt;

-      cresterea nevoii de capital de lucru in afara exploatarii

DIMINUARI DE RESURSE:

-      dividende distribuite;

-      imprumuturi pe termen mediu si lung rambursate

DIMINUARI DE UTILIZARI:

- imobilizari vandute

Trebuie mentionat ca pentru a putea fi preluat in cadrul tabloului de fluxuri, rezultatul contabil trebuie supus unor corectii pentru a reflecta doar acele fluxuri care au incidenta asupra trezoreriei si, de asemenea, pentru a arata doar acea parte care ramane la dispozitia firmei si nu se distribuie ca si dividende actionarilor sau asociatilor. Rezultatul contabil astfel corectat este numit, in conceptia franceza, capacitate de autofinantare, iar in cea anglo-saxona, cash-flow.

Tablourile fluxurilor de trezorerie.

Dupa cum arata H. Stolowy[11], tabloul bazat pe fluxuri de trezorerie este un document de sinteza contabila de sine statator, care explica variatia trezoreriei, asa cum contul de profit si pierdere explica formarea rezultatului.

Tabloul fluxurilor de trezorerie (TFT) nu trebuie confundat cu tabloul fluxurilor de fonduri (TFF), care nu poate fi considerat un document independent[12].

Deosebirile dintre cele doua documente constau, dupa M. Ristea, in urmatoarele:

·     cu toate ca amandoua reflecta echilibrul financiar al firmei, TFF prezinta o imagine de ansamblu a acestuia, in timp ce TFT arata legatura dintre fiecare operatie efectuata de firma si          echilibrul financiar;        

·     daca TFF este axat in primul rand pe explicarea modului de realizare a echilibrului financiar, prin analiza comparativa a fluxurilor de utilizari si a fluxurilor de resurse, TFT arata in primul rand efectele pe termen scurt sau lung ale realizarii echilibrului financiar;

·     cu toate ca ambele tablouri se bazeaza pe rezultatul exercitiului, TFF porneste de la variatia in timp a activelor si pasivelor prin integrarea rezultatului ca o componenta a situatiei patrimoniale, in timp ce TFT pleaca de la rezultatul exercitiului, prin integrarea variatiei activelor si pasivelor[13]. Aceasta apreciere este valabila insa doar in cazul activitatii de exploatare a firmei, in timp ce fluxurile de trezorerie aferente activitatii de investitii si activitatii de finantare a firmei se determina pe baza variatiei activelor, respectiv a pasivelor pe care le reflecta, incluzand uneori unele elemente ale rezultatului[14].

Prin urmare, TFT caracterizeaza situatia financiara a firmei sub aspectul solvabilitatii si a riscului de faliment. Acest lucru este aratat si de N. Feleaga[15] care arata ca TFT indica mai mult solvabilitatea firmei sau capacitatea de a genera fluxuri pozitive de trezorerie pornind de la activitatile sale curente, decat flexibilitatea financiara a acesteia.

Tablourile bazate pe fluxuri de trezorerie s-au dezvoltat foarte mult ca teorie si practica in ultimul deceniu. Ele au crescut ca si importanta, impunandu-se in fata tablourilor bazate pe fluxuri de fonduri, datorita neajunsurilor acestora din urma si a schimbarii conjuncturii economice care a facut mai complexe cererile utilizatorilor situatiilor financiare, mai ales ale analistilor financiari.

Astfel:

·     In Statele Unite: TFT a devenit tabloul dominant in raport cu TFF. Norma SFAS nr. 95 a F.A.S.B. (Financial Accounting Standards Board), care dateaza din 1987 a reglementat continutul acestui tablou si a precizat obligativitatea publicarii lui.

·     In Marea Britanie: in iunie 1990, Comitetul Standardelor Contabile (Accounting Standards Comitee - A.S.C.) a elaborat un tablou al fluxurilor de trezorerie, iar in septembrie 1991 Consiliul Standardelor Contabile (Accounting Standards Board - A.S.B.) a elaborat modelul sau de tablou bazat pe fluxurile de trezorerie.

·     In Franta: exista preocupari privind asemenea tablouri inca din 1970, dar utilizarea lor in practica a aparut doar in ultimii ani. Consiliul Superior al Ordinului Expertilor Contabili (O.E.C.C.A.) a aprobat, in octombrie 1988, Recomandarea nr. 1.22 cu privire la publicarea unui model al tabloului bazat pe fluxuri de trezorerie.

Pe plan international, norma I.A.S. nr. 7 a Comitetului International al Standardelor Contabile (I.A.S.C.) a fost revizuita si s-a elaborat un proiect de text privind un model aI TFT care este acelasi cu ceI recomandat de catre organizatiile profesio­nale canadiene, americane si franceze.

Preferinta pentru tablourile de fluxuri de trezorerie este justificata si de dezavantajele pe care le prezinta tablourile fluxurilor de fonduri:

·     in primul rand, soldurile finale ale elementelor de trezorerie ale celor doua bilanturi succesive pe baza carora este construit TFF nu releva intotdeauna evolutia semnificativa a trezoreriei in perioada analizata. Ele sunt niste existente la un moment dat, care pot reflecta situatii izolate, accidentale, necaracteristice pentru respectiva perioada;

·     in al doilea rand, o anumita variatie a trezoreriei in cursul perioadei (crestere sau descrestere) poate fi interpretata in mai multe moduri. De exemplu, o crestere a trezoreriei poate indica fie o situatie favorabila, fie o situatie defavorabila datorata unor nevoi de capital de lucru mici, corespunzatoare unei activitati slabe de investitii sau de exploatare. Invers, o diminuare a trezoreriei indica fie reducerea mijloacelor de plata si, deci, un risc privind lichiditatea, fie o activitate de investitii sau de exploatare dinamica, care cere intr-un anumit interval de timp mai multe lichiditati[16].

Schema simplificata a tabloului bazat pe fluxurile de trezorerie este prezentata in Tab. 3.2.

Tab. 3.2 Schema generala simplificata a tablourilor de fluxuri de trezorerie

Operatii de exploatare

-

variatia elementelor fara incidenta imediata asupra trezoreriei sau a elementelor care nu genereaza fluxuri de trezorerie apartinand activitatii de exploatare

=

Flux de trezorerie aferent activitatii de exploatare

Operatii de investitii

-

variatia elementelor fara incidenta imediata asupra trezoreriei apartinand activitatii de investitii

=

Flux de trezorerie aferent activitatii de investitii

Operatii de finantare

-

variatia elementelor fara incidenta imediata asupra trezoreriei apartinand activitatii de finantare

=

Flux de trezorerie aferent activitatii de finantare

Viteza de rotatie a activelor ciclice - reper in managementul echilibrului financiar dinamic pe termen scurt.

O alta problema cheie a managementului capitalului de lucru consta in analiza ciclurilor fondurilor si activelor din firma, care se rezuma in cele din urma la analiza ciclului de conversie a numerarului in raport cu ciclul operational (de exploatare) si cu ciclul de plati.

Efectele ciclului operational asupra echilibrului financiar.

Ciclul operational corespunde perioadei de timp care se scurge de la achizitionarea materiilor prime necesare pentru realizarea productiei sau serviciilor care fac obiectul de activitate al firmei pana la colectarea in numerar a sumelor de primit ca urmare a vanzarii productiei sau serviciilor catre clientii firmei. Apeland la un model procesual, ciclul operational se poate descrie ca in Fig. 3.2.

Durata unui ciclu operational este data de fluxul de timp al procesului operational descris mai sus. Pe toata aceasta perioada, firma trebuie sa acopere financiar activitatile si bufferele procesului: achizitionarea si stocarea de materii prime, activitatile propriu zise de productie sau de servicii, stocarea produselor finite, activitatea de urmarire si incasare a clientilor pentru produsele si serviciile livrate.

Fig.  3.2

Pe scurt, in analiza financiara a ciclului operational sau de exploatare trebuie sa se ia in considerare doi factori determinanti ai lichiditatii:

1.    durata medie de conversie a stocurilor, definita ca perioada medie de timp necesara pentru conversia materiilor prime in produse finite si apoi pentru vanzarea acestora catre clienti, putand fi calculata ca o valoarea medie dupa relatia:

unde:

DCS este durata de conversie a stocurilor;

CA = cifra de afaceri a firmei;

S = volumul mediu al stocurilor.

2.    durata medie de conversie a valorilor de incasat de la clienti, definita ca perioada medie de timp necesara unei firme pentru a-si converti valorile de incasat (de exemplu, efectele comerciale) in numerar, putand fi calculata dupa relatia:

unde:

DCC este durata de conversie a valorilor de incasat de la clienti;

C = volumul mediu al valorilor de incasat de la clienti.

Efectele ciclului de plati asupra echilibrului financiar.

Managementul ciclului operational se concentreaza asupra intrarilor de numerar, dar neglijeaza iesirile de numerar – atunci cand firma trebuie sa plateasca pentru achizitionarea de materii prime sau pentru folosirea fortei de munca. Necesarul de finantare al unei firme poate fi insa influentat de capacitatea sa de a intarzia platile, prin cumpararea de materii prime pe credit sau prin plata salariilor dupa efectuarea muncii. Un management adecvat al iesirilor de numerar poate rezolva din problemele de finantare pe care le ridica fluxul operational. Cu toate acestea, intrarile si iesirile de numerar sunt rareori sincronizate, astfel incat ciclul fluxului de numerar va scoate la iveala, in mod obisnuit, existenta unor perioade cand este necesara finantarea externa.

Pe scurt, analiza financiara a ciclului de plati trebuie sa ia in considerare, ca si factor determinant al lichiditatii, durata medie de intarziere a platilor, care este perioada de timp medie intre achizitionarea materiilor prime si angajarea fortei de munca si plata in numerar a acestora, putandu-se calcula dupa relatia:

unde:

DP este durata medie de intarziere a platilor;

P = volumul mediu al valorilor de platit;

CCA = costul aferent cifrei de afaceri a firmei.

Efectele ciclului de conversie a numerarului asupra echilibrului financiar.

Ciclul de conversie a numerarului este o masura a perioadei de timp necesara pentru recuperarea integrala a numerarului avansat pentru achizitionarea materiilor prime si forta de munca, prin incasarea produselor si serviciilor vandute la clienti (indicatorul specific este durata medie de conversie a numerarului).

Astfel, ciclul de conversie a numerarului masoara lungimea de timp in care firma are fonduri blocate in capitalul de lucru[17].

Relatia care face legatura intre cele 3 cicluri prezentate este:

ciclul de conversie a numerarului = ciclul operational – ciclul de plati

Pornind de la duratele caracteristice celor 3 cicluri, relatia se mai poate scrie sub forma:

DCS + DCC – DP = DCN

unde:

DCS este durata medie de conversie a stocurilor;

DCC = durata medie de conversie a valorilor de incasat de la clienti;

DP = durata medie de intarziere a platilor;

DCN = durata medie de conversie a numerarului.

In Fig. 3.3 sunt prezentate toate cele 3 cicluri financiare, impreuna cu duratele care le caracterizeaza.

Fig.  3.3 Cicluri din firma

Interesul firmei este acela de scurtare a duratei medii de conversie a numerarului. Aceasta scurtare, pe masura pronuntarii sale, comporta si un risc tot mai mare, asociat cu activitatea tot mai dezvoltata, mai sustinuta, pe care o implica.

Astfel, de exemplu, scurtarea duratei medii de conversie a numerarului se poate realiza, conform relatiei de mai sus, prin cresterea duratei medii de intarziere a platilor. Totusi, actiunile deliberate de intarziere a platilor pot genera relatii incordate cu furnizorii, ceea ce poate duce la dereglarea viitoare a intregului ciclu operational al firmei. Se naste astfel din nou ideea necesitatii unei stari de echilibru in managementul financiar al celor 3 cicluri caracteristice activitatii dintr-o firma.

6.4. Corelarea activelor curente cu obligatiile firmei in luarea deciziilor financiare.

Strategii alternative de finantare a capitalului de lucru.

In Fig. 4.1 este prezentata o situatie ideala de finantare a capitalului de lucru - specifica in afacerile care presupun fluctuatii ciclice ale capitalului de lucru. Astfel, activele fixe cresc constant in firma pe masura cresterii afacerii, in timp ce activelor curente le este caracteristica o evolutie intermitenta: cresteri discrete, la momente distribuite regulat in timp, intre care are loc consumul constant al acestora. Finantarea activitatii intr-o astfel de situatie ideala are loc prin apelul la fonduri pe termen lung pentru finantarea activelor fixe si apelul la credite pe termen scurt (pe perioadele dintre momentele cresterilor discrete ale activelor curente) pentru finantarea activelor curente.

Desi situatia din Fig. 4.1 este una ideala, ea ilustreaza totusi natura generala a procesului de exploatare si, respectiv, a procesului corespunzator de finantare dintr-o firma. Managementul capitalului de lucru consta in deciziile legate de partea superioara a graficului - gestiunea activelor curente si, respectiv, gestiunea creditelor pe termen scurt utilizate pentru finantarea acestora.

Similar situatiei din Fig. 4.1, in orice afacere trebuie urmarit principiul cresterii capitalului de lucru atunci cand mediul specific afacerii are o tendinta generala de crestere economica si, respectiv, al scaderii capitalului de lucru atunci cand mediul specific afacerii are o tendinta generala de scadere economica.

In mod normal, chiar si atunci cand o afacere se afla la minimul sau sezonier sau ciclic, activele curente aferente nu ajung la zero, acest fapt conducand la nasterea conceptului de active curente permanente. Corespunzator, acele active curente care cresc sau scad odata cu afacerea sunt regasite sub denumirea de active curente temporare.



Fig.  4.1 Situatie ideala de finantare a activelor curente si a activelor fixe

Maniera in care activele curente permanente si, respectiv, temporare, sunt finantate, constituie politica firmei de finantare a capitalului de lucru.

Politica finantarii componentelor capitalului de lucru dupa criteriul maturitatii.

Politica traditionala de finantare a capitalului de lucru consta in potrivirea maturitatilor activelor cu maturitatile obligatiilor firmei. Aceasta este ilustrata in Fig. 4.2. Dupa cum se poate observa, politica traditionala de finantare a capitalului de lucru consta in:

·     finantarea atat a activelor fixe, imobilizate, cat si a activelor curente permanente din sursele de capital pe termen lung (capitalul propriu + imprumuturile pe termen lung);

·     finantarea activelor curente temporare din sursele de finantare temporare ale firmei (datorii pe termen scurt).

Aceasta strategie reduce riscul ca firma sa nu-si poata onora la timp obligatiile ajunse la maturitate.

La extrem, managementul firmei va cauta sa potriveasca exact structura maturitatilor pentru activele si, respectiv, obligatiile nascute din finantarea acestora. De exemplu: stocurile asteptate sa fie vandute in 30 de zile, vor fi finantate cu un credit pe 30 de zile; un utilaj cu o viata economica de 5 ani, va fi finantat cu un credit pe 5 ani etc. Lumea afacerilor este caracaterizata insa de incertitudine. Astfel, daca, de exemplu, stocurile cu o maturitate asteptata de 30 de zile, vor fi vandute, datorita unor fenomene aparute nedorite, intr-o perioada mai mare de timp decat maturitatea de 30 de zile a creditului din care acestea sunt finantate, dupa implinirea maturitatii asteptate a acestor stocuri firma va suferi o criza de finantare, regasita intr-o criza de lichiditati.

Fig.  4.2 Politica finantarii componentelor capitalului de lucru dupa criteriul maturitatii

Politica agresiva a finantarii componentelor capitalului de lucru.

In Fig. 4.3 este ilustrata finantarea componentelor capitalului de lucru printr-o politica agresiva. Dupa cum se poate observa, o astfel de politica consta in:

·     finantarea activelor fixe, imobilizate, precum si a unei parti din activele curente permanente, din sursele de capital pe termen lung, concretizate in capitalul propriu si imprumuturile pe termen lung;

·     finantarea activelor curente temporare, dar si a unei parti din activele curente permanente, din sursele de finantare pe termen scurt ale firmei (datoriile pe termen scurt).

Fig.  4.3 Politica agresiva a finantarii componentelor capitalului de lucru

Prin politica agresiva de finantare a capitalului de lucru creste ponderea activelor acoperite din surse de finantare pe termen scurt.

Ce interes ar putea avea firma pentru apelul mai larg la sursele de finantare pe termen scurt? Raspunsul se gaseste, inainte de toate, in faptul ca sursele de finantare pe termen scurt sunt, in mod obisnuit, mai ieftine decat cele pe termen lung.

O argumentare completa trebuie sa porneasca insa de la posibilitatea clasificarii surselor de finantare pe termen scurt in:

·     surse de finantare pe termen scurt 'autogenerate', aparute (avantajos pentru firma) chiar pe masura cresterii activitatii de exploatare a firmei. In aceasta categorie intra in special valorile de platit catre diferiti furnizori ai firmei: furnizori de materii prime si materiale (care vand pe credit comercial), furnizori de munca (personalul este platit dupa efectuarea muncii) etc. Asemenea surse de finantare genereaza ceea ce se numeste capital 'gratuit';

·     surse de finantare pe termen scurt 'suplimentare', negenerate de activitatea de exploatare a firmei. In aceasta categorie intra creditele pe termen scurt obtinute de la diferite organisme financiare.

Trebuie accentuat ca pe masura cresterii ponderii activelor acoperite cu surse de finantare pe termen scurt, creste riscul asociat activitatii firmei. Astfel, politica agresiva de finantare a capitalului de lucru este una mai riscanta decat cea traditionala, dar si una care poate genera profituri mai mari si, daca se dovedeste una de succes, o pozitie tot mai avantajoasa a firmei in fata concurentei sale.

Politica prudenta (conservativa) a finantarii componentelor capitalului de lucru.

Politica prudenta de finantare a componentelor capitalului de lucru este ilustrata in Fig. 4.4. Dupa cum se poate observa, o astfel de politica consta in:

·     finantarea activelor fixe, imobilizate, precum si a tuturor activelor curente permanente, dar chiar si a unei parti din activele curente temporare, din sursele de capital pe termen lung (capitalul propriu + imprumuturile pe termen lung);

·     finantarea doar a unei parti din activele curente temporare, din sursele de finantare pe termen scurt ale firmei (credite pe termen scurt).

Printr-o asemenea politica se apeleaza la credite pe termen scurt doar in conditiile aparitiei nevoilor de finantare pe termen scurt specifice varfurilor ciclice ale activitatii firmei. Celelalte nevoi de finantare pe termen scurt sunt acoperite prin detinerea de titluri de plasament (securitati marketabile) achizitionate in perioadele cu activitate redusa si vandute (constituind o sursa de lichiditati) in perioadele cu varfuri ciclice de activitate. O astfel de politica de finantare a capitalului de lucru este una care face foarte putin riscanta activitatea firmei, dar care genereaza potential si profituri mai mici.

Fig.  4.4 Politica prudenta a finantarii componentelor capitalului de lucru

Avantaje si dezavantaje ale politicilor de creditare pe termen scurt.

Diferentele dintre cele trei politici de finantare a capitalului de lucru sunt, inainte de toate, in legatura cu ponderea finantarii prin apelul la credite pe termen scurt.

Trebuie aratat ca desi apelul la credite pe termen scurt creste riscul asociat activitatii firmei, acestea prezinta cateva avantaje majore.

·     Rapiditatea. Creditele pe termen scurt sunt obtinute mult mai rapid decat cele pe termen lung. Acordul pentru oferirea de credite pe termen lung este dat dupa analize mult mai detaliate si mult mai aprofundate ale activitatii firmei intrucat pe o perioada mai lunga de timp se pot intampla mai multe lucruri nedorite pentru creditori). Prin urmare, pentru nevoi urgente, firmele trebuie sa apeleze la pietele de capital pe termen scurt.

·     Flexibilitatea. Daca nevoile sale de finantare sunt sezoniere sau ciclice, firma nu are motive sa se angajeze in respectarea unor conditii si obligatii pe termen lung - specifice surselor de finantare pe termen lung. Acordurile pentru obtinerea de finantare pe termen scurt sunt mult mai putin restrictive si, deci, mai flexibile, decat cele pentru obtinerea de finantare pe termen lung.

·     Costul mai mic. Pe de o parte, costul de initiere a finantarii pe termen scurt este mult mai mic decat in cazul finantarii pe termen lung. Pe de alta parte, in conditii economice normale, costul capitalului (dat de rata dobanzii) este, in medie, mai scazut pentru finantarea pe termen scurt (diferenta este data de premiul de risc de maturitate cerut de creditori la finantarea pe termen lung).

Principalul dezavantaj al finantarii pe termen scurt este in legatura cu riscul mai mare pentru activitatea firmei. Sunt doua justificari: (1). Daca firma se imprumuta pe termen lung, costurile cu dobanzile vor fi fixe (sau chiar daca rata dobanzii este una flotanta, costul va ramane unul relativ stabil in timp). Acest lucru nu este valabil pentru creditele pe termen scurt, pentru care dobanzile fluctueaza pe o scara mult mai larga, sporind astfel riscul dobanzilor prea mari. (2). In cazul creditelor pe termen scurt, perioadele in care firma trebuie sa genereze lichiditati necesare platilor presupuse de aceste credite sunt mult mai scurte. Termenele creditelor pe termen scurt sunt, prin urmare, mult mai presante, sporind riscul asociat activitatii firmei.


Intrebari de verificare

1.    Ce este capitalul de lucru brut?

2.    Capitalul de lucru brut al unei firme este de 20 mil. u.m. De ce capital de lucru net dispune firma daca ea aloca din capitalul total pentru finantarea curenta 15 mil. u.m.?

3.    Ce este capitalul de lucru propriu?

4.    De ce capital de lucru strain dispune o firma al carei capital de lucru net este de 10 mil. u.m. si al carei capital de lucru propriu este de 4 mil. u.m.?

5.    In ce consta nevoia de capital de lucru net?

6.    Ce poate insemna existenta unei nevoi de capital de lucru net negativa?

7.    Care este relatia intre trezoreria neta si riscul unei firme?

8.    Ce masoara indicatorii lichiditatii?

9.    Cum se interpreteaza indicatorul lichiditatii curente relativ la valoarea de 1?

10. In ce consta diferenta dintre indicatorul lichiditatii curente si cel al lichiditatii rapide?

11. Ce informatii furnizeaza 'intervalul defensiv' privind lichiditatea firmei?

12. Care sunt obligatiile curente fixe ale unei firme?

13. Ce reprezinta numarul de rotatii ale valorilor de incasat?

14. Care este numarul de rotatii ale stocurilor unei firme daca volumul exprimat in costuri ale vanzarilor acesteia este de 150 mil. u.m. in conditiile in care volumul total initial de stocuri a fost de 40 mil. u.m. iar volumul total final al acestora a fost de 50 mil u.m.?

15. Care este durata medie a ciclului operational al unei firme daca numarul de cicluri operationale este de 4,2?

16. Ce semnificatie are numarul de rotatii ale capitalului total al unei firme?

17. Ce se intelege prin 'levierul' sau 'parghia' financiara'?

18. Cum se determina indicatorul datoriei totale?

19. Ce sunt disponibilitatile 'lenese' ale unei firme?

20. In ce consta costul de oportunitate al capitalului de lucru excedentar?

21. Ce situatii duc la aparitia de deficite ale capitalului de lucru?

22. Ce motiveaza necesitatea construirii tabloului de fluxuri de fonduri pentru o firma?

23. Ce este bilantul diferential?

24. In ce constau deosebirile dintre tablourile fluxurilor de fonduri si tablourile fluxurilor de trezorerie?

25. Cum se determina durata medie de intarziere a platilor?

26. Cum se determina durata medie de coversie a numerarului?

27. Reprezentati schematic ciclurile din firma.

28. In ce consta politica finantarii componentelor capitalului de lucru dupa criteriul maturitatii?

29. In ce consta politica agresiva a finantarii componentelor capitalului de lucru?

30. Care sunt efectele unei politici defensive de finantare a componentelor capitalului de lucru asupra profitului si riscului unei firme?

31. Care sunt avantajele finantarii prin credite pe termen scurt?

32. De ce este mai riscanta finantarea prin credite pe termen scurt?



[1] DEPALLENS Georges. Gestion financiere de l`entreprise. 6-edition, SIREY, Paris, 1977, p. 133; SAUVET Thomas, La vie economique de l`entreprise, LES EDITION OUVRIERES, Paris, 1969, p. 137.

[2] STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 31

[3] STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 31

[4] HOANTA Nicolae. Capitalul firmei. Editura TRIBUNA ECONOMICA, Bucuresti, 1998, p. 55.

[5] HOANTA Nicolae. Capitalul firmei. Editura TRIBUNA ECONOMICA, Bucuresti, 1998, p. 5

[6] HOANTA Nicolae. Capitalul firmei. Ed. TRIBUNA ECONOMICA, Bucuresti, 1998, p. 58.

[7] STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 322.

[8] CONSO Pierre. La gestion financière de l`entreprise. Ed. DUNOD, Paris, 1985.

[9] STANCU Ion. Finante. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 32

[10] COHEN Elie. Analyse financiere. Ed. ECONOMICA, Paris, 1994, p. 249-251.

[11] STOLOWY Hervé, Le tableau de financement. Ed. COMPTABLES MALESHERBES, Paris, 1990, p.3

[12] DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 191.

[13] RISTEA Mihai. Contabilitatea societatilor comerciale. Ed. de C.E.C.C.A.R., Bucuresti, 1995, p. 507.

[14] DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 192.

[15] FELEAGA Nicolae. Controverse contabile. Ed. ECONOMICA, Bucuresti, 1996, p. 137.

[16] DEACONU Adela. Bilantul contabil al agentilor economici. Modele de analiza. Ed. INTELCREDO, Deva, 1999, p. 194.

[17] RICHARDS Verlyn D.; LAUGHLIN Eugene. J. A cash conversion approach to liquidity analysis. in FINANCIAL MANAGEMENT, Spring, 1980, p. 32-38.




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat