Formarea statelor feudale romanesti

FORMAREA STATELOR  FEUDALE ROMANESTI

Formarea voievodatului Transilvania. Colonizarile

A doua jumatate a mileniului intai dupa Hristos a cunoscut, in intreaga Europa, procesul de unificare a formatiunilor prestatale in teritoriile care apatinusera Imperiului Roman, sau de configurare statala a populatiilor care apartinusera Imperiului Roman, sau de configurare statala a populatiilor pana atunci migratoare asezate in zonele romanizate sau inafara acestora. Firesc, uniunile de obsti, cnezatele, voievodatele, tarile romanesti din interiorul si din exteriorul arcului carpatic au urmat acelasi drum, in conditiile dificile create prin migratiile slavilor si bulgarilor.

La sfarsitul secolului al IX-lea  o alta populatie s-a asezat definitiv in Europa - ungurii (maghiarii). Conform cronicii maghiare "Gesta Hungarorum", la sfarsitul secolului IX ei au intalnit trei "ducate" (voievodate): unul intre raurile Somes si Mures (Crisana de azi) cu centrul in cetatea Biharea, condus de Menumorut; al doilea intre Dunare si Mures, cu centrul la Cuvin, condus de Glad; al treilea intre Somesuri, cu centrul la Dabaca, condus de Gelu.

.In anii 906-907 ungurii si secuii, populatie care li  s-a atasat au atacat voievodatul condus de Menumorut. Aceste atacuri au reprezentat o prima etapa a patrunderii maghiare incheiata indecis, fiindca grupurile respective s-au retras in cea mai mare parte in Campia Panonica. Faptul este explicabil prin insasi stadiul si structura lor de pastori inca nomazi, cu organizare tribala, opusa dispersarii in colectivitati sedentare, agricole. O a doua etapa a inceput dupa 1001, sub conducerea regelui Stefan I care a aderat impreuna cu supusii sai, la catolicism. De aceasta data, fortei statale a regatului ungar i s-a adaugat forta considerabila a Bisericii catolice, interesata sa converteasca populatia autohtona ortodoxa.

Formatiunea acestuia era puternica din punct de vedere economic, legitima din punct de vedere politic (voievodul aflandu-se in continuitate dinastica) avand atribute statale precum dreptul de a fixa si incasa taxe vamale, de a purta o politica externa proprie. In lupta care a avut loc, Ahtum a fost ucis. Teritoriul voievodatului a fost cucerit de regele ungar.

In acelasi an este atestat un "Mercurius princeps Ultransilvanus". Nu exista alte stiri despre aceasta functie, ceea ce inseamna ca nu a functionat de fel desi a fost creata. La anul 1176 este atestat "Leustachius woewoda", o titulatura specific romaneasca. Explicatia dainuirii vreme de secole a acestei denumiri este ca noii veniti au trebuit sa se adapteze starilor de fapt, prezentei romanilor ca populatie autohtona si majoritara.

In interiorul voievodatului Transilvaniei au continuat sa existe cnezate, tari si districte romanesti, impreuna cu comitatele infiintate de unguri. Pe seama populatiei locale, in virtutea dreptului cuceritorului (considerat in epoca prioritar in raport cu dreptul primului ocupant) capeteniile militare politice si religioase ale ungurilor au primit pamanturi, au format domenii.

In secolul al XII-lea, in locul secuilor plecati spre locurile unde se afla astazi au sosit sasii, grup de populatii germanice. Denumirea de sas este generica si provine de la Sax-Saxonia, regiune a Germaniei medievale. De fapt au sosit mai multe grupuri precum flandrensii, teutonicii, valonii, saxonii. Toti au primit privilegii din partea regelui Andrei al II-lea, inscrise in documentul "Bula de Aur" (Andreanum). Ei au ridicat cetati si orase, pe vetrele unor localitati daco-romane, precum Sibiu, Brasov, Bistrita, Sighisoara, Medias.

In pofida eforturilor statului ungar si nobilimii maghiare de a incorpora Transilvania si a asimila populatia autohtona, acest stravechi pamant romanesc si-a pastrat individualitatea. Formatiunile politice romanesti n-au mai putut crea un stat, insa au rezistat in modalitati specifice de-a lungul secolelor. Aceasta parte a vechii Dacii si-a pastrat caracterul romanesc. Menirea de a forma state romanesti feudale, independente, a revenit romanilor din regiunile extracarpatice.

Formarea statului feudal Tara Romaneasca

Acumularile economice, demografice, sociale, culturale, realizate in primele secole ale celui de-al doilea mileniu au determinat un adevarat salt pe plan politic: in locul cnezatelor si voievodatelor de mai inainte, cu suprafata redusa, cu mijloace financiare si putere militara in consecinta, apar formatiuni teritoriale insemnate care ating, in foarte scurta vreme, hotare naturale: Carpatii meridionali si Dunarea pentru Tara Romaneasca, Carpatii Orientali, Dunarea, Marea Neagra si Nistrul pentru Moldova. Saltul la care ne referim nu a insemnat pur si simplu  transformarea acestor formatiuni prestatale in stat, ci agregarea lor prin mijloace pasnice si poate militare dupa cerintele relatiilor politice si juridice pe care le presupunea noul model de organizare a societatii - modelul feudal. Factorii care au impins societatea spre acest pas au fost cel putin urmatorii:

Cresterea demografica, care chiar in lipsa dezvoltarii economice aduce totdeauna o complicare a relatiilor intre oameni, un spor de tensiune care necesita organe si persoane in stare sa aplaneze conflicte, sa apere comunitatea cu cresterea economica. Documente din secolul XIV si secolele urmatoare atesta prezenta a numeroase lanturi de sate, mai ales de-a lungul raurilor. In prima jumatate a secolului, in Tara Romaneasca erau intre doua si trei mii de sate, la fel in Moldova.

Dezvoltarea economica in mai multe planuri : agricol, al cresterii animalelor, al mestesugurilor. Cercetarile arheologice au evidentiat multe asezari unde se practicau toate ocupatiile specifice evului mediu. Un izvor scris, Diploma cavalerilor ioaniti, emisa de regele Ungariei Bela al IV-lea la 2 iulie 1247, mentioneaza veniturile aduse de locuitorii Olteniei si Munteniei. Unele foloase si venituri urmau sa se imparta intre rege si cavaleri, altele urmau sa revina acestora din urma.

Consolidarea clasei feudale. Documentele ii numesc "majores terrae" (mai marii pamantului) in Tara Romaneasca sau "potentes illarum partium" (puternicii acelor parti) in Moldova. Ei sunt fruntasii satelor, cnezi, juzi, voievozi care detin pamanturi, turme de animale, case, acareturi. Fiind proprietari pe mari averi, ei sunt interesati in reglementarea politica si juridica a starii de fapt, contribuind efectiv la constituirea statului.

Afirmarea politica a unor cnezate si voievodate formate prin reunirea mai multor uniuni de obsti. Diploma cavalerilor ioaniti mentiona, la mijlocul secolului XIII, urmatoarele formatiuni: Tara Severinului, Tara lui Litovoi, Tara lui Seneslau, cnezatul lui Ioan, cnezatul lui Valc (Farcas). Prin dimensiuni, puterea economica si rolul jucat, ele au actionat ca forte prestatale, opuse regatului Ungariei.

Conjunctura internationala favorabila a fost un alt factor de propulsie in directia constituirii statului, caci dificultatile cu care s-a confruntat regatul ungar la inceputul secolului XIV, coroborate cu amintirea marilor pierderi suferite in vremea invaziei tatare au creat, in regiunile extracarpatice, conditii prielnice operei de organizare statala.

Odata realizate aceste premize, mai era nevoie sa apara o personalitate polarizatoare, in stare sa adune in jurul sau fortele risipite, sa le organizeze si coordoneze. El nu putea fi decat un voievod, un conducator militar si politic al uneia dintre formatiunile prestatale puternice. Primul a fost Litovoi, voievod in Valea Jiului si Tara Hategului care se opune cu o forta armata proprie regelui ungar in perioada 1272-1277. Dupa disparitia sa Tara Hategului a fost ocupata de unguri.

A doua incercare este invaluita in legenda; a avut loc la 1290 cand Negru Voda, voievod de dincolo de munti, din Fagaras, a "descalecat" in tinutul condus mai inainte de Seneslau, la Campulung si Curtea de Arges. Se pare ca, cu acest prilej, neamul Basarabilor si alti boieri "de peste Olt" i s-au inchinat.

Indiferent de gradul de acoperire cu date si documente a acestui episod este sigur ca la procesul formarii statului feudal Tara Romaneasca au participat si romanii din sudul Transilvaniei, supusa presiuniii maghiare. Este probabil ca tot atunci s-au unificat formatiunile din cele doua parti ale Campiei Romane, de o parte si de alta a Oltului.

A treia incercare, pe la inceputul secolului al XIV-lea a fost reusita, caci se facusera pasi decisivi pe acest drum. Daca pana in acest moment initiativa au avut-o fortele politice din dreapta Oltului, de acum initiativa a trecut in mainile fortelor din stanga Oltului, a voievozilor de la Arges.

In anul 1327 papa Ioan al XXII-lea s-a adresat lui Basarab "voievodul Tarii Romanesti", rugandu-l sa ia sub ocrotirea sa pe membrii ordinului religios dominican care urmau sa mearga acolo. De aceasta data, titlul sau personal de voievod este insotit de numele tarii.

Recunoasterea titlului de voievod si mentionarea numelui tarii de catre autoritati exterioare spatiului romanesc constituie dovezi certe ale constituirii statului, caci conform regulilor vremii voievodul, in calitatea sa de comandant al ostirii era si domn, adica stapan al pamantului si tarii, suzeran al celorlalti feudali. Titlul de voievod a ramas in titulatura tuturor domnilor romani din intreg evul mediu.

In calitate de conducator al statului, Basarab a avut o capitala - Curtea de Arges - o administratie si o politica externa, sustinuta cu mijloace diplomatice si militare. Din scrierea istoricului bizantin Ioan Cantacuzino stim ca la 1323 Basarab l-a ajutat pe tarul bulgar Sisman impotriva imparatului de la Constantinopol. De altfel, fiica sa Teodora s-a casatorit cu Ivan Alexandru, nepot al tarului bulgar. Intre 1324 -1328 ostile lui Basarab au eliberat de sub dominatia tatara teritoriul de la gurile Dunarii, inclusiv din nordul Deltei, incat amintirea i s-a transmis peste veacuri iar sudul Moldovei a purtat denumirea Basarabia.

Formarea statului feudal Moldova

In spatiul geografic cuprins intre Carpatii rasariteni, Bug si Nistru evolutia neamului romanesc a cunoscut (pana la anul 1241) noi progrese de ordin economic, social si politic concretizate in cresterea demografica si consolidarea formatiunilor prestatale de genul tarilor, voievodatelor, campulungurilor, cobalelor. Documente externe le mentioneaza ca apartinand volohilor, vlahilor, blachilor, adica romanilor.

Dupa 1241 starea politica si economica a romanilor a fost marcata de invazia tatara, apoi de asezarea lor in regiunea de la nordul Marii Negre, Crimeea si teritoriile din jur. Faptul ca tatarii erau atunci o populatie de crescatori de animale intr-un stadiu inferior de dezvoltare a pus o pecete puternica asupra raporturilor lor cu populatia autohtona. Puternici din punct de vedere militar, tatarii au impus romanilor plata unor tributuri apasatoare in principal in produse agricole. Cel mai grav efect a constat insa in lipsa de securitate a productiei si comertului, incat dezvoltarea generala a regiunii a fost franata.

Totusi formatiunile romanesti au continuat sa-si afirme identitatea asa cum o demonstreaza cercetarile arheologice si izvoarele scrise. La anul 1247 un calugar franciscan, calator prin aceste tinuturi, mentiona ca a intalnit doi "duci" (dux) numiti "Roman" si "Olaha" ale caror stapaniri se aflau pe drumul de intoarcere de la Hanul tatarilor.

Inca de mai inainte formatiunile prestatale romanesti incepusera sa se unifice, pentru a face fata mai bine presiunii tatare. Marca mentionata cu resedinta la Baia a preluat acest rol, incat a devenit capitala unei structuri statale depinzand de regatul Ungariei.

Primul conducator al marcii a fost Dragos, voievod roman din Maramures. El poate fi socotit intemeietor al statului Moldovei si al dinastiei, caci dupa moarte, in 1355, i-a luat locul fiul sau Sas; dupa 4 ani a urmat fiul acestuia Balc.    Dependenta statului de regele Ungariei contravenea insa vointei populatiei autohtone. Este probabil ca motivul principal al "razvratirii" lui Bogdan a fost incalcarea drepturilor romanilor autohtoni de catre coroana ungara, care incerca sa implanteze in Maramures colonisti straini.

In anul 1359 voievodul Bogdan, insotit de ostenii sai a trecut in Moldova, Balc fiind alungat de locuitori. Regele ungur i-a oferit acestuia mosiile confiscate de la Bogdan, initiind totodata expeditii in Moldova pentru a-si restaura stapanirea. Toate incercarile sale au esuat. Prin donatia facuta lui Balc, regele recunostea imposibilitatea restabilirii situatiei anterioare. Din acest moment statul feudal Moldova este nu numai intemeiat, ci si independent, o forta de sine statatoare in aceasta parte a lumii.

Semnificatia istorico-juridica a constituirii statelor feudale romanesti

Asadar state romanesti de sine statatoare apar pe harta Europei din secolul al XIV-lea desi romanii sunt, prin stramosii lor daco-romani (alaturi de greci si iliri) poporul cel mai vechi in rasaritul continentului, cu mult mai vechi decat vecinii lor slavi (rusi, bielorusi, ucraineini, bulgari, sarbi) sau unguri.

Dintre explicatiile date acestei situatii amintim doua:

urmarile negative ale valurilor de populatii migratoare, care au facut imposibila revitalizarea centrelor urbane, fara de care nu era cu putinta concentrarea si organizarea puterii politice.

Consolidarea, cu sprijimul Bisericii catolice, a puterii regatului Ungariei, interesat in expansiune spre rasarit si sud.

Indubitabil, in lipsa invaziei maghiare in Transilvania, voievodatele din aceasta zona ar fi constituit primul stat romanesc caci aici se afla o mare concentrare de cutume daco-romane, aici s-a pastrat traditia statalitatii de tip roman, aici existau cele mai bune conditii economice precum si o concentrare demografica corespunzatoare.

Faptul ca maghiarii, incercand sa se organizeze administrativ in Transilvania au facut apel la forme si denumiri romanesti, ca si-au insusit mai intai credinta crestin ortodoxa si apoi pe cea crestin catolica, atesta preeminenta romaneasca. Forma de voievodat in acceptiune romaneasca a dainuit pana in secolul al XVI-lea. Din documentele cancelariei Ungariei reiese ca si numele multor slujbasi ai statului monarhic ungar erau romanesti, provenind desigur din randul aristocratiei locale.

Pluralismul prestatal sub forme si nume diferite si pluralismul statal sub forma celor trei state romanesti (Transilvania, ca voievodat aflat sub suzeranitate ungara, Tara Romaneasca si Moldova) a fost expresia faramitarii economice si caracterului exclusiv agrar specific feudalismului timpuriu. Existenta a numai trei state romanesti pe vatra vechii Dacii indica pozitia de superioritate fata de alte regiuni ale Europei unde faramitarea feudala a fost mult mai puternica si mai durabila.

La sud de Carpati, din momentul 1330, Basarab apare in istorie sub o tripla lumina: intemeietor de stat, intemeietor de dinastie si cuceritor al independentei statului. Ca unificator si creator de stat Basarab a asigurat poporului sau inceputurile unui cadru institutional caracterizat prin granite, institutii centrale si locale, armata si legi proprii fara de care orice popor risca sa-si piarda identitatea. Inca inainte de a-si cuceri recunoasterea internationala el a pus sub stapanirea noului stat acele teritorii care erau locuite din vechime de romani, deci teritorii etnice: de la Carpatii Meridionali la Dunare, de la Severin la Nistru. A ramas deocamdata inafara statului teritoriul dintre Dunare si Mare, unde formatiunile prestatale se aflau in prim proces de coagulare.

Ca intemeietor de dinastie, Basarab a mers pe linia progresului istoric fiindca forma dinastica de guvernamant era atunci cea mai potrivita si frecventa in Europa si nu numai.

Basarab a murit in anul 1352 la Campulung, fiind urmat la tron de fiul sau Nicolae Alexandru. Dinastia Basarabilor a dat Tarii Romanesti multi domnitori, conform sistemului ereditar-electiv.

In Moldova, procesul intemeierii statului a avut o desfasurare asemanatoare. Si aici unificarea s-a realizat sub spectrul unui pericol extern (tatarii) iar statul s-a aflat la inceput sub aceeasi suzeranitate straina (ungara), iar romanii din Transilvania au participat la formarea statului.

Dar, diferit de Tara Romaneasca, independenta a fost obtinuta de alt domnitor decat intemeietorul, prin ruperea relatiilor de suzeranitate si rezistenta armata. Dragos a fost unificatorul, Bogdan a pus temeliile dinastiei si a cucerit independenta.

Situatia teritoriala este asemanatoare: statului lui Basarab i-a lipsit Dobrogea (unita cu Tara Romaneasca la 1388, sub Mircea cel Batran), iar statului lui Dragos si Bogdan i-a lipsit sudul Moldovei (intregit mai tarziu sub Roman I), precum si teritorii dintre Prut si Nistru, ocupate inca de tatari.

Ambele state romanesti extracarpatice s-au intemeiat prin unificarea formatiunilor prestatale si prin lupta armata cu ostile regatului Ungariei. N-a lipsit nici componenta religioasa, deoarece regatul ungar a actionat contra schismaticilor ortodocsi.

Intrucat intre momentul disparitiei statului imperial roman si momentul aparitiei satului feudal romanesc au trecut peste 1000 de ani, este de inteles ca au existat deosebiri fata de procesul formarii statelor feudale din Occident, unde noile structuri s-au subrogat in drepturile statului roman. Populatia romaneasca insa, a pastrat peste vreme nu numai denumiri, cuvinte, notiuni de drept roman, ci si cutume de provenienta daco-romana. In general, acest moment de istorie a statului romanesc, confirma specificul dezvoltarii noastre de-a lungul vremurilor. Formarea statelor semnifica constructia acelor conditii fundamentale fara de care supravietuirea ca popor era imposibila.