QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Domnia lui ferdinand



DOMNIA LUI FERDINAND

IMPLICAREA ROMANIEI IN RAZBOI


Domnia lui Ferdinand, inceputa la 27 septembrie/10 octombrie 1914, nu debuta sub cele mai bune auspicii, ci dimpotriva, viitorul parea tot mai sumbru, mai ales ca razboiul incepuse si ambele tabere combatante exercitau presiuni diplomatice intense, pentru a-l determina pe suveranul Romaniei sa implice armatele tarii in noul razboi. Ceea ce crea un disconfort teribil regelui era faptul ca politicienii romani erau divizati, ba chiar si familia regala era divizata, caci Ferdinand sustinea categoric implicarea Romanei in razboi alaturi de Germania , in timp ce focoasa-i sotie, regina Maria, sustinea la fel de categoric ca armatele Romaniei trebuie sa se implice in razboi alaturi de Anglia si de Rusia desi solutia cea mai corecta era pastrarea neutralitatii.



Dupa cum se stie, criminalul I.C.Bratianu l-a selectat pe Ferdinand ca prezumtiv mostenitor al lui Carol tocmai pentru ca era labil pishic si manevrabil, lipsit de personalitate, Bratianu sperand ca un astfel de rege va fi manipulat total de fiul sau, I.I.C. Bratianu, desemnat de el mostenitor alP.N.L si pregatit intens pentru a deveni politicianul numarul unu in Romania. Perfidul I.C.Bratianu a omis din aceasta ecuatie criminala, xenofilocrata, ca regii se mai si casatoresc si nu s-a gandit nici un moment ca Ferdinad va fi manipulat total chiar de sotia sa, rolul politicienilor in influentarea deciziilor regelui fiind minor. Astazi insa, xenofilocratii regalisti sustin ca Ferdinand ar fi fost un rege energic, desi personalitatea stearsa a regelui Ferdinand, precum si initiativele sale personale, decise de fapt de regina Maria si de politicieni, contrazic aberantele afirmatii eroizante ale regalistilor xenofilocrati, care, involuntar, recunosc rolul minor al incornoratului rege Ferdinand in luarea deciziilor importante pentru tara, atunci cand afirma ca infidela regina Maria ar fi avut un rol decisiv - evident pozitiv, sustin ei - in luarea celor mai importante decizii regale. In realitate, rolul regalitatii in politica romanesca din timpul domniei lui Ferdinad a fost negativ, chiar malefic pentru tara, fiind similar rolului malefic al intregii dinastii de Hohenzollern.

Din acesta scurta prezentare rezulta indubitabil ca cele doua capete incoronate ale Romaniei nu erau interesate de problemele reale ale tarii, generate de conflictul mondial, ci urmareau doar satisfacerea doleantelor proprii imperiilor din care proveneau, caci prusacul Ferdinand dorea ca Romania sa sustina Germania , iar britanica Maria, care sustinea atat cauza Marii Britanii , cat si cauza Rusiei dorea ca Romania sa sustina Antanta. Oricum ar fi fost solutionat acest conflict familial al capetelor incoronate ale Romaniei, nici una dintre variante nu era in favoarea poporului roman, caci ambele variante sustineau doar doleantele expansioniste, nedisimulate, ale puterilor imperialiste din Europa acelor timpuri si nici una dintre taberele angrenate in conflict nu avea un interes real de a sustine propasirea poporului roman. Demagogic, ambele tabere imperialiste sustineau ca, in schimbul participarii Romanei la razboi, vor oferi Romaniei unele avantaje geo-politice.

Si politicienii romani erau divizati, caci unii sustineau fara rezerve implicarea Romaniei alaturi de Puterile Centrale, in timp ce tabara adversa sustinea implicarea Romanei alaturi de Antanta, intrucat oferta Antantei era mai generoasa. In realitate ambele oferte facute de imperialisti Romaniei erau propagandistice si demagogice si aveau rolul de a deruta poporul roman si de a-l determina sa sustina decizia camarilei regale, dupa cum se va vedea si din desfasurarea evenimentelor, insa pentru moment aceasta divizarea a familiei regale si a politicienilor romani a fost favorabila poporului roman, caci nici una dintre tabere nu detinea majoritatea si nu putea decide implicarea Romaniei in razboi. In acest context, s-a decis adoptarea unui compromis, favorabil poporului roman, care consta in declararea si pastrarea neutralitatii armate a Romaniei. Din pacate aceasta neutralitate armata a Romaniei a fost posibila numai pana in 1916, cand tabara rusofila, aliata a reginei Maria, a reusit sa detina suprematia asupra taberei germanofile si sa incheie o alianta cu Antanta la 4/17 august 1916.

Dupa cum se constata, si de asta data Romania a intrat in razboi ca urmare a stupidelor aliante determinate de gradele de rudenie sau de rivalitatile dintre capetele incoronate ale Europei, si nu pentru a apara interesele Romaniei, cum demagogic se insinua atunci si sutin si azi istoricii si politicienii xenofilocrati. In acest context, este evident ca Romania a participat la razboi doar pentru a sutine una dintre taberele imperialiste aflate in conflict, respectiv Antanta, care dorea sa-si sporeasca teritoriile detinute, prin acapararea teritoriilor imperiilor rivale.

Prin Tratatul de la Bucuresti, Romania se alatura Antantei, anuland practic conventia similara, incheiata cu Germania, insa rusofilii sustineau ca oferta Antantei era mult mai generoasa decat oferta Puterilor Centrale, deoarece Rusia sustinea ca in cazul in care Antanta va obtine victoria impotriva Puterilor Centrale si va reimparti Europa, Romania va obtine alipirea tuturor teritoriilor romanesti din Imperiul austro-ungar. Adica rusii ofereau romanilor ceea ce le apartinea de drept - Transilvania, Banatul, Crisana, Maramuresul si Bucovina de Nord - dar nu ofereau si Moldova de Est, incorporata imperiului tarist. Este evident ca oferta Rusiei era aparent generoasa, insa politcienii romani au uitat rapid ca si in 1877 Rusia a facut oferte foarte generoase Romaniei, inainte de inceperea razboiului, insa dupa ce razboiul s-a incheiat, Rusia nu a mai respectat tratatul incheiat cu Romania, si a obligat Romania sa-i cedeze cele trei judete din Moldova de Est, adica judetele Bolgrad, Cahul si Ismail, Rusia tratand atunci Romania ca pe un inamic invins si nu ca pe un aliat. De asta data insa, situatia Romaniei era mult mai grava, caci intrarea Romaniei in razboi alaturi de Rusia se va dovedi catastrofala pentru poporul roman. Aceasta alianta inutila, precum si implicarea Romaniei in razboi, ii acuza pe toti politicienii romani, in frunte cu regele Ferdinand si regina Maria, care au luat aceasta decizie malefica poporului roman, caci prin aceasta alianta ei au aservit Rusiei tariste armata si interesele Romaniei, mai ales ca dintre cele doua variante de aliante posibile , Romania a ales varianta previzibila ca fiind cea mai dezastruoasa pentru tara si pentru poporul roman.

Se stie ca in astfel de cazuri strategii militari si politici aleg varianta cea mai favorabila, insa atunci politicienii si militarii romani au ales varianta cea mai proasta, caci in timp ce intrarea Romaniei in razboi alaturi de Rusia insemna practic declararea ca inamici a vecinilor Romaniei de pe aproximativ 80 % din granitele Romaniei, cealalta varianta ar fi insemnat ca numai Rusia ar fi devenit inamicul Romaniei. Aceste aspecte demonstreaza indubitabil ca decizia de a renunta la neutralitate a fost cea mai proasta decizie pe care o puteau lua capetele incoronate ale Romanei si elita militaro-politica, deoarece in urma acestei decizii lamentabile, Romania trebuia sa-si apere granitele pe o lungime impresionanta, incepand de la tarmul Marii Negre, continuand in Sud pe granita fluviala de pe Dunare, cu Bulgaria, si mai departe, de la granita vestica a Serbiei cu Bulgaria, pe tot conturul hartii Romaniei, granita cu Imperiul austro-ungar. In aceste conditii, singura granita fara inamici ramanea numai granita fluviala de la gurile Dunarii, pe bratul Chilia, pina la confluenta Dunarii cu Prutul si apoi, pe Prut, pina la granita de Nord cu austro-ungarii, adica aproximativ 20% din granita tarii.

Avand in vedere aceste aspecte geo-strategice negative pentru Romania, putem considera ca de fapt Tratatul de la Bucuresti a fost indubitabil antiromanesc si ii descalifica total pe politicienii si militarii romani care au sustinut fara rezerve acest tratat pierdant ab initio, caci o tara condusa de politicieni patrioti si responsabili nu s-ar fi aliat cu nici una dintre taberele beligerante si ar fi mentinut statutul de neutralitate, mai ales ca in urma acestui gest iresponsabil, granita cu Bulgaria devenea rapid un front impresionant, usor de penetrat, care ar fi fost dificil de aparat chiar si de catre o armata mult mai mare si mai dotata decat armata Romaniei. Evident, Bulgaria abia astepta sa-si ia revansa, caci Bulgaria nu uitase ca Romania a incalcat conventia incheiata cu Bulgaria in 1913 si, actionand miseleste, atacase Bulgaria, cauzand Bulgariei mari pierderi teritoriale, inclusiv prin acapararea Cadrilaterului de catre Romania.

DESFASURAREA RAZBOIULUI

Guvernul I.I.C.Bratianu ignora toate manifestatiile antirazboinice ale romanilor recurgand la reprimarea salbatica a manifestatiei antirazboinice de la Galati, din 13/26 iunie 1916, - cand au fost ucisi 9 protestatari-, si ignora chiar si greva generala din marile orase ale Romaniei, organizata la 16/26 iunie 1916, in semn de protest fata de represiunea singeroasa a manifestatiei antirazboince de la Galati. Implicand Romania in razboi, impotriva vointei poporului roman, regele si politicienii xenofilocrati sant vinovati de tradarea intereselor nationale ale romanilor si sant responsabili de dezastrul politico-militar si economico-social pe care actiunea lor iresponsabila l-a declansat in Romania imediat dupa implicarea tarii in razboi.

Ignorand poporul roman si toate aceste aspecte geo-strategice mai mult decat evidente, si subestimand potentialul militar al Puterilor Centrale, elita conducatoare a Romaniei a ales cea mai proasta varianta posibila si, la 14/27 august 1916, a declarat razboi Puterilor Centrale.A doua zi, unitati ale armatei romane trec Carpatii in Transilvania, defiland spre ceea ce parea a fi o victorie facila si de rasunet pentru armata Romaniei, numai ca ceea ce la inceput parea a fi un mars triumfalist s-a dovedit in foarte scurt timp a fi un posibil dezastru militar si politico-economic caci, desi la inceput unitatile armatei Romaniei repurtau succese pe frontul din Transilvania , situatia dezastruoasa de la Turtucaia a determinat retragerea a apte divizii romane ti de pe frontul din Transilvania, in scopul intaririi frontului sudic, insa aceasta masura a slabit frontul din Transilvania si nici nu a salvat Romania de dezastrul militar cvasitotal, prefigurat de dezastrul de la Turtucaia, care s-a produs la doar cateva zile de la inceperea luptelor, adica la 24 aug. / 6 sept. 1916. Aceasta nesabuinta a militarilor romani a permis inamicilor sa-si replieze fortele in Transilvania si sa declanseze contraofensiva, astfel ca armatele Romaniei, care ajunsesera pina la Sibiu, au fost silite sa se retraga in Romania. Concomitent, armatele Puterilor Centrale, concentrate in jurul Romaniei, si-au repliat rapid uriasa masina de razboi si au declansat atacuri aproape concomitente, pe aproape toata granita Romaniei cu aliatii Puterilor Centrale.

Deoarece decizia politico-militara de intrare a Romaniei in razboi alaturi de rusi s-a dovedit rapid ca fiind cea mai proasta decizie posibila, armatele Romaniei au fost obligate sa lupte pe mai multe fronturi, cu inamici superiori ca tehnica militara si ca efective, care invadau Romania aproape prin toate punctele cardinale : in Sud, prin Dobrogea si peste Dunare ; in Vest, peste Jiu si Olt si in Nord, prin Transilvania. Desi rusii promisesera sprijin militar, in realitate acest sprijin a venit tarziu, numai in Dobrogea, abia numai dupa ce impresionante forte ale armatelor romanesti fusesera incercuite de trupele bulgaro-germane la Turtucaia, cauzand armatei Romaniei uriase pierderi in tehnica militara si efective, armata Romaniei pierzand atunci aproximativ 34.000 de oameni : mor i, rani i, disparu i si prizonieri. Pierderile sangeroase ale romanilor au totalizat 160 de ofi eri i aproximativ 6.000 de solda i (mor i i rani i), respectiv 480 de ofi eri i 28.000 de solda i ajunsi in prizonierat, dupa numai zece zile de la declansarea luptelor.

Batalia de la Turtucaia, prin consecin ele sale, a fost dezastruoasa pentru intreaga implicare a Romaniei in razboi, caci a determinat esecuri rapide ale trupelor romanesti si pe celelalte fronturi, culminand cu o noua capitulare a unor efective militare pe Cerna si cu ocuparea capitalei Romaniei la 23 nov/ 6 decembrie. Cu aceasta ocazie s-a vazut ca si faimoasa cetate a Bucurestiului, construita de Carol I ca o centura de fortificatii in jurul capitalei, a fost complet inutila, "eroul" Ferdinad si guvernantii fugind in Moldova, lasand capitala de izbeliste, prada invadatorilor. In ceea ce prive te frontul de Sud (de pe frontiera romano-bulgara } pierderea Turtucaiei a permis trupelor bulgaro-germane sa atace si sa ocupe Dobrogea, dar si sa atace Romania peste Dunare, pe la Zimnicea, deschizand drumul catre Bucuresti. Mult mai grav a fost insa si faptul ca pe frontul de Nord (din Transilvania) ofensiva desfa urata de trupele romane impotriva trupelor germane i austro-ungare a fost oprita in preajma Sibiului, frontul acesta fiind slabit, deoarece comandamentul armatei romane luase din acest sector apte divizii, pe care le transferase pe frontul de Sud, pentru a intari acest front. Dupa dezastrul de la Turtucaia, ase dintre aceste divizii au revenit pe frontul de Nord, dar nu au mai putut opriri ofensiva trupelor germane i austro-ungare din Transilvania, care declan asera contraofensiva antiromanesca, ce s-a soldat cu impingerea trupelor romane pe linia Carpa ilor i, pe de alta parte, a permis ulterior cucerirea Olteniei, a Munteniei, a Dobrogei si chiar si a sudului Moldovei.

Aceasta inutila aventura razboinica, decisa de capetele incoronate ale Romaniei, cauzase Romanei imense piederi materiale si umane in numai cateva luni , caci pana la sfarsitul anului 1916 numai o parte a Moldovei mai ramasese neocupata de inamici, frontul stabilizandu-se in ianuarie 1917 pe linia Siretului, dupa ce inamicii cucerisera si Braila si Focsani, adica aproximativ doua treimi din teritoriul Romaniei.

Aceasta situatie dramatica a poporului roman a fost generata de factorii decidenti iresponsabili la cel mai inalt nivel care au incheiat o alianta nefasta poporului roman si care, prin infrangerea severa a armatelor romanesti, demonstra clar ca "aliatii" Romaniei nu aveau intentia de a ajuta efectiv Romania, caci infrangerea Romaniei era si urmarea faptului ca "aliatii" nu si-au respectat nici macar partial angajamentele militare fata de Romania.

Situatia poporului roman era dramatica, deoarece, inaintea retragerii armatei romane in Moldova, armata romana a produs deliberat imense distrugeri de bunuri, pentru ca acele bunuri sa nu cada in mainile inamicilor. Astfel, au fost incendiate instalatiile petroliere si rezervele de petrol; au fost distruse si alte instalatii industriale care nu puteau fi trasnferate in Moldova; au fost distruse si cai ferate si chiar rezervele de cereale care nu puteau fi transporate. Toate aceste masuri "strategice" au cauzat numeroase suferinte poporului roman: atat romanilor ramasi in Romania ocupata, cit si celor care migrasera in Moldova, astfel ca, la finele anului 1916, economia tarii era pe marginea prapastiei, insa guvernantilor nu le pasa de suferintele generate poporului roman si refuzau sa incheie armistitiul cu Puterile Centrale. Armistitiu care ar fi fost mult mai benefic poporului roman - decat continuarea irationala a razboiului alaturi de Antanta - daca ar fi fost incheiat imediat dupa dezastrul de la Turtucaia. Si in Moldova situatia devenea dramatica - din cauza refugiatilor, dar si din cauza ca nici localnicii nu mai dispuneau de rezerve suficiente - asa ca suferintele poporului se amplificau si mai mult, mai ales ca in 1917 a izbucnit si o epidemie de tifos, care facea ravagii atat printre civili cit si printre militari.

Dupa cum se vede, batalia de la Turtucaia a insemnat in realitate nu numai un dezastru militar ci, in primul rand, a fost un imens dezastru politico-economic, generat Romaniei de capetele incoronate ale tarii si de politicienii iresponsabili, care au implicat Romania absolut inutil intr-un razboi imperialist, care viza reimpartirea tarilor mici din Europa, intre cele mai criminale puteri imperialiste care dominau batrinul continent : Imperiul austro-ungar si Imperiul tarist.

Desi batalia de la Turtucaia ramane cea mai severa infrangere a armatei romane in Primul Razboi Mondial si a a vut loc la mai putin de o luna de la implicarea Romaniei in razboi alaturi de Rusia, politicienii si capetele incoronate ale Romaniei au ignorat imensul pericol care se prefigura si - regele si numeroasa sa familie, mai intai, si apoi guvernul, - au parasit Bucurestiul, refugiindu-se la Iasi, transferand totodata si tezaurul Romaniei in fosta capitala a Moldovei, devenita ad-hoc capitala Romaniei. Acest comportament las al capetelor incoronate si al guvernului condus de I.I.C.Bratianu a generat si in 1917 cumplite suferinte poporului roman si nenumarate victime omenesti, in celebrele batalii de la Marasesti, Marasti si Oituz, din vara anului 1917. Desi in mod logic Romania ar fi trebuit sa incheie un armistitiu cu Puterile Centrale inca din august 1916, adica imediat dupa dezastrul de la Turtucaia, regele si Bratianu au ignorat ca armistitiul ar fi fost preferabil, deoarece nu ar mai fi cauzat Romaniei inutile pierderi umane si materiale si au decis continuarea inutila a luptelor. Din pacate insa, elita politico-militara si capetele incoronate ale Romaniei nu au tinut cont de interesele inalienabile ale poporului roman si au continuat sa folosesca potentialul economic si militar al Romaniei pentru a sprijini irational Rusia tarista, care pina la urma si-a insusit si tezaurul Romanei, care a fost transferat in Rusia de guvernul iresponsabil al lui I.I.C. Bratianu- cu aprobarea expresa a regelui Ferdinand- chiar si dupa ce Rusia nu mai reprezenta stabilitate politica.

Primul transport al valorilor tezaurului a avut loc in decembrie 1916, desi familia regala si guvernantii statului nu si-au parasit tara, insa probabil ca ei se pregateau de exil in Rusia si de aceea au decis sa transfere in Rusia si tezaurul care fusese deja transportat in Moldova si care le-ar fi fost util lor in cazul in care tara ar fi fost cucerita integral de armatele Puterilor Centrale. In scurt timp Rusia nu mai era un stat sigur, deoarece tarul era inlaturat de la putere, in urma revolutiei burghezo-democratice din februarie 1917, si puterea era preluata de un guvern provizoriu.Ignorand acest aspect, guvernantii romani efectueza si al doilea transport, transferand in Rusia intregul tezaur.

De i aparent se reu ise stabilizarea frontului in Moldova, iresponsabilii politici romani erau ingrijora i in continuare de posibilitatea spargerii frontului de catre armatele germane i de infrangerea definitiva a arii si de aceea pregateau intens evacuarea guvernului si a camarilei regale in Rusia, la Poltava sau la Herson, in Crimeea, unde deja se faceau pregatiri pentru instalarea familiei suveranilor i a mini trilor. Probabil ca transferul elitei politice romanesti in Ruisa a fost factorul determinant real, care a legitimat transferul tezaurului tarii in Rusia, regele Ferdinand si politicienii din jurul sau dorind sa-si asigure in continuare huzurul si in Rusia, in cazul in care Romania ar fi fost ocupata in intregime, ceea ce l-ar fi obligat pe Ferdinand sa paraseasca Romania si sa piarda privilegiile pecuniare regale. Evident ca in acest caz tezaurul adapostit la rusi ar fi ramas la dispozitia suveranului si a politicienilor obedineti lui : adica ar fi ramas la dispozitia celor care au generat dezastrul tarii si care urmareau sa-si asigure in continuare huzurul, furand practic tezaurul tarii.

Aceasta ipoteza este sustinuta si de faptul ca in vara anului 1917 Moscova era deja afectata de manifestari revolutionare si antirazboinice dar, ignorand insecuritatea din Rusia, guvernul Bratianu a hotarat sa transfere tot in Rusia si ultima parte a tezaurului. Este evident ca in astfel de conditii de insecuritate, al doilea transfer al tezaurului in Rusia nu mai era justificat, intrucat Rusia nu mai era o tara stabila si nu mai putea garanta integritatea tezaurului Romaniei, insa pentru Ferdinand si pentru guvernul Bratianu nu exista o alta optiune, mai ales ca, in sfarsit, capetele incoronate si guvernul intelesesera ca Romania nu mai avea sanse reale de a-si pastra independenta si, in cazul in care armatele Puterilor Centrale cucereau si Moldova, elita politico-militara, in frunte cu familia regala, ar fi fost obligata sa se refugieze in Rusia.

Dupa cum se stie, la 25 oct./ 7 nov.1917 in Ruisa incepe revolutia socialista condusa de Lenin si, in urma victoriei revolutiei, Lenin solicita iesirea Rusiei din razboi si, la 22 nov./5 dec. 1917, Rusia si Germania semneaza armistitiul de la Brest-Litovsk, Rusia incetand practic razboiul si, implicit, si colaborarea militara cu Romania.

Deoarece Rusia incetase participarea la razboi, Romania ramanea singura si izolata in fata armatelor Puterilor Centrale, caci ajutorul militar oferit de ceilalti aliati din Antanta era doar simbolic si mai era reprezentat numai de asa-zisa misiune franceza Berthelot, care nu reprezenta un sprijin militar real. Dupa ce Rusia incheia la 22 nov./5 dec. 1917, la Brest-Litovsk, armistitiul de incetare a operatiunilor militare, angajand si Romania, guvernul roman inainteaza aliatilor un memoriu, cu scopul de a-i convinge ca salvarea Romaniei de la dezastrul iminent care se prefigura era conditionata de incheierea unui armistitiu separat, intre Romania si Puterile Centrale. Chiar daca reprezentantii Antantei pe linga guvernul Romaniei, prezenti la Iasi, au recunoscut gravitatea situatiei pentru Romania, acest lucru nu l-a impiedicat pe arogantul general Henri Berthelot, seful misiunii franceze, sa afirme ca aceasta pretentie a autoritatilor romane reprezenta un gest de tradare - al Romaniei fata de aliati - insa arogantul francez a uitat sa mentioneze ca "aliatii" Romaniei din Antanta nu au acordat niciodata un ajutor militar real Romaniei, intrucat toate eforturile militaro-economice facute de Romania, prin participarea la razboi alaturi de Antanta, au fost numai in folosul "aliatilor" si in dezavantajul Romaniei. Propunerea de armistitiu inaintata de Romania a fost acceptata in final si de aliati si de Puterile Centrale si, in aceste conditii, guvernul Romaniei incheie la 26/nov./9 dec. 1917, la Focsani, armistitiul cu Puterile Centrale, punand capat inutilului si devastatorului razboi, insa consecintele acestei aventuri razboinice inutile nu se terminasera, populatia Romaniei suferind in continuare mari privatiuni. Armistitiul a fost prelungit de mai multe ori, pana la incheierea Pacii de la Bucuresti, dar ostilitatile au continuat sub o alta forma. Pe de o parte, retragerea dezordonata a militarilor rusi, carora Lenin le ceruse imperativ sa nu mai lupte impotriva fostilor inamici, a determinat militarii rusi, aflati pe teritoriul Romaniei, sa se comporte ca ocupanti, armata Romaniei fiind nevoita sa apere populatia de jafurile si distrugerile provocate de "aliatii" rusi si sa faca fata la atacuri neasteptate ale acelorasi "aliati". Pe de alta parte, guvernul Romaniei trebuia sa faca fata si pretentiilor hegemonice ale Rusiei fata de Romania, caci bolsevicii intentionau sa transforme Romania intr-o republica sovietica, ceea ce denota inca o data ca Romania nu trebuia sa se implice in razboi, intrucat marile puteri imperialiste ale momentului au urmarit permament doar obtinerea de avanatje politico-militare pentru ele si nu erau interesate sa ajute Romania.

Dupa cum se stie, pacea dintre Romania si Puterile Centrale, s-a incheiat in doua etape : Tratatul preliminar de la Buftea, incheiat la 5/18 martie 1918 si Tratatul de la Bucuresti, semnat de Romania la 24 aprilie/ 7 mai 1918, pe de o parte, si Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de alta parte.

Acest tratat era dezastruos pentru Romania, caci daca un astfel de tratat s-ar fi semnat imediat dupa consumarea dezastrului de la Turtucaia, probabil ca si consecintele ar fi fost minime, insa deoarece Romania a continuat razboiul inutil alaturi de Rusia, acum trebuia sa suporte consecinte dintre cele mai catastrofale pentru tara si pentru poporul roman, caci prin acest tratat Romania ceda Bulgariei toata Dobrogea, accepta rectificari de frontiera in Carpati si pierdea - pentru 90 de ani - monopolul asupra petrolului romanesc, al comertului cu cereale, al exploatarii si prelucrarii lemnului, al cailor ferate romane etc. care era astfel cedat inamicilor Romaniei.

La aceste imense pierderi se mai adauga si pierderea tezaurlui, deci dezastrul Romaniei era imens si fusese generat de capetele incoronate ale tarii si de iresponsabilii politicieni liberali xenofilocrati.

Acesta aventura razboinica, pusa la cale de iresponsabilii Ferdinand si I.I.C.Bratianu, a cauzat Romaniei imense pierderi in vieti omenesti si a produs un adevarat dezastru economico-social in Romania si numai evolutiile imprevizibile din Rusia si din Europa, din cursul anului 1918, au salvat tara de la disparitie. Dupa cum se vede, nu "eroismul" si clarviziunea politicienilor romani, in frunte cu regele Ferdinand si I.I.C.Bratianu, au salvat tara de la dezastru, asa cum sustin istoricii xenofilocrati, obedienti dinastiei de Hohenzollern, ci conjunctura internationala favorabila, determinata de parbusirea imperiilor Puterilor Centrale si de revolutia bolsevica din Rusia. Inca o data se vadea inutilitatea dinastiei de Hohenzollern pe tronul Romaniei, caci faptul ca pe tronul Romaniei se afla un Hohenzollern, casatorit cu o printesa care provenea din dinastia engleza, nu a avut nici un fel de urmari pozitive ci, dimpotriva, tocmai faptul ca cele doua capete incoronate ale Romaniei nu erau de nationalitate romana a fost factorul decisiv, malefic Romaniei, care a provocat imensul dezastru politico-militar si economic, care se prefigura si in urma semnarii de catre guvernantii romani a inrobitorului tratat de pace.

Tratatul preliminar de pace de la Buftea, dintre Romania si Puterile Centrale, a fost semnat de guvernul germanofilului conservator Marghiloman, instalat de Ferdinand la 5/18 martie 1918 chiar in ziua instalari guvernului conservator, care inlocuia guvernarea I.I.C.Bratianu . Acest tratat preliminar impovara poporul roman, consfintea imense pierderi teritoriale si instraina economia Romaniei, dar nu reducea privilegiile elitei, in frunte cu Hohenzollernii : adevaratii vinovati de imensul dezastru provocat tarii, prin implicarea inutila a Romaniei in razboi si prin instrainarea tezaurului tarii.

Salvarea Romaniei a venit tot de la rusi, dar indirect si involuntar, caci ideiile bolsevice au patruns si in armatele Puterilor Centrale, slabind combativitatea si loialitatea trupelor Puterilor Centrale si, spre sfirsitul anului 1918, Puterile Centrale se recunosc invinse si imperiile austro-ungar si german se prabusesc definitv si, asemenea Imperiului tarist, se destrama. In etapa urmatoare, harta Europei este redesenata de imperiile care s-au detasat ca invingatoare - imperiile francez si britanic- care vor organiza curand si un fastuos cadru pentru incheierea unor asa-zise tratate de pace, in cadrul carora se va proceda la impartirea teritoriilor detinute anterior de imperiile Puterilor Centrale.

G. Topirceanu, ajuns prizonier la bulgari dupa dezastrul de la Turtucaia, descrie inutilitatea acestui razboi pentru romani, dar si inutilitatea razboiului pentru umanitate, acuzandu-i de provocarea acestor dezastre umanitare pe politicienii romani, in frunte cu capetele incoronate ale Romaniei. Iata cateva fragmente din scrierile memoriale " PIRIN-PLANINA" din vol II de "SCRIERI", aparut la editura Minerva in 1983, scrise in maniera caracteristica umoristului Topirceanu :

<< " Toata lumea, de pe toata fata globului pamantesc, e convinsa acum pana-n varful unghiilor, ca si inainte de 1914, ca razboiul e o calamitate, o rusine pentru civilizatia noastra etc." .

"S-ar parea ca cei mari, cari pun la cale razboaiele, trebuie sa fie niste oameni rai, impietriti la sufletNu cred."

"Am vazut la Sofia pe kaizerul Germaniei, socotit drept principalul autor al razboiului mondial. Nu parea deloc om rau. "

" Radea." >>

Si continua in aceeasi maniera :

<< " Ce cumplita nenorocire e razboiul !" a exclamat insusi Napoleon, pe campul de lupta de la Eylau, intr-o seara cand ii era frig si mancase numai cartofi copti, din cauza intazierii cantinelor- dovedind prin aceasta o mare sensibilitate la suferinta aproapelui.Proba ca nu el a provocat razboaiele napoleoniene, in care un milion de oameni si-au semanat oasele pe atatea campuri de batalie. >>

Evidentiind justificatul sarcasm antibelicos al lui Topirceanu, mutatis mutandis, putem sa ne intrebam si noi : daca nu s-ar fi nascut Ferdinad si I.I.C. Bratianu, ar mai fi murit inutil acei romani asa cum au murit ? Ce castiga poporul roman daca si in prezent iresponsabilii xenofilocrati perversi ii eroizeaza necontenit pe acesti macelari ai romanilor ? Cui foloseste aceasta aberanta eroizare a unor criminali?

Raspunsul la aceste pertinente interogatii este, indubitabil, invariabil : Hohenzollernilor, progeniturilor lor si cozilor de topor xenofilocrate, si nu poporului roman !


CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS


Trebuie sa mentionam ca in timpul acestei conferinte doleantele statelor mici nu erau luate in considerare de catre "Cei patru mari" si invinsi era tergiversata de interminabile conferinte, care aparent urmareau obtinerea consensului, dar in realitate urmareau impunerea hegemoniei unora dintre cei patru mari ; dintre care se detasa tot mai mult Franta, care avea doleante ferme si folosea avantajul teritorial si al puterii militare de care dispunea, pentru a-si impune hegemonia in Europa si pentru a ocupa locul strategic, ramas vacant dupa prabusirea imperiilor invinse dar si a aliatului Imperiu tarist, Franta ignorand uneori total doleantele celorlalti aliati , mai ales ca pre edinte al Conferin ei a fost proclamat reprezentantul arii gazda, Georges Clemenceau.

Hotararile finale nu au fost luate prin consens, de delega iile tuturor statelor participante, ci au fost stabilite si impuse tuturor tarilor mici de delega ii celor patru mari puteri, delegatiile statelor mici fiind doar consultate, ceea ce a generat protestele arilor mai mici, care luptasera de partea Antantei, insa marile puteri nu au facut concesii importante micilor state, trasand noile granite asa cum au vrut cei patru mari.

Tratatele de la Saint-Germain i de la Trianon au oficializat intregirea Romaniei, la care aderasera prin acte de unire toate provinciile romanesti din Imperiul austro-ungar, precum si Moldova de Est, care reusise sa-si proclame mai intai independenta fata de Imperiul tarist, destramat de razboiul civil care era in desfasurare in fostul imperiu.

MAREA UNIRE


Trebuie sa mentionam ca armata romana a intervenit in 1918 numai in Moldova de Est, la solicitarea localnicilor, pentru a alunga rusii bolsevici, care doreau ca acest vechi pamant romanesc sa ramana in componenta noului Imperiu bolsevic, instaurat de Lenin, la adapostul unor teorii marxiste. In aceste conditii, bolsevicii, condusi de Lenin, au considerat interventia aramatei romane ca fiind un act de agresiune al Romaniei, si a rupt relatiile diplomatice cu Romania, confiscandu-i totodata si tezaurul, depozitat de Ferdinand in Rusia.

Daca avem in vedere ca prabusirea Impeiului austro-ungar si a Imperiului tarist au generat aparitia unor noi state independente, formate din provinciile care erau inglobate in aceste imperii, intelegem mai bine de ce si romanii din teritoriile romanesti inglobate Imperiului habsburgic si Imperiului tarist au reusit sa militeze si sa solicite unirea provinciilor romanesti cu tara.

Este evident ca in acest context favorabil romanii au exploatat momentul istoric si, astfel, mai intai Sfatul Tarii din Moldova de Est , la 27 martie/9 aprile 1918, hotaraste unirea acestei provincii cu Romania, apoi Consiliul National Roman din Bucovina hotaraste la data de 15/28 nov.1918 unirea Bucovinei cu Romania.Transilvanenii si banatenii, urmand exmplul celorlalte popoare din imperiu care isi proclmau independeta, s-au mobilizat si ei si, la data de 18 nov./ 1 dec.1918, au organizat la Alba Iulia Marea Adunare Nationala, care a hotarat de asemenea unirea Transilvaniei si a Bantului cu Romania. In acel an, unionistii din fostele provincii romanesti aflate sub stapanire straina au avut posibilitatea de a-si implini doleantele unioniste, care erau inabusite de secole de ocupantii samavolnici ai romanilor. Desi romanii nu au ratat aceasta oportunitate, - oferita de destramarea imperiilor criminale ale Europei- si infaptuisera Marea Unire din 1918, care a fost realizata de catre unionistii din provinciile romanesti respective, istoricii xenofilocrati,obedienti Hohenzollernilor, sustin ca meritele realizarii unirii revin in totalitate politicienilor romani de la Bucuresti, in frunte cu regele Ferdinand, aceasta irationala afirmatie fiind insa o insulta grava la adresa unionistilor, mai ales ca la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia nu a fost prezent nici un reprezentant al guvernului sau al regelui Ferdinand.

Unirea nu era deplina daca nu era recunoscuta de tratatele de pace si de aceea Romania a semnat la 4 iunie 1920 Tratatul de pace de la Trianon , dintre invingatori si Ungaria. Tratatul insa a injumatatit Banatul, cei patru mari oferind Serbiei Bantul de Vest, argumentand ca daca intregul Banat ar fi ramas Romaniei, granita Serbiei cu Romania s-ar fi aflat prea aproape de capitala Serbiei.

Contrar realitatilor istorice, istoricii xenofilocrati, obedienti Hohenzollernilor, diminueaza meritele exlcusive ale unionistilor in infaptuirea marii uniri din 1918 si ii eroizeaza pe Ferdinand si pe Maria, atribuindu-le cognomene de genul : " Ferdinand, intregitorul de patrie" ; "Ferdinand cel loial" etc. iar cei mai exaltati dintre ei sustin ca aventurile amoroase ale reginei Maria cu diversi politicieni si militari ar fi avut un rol decisiv in favorizarea Romaniei, desi in realitate Romania nu a fost favorizata.

Se stie ca incornoratul rege Ferdinand Victor Adalbert de Hohenzollern-Sigmaringen, supranumit si "cel loial" sau "intregitorul de patrie " s-a incoronat ca rege al tuturor romanilor abia pe 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, "loialul" Ferdinand tergiversand atat de mult recunoastrea oficiala a Marii Uniri de la 1918 deoarece nu dorea sa supere unele cancelarii occidentale care nu erau de acord cu infaptuirea Marii Uniri de la 1918 si contestau tratatele de pace de la Paris.

Trebuie sa mentionam ca Ungaria nu voia sa cedeze Translivania si, din aceasta cauza, intre armatele romane si maghiare au avut loc lupte intre aprilie si iulie 1919, culminand cu ocuparea Budapestei de catre armatele romane, de la 4 august pina in noiembrie 1919, pretentiile nejustificate ale Ungariei fiind astfel inlaturate de armata romana, Marea Unire fiind astfel desavarsita.

FAMILIA REGALA SI NOUA ORDINE POSTBELICA

"Familiei regale"

"Ferdinand, desi e rege,

Cand e vorba de femei

Si de vin, nu prea alege,

Dar Maria bea Stirbey! "

Dupa cum se vede si din aceasta epigrama a lui Cincinat Pavelescu, care a fost un apropiat al curtii lui Ferdinand, moralitatea familiei regale era in ton cu sentimentele antiromanesti, dispretuitoare, ale familiei regale fata de poporul roman, caci nu numai regina Maria si Ferdinand aveau legaturi amoroase scandaloase, cunoscute si de romanii de rand, ci chiar si copiii lor. In timpul primului razboi mondial, Carol, printul mostenitor, in uniforma de ofi er rus, a dezertat de pe front la 27 august/9 septembrie 1918 , a parasit unitatea militara pe care o comanda, a fugit la Odesa si s-a casatorit cu Zizi Lambrino, fara a avea acceptul familiei.. Numai ca aceasta casatorie a lui Carol cu Zizi a insemnat incalcarea Statutului Casei Regale, care prevedea ca printii casei regale a Romaniei se puteau casatori numai cu persoane din alte case regale. Pentru a rezolva mai bine aceasta problema dinastica, la presiunea lui Ferdinand, printr-o sentin a nejustificata, tribunalul Ilfov a anulat la 8 ianuarie 1919 casatoria lui Carol cu Zizi, insa rela ia lor amoroasa a continuat, iar la 8 august anul urmator li s-a nascut un fiu, considerat nelegitim, deoarece s-a nascut dupa anularea casatoriei i nici nu fost recunoscut de Carol. Demersurile facute de familia regala i de oamenii politici, pentru a-l desparti efectiv pe Carol de Zizi Lambrino, nu au reu it sa il determine pe Carol sa renunte la relatia sa cu Zizi si au avut un efect contrar, caci iubaretul Carol i-a trimis regelui Ferdinand la 1 august 1919 o declara ie scrisa, prin care renunta din proprie initiativa la calitatea de principe mo tenitor al Coroanei Romaniei.

Suparat pe atitudinea lui Carol, Ferdinand i-a impus acestuia domiciliu for at intr-o manastire, la Bistri a, separandu-l de Zizi Lambrino. In cele din urma, eforturile familiei regale de a-l determina pe Carol sa se razgandeasca au fost incununate de succes, asa ca la 20 februarie 1920 Carol a renuntat la renuntarea la tron i a promis ca se face baiat cuminte si ca se va casatori legal numai cu incuviintarea tatalui sau, regele Ferdinand.

Desi la la 8 ianuarie 1920 Zizi Lambrino daduse na tere unui fiu, botezat Mircea Grigore, acesta nu a fost recunoscut ca fiu legitim al lui Carol, iar regele Ferdinand si politicienii au considerat ca rezolvarea definitiva a acestei scandaloase afaceri dinastice se poate realiza numai prin exilarea lui Zizi si a copilului sau in afara tarii, asa ca Zizi, impreuna cu copilul sau, a fost exilata in Franta, statul roman asigurandu-i o pensie viagera substan iala. Conform documentelor vremii, Zizi Lambrino primea de la statul roman o renta anuala in valoare de 110.000 franci francezi, incepand cu 1 iunie 1920, precum si suma de 500.000 lei, ca "prima de instalare" in vila pusa la dispozitia ei tot de statul roman.

In timp ce in tara probleme mult mai importante isi asteptau rezolvarea, regele si regina erau preocupati de relatiile amoroase ale copiilor lor si ale lor, asa ca au decis ca amorezul Carol sa fie pedepsit deosebit de "aspru" si l-au trimis intr-o calatorie in jurul lumii, pentru a o uita pe Zizi Lambrino, care a fost exilata la Neuilly, statul roman secatuit de aventura razboinica fiind astfel obligat sa suporte si material costurile enorme ale aventurilor amoroase ale lui Carol.

In cele din urma Ferdinand a reusit sa-l convinga pe Carol sa se casatoreasca conform statutului sau si, la 10 martie 1921, Carol s-a casatorit la Atena cu prin esa Elena a Greciei si, in scurt timp, Elena a nascut la 25 octombrie 1921 un fiu, botezat Mihai. Desi acest mariaj parea a impaca pe toata lumea, relatia lui Carol cu Elena s-a deteriorat in scurt timp, intrucat Carol a gasit o alta amanta si a parasit-o pe Elena, sotia lui legitima. Ca urmare a scandalului declansat, Carol a renuntat a treia oara la calitatea sa de mostenitor, in decembrie 1925, in favoarea fiului sau minor Mihai, Carol parasind tara impreuna cu Elena Lupescu.

Desi dupa razboiul mondial in Romania Mare aparusera multe partide si lupta de clasa se accentua, intrucat proletariatul urban devenea tot mai numeros si mai vocal, organizand greve cuplul regal era preocupat de fast si de imbogatirea numeroasei familii regale, ignorand realele probleme ale statului roman. Din aceasta scurta prezentare se vede adevaratul caracter al regelui Ferdinand de Hohenzollern, care era preocupat mai mult de imbogatirea familiei regale, de fast si de huzur, de musamalizarea scandalurilor amoroase ale membrilor familiei sale, si nu de rezolvarea problemelor grave ale poporului roman, domnia lui Ferdinand demonstrand indubitabil inutilitatea monarhiei xenocrate ca forma de stat.

La 20 iulie 1927 Ferdinand a murit si, conform vetustelor principii monarhiste, ar fi trebuit ca tronul Romaniei sa fie ocupat de iubaretul Carol, care fusese decazut din drepturi, fiind obligat sa renunte la tron in favoarea fiului sau Mihai, asa ca noul rege al Romaniei a devenit un copil care nu putea conduce efectiv tara si de aceea conducerea tarii a fost incredintata tot neconstitutional unei regente.

In concluzie, putem spune ca domnia lui Ferdinand a fost mult mai scurta decat domnia lui Carol I, dar a fost mult mai criminala si mai iresponsabila, caci Ferdinand a trimis inutil la moarte sute de mii de romani, a distrus aproape complet economia tarii, a instrainat tezaurul si aprope desfiintase Romania.

REGENTA

La data de 20 iulie 1927, odata cu decesul regelui Ferdinand, in Romania intra in functiune Regenta, care era constituita din cei trei regenti - principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan - care in aceeasi zi au depus juramantul.

Regenta a fost considerata benefica de liberalii lui I.I.C.Bratianu, dar a fost criticata de catre toti adversarii liberalilor, care considerau ca nici componenta regentei nu era cea mai potrivita, intrucat toti cei trei regenti erau lipsiti de experienta politica. N. Iorga a comentat nefavorabil regenta, el considerand ca cei trei regenti nu erau potriviti, deoarece : patriarhul Miron Cristea nu detinea experienta politica necesara ; magistratul Buzdugan nu avea experienta de politician ; printul Nicolae era total nepotrivit si nici nu dorea sa fie implicat in conducerea statului.

Iata cum comenta N.Iorga componenta regentei : "Acum tara a ramas pe seama lui Bratianu, care o duce la pieire. Regenta e in mana lui. Ce poate sa faca un popa, care a ajuns patriarh? [ . ] Mai este in Regenta batranul Buzdugan. Bun magistrat, e drept [ . ] Ce poate sa stie un om care a stat toata viata cu nasul in dosare si coduri, din rosturile complicate ale treburilor politice? Cat despre principele Nicolae ce sa mai vorbim? El nici nu vrea sa fie regent. Il tine Bratianu cu sila. "

Comentatorii regentei considera ca marele istoric a avut dreptate, mai ales ca si alte figuri proeminente ale politicii si culturii romanesti aveau pareri aproape identice, sau chiar mai incisive, fata de componenta regentei. Pe langa faptul ca regenta debuta cu atatea critici, trebuie sa remarcam ca liberalii sustineau fara rezerve aceasta componenta a regentei si au gasit si un prilej de a mai da iama prin finantele tarii, asa ca, la 2 august 1927, guvernul a adoptat proiectul de lege pentru fixarea listei civile a Casei Regale, potrivit caruia minorul rege Mihai dispunea de 22 milioane de lei (din care 6 milioane pentru regentii Miron Cristea si Gh. Buzdugan); principele Nicolae dispunea de 7 milioane de lei; regina Maria dispunea de 20 de milioane de lei; iar principesa Elena (mama lui Mihai) dispunea de 7 milioane de lei, ceea ce reprezenta un efort bugetar considerabil. Din momentul in care regenta a devenit efectiva, s-a vazut clar ca intreaga putere politica din Romania a fost concentrata in mainile lui Ion I. C. Bratianu, iar monarhia de Hohenzollern devenise un decor festivisto-fastuos, necesar omnipotentului presedintele al P.N.L. Ion I. C. Bratianu, care in acest fel isi legitima suprematia politica si isi subordona si institutia regentei, prin numirea in functii a unor personalitati obediente Bratienilor - patriarhul Miron Cristea si Gh. Buzdugan - care devenisera regenti pentru ca au avut sustinerea liberalilor si a lui Ion I. C. Bratianu.

Unii comentatori politici considera ca Ion I. C. Bratianu a ajuns la apogeul carierei sale politice in timpul regentei, realizand astfel dorinta tatalui sau, care il pregatise tocmai pentru a deveni adevaratul conducator al Romaniei, prin dominarea indiscutabila a ignobilei dinastii de Hohenzollern, de catre dinastia Bratienilor, numai ca la scurt timp dupa instalarea regentei, I.I.C Bratianu moare, la data de 24 nov.1927, parasind scena politica aproape simultan cu nevlonicul rege Ferdinand, pe care l-a dominat.

Dupa marea unire din 1918 in Romania aparusera si alte partide puternice, partidul condus de Iuliu Maniu devenind principalul rival politic al liberalilor bratienisti si, daca in timpul vietii lui Ferdinand partidele politice rivale nu l-au acuzat deschis pe rege ca era influentat total de dinastia Bratienilor, acum criticile la adresa Regentei, care formal reprezenta institutia monarhica, au devenit directe si tot mai virulente, Iuliu Maniu declarand chiar ca Regenta ar fi fost ilegitima, intrucat a fost alcatuita fara o consultare nationala , aceasta declaratie a lui Maniu fiind in deplina concordanta cu doleantele renegatului Carol, care ar fi dorit sa fie desemnat succesorul legal al lui Ferdinand.

Era clar ca din momentul mortii lui Ferdinand s-au conturat doua grupari politice rivale, care aveau conceptii substantial diferite fata de Regenta: una, in frunte cu P.N.L., care configurase regenta si sustinea mentinerea actului de la 4 ianuarie 1926, privind instituirea regentei, iar cealalta, reprezentata de P.N.T. creat la 10 octombrie 1926, care accepta Regenta ca pe un act politic infaptuit, dar ameninta ca va anula actul de la 4 ianuarie 1926 si ii va oferi lui Carol tronul Romaniei, desi printul devenise indezirabil pentru dinastia Bratienilor, intrucit era o fire rebela, opusa manipulabilului Ferdinad, si nu accepta sa fie marioneta Bratienilor.

In timp ce Romania era lovita de marea criza economica mondiala din 1929-1933, Bratienii ignorau problemele reale ale tarii si cautau sa-si perpetueze puterea, oferind tronul Romaniei unui minor, care ar fi devenit rege efectiv abia la implinirea varstei de 18 ani : rastimp in care Bratienii si liberalii ar fi fost adevaratii suverani ai Romaniei. Mai mult, liberalii, prin, I. G. Duca, au elaborat niste instructiuni ferme, draconice, care prevedeau clar ca in cazul in care Carol ar fi indraznit sa se intoarca in Romania va fi tratat ca un infractor.

Lovitura de gratie aplicata regentei avea sa vina chiar din interiorul acestei institutii, caci partizanii lui Carol evidentiau ineficienta si lipsa de autoritate a acestei intitutii, acuzandu-l corect pe printul Nicolae ca era total dezinteresat de rezolvarea problemelor politice ale tarii, avind totodata un comportament imoral si abuziv, rivalii regentei contabilizand principalele tare ale activitatii printului, care stirbeau autoritatea acestei institutii, care devenea tot mai incapabila si mai imorala, din cauza coruptiei care se generalizase.

Iata cateva acuze la adresa printului Nicolae :

dupa ce a devenit regent, Nicolae a inceput o aventura amoroasa cu Ioana Saveanu, sotia politicianului liberal N. N. Saveanu;

l-a palmuit, in plina strada, pe profesorul universitar Emanoil Antonescu ;

si-a "atribuit" o parcela din padurea Snagov, pentru a-si construi un palat, obligand guvernul sa-i "doneze" acea parcela si sa-i puna la dispozitie suma de 4 milioane de lei, necesara pentru construirea palatului;

a cerut si guvernul i-a oferit principelui Nicolae o importanta suma de bani, cu care Nicolae a cumparat o vila, pe care a donat-o amantei sale etc.

O alta lovitura pentru regenta a fost decesul subit al lui Gh. Buzdugan, la 7 octombrie 1929, care determina inlocuirea lui cu un alt politician, aceasta situatie generand lupta intre taberele rivale, fiecare sustinand un candidat propriu, librealii acuzandu-i pe taranisti ca vor sa manipuleze regenta: adica vor sa faca ce faceau liberalii cand erau la putere. Aceasta confruntare a fost solutionata in sedinta Parlamentului din 9 octombrie 1929, care, la propunerea lui Iuliu Maniu, l-a ales ca regent pe C. Sarateanu, numai ca aceasta alegere era contestata de liberali, I. G. Duca declarand cu perfidie : "Tentativa d-lui Maniu de a cobori Regenta la nivelul combinatiilor sale de partid si de familie ramane si constituie o grava atingere adusa unei institutii care, prin natura ei, trebuie sa fie un arbitru suprem in afara si deasupra tuturor partidelor politice."

In aceasta atmosfera de mascarada politica, la 10 nov.1928 se formeaza un guvern national-taranesc, in frunte cu Iuliu Maniu si, in scurt timp, in plina criza economica, Maniu regizeaza lovitura de stat din 1930, desfiinteaza Regenta, il detroneaza pe minorul rege Mihai si il instaleaza pe tronul Romaniei pe Carol, care va fi proclamat rege sub numele de Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen, Maniu punand astfel capat puternicei dominatii a dinastiei liberale a Bratienilor, deschizand drumul spre ceea ce avea sa devina dictatura regala fatisa.

Dupa cum se observa, regenta a fost o perioada de incertitudine politica, de ambiguitati constitutionale, care a permis liberalilor sa domine nestingheriti politica interna si externa a Romaniei, conform doleantelor proprii ale Bratienilor, care ignorau problemele grave, majore, ale Romaniei, acordand importanta unor probleme minore, precum lupta pentru suprematie politica si pentru mentinerea la putere a P.N.L.

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }