QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate geografie

Administrarea managementului deseurilor





Administrarea managementului deseurilor

1           Definirea deseurilor

Managementul deseurilor urbane in Bucuresti este asigurat in prezent de 3 copmponente:

T    Salubritatea stradala;


T    Salubritatea menajera;

T    Recuperarea partiala a unor deseuri industriale.

Deseurile stradale sunt: pamant, praf, nisip, frunze, crengi, hartii, deseuri rezultate in urma curatarii gurilor de canal si alte resturi provenite din activitatea de curatenie a cailor publice.

Deseurile menajere si asimilate acestora sunt:

            - deseuri care provin in mod obisnuit din activitatea casnica;

            Conformitatea cu Strategia Nationala de Gestionare a Deseurilor

PRGD se conformeaza cu legislatia europeana si romaneasca de mediu, iar obiectivele si tintele propuse sunt cele cuprinse in Strategia Nationala de Management a Deseurilor.

Principalele prevederi ale Strategiei Nationale sunt:

            -           Managementul deseurilor este integrat vietii socio-economice

            -           Protejarea resurselor primare: maximizarea valorificarii si reciclarii, fapt ce are ca si cnsecinta minimizarea deseurilor.- Respectarea ierarhiei managementului deseurilorSe respecta ierarhia managementului deseurilor ( prevenirea, minimizarea, reutilizarea si reciclarea, valorifivcarea energetica, tratarea si  in final eliminarea )

            -           Protectia mediului: deseurile sunt tratate si eliminat intr-o maniera corespunzatoare protectiei mediului  

            -            „Poluatorul plateste”: generatorii deseurilor sunt raspunzatori pentru plata  colectarii si eliminarii deseurilor

            -            Principiul proximitatii: stabileste faptul ca deseurile trebuiesc tratate sau eliminate cat mai aproape posibil de locul unde au fost generate 

            -            Participarea publicului: consultarea publicului se face odata cu intocmirea Planului si pentru construirea instalatiilor  importante. Publicul trebuie sa beneficieze de materiale informative tiparite

            -            Incurajarea intreprinderilor din sectorul privat 

            -            Monitorizarea si raportarea: evaluarea regulata intre concordanta tintelor impuse prin Plan  si progreselor privind managementul deseurilor si raportatrea publicului.

Deseuri incluse / excluse din PRGD

PRGD include  prevederi pentru urmatoarele tipuri de deseuri:

-            deseuri municipale (menajere, asimilabile celor menajere provenite din comert si institutii publice, , deseuri nepericuloase din industrie, deseuri nepericuloase din spitale) .

Sunt incluse si prevederi pentru diferitele tipuri de deseuri colectate separat:

            -            deseuri de ambalaje ( hartie, carton, recipiente de aluminiu, metale, plastice PET, polietilena, polipropilena, PVC a€“ sticla, lemn );

            -            deseuri verzi din gospodarii, parcuri si gradini publice;  

            -            textile;

-            deseuri menajere periculoase:

                                               chimicale ( casnice ),

·                 uleiuri uzate si fluide de motor,

·                 ingrasaminte,  

·                 vopsele,

·                 insecticide,

·                 produse de curatare, fluide, uleiuri uzate,

·                 medicamente expirate, nefolosite,

 -           vehicule scoase din uz,

            -            anvelope uzate si acumulatori folositi, 

            -            deseuri voluminoase (mobila din gospodarii si echipamente electrice si electronice maro)

            -            deseuri stradale

            -            deseuri din piete

            -            namoluri de la statiile municipale de epurare a apei uzate,

            -            deseuri rezultate din constructii si demolari.

            Sunt excluse din Plan:

            -            deseuri medicale periculoase si deseuri industriale,

            -            deseuri rezultate din procese termice,

            -            deseurile radioactive,

            -            deseurile miniere,

            -            deseurile de animale si rezultate din prelucrarea acestora,

 -           emisii in aer si apa,

 -           deseuri explozive.

 

2           Clasificarea deseurilor

Deseurile se clasifica astfel:

♦Deseuri municipale;

Deseuri menajere colectate in amestec  de la populatie;

♦Deseuri asimilabile celor menajere colectate in amestec din comert, industrie, institutii;

♦ Deseuri colectate separat din care: Hartie si carton, sticla, plastic, metale, lemn, biodegradabile, Altele (compusi, textile etc.);

♦ Deseuri voluminoase;

Deseuri din gradini si parcuri;

♦ Deseuri din piete;

♦ Deseuri stradale;

♦ Deseuri necolectate.

3          Valorificarea deseurilor - necesitate a dezvoltarii durabile

Sisteme integrate de valorificare a deseurilor industriale

            Modificarea ecosistemelor globale, datorita consumului si productiei, arata cat de important este procesul de regandire a utilizarii resurselor naturale de catre economie si societate. in acest context, Comisia Europeana pentru Mediu si Dezvoltare a definit un nou model ecopolitic si a creat termenul de dezvoltare durabila. Principiul dezvoltarii durabile, conform caruia, continuarea dezvoltarii economice pentru satisfacerea necesitatilor societatii de astazi, nu o risca pe cea a generatiilor viitoare, sta la baza Legii Mediului din tara noastra.



Asigurarea dezvoltarii durabile necesita respectarea reglementarilor legislative bazate pe principii ca: precautii in luarea deciziilor, prevenirea riscurilor ecologice si a producerii daunelor, conservarea biodiversitatii si a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural, inlaturarea, cu prioritate, a poluantilor care afecteaza nemijlocit si grav sanatatea oamenilor.

O strategie importanta pentru atingerea acestui scop, consta in dezvoltarea economiei intr-un sistem (circuit) inchis de transformare a materiei si energiei (flow-circular economy) fara atingerea echilibrelor ecologice, prin deversarea deseurilor in exteriorul circuitului, cu inchiderea fluxului acestora. Reciclarea in conditiile actuale pare sa reintroduca in fluxul productiv maxim 2/3 din deseuri, iar restul 1/3 formeaza deseuri din alte deseuri, intocmai ca intr-un flux tehnologic. Se deduce ca, deocamdata, societatea fara deseuri ramane la nivelul notiunii de utopie.

In scopul promovarii efective a dezvoltarii durabile este necesara cooperarea intre toate ramurile economice pentru mentinerea materialelor in procesare tehnica pe o durata cat mai mare, in conditii de precautie la luarea deciziilor, in vederea prevenirii riscurilor ecologice si a producerii daunelor. Aceste decizii sunt eficiente in contextul corelarii lor cu parghiile economice stimulative sau coercitive, «poluatorul plateste». Pentru industrie, problema gestionarii deseurilor prin valorificare (recuperare si reciclare) reprezinta o necesitate nationala, o prioritate economica si ecologica.

Terminologie. Clasificarea deseurilor industriale

In contextul legislativ actual nu pare a fi stabilita exact distinctia terminologica intre 'materie prima secundara de recuperare' si 'deseu'. Sunt necesare clarificari in ceea ce priveste terminologia cuvintelor cheie care descriu activitatea in domeniul gestionarii deseurilor.

Recuperarea include activitatile de colectare, transport, stocare, selectionare si prelucrare (conditionare) a anumitor deseuri si/sau componenti ai acestora. Deseul recuperat poate fi reintodus intr-un flux tehnologic prin reciclare interna si/sau reciclare externa.

Reciclarea directa (interna) consta in reintroducerea deseurilor industriale recuperate in acelasi tip de flux tehnologic care le-a produs.

Reciclarea externa sau reutilizarea este activitatea industriala de reintroducere a deseului recuperat intr-un flux tehnologic total diferit de cel care l-a produs.

Deseul industrial, provenit din industria minerala poate fi descris ca un material solid sau lichid, cu o compozitie complexa, care il face impropriu pentru utilizarea initiala. Deseul are valoare economica nula sau negativa pentru producator (detinator) la un moment si un loc dat. Pentru a evacua deseul detinatorul trebuie sa plateasca. Daca dimpotriva, pentru un deseu rezultat dintr-un proces industrial, se plateste achizitionarea lui de catre un utilizator, atunci denumirea corecta este de materie prima secundara. Pentru producator, deseurile destinate recuperarii si comercializarii devin subproduse industriale sau produse secundare.

Deseul, ca material rezidual dintr-un proces industrial sau ca produs industrial epuizat intr-o etapa de utilizare, devine subprodus industrial daca dobandeste, cu sau fara tratament specific, un potential de utilizare. Delimitarea notiunilor de deseu si materie prima secundara va fi mereu fluctuanta, in functie de performantele tehnologice si interesele economice.

Deseurile industriale inglobeaza substante, materiale, produse, reziduuri generate de activitatea industriala a caror eliminare din ciclul productiv se asigura printr-o gestionare adecvata si anume: recuperare (conditionare) si/sau depozitare, in vederea reciclarii; eliminare, prin stabilizare/solidificare (in vederea stocarii ca deseu ultim) sau prin incinerare.

Scopul economiei in flux inchis il constituie echivalarea notiunii de deseu industrial cu cea de subprodus industrial, ca materie prima secundara sau combustibil secundar (de substitutie). De altfel, importanta economica si ecologica a valorificarii unor subproduse industriale cum sunt zgurile de furnal si cenusile volante de termocentrala, constituie argumente indubitabile in confirmarea caracterului de subproduse industriale sau de materii prime secundare. Acelasi caracter il confirma din ce in ce mai multe deseuri industriale care constituie alternative ale resurselor naturale epuizate sau in curs de epuizare, in procese tehnologice din industria materialelor de constructii sau in lucrari de constructii.

Tehnologiile din constructii care sunt compatibile cu procesarea si reciclarea, prin care deseurile industriale se transforma in materii prime sau combustibili de substitutie, se bazeaza pe realizarea unui echilibru intre factorul economic (realizabil) si cel ecologic (rezonabil).

Deseul ultim, admisibil in locuri autorizate de stocare, rezulta direct dintr-un proces industrial sau dupa un tratament de neutralizare (denocivizare) si nu mai poate fi tratat in conditiile tehnico-economice de moment pentru extragerea partii valorificabile sau pentru reducerea caracterului poluant si/sau periculos. Deseurile ultime sunt de natura minerala, iar potentialul poluant este dat de continutul in metale grele sub forma de compusi greu solubili. Sunt foarte putin reactive, foarte putin evolutive, foarte putin solubile.

O metoda de gestionare a deseurilor ultime este solidificarea/stabilizarea in sisteme de intarire hidraulica, cu grad ridicat de impermeabilitate, deosebit de stabile fizico-chimic (practic, inerte) fata de substantele considerate agresive (O2, CO2, cloruri, sulfati) dizolvate in apa. Conform normelor europene se disting cinci clase de deseuri industriale stocabile:

- Clasa 1: deseuri industriale periculoase, dar netoxice (ca de exemplu cele de azbest);

- Clasa 2: deseuri industriale nepericuloase, netoxice si asimilate;

- Clasa 3: deseuri inerte, in care sunt incluse, in special: deseurile din constructii si din demolarile cladirilor (din care se exclud materialele inflamabile si putrescibile); deseurile solide si inerte provenind din constructii rutiere;

- Clasa 4: deseuri toxice;

- Clasa 5: deseuri industriale, produse in cantitati foarte mari, ale caror caracteristici sunt cunoscute si, in general, stabile, in anumite limite.

O caracteristica importanta a clasificarii, propusa in schema de mai sus, se refera la dificultatea fixarii unui anume deseu sau subprodus industrial intr-o anumita clasa, pe criteriul proprietatilor fata de mediu: a) material inert; b) periculos; c) toxic. Astfel, prin inglobarea deseului intr-o matrice compatibila, in proportie corespunzatoare unei 'dilutii' suficiente in functie de proprietatile componentilor (matrice-deseu) si ale produsului (pamant stabilizat, ciment, beton, ceramica) potentialul poluant scade substantial.

De exemplu, haldele de cenusi volante de termocentrala pot genera, prin lixiviere in apele naturale, compusi toxici la un nivel inacceptabil. Pe de alta parte, betoanele cu 20-25% cenusi volante sunt acceptate ca avand un impact nesemnificativ asupra mediului.

Prin generalizare, rezulta ca din punct de vedere tehnic si ecologic, 'exploatarea' compatibilitatii intre deseul industrial si matricea materialului conventional de constructii, a condus la o noua clasa de tehnologii in industria materialelor de constructii si a constructiilor, si la o noua treapta, superioara, de gestionare a deseurilor.

Este un progres relevant in ceea ce priveste corelarea tehnologiei cu mediul, favorabil influentat, prin conlucrarea specialistilor din domenii interdisciplinare.

Necesitatea valorificarii deseurilor industriale - criterii de evaluare

 Evaluarea logistica si economica

Nevoile crescande de materiale de constructii in cursul ultimelor decenii au condus la restrangerea sau chiar epuizarea unor resurse de materii prime traditionale. in consecinta, distantele de transport dintre producatorul de material de constructii si utilizator au tendinta sa creasca continuu.

Pe langa nevoia de materiale de constructii, aceleasi zone se confrunta cu o importanta cantitate de deseuri industriale, a caror depozitare este, de cele mai multe ori, incompatibila cu protectia mediului. Aceste deseuri (cu desfacere comerciala minimala) sunt acumulate in zone de haldare cu capacitate din ce in ce mai limitata. Apare o importanta penurie a posibilitatilor de depozitare care, prin impactul nefavorabil asupra mediului, duce la o crestere rapida a taxelor impuse de legislatia de mediu.

Pentru o demolare si o reconstructie rutiera, de exemplu, daca este posibila reciclarea directa (pe loc) economia totala de materiale, dupa datele Centrului de Cercetari Rutiere din Belgia poate reduce cu 50% cheltuielile totale ale lucrarii, repartizate astfel:

- 70% reduceri cheltuieli de transport (pentru materiale noi si deseuri);

- 20% reduceri din pretul mai mic al materialelor recuperate;

- 10% reduceri din micsorarea taxele de depozitare a deseurilor.

Acest mod de valorificare nu este generalizat, inca, la nivelul santierelor de constructii, imediat dupa demolare.

Totusi, criza spatiilor de depozitare a deseurilor, care se rasfrange dramatic asupra ambientului general, asupra restrangerii suprafetelor agricole, poate accelera activitatea de reciclare in domeniul constructiilor.

Statisticile arata ca in Romania, la nivelul anului 1993 erau ocupate cu deseuri industriale depozitate, de cele mai multe ori in conditii improprii, peste un milion de hectare. In consecinta, a devenit necesara promovarea continua a interesului economic prin care sa se abordeze operatiile de demolare si de reconstructie, in stransa corelare, printr-o coordonare riguroasa a acestor doua etape, care includ si activitati de recuperare si reciclare a deseurilor.

Ca urmare a crizei de resurse naturale, corelata cu cresterea preturilor de depozitare a deseurilor, companiile industriale sunt stimulate catre decizii favorabile procesarii si livrarii, in conditii avantajoase, a deseurilor proprii, catre acei utilizatori care le valorifica sau sa accepte deseuri externe tehnologiei proprii, ca materii prime de substitutie (in ambele sensuri tranzactiile fiind favorabile economic). Acceptarea deseurilor externe ca materii prime de substitutie este oportuna daca suma costurilor materialelor (inclusiv tratarea si transportul), a costurilor de productie si de stocare este mai mica decat la utilizarea materialelor traditionale.

Pe de alta parte, firma furnizoare compara costurile de stocare a deseurilor cu costurile de livrare. Costurile de stocare includ colectarea si transportul deseurilor la locul de depozitare, serviciul de depozitare si taxele publice. Compania furnizoare opteaza pentru reciclarea externa a propriilor deseuri industrale numai daca cheltuielile de recuperare si de transport, sunt mai mici decat eliminarea in halde proprii, publice sau alt mod de gestionare.

Deoarece transportul detine o pondere importanta a cheltuielilor de reciclare, apare evidenta optiunea reciclarii deseurilor la locul de producere, in special, pe santierele de demolari si de constructii, cat si in companiile de materiale de constructii care detin tehnologii flexibile, adaptabile reciclarii. Exemple pot fi reciclarea deseurilor ceramice si a namolului din apele reziduale in fabricile de ceramica fina, a pulberii colectate in sistemele de desprafuire in fabricile de ciment si de var s.a. in domeniul lucrarilor de constructii, lipsa unor tehnologii de reciclare, ca agregate in betoane, este compensata printr-o simpla rambleiere a deseurilor inerte, ca fiind o solutie care se dovedeste, in general, cea mai economica.

Evaluarea logistica si economica necesita informatii despre:

-                      locul de producere a deseurilor si tipul de activitate industriala;

-              costurile totale pentru productie, pentru transport si tratare sau preparare (purificare, uscare, maruntire s.a.);



-              cantitatea produsa anual si frecventa productiei (continua sau sezoniera);

-               pastrarea constanta a caracteristicilor fizico-chimice;

-               garantia de conformitate a parametrilor calitativi detinuta de producator (furnizor). Acesti parametri contribuie la stabilirea domeniului de reutilizare a deseurilor industriale in conformitate cu tehnologiile curente (sau cu modificarile ce se impun) corelate cu documentatiile tehnice (standarde de produs, specificatii, instructiuni de aplicare).

Evaluarea tehnica

Un factor limitant, important al reciclarii il constituie instabilitatea, adesea la aceeasi sursa a caracteristicilor fizico-chimice ale deseurilor. Desi, prin conditionare, acest inconvenient poate fi ameliorat, de multe ori costurile reciclarii nu sunt justificate de caracteristicile tehnice ale produsului finit, adesea inferioare celor specifice produselor obtinute din materii prime traditionale. Acest aspect se reglementeaza prin instructiuni tehnice de valorificare a deseurilor si de utilizare a produselor, care prescriu limitele de performanta (pentru betoane cu agregate reciclate, pamanturi stabilizate cu deseuri granulare de cariera, din industria metalugica sau miniera, imbracaminti rutiere cu bitum reciclat etc).

Tot in sens limitativ actioneaza si mentalitatea, adesea conservatoare, a factorilor de decizie din domeniul producatorilor sau utilizatorilor de materiale de constructii. Sunt preferate materiile prime clasice pentru ca prezinta certitudinea performantelor tehnice si ecologice ale produselor obtinute, fara sa fie necesare cercetari si incercari suplimentare, adesea destul de costisitoare.

Evaluarea tehnica consta in analiza si examinarea riguroasa a caracteristicilor fizico-chimice si mecanice ale deseurilor reciclabile, care prezinta interes pentru un anumit domeniu al constructiilor si se incadreaza in conditiile limita cerute de reglementarile tehnice. Daca valorile caracteristicilor de utilizare nu sunt cele corespunzatoare reglementarilor standard, se stabilesc oportunitatile de valorificare prin tehnologii de recuperare sau conditionare (selectare, uscare, maruntire, purificare etc.) sau prin modificari adecvate (minimale) ale tehnologiei principale.

Instabilitatea proprietatilor fizico-chimice, fata de cele standard, cat si neomogenitatea unui deseu industrial sunt criterii care decid examinarea atenta a domeniului de reciclare, aceasta etapa fiind adesea hotaratoare in procesul de valorificare. De exemplu, in cazul fosfoghipsului, utilizabil Ia fabricarea ipsosurilor, cheltuielile prea mari pentru purificare fac de multe ori impropriu acest tip de valorificare. De asemenea, in cazul deseurilor utilizate drept combustibili de substitutie, in industria cimentului, a ceramicii, puterea calorica este parametrul decisiv. Daca aceasta variaza de la un lot la altul sau de la un deseu la altul se produc disfunctionalitati importante ale mentinerii regimului termic in insatalatiile termice (cuptoare pentru ciment sau pentru ceramica de constructii).

Evaluarea ecologica si economica

Necesitatea diminuarii urgente a stocurilor de deseuri industriale este corelata cu caracterul profitabil al activitatilor industriale antrenate in procesul de reciclare si de reutilizare. Criteriile ecologice acceptate in domeniul gestionarii deseurilor sunt cele impuse de legislatia de mediu. Exceptie fac, in sens pozitiv, acei manageri care intrevad si avantaje economice, prin acceptarea spre procesare a unor deseuri externe pentru reciclare, sau fac eforturi (prin investitii de capital importante) sa proceseze si sa furnizeze propriile deseuri unui utilizator extern. Aceasta activitate poate avea un efect economic benefic, pe termen lung, asupra rezultatelor economice ale companiei.

Efectele economice pot sa apara si pe baza considerentelor de imagine pe piata (puternic influentata de investitiile de capital pentru tehnologii nepoluatoare si produse ecologice) sau a evitarii unor cheltuieli, prin anticiparea restrictiilor impuse de legislatia de mediu.

Organizarea unor companii industriale, Furnizoare/acceptatoare de deseuri industriale, in retele zonale de reciclare, este un mod de concretizare a programelor proprii de evaluare economica, logistica si tehnica a procesului de valorificare.

Optiunile de valorificare-cooperare pe termen lung, intre un furnizor de deseuri si un utilizator de deseuri (relatie obisnita, in prezent) sunt avantajoase pentru ca:

- este suficienta o singura etapa de evaluare economica, tehnica si ecologica a
reziduurilor furnizate/acceptate:

- nu este necesara identificarea de noi furnizori;

-  sunt mai usor de respectat contractele si alte obligatii financiare;

- se stabileste increderea si deprinderea de a obtine/furniza deseuri la parametrii
negociati privind calitatea, cantitatea si pretul.

Structuri si retele de valorificare a deseurilor industriale

In general, firmele mari consumatoare de resurse sau care produc mari cantitati de, deseuri, inevitabile procesului productiv, sunt implicate in diferite relatii bilaterale de reciclare (celule de reciclare).

O structura de reciclare este rezultatul corelatiilor de natura tehnica, informationala si Ipomerciala intre utilizatorii/producatorii de deseuri cu alte societati industriale. Dezvoltarea structurii de reciclare este un proces evolutiv, pe baza cooperarii pe termen lung intre utilizatori si furnizori. in aceste structuri un loc central il ocupa firmele cu mari consumuri de materii prime si combustibili primari, ca si cele care realizeaza cantitati importante de deseuri. Acestea constituie companiile centrale, care definesc structura de reciclare, pentru care oferta (sau furnizarea) constanta de materiale reziduale (reciclate ca materii prime) are importanta vitala. De exemplu, fabricile de ciment din Austria s-au confruntat cu presiuni severe privind preturile, ca urmare a competitivitatii impuse pentru patrunderea pe piete noi (in special, Europa de Est). Acest aspect a constiuit una din cauzele utilizarii materiilor prime si a combustibililor de substitutie (sulfoghips, respectiv si anvelope uzate, solventi reziduali) prin care s-a imbunatatit structura costurilor.

Firmele integrate in diferite sisteme de relatii de furnizare-recuperare-reciclare a deseurilor se confrunta, inevitabil, cu probleme privind relatiile bilaterale si cu modul de organizare al intregii retele (a structurii totale de reciclare). Retele de reciclare sunt sisteme de conexiuni intre companii industriale care furnizeaza sau utilizeaza deseuri industriale pe principiul continuitatii procesarii acestora. O premiza pentru activitatea continua, pe termen lung, a companiilor industriale o constituie cooperarea in domeniul reciclarii deseurilor, pe criterii care definesc acest proces ca fiind o activitate realizabila, economic si rezonabila, ecologic. Aceste doua caracteristici sunt interdependente, in sensul ca optiunile de reciclare care necesita mult efort (de exemplu, consum mare de energie la tratarea sau transportul pe distante mari a deseurilor) nu sunt avantajoase nici economic, nici ecologic. Structurile si retelele de reciclare sunt analizate prin studii de caz, care descriu diversele simbioze industriale bazate pe conexiunile intre marii producatori de deseuri si utilizatorii importanti. Caracteristicile generale ale retelelor de reciclare sunt:

-diversitatea data de numarul de organizatii participante, cu programe diferite de
dezvoltare si de productie;

- centralizarea concretizata prin adoptarea de catre un agent economic, a functiilor de
coordonare;

Lipsa informatiilor despre optiunile potentiale de reciclare si despre tehnologiile de reciclare, este una din ratiunile importante ale faptului ca organizatii integrate in retea, inca nu valorifica si continua sa depoziteze reziduurile care sunt reciclabile din punct de vedere economic si ecologic.

Companiile specializate in domeniul reciclarii pot imbunatati situatia pe plan informational. Agentiile de reciclare se pot constitui sub forma de structuri informationale si de coordonare, in vederea reducerii deficitului de informatii al agentilor economici integrati in retea. De asemenea, in cadrul structurilor de reciclare se intrevede dezvoltarea firmelor specializate in tratarea deseurilor, ca o consecinta a cresterii complexitatii procesarii, in corelatie cu tendintele de extindere a valorificarii deseurilor industriale.

Din acest sistem reiese importanta decisiva a parametrilor economici pentru dezvoltarea conexiunilor bilaterale. in structura de reciclare (din fig. 1.3) lipseste suprastructura informationala, la nivel regional. Structura de reciclare este institutionalizata prin protocoale de colaborare intre Universitatea din Graz, Ministerul Mediului, Camera de Comert.

In baza studiului de caz prezentat, se poate deduce, prin particularizare, ca procesul tehnologic de obtinere a cimentului Portland este important in valorificarea deseurilor industriale combustibile si necombustibile si poate fi denumit coproces de fabricare a cimentului si valorificare (distrugere) unor deseuri industriale.

Premisele sunt generoase, fiind concretizate de compatibilitatea compozitiei materiilor prime, respectiv a clincherului cu cea a reziduurilor; de procesul termic distructiv pentru substantele poluante, fara implicatii ecologice datorate emisiilor gazoase. Deseurile cu continut de oxid de calciu, de la fabricarea acetilenei, a hartiei pot substitui calcarul, iar reziduurile silicioase (sisturi), aluminoase (bauxitice) si cele cu continut de fier (cenusa de pirita), pot substitui partial argila, in conditiile unei compozitii modulare impuse clincherului. Cenusa rezultata la arderea combustibililor de substitutie reprezinta, de asemenea, o materie prima, pentru ca este inglobata, fizic si chimic, in clincher. De aceea, se poate aprecia ca deseurile combustibile sunt materii prime si, simultan, combustibili de substitutie.

Referitor la materialele de adaos in clincher, se cunoaste rolul zgurii granulate de furnal - cu proprietati hidraulice latente, al cenusilor volante si altor subproduse industriale, cu continut de silice activa, asupra proprietatilor cimentului. Ghipsul (pentru reglarea timpului de priza) poate fi inlocuit cu desulfoghipsul, rezultat din instalatiile de desulfurare cu calcar a carbunilor. Deseurile industriale se introduc in sistemul de procesare al cimentului in acele zone ale fluxului tehnologic care asigura o valorificare la eficienta maxima (corelata cu competitivitatea cimentului) si poluarea minima. Materialele secundare substituente ale clincherului, cum sunt zgurile, se introduc in moara de clincher, iar sisturile carbonifere cu rol de materie prima si combustibil se introduc in cuptor sau calcinator, in functie de caracteristicile fizico-chimice (compozitie oxidica si putere calorica). Deseurile combustibile netoxice sunt introduse in arzatorul secundar, la precalcinare, iar deseurile toxice sunt introduse in arzatorul principal al cuptorului, unde temperatura calorica a gazelor de ardere atinge 2000°C, suficienta pentru disocierea totala a substantelor organice toxice.

In contextul celor prezentate, se deduce rolul important al industriei cimentului in valorificarea si distrugerea deseurilor industriale toxice. Acest model, ca optiune este parte integranta a unui viitor ecosistem industrial (analog ecosistemelor biologice) prin care se incearca limitarea perturbarii ciclului materiei prin reducerea la minimum a deseurilor in mediul ambiant.

Evolutia constanta a normelor legislative catre grade ridicate de severitate, determina industria si colectivitatile publice, sa puna in aplicare strategii noi de gestionare pe termen lung. ca actiuni de compromis intre factorii economici, tehnici si ecologici. Pe termen lung evolutia normelor rezulta din conjugarea efectelor datorate 'rutelor de retroactiune pozitive'.

Aceste rute reprezinta o relatie cauza-efect, care determina o schimbari de tipul, 'mai mult conduce la mai mult', ca ruta de retroactiune pozitiva sau 'mai mult conduce la mai putin', ca ruta de retroactiune negativa.

Un aspect interesant, recent ca aparitie, care capata proportii de fenomen si franeaza aceasta schimbare continua (fara sa o opreasca) este ceea ce se numeste sindromul NIMBY (never in my back yard - nimic in spatele curtii mele) care explica ambiguitatea, de fapt, a eului uman. Cand se fac investitii directe la o societate economica sau comunitate, apar reticente; se aproba, de principiu, utilitatea unei instalatii de tratare a deseurilor, dar se accepta greu, in vecinatate un centru de stocare/tratare/valorificare sau o activitate industriala care aplica tehnologii de valorificare/distrugere a deseurilor toxice.

Un sistem de valorificare a deseurilor si subproduselor industriale cu un singur tip de utilizator, este nesigur si fragil, pentru ca este supus fluctuatiilor de productie, si ale cererii si ofertei pe piata de materialelor si lucrarilor de constructii realizate si cu materii prime secundare. Un exemplu il poate constituie reciclarea sticlei, un material care se produce prin tehnologii mari consumatoare de energie si poluatoare.

In Elvetia, criza petrolului din 1973 a determinat fabricile de sticla sa valorifice masiv deseurile de sticla la fabricarea sticlei de ambalaj. Datorita reducerii consumului de combustibil la topire, fabricile de sticla si-au putut permite sa plateasca un pret bun pe deseurile de sticla. Sistemul a incurajat enorm furnizorii, dar dupa numai 6 ani, procesul a trebuit sa fie temporizat din doua cauze majore: micsorarea cererii de butelii de sticla si necesitatea tehnologica de mentinere a procentului de reciclare, sub 100%. in continuare, intreprinderea propunea furnizorilor sa livreze deseuri de sticla separate pe culori, bruna, alba, verde (la preturi diferentiate). Dar si acest demers este stopat dupa circa 10 ani pentru ca a crescut enorm pretul energiei, iar productia s-a adaptat acestuia. Furnizorii de deseuri de sticla incearca sa diversifice domeniile de recuperare, deci cauta alte debusee (filiere de recuperare). O asemenea filiera este reprezentata de concasarea grosiera a sticlei (de orice tip si culoare) pentru obtinerea de agregat de rambleiere, iar alta filiera consta in exportul sticlei ca deseu.Acest exemplu poate constitui una din premizele de generalizare a modului de transformare/reciclare a materiei, ca proces cu o evolutie continua, pentru ca o economie de piata fara deseuri este, inca, un ideal al dezvoltarii.



4          Autoritatile competente si responsabile pentru manipularea deseurilor

Atat Municipalitatea cat si autoritatile de sector sunt responsabile pentru managementil deseurilor municipale. In 2002 Decizia Consiliului Municipalitatii a investit responsabilitatea implementarii managementului deseurilor catre autoritatile din sectoare. In mod evident Decizia Consiliului va implica inca o data in plus Municipalitatea . La nivel de municipiu Directia care se ocupa de Salubritate ar trebui sa aiba un rol de coordonare prin care sa vada in ansamblu imaginea asupra managementului deseurilor municipale, prin care se va infiinta o strategie de dezvoltare in ceea ce priveste colectarea gunoiului.

Mai mult, aceasta directie evalueaza posibilitatile de indepartare si recuperare a deseurilor in vederea obtinerii de materiale si energie, luand masurile necesare ce trebuie implementate pe teren, in ceea ce priveste colectarea, selectarea, transportul sau neutralizarea deseurilor.

 Noua decizie a Consiliului va prevede si faptul ca Primarul Bucurestiului va putea autoriza persoanele competente in cadrul servicilor de mediu din cele 6 sectoare, care vor avea acces pe terenurile si ariile acoperite apartinand persoanelor fizice sau juridice, precum si a institutiilor publice pentru a verifica daca sunt in conformitate cu normele in vigoare.

Alte probleme legate de mediu se vor afla in responsabilitatea Departamentului de Protectie a Mediului (din cadrul Ministerului de Mediu), precum si a educatiei eco-civice.

Aceasta unitate va juca un rol important in integrarea viitorului sistem de management al deseurilor ce va fi implementat in Bucuresti. 

 Agentia Regionala a Protectiei Mediului se ocupa de elaborarea unei caracterizari privitoare la starea mediului din fiecare regiune in parte, in fiecare an. Tot prin aceasta se va elabora un Plan Regional de Management al Deseurilor.   

 Decizia Consiliului Municipal asupra planurilor de management al deseurilor

 In primavara anului 2005 Directia bucuresteana care se ocupa de salubritate su iluminatul stradal a pregatit doua decizii ale Consiliului in ceea ce priveste managementul desurilor in Bucuresti.

Cele doua proiecte contineau aceleasi previziuni in marea lor parte. Insa una din ele continea mai multe previziuni. In primavara lui 2005 aceste dragturi au fost supuse pentru discutii preliminary dar si aprobate dcatre Consiliul Municipal.

 Acesta decizie de apropare a acestor proiecte a vizat colectarea si colectarea separata a deseurilor, transportul si neutralizarea acestuia, precum si curatenia stradala, servicii activate pentru perioada de iarna (indepartarea zapezii, imprastierea de material anti-derapant) si servicii de dezinsectie (impotriva insectelor si a dezinfectarii).

De fapt, decizia Consiliului are o paleta larga de norme ce sunt aplicate, dar au fost deja mentionate de legislatia la nivel national.

Cu toate acestea, legislatia de la nivel national, desi definea responsabilitatile autoritatilor locale, nu facea o distinctie clara intre autoritatile de la nivelul sectoarelor si cele de la nivelul municipiului.

Prin aceasta decizie s-au definitivat in mod clar competentele dintre autoritatile locale si cele de la nivelul municipiului.

Furnizorii de servicii

La mijlocul anilor a€™90 a fost infiintat un nou parteneriat privat-public care purta denumirea de RASUB a€“ Regia Autonoma de Salubritate Urbana Bucuresti; scopul acestui parteneriat era colectarea gunoiului din intreg orasul, iar ADP-ul ar fi avut in administrare curatenia strazilor.

In 1997 RASUB a schimbat numele in REBU. Din 1999 PMB decide sa invite ofertanti pentru fiecare sector in ceea ce priveste curatenia stradala (contractele au fost reinnoite in 2004 de catre autoritatile competente ale fiecarui sector ). In acelasi timp, cele 4 companii private desemnate (inclusiv REBU, care la randul lui a fost privatizat) au primit autorizatia si responsabilitatea de a colecta gunoiul din gospodarii in sectorul in care deja faceau curatenie pe strada, intrucat devenise evident faptul ca REBU nu putea sa administreze singura colectarea deseurilor, atat de la unitatile economice (profit sau nonprofit) cat si de la populatie.

REBU a pastrat numai responsabila de curatenia strazilor in sectorul 5, cat si a unor strazi mai mici, parcuri si zone verzi din alte sectoare.

Intrucat orice societate are posibilitatea sa intre pe piata pe langa acesti mari furnizori de servicii, si alte companii au obtinut autorizatie pentru colectarea gunoiului atat din gospodarii cat si din unitatile economice.

In 2001 societatea Masoti a obtinut autorizatia de colectare si de transport al deseurilor din sectorul 4, pe langa REBU a€“ firma deja existenta. O alta companie a€“ RWE colecteaza deseurile menajere din sectoarele 1 si 6, cat si cele ale agentilor economici la nivelui tuturor celor 6 sectoare; ROSAL Ecologic and Recycling System colecteaza deseuri in sectorul 2 si in sectorul 4.

Sector

Denumire companie

Adresa

Sector 1, 4 si 5 (colectare)

REBU SA

Str. T. Vladimirescu 35, sector 5

Sector 2

SUPERCOM

Str. Gherghitei 27, sector 2

Sector 3

ROSAL SERVIS

Dudesti-Pantelimon 4-6, sector 3

Sector 6

URBAN

Bd. Timisoara 12-14

Sector 6 (curatenie stradala si zone verzi)

ADP

Piata Cotroceni, sector 5

 Mai exista si alti furnizori de servicii care se ocupa cu colectarea gunoiului de la agentii economici, dar de mai mica anvergura.

  Conform Deciziei Consiliului, municipalitatea va mai convoca cereri de oferte pentru colectarea de deseuri. Intrunirile dintre furnizorii de servicii vor fi confirmate de o Decizie a Consiliului General.

La randul lor, furnizorii de servicii stabilesc contacte cu locuitorii sau prin intermediul administratorului cladirilor sau a asociatiilor de propietari. Contractele se vor baza pe contractul cadru (inclusive clauzele legate de plati) emis de Directia responsabila cu curatenia orasului.

  Pana in momentul de fata furnizorii de servicii decide independent rutele de adunare a gunoiului si frecventa colectarii acestuia (o data sau de 2 ori pe saptamana), in functie particularitatile zonei de interes. De la agentii economici si institutiile publice acestia colecteaza deseurile la cerere sau conform contractului dintre parti.

De asemenea deseurile voluminoase (cum ar fi mobile veche) atat din gospodarii cat si de la agentii economici, precum si cele din constructii sau demolari se colecteaza la cerere. Conform noii decizii asupra deseurilor municipale, deseurile sunt colectate zilnic din zonele centrale, spitale, gradinite si cel putin o data la 2 zile in celelalte zone in perioada 1 Aprilie - 1 Octombrie, si cel putin o data la 3 zile in sezonul rece (1Octombrie-1 Februarie).

  Furnizorii pun la punct programe privitoare la serviciile pe care le pot presta acestia vizavi de gospodarii. Acest program include adresele tuturor asociatiilor si cladirilor ce recurg la serviciile lor, modul si frecventa colectarii, precum si tipul vehiculelor ce vor fi utilizate in procesul colectarii gunoiului.

Pe langa aceasta, programul mai include si punerea la punct a unui serviciilor legate de curatenia stradala si serviciile de deszapezire.

Programele vor fi aprobate de catre autoritatile sectoriale si atestate de Municipalitate.

  Cantitatile de gunoi mixt si deseuri colectate separate va fi lunar raportata la autoritatile din sectoare si la conducerea Directiei de Curatenie a orasului si de Iluminat Stradal.





{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat