Definirea si caracteristicile actelor de comert

Definirea si caracteristicile actelor de comert

Pornindu-se de la caracterul eterogen al faptelor de comert cuprinse in cadrul disp.art.3 C.com.roman ar rezulta ca exista dificultati in definirea acestora, sens in care doctrina juridica comerciala a fost nevoita sa apeleze la o serie de criterii sau teorii.

Au fost propuse diferite criterii(teorii) pentru definirea si caracterizarea faptei de comert, in ge­neral, si a actului de comert, in particular.

Potrivit unei opinii, actul de comert este un act de speculatie, care se face in scopul realizarii de beneficii (profit), speculandu-se asupra transformarii ori schim­bului de produse (de exemplu, cumpararea de marfuri la un anumit pret si revan-zarea lor la un pret mai mare). Criteriul speculatiei corespunde realitatii, pentru ca comerciantul nu actioneaza dezinteresat, ci tocmai pentru a obtine beneficii. Si apoi, pentru consumatori, comerciantul presteaza un serviciu, cautand si punandu-i la dis­pozitie, in conditii de facilitate, produsele de care acestia au nevoie. Si, acest servi­ciu trebuie remunerat (teoria speculatiei).

S-au formulat si critici, in sensul ca acest criteriu ar fi prea larg (existand ope­ratiuni speculative care sunt civile, cum este, de exemplu, o activitate mestesuga­reasca sau una agricola), dar, in acelasi timp, si prea ingust (intrucat exista operati­uni comerciale care nu sunt speculative, cum este, de exemplu, vanzarea in pierdere pentru atragerea clientelei, pentru reclama sau pur si simplu pentru evitarea unei pierderi mai mari). Apoi, criteriul ar fi si dificil de aplicat deoarece are in vedere "intentia de a realiza beneficii' nu si realizarea lor efectiva. Fiind un mobil psiholo­gic, scopul actului (obtinerea profitului) poate fi apreciat abia dupa efectuarea acti­vitatii comerciantului.

Intr-o alta opinie, actul de comert este un act de circulatie, mai exact un act de interpunere intre producator si consumator (teoria circulatiei). Deci, acest criteriu ar avea in vedere nu scopul actului ci obiectul lui, retinandu-se in sfera dreptului comercial numai actele de intermediere, situate intre productie si consumatie (excluzandu-se, asadar, actele de productie si cele de consumatie. Ceea ce inseam­na ca actele de vanzare a marfii incheiate de vanzatorul cu amanuntul cu anumiti consumatori nu sunt acte de comert, in schimb, vor fi acte de comert, actele de van­zare incheiate de angrosist cu vanzatorul cu amanuntul, deoarece sunt acte de inter­punere in circulatia marfurilor).

Si acest criteriu prezinta inconveniente, fiind si el inexact, deoarece exista acte comerciale care sunt straine circulatiei bunurilor (de exemplu, actele agentiilor si oficiilor de afaceri). Criteriul este discutabil si sub alt aspect si anume acela ca activitatea de transformare a unor bunuri (activitatea industriala) care, si ea, este re­cunoscuta ca activitate comerciala este altceva decat o activitate de intermediere (nu s-ar putea afirma ca industriasul cumpara in vederea revanzarii, atunci cand se aprovizioneaza cu materiale si vinde produsele finite). Industriasul este in principiu un creator de bunuri (produse) si numai cu titlu accesoriu el este un intermediar.

In sfarsit, intr-o alta opinie, actul de comert ar fi actul indeplinit printr-o intre­prindere (in sensul dreptului comercial, nu cel uzual). Acest criteriu priveste, asadar, o activitate metodic organizata, nu un act juridic izolat (teoria intreprinderii).

Si acest criteriu a fost supus criticii, aratandu-se ca sunt anumite acte de co­mert care se realizeaza fara a exista o organizare, iar, pe de alta parte, pe langa intre­prinderile comerciale exista si intreprinderi cu caracter civil (o exploatare agricola sau o intreprindere mestesugareasca). Criteriul a fost apreciat ca fiind si insuficient de precis, deoarece nu se stabileste care este gradul de organizare a activitatii care asigura caracterul comercial al intreprinderii.

Intrucat nici unul dintre criteriile propuse nu s-a dovedit a fi indestulator pen­tru caracterizarea exacta a actului de comert, in practica judiciara nu s-a adoptat un criteriu unic ci s-a dat preferinta ideilor de profit si circulatie, pentru a se determina comercialitatea actelor juridice.

In concluzie, actul de comert poate fi definit ca fiind actul prin care se realizeaza in mod organizat o interpunere in circulatia bunurilor, serviciilor si valorilor, efectuata cu inten­tia de a obtine beneficii (profit).