Definirea obiectivelor, efectelor si rezultatelor concrete ale politicilor publice

Definirea obiectivelor, efectelor si rezultatelor concrete ale politicilor publice

Doua abordari diferite pentru formularea obiectivelor

Exista doua abordari generale din punct de vedere al definirii obiectivelor in materie de planificare de politici - o abordare bazata pe rezultate si o abordare bazata pe probleme. Se considera ca abordarea bazata pe rezultate are o mai mare valoare strategica, in vreme ce abordarea bazata pe probleme - este considerata a fi mai practica si mai limitata. In ceea ce priveste abordarea bazata pe rezultate obiectivele sunt stabilite pe baza unor scopuri strategice ale organizatiei sau ale politicii la nivel inalt. Procesul general de analiza a politicilor ar putea incepe de la definirea scopurilor generale. Totusi, abordarea adoptata in practica cel mai des consta in a incepe procesul de analiza a politicilor cu definirea problemelor - aceasta este logica in baza careia este prezentat in mod deosebit procesul de politici in acest manual.

Aceasta abordare cu un nivel strategic ridicat (e vorba de abordarea bazata pe rezultate) presupune un proces de gandire pentru a stabili niste scopuri pentru un domeniu abstract, cu un grad de libertate nedeterminat - ceea ce implica posibilitatea de a avea in vedere schimbari cat se poate de radicale. Evident, nu este cazul. Politicile publice guvernamentale sunt concepute intr-un cadru diferit, iar competentele si functiile institutiile sunt clar definite, in vreme ce administratia publica functioneaza prin mentinerea si continuitatea directiilor de politici. Din acest motiv, in practica, sarcinile formularii politicii publice sunt de cele mai multe ori legate de solutiile la problemele adresate de politicile publice deja existente, analizand doar corectiile si imbunatatirile necesare, fara a modifica scopurile generale de nivel superior. Din acest motiv, abordarea axata pe probleme are un caracter practic mai pregnant.

In general, abordarile sunt selectionate in functie de problema pe care o abordeaza respectiva politica. Pentru a explica modul in care se face selectia abordarilor, trebuie sa aducem din nou in discutie dimensiunea politicii. In general, in cazul politicilor de mari dimensiuni care afecteaza dezvoltarea unui intreg sector, se opteaza pentru abordarea pe axata pe scopuri. Acest lucru nu inseamna ca in cazul politicilor de mari dimensiuni trebuie eliminata analiza problemei. Insa procesul cunoaste mai multe faze - incepand cu viziunea, stabilirea scopurilor cu caracter general, asa ca revenim la scopuri.

In cazul unor politici mai limitate, este mai practic sa se opteze pentru abordarea bazata pe probleme pentru stabilirea obiectivelor. Aceasta abordare este prezentata si in acest manual pentru a demonstra care sunt etapele logice pentru solutionarea problemelor si stabilirea alternativelor, acestea fiind niste instrumente practice in materie de planificare a politicilor. In cadrul unei astfel de abordari, sarcina de stabilire a obiectivelor urmeaza in mod logic etapei in care are loc definirea problemei si analiza acesteia.

De multe ori, analizarea obiectivelor se transforma in analizarea problemelor. In cazurile simple, stabilirea obiectivelor se face sub forma unor probleme pentru care s-au gasit solutii pozitive. De exemplu, daca luam cazul diagramei os de peste folosita in exemplul referitor la inmatricularea auto, din imaginea figura 9, aceasta poate fi transformata intr-o diagrama simpla de obiective (figura 10 prezentata mai jos). Ulterior, toate afirmatiile si solutiile trebuie sa fie testate prin analizarea datelor si prin utilizarea altor metode de analiza.

Figura 10. Diagrama os de peste pentru prezentarea obiectivelor

Pentru desemnarea scopurilor, obiectivelor, tintelor, finalitatilor, obiectivelor sau obiectivelor specifice ale politicii publice se pot folosi termeni diferiti. Exista multe definitii, acestea se suprapun si nu sunt intotdeauna clare. Obiectivele pot fi clasificate in functie de nivel, anvergura si timp.

Clasificarea in functie de nivel va permite stabilirea unei ierarhii a obiectivelor pe baza unor criterii simple: Obiectiv de rangul intai, Obiectiv de rangul doi, Obiectiv de rangul trei, etc. O alta abordare consta in clasificarea acestora in functie de durata lor in timp: obiective pe termen lung, pe termen mediu, pe termen scurt.

Nevoia de a dezvolta structura ierarhica a scopurilor si a obiectivelor depinde si ea de anvergura si dimensiunile politicii publice. In cazul in care politica este conceputa pentru a solutiona o problema concreta, nu va exista o ierarhie structurata a obiectivelor. In cazurile politicilor cu o valoare strategica si anvergura mai mari, obiectivele politicii pot fi prezentate folosind ierarhia obiectivelor[1] - clasificarea in functie de anvergura obiectivelor:

Obiectivele generale reprezinta o serie de enunturi cu privire la o situatie preferata, pe care guvernul le stabileste prin imbunatatirea politicilor realizate. Scopul este acela de imbunatati partial situatia sau de solutiona complet problema.

Obiectivele specifice sunt enunturi cu privire la situatia preferata, in functie de structura problemelor pe care le abordeaza politica. Obiectivele specifice sunt definite pentru directiile de activitate in cadrul unor strategii si politici de mari dimensiuni.

Obiectivele operationale sunt niste afirmatii definite la nivelul de actiune al politicii. O anumita masura poate fi formata din mai multe activitati care duc la atingerea unuia si aceluiasi obiectiv operational.

Pentru a putea planifica implementarea, monitorizarea si evaluarea este nevoie de o abordare structurata a definitiilor date obiectivelor. Monitorizarea procesului de implementare a politicilor necesita anumite instrumente de masurare care permit evaluarea succesului unei politici publice, precum si masura in care aceasta permite atingerea obiectivelor stabilite. Din acest motiv, principalul instrument de monitorizare si evaluare este masurarea performantelor.

Inainte de a folosi masurarea performantelor, trebuie obiectul masurarii. Din acest motiv este absolut esential sa se poata defini rezultatele politicii ("outcomes") si rezultatele actiunilor politicii ("outputs"), precum si indicatorii de performanta pentru fiecare nivel de rezultate. Rezultatele politicii publice si rezultatele actiunilor politicii au legatura cu obiectivele (vezi figura 11).

Figura 11. Exemplu de structurare a obiectivelor

Obiectivele trebuie stabilite anticipand posibilitatea ca fondurile sa fie insuficiente si insotite de o proiectie preliminara a activitatilor pentru atingerea obiectivelor. Rezultatele politicilor si ale actiunilor pot fi definite cu precizie abia la finalul procesului de planificare a politicilor in momentul in care este conceputa faza de implementare. Totusi, primul pas de analizare a rezultatelor este definirea obiectivelor si directiilor de activitate. Urmatorul pas este definirea rezultatelor pentru fiecare obiectiv, care formeaza ulterior baza de evaluare a succesului implementarii politicii publice (evaluarea ex-post). Rezultatele trebuie sa fie definite intr-o forma masurabila, iar indicatorii de performanta masurati arata evolutia implementarii politicii in timp.

Masurarea performantelor poate fi definita ca un sistem de evaluare a furnizarii unui serviciu pe baza unui set de standarde clare referitoare la cost si calitate. Scopul este acela de a identifica valoarea maxima a serviciului sau a produsului furnizat. Acest lucru se poate realiza numai daca structura rezultatelor si posibilitatile de definire sunt clar stabilite. La baza masurarii performantelor se afla planificarea obiectivelor politicii publice, rezultatele impactului macro, rezultatele politicii, rezultatele actiunilor politicii si indicatorii de performanta. Acest sistem este ilustrat de urmatoarea diagrama:

Figura 12. Model de planificare

Rezultatele actiunilor politicii publice ("outputs" in lb. engleza) sunt produsele finale (sub forma de bunuri si servicii) ale ministerelor si agentiilor, realizate prin utilizarea resurselor (resurse umane, echipamente, etc.) si oferite clientilor externi - companii, organizatii publice si populatie, precum si guvernului, altor ministere si institutii publice. Rezultatele actiunilor si masurilor luate depind de rezultatele diferitelor ministere sau agentii; in practica, acestia nu sunt influentati de factorii externi ai ministerelor sau agentiilor.

Rezultatele actiunilor trebuie evaluate periodic dupa incheierea anumitor activitati. Pentru ca o astfel de evaluare sa fie posibila, este necesar sa fie definit un indicator corespunzator (masura performantei), care sa prezinte o valoare numerica care sa cuantifice castigurile prin comparatie cu resursele alocate. Indicatorii sunt instrumente de analiza elementare utilizate pentru analizarea unei anumite politici publice sau pentru a compara activitati similare de la nivelul diferitelor agentii.

De exemplu, in sectorul public sunt posibile urmatoarele categorii de indicatori:

Aceste categorii de indicatori trebuie exprimate printr-o valoare numerica (cifre) in timpul procesului de masurare. De exemplu, numarul orelor de lucru prestate de agentii de circulatie, numarul studentilor participanti la un curs,  numarul pacientilor ingrijiti, etc.

Rezultatele politicilor ("outcomes" in lb. engleza) sunt schimbarile care au loc la nivelul societatii (in domeniul politicilor publice, economic, social, cultural, al protectiei mediului, etc.) care deriva direct din una sau mai multe rezultate ale masurilor luate si sunt influentate de factori externi.

Spre deosebire de rezultatele actiunilor, ministerele si agentiile nu pot avea decat o influenta partiala asupra rezultatelor politicilor. Rezultatele politicilor pot fi evaluate pentru o anumita perioada de timp. Exista doua tipuri de rezultate ale politicilor: rezultatele politicilor pe termen mediu si rezultatele politicilor pe termen lung. De exemplu, rezultatele politicilor pe termen lung sunt descrise prin utilizarea unor indicatori cum ar fi nivelul somajului si cresterea economica. In cazul folosirii altor tehnici, rezultatele politicilor mai sunt numite si impact sau efecte.

In sectorul public impactul macroeconomic poate fi masurat prin cresteri sau descresteri   ale:

In sectorul public rezultatele actiunilor politicii publice sunt masurate prin cresteri sau descresteri ale:

Masurarea rezultatelor politicilor si actiunilor

Una dintre principalele distinctii care se fac la nivelul managementului rezultatelor il reprezinta eficienta externa (eficacitate) si eficienta interna (cost - eficacitate) (vezi figura 13).

Eficacitatea se refera la impactul pe care o institutie publica il produce asupra societatii precum si la consecintele activitatilor acestei institutii. Pe de alta parte, cost-eficienta se refera si la aspecte cum ar fi modul in care o institutie reuseste sa isi indeplineasca obligatiile si sarcinile. Pe baza acestei distinctii, conceptele de baza folosite pentru stabilirea obiectivelor, coordonarea si gestionarea politicilor publice, precum si pentru evaluarea si monitorizarea institutiilor sunt:

• Eficienta la nivelul ansamblului societatii
• Eficienta operationala:
• Rezultatele actiunilor politicii publice
• Calitatea si
• Managementul resurselor umane

Figura 13. Cadrul de management al performantei

Eficacitatea descrie modul in care institutiile au reusit sa isi atinga obiectivele prin descrierea principalelor provocari ale societatii si a nevoilor populatiei. Cu alte cuvinte, este vorba despre eficacitatea relatiilor dintre rezultatele politicilor publice (outcomes), rezultatele si obiectivele politicilor si nevoile populatiei (vezi figura 13). Aceasta este masura esentiala a succesului oricarui guvern.

Eficacitatea descrie efectele politicilor publice, ale actiunilor si programelor care privesc diferite aspecte ale vietii sociale, precum nivelul veniturilor, al ocuparii fortei de munca, sigurantei sociale, sanatatii populatiei, nivelul educational, competentele fortei de munca, inovatii, antreprenoriat etc.

Masurile obisnuite folosite la evaluarea rezultatelor sunt nivelul de ocupare a fortei de munca si rata somajului in cadrul grupului tinta, anii petrecuti in sistemul educational, competentele studentilor, numarul accidentelor de circulatie, etc. Atunci cand se incearca  analiza relatiei dintre rezultatele politicii publice si rezultatele actiunilor acestei politici, sunt folosite de obicei metodele de tip cost-beneficiu si cost-eficacitate.

Alte concepte vizeaza activitatile propriu-zise, procesele si rezultatele operatiunilor publice.

Productivitatea descrie relatia dintre rezultatele actiunilor politici publice si inputul (forta de munca, capitalul si materialele) folosit pentru obtinerea rezultatelor actiunilor politicii. De cele mai multe ori productivitatea este folosita pentru a determina de ce forta de munca este nevoie pentru a genera un anumit nivel de rezultate ale actiunilor politicii. O masura clara a productivitatii muncii o reprezinta numarul de produse realizate de un lucrator. Daca numarul produselor creste, iar numarul lucratorilor ramane acelasi, avem de-a face cu o crestere a productivitatii. Pe de alta parte, daca nivelul de productie actual poate fi realizat cu o forta de munca mai mica, avem de-a face din ou cu o crestere a productivitatii.

Productivitatea este in esenta masura reala a procesului si nu tine cont de modificarile care intervin, cum ar fi costurile deferitelor mijloace de productie. Pe de alta parte, cost-eficacitatea masoara relatia dintre rezultate si costurile mijloacelor de productie. De exemplu, daca pretul fortei de munca creste brusc, aceasta modificare nu se reflecta in productivitatea muncii. Din acest motiv, trebuie calculat spre exemplu si costul unitar al muncii pentru fiecare produs (costul unitar cu munca pe produs realizat). Masurile de cost-eficacitate pot fi folosite de exemplu pentru a determina structura eficienta a mijloacelor de productie.

Colectarea si analiza datelor

Clasificarea datelor

Fiabilitatea datelor este un aspect important in vederea asigurarii calitatii analizei de impact a politicii publice. Deseori, in etapa de definire a problemei sau de identificare a alternativelor, cei care formuleaza politicile publice au nevoie de informatii suplimentare pentru a analiza cauzalitatea evenimentelor. Daca informatiile sunt insuficiente, solutia propusa pentru problema se poate dovedi a fi gresita.

Chiar si mai tarziu, in perioada de evaluare a alternativelor, se pot colecta date suplimentare daca se stabileste ca lipsesc date referitoare la un aspect specific. De multe ori, ministerele colaboreaza cu cercetatori si comanda studii de cercetare. Unul dintre rolurile studiilor de cercetare in analiza politicii publice este acela de a colecta date, de preferinta cantitative, privind procesele sociale si economice din cadrul societatii. Orice studiu de cercetare, daca este conceput si derulat corect, duce la imbunatatirea calitatii generale a analizei politicii publice si a procesului de luare a deciziilor deoarece reprezinta o explorare obiectiva a faptelor referitoare la un anumit subiect sau domeniu de politica publica.

Date primare si secundare

In general, datele se pot imparti in date primare si date secundare.

Datele primare sunt datele colectate de cercetator special pentru proiectul de cercetare.

Datele secundare sunt datele care existau inainte de inceperea studiului.

Datele primare pot fi colectate prin realizarea de sondaje in gospodariile si/sau in industriile si institutiile selectate.

Sursele datelor secundare sunt:

Rapoarte tehnice si financiare ale institutiilor internationale (Banca Mondiala, UNDP etc.),

Sisteme comparative de indicatori ale organizatiilor internationale (OECD, Banca Mondiala),

Date EUROSTAT;

Rapoarte anuale ale ministerelor si principalelor institutii de administratie publica si autoritati locale privind implementarea programelor de buget de stat,

Rapoarte ale Trezoreriei privind implementarea bugetului de stat,

Date interne si rapoarte interne ale ministerelor, planuri strategice ale ministerelor si agentiilor, planuri de dezvoltare regionala,

Rapoarte socio-economice si statistice, date demografice;

Rapoarte si publicatii privind studiile realizate de organizatii neguvernamentale;

Publicatii in domeniul cercetarii, lucrari stiintifice din universitati;

Informatii de la clienti

Informatii comparative ale ministerelor privind diferite servicii cu plata furnizate altor organisme si agentii,

Rapoarte ale consultantilor, rapoarte si studii operationale,

Informatii privind preturile pietei, obtinute din reclamele comerciale sau din analize de pret ale furnizorilor,

Oferte in cadrul licitatiilor din domeniul privat,

Studii ale pietei muncii.

Cele doua principii de baza ale procesului de colectare a datelor sunt:

identificarea anumitor nevoi, a obiectului si dimensiunii, precum si a motivului pentru care este necesara colectarea datelor;

evaluarea disponibilitatii datelor respective, a calitatii si costului lor.

Pe durata formularii noilor politici publice sau a propunerilor legislative, cei care formuleaza politicile publice pot colecta si analiza date ei insisi, evitand astfel folosirea unor metode statistice complicate. Intotdeauna trebuie sa se deruleze o examinare a datelor secundare, in timp ce colectarea datelor primare este necesara numai atunci cand datele secundare sunt fie insuficiente, fie nefiabile.

Date cantitative si calitative

Sursele de date primare si secundare pot contine date calitative si date cantitative. Pentru identificarea problemei si evaluarea alternativelor sunt utile atat datele calitative, cat si datele cantitative. Acestea pot fi combinate si analizate cu ajutorul metodelor corespunzatoare pentru formatul specific al datelor, astfel incat sa se poata interpreta realizarile dorite.

Datele calitative reprezinta informatii care nu pot fi prezentate sub forma numerica si care se bazeaza pe evaluari competente subiective (de exemplu, evaluarea obtinuta prin metode folosite de experti). Datele calitative obtinute prin metode de analiza calitativa (de exemplu, interviuri detaliate si focus grupuri) ofera informatii detaliate privind tipul comportamentului social si organizational, analizand atat procesele care le genereaza, cat si motivele pentru care apar.

Datele cantitative sunt informatiile care pot fi prezentate sub forma numerica si pot fi masurate in mod continuu sau conform unei anumite clasificari (de exemplu, date din sondaje, calcule efectuate cu ajutorul metodelor statistice). Datele cantitative difera de cele calitative prin urmatoarele:

• De regula, datele sunt colectate cu ajutorul unor instrumente de cercetare mai structurate;
• Rezultatele furnizeaza mai putine detalii privind comportamentele, atitudinile si motivatiile;
• Rezultatele se bazeaza pe esantioane mai mari ca dimensiune, reprezentand principalele grupuri structurale ale populatiei;
• De regula, studiile de cercetare pot fi repetate sau reluate, asigurand astfel un grad ridicat de fiabilitate;
• Analiza rezultatelor se bazeaza pe date masurabile;
• Rezultatele reflecta valorile medii si tendintele generale.

Tehnica sondajului este metoda cantitativa de cercetare cel mai des intalnita. Presupune colectarea de date primare privind subiectii, de regula prin selectarea unui esantion reprezentativ pentru populatie si prin folosirea unui chestionar. Sondajele pot fi folosite pentru colectarea diferitelor tipuri de informatii referitoare la atitudini, motivatie, valori si comportament. Daca sunt concepute si derulate corespunzator, sondajele pot reprezenta instrumente eficiente si de precizie pentru colectarea informatiilor privind procesele care au loc in societate. Rezultatele sunt disponibile relativ rapid, iar in functie de dimensiunea esantionului si de metodologia aleasa, sunt relativ necostisitoare. Cu toate acestea, sondajele prezinta anumite dezavantaje, care trebuie luate in calcul de catre cercetator atunci cand stabileste tehnica adecvata de colectare a datelor.

Datele calitative permit o mai buna examinare a cauzelor problemei, in timp ce datele cantitative permit o descriere masurabila a situatiei. Cu toate ca se poate realiza un model statistic daca exista date cantitative suficiente si fiabile, interpretarea datelor calitative asigura formularea unor ipoteze mai exacte care permit realizarea unui model statistic cu cea mai mica eroare statistica.

Dupa cum se arata in imagine, modelul statistic formeaza baza pentru previziunile care, in cele din urma, vor folosi ca instrument de identificare a viitoarelor actiuni.

Figura 14. Aplicarea diverselor date in procesul de luare a deciziilor

Rolul statisticii in analiza datelor

Rolul principal al statisticii este acela de a furniza celor care formuleaza politici publice metodele necesare obtinerii si analizei informatiilor. Statistica se foloseste pentru a raspunde intrebarilor legate de planificarea pe termen lung, precum si pentru analiza problemei.

Statistica este o parte a matematicii care se ocupa de colectarea, analiza si formularea concluziilor pe baza datelor preluate din toate domeniile stiintei. Principalele domenii ale statisticii sunt statistica descriptiva si statistica inferentiala. 

Statistica descriptiva foloseste masurarea tendintei centrale (media, mediana si modul) sau masurarea dispersiei (abaterea standard si variatia) pentru a sintetiza sau descrie un set de date. De exemplu, analiza descriptiva a sexului, varstei, rasei, clasei sociale etc.

Statistica inferentiala se foloseste pentru a testa ipotezele. Este diferita de statistica descriptiva care furnizeaza un rezumat al datelor, deoarece statistica inferentiala descrie concluziile, mult mai ample decat datele. Acest lucru inseamna ca, pornind de la un esantion, se fac ipoteze cu privire la populatia din care provine esantionul respectiv. De exemplu, venitul mediu al tuturor familiilor (populatia) dintr-o anumita tara poate fi estimat din cifrele obtinute de la aproximativ 1.000 de familii (esantionul).

Testul t este metoda cel mai des folosita in statistica inferentiala pentru a evalua diferentele dintre medii in cadrul a doua grupuri. De exemplu, testul t poate fi folosit pentru a testa diferenta de punctaj dintre un grup de pacienti carora li s-a administrat un medicament si a unui grup de control care a primit placebo.

Corelarea si regresia folosesc proceduri matematice similare pentru a furniza o masura a relatiei - masura in care doua variabile continue variaza impreuna. Ambele metode permit masurarea relatiei in doua moduri diferite, dar care au puncte comune. Corelarea se foloseste atunci cand ambele variabile sunt variabile aleatorii, iar scopul este acela de a gasi un numar care sa exprime relatia dintre variabile. Nu se face o diferentiere intre variabila dependenta si variabila independenta in analiza pentru corelare. Cauzalitatea nu se ia in considerare. Regresia se foloseste atunci cand una dintre variabile este o variabila fixa, iar scopul este acela de masura relatia dintre doua moduri pentru a estima valori ale variabilei aleatorii pe baza valorilor variabilei fixe. Regresia urmareste stabilirea relatiei de cauzalitate.

Masurarea tendintei centrale

Masurarea tendintei centrale permite descrierea locului in care se situeaza centrul unei distributii de frecventa a rezultatelor obtinute

Unitatea de masura cel mai des folosita pentru tendinta centrala este media. Media este cunoscuta si sub numele de "medie aritmetica". Pentru a calcula media, se aduna toate raspunsurile primite si apoi se impart la numarul total de observatii.

Mediana este valoarea care se situeaza in mijlocul unui interval de valori. Nu este o medie, ci punctul din mijloc. Atat deasupra, cat si sub valoarea mediana se vor afla intotdeauna un numar egal de valori. In cazurile in care exista un set de valori in numar par, se face media aritmetica dintre cele doua valori situate la mijloc. Identificarea medianei se aplica in cazul in care valorile sunt ordinale sau aranjate in ordine crescatoare sau descrescatoare. Dat fiind ca mediana nu este afectata de valorile extreme la fel de mult ca media, se dovedeste a fi foarte utila atunci cand este vorba despre date ordinale si cand se urmareste identificarea unei valori tipice.

Modul este valoarea care apare cel mai des intr-o lista de valori. Este utila atunci cand trebuie sa se scoata in evidenta caracteristica sau calitatea predominanta. Modul reprezinta un numar in cazul datelor cantitative si o categorie in cazul datelor calitative. Modul este util atunci cand setul de valori este foarte distorsionat, cu o majoritate de valori scazute sau cu o majoritate de valori ridicate.

Masurarea dispersiei

In cazul analizei datelor, scopul calculelor statistice efectuate pentru a masura dispersia este acela de a descoperi masura in care valorile difera, se grupeaza sau se raspandesc fata de valoarea tendintei centrale.

Unitatea de masura folosita de regula pentru calcularea dispersiei este abaterea standard, care reprezinta radacina patrata a variatiei. Variatia se calculeaza prin scaderea mediei din fiecare valoare, ridicarea la patrat si impartirea sumei patratelor la numarul observatiilor.  

Abaterea standard este importanta din mai multe motive. Unul dintre ele este acela ca, odata ce cunosti abaterea standard, poti standardiza valorile. Standardizarea este procesul de transformare a valorilor brute in punctaje standard, care permit o mai buna comparare intre grupuri de dimensiuni diferite. Este utila atunci cand se doreste compararea diferitelor  subgrupuri dintr-un esantion supus studiului sau cand doriti sa faceti o comparatie intre grupuri incluse in studii diferite.

Corelarea

Metoda folosita cel mai des pentru identificarea relatiei dintre variabile este corelarea. Aceasta reprezinta o modalitate de a masura intensitatea unei relatii, nu cauzalitatea. Cu cat lucrurile au mai multe in comun, cu atat sunt mai puternic corelate. Pot exista si relatii negative, dar calitatea importanta a coeficientilor corelarii nu este data de semnul lor, ci de valoarea lor absoluta. Un coeficient de corelare pozitiv indica faptul ca punctajele mai mari/mai mici pentru o variabila tind sa se asocieze cu punctajele mai mari/mai mici pentru cealalta. Un coeficient de corelare negativ indica o relatie opusa. O corelarea de -0,58 este mai puternica decat o corelare de 0,43, chiar daca relatia este una negativa.

In cazul in care coeficientul de corelare este 0,2 - 0,4, relatia este slaba. 0,4 - 0,6 indica o legatura moderata, 0,6 - 0,8 reprezinta o relatie puternica, iar o valoare a coeficientului de corelare de 0,8 - 1,0 indica o corelare foarte puternica.

Regresia

Regresia se foloseste la estimarea cauzalitatii intre variabile.

Scopul general al regresiei multiple este de a afla mai multe despre relatia dintre cateva variabile independente sau predictive si o variabila dependenta sau de criterii. De exemplu[2], un agent de tranzactii imobiliare poate inregistra pentru fiecare casa suprafata acesteia (in metri patrati), numarul de dormitoare, venitul mediu din cartierul respectiv conform datelor din recensamant, precum si o clasificare subiectiva a gradului de atractivitate al casei. Dupa compilarea acestor informatii pentru mai multe case, ar fi interesant de vazut daca si cum pot aceste masuri sa fie corelate cu pretul de vanzare al unei case. De exemplu, putem afla astfel ca numarul de dormitoare este un factor predictiv al pretului de vanzare mai bun decat gradul de "atractivitate" al casei (evaluare subiectiva).

In cazul stiintelor sociale si ale naturii, procedurile de regresie multipla sunt foarte des folosite in domeniul cercetarii. In general, regresia multipla permite cercetatorilor sa gaseasca un raspuns la intrebarea generala "care este cel mai bun factor predictiv pentru ". De exemplu, cercetatorii din domeniul educatiei vor dori sa stie care sunt cei mai buni factori predictivi ai succesului in liceu. Psihologii pot dori sa determine ce variabila privind personalitatea poate prezice cel mai bine gradul de adaptare sociala. Sociologii pot dori sa afle care dintre numerosii indicatori sociali prezic cel mai exact daca un grup de noi imigranti se va adapta si va fi sau nu asimilat in societate. Cu toate acestea, datorita complexitatii metodei de regresie multipla, cel mai des intalnita forma a regresiei este regresia liniara (vezi sectiunea despre modelare).

Analizele prin regresie si corelare au foarte multe elemente in comun, dar sunt foarte diferite din punct de vedere al conceptului. Ca o concluzie a celor mentionate anterior se poate spune: corelarea indica forta unei relatii, in timp ce regresia indica tipul relatiei.