Clasificarea Uzanțelor

Clasificarea Uzanțelor

Dupa intinderea aplicarii lor in spațiu:

    uzanțe locale: ale unui port, ale unei pieți comerciale

    uzanțe speciale: se aplica intr-o anumita ramura de comerț sau se aplica unei anumite categorii profesionale: uzanțele agenților la bursa

    uzanțe generale: acele uzanțe care se aplica la nivelul totalitații relațiilor comerciale internaționale

Dupa forța lor juridica:

    uzanțe normative (Un)

    uzanțe convenționale (Uc)

    uzanțele normative (Un):

Un au cele 2 elemente definitorii ale uzanțelor:

S elementul obiectiv dat de faptul ca sunt practici sociale, cu mențiunea ca acestea sunt mai vechi, mai stabile, mai bine conturate (elementul obiectiv este definit prin principiul "longa invederata diurna consuetud")

S elementul colectiv in sensul ca sunt practici impersonale, generale aplicabile unui numar nedeterminat, nelimitat de persoane

elementul subiectiv care intervine in structura Un consta in faptul ca parțile (acei participanți ce intra sub incidența Un) le respecta cu sentimentul ca ele se aplica intocmai ca și legea (opinio iuris sive necessitatis)

opinio iuris = condiție necesara pentru ca o uzanța sa devina normativa (condiție necesara, insa nu și suficienta)

trebuie ca sistemul de drept care ar fi aplicabil in speța sa permita existența Un, adica sa recunoasca forța juridica a izvoarelor de drept uzanței =˃ nu toate sistemele de drept accepta uzanțe ca izvoare de drept

in dreptul romanesc, de principiu, Un nu sunt recunoscute = regula

excepție - in anumite domenii particularizate de legislația normativa, se recunoaște uzanța ca izvor de drept

Rolul Un:

S pe de-o parte, pot reglementa raporturi juridice pe care legea nu le prevede =˃ in aceasta situație, Un acopera lacunele legislative, iar in comerțul internațional aceste lacune legislative sunt mai evidente tocmai pentru ca sistemele de drept ale statelor de naționalitatea comercianților sunt diferite, conținand uneori reglementari diferite, contradictorii [cu alte cuvinte, aici uzanța are rolul de a se aplica acolo unde legea nu exista (consuetudo praeter legem)]

S in al 2lea rand, Un poate avea rolul de a interpreta/completa o lege (consuetudo secundum legem)

S in sfarșit, Un pot uneori sa se aplice chiar impotriva unor dispoziții legale, inlocuindu-le pe acestea (consuetudo contra legem)

forța juridica a Un este similara forței juridice a unei legi supletive speciale, de aici nascandu-se anumite consecințe: pe planul raporturilor dintre uzanța și lege și pe planul raporturilor dintre uzanța și contract

sub primul aspect, Un prevaleaza asupra legii supletive (uzanța = lege supletiva speciala; legea = lege supletiva cu caracter general)

in raportul dintre uzanța și contract, trebuie precizat ca parțile prin contract pot inatura de la aplicare o Un așa cum pot inlatura o lege supletiva

    uzanțele convenționale (Uc):

au la randul lor cele 2 elemente: elementul material (obiectiv) și elementul colectiv

ele nu au un element subiectiv =˃ ele nu sunt izvoare de drept

in pratica comerțului internațional, Uc = regula (pentru ca ele sunt mai numeroase)

forța lor juridica = forța juridica a unei clauze contractuale

temeiul aplicarii Uc = voința parților

ele se impun pentru ca parțile au facut referire la uzanțele respective

Uc le lipsește acea convingerea interna a parților ca li se aplica exact ca și legea, le lipsește elementul subiectiv, psihologic

parțile se pot referi in mod expres la o uzanța prin contractul ce sta la baza raportului juridic dintre ele

uneori, in contract, parților pot sa trimita la uzanțe condificate

uneori, trimiterea pe care ele o fac la o uzanța nu va fi o trimitere expresa, ci aceasta poate rezulta din voința tacita a parților, care se deduce din anumite indicii care țin de comportamentul parților

Convenția de la Viena din 1980 asupra vanzarii internaționale de marfuri conține in art. 9 o reglementare ce se refera la uzanțe: " parțile sunt ținute de orice uzanța asupra careia au convenit" (trimitere expresa); "in afara de convenția contrara a parților, acestea sunt considerate ca s-au referit in mod tacit in contract la orice uzanța pe care o cunosc sau ar fi trebuit sa o cunoasca și care in comerțul internațional este larg cunoscuta și in mod regulat respectata de parțile la contrctul de acel tip in ramura comerciala avuta in vedere"

Rolul Uc - cauze:

S dinamica relațiilor comerciale internaționale, dinamica ce face ca legislația statala sa fie puțin in intarziere fața de dezvoltarea rapida, diversificarea relațiilor comerciale internaționale (statului ii este foarte greu sa reglementeze o relație noua cu privire la participanții la comerțul internațional)

S sunt necesare deoarece comerțul internațional prezinta anumite particularitați pe care legiuitorii diferitelor state nu reușesc sau nu au interesul sa le surprinda in conținutul unor acte normative

cu alte cuvinte, uzanțele fiind rodul activitații comercianților, sunt mai suple, mai flexibile, mai ușor adaptabile in raporturile dintre comercianți

marea majoritate a uzanțelor sunt nescrise, dar evident exista și codificari ale uzanțelor

pentru uzanțele nescrise se naște o problema = problema probei existenței lor =˃ de aceea, in practica exista diferite mijloace de fixare a uzanțelor nescrise

mijloacele se fixeaza prin contracte comerciale tip, model, prin jurisprudența, dar mai ales prin practica arbitrala

de asemenea, exista și așa-numitul "certificat de uzanța" (de cutuma) care este emis de catre camerele de comerț și industrie care au in atribuțiile lor și aceea de a emite certificate de cutuma (= atesta existența pe un teritoriu geografic existența unei uzanțe)

trimiterea la uzanțe se face foarte des prin intermediul arbitrajului, arbitrii fiind ținuți de toate stipulațiile contractuale, dar și de uzanțe comerciale aplicabile in domeniu

aceste lucruri sunt prevazute atat in convențiile internaționale privind arbitrajul comercial internațional, dar și de catre regulile de procedura ale curților de arbitraj comercial internațional de pe langa camerele de comerț și industrie naționala

de regula, in dreptul romanesc, Un nu sunt recunoscute, aplicabile fiind doar Uc

aceasta atitudine a legiuitorului roman exista de la adoptarea Codului Comercial, care era o copie a C. Com. Italian și pentru ca ultimul se preciza in art. 1 ca in comerț se aplica C. Civ. sau uzanțele (este consacrata valoare de drept uzanțelor)

art. insa, nu a preluat și ultima parte a art. 1 =˃ legea romana nu a dorit sa confere uzanțelor forța juridica a unui izvor de drept

legile cambiei, biletului la ordin, cecului fac trimitere la uzanțele locului de plata =˃ le confera forța juridica