"dreptul la libertate si siguranta fizica "

DREPTUL LA LIBERTATE SI SIGURANTA FIZICA

CUPRINS :

I.INTRODUCERE

II. CONCEPTUL DE LIBERTATE

III.REGLEMENTARI JURIDICE INTERNATIONALE

IV. REGLEMENTARI JURIDICE INTERNE

V. INCHEIERE

BIBLIOGRAFIE :

Declaratia Universala a Drepturilor Omului - articolul 1.

Constitutia Europeana articolul II.

Georges Gurvich "Determinismul social si libertatea umana" - Paris 1963 si "Tratat de sociologie" - Paris 1967.

Acest text este considerat document juridic originar pentru toate dezvoltarile legislative ulterioare din domeniul drepturilor omului. O copie a acestei adevarate bijuterii arheologice legislative a fost facuta cadou de Irak Organizatiei Natiunilor Unite, fiind expusa la sediul din New York, la etajul intai al Cladirii Adunarii Generale.

Declaratia de independenta a Statelor Unite ale Americii (The Declaration of Independence ) este un document prin care cele treisprezece colonii ale Marii Britanii din America de Nord s-au declarat independente de Regatul Unit al Marii Britanii explicand totodata clar motivul pentru care au facut-o. Documentul a fost ratificat de Congresul Continental in ziua de 4 iulie . Originalul semnat olograf de delegatii Congress-ului se gaseste expus permanent in cladirea Arhivelor Nationale din Washington, D.C.

Carta Organizatiei Natiunilor Unite semnata la 26 iunie 1945 la San Francisco in al carei Preambul se arata:"NOI, POPOARELE NATIUNILOR UNITE, hotarate sa izbavim generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici, sa cream conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international, sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate".

Adunarea Generala a O.N.U. a proclamat Declaratia universala a drepturilor omului,dupa care a recomandat statelor membre sa nu precupeteasca nici unul din mijloacele care le stau la dispozitie pentru a publica in mod solemn textul Declaratiei si 'pentru a face astfel ca el sa fie distribuit, afisat, citit si comentat, in principal in scoli si in alte institutii de invatamant, indiferent de statutul politic al tarilor sau teritoriilor .

Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea libertatilor fundamentale ( 4 noeiembrie 1950).

Pactul International privind drepturile cetatenesti si politice ( 19 decembrie 1966 ).

Constitutia Romaniei, adoptata in 1991, republicata in M.Of.nr.767/31 oct. 2003.

Ionescu C. Constitutia Romaniei, Legea de revizuire comentata si adnotata cu dezbateri parlamentare Editura All Beck, Bucuresti, 2003.

Codul de procedura penala al Romaniei adoptat in 1968, republicat in Monitorul Oficial . nr.78/30 aprilie 1997, cu modificarile si completarile ulterioare.

Dabu V. - Curs de drept constitutional si administrativ, S.N.S.P.A.

Neagu I. Tratat de procedura penala - Editura PRO, bucuresti, 1997

Profesor doctor universitar Corneliu Barsan, judecatorul Romaniei la CEDO, citat de Curierul National,

iulie 2006, citat in https://www.curierulnational.ro/?page=articol&editie=1221&art=79285.

"Primul judecator al Curtii este judecatorul national"

Norme, care prin ratificare devin pate integranta a legislatiei nationale.

I.INTRODUCERE

O preocupare constanta pe drumul edificarii statului de drept o constituie formularea cu mare acuratete a dreptului si libertatilor omului, incat acestea sa raspunda pe deplin standardelor internationale si sa fie create garantii autentice pentru respectarea si traducerea lor in viata. Libertatea persoanei se afirma ca un drept fundamental al omului, ca o componenta majora a conditiei umane, ca un imperativ dictat de necesitate, de progres a societatii contemporane. Ea nu este nici o inventie a juristilor, nici un tezaur al filozofilor, ci rezulta dintr-o relatie obiectiva; oamenii sunt aceia care isi aleg mobilurile si caile de actiune dar nu independent de conditiile in care traiesc.

Omul traieste in societate, este membru al unei colectivitati si prin consecinta intinderea drepturilor si libertatilor ce i se recunosc, precum si masura infaptuirii lor in fapt, depind de conditiile concrete economico-sociale, de sistemul politic specific societatii in care ele se realizeaza. Departe de a fi o categorie abstracta, libertatea are un continut istoric concret, determinat de natura si trasaturile esentiale ale contextului ei economic, social si politic. Afirmarea si recunoasterea dreptului la protectie se confunda, intr-o lunga evolutie, cu lupta dusa de omenire pentru dobandirea libertatii individului.

"Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi. Ele sunt

inzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele in spiritul fraternitatii"

Momentul   nasterii, ca si cel al mortii, ilustreaza extrem de graitor faptul ca

oamenii, indiferent de rang si avere, sunt egali in fata lui Dumnezeu; ei sunt egali insa si in raporturile reciproce. Oamenii pornesc in viata de la aceeasi linie de start, deci libertatea este un drept sacru dobandit prin nastere. Nici unul nu are si nu ar trebui sa aiba mai multa sau mai putina libertate decat altii. De fapt, libertatea ca si demnitatea, nu sunt cuantificabile; ele sunt valorile fara de care fiinta umana s-ar trezi lipsita de tot ceea ce o identifica in cadrul regnului animal. Libertatea se poate uneori pierde; dar nu oricum, ci doar in conditiile prevazute de lege. Numai ca in acest caz, pierderea libertatii, care poate fi temporara, sau definitiva, e si explicabila, si acceptata. In alte conditii, este o incalcare grava a celui mai important si de pret drept, de care se bucura omul.

" Demnitatea umana este inviolabila. Ea trebuie sa fie respectata si protejata."[2]

Pierderea demnitatii este mult mai grava decat pierderea libertatii. Orice atentat la adresa demnitatii omului trebuie sanctionat ca atare. Fara demnitate, chiar si libertatea isi pierde intr-o mare masura substanta; acel sentiment interior bazat pe ratiune si constiinta, care-l determina pe om sa spere si sa aiba sentimentul superioritatii sale fata de lumea animalelor. Ratiunea si constiinta ii fac sau ar trebui sa-i faca pe oameni solidari, indiferent de culoarea pielii, de numele pe care il poarta, de religie ori sex, de pozitie sociala. Ei sunt frati in adevaratul sens al cuvantului, iar spiritul fraternitatii se cuvine sa le guverneze in permanenta gesturile si actiunile sociale. Prin nastere, pe langa libertate, omul dobandeste obligatia de a respecta drepturile semenului sau : aceasta este regula de aur a marii familii a umanitatii din care facem parte.

II. CONCEPTUL DE LIBERTATE

Libertatea este conceputa, ca reprezentand absenta oricarei constrangeri exterioare: acest sens uzual al cuvantului libertate ( provenit din latinescul liber) defineste de altfel si sensul sau originar. La originile civilizatiei noastre, libertatea este conditia libera a omului care nu este sclav (servus) sau prizonier. Prin opozitie cu sclavul, tratat ca o unealta neinsufletita lipsita de drepturi, stapanul sau cetateanul dispunea in mod liber de persoana sa si participa activ la viata orasului. Astfel, libertatea este mai intai un statut, adica o conditie sociala si politica, garantata printr-un ansamblu de drepturi si datorii, inainte de a fi conceputa de catre filozofi si teologi ca o caracteristica individuala pur psihologica si morala. Libertatea in conceptia stoica este astfel inteleasa ca fiind starea ideala a fiintei umane, atinsa prin stapanirea pasiunilor si prin intelegerea naturii.

O astfel de detasare implica, o anumita forta sufleteasca, aceasta conceptie orientand reflectia teoretica intr-o directie noua; de aici inainte, pentru intreaga filozofie clasica (Spinoza si Leibnitz), libertatea semnifica independenta interioara si capacitatea morala de a se determina, urmand numai indemnurile ratiunii si inteligentei, nedominate de pasiune. Aceasta ar insemna, insa, ca libertatea nu este decat un alt nume pentru ratiune, caz in care nu s-ar intelege prin ce se distinge de necesitate.

Preocupat de aceasta contradictie majora a conceptului de libertate, Descartes l-a descompus in doua etape: una negativa - "libertatea de indiferenta" (sau puterea de a alege chiar falsul sau raul) si una pozitiva - atunci cand este dirijata de cunoasterea binelui ("libertatea iluminata"). Dar omul, divin prin vointa sa infinita, nu poate totusi decat sa admita evidenta ce-si are sursa in Dumnezeu, singura vointa cu adevarat libera, sau altfel spus, creatoare de valori si de adevaruri.

Dimpotriva, Jean Paul Sartre va atribui omului acest "liber arbitru" absolut originar si creator pe care il considera in acelasi timp ca responsabilitate absoluta. Montesquieu in lucrarea "Spiritul legilor" defineste libertatea umana ca: "dreptul de a face ceea ce ingaduie legile si, daca un cetatean ar putea sa faca ceea ce ele interzic, el nu ar mai avea libertate, pentru ca si ceilalti ar putea sa faca la fel". De asemenea, sociologul francez Georges Gurvich[3], trateaza libertatea umana ca fiind o "proprietate, o calitate primordiala, ireductibila a existentei umane, atat colectiva, cat si individuala, flacara care sta sub toate operele, actiunile, reactiile, conduitele, realizarile. Ea presupune a darama obstacole, a invinge rezistente, a rasturna bariere, a depasi realizari, a transforma situatii."

Atunci cand se realizeaza in mod efectiv, libertatea umana subjuga si determinismele sociale, astfel ca societatea, indivizii pot deveni responsabilii propriilor acte, ai propriilor destine.

In demersul sau de a explica conceptul de libertate, Abraham Lincoln afirma ca:

"Lumea n-a avut niciodata o definitie buna a cuvantului libertate, iar astazi poporul american are mare nevoie de asa ceva. Cu totii ne declaram in favoarea libertatii insa folosind acelasi cuvant nu intelegem acelasi lucru. Exista aici doua lucruri, nu doar diferite, ci chiar incompatibile, numite prin acelasi cuvant: libertate. . Daca intrebuintarile libertatii sunt multe, libertatea este una singura. Libertatile apar doar atunci cand lipseste libertatea: ele sunt privilegii sau exceptii pe care le pot dobandi unele grupuri si unii indivizi, in timp ce ceilalti sunt mai mult sau mai putin neliberi. Din punct de vedere istoric drumul catre libertate trece prin dobandirea anumitor libertati. Dar a avea dreptul de a face ceva nu inseamna libertate, desi ar putea fi numit o libertate; daca libertatea este compatibila cu interdictia de a face anumite lucruri, ea nu exista atunci cand pentru aproape tot ce faci ai nevoie de permisiune. Diferenta intre libertate si libertati este cea care exista intre o stare in care este permis tot ceea ce nu este interzis prin regula generala si o alta, in care este interzis tot ceea ce nu este permis in mod explicit." Libertatea mai inseamna si ca individul trebuie sa suporte consecintele actiunilor sale, ca va fi laudat sau blamat pentru ele.

Libertatea si responsabilitatea sunt inseparabile. Complementaritatea intre libertate si responsabilitate inseamna ca argumentul in favoarea libertatii se poate aplica doar acelora care pot fi considerati responsabili.

El nu se poate aplica in cazul copiilor, alienatilor mintali sau altor persoane incapabile sa invete din experienta si sa-si dirijeze actiunile pe baza cunoasterii astfel acumulate. O societate care nu recunoaste ca fiecare individ are propriile valori pe care este indreptatit sa le urmeze, nu poate avea nici un respect pentru demnitatea individului si nu poate cunoaste libertatea.

Dar, la fel de adevarat este ca, intr-o societate libera, individul va fi respectat in functie de modul cum isi foloseste libertatea. Respectul moral nu ar avea sens fara libertate.

III.REGLEMENTARI JURIDICE INTERNATIONALE

Desi problematica "Drepturile Omului" pare sa fie o chestiune specifica secolului XXI, ea nu este absolut noua in istoria umanitatii, deoarece societatea umana s-a preocupat, dintotdeauna, de reglementarea relatiilor dintre membrii sai.

Libertatea persoanei s-a afirmat ca un drept fundamental al omului inca din cele mai vechi timpuri, odata cu primele manifestari scrise de libertate La inceput, s-au stabilit obiceiuri, care in timp s-au transformat in cutume, iar odata cu aparitia statului au fost elaborate norme obligatorii, continute in coduri de legi care institutionalizau, intre altele, obligatiile si drepturile cetatenilor, ca si masurile si instrumentele de asigurare a respectarii acestora. O prima marturie scrisa a preocuparii pentru respectarea drepturilor omului dateaza din antichitate si este reprezentata de textul in cuneiforme, gravat pe un fildes de elefant, al Proclamatiei data de regele persan Cyrus cu ocazia cuceririi Babylonului[4] : "Eu, Cyrus, Regele Lumii, Mare Rege, Rege Atotputernic, Regele Babylonului, Regele Sumerului si Akkadului, Rege al celor patru zari Bine intentionat, am intrat in Babylon si in entuziasmul multimii m-am asezat pe tronul regal Trupele mele numeroase au cucerit fara dificultate Babylonul, dar eu nu am permis invingatorilor sa hartuiasca sau sa terorizeze populatia din Sumer si Akkad. M-am ocupat personal de nevoile babilonienilor, de sanctuarele lor si le-am promis bunastarea. Am eliberat cetatenii Babylonului de sub propriul lor jug. Le-am reparat salasurile si le-am ascultat plangerile.Cetatenilor din Ashur si Susa, Agade si Ashnuna si din toate orasele sfinte de dincolo de Tigru le-am redat sanctuarele care zaceau in ruine de multa vreme, zeilor le-am redat locul si pe toti oamenii din aceste tinuturi i-am adunat la locurile lor natale si le-am redat locuintele."

Aceasta proclamatie ilustreaza preocuparea regelui victorios pentru protejarea dreptului la viata, la libertate, la proprietate, la demnitatea persoanei, la bunastare si trai decent, la constiinta, la libera alegere a domiciliului si la credinta al noilor supusi.

Pe buna dreptate, in sistemul ONU se considera ca document primar in sirul de actiuni, declaratii si acte normative elaborate de-a lungul timpului pentru apararea drepturilor si libertatilor omului. Alte documente scrise cu privire la drepturile fundamentale ale omului apar abia in secolul XIII. In anul 1215, regele Ioan Fara de Tara al Angliei, a semnat un document intitulat "Noua Carta", care la articolul 39 prevedea:

"Nici un om liber nu va fi arestat, sau detinut, sau deposedat de bunurile sale, sau declarat in afara legii, sau exilat, sau lezat de orice maniera si noi nu ne vom indrepta impotriva lui si nu vom trimite pe nimeni impotriva lui, fara o judecata loiala a pairilor sai, conform legilor tarii".Legislatia pe linia drepturilor omului a evoluat corespunzator dezvoltarii sociale. In secolul XVI, un document intitulat: " Actes de l'Habeas corpus" prevedea o cale de recurs juridic impotriva detentiei sau prizonieratului arbitrar, persoanele detinute ilegal putand fi eliberate, imediat, daca faceau o cerere in acest sens.

In 1689, s-a facut o cotitura radicala pe linia drepturilor omului in Anglia, abolindu-se puterea arbitrara a regelui. Intreaga populatie avea dreptul de a fi judecata de un "jury"; de asemenea, se interzicea tratamentul inuman.  Un pas mare pe linia respectarii drepturilor omului s-a facut prin adoptarea Declaratiei de Independenta a Americii , in preambulul careia se stipula "toti oamenii sunt creati egali, ei au fost dotati de Creator cu aceleasi drepturi inalienabile, printre aceste drepturi se situeaza: dreptul la viata, la libertate si la cautarea fericirii".

Declaratia Franceza din 1789, revolutioneaza actiunile pe linia drepturilor fundamentale ale omului consfintind: egalitatea in fata legii, garantia impotriva tuturor arestarilor neconforme cu legea, prezumtia de nevinovatie, libertatea de opinie, libertatea religioasa, libertatea de expresie si dreptul de proprietate. Documentele amintite mai sus, cat si altele, au stat la baza elaborarii documentelor juridice internationale.

In 1945, se adopta Carta Natiunilor Unite[6], care are incorporate si prevederi privind drepturile omului, iar Natiunile Unite au creat in 1945, Comisia pentru Drepturile Omului, care printre alte misiuni a avut si elaborarea Cartei Internationale ale Drepturilor Omului.

Tot in aceasta perioada, au fost adoptate cele mai importante documente in domeniul apararii drepturilor omului si anume :

. Declaratia Universala a Drepturilor Omului (ONU - 10 decembrie 1948)[7]

. Conventia Europeana privind protectia drepturilor omului si apararea libertatilor fundamentale (4 noiembrie 1950) cu Protocolul aditional din 20 martie 1952.

. Pactul international privind drepturile cetatenesti si politice (19 decembrie 1966) .

Declaratia Universala a Drepturilor Omului a avut o insemnatate deosebita pentru elaborarea si dezvoltarea conceptului drepturilor omului pe plan national si international inscriind, chiar in primul sau alineat, ideea ca "recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, dreptatii si pacii in lume". Declaratia Universala, a formulat drepturile universale si indivizibile ale persoanei umane, un ideal conceput pentru intreaga omenire drept baza si cadru pentru toate progresele planuite pentru mai tarziu.

Astfel in art. 9 se prevede ca : "Nimeni nu poate fi arestat, detinut sau exilat in mod arbitrar". Arestarea, detinerea sau exilarea unui om nu sunt lucruri obisnuite; ele constituie exceptie de la regula. Acestea, fiind masuri extreme care-i anuleaza unui om dreptul de a fi egal cu ceilalti, trebuie sa se faca doar in temeiul legii, dupa cantarirea exacta a faptelor, altfel, se face un act de nedreptate care constituie si el un atentat la adresa democratiei.

Dreptul la libertate si la siguranta este reglementat si in art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, astfel : "Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale ":

* daca este retinut legal pe baza condamnarii pronuntate de un tribunal competent;

* daca a facut obiectul unei arestari sau al unei detentii legale pentru nesupunerea la o hotarare pronuntata, conform legii, de catre un tribunal ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

* daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, sau cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune ori cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia;

* daca este vorba de detentia legala a unui minor, hotarata pentru educatia sa sub supraveghere sau despre detentia sa legala in scopul aducerii sale in fata autoritatii competente;

* daca este vorba despre detentia legala a unei persoane susceptibile sa transmita o boala contagioasa, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond;

* daca este vorba despre arestarea sau detentia legala a unei persoane pentru a o impiedica sa patrunda in mod ilegal pe un teritoriu sau impotriva careia se afla in curs o procedura de expulzare ori de extradare;

* orice persoana arestata trebuie sa fie informata, in termenul cel mai scurt si intr-o

limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sale si asupra oricarei acuzatii aduse impotriva sa ;

* orice persoana arestata sau detinuta, in conditiile prevazute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusa de indata inaintea unui judecator (sau a altui magistrat imputernicit prin lege, cu exercitarea atributiilor judiciare) si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii; punerea in libertate poate fi subordonata unei garantii care sa asigure prezentarea persoanei in cauza la audiere;

* orice persoana lipsita de libertatea sa prin arestare sau retinere are dreptul sa introduca un recurs in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa statueze intr-un termen scurt asupra legalitatii retinerii sale si sa dispuna eliberarea sa, daca retinerea este ilegala;

* orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii."

In articolul 19 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale  a Consiliului Europei, se prevede: "Pentru a asigura respectarea angajamentelor care decurg pentru inaltele parti contractante din prezenta Conventie si din Protocoalele sale, se infiinteaza Curtea Europeana a Drepturilor Omului, numita in continuare Curtea. Aceasta va functiona permanent."

Curtea poate fi sesizata de catre orice parte contractanta, precum si de orice persoana fizica, organizatie neguvernamentala sau de orice grup de particulari, de orice incalcare a dispozitiilor Conventiei, in speta, care dupa parerea ei poate fi imputata unei parti contractante, respectiv care se pretind victimele unei incalcari de catre una din partile contractante a drepturilor recunoscute in Conventie. Sesizarea sau acceptarea cererilor astfel formulate, se pot depune numai dupa epuizarea cailor de recurs interne, in termen de 6 luni, incepand de la data deciziei interne definitive. Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu retine cererile individuale daca sunt anonime.

   La 29 Octombrie 2004 a fost semnat Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa. Partea a II-a a acestei Constitutii Europene cuprinde Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, in care sunt reluate, si dupa caz reformulate, prevederile referitoare la drepturile omului din instrumentele juridice internationale adoptate anterior. Constitutia Europeana intra in vigoare  pe masura ratificarii ei de catre

Statele membre ale Uniunii Europene, care au la dispozitie in acest sens o perioada de 2 ani. Prin referendumul national din 18-19 octombrie 2003 s-a adoptat Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr. 429/2003, care a intrat in vigoare la 29 octombrie 2003.

In Constitutia revizuita s-au adus completari si imbunatatiri ale unor prevederi referitoare la drepturile si libertatile fundamentale, avand in vedere si dispozitiile primei Constitutii Europene si ale Cartei Sociale Europene revizuite.    

In art. 9 din Pactul International , cu privire la drepturile civile si politice este reglementata libertatea si siguranta persoanei astfel "Orice om are dreptul la libertate si la securitatea persoanei sale. Nimeni nu poate fi arestat sau detinut in mod arbitrar. Nimeni nu poate fi privat de libertatea sa decat pentru motive legale, si in conformitate cu procedura prevazuta de lege. Orice individ arestat va fi informat, in momentul arestarii sale, despre motivele acestei arestari si va fi instiintat, in cel mai scurt timp, de orice invinuiri care i se aduc. Orice individ arestat sau detinut pentru comiterea unei infractiuni penale va fi adus, in termenul cel mai scurt, in fata unui judecator sau a unei autoritati imputernicite prin lege sa exercite functiuni judiciare si va trebui sa fie judecat intr-un interval rezonabil sau sa fie eliberat. Detentiunea persoanelor care urmeaza a fi trimise in judecata nu trebuie sa constituie regula, dar punerea in libertate poate fi subordonata unor garantii asigurand infatisarea lor la sedintele de judecata, pentru toate celelalte acte de procedura si, daca este cazul, pentru executarea hotararii. Oricine a fost privat de libertate prin arestare sau detentiune are dreptul de a introduce plangere in fata unui tribunal, pentru ca acesta sa hotarasca neintarziat asupra legalitatii detentiunii sale si sa ordone eliberarea sa, daca detentiunea este ilegala. Orice individ care a fost victima unei arestari sau detentiuni ilegale are dreptul la o despagubire."

IV. REGLEMENTARI JURIDICE INTERNE

Constitutia Romaniei, in art.23, stipuleaza "libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile". Libertatea individuala, in contextul art. 23 din Constitutie, priveste libertatea fizica a persoanei, dreptul sau de a se comporta si misca liber, de a nu fi retinut, arestat sau detinut decat in cazurile si dupa procedurile expres prevazute de lege. Libertatea consta in a putea face tot ceea ce nu dauneaza ilegal celuilalt; astfel, exercitiul drepturilor naturale ale fiecarui om nu cunoaste decat acele limite care sunt necesare altor membri ai societatii pentru a se bucura de aceleasi drepturi.

Aceste limite nu pot fi determinate decat de catre lege. Legea nu are dreptul sa interzica decat actiunile periculoase pentru societate. Tot ceea ce nu este interzis de catre lege nu poate fi impiedicat si nimeni nu poate fi obligat sa faca ceea ce legea nu ordona .

In practica, libertatea individuala poate fi limitata, corect sau incorect, prin:

a) o legea dreapta (adica o lege in care limitarile sunt facute in numele libertatii, ca garantii ale libertatii);

b) o lege abuziva;

c) activitati ale individului sau grupului (abuz de libertate);

d) abuzuri ale autoritatii.

Societatea admite ca limitari ale libertatii individuale numai acelea prevazute de o lege dreapta, prin care se asigura si libertatile celorlalti. Libertatea individuala nu este, nu poate si nu trebuie sa fie absoluta. Legea dreapta, care limiteaza libertatea individuala in societate, o si apara, in acelasi timp, fata de abuzul de orice natura. In cazurile de la literele b, c si d, actele de incalcare a libertatii individuale trebuie incriminate prin lege, descoperite, cercetate, judecate si sanctionate.

Protectia libertatii individuale presupune:

- o anumita limitare a exercitarii libertatii individuale, pentru a nu deveni abuziva, adica pentru a nu afecta libertatea altuia;

- limitarea drepturilor autoritatilor publice in asa fel incat sa nu incalce libertatea individuala, ci sa o protejeze;

- reglementarea unor garantii in cazul procedurilor de infaptuire a justitiei si administratiei, garantii contra eventualelor abuzuri ale autoritatilor;

- instituirea drept abateri, contraventii, infractiuni sanctionate potrivit legii, a faptelor care afecteaza libertatea individuala.

Garantarea libertatii individuale fata de autoritati presupune:

- reglementarea activitatii autoritatilor, in raport cu individul;

-instituirea unor drepturi pentru justitiabil, invinuit, inculpat, retinut, arestat, condamnat in raport cu autoritatile;

- instituirea de responsabilitati si raspunderi pentru autoritatile care incalca libertatea individuala si principiile procedurilor judiciare (instituirea ca abateri, contraventii, infractiuni a oricaror incalcari de catre autoritati a libertatii individului).

Garantarea libertatii individuale fata de orice persoana presupune:

- instituirea drept abateri disciplinare, contraventii si infractiuni cu sanctiunile corespunzatoare, a faptelor persoanei sau a persoanelor care incalca libertatea individuala;

- descoperirea, cercetarea si tragerea la raspundere a celor care incalca libertatea individuala;

- stabilirea si asigurarea indeplinirii obligatiilor autoritatilor publice privind asigurarea securitatii persoanei;

In art. 23 din Constitutie se prevede, totodata, ca perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile si cu procedura prevazute de lege.

Astfel, retinerea nu poate depasi 24 de ore, iar arestarea preventiva se dispune de judecator si numai in cursul procesului penal. In cursul urmaririi penale arestarea preventiva a inculpatului se poate dispune pentru cel mult 30 de zile si se poate prelungi cu cate cel mult 30 de zile, fara ca durata totala sa depaseasca un termen rezonabil, si nu mai mult de 180 de zile. In faza de judecata instanta este obligata, in conditiile legii, sa verifice periodic, si nu mai mult de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive si sa dispuna, de indata, punerea in libertate a inculpatului, daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea privarii de libertate. Incheierile instantei privind masura arestarii preventive sunt supuse cailor de atac prevazute de lege.

Aceasta inseamna ca numai prin lege (si nu prin vreun act normativ inferior legii, respectiv hotararile de Guvern, instructiunile si ordinele ministrilor sau actele normative emise de autoritatile publice locale) pot fi reglementate cazurile si procedura perchezitiei, retinerii sau arestarii.

Prin cazurile prevazute de lege se deduc numai situatiile bine precizate, in care autoritatile publice competente pot proceda la perchezitii, retineri sau arestari. Pentru a preveni abuzurile chiar din partea legiuitorului, constituantul i-a stabilit anumite limite.

Astfel, constituantul i-a permis legiuitorului ca prin lege sa reglementeze patrunderea sau ramanerea in domiciliul persoanei fara invoirea acesteia, numai in urmatoarele cazuri:

a) pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti;

b) pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

c) pentru apararea sigurantei nationale si a ordinii publice;

d) pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.

De asemenea, in art.23 din Constitutie se stipuleaza ca celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cunostinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in cel mai scurt termen si numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu. Punerea in libertate a celui retinut sau arestat este obligatorie, daca motivele acestor masuri au disparut, iar persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

Tot ca o expresie a garantarii libertatii individuale, in art.23 din Constitutie se prevede ca nici o pedeapsa nu poate fi stabilita sau aplicata decat in conditiile si in temeiul legii, iar sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decat de natura penala. Dispozitii privind libertatea persoanei sunt cuprinse si in Codul de procedura penala. Astfel, in art.5 C.pr.pen.[12] (asa cum a fost modificat prin Legea nr.32/1990) este consacrat principiul garantarii libertatii persoanei, in urmatoarea formulare:

"In tot cursul procesului penal este garantata libertatea persoanei. Nici o persoana

nu poate fi retinuta, arestata sau privata de libertate in alt mod si nici nu poate fi supusa vreunei forme de restrangere a libertatii decat in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Daca cel impotriva caruia s-a luat masura arestarii preventive sau s-a dispus internarea medicala ori o masura de restrangere a libertatii considera ca aceasta este ilegala, are dreptul, in tot cursul procesului penal, sa se adreseze instantei competente, potrivit legii. Orice persoana care a fost, in cursul procesului penal, privata de libertate sau careia i s-a restrans libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la repararea pagubei suferite, in conditiile prevazute de lege. In tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune".

Intrucat Constitutia Romaniei a fost adoptata in 1991, se poate spune ca dispozitiile din Codul de procedura penala privind principiul garantarii libertatii persoanei le-au anticipat pe cele constitutionale. Asa cum rezulta din aceste dispozitii, in legislatia noastra restrangerea libertatii persoanei poate interveni fie ca masura preventiva luata pe parcursul procesului penal, fie sub forma unei pedepse privative de libertate dispusa in urma solutionarii cauzei penale de catre instanta de judecata si pusa in executare dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare. [13]

Garantiile procesuale prin care se asigura respectarea acestui principiu se regasesc in dispozitiile din Codul de procedura penala (unele dintre ele, modificate si completate prin Legea nr.356/2006 si prin O.U.G. nr.60/2006) prin care:

- sunt limitate expres cazurile in care se poate dispune privarea de libertate sau restrangerea libertatii persoanei ca masura preventiva pe parcursul procesului penal (art.148 C.pr.pen.);

- este determinata competenta organelor judiciare in luarea masurii preventive (art.143 C.pr.pen. - retinerea este dispusa de organele de cercetare penala sau procuror, art.145 C.pr.pen. -obligarea de a nu parasi localitatea este dispusa de procuror sau judecator, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, art.1451 C.pr.pen. - obligarea de a nu parasi tara este dispusa de procuror sau judecator, in cursul urmaririi penale, ori de instanta de judecata, in cursul judecatii, art.146-147 C.pr.pen. - arestarea preventiva a invinuitului este dispusa de judecator sau instanta, art.1491 si art.160b C.pr.pen. - arestarea preventiva a inculpatului poate fi dispusa de judecator sau instanta).[14]

- este stabilita durata masurilor preventive (art.144 C.pr.pen. -retinerea poate dura cel mult 24 de ore, art.145 alin.2 C.pr.pen. -in cursul urmaririi penale, durata obligarii de a nu parasi localitatea nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand este prelungita in conditiile legii, art.146 C.pr.pen. - arestarea invinuitului nu poate depasi 10 zile, art.149 C.pr.pen. - durata arestarii inculpatului nu poate depasi 30 de zile, afara de cazul cand este prelungita in conditiile legii);

- este prevazuta posibilitatea verificarii legalitatii luarii masurii preventive (in art.1401 C.pr.pen. este reglementata plangerea impotriva ordonantei organului de cercetare penala sau a procurorului privind masura retinerii, in art.1402 C.pr.pen. este prevazuta plangerea impotriva ordonantei procurorului privind obligarea de a nu parasi localitatea si obligarea de a nu parasi tara, in art.1403 C.pr.pen. este reglementata calea de atac impotriva incheierii pronuntate de judecator in cursul urmaririi penale privind masurile preventive, iar in art.141 C.pr.pen. este reglementata calea de atac impotriva incheierii pronuntate de instanta in cursul judecatii privind masurile preventive);

- este reglementata procedura speciala a repararii pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal (art.504-507 C.pr.pen.).

V. INCHEIERE

Ca si in cazul altor valori fundamentale - binele, adevarul, dreptatea, este destul de greu de formulat o definitie completa a drepturilor omului. In sens juridic, un drept este o revendicare pe care suntem indreptatiti sa o cerem. Un drept al omului este o revendicare atribuita prin simpla conditie de a fi fiinta umana. La baza drepturilor omului stau valorile fundamentale: demnitatea umana, egalitatea, existenta interpersonala si interstatala, libertatea, respectul pentru celalalt, nediscriminarea, toleranta, dreptatea, responsabilitatea.

Aproape toate regiunile lumii au elaborat propriile instrumente pentru protectia drepturilor omului: Conventia Americana a Drepturilor Omului (1969), Carta Africana a Drepturilor Omului si Popoarelor (1986), Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950) si, recent, Declaratia Asiatica a Drepturilor Omului si Carta Araba a Drepturilor Omului. Evolutia drepturilor omului este descrisa in literatura de specialitate prin trei 'generatii'. Prima generatie de drepturi a cuprins drepturile civile si politice, de ex., dreptul la viata, dreptul la asociere, dreptul la judecata dreapta, libertatea de expresie, dreptul de participare la viata politica a societatii .

Valoarea centrala a primei generatii de drepturi a fost libertatea. A doua generatie de drepturi a inclus drepturile sociale, economice si culturale - de ex., dreptul la o viata decenta, dreptul a munca, dreptul la sanatate si la educatie, dreptul de a se asocia intr-un sindicat. Valoarea fundamentala care a stat la baza celei de-a doua generatii a fost egalitatea. A treia generatie de drepturi (solidaritatea) promoveaza o categorie noua de drepturi, aflate inca in curs de recunoastere: drepturile 'colective' ale societatii sau ale persoanelor. Acestea au aparut ca urmare a dezastrelor ecologice, a razboaielor si saraciei, fenomene care au atras atentia omenirii asupra dreptului la dezvoltare, la pace sau la un mediu sanatos, la asistenta umanitara.

Protectia drepturilor omului sau solicitarea respectarii acestora se realizeaza prin uilizarea mecanismelor legale sau prin diferite activitati ale societatii civile.

La nivel international, exista tratate, acorduri, declaratii sau conventii, coercitive sau nu, care recomanda norme de conduita pentru state si semnifica angajamentul statelor respective de a proteja drepturile indivizilor. In Europa, exista Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care se ocupa cu protectia drepturilor omului si vegheaza ca statele sa-si indeplineasca obligatiile conforme legislatiei drepturilor omului.

Organizatiile nonguvernamentale sau alte grupuri de initiativa civica au un rol important in asigurarea respectarii drepturilor omului, iar ONG-urile ofera asistenta directa persoanelor ale caror drepturi au fost incalcatele si dezvolta programe educationale pentru respectarea drepturilor omului.

In prezent, Romania ocupa locul II din punct de vedere al numarului petitiilor aflate pe rolul CEDO fapt ce a reprezentat un semnal de alarma pentru autoritatile romane, prin faptul ca este practic statul cu cele mai multe petitii CEDO pe cap de locuitor din Europa.

Aceasta situatie demonstreaza interesul scazut al statului roman pentru promovarea drepturilor omului, existenta unor dispozitii nationale contrare prevederilor Conventiei, lipsa de claritate si coerenta a actelor normative in vigoare, precum si slaba pregatire a magistratilor[16] cu privire la respectarea acestor drepturi prin aplicarea normelor internationale , in principal a Conventiei Europene si a jurisprudentei CEDO.

Conform statisticilor CEDO, pe rolul instantei sunt inregistrate cereri impotriva Romaniei, care demonstreaza, fie incalcarea unor drepturi garantate de Conventie, fie incompatibilitate legislativa sau aplicare necorespunzatoare a legii.

Toate statele europene au probleme din punct de vedere al respectarii anumitor drepturi ale omului, insa o specificitate a Romaniei este aceea ca se reclama incalcarea majoritatii articolelor prevazute in Conventie.

Probleme de fond identificate de CEDO provin atat din legislatia nesatisfacatoare, cat si din modul de solutionare a dosarelor de catre organele judiciare romanesti.