QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Conceptul de infractiune flagranta



CONCEPTUL DE INFRACTIUNE FLAGRANTA


§1. Notiunea de infractiune flagranta


1.1. Explicatia termenilor "flagrant" si "infractiune flagranta". Cuvantul "flagrant" provine din participiul flagrans, -tis al verbului latin flagro, -are care inseamna "a arde". Dictionarul explicativ al limbii romane da urmatoarele explicatii pentru adjectivul flagrant: care sare in ochi; izbitor; evident.[1]



Raportat la savarsirea unei infractiuni, termenul exprima o relatie temporala de simultaneitate sau imediata apropiere intre momentul comiterii infractiunii si cel al descoperirii ei. In acest sens notiunea de "flagrant" semnifica prinderea faptuitorului in timpul savarsirii infractiunii sau imediat dupa comiterea activitatii sale infractionale. Se explica astfel toate semnificatiile anterioare date acestui termen: infractorul este prins "in focul" actiunii sale,[2] cat fapta este calda sau imediat dupa. Din aceste cauze fapta sare in ochi, este izbitoare si evidenta. Asa cum s-a remarcat si in doctrina, starea de flagranta presupune intotdeauna si prezenta faptuitorului, in lipsa acestuia infractiunea neputand fi considerata flagranta.

Multa vreme, in drepul nostru dar si in limbajul juridic sau cel comun, notiunea de infractiune flagranta era cunoscuta sub denumirea de flagrant delict[5]. Legislatia penala romaneasca actuala a inlocuit insa termenul "delict" cu cel de "infractiune" astfel ca nu se mai justifica folosirea expresiei vechi.

Potrivit art. 465 din Codul de procedura penala este flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire. Este de asemenea flagranta si infractiunea al carei faptuitor, imediat dupa savarsire, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune. In caz de infractiune flagranta orice persoana are dreptul sa prinda pe faptuitor si sa-l aduca inaintea autoritatii.

Deosebirile dintre infractiunile flagrante si cele neflagrante sunt doar de ordin procesual: constatarea comiterii infractiunii si prinderea infractorului. Sub aspectul dreptului substantial intre cele doua categorii de infractiuni nu exista deosebiri, amandoua beneficiind de acelasi tratament juridic in ceea ce priveste pedepsele, continutul infractiunii, latura subiectiva etc.[7]


1.2. Infractiunea flagranta tipica. Din dispozitiile art. 465 si 466 C. proc. pen. rezulta doua forme ale infractiunii flagrante: forma tipica si forma asimilata, cvasiflagranta sau cvasitipica.

Art. 465 alin. (1) C. proc. pen. prevede doua situatii de infractiune flagranta tipica: infractiunea descoperita in momentul savarsirii si cea descoperita imediat dupa savarsire.

a) Infractiunea desoperita in momentul savarsirii presupune prinderea infractorului in timpul si locul comiterii acesteia. Termenul savarsire se interpreteaza in sensul art. 144 C. pen., adica realizarea oricareia din faptele care alcatuiesc continutul unei infractiuni in forma consumata, tentativa sanctionabila sau participatie sub orice forma: autor, coautor, instigator sau complice.[8]

b) Infractiunea desoperita imediat dupa savarsire este situatia in care comiterea se stabileste cat mai aproape de momentul savarsirii. Legea nu stabileste o limita fixa de timp, aceasta fiind la aprecierea organului judiciar.

Pentru existenta starii de flagranta nu este suficienta numai descoperirea faptei in momentul savarsirii sau imediat dupa, ci este necesara si prinderea faptuitorului in acele momente.[9]

Infractiunea continua se considera flagranta pana la incetarea actiunii ilicite, adica pana la epuizarea ei, faptuitorul gasindu-se in flagranta pe toata durata comiterii infractiunii.[10] La infractiunea continuata se considera flagranta numai in ceea ce priveste actele materiale descoperite in momentul savarsirii sau imediat dupa, deci nu toate actiunile repetate in baza aceleiasi rezolutii infractionale care o alcatuiesc. Infractiunea complexa e flagranta daca toate activitatile infractionale care o compun au fost descoperite in momentul savarsirii sau imediat dupa.


1.3. Infractiunea flagranta asimilata. Aceasta forma a infractiunii flagrante mai este denumita in doctrina si cvasi-tipica[12] sau cvasiflagranta. Art. 465 alin. (2) C. proc. pen. prevede doua situatii de cvasiflagranta:

a) faptuitorul, imediat dupa savarsirea infractiunii, este urmarit de persoana vatamata, de martorii oculari sau de strigatul public.

Partea vatamata si martorii oculari sunt cei care, constatand comiterea infractiunii, trec imediat la urmarirea faptuitorului (se iau dupa el, pornesc pe urmele lui) care incearca sa se indeparteze de la locul faptei. Cei prezenti la comiterea faptei, vazand pe faptuitori, pot apela prin strigate la ajutorul celorlalti sau al autoritatilor pentru urmarirea si prinderea acestora, ceea ce reprezinta strigatul public.

b) faptuitorul este surprins aproape de locul comiterii infractiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natura a-l presupune participant la infractiune.

Aceasta situatie stabileste o prezumtie de flagranta datorita apropierii in spatiu si timp a faptuitorului fata de locul si momentul savarsirii infractiunii avand asupra sa orice obiect care face verosimila si probabila participarea sa la comiterea delictului. Dar intr-o asemenea situatie trebuie manifestata o foarte mare grija in administrarea probelor in invinuire deoarece simpla surprindere a unei persoane cu arme, instrumente sau alte obiecte nu inseamna neaparat comiterea unei fapte penale.


§2. Necesitatea unei proceduri speciale pentru infractiunile flagrante


Fundamentele unei proceduri speciale pentru urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante se regasesc atat in principiile generale ale dreptului, inclusiv penal si procesual penal, cat si in necesitati obiective de tehnica criminalistica, logica si morala.

Pentru a atinge pe deplin scopul procesului penal este necesara o apropiere in timp cat mai mare intre momentul comiterii unei infractiuni si cel al tragerii la raspundere penala a infractorului. Acest deziderat este ingreunat de activitatea probatorie. Datorita caracterului de flagranta o asemenea activitate este mult usurata: faptele sunt imediat cunoscute, faptuitorul este intotdeauna cunoscut iar probele sunt evidente, permitand stabilirea vinovatiei pe baza de dovezi certe. In aceasta situatie procedura obisnuita ar fi cel putin stanjenitoare.[14] In consecinta Codul penal roman prevede o procedura speciala ce se individualizeaza prin caracterul sau de urgenta. O asemenea procedura este necesara si pentru a strange neintarziat probe care ulterior ar putea sa dispara. In literatura de specialitate s-a subliniat ca, datorita conditiilor de savarsire a unei infractiuni flagrante, este exclusa posibilitatea comiterii unor erori judiciare. Instituirea unei proceduri speciale de urgenta asigura realizarea deplina a principiului operativitatii si celeritatii si o restabilire mai rapida a ordinii de drept incalcate.

Pe de alta parte infractiunile flagrante constituie o evidenta tulburare a ordinii de drept si provoaca indignare, teama si alarma in mijlocul celor care se afla la locul savarsirii infractiunii. Se impune deci ca tragerea la raspundere penala a faptuitorului sa se efectueze cu cea mai mare promptitudine; de aici necesitatea reglementarii unei proceduri cat mai rapide, care sa restabileasca linistea publica, sa dea satisfactie opiniei publice, sa asigure efectul educativ al procesului penal.[19]

In sfarsit, ar mai fi de spus ca scurtarea duratei activitatii judiciare nu trebuie sa aduca atingere principiilor fundamentale ale procesului penal roman, principiilor specifice fiecarei faze a procesului penal[20] precum si garantiilor si celorlalte derpturi procesuale ale partilor. De altfel, oricand desfasurarea activitatii judiciare in baza acestei proceduri ar crea dificultati in realizarea corespunzatoare a scopului procesului penal (de exemplu nevoia de a administra probe noi, imposibilitatea disjungerii in caz de indivizibilitate sau conexitate etc.), se va renunta la procedura de urgenta si se va trece la cea obisnuita [art. 462 alin. (2) si art. 473 alin. (5) C. proc. pen.].


§3. Scurte consideratii istorice


Infractiunile flagrante au preocupat legiuitorul inca din antichitate. Astfel in Codul lui Hammurabi precum si in Legea celor XII Table se face o distinctie intre cele doua categorii de infractiuni nu doar de ordin procesual ci chiar substantial, furtul flagrant ("furtul manifest") fiind sanctionat cu pedeapsa capitala. Ulterior infractiunea flagranta a primit un tratament penal atenuat, dar diferit si mai aspru fata de faptele ascunse, pentru ca, in legislatia moderna tratamentul penal sa fie acelasi sub aspect de drept material.

Sub aspect procesual insa, in toate legislatiile s-au conturat reguli specifice de urmarire si judecare a unor asemenea infractiuni. In dreptul englez, cu mai bine de doua secole in urma, procedura curtilor de politie scoate din jurisdictia lenta a curtilor cu jurati, infractiunile de o gravitate mai redusa, dandu-le in solutionarea sumara a judecatorului unic. Modelul a fost apoi preluat in Franta incepand cu o lege din 1863, fiind folosit si astazi.[23]

In legislatia procesual penala romana[24] primele dispozitii cu privire la infractiunile flagrante apar in Codul penal din 1864 care doar definea aceasta infractiune in art. 40. In baza acestei definitii Legea Micului Parchet nr. 13 din 1913 introduce o procedura speciala pentru infractiunile flagrante savarsite in resedinte de judet, gari, porturi si balciuri. In Codul din 1936, desi procedura nu era consacrata intr-un capitol separat, existau dispozitii speciale cu privire la infractiunile flagrante (art. 218, 226, 338-340) in cadrul reglementarii comune. Din anul 1957, prin Decretul nr. 324, s-a introdus in Codul de procedura penala "Procedura urgenta de urmarire sau judecata pentru anumite pricini" care avea, in principal, dispozitii privind urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante.

Actualul Cod reglementeaza in mod individual procedura speciala privind infractiunile flagrante in Titlul IV "Proceduri speciale", Capitolul I, art. 465-479.




DEX, editia a III-a, p. 307.

I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala. Tratat, vol. II, editia a II-a, Editura Global Lex, Bucuresti, 2007, p. 461.

D. Gheorghe, Drept procesual penal. Tratat. Partea speciala, Editura Confession, Ploiesti, 2006, p. 300, nota 575.

V. Manzini in I. Neagu, op. cit, p. 462; si in D. Gheorghe, op. cit., p. 299.

Delict, s.n., lat. delictum: fapt nepermis si sanctionat de lege, infractiune. (DEX, editia a III-a, p. 224).

G. Antoniu, N. Volonciu, N. Zaharia, Dictionar de procedura penala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988, p. 110.

I. Neagu, op. cit., p. 459-460; V. Dongoroz, s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman. Partea speciala, vol II, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1976, p. 362; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, Tratat de drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 535.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536; V. Dongoroz, op. cit., p. 362.

V. Dongoroz, op. cit., p. 362; V. Pavaleanu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 525; D. Gheorghe, op. cit., p. 299.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536; V. Dongoroz, op. cit., p. 362; V. Pavaleanu, op. cit., p. 525.

V. Pavaleanu, op. cit., p. 525.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536.

V. Dongoroz, op. cit., p. 363; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 536.

V. Dongoroz, op. cit., p. 363; G. G. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 335; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 535.

V. Pavaleanu, op. cit., p. 523.

G. G. Theodoru, L. Moldovan, op. cit. p. 335; I. Neagu, op. cit., p. 461; V. Pavaleanu, op. cit., p. 523.

M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, editia a II-a, Cluj, 1973, p. 636; V. Pavaleanu, op. cit., p. 525; D. Gheorghe, op. cit., p. 298.

V. Dongoroz, op. cit., p. 363; V. Pavaleanu, op. cit., p. 525; D. Gheorghe, op. cit., p. 298.

V. Dongoroz, op. cit., p. 363.

I. Neagu, op. cit., p. 461; D. Gheorghe, op. cit., p. 298.

M. Basarab, op. cit., p. 636; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 535; V. Pavaleanu op. cit., p. 523.

M. Basarab, ibidem; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, ibidem.

D. Gheorghe, op. cit., p. 298 si p. 300, nota 575; I. Neagu, op. cit., p. 460.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 535; D. Gheorghe, op. cit., p. 298 si p. 300, nota 575; I. Neagu, op. cit., p. 460; V. Pavaleanu op. cit., p. 524.

"Flagrante delictu se numesce delictulu ce se comite acumu, sau care de curendu se comise. Se va socoti asemenea flagrante delictu casu candu prevenitulu este urmaritu prin strigatulu publicu, si casulu candu se gasescu asupra lui lucruri, arme, instrumente sau chartii, cari dau presupusu ca elu este atoru sau complice, indestulu numai ca acestea sa se fi petrecutu aproape de locul si de timpulu comiterii delictului."

Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }