Familia Corynebacteriaceae

Familia Corynebacteriaceae

Genul Corynebacterium

Dupa habitat si patogenitate se pot diferentia in 3 grupe:

- Corynebacterii patogene pentru om si animal - C. diphteriae;

- Corynebacterii nepatogene (difterimorfi) - C. cutis, C. hofmanni;

- Corynebacterii conditionat patogeni - C. xerosis.

Bacilul difteric (Corynebacterium diphteriae)

1. Habitat

Speciile din acest gen sunt prezente la nivelul pielii, nazo-faringe si la nivelul mucoasei intestinale.

2. Caractere morfologice

Bacilul difteric are aspectul unui bastonas de 2-6 μ lungime, 0,5 μ grosime, usor incurbat, maciucat la unul sau ambele capete; necapsulat; nesporulat si imobil; Gram pozitiv. Bacilii difterici se dispun in unghiuri ascutite sau ca litere chinezesti. Babes si Ernst au descoperit in interiorul bacteriei, la ambele capete, granulatii de volutina (polifosfat) denumite corpusculi metacromatici, ce pot fi evidentiate prin coloratia Del Vecchio. Frotiul are valoare de orientare, putand diferentia angina difterica de angina Vincent.

3. Caractere de cultura

Sunt germeni ce necesita pentru izolare medii imbogatite (cu ser de bou, ou, sange, telurit). Temperatura de crestere este de 15s - 40sC, optim 37sC. este un germen aerob, dar se dezvolta si in conditii anaerobe.

Mediile frecvent utilizate pentru izolare sunt mediile cu geloza-sange, cisteina si telurit (mediul Tinsdale). Coloniile sunt de tip R (rough), de culoare neagra cu halou cafeniu. Daca produsul este polimicrobian se poate utiliza mediul lichid OCST (ou, cisteina, ser, telurit).

4. Caractere metabolice

Bacilul difteric elibereaza o serie de enzime a caror actiune asupra substratului il diferentiaza de speciile saprofite: produce H₂S, reduce nitratii, fermenteaza amidonul, glucoza, maltoza si levuloza. Produce hidroliza cisteinei prin actiunea cistinazei, caracter foarte important in diferentierea de difterimorfi (pseudodifterici). Bacilul difteric nu produce ureaza si fosfataza, proprietati cu caracter de diferentiere. Tulpinile de tip gravis si mitis produc o hemolizina pusa in evidenta pe mediile geloza-sange (hematii de oaie, iepure, cobai).

5. Rezistenta - sensibilitatea la agenti fizici si chimici

Bacilul difteric este rezistent la uscaciune, la adapost de lumina. Poate persista in praf si pe obiectele contaminate cateva luni.

Are o rezistenta coborata la caldura umeda. Este omorat prin incalzire in 10' la 60sC si distrus usor de alcool si antisepticele uzuale.

Bacilul difteric este sensibil la antibioticele uzuale: penicilina, eritromicina, tetraciclina, cloramfenicol. Se citeaza unele tulpini rezistente la lincomicina, neomicina, tetraciclina.

Bacilul difteric este sensibil la bacteriofagi si bacteriocine.

6. Structura antigenica

C. diphteriae prezinta doua antigene = antigen somatic "O" si antigen de suprafata  "L", specifice de tip si de grup.

7. Patogenitate

Toxina difterica confera intreaga patogenitate. Este o exotoxina elaborata in faza de multiplicare rapida a bacteriilor. Se compune din doua fragmente "a" si "b".

Fragmentul "a" asigura activitatea enzimatica, iar fragmentul "b" are rolul de a atasare a fragmentului "a" pe celula. Molecula tinta de actiune a toxinei este enzima translocaza-peptidil-t-ARN (factor de elongatie EF2). Aceasta intervine la nivelul ribozomilor in sinteza lanturilor de aminoacizi. Astfel, toxina difterica inhiba sinteza de proteine celulare.

Proprietatea toxicogena este conditionata de lizogenizarea tulpinei de C. diphteriae cu un bacteriofag temperat (β). Acesta produce conversia lizogena cu trecerea tulpinii netoxicogene (tox -) la toxicogeneza (tox +).

8. Patogenie. Aspecte clinice

Lipsit de capacitate de invazie, leziunile caracteristice sunt la poarta de intrare: leziuni congestive, hemoragice si necrotice. Raspunsul inflamator provoaca aparitia unui exudat fibrinos "falsa membrana", care acopera amigdalele si se detaseaza cu greutate, lasand tesuturile sangerande. Are tendinta de extindere in rinofaringe si laringe, dand nastere asa-numitului "crup difteric" cu evolutie spre asfixie.

Bacilii difterici raman cantonati la poarta de intrare si secreta toxina difuzabila in tot organismul. Toxina are afinitate pentru anumite tesuturi (miocard, glande suprarenale, rinichi, musculatura neteda, sistem nervos), cauzand, pe de o parte, degenerescenta parenchimatoasa grava (miocardite), iar, pe de alta parte, polinevrite si paralizii (cu localizare pe nervii cranieni oculomotor, glosofaringian sau pareza diafragmului).

Forma cea mai frecventa de difterie este amigdalita, angina si rinita difterica.

Se mai intalneste, uneori, difteria plagilor chirurgicale si, extrem de rar, difteria mucoasei vulvare. Complicatiile la nivelul cavitatii bucale sunt rare.

9. Imunitate

Toxiinfectia difterica produce o imunitate umorala antitoxica solida, de lunga durata. Prezenta imunitatii antiinfectioase se poate evidentia prin   testul Shick - test intradermic de neutralizare toxina - antitoxina.

IDR Shick este o reactie bazata pe actiune eritematoasa si dermonecrotica a toxinei difterice la subiectii neimunizati (susceptibili de a face boala) si pe capacitatea de neutralizare a actiunii toxinei de anticorpii antitoxici din sangele circulant, la cei imunizati.

10. Tratament

In cazul unui proces infectios cu bacili difterici se administreaza un tratament cu penicilina sau penicilene semi-sintetice, cloramfenicol si eritromicina (in cazul bolnavilor sensibili la penicilina).

11. Epidemiologie. Profilaxie

Difteria este specifica copilariei; sursa o reprezinta omul bolnav, iar transmiterea se face prin contact direct (picaturile Pflügge). Profilaxia se realizeaza prin imunizare.

Vaccinarea este obligatorie si se adreseaza copiilor intre 6 luni si 10 ani.

Prima vaccinare se face la varsta de 6-8 luni, utilizandu-se trivaccinul diftero-tetano-pertusis (DTP). Ulterior, se executa rapeluri la 6 luni, 3 ani si 7 ani de la data primei vaccinari. Controlul imunizarii se efectueaza prin intradermoreactia Shick (IDR) cu exotoxina. Rezultatul testarii se citeste in 24-48 de ore.

Reactie pozitiva - zona congestiva, infiltratitiva de peste 10 mm, reflecta receptivitate la difterie.

Reactia negativa - zona fara modificari indica prezenta anticorpilor care neutralizeaza in vivo toxina.

Alte corynebacterii

Difterimorfii, asa cum indica si numele lor, sunt bacili asemanatori cu bacilii difterici. De la om s-au izolat doua specii comensale grupate in Corynebacterium pseudodiphtericum (C. cutis, C. hofmanni) si Corynebacterium xerosis, frecvent izolat de la pacientii cu conjunctivite. Se izoleaza pe medii cu telurit, putand fi confundati usor cu C. diphteriae. Se disting de ultimii prin diverse caracteristici fermentative si prin faptul ca nu produc toxina.