Francis Scott Fitzgerald 1896-1940

Francis Scott Fitzgerald

1896-1940

Talentul lui a fost la fel de firesc ca modelul desenat de pulbere pe aripile unui fluture. La un moment dat, nici el nu l-a inteles mai mult decat il intelege fluturele si nu si-a dat seama cand a fost sters sau estompat. Mai tarziu a devenit constient de aripile lui ranite si de constructia lor si a invatat sa gandeasca, dar nu mai putea sa zboare fiindca iubirea pentru zbor disparuse si si-o mai amintea doar de pe vremea cand fusese neputincioasa.

Ernest Hemingway, A Moveable Feast

Alaturi de HEMINGWAY [89] si de FAULKNER [86], F. Scott Fitzgerald a definit literatura americana in importanta perioada dintre cele doua razboaie mondiale ale secolului al XX-lea, publicand Marele Gatsby, dupa unii autori cel mai mare roman al Americii. La fel ca si in cazul lui Hemingway, legenda lui Fitzgerald - relatia stransa intre arta si viata lui - continua sa-i eclipseze uneori realizarile. Asa cum a remarcat Lionel Trilling, „Fitzgerald a fost probabil ultimul scriitor notabil care a afirmat fantezia romantica, descinzand din Renastere, ambitia personala si eroismul, viata dedicata sau, dimpotriva, in dezacord cu un anumit ideal sau cu sine'.

Cautarile romantice ale lui Fitzgerald in directia afirmarii si transcendentei reprezinta orientarea fundamentala a literaturii americane in care el ocupa un loc central. Poate ca nici o alta cariera literara nu este atat de trista si de chinuita ca cea a lui Fitzgerald. Desi Glenway Wescott l-a atacat, considerandu-l reprezentantul unui „grup sau cult de tineri betivi plangaciosi', exista totusi ceva sfasietor in esecurile lui Fitzgerald care formeaza nucleul tragic al romanelor si povestirilor sale. Daca, asa cum sustinea romancierul, „testul unei inteligente de prim rang este capacitatea de a retine doua idei opuse si, in acelasi timp, de a pastra si capacitatea creierului de a functiona', el s-a implicat toata viata si pe parcursul intregii sale cariere in conflictul dintre un vis transcendent si constiinta distrugerii si imposibilitatii sale, un conflict pe care il vedea reflectat in el insusi si in societatea contemporana. Putini alti scriitori au infatisat vremurile lor cu aceeasi forta satirica si mitica de relevanta universala. Spre deosebire de eroul sau, Jay Gatsby, care s-a inventat pe sine in mod constiincios si

stematic, in evolutia lui Fitzgerald exista un sens aleator, mai putin ;liberat, desi amandoi parsa fie marcati de aceleasi drame coplesitoare.

Francis Scott Fitzgerald s-a nascut la St. Paul, in Minnesota, fiind Ascendentul a doua familii -de colonisti americani, Scott si Key, si botezat i numele celui mai vestit- stramos al sau, autorul imnului „Drapel presarat i stele'. Tatal lui, un obscur om de afaceri, venise in Minnesota din [arylandul sau natal dupa razboiul civil. Mama lui Fitzgerald era cea mai tare fiica a unui imigrant irlandez care a strans avere ca bacan angrosist, amilia a trait in principal din sprijinul financiar al ramurii dinspre partea lamei, astfel ca Fitzgerald a devenit constient inca din copilarie de asibilitatea de a fi bogat si de a trebui in acelasi timp sa renunti la bogatie.

Fitzgerald a fost rasfatat de mama lui si incurajat sa creada ca dorintele nevoile lui sunt litera de lege. in 1911 a fost trimis la o academie )mano-catolica din New Jersey, iar in 1913 s-a transferat la Princeton, in rincipal - dupa cum isi amintea el - ca sa faca parte din Clubul Triangle, n ansamblu artistic pentru care a scris versuri destinate productiilor lor luzicale anuale. Angrenarea sa in activitatile extrascolare de la Princeton a impiedicat sa faca progrese la invatatura si, pentru ca sa nu fie dat fara, si-a luat un concediu medical la jumatatea primului an. Si-a gasit un ost de locotenent in armata si, pentru a alunga plictiseala vietii de arnizoana, a inceput sa scrie un roman intitulat De aceasta parte a aradisului. in 1918, pe cand era stationat in Alabama, a cunoscut-o pe ocheta Zelda Sayre, de care s-a indragostit, insa casatoria ar fi fost posibila umai daca Fitzgerald ar fi gasit mijloacele financiare pe care i le pretindea ielda. Dupa ce s-a eliberat din armata, in 1919, a inceput sa lucreze la few York in cadrul unei agentii de publicitate si sa trimita in acelasi timp ovestiri la reviste. Editura Scribner, care initial i-a respins romanul, in ele din urma a acceptat manuscrisul refacut. Publicarea lui, impreuna cu anzarea unei povestiri la Saturday Evening Post, i-a permis lui Fitzgerald a se casatoreasca cu Zelda in 1920.

Putini scriitori s-au bucurat de un succes atat de rapid ca tanarul itzgerald. Primele lui doua romane, De aceasta parte a paradisului si 'rumosul si condamnatul (1922), au fost niste bestseller-uri senzationale, i-a adaugat apoi la palmares inca doua culegeri de povestiri, Adolescenti i filozofi (1920) si Povestiri din epoca jazzului (1922) care a dat numele erioadei si a eliberarii ei sociale infatisate de Fitzgerald in romanele si ovestirile sale. Succesul i-a permis sa adopte un stil de viata extravagant, i sperantele crescute l-au facut sa scrie pentru publicul larg. Fitzgerald i-a risipit talentul in povestiri pentru reviste care se vindeau fara probleme, ti timp ce alte lucrari mai meditative si mai serioase erau ignorate sau l utin rentabile. Capodopera lui, Marele Gatsby (1925), nu s-a bucurat liciodata de popularitatea primelor sale romane. Aceasta perioada de timp etrecuta cand acasa, cand in strainatate a alimentat legenda familiei

Fitzgerald devenita notorie pentru tumultuoasa sa viata de petreceri. Fitzgerald a mai reusit sa publice doar un singur roman, Blandetea noptii (1934). Cariera lui profesionala era sustinuta partial de scenariile pe care le scria pentru Hollywood, in timp ce viata lui personala se prabusea din cauza alcoolului si a deteriorarii mintale a Zeldei, care fusese diagnosticata cu schizofrenie.

Disperarea lui Fitzgerald din aceasta perioada este admirabil redata in culegerea postuma de eseuri, scrisori si fragmente. Fitzgerald s-a stins din viata in urma unui atac de cord la Hollywood lasand neterminat romanul Ultimul mahar. Zelda Fitzgerald a murit in 1948 intr-un incendiu care a distrus asezamantul de sanatate mintala unde fusese pacienta multa vreme. La sfarsitul vietii sale, Fitzgerald era convins de esecul lui atat pe plan personal, cat si profesional. Abia dupa moartea lui s-a produs o reevaluare treptata a scrierilor sale, ceea ce i-a asigurat un loc de cinste printre scriitorii clasici americani, ca distins cronicar al vremii sale.

Reputatia lui Fitzgerald se bazeaza in mare masura pe cateva dintre cele mai bune povestiri ale sale, Marele Gatsby, succesul partial al lucrarii Blandetea noptii si promitatorul Ultimul mahar. Primele lui doua romane si multe dintre povestiri sunt interesante in primul rand ca marturii sociologice, infatisand spiritul si atitudinile vremii. Exuberanta tineretii si stralucirea ei efemera au format nucleul sentimentului tragic al visului inselat si tradat, care face din Marele Gatsby o capodopera. Jay Gatsby, emblema succesului american, isi pune in gand sa regaseasca trecutul si paradisul asociat cu prima sa iubire, Daisy Buchanan. Este insa inselat de un vis care se dovedeste a fi nedemn de el, iar Fitzgerald ridica prabusirea lui Gatsby la nivelul unui mit american central. Romanul se incheie cu unul dintre cele mai sugestive pasaje din istoria literaturii:

Gatsby credea in lumina verde, in viitorul orgiastic care se retrage din fata noastra an dupa an. Ne ocoleste atunci, dar asta nu conteaza, maine vom alerga mai repede, ne vom intinde bratele mai departe Si intr-o frumoasa dimineata

Si asa batem pasul pe loc, ca barcile impotriva curentului, purtati fara incetare inapoi in trecut.

in Marele Gatsby, Fitzgerald a realizat ceea ce n-a reusit in tot restul carierei sale: o comedie si o satira a moravurilor contemporane care dezvaluie cele mai profunde adevaruri sociale si personale. Asa dupa cum razboiul este subiectul permanent al lui Hemingway, la Fitzgerald acesta e reprezentat de visul american si tradarea lui, o tema care leaga viata lui personala, cariera si cartile intr-un tot unitar. Fitzgerald ramane principalul cronicar al puterii de seductie a bogatiei si renumelui. Nici un alt scriitor american nu a explorat atat de profund psihicul american, sfidand pericolele cu care se confrunta orice romancier dornic sa-i patrunda toate tainele.