Credinta intuitiva - credinta reflexiva

Credinta intuitiva - credinta reflexiva

Din punctul de vedere al unei 'analize tehnice', putem spune ca o credinta este dispozitia de a exprima o propozitie, de a o accepta, sau de a actiona in acord cu ea. Ipoteza lui Sperber este ca exista doua tipuri de credinta:

- Credintele intuitive, care sint descriptii de stari de lucruri direct inmagazinate in 'cutia cu credinte'; vocabularul lor mental este alcatuit din ansamblul conceptelor de baza: a) fenomene identificabile perceptiv, b) conceptele neanalizate si preformate, cum ar fi conceptul de norma, de cauza, substanta, specie, functie, numar sau de adevar. Credintele intuitive sint concrete si, luate in ansamblu, ofera o imagine a lumii care releva bunul simt. Dar asta inseamna si ca sint superficiale, caci sint mai mult descriptive decit explicative.

- Credintele reflexive (metareprezentari sau interpretari de reprezentari), care sint 'incastrate' in interiorul unor credinte intuitive sau, in serie, in alte credinte reflexive (si tocmai in virtutea acestei incastrari ele sint crezute!). Rationalitatea acestor credinte depinde nu de 'continutul' lor, ci de 'sursa': in cultura mea Dumnezeu este misterul, si este 'explicabil' vircolacul tribalului (adica misterul sau).

Ce fel de stari mentale pot determina asemenea dispozitii? Raspunsul este ca tipuri diferite de stari mentale pot genera 'comportamente de credinta' identice: idei semi-intelese ca 'e=mc2' sau 'spiritele dacilor salasluiesc in barbile romanilor' nu figureaza direct intr-o 'baza de date' sau 'cutie cu credinte'. Personal nu pot sa spun nimic despre 'e=mc2', dar in privinta spiritelor astrale pot sa spun ca nu vor deveni niciodata o credinta intuitiva.

Sa mergem mai departe, cum am vazut mai sus, tribalii, politicienii sau noi insine sintem dispusi sa luam ca baza de actiune propozitii care nu sint reprezentate in spiritul nostru. Ca exista vircolaci si pe Luna si pe Pamint, ca luna noiembrie este propice succesului electoral al scorpionilor, toate acestea devin motivante pentru actiune daca pot fi deduse din niste credinte care sint deja reprezentate mental. Avem aici presupozitia existentei unui dispozitiv inferential care permite subiectului cognitiilor sa recunoasca credintele non-reprezentate ca fiind ale sale. Intr-un model epidemiologic, aceasta este dovada ca in constructia unor credinte reflexive - cele construite prin inferenta din credinte care nu sint deloc reprezentate in mintea noastra - intervine un factor de rationalitate.

In esenta, 'argumentul epidemiologic' sustine ca daca anumite reprezentari provin din perceptie (termen utilizat in sens larg, pentru a se putea include si 'perceptia' propriilor stari mentale), atunci o organizare mentala in care apar inferente (constiente sau nu, directe sau indirecte) de credinte fondate pe perceptii este suficienta poentru a asigura zone de coerenta. Astfel de 'zone de coerenta' apar si la elefant, diferenta este ca - in cazul politicianului Omizii - credintele provin nu din perceptia unor 'obiecte ale credintei', ci din comunicarea in legatura cu aceste obiecte. Perceptia si comunicarea sint intotdeauna implicate in constructia credintelor, atit a celor intuitive (o parte din fundalul conceptual care se combina cu input-ul senzorial este achizitionat prin comunicare), cat si a celor reflexive. Cum s-ar putea oare analiza intrebarea referitoare la credinta intuitiva care este construita mai mult prin distribuirea sociala a cunoasterii? Cu cat este mai mare 'partea' comunicarii, cu atit mai mare va fi distribuirea? Este cert ca credintele reflexive isi datoreaza distributia aproape exclusiv comunicarii. Indivizii sint constienti de credintele lor reflexive. In plus, atit Opote cat si politicianul Omizii (POL) stiu ca distribuirea acestor credinte se face 'sub cer deschis'. Aceasta ii poate face sa creada ca este de datoria lor sa-si impartaseasca si altora aceasta credinta.

Exista vreo deosebire intre Opote si POL? Intr-un fel nici una: Opote actioneaza in virtutea unui mit, care este acceptabil in masura in care combinatia dintre context si structura narativa reuseste sa-l izoleze de credintele intuitive (exprimabile in judecatile 1a, 1b, 2a) si sa-l faca crezut doar in mod reflexiv.

Sa vedem acum daca POL are cat de cat ceva serios in cap. Aparent - pentru un observator exterior, sa-i zicem Toma, care nu crede in 'misticisme' - el este sau un naiv sau un escroc. Daca e naiv, atunci ferice lui si ferice celor care-l voteaza pentru ca este scorpion sau pentru ca stie premonitiile Omizii. Dar nu cumva el are succes la Toma tocmai pentru ceea ce vizeaza ca escroc? Intr-o lume plina de ziare cu zodiacuri si jurnale tv. cu stiri despre adeverirea premonitiilor, Toma poate rationa in felul urmator: 'Dom'le, omul asta chiar crede, deci poate sa creada in ceva'. Dar astfel lui Toma i s-a transmis o credinta intuitiva: 'ca dificultatile provin din faptul ca exista factori ascunsi si factori vizibili, cei ca POL macar se zbat'. Observam asadar aceeasi structura explicativa ca in cazul mitic: explicarea nefericirii prin actiunea sau inactiunea unor persoane permite identificarea de responsabili virtuali. Apoi, ne intrebam adesea cum se face ca in fiecare noua campanie electorala unii politicieni mint, altfel desigur, dar tot in sensul ca 'mint de sting apele'? Structura explicatiei este aceeasi ca mai sus: doar nefericirea (in acest caz aceea de la sfirsitul perioadei pentru care este mandatat POL) apeleaza intotdeauna o explicatie, in concluzie a nu minti (promite verzi si uscate) echivaleaza cu a spune dintru-nceput ca nu vei incerca un efort neobisnuit (dar cu consecinte riscante pentru 'electorabilitatea' din campania urmatoare). Singura deosebire intre Opote si Pol tine de coerenta reprezentarilor culturale: 'nucleul dur' al culturii indienilor Txicao presupune ritualizarea abstinentei alimentare, cel al culturii politice electoraliste il imbie pe Pol sa arate prin ritualuri de fatada ca are emotii in comun cu semenii sai.