QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate stiinte politice

Tipurile partidelor politice








Tipurile partidelor politice


In ceea ce tine de tipurile partidelor, prima si cea mai naturala tipologizare ar veni din perspectiva ideologica, reiesin din clasica diada stanga-dreapta. Insa nu toate pozitionarile adoptate de partidele politice sunt corecte in viata politica, rezulta limpede ca stanga sau dreapta tin de relatii, nu de continut. Dinamica raporturilor dintre partide explica locul lor pe axa stangadreapta.

Jean-Louis Quermonne incredintat ca partidele de stanga si cele de dreapta nu se definesc atat prin ideologii cat si prin „temperament politic”: primele se plang ca schimbarea este inexistenta sau prea lenta, in timp ce ultimele acuza schimbarea ca este prea radicala sau prea rapida. In acelasi spirit, Alain Touraine este de parere, ca stanga tine de raporturi, de relatii sociale, in vreme ce dreapta tine de sistem. Toate acestea permit concluzia ca, in ciuda relativitatii lor doctrinale, stanga si dreapta sunt inca operante si chiar profitabile pentru analiza politica a multora din democratiile occidentale nu insa a tuturora; dimensiunea ideologica propriu-zisa capata un plus de relevanta prin aceasta corelatie pentru unele cazuri dar nicicum pentru toate.




Concret, stanga si dreapta, vehiculate in acceptiunea lui Fr. T. Goguel sau in cea a lui Quermonne, dau rezultate exacte inverse in regimurile postcomuniste. Mai mult, admitand chiar continuturi ideologice pentru cei doi vectori politici - in senul, bunaoara, ca stanga este animata de valori internationaliste, de elan reformist etc., in timp ce dreapta are devotiunea valorilor nationale, a establishment-ului etc., se va putea constata cata confuzie pot introduce aceste notiuni daca sunt aplicate la realitatile postcomuniste; lipsindu-le, proaspetelor democratii esteuropene, referentul istoric de tip occidental, stanga si dreapta devin aici adesea intersanjabile.

Nu-i mai putin adevarat ca, diacronic, se-ntampla ca acelasi partid sa se pozitioneze contradictoriu pe axa stanga-dreapta, proba elocventa in sprijinul ideilor lui Goguel si Quermonne. Avem un asemenea exemplu in istoria Romaniei: PNL era perceput in secolul trecut ca fiind indubitabil de stanga (Eminescu nu conteneste de a-i numi pe liberalii din vremea sa „rosii”), pentru ca in perioada interbelica, dar si astazi, acest partid sa fie localizat/sa se localizeze fara ezitare la dreapta.

S-ar putea spune ca prima tipologie a partidelor politice apartine parintelui politologiei moderne, Alexis'de Tocqueville, care in De la Democratie en Amerique, dupa ce constata ca aceste formatiuni sunt „un rau inerent guvernarilor libere”, vorbeste staruitor de „partide mari” si „partide mici”. Criteriul care discerne intre un tip si celalalt nu este, insa, asa cum s-ar parea la prima vedere, legat atat de cantitate, ci mai degraba de calitate. Cu alte cuvinte nu dimensiunile sau numarul de aderenti fac un partid mic sau mare, ci principiile pe care se intemeiaza si moralitatea politica adiacenta.

Faptul ca exista de obicei coincidenta intre calitatea principiilor unui partid si marimea sa fizica tine cumva de relatia cauza-efect, dar accentul cade, evident, pe primul termen. S-ar putea spune ca pentru Tocqueville grands partis sunt de fapt great parties. Caci iata cum defineste el partidele mari: „Numesc partide politice mari pe acelea care se ataseaza mai mult principiilor decat consecintelor lor; generalitatilor si nu cazurilor particulare; ideilor si nu oamenilor. Aceste partide au, in general, trasaturi mai nobile, pasiuni mai generoase, convingeri mai reale, o alura mai sincera si mai indrazneata decat celelalte. Interesul particular, care joaca intotdeauna cel mai mare rol in pasiunile politice, se ascunde aici cu mai multa abilitate sub voalul interesului public ajunge cateodata chiar in situatia de a se ascunde de privirile celor care-l insufletesc si-l fac sa actioneze”. Tocqueville exprima prin aceste cuvinte subtila dialectica a interesului public si a interesului privat; ca neintrecut moralist, in cea mai buna traditie franceza, dar si ca spirit care intelege ratiunile profunde ale liberalismului, el nu se putea lasa intimidat de retorica interesului general, sugerand, cu o rara stiinta a masurii si a gustului, complementaritatea de continut a acestuia cu interesul particular. Prin contrast, iata cum descrie el cealalta categorie de partide: „Partidele mici, dimpotriva, sunt fara credinta politica. Cum ele nu sunt relevante si sustinute de mari obiective, caracterul lor este impregnat de un egoism, care, se produce fatis cu fiecare din actele lor. Ele se incalzesc mereu la frig; limbajul lor este violent, iar mersul le e timid si nesigur. Mijloacele care le folosesc sunt precare ca si scopul insusi pe care si-l propun”. Efectele sociale ale acestor doua tipuri de partide sunt, bineinteles, diferite: „Marile partide bulverseaza societatea, cele mici o agita; unele o rup, celelalte o pervertesc; primele o salveaza cateodata.

Ceea ce se remarca in conditiile actuale in activitatea partidelor politice democratice occidentale si chiar din estul Europei este preocuparea pentru dialog, pentru promovarea unui anumit consens cu alte forte politice, indiferent daca se afla la putere sau in opozitie, mai ales atunci cand este vorba de probleme vitale, cardinale, care pun in joc interesele nationale, un anumit realism luciditate in abordarea problemelor esentiale are progresului pe plan intern, national, precum si in interpretarea problematicii majore a vietii politice internationale. Se cere sa reamintim ca progresul politic, in genere presupune o delimitare a scopurilor si idealurilor categoriilor relevand obiectivele si sarcinile urmarite intr-un moment istoric dat, prin angajarea efectiva a partidelor in lupta pentru realizarea scopurilor prestabilite.

Constituind sinteze elocvente de obiective, de idealuri, ca si metodologiile fundamentale de infaptuirea lor in viata social-politica a societatilor, programele partidelor, introduc rigoare in organizare, ele constituie totodata, un factor de mobilizarea membrilor lor si simpatizantilor lor.



Acestea ofera o cauza pentru participarea cetatenilor, iar pentru membrii partidelor un tel care-i uneste si le stimuleaza energiile in lupta pentru sustinerea si realizarea obiectivelor preconizate de partide, care elaboreaza programe si actioneaza in spiritul acestora.

Nu intamplator, analizele serioase in domeniu releva necesitatea unei mari raspunderi, unui spirit matur si nuantat al partidelor politice fata de suporterii lor sociali, fata de interesele si nazuintele acestora.

Castigarea increderii in ele, adeziunea motivata si nedezmintita, nici in plan teoretic, nici in plan practic, constituie si ratiunea existentiala si functionala a partidelor politice conditia legitimitatii lor.


Principalele sisteme de partide politice.

MULTIPARTITISMUL. Tipurile de factori care au condus la multipartidism sunt urmatoarele:

a) factori sociali, inclusiv gradul de stratificare sociala;

b) factori ideologici si religiosi;

c) factori istorici si nationali, ori particularitatile istorice si nationale;

d) factorii institutionali, sistemul electoral -reprezentarea proportionala.

Alaturi de aspectul cantitativ evidentiat mai sus, trebuie sa adaugam pe cel calitativ, daca masura sau gradul in care sistemul multipartidist indeplineste anumite functii si deci, trebuie sa luam in considerare si eficacitatea acestuia. Uneori, eficacitatea sistemului pluripartitist respectiv este submaximala, ceea ce inseamna:

a. manifestarea libera a separarii puterilor constitutionale;

b. crearea guvernelor de coalitie, ceea ce conduce de multe ori la guverne instabile; c. reprezentarea prea„nediferentiata” a intereselor cerintelor electoratului etc.

Deci, se impune sa subliniem faptul ca sistemul multipartitist nu inseamna, intotdeauna manifestarea plenara a democratiei, absenta unor abuzuri ale puterii sau incalcarea, uneori chiar flagranta a dreptului omului sau a promisiunilor majore facute de partidele politice electoratului in campania de alegeri. Aici putem distinge intre un multipartidism integral cu o stabilitate mai mica a guvernului si unul temperat, care asigura o stabilitate, mai mare.

BIPARTIDISMUL se intemeiaza pe concurenta politica a doua partide si este characteristic parlamentelor de tip britanic (Marea Britanie, Canada etc.). In aceste tari, cele doua partide se succed la putere, avand majoritatea mandatelor, realizand astfel, ceea ce se numeste un bipartidism perfect. In cazul cand cele doua partide in lupta electorala nu acumuleaza fiecare, majoritatea voturilor - bipartidismul este imperfect. Eficacitatea bipartidismului tine de:



a. concentrarea foarte stransa a puterilor in societate;

b. asigurarea unei majoritati parlamentare solide; c. consolidarea trainica, a organelor guvernamentale.

Un alt exemplu clasic si elocvent de sistem bipartitist intalnim in S.U.A. , unde se rotesc la carma guvernarii doua mari partide: Democrat si Republican, deosebirile din programele lor fiind neesentiale. De aici si expresia „pleaca ai nostri, vin ai nostri . ”.

Sistemul monopartitist cu un singur partid dominant. Un partid devine dominant cand are loc surclasarea neta a rivalilor sai, identificarea sa cu ansamblul natiunii. Sistemul cu partid dominant se poate gasi in cinci democratii accidentale: Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda si Italia[1].

Activitatea acestor partide se caracterizeaza prin: dominarea vietii politice, ocuparea functiilor principale in administratia de stat: rezultate constante circa 30 - 35 % sau 40 % din sufragiile exprimate; asigurarea stabilitatii de guvernare, in cazul cand acest partid isi raliaza alte forte politice.

Acestea ar fi avantajele sistemului cu partid dominant. Dintre inconvenientele lui sunt: riscul de imobilism politic, mutarea luptei politice in afara parlamentului, ruperea consensului politic etc. Se stie ca in Suedia, Partidul Social Democrat, se afla la putere de peste sase decenii, ceea ce a creat o stare de apatie politica. Chiar electoratul ce sprijina acest partid de atatea decenii, desi a beneficiat de pe urma politicii paternaliste, a ajuns la concluzia necesitatii unei renovari a scenei politice.


SISTEMUL DE PARTIDE NECOMPETITIVE. Esenta acestui sistem nu este altceva decat dictatura partidului ca putere unica si suprema in stat. Istoria perioadei postbelice demonstreaza existenta acestui sistem in toate tarile, foste socialiste, ceea ce a generat o incalcare flagranta a valorilor democratiei, indeosebi a drepturilor omului, desi sub raport social-economic aceasta dictatura de dezvoltare a reusit propulsarea economiei, ocuparea fortei de munca si chiar o anumita ascensiune, a invatamantului si culturii. In mod exceptional, in Polonia, Cehoslovacia, si Republica Democrata Germana, Partidul  Comunist, totalitar, a tolerat activitatea formala a unor partide politice nemarxiste, dar cu conditia acceptarii programului de guvernare al Partidului Comunist.





Gratie noului sistem electoral majoritar Italia are in prezent un sistem multipartidist temperat.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }