Social-Democratia

Social-Democratia

Ideile doctrinei social-democrate au aparut in cadrul miscarii socialiste europene spre sfarsitul secolului XIX, in conditiile disputelor ideologice din cadrul Internationalei a II-a (1889-1914) dintre marxisti (sustinatorii socialismului revolutionar de tip comunist) si revizionisti (adeptii socialismului democratic reformist). La rascrucea secolelor XIX-XX, Internationala a II-a a fost placa turnanta a miscarii muncitoresti si a ideologiei socialiste. Din dezbaterile acesteia s-au nascut curente ideolo-gice, strategii politice si lideri ai miscarii socialiste care au ocupat un loc important in viata politica a secolului XX.

In general, termenul de social-democratie desemneaza ideea si practica politica conform carora reformele economice si sociale in beneficiul populatiei mai putin privilegiate pot fi realizate in cadrul democratiei burgheze, al libertatii si sistemului parlamentar. Cele mai importante definitii accentueaza asupra continutului mixt, compozit al doctrinei social-democrate care urmareste realizarea unor scopuri social-economice redistributive, prin utilizarea mijloacelor politice reformiste acceptate de regimurile democratice. In acest sens, o preocupare sustinuta in definirea contemporana a social-democratiei este argumentarea conjunctiei intre socialism si democratie, intre scopul realizarii echitatii sociale si mijloacele politice democratice de atingere a acestuia. Totusi, realizarea sintezei social-democrate nu este scutita de asumarea unor dileme si intretinerea unor ambiguitati ce persista in teoria si practica sa politica: oscilarea intre nationalizarea si privatizarea mijloacelor de productie, planificarea etatica si economia de piata, controlul politic al economiei si libera initiativa.

Evolutia ideologica a partidelor social-democrate si socialiste din tarile Europei Occidentale dupa 1950 se caracterizeaza prin respingerea socialismului si accentuarea strategiei reformist-pragmatice confirmata in praxisul politic, in conformitate cu declaratia primului Congres al Internationalei Socialiste de la Frankfurt pe Main (1951), intitulata Cu privire la scopurile si sarcinile socialismului democratic. O caracteristica importanta a acestei orientari este depasirea caracterului de clasa si largirea reprezentativitatii sociale a social-democratiei. Partidele social-democrate si socialiste europene nu se mai considera, in mod auto-res-trictiv, partide ale clasei muncitoare. Dorind o baza sociala si electorala larga si cuprinzatoare, aceste partide se prezinta ca partide "populare", ale "muncii", ale "tuturor salariatilor", ale "majoritatii nationale" etc. Definirea partidelor social-democrate ca partide populare este rezultatul adaptarii ideologice a acestora la transformarile social-istorice pe care le cunosc tarile capitalismului dezvoltat: cresterea numerica si calitativa a clasei mijlocii; ascensiunea profesiunilor liberale; implicatiile sociale si culturale ale revolutiei stiintific-tehnologice si ale proceselor de informa-tizare a societatii asupra structurii si mobilitatii profesional-ocupationale. In conditiile existentei "societatilor informationale", clasa muncitoare sufera profunde transformari in plan socio-profesional si cultural, deve-nind un real partener economic si politic al corporatiilor si institutiilor statului.

O alta caracteristica a social-democratiei, expresie a sintezei teori-ei si actiunii politice, este promovarea si sustinerea economiei mixte, bazata pe coexistenta sectorului public si privat. De aici se poate deduce ca proiectul social-democrat reprezinta un hibrid al traditiei politice compus din socialism si liberalism. El este produsul unei diviziuni in traditia socialista, intre aceia care incearca realizarea idealurilor socialiste in cadrul institutiilor societatii capitaliste liberale (social-democratii) si cei care raman in afara acestor institutii, cu obiectivul de a inlatura capitalismul prin forta revolutionara comunista. In particular, social-democratii sunt complet angajati in participarea la procesul electoral si in democratia parlamentara. Intr-adevar, social-democratia s-a inspirat din idealurile socialiste, dar ramane profund conditionata de mediul politic in care evolueaza si de aceea incorporeaza valori liberale. Ca atare, proiec-tul social-democrat poate fi definit ca o tentativa de a reconcilia socialis-mul cu politica liberala si cu societatea capitalista.

In practica politica, sansa istorica a relansarii social-democratiei dupa al doilea razboi mondial a fost intalnirea cu teoria economica a neoliberalului John Maynard Keynes. Sintetizand, elementele progra-mului keynesian ar fi urmatoarele:

• in materie de cheltuieli publice - ridicarea nivelului cererii efec-tive ca detonator al interventiei statului in economie;
• in problema economisirii - descurajarea risipei intretinute prin sistemul parazitar al rentelor viagere si incurajarea cresterii consumului social ca stimulent al cresterii ofertei si al relansarii productiei;
• in ceea ce priveste folosirea fortei de munca - favorizarea con-tractului salarial pentru a face previzibil costul muncii;
• in problema redistribuirii veniturilor - solvabilizarea unei parti cat mai mari a populatiei;
• in materie de investitii - scaderea costului creditului pentru favo-rizarea cererii in domeniul investitiilor;
• in materie de comert exterior - asumarea riscului protectionis-mului vamal, atunci cand situatia de sub-competitivitate a econo-miei nationale o cere.

Aparuta ca o strategie auto-corectiva a capitalismului in perioada "marii depresiuni" (1929-1933), keynesismul a conturat directiile unei politici economice interventioniste favorabile capitalismului managerial cu functii sociale. In acest context, el a argumentat functionarea econo-miei mixte, propice atat reformismului neoliberal, cat si celui social-democrat. In ceea ce priveste, insa, jonctiunea keynesismului cu social-democratia, se considera ca aceasta a fost posibila deoarece:

1. keynesismul a oferit un fundament teoretic si ideologic credibil pentru plasarea economiei sub controlul politic al statului de drept. Statul interventionist si structurile institutionale etatice au permis social-democratilor reconcilierea efectiva a obiectivelor redistributiei sociale cu realitatile concurentiale ale pietei;
2. demonstrand ca expansiunea economica depinde de largirea bazei de consum si de cresterea ariei sociale a distributiei veniturilor si bogatiei, keynesismul a legitimat din punct de vedere economic doctrina echitatii sociale;
3. keynesismul a furnizat o formula pentru economia mixa de inalta performanta in care exigentele capitalului si cerintele muncii coexista prin co-interesare;
4. keynesismul este strategia "capitalismului bunastarii sociale", sin-gurul sistem socio-economic cunoscut pana acum in istoria uma-nitatii care a putut sa pregateasca conditiile necesare aplicarii politicii social-democrate de redistribuire a veniturilor si securi-tatea sociala.

Date fiind aceste elemente, doctrina social-democrata s-a impus in programele ideologice si, de asemenea, in practica politica a partidelor si guvernarii social-democrate vest-europene dupa al doilea razboi mondial.

In definirea social-democratiei contemporane, o problema impor-tanta o constituie delimitarea reformismului, cristalizarea unei strategii realiste a reformelor sociale menite sa optimizeze, din interior, functio-narea capitalismului dezvoltat. Social-democratia a opus programelor revolutionare comuniste, activitatii destabilizatoare a grupurilor anarhiste, solutii reformist-constructive de angajare si responsabilizare a diferitelor categorii socio-profesionale in procese de auto-conducere si co-gestiune.

Parcurgerea caii reformist-evolutioniste preconizata de doctrina social-democrata presupune referinta la anumite valori centrale: liberta-tea, solidaritatea, justitia sociala. Aceasta este, in fond, triada valorica definitorie a social-democratiei. Social-democratia urmareste ameliorarea societatii prin modelarea unei personalitati libere, cooperante, in calitate de membru al unei colectivitati. De aceea, libertatea individuala impletita cu libertatea colectiva presupun solidaritatea si justitia sociala. In ultima instanta, social-democratia incearca sa ofere un model socio-cultural.

Opunandu-se individualismului exacerbat preconizat de liberalis-mul clasic, dar cooperand politic cu reformismul neoliberal, social-demo-cratia schiteaza un proiect comunitar realist si echitabil de eliberare colectiva fata de servitutile egosimului concurential, dar si fata de cele ale puterii totale. De aceea, unii autori considera ca, daca socialismul ar fi fost identic cu marxism-leninismul, atunci el ar fi fost astazi muribund sau chiar mort. Social-democratia insa nu promite nici utopia primilor socialisti, nici noua lume pe care Marx si urmasii sai au imaginat-o ca fiind ultimul produs al dezvoltarii istorice.

Ca ideologie, social-democratia promite sa promoveze cooperarea si solidaritatea mai degraba decat competitia si individualismul, pe masura ce tinteste reducerea, daca nu completa eliminare a diviziunilor de clasa care au dus la exploatare si alienare. Aflata in continuare in cautarea egalitatii, social-democratia este o ideologie loiala valorilor democratice, sustinand ca adevaratul socialism presupune guvernarea poporului de catre popor si pentru popor. El doreste sa dea tuturor o putere egala in procesul de luare a deciziilor care afecteaza viata in mod direct si important. Dar acest lucru se poate intampla doar atunci cand nici o persoana sau clasa nu controleaza marea parte a bogatiilor si resurselor - si deci marea parte a puterii - in interiorul unei societati. Daca adevarata democratie va lua nastere vreodata, bogatia si resursele trebuie impartite in mod egal, detinute si controlate pentru beneficiul intregii societati.