Politica sociala a u.e

POLITICA SOCIALA A U.E

Parintii fondatori aveau convingerea ca progresul social decurge din progresul economic produs de piata comuna. In consecinta, dispozitiile din Tratatul de la Roma acorda o atentie modesta politicii sociale. Aceasta se limiteaza la a asigura buna functionare a pietei comune in prin prevederea circulatiei libere a muncitorilor, realizarea egalitatii de tratament intre muncitorii masculini si feminini, si de o maniera mai generala, posibilitatea de a interveni pentru a apropia intre ele dispozitiile legislative pentru a limita riscurile de "dumping social". Caci una din caracteristicile Comunitatii Europene este marea diversitate a sistemelor sociale ale tarilor membre care o compun, diversitate ce a crescut pe parcursul largirilor.

Sfarsitul anilor de crestere economica si aparitia de dificultati sociale (primele restructurari si cresterea somajului) condus, in anii saptezeci, la adoptarea unui prim program social comunitar (1974), apoi a mai multor directive in materie de armonizare in domeniul social. Realizarea pietei interne va da un impuls semnificativ: Actul Unic (1987) extinde competentele comunitare permitand adoptarea unor directive cu majoritate calificata in domeniul sanatatii si al securitatii muncii si favorizeaza dialogul intre partenerii sociali europeni. Tratatele de la Maastricht (1993) si Amsterdam (1997) intaresc politica sociala europeana, in special prin luarea in consideratie a chestiunii ocuparii fortei de munca care va deveni de "interes comunitar".

Din 1997, Europa sociala se impune ca un element indispensabil pentru a duce la bun sfarsit miscarea de transformare economica si sociala in curs. O noua abordare mai integrata se dezvolta prin folosirea unor metode diversificate de modernizare a modelului social european; alaturi de abordarea legislativa si a dialogului social, a fost initiata o a treia cale, "metoda deschisa de coordonare": ea permite, prin cooperarea intre statele membre, etalonarea performantelor si schimburile de bune practici, abordarea la nivel comunitar a domeniilor importante din zona sociala care sunt de competenta statelor membre (ocuparea fortei de munca, protectie sociala).

●Prevederile din tratate

●Tratatul de la Roma continea putine articole care sa abordeze anume aspectele de politica sociala. Ele erau mai degraba subiecte ale legislatiei, tratand in esenta deplasarea libera a fortei de munca (TICE, 39-42) si livertatea de stabilire in contextul pietei comune (TICE, 43-8). Uletior, acoperirea de catre Comunitate a politicii sociale s-a largit prin legislatie si actiuni politice, dar ea a ramas mult mai ingusta decat politica sociala a statelor membre care, date fiind conditiile lor de diversitate economica si sociala, traditiile politice si solutiile institutionale, au considerat sarcina principala aceea de a aborda ele insele problemele lor sociale. Cu toate acestea, desavarsirea pietei interne a condus la constatarea unor diferente profunde in materie de prevederi sociale in randul statelor membre si a confirmat nevoia urgenta de o acoperire mai larga a chestiunilor sociale printr-o politica sociala comuna.

Politica Sociala Europeana este deasupra si in afara politicii sociale a statelor membre. Dar pe masura ce integrarea europeana avanseaza, statele membre au prezentat Comunitatii problemele sociale care necesitau o abordare comuna pentru rezolvarea lor. In consecinta, in 1987 Actul Unic European (AUE) a atribuit Comunitatii sarcina de a promova activ coeziunea sociala. Acesta a fost urmat de Tratatul de la Maastricht care a stabilit "cresterea standardului de viata si a calitatii vietii, si coeziunea economica si sociala si solidaritatea intre statele membre"(TICE, II, 2) ca fiind un obiectiv explicit al Comunitatii si a adoptat Cartea Comunitatii privind Drepturile Fundamentale ale Muncitorilor ca un protocol anexa la politica sociala.

●Tratatul de la Amsterdam (1997) a reafirmat faptul ca politica sociala este o comeptenta pe care UE o impartaseste impreuna cu statele membre, si a consolidat prevederile existente. De asemenea au fost extinde prevederile referitoare la non-discriminare (TICE, 13) si a fost reinnoit angajamentul de considerare a somajului ca o "chestiune care reprezinta o preocupare comuna" (TICE, 2). Mai mult, s-a inclus Protocolul privind Politica Sociala in Tratatul UE (TICE , 136-45). In lumina transformarii radicale a economiei si societatii UE si extinderii globalizarii, in 2001 UE a propus, de asemenea, o ambitioasa Agenda de ●Politica Sociala menita sa asigure ca politicile economica, de ocupare a fortei de munca si sociale actioneaza impreuna intr-o maniera care le intareste reciproc.

In ceea ce priveste politica sociala, Tratatul de la Amsterdam a avut din nou un rol important in sensul adaugarii unui plus de coerenta prin includerea, in Tratatul CE, la Titlul XI, a prevederilor privind domeniul social existente in alte documente.

Ca si in cazul domeniului ocuparii fortei de munca, politica sociala a devenit o responsabilitate comuna a statelor membre si a Comunitatii Europene. Obiectivele acestei politici sociale sunt promovarea ocuparii, imbunatatirea conditiilor de viata si de munca, protectie sociala adecvata, dialog intre conducerea intreprinderii si lucratori, dezvoltarea resurselor umane in vederea ocuparii si combaterea excluziunii.

Tratatul mai prevede, de asemenea, ca unele domenii trebuie reglementate prin legislatie speciala, la nivel de directive, elaborate cu consultarea partenerilor sociali reuniti in Consiliul Economic si Social si aprobate cu unanimitate prin procedura co-deciziei - Consiliu - Parlament. Printre aceste domenii se numara:

- sanatatea si securitatea la locul de munca;

- conditiile de munca;

- informarea si consultarea lucratorilor;

- egalitatea intre barbati si femei in ceea ce priveste oportunitatile pe piata muncii si tratamentul la locul de munca.

Prin aceeasi procedura, Consiliul poate adopta masuri destinate combaterii

excluziunii sociale. De asemenea, Consiliul are sarcina de a aproba, cu unanimitate,

reglementari in urmatoarele domenii:

- securitatea sociala si protectia sociala a lucratorilor;

- protectia lucratorilor ale caror contracte individuale de munca inceteaza;

- reprezentarea si apararea colectiva a intereselor lucratorilor si angajatorilor

- conditiile de angajare a cetatenilor statelor terte;

- contributii financiare pentru promovarea ocuparii si crearii de locuri de munca.

In ceea ce priveste formarea profesionala, prevederi referitoare la acest domeniu se regasesc in Tratat in Capitolul 3 al Titlului XI. Comunitatea contribuie la dezvoltarea unei educatii de calitate, prin incurajarea cooperarii dintre statele membre si, in cazul in care este necesar, prin sprijinirea si completarea actiunii acestora, respectand pe deplin responsabilitatea statelor membre fata de continutul invatamantului si de organizarea sistemului educational, precum si diversitatea lor culturala si lingvistica.

●Tratatul de la Nisa, incheiat in decembrie 2000, nu aduce schimbari majore in dispozitiile sociale ale Tratatului. In schimb, se semneaza Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene si o "agenda sociala europeana" a carei ambitie este de a constitui foaia de parcurs a politicii sociale comunitare pentru urmatorii cinci ani. Intr-adevar, la Consiliul European de la Lisabona din primavara lui 2000, sefii de stat si de guvern din cincisprezece state membre au cazut de acord asupra lansarii unei provocari ambitioase: "devenirea economiei cea mai competitiva din lume" si in acest scop, sa actioneze pentru a recuceri deplina ocupare a fortei de munca la orizontul anului 2010 si sa se modernizeze modelul social european.

Caci in esenta politicii sociale europene a acestui inceput de secol al XXI-lea, existenta unui model social cu valori impartasite de toti este ceea ce este azi pus sub semnul intrebarii

1.1 Dispozitiile actuale ale Tratatului (TCE)

Principiile:

Articolul 2 din Tratat prevede, printre misiunile Comunitatii, un nivel de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala ridicat, egalitatea intre barbati si femei. Mijloacele prevazute in acest scop sunt promovarea unei coordonari intre politicile de ocupare a fortei de munca ale statelor membre prin elaborarea unei strategii coordonate pentru ocuparea fortei de munca precum si o politica in domeniul social (art.3).

Articolul 13 din Tratat contine dispozitii referitoare la lupta contra discriminarilor din considerente de sex, rasa sau origine etnica, religie sau convingeri, un handicap, varsta sau orientare sexuala. Aceasta dispozitie permite Consiliului sa legifereze, in unanimitate, la propunerea Comisiei si dupa consultarea cu Parlamentul European.

Politicile Comunitatii .

Articolele 39 la 42 organizeaza libera circulatie a muncitorilor si coordonarea regimurilor de securitate sociala, acest ultim aspect fiind indispensabil pentru ca libera circulatie a muncitorilor sa fie efectiva.

Articolele 125 la 130 sunt dedicate ocuparii fortei de munca devenita o "chestiune de interes comun", instaurand astfel o competenta comunitara complementara celei a statelor membre. Aceste articole prevad o strategie coordonata pentru ocuparea fortei de munca ce include elaborarea de linii directoare, rapoarte anuale ale statelor membre privind aplicarea lor, si eventuale recomandari ale Consiliului catre statele membre (articolul 128).

Articolele 136 la 145 trateaza despre politica sociala. Articolul 137 prezinta domeniile in care actiunea Comunitatii sprijina si completeaza pe aceea a statelor membre; trebuie distinse:

- domeniile in care Consiliul statueaza cu majoritate calificata, conform procedurii de co-decizie: sanatatea si securitatea muncitorilor; conditiile de munca; informarea si consultarea muncitorilor; integrarea persoanelor excluse de pe piata muncii; egalitate intre barbati si femei; lupta contra excluderii sociale; modernizarea sistemelor de protectie sociala;

- domeniile in care Consiliul statueaza cu unanimitate : securitatea sociala si protectia sociala, protectia salariatilor in caz de reziliere a contractului de munca, reprezentarea si apararea colectiva a intereselor salariatilor si angajatorilor si conditiile de angajare a resortisantilor din terte tari unde unanimitatea este pastrata. Dar in acest domenii si cu exceptia securitatii sociale, Tratatul de la Nisa

a prevazut ca va fi posibil printr-un vot unanim al Consiliului sa se treaca la regula majoritatii calificate.

Unele domenii ale politicii sociale sunt excluse din domeniul comunitar: remuneratiile, dreptul de asociere, dreptul la greva, dreptul la lock-out.

Articolele 138 si 139 prevad modul de participare a partenerilor sociali la esalonul comunitar. Comisia inainte de a prezenta propuneri in domeniul social, se consulta cu partenerii sociali privind posibila orientare a unei actiuni comunitare. Acestia din urma pot, cu acest prilej, sa decida o negociere si ei dispun pentru a face acest lucru de o perioada de noua luni, care poate fi prelungita, pentru a ajunge la un acord sau a constata imposibilitatea incheierii unui acord, si atunci revine Comisiei sarcina de a relua lucrarile sale privind propunerea.

In caz de acord intre partenerii sociali, aplicarea se face conform cu doua modalitati: fie printr-o decizie a Consiliului fie prin practici proprii ale partenerilor sociali si statelor membre. Articolul 139 din Tratat prevede posibilitatea, pentru partenerii sociali, de a initia o negociere la alegerea lor fara a astepta o propunere a Comisiei.

Articolul 140 creeaza posibilitatea pentru Comunitate sa adopte, in ansamblul politicii sociale, masuri destinate sa incurajeze cooperarea intre statele membre in vederea ameliorarii cunostintelor si pentru dezvoltarea schimburilor de informatii si de "bune practici".

Articolul 141 prevede aplicarea principiului egalitatii remuneratiilor intre muncitorii masculini si muncitorii feminini pentru o aceeasi activitate sau pentru o activitate de aceeasi valoare. Consiliul, statuand cu majoritate calificata, poate adopta masuri vizand asigurarea aplicarii principiului egalitatii de sanse si egalitatii de tratament intre barbati si femei in materie de ocupare a fortei de munca si de munca. El prevede, de asemenea, pentru a asigura concret o deplina egalitate intre barbati si femei in viata profesionala, posibilitatea mentinerii sau adoptarii de masuri comportand avantaje specifice care sa permita facilitarea exercitarii unei activitati profesionale de catre sexul sub-reprezentat sau sa se previna sau sa se compenseze dezavantajele in carierea profesionala. Tocmai ca urmare a sentintelor CJCE aceasta posibilitate de a face discriminari pozitive a fost expres retinuta.

Articolele 146 la 148 trateaza despre Fondul social european (FSE), instrument financiar comunitar destinat favorizarii ocuparii fortei de munca si mobilitatii geografice si profesionale a muncitorilor, precum si pentru facilitatea adaptari al mutatiile industriale si la evolutia sistemelor de productie, in special prin formare si reconversie profesionala.

1.1.1Fondul Social European

Fondul Social European(FSE), care este Fondul Structural cel mai vechi infiintat, a fost infiintat prin Tratatul de la Roma . In 1985 si in 1989 au fost adoptate noile linii directoare pentru gestionarea FSE. Prin 1995, 80 procente din fonduri erau dirijate spre somaj " pentru a imbunatati oportunittile de angaajre ale muncitorilor pe piata interna si pentru a contribui astfel la cresterea standardului de viata"(TICE, 146). FSE impartaseste aceleasi scopuri cu alte Fonduri Structurale (obiectivele 1,2,3: a se vdea FEDR din Capitolul 10), cu tinta speciala " de a sustine masuri de prevenire si combatere a somajului, si pentru dezvoltarea resurselor umane pentru a promova un nivel ridicat de ocupare, egalitatea intre barbati si femei, dezvoltarea sustenabila si coeziunea economica si sociala"(CE, 2000). Pentru a se atinge aceste obeictive, FSE isi concentreaza activitatile pe cinci domenii principale de actiune:

t elaborarea unor politici active de combatere a somajului, prevenire a somajului pe termen lung si furnizarea de sprijin pentru cei care intra sau reintra pe piata slujbelor;

t promovarea incluziunii sociale si oportunitatilor egale pentru toti;

t dezvoltarea educatiei si instruirii ca parte a politicii de invatare pe tot parcursul vietii;

t promovarea unei forte de munca calificate si adaptabila, stimularea inovarii in organizarea muncii, sustinerea spiritului intreprinzator si crearii de slujbe, si cresterea potentialului uman in cercetare, stiinta si tehnologie;

t imbunatatirea participarii femeilor pe piata fortei de munca.

FSE este administrat de catre Comisei care, de comun acord cu statele membre,

dirijeaza majoritatea fondurilor disponibile catre zone care se afla in mare nevoie, alese in mod obiectiv conform criteriilor bazate pe conditiile pietei fortei de munca si nevoile de dezvoltare economica. In cadrul unei noi perioade de sapte ani, care a inceput in 2000, Comunitaeta si statele membre vor pune in practica cu asistenta de la FSE Strategia Euroepana de Ocupare a Fortei de Munca care urmareste pregatirea oamenilor pentru munca si crearea unui climat mai bun pentru slujbe prin aplicarea unei serii de programe special concepute. SFE plateste o proportie din costurile proiectului (de obicei 45 procente) iar restul de finantare de completare se asigura din surse private sau publice din tara destinatar.

1.1.2 Originile Cartei Sociale

Odata cu deplasarea spre piata unica europeana, o discutie aprinsa s-a declansat in legatura cu consecintele sale sociale. Dezbaterea a fost demarata de reprezentantii sindicatelor care si-au exprimat temerea ca concurenta pe o piata unica va conduce la o convergenta in jos in materie de standarde sociale. Aceasta se baza pe argumentul ca piata unica ar conduce la "dumping social": ca deplasarea libera a capitalului dupa 1992 ar face ca industriile intensive in forta de munca sa migreze din tarile cu standarde inalte de protectie a muncitorilor catre tarile unde conditiile de plata si munca sunt proaste. Asadar, tarile cu standarde sociale relativ ridicate ar fi fortate sa le reduca pentru a atrage companiile inapoi. Aceste actiuni ar putea alimenta o spirala in jos a prevederilor sociale, in final ajungandu-se la numitorul comun cel mai de jos in materie de bunastare sociala. In consecinta, s-a propus ca pentru a se evita o astfel de eventualitate, sa se acorde Comunitatii mai multe puteri pentru a-i permite sa armonizeze multitudinea de reglementari nationale in materie de ocupare a fortei de munca si securitate sociala in moduri care sa salvgardeze drepturile muncitorilor castigate cu atata greutate. Oponentiia acestei propuneri argumentau ca diferentele nationale dintre standardele sociale sunt reflectate in costurile fortei de munca, ele nu pot fi eliminate fara imbunatatiri paralele ale productivitatii muncii si ajustarii nivelele de schimb. Cu alte cuvinte:

1)alariul social este doar unul din factori in deciziile legate de investitii;    2)firmele nu vor investi in tarile cu salarii sociale mici daca productivitatea muncii este redusa;

3)nu se va produse dumpingul social;

4)in consecinta, nu este necesara armonizarea prevederilor sociale pentru a se asigura protectia "tarilor cu standarde ridicate".

Ca un compromis intre cele doua puncte de vedere opuse si sub presiunea Parlamentului European si a guvernelor statelor membre si ale sindicatelor, Comisia a propus o "Carta a Comunitatii privind Drepturile Sociale Fundamentale ale Muncitorilor" sau Carta Sociala care stabileste liniile directoare ale tipului european de legislatie de munca si concept de societate, si locul muncii in respectiva societate. Carta Sociala a fost adoptata la Strasburg in decembrie 1989 si Consiliul European a anexat-o la Tratatul de la Maastricht (1992) ca protocol social anexat privitor la 14 din statele membre, Marea Britanie preferand sa nu fie inclusa. Tratatul de la Amsterdam (1997) a reafirmat Carta Sociala care a fost in final semnata de toate statele membre, inclusiv Marea Britanie, rezultand "unificarea celor 15".

Carta Sociala proclama principiile majore care stau la baza drepturilor si responsabilitatilor in cursul integrarii cu privire la urmatoarele aspecte:

1. Imbunatatirea conditiilor de trai si de munca prin apropierea in sus in cadrul pietei unice a organizarii si flexibilitatii orelor de munca (saptamana de lucru, durata angajarii, munca cu jumatate de norma, activitate temporara, tura de noapte, etc.).
2. Dreptul la libertatea de miscare al fiecarui cetatean  care poate sa exercite orice comert sau slujba in cadrul Comunitatii in aceleasi conditii precum cele aplicate cetatenilor din tara gazda.
3. Angajarea si remunerarea in conditii corecte a tuturor angajatilor
4. ( norma intreaga, jumatate de norma, permanent, temporar, etc.). Un salariu corect ar trebui sa asigure muncitorilor mijloacele necesare pentru propria lor subzistenta si aceea a familiilor lor.
5. Dreptul la protectie sociala supus acordurilor corespunzatoare din fiecare stat membru. Aceasta poate implica necesitatea de a stabili un salariu minim si asistenta sociala adecvata pentru cei exclusi de pe piata fortei de munca (cei in varsta, somerii, cei inapti pentru a fi angajati, etc.).
6. Dreptul la libertate si negociere colectiva pentru fiecare angajator si fiecare muncitor din UE, care are dreptul de a apartine in mod liber ales de organizatia profesionala sau sindicatul alest de el si la orice asociatie constituita legal.
7. Dreptul la instruire profesionala al fiecarui muncitor din UE pe toata durata activitatii lor lucrative. In acest scop trebuie pus la punct un mecanism pentru instruirea continua si permanenta, permitand fiecarui cetatean sa urmeze cursuri de pregatire, in special prin scoaterea din procesul muncii pentru scopuri de instruire.
8. Dreptul barbatilor si femeilor la tratament egal si oportunitati egale, garantae si asigurate de toate tarile.
9. Dreptul la informare, consultare si participare a muncitorilor, care trebuie sa fie infiintat conform liniilor corespunzatoare si in asa fel incat sa se tina seama de prevederile legale, acordurile contractuale si practicile in vigoare in tarile UE. Aceasta este valabil mai ales pentru companiile sau angajamentele plasate in mai multe state membre.
10. Dreptul la prtoectia sanatatii si securitate la locul de munca prin introducerea unor masuri adecvate si armonizarea in sus.
11. Protectia copiilor si adolescentilor. Toti tinerii de peste 16 ani care sunt intr-o slujba platita trebuie sa fie protejati prin regulile de munca adaptate la ei si trebuie sa primeasca o remuneratie corecta.
12. Persoanele in varsta care sunt cetateni ai Comunitatii, si primesc o pensie, trebuie sa aiba suficiente resurse pentru a le permite sa-si mentina un standard decent de trai. Acele persoane in varsta care nu sunt indrituite de a primi o pensie si care nu au alte resurse adecvate ar trebui sa primeasca un venit minim si asistenta sociala si medicala adaptate nevoilor lor.
13. Persoanele cu handicap trebuie protejate prin masuri care sa asigure integrarea lor in viata activa.

Integrarea Acordului Social

Tratatul de la Amsterdam include prevederi ale Cartei Sociale in Acordul Social care este inclus in prevederile Capitolului XI din TICE. Acesta a extins zona de competenta a Comunitatii Europene care acum poate actiona in urmatoarele domenii:

t   Imbunatatirea mediului de lucru pentru a asigura prtoectia sanatatii si securitatea muncitorilor;

t   conditiile de munca;

t   informarea si consultarea muncitorilor;

t   integrarea persoanelor excluse de pe piata fortei de munca;

t   egalitatea intre barbati si femei.

La aceasta lista Tratatul a adaugat posibilitatea ca Consiliul sa poata lua initiative anume gandite pentru a combate excluderea sociala (TICE,6), dupa ce s-a tinut seama de conditiile si regulile care se aplica in fiecare stat membru. In cadrul procedurii de co-decizie, Consiliul si Parlamentul European pot elabora directive corespunzatoare, dupa consultarea cu Comitetul Economic si Social (CES) si Comitetul Regiunilor (CR).

In urmatoarele domenii Consiliul actioneaza in unanimitate la propunerea venita de la Comisie, dupa consultarea Parlamentului European si Comitetului Economic si Social:

t   securitatea sociala si protectia sociala a muncitorilor;

t   protectia muncitorilor atunci cand se termina contractul lor de angajare;

t   reprezentarea si apararea colectiva a intereselor muncitorilor si angajatorilor;

t   conditii de angajare in munca pentru cetatenii unei terte tari care au rezidenta legala pe teritoriul Comunitatii;

t   contributii financiare pentru promovarea ocuparii fortei de munca si crearea de slujbe.

Masurile adoptate la nivel de Comunitate nu impiedica statele membre sa introduca masuri de protectie sociala nationale mult mai stricte, cu conditia ca ele sa fie compatibile cu legislatia Comunitatii. In sectiunile ce urmeaza vom trece in revista elementele de baza ale programelor sociale ale Comunitatii si incercarile de coordonare a activitatii in unele domenii ale politicii sociale (Comisia, 1999).

Comisia a inceput Programele de Actiune Sociala (PAS) in 1973 ca raspuns la declaratia intalnirii la varf de la Paris (1972) ca Consiliul European "sa acorde tot atata importanta actiunii viguroase in domeniul social cat realizarii uniunii economice si monetare". Forma primului program adoptat in 1974 includea trei obiective principale: (a) realizarea unei ocupari depline si mai bune a fortei de munca; (b) imbunatatirea si armonizarea in sus a conditiilor de trai si munca; si (c) o mai mare implicare a angajatorului si angajatului in deciziile sociale si economice ale Comunitatii, si a muncitorilor in viata firmelor lor. Desi conditiile economice si sociale din Comunitate s-au schimbat semnificativ din 1974, PAS a continua sa constituie un punct de referinta pentru mai multe masuri de politica sociala implementate de Comunitate. Caracteristicile majore ale acestor programe includ urmatoarele:

t   utilizare mai eficienta a Fondului Social pentru promovarea ocuparii fortei de munca;

t   promovarea instruirii generale si profesionale;

t   masuri care sa faciliteze circulatia libera in cadrul Uniunii;

t   introducerea unui cadru de cerinte minime in toate domeniile politicii sociale;

t   reglementari privind compatibilitatea dintre viata la serviciu si viata de familie si privind activitatea cu jumatate de norma;

t   aplicarea principiului de sanse egale in toate domeniile politicii sociale;

t   asistenta pentru cei saraci, cu handicap si in varsta;

t   actiunea comuna pentru combaterea rasismului si xenofobiei in societate;

t   dezvoltarea dialogului social.

Sub influenta Cartei Sociale, al Doilea Program de Actiune, acoperind perioada 1998-2000, a extins actiunea Comunitatii in domeniul strategiei europene privind ocuparea fortei de munca asa cum s-a stipulat in Tratatul de la Amsterdam. Unele din masurile de politica sociala adoptate de catre Comunitate sunt descrise in sectiunile ce urmeaza.

In perioada 1957-1972,a dominat o conceptie exclusiv economica a constructiei europene,dupa care progresul social trebuie sa decurga automat din progresul economic.Prevederile se axeaza pe circulatia libera a muncitorilor ,cu exceptia notabila a prevederilor care tind sa asigure egalitatea profesionala intre barbati si femei.

In anul 1972,la intalnirea de la Paris se lanseaza,pentru prima oara ,ideea unei politici sociale comune,afirmandu-se ca expansiunea economica nu este un scop in sine; prioritare trebuie sa fie atenuarea disparitiilor intre conditiile de viata si o actiune sustinuta in domeniul social,care au aceeasi importanta ca si realizarea Uniunii Economice si Monetare.Aceasta se concretizeaza in anul 1974 in primul program de actiune in materie sociala,cand sunt adoptate directive privind procedurile de concedieri masive sau mentinerea drepturilor castigate de muncitori in cazul fuziunii de intreprinderi.

In anul 1989,la intalnirea de la Strasbourg,11 tari(cu exceptia Marii Britanii)au adoptat Cartea sociala europeana,Cartea drepturilor sociale fundamentale alea muncitorilor; este o declaratie fara impact juridic imediat,dar cu o indemanare simbolica si politica pentru pregatirea si adoptarea unor norme sociale minimale,coercitive din punct de vedere juridic.Domeniul social ,care nu se refera la intreaga Europa comunitara,contribuie totusi la formarea unei Europe cu o geometrie variabila.

In anul 1992,aceleasi unsprezece tari au semnat un protocol social anexat Tratatului de la Maastricht,care reprezinta un progres,prin redefinirea domeniilor de competenta europeana si stimularea negocierii colective europene.

La Maastricht ,ca si la Strasbourg cu trei ani inainte,Europa prefera sa adopte dispozitii sociale in unsprezece si sa consolideze Europa cu doua viteze decat sa excluda Marea Britanie din constructia europeana.

In anul 1997,Tratatul de la Amsterdam(pus in practica la intalnirea de la Luxemburg sase luni mai tarziu)a insemnat un dublu pregres:

-pe de o parte prevederile protocolului social au fost integrate in tratat(si se aplica tuturor statelor membre,inclusiv Marii Britanii),iar pe de alta parte este promovata coordonarea politicilor nationale privind ocuparea fortei de munca.

Scopul principal al Comunitatii este implicarea tuturor cetatenilor ca parteneri sociali in elaborarea si implementarea politicilor UE pe baza unei distributii corecte a costurilor si beneficiilor integrarii. In acest sens, Comunitatea a infiintat Politica Sociala Europeana, care este suplimentara politicilor sociale nationale, si urmareste un minim de armonizare pentru progresul "dimensiunii sale sociale" pe durata integrarii economice. In cadrul domeniului vast al politicii sociale, acest capitol se concentreaza pe initiativele cele mai inovatoare ale UE: Fondul Social European, Carta Sociala si Programele de Actiune Sociala, si implicatiile acestora asupra politicilor nationale si a Comunitatii, rezultatelor si grupurilor sociale Programul de actiuni sociale al CEE din 1974.

In anul 1974 a fost adoptat Primul Program de Actiune Sociala, avand

urmatoarele obiective:

- protectia drepturilor lucratorilor intr-o Europa marcata de

recesiune;

- un tratament egal intre barbati si femei;

- intarirea si imbunatatirea dialogului social intre lucratori si patronat;

- protejarea sanatatii si securitatii lucratorilor.

"Piata fortei de munca" , Editura Tehnica, Chisinau 1995,

Datorita recesiunii care a afectat tarile membre, nu s-a realizat un salt

important in dezvoltarea politicilor sociale, programul neavand rezultatele scontate,

atentia lor fiind indreptata in special spre domeniul economic. Fondul Social a fost

ajustat de mai multe ori in aceasta perioada, pentru a face fata cresterii somajului si

a problemelor sociale a noilor tari care au intrat in Uniunea Europeana:

Danemarca, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlanda de Nord in 1973 si

apoi in 1981 Grecia. Astfel, in comparatie cu nevoile reale de pace sociala

europeana, fondurile s-au dovedit insuficiente, iar in 1983 a aparut necesitatea

reformarii politicii sociale.

1.1.3 Actul Unic European

In anii 1980, datorita incetinirii ritmurilor de crestere economica, dar si extinderii la 12 a numarului statelor membre ale Uniunii Europene (la 1 ianuarie 1986: Spania si Portugalia, doua tari cu nivel de dezvoltare relativ mai scazut), s-a conturat acumularea de noi probleme sociale. In acest context, Comisia, la cererea Consiliului, a elaborat o Carte Alba care a lansat initiativa Pietei Unice. In acest scop, in 1985 a fost adoptat Actul Unic European (AUE), prin care sa se aduca la zi

prevederile Tratatului de la Roma, aducand in prim plan problemele sociale de pe piata muncii, legate de somaj si mobilitatea lucratorilor in interiorul Comunitatii.

Obiectivele principale vizeaza:

. crearea unei piete interne mari pana la 1 ianuarie 1993. Din acest punct de vedere este vorba despre implementarea celor patru libertati fundamentale: libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor, pana la sfarsitul anului 1992. In scopul accelerarii armonizarii legislatiei nationale s-a impus ca in Consiliul Uniunii Europene sa existe majoritatea calificata, pentru luarea unor decizii eficiente referitor la Piata Unica;

. cresterea rolului Parlamentului European in vederea imbunatatirii deficientei democratice in procesul comunitar de luare a deciziilor.

1.1.4 Agenda sociala si modernizarea modelului social european

Consiliul European de la Lisabona

In martie 2000, presedintia portugheza a Consiliului Uniunii a initiat un mare proiect european: a face, in zece ani, din Uniunea Europeana " economia cunoasterii cea mai competitiva si mai dinamica din lume", capabila de o crestere economica durabila insotita de o ameliorare cantitativa si calitativa a ocuparii fortei de munca si de o mai mare coeziune sociala". Acest obiectiv strategic este cel pe care Uniunea si l-a fixat la orizontul 2010. In afara de dezvoltarea unei societati a informatiei, in care se generalizeaza utilizarea tehnologiilor informatiei si comunicarii , si al unei societati a cunoasterii in care factorii cheie sunt know-how-ul si investitia in capitalul uman si social fiind o veritabila modernizare a modelului social european la care apeleaza sefii de stat si guvern pentru a raspunde provocarilor, in special demografice, pe care trebuie sa o demonstreze UE daca doreste sa devina tot atat de competitiva precum Statele Unite. Dar ramanand fideli valorilor de echilibru intre performanta economica si progresul social care stau la baza modelului social european, sefii de stat si de guvern s-au pronuntat pentru o strategie globala ce permite simultan Uniunii sa fie mai competitiva, sa redobandeasca conditiile deplinei ocupari a fortei de munca si sa intareasca coeziunea sociala pana in 2010.

Prevazand o reuniune anuala a Consiliului European, in fiecare primavara, pentru a examina progresele realizate in cadrul acestei strategii, sefii de stat si de guvern europeni au dorit ca urmarirea realizarii ambitiilor stabilite la Lisabona sa fie urmarite la cel mai inalt nivel. "Consiliile europene de primavara" au devenit ocazia de a face bilantul anului scurt, de a sublinia acquis-urile si punctele slabe, si de a da un impuls aplicarii obiectivelor strategice stabilite pentru 2010.

Consiliul European de la Nisa (decembrie 2000) a completat aspectul social al obiectivelor definite la Lisabona prin adoptarea unei "agende sociale europene" care defineste marile actiuni ale politicii sociale europene pentru urmatorii cinci ani. Ea se articuleaza pe sase orientari mari cuprinzand fiecare din ele mai multe actiuni concrete ce trebuie realizate intr-un anumit interval de timp. Domeniile abordate sunt:

ocuparea fortei de munca;

echilibrul intre flexibilitate si securitate;

lupta contra excluderii;

protectia sociala;

egalitatea intre barbati si femei;

aspectul social al extinderii.

In fiecare an, in cadrul Consiliului european de primavara, se face un jurnal de bord al punerii in practica a agendei sociale.

Egalitatea intre femei si barbati

Pe baza articolului 141 din Tratat, referitor la egalitatea de remunerare intre barbati si femei, a fost dezvoltat la nivel comunitar un important dispozitiv legislativ care nu se limiteaza la egalitatea de salarii ci acopera un domeniu mult mai vast. Jurisprudenta Curtii de Justitie a jucat un rol important in precizarea conceptului de egalitate si intelegandu-l atat ca acces la slujba cat si la securitatea sociala. Cele cinci directive adoptate incepand cu 1975 in domeniul egalitatii de remunerare, egalitate de tratament la munca si securitatea sociala, au avut un impact important asupra legislatiilor nationale ale statelor membre. Din 1995 si in special in avantul celei de-a 4-a Conferinte mondiale a femeilor Natiunilor Unite care a avut loc la Beijing, o abordare mai integrata a egalitatii se dezvolta si vizeaza luarea in consideratie, in toate domeniile a perspectivei de egalitate intre barbati si femei.

1.1.5 Coeziunea sociala

Termenul de "coeziune sociala" a aparut pentru prima data in Tratatul de

la Roma (art. 130 a) unde se precizeaza ca «Comunitatea va dezvolta si accentua

actiunile care sa conduca la sporirea coeziunii sale economice si sociale».

Realizarea dorintei comune de a obtine coeziunea sociala si armonia intre cetatenii Uniunii Europene, a inceput sa se manifeste pe la mijlocul anilor '80, iar punctul maxim a fost atins dupa lansarea Programului de creare a Pietei Unice prin constientizarea faptului ca integrarea poate genera efecte economice si sociale negative. Devenea clar ca anumite grupuri sociale vor fi defavorizate si se va accentua prapastia intre saraci si bogati. Aceste grupuri cuprindeau: somerii pe termen lung, tinerii in cautarea unui loc de munca, lucratorii mai putin calificati, lucratorii pe perioade determinate de timp si cei de pe piata subterana a fortei de munca.

Prin coeziunea sociala se urmareste ca cetatenii tuturor tarilor participante sa perceapa relativ la fel, avantajele procesului inflationist. In acest sens Tratatul de la Maastricht a reiterat importanta introducerii de masuri care sa permita tuturor cetacenilor din Uniunea Europena sa perceapa ca sunt beneficiarii directi ai adancirii si integrarii. In tratat se specifica ca «Uniunea va si isi va propune ca obiective viitoare promovarea progresului economic si social care sa fie echitabil si sustinut . prin intarirea coeziunii economice si sociale» (Art. 13 TEU) si respectiv «Uniunea va avea ca deziderate proprii . un inalt nivel de ocupare a fortei de munca si protectia sociala, cresterea standardelor de viata si a calitatii vietii, coeziunea economica si sociala intre statele membre» (art. 2 TEU).

In acest sens in 1989 s-a adoptat Cartea Drepturilor Sociale Fundamentale (Carta Sociala) care garanteaza o serie de drepturi fundamentale care se refera la locuinte, sanatate, educatie, locuri de munca, protectie sociala cat si la nediscriminare. Acestea pot fi clasate in doua categorii: conditii de munca si coeziunea sociala.

O analiza importanta poate fi realizata comparand indicatorii ocuparii la nivelul Uniunii Europene cu indicatorii ocuparii din Romania. Populatia activa din Romania era cu 3,7% peste media Uniunii Europene in anul 1997 si cu 0,6% in anul 2000. Populatia ocupata inregistreaza acelasi trend, situandu-se cu 6,7% peste media Uniunii Europene in 1997 si cu 0,9% in anul 2000 .

La nivelul tarilor membre ale Uniunii Europene se inregistreaza valori maxime si minime diferentiate pe fiecare an luat in considerare, corespunzatoare populatiei ocupate si populatiei active.

Populatia activa neocupata in Uniunea Europeana a inregistrat o crestere constanta de la 5,5% in 1991, la 7,4% in 1996, cand a atins valoarea maxima. Din anul 1997 populatia activa neocupata a inregistrat un trend descrescator, ajungand in anul 2000 la 5,7% (vezi Tabelul 1.1).

Grigore Liliana "Probleme specifice in domeniul muncii pe plan mondial" Editura Luminalex, Bucuresti 2000,

Populatia activa neocupata in Uniunea Europeana -Tabelul 1.1

Populatia activa neocupata in Romania a inregistrat o crestere de la 4,3% in 1997 la 5,4% in 2000, spre deosebire de tarile Uniunii Europene unde se constata o diminuare constata a populatiei active neocupata, in aceasta perioada.

Tabelul 1.2 Populatia ocupata pe activitati, 2002

In Romania, populatia ocupata a scazut cu peste 2,2 milioane persoane (cu circa 21%), in toate domeniile de activitate, cu exceptia agriculturii si a unora dintre servicii. Cele mai semnificative scaderi sau inregistrat in industrie (52,6%) si in special in industria prelucratoare si in constructii, datorita restructurarii si privatizarii unor intreprinderilor nerentabile.

Badea Gabriela "Sistemul economic intre dezechilibru si dezvoltare", Editura Dacia, Cluj-Napoca 1999

Desi in agricultura populatia ocupata a crescut cu 13%, numai intr-o mica masura persoanele disponibilizate din industrie si constructii au fost absorbite. In comparatie cu Uniunea Europeana ponderea populatiei ocupate in agricultura este de peste 7 ori mai mare decat media UE-15. Astfel, daca in Romania populatia ocupata in agricultura era de 37% in 2003, la nivelul UE-15, nu depaseste 5% (Grecia si Portugalia inregistreaza peste 10%, iar noile State Membre 20%).

In sectorul serviciilor, ponderea populatiei ocupate a fost in anul 2003 de 32%, inregistrand o crestere cu 4 puncte procentuale fata de anul 1990. Totusi nivelul inregistrat in 2003 este de peste 2 ori mai redus decat media UE-15.

Rata de activitate a populatiei de 15 ani si peste a inregistrat o scadere de la 64,8% (1996) la 62,2% (2001), in acest sens fiind apropiata de nivelul ratei medii de activitate a UE - 15 (64,1%), aceasta datorandu-se diminuarii sistematice a ratei de ocupare a populatiei in varsta de munca, iar cele mai puternice scaderi remarcandu-se in cazul populatiei urbane.

Evolutia ratei somajului, in perioada 1991-2003 a inregistrat o evolutie oscilanta cu cresteri si scaderi, dar ca trend, aceasta a crescut de la 3% in anul 1991 la 8,4% la sfarsitul anul 2002 (Tabelul 1.3) fiind superioara mediei UE-15 de 7,7% in anul 2002, insa mai redusa decat unele State Membre din Europa Centrala si de Est (Polonia - 19,9%, Slovacia -18,5%, Bulgaria - 17,8%).

Tabelul 1.3 Evolutia ratei somajului in Romania 1991-2003

La nivelul Statelor Membre rata somajului a inregistrat valori diferentiate, tarile cu valorile cele mai mari sunt: Spania cu 14,1%, Grecia cu 11,3%, Italia cu 11% , Franta cu 10,1, iar tarile cu valorile minime ale ratei somajului sunt: Olanda cu 2,7%, Irlanda cu 4,4%, Danemarca cu 4,5% (Tabelul 1.4). La nivelul UE, rata somajului scade constant de la 10,6% in anul 1997, la 9,9% in 1998, la 9,1% in 1999 ajungand la 8,2% in anul 2000 si la 7,7% in anul 2002.

Integrarea Romaniei in Uniunea Europeana - componenta sociala-Tabelul 1.4

1.1.6 Protectia sociala

Plecand de la concluziile de la Lisabona modernizarea regimurilor de protectie sociala a devenit o obligatie comunitara arzatoare . Intr-adevar, acestea sunt confruntate cu provocarea reprezentata de imbatranirea demografica. O metoda deschisa de coordonare a fost instituita in acest domeniu pe patru directii strategice: reformarea regimurilor fiscale si sistemelor de prestari sociale pentru a face munca mai avantajoasa din punct de vedere financiar, garantarea pensiilor sigure si viabile, promovarea integrarii sociale, garantarea unui nivel ridicat si durabil al ingrijirilor de sanatate.

O importanta activitate a fost depusa in domeniul pensiilor pe trei mari principii menite sa garanteze viabilitatea pe termen lung a sistemelor de pensii: pastrarea capacitatii sistemelor de a-si atinge obiectivele lor sociale, mentinerea viabilitatii lor financiare si raspunsul al evolutia nevoilor societatii. Raporturi privind strategiile nationale au fost elaborate de statele membre si analizate in cadru comunitar.

■■■ Europa este in preajma unei noi extinderi. Prin amploarea ei, prin diferentele de dezvoltare economica si sociala intre majoritatea noilor sai membri si cele cincisprezece state membre, provocarea este considerabila. In acest sens, reluarea de catre Conferinta interguvernamentala a ansamblului dispozitiilor referitoare la protectia drepturilor fundamentale si la politicile sociale din proiectul de Constitutie europeana este cruciala. Continuarea si consolidarea progreselor realizate in cursul ultimilor ani sunt in centrul viitorului Europei sociale: acquis-ul comunitar aplicat de o maniera eficienta de catre toti, codificarea drepturilor fundamentale, politica sociala considerata ca o investitie si un stat social activ si mentinand coeziunea sociala, acestea sunt directiile esentiale care vor garanta perenitatea modelului social european.

1.1.7 Piata muncii in Uniunea Europeana

Piata muncii reprezinta una din cele mai complexe forme de piata existente in economie, deoarece factorul care se tranzactioneaza este munca. Acest factor este format dintr-un ansamblu de caracteristici biopsihologice, demografice, educativ-profesionale si comportamentale, care il diferentiaza net de orice alt factor care intra in sfera relatiilor de schimb pe celelalte piete.

In economiile moderne, lucratorii isi vand serviciile posesorilor de capital in cadrul pietei muncii. Prin urmare, piata muncii reprezinta locul de intalnire si de confruntare dintre purtatorii cererii de munca si cei ai ofertei de munca. Exista mai multe puncte de vedere cu privire la cererea de munca. Astfel, dupa J. M. Keynes, cererea de munca a firmelor depinde de cererea anticipata a menajelor, care la randul sau este influentata de salariul persoanelor care ocupa deja un loc de munca.

In opinia neoclasicilor, cererea de munca depinde de salariul real, mai precis: cresterea salariului real determina reducerea cererii de munca, iar aceasta din urma determina cresterea somajului. Aceste divergente cu privire la factorii care stau la baza cererii de munca se explica prin ambivalenta notiunii de salariu. Neoclasicii considera salariul drept un cost de productie (care trebuie sa fie cat mai mic), in timp ce analiza keynesiana considera salariul un venit (care trebuie sa fie cat mai mare).

Firmele ofera locuri de munca si cer in schimb forta de munca, in timp ce populatia activa ofera forta de munca si cere la randul ei locuri de munca. Astfel, putem spune ca oferta de munca este echivalenta cu cererea de locuri de munca, iar oferta de locuri de munca corespunde cererii de munca din partea firmelor.

Piata muncii poate fi abordata atat la nivel microeconomic, punand accent pe relatia dintre angajator si salariat, cat si la nivel macroeconomic (somaj-inflatie). In cadrul acestei lucrari piata muncii este analizata la nivel de firma, deoarece orice relatie dintre firma si salariat se fundamenteaza prin intermediul unui contract de munca.

Piata muncii se diferentiaza foarte clar de alte piete prin eterogenitatea ei fundamentala. Constituirea unei piete a muncii unificate se loveste, in primul rand, de probleme de natura politica: libertatea totala de circulatie a persoanelor pune probleme mult mai acute decat circulatia bunurilor si serviciilor sau a capitalurilor, asa dupa cum o arata discutia asupra acordurilor de la Schengen1 : din cauza problemelor politienesti si a practicilor in materie de terorism lupta contra traficului de drog, a imigrarii. Dar caracterul faramitat al pietei muncii europene tine de factori economici si social: munca in sine este cea care este diferentiala, fie ca este din punctul de vedere al intreprinderii sau al ofertei de munca. Unii economisti ai muncii au evidentiat, in cadrul comparatiilor internationale un «efect societal» care traduce «ansamblul diferentelor sistematice intre tari care se refera la uzante si itinerariile fortei de munca »: structurile organizationale ale intreprinderilor germane si franceze sunt mult diferite; diferentele de salarii intre muncitorii necalificati si cadrele de conducere sunt mult mai mari in Franta decat in Germania; diviziunea muncii este, si ea, foarte contrastanta. Dar aceste efecte sociale privesc nu numai intreprinderea si cererea de munca dar si oferta si calificarea persoanelor: forta de munca (in termeni de abilitati) folosita in procesul de productie este puternic diferentiata, nu numai din motive lingvistice evidente, dar si din cauza unor structuri educative profund variate.

Faramitarea pietei muncii europene comporta, de asemenea, o dimensiune istorica: diferentierile nationale care se refera la reguli si practici in materie de drept al muncii sunt puternic dependente de istoria sociala a tarii si de relatiile sociale care domina in acea tara. Peisajul sindical este extrem de variat, fie ca este vorba de numarul de sindicate (unitate sindicala sau pluralitate), strategia lor ( atitudine exclusiv revendicativa, vointa de transformare profunda a sistemului economic sau aspiratia al gestionare), raporturile lor cu partidele politice, acceptarea sau nu de catre ele a responsabilitatilor in materie de gestionare, ceea ce influenteaza puternic continutul regulilor de joc in materie sociala. Un exemplu foarte semnificativ este furnizat de dezbaterile privind societatea europeana care se lovesc de problema cogestiunii: germanii, foarte atasati unui sistem care ofera paritate de reprezentare salariatilor si proprietarilor, se opun radical unei formule europene care ar pune in discutie acest sistem, in timp ce, in alte tari, generalizarea modelului german se loveste de reticente foarte mari.

Dar absenta unei piete a muncii unificate tine de asemenea de dezvoltarea inegala in cadrul Europei care genereaza mari diferente de salarii si de costuri salariale. Figurile 24 si 25 evidentiaza diferentele de castiguri (pentru 1993) si de costuri (in 1995) in industrie. Castigurile sunt extrem de variabile: castigul in Germania Occidentala este de circa patru ori mai mare decat cel din Portugalia. Amploarea diferentelor de costuri unitare este similara cu aceea a castigurilor brute, dar ordinea tarilor este diferita. Oricum, aceste tabele indica o extraordinara varietate de castiguri si costuri.

Aceasta diversitate care se refera si la munca, remuneratii si reglementari, este extrem de profunda , si ea explica, in parte, in acelasi timp incetineala procesului si natura demersului urmat in constituirea unui spatiu social european: armonizarea este considerata ca fiind prea constrangatoare, i se prefera definirea unui « soclu» sau a unei « carte», fara efect juridic si avand un caracter pur solemn, care ramane extrem de vaga in privinta unor subiecte; concentrarea intre partenerii sociali este un mijloc de a se adapta la aceasta realitate contrastanta

Activitatea economica implica in mod obiectiv factorul munca menit sa valorifice resursele naturale si monetare. Cele ale dezvoltarii economico-sociale care genereaza cererea de munca.
In conditiile actuale ale economiei de piata se adanceste considerabil diviziunea sociala a muncii, forta de munca fiind structurata pe varste, sexe, categorii socio-profesionale, pe grade de calificare, pe zone geografice si pe oportunitati de ocupare.
Putem concluziona ca piata muncii este ansamblul actelor de vanzare-cumparare a fortei de munca ce au loc intr-un spatiu economic, relevand intalnirea cererii cu oferta de munca, stabilirea pe aceasta baza a conditiilor pentru angajarea salariatilor, negocierea si fixarea salariilor in functie de performantele lucratorilor
Intr-o alta abordare, piata muncii poate fi vazuta ca ansamblul operatiunilor care se deruleaza la diferite niveluri de organizare macro-sociala de catre diferiti agenti economici, in legatura cu asigurarea echilibrului dintre oferta si cererea de forta de munca. Aceste operatiuni se realizeaza prin organizarea, reglementarea si desfasurarea relatiilor de munca, a relatiilor profesionale in general, tinand cont de estimarea si evidentta ofertei si respectiv a cererii de forta de munca. Este necesar sa se puna accentul pe diversificarea si promovarea formelor de ocupare a fortei de munca, in special a muncii cu timp partial si a muncii prin agent de munca temporar (munca prestata de un salariat temporar care, din dispozitia agentului de munca temporara, presteaza munca in favoarea unui utilizator). Se realizeaza astfel insertia rapida si eficienta a fortei de munca intr-un mediu profesional adecvat. Nu este omisa nici protectia sociala a somerilor, incluzand evidenta acestora, reintegrarea lor in activitate, gestionarea fondurilor de indemnizatie de somaj, precum si organizarea si sprijinirea mobilitatii fortei de munca, in special a celei profesionale.
Statul intervine activ pe piata muncii sustinand fie oferta, fie cererea de forta de munca, veghind la asigurarea protectiei sociale a categoriilor temporar indepartate
Privita ca un sistem deschis de legaturi si comunicatii intre agentii economici, piata muncii    indeplineste importante functii, cum ar fi :
- functia productiva deoarece numai pe aceasta cale se asigura unirea fortei de munca cu mijloacele de productie existente in proprietatea agentilor economici. Alocarea fortei de munca prin mecanismele pietei ramane dependenta de cadrul organizatoric necesar acestui proces de amploare care nu va da rezultate daca nu este insotit de o organizare rationala, susceptibila de a ajuta patronii sa-si procure lucratorii care sa convina cel mai bine nevoilor lor, de a ajuta lucratorii sa gaseasca locuri de munca convenabile cel mai bine capacitatilor lor si in general, de a asigura ca lucratorii sa aiba capacitatile necesare si disponibile si sa fie repartizati in fiecare moment, de o maniera satisfacatoare intre diferite ramuri, profesii si diverse regiuni.
- functia distributiva participarea la productia sociala prin intermediul mecanismelor de piata formeaza si repartizeaza veniturile fiecarui agent economic, avand implicatii nu numai in remunerarea fortei de munca, ci si a celorlalti factori de productie .
- functia sociala prin asigurarea locurilor de munca, prin imbunatatirea calitatii si securitatii mediului muncii, prin protectia sociala a somerilor si a categoriilor de forta de munca defavorizate. Echilibrul de pe piata muncii, satisfactia si motivatia muncii conditioneaza in buna masura stabilitatea si pacea sociala.Munca se tranzactioneaza prin intermediul pietei muncii. Echilibrele sau dezechilibrele pe piata muncii pot fi abordate pornind de la caracteristicile acestei piete si continuand cu mecanismul intern al functionarii ei.
Dreptul la munca, libera alegere a profesiei, sunt drepturi fundamentale ale omului. Din aceasta perspectiva, asigurarea locului de munca este nu numai un act economic, ci si unul de echilibru social si politic. In consecinta, ocuparea nu poate fi lasata numai pe seama mecanismelor de piata, ci trebuie implicata si raspunderea societatii.
In etapa de transformari prin care a trecut Romania dupa 1989 este foarte importanta pregatirea populatiei pentru a intelege si a accepta procesele noi din economie, precum si formarea unui comportament adecvat al agentilor economici cu privire la ocuparea si utilizarea eficienta a fortei de munca. Literatura economica prezinta definitii nuantate ale conceptului de piata a muncii. Dupa unii autori, piata muncii este un spatiu economic unde se incheie in mod liber, intre detinatorii de capital in calitate de cumparatori (cerere) si posesorii de forta de munca in calitate de vanzatori (oferta), iar cererea si oferta de forta de munca se ajusteaza (19) prin mecanismele pretului fortei de munca al salariului real, al concurentei libere dintre agentii economici.
Alti autori considera piata muncii intr-o formula mai concentrata, un mecanism complex care asigura reglarea cererii si a ofertei de forta de munca (10), atat prin decizii libere ale subiectilor economici, cat si prin intermediul salariului real. Piata muncii reflecta legaturile reciproce dintre realitatile demografice care determina oferta de munca.

1.2 Conceptii teoretice privind europa sociala si somajul

Europa sociala se situeaza la punctul de intalnire conflictual a doua logici, a doua conceptii teoretice si politice diferite: o logica liberala de libera circulatie in cadrul unei piete a muncii europene si o logica voluntarista de constructie sociala a Europei.

Conform unei conceptii liberale, prioritatea trebuie acordata liberei circulatii a lucratorilor, realizarii unei veritabile «piete comune» care inglobeaza nu numai piata unica a bunurilor si serviciilor dar si piata capitalurilor si piata muncii; de altfel, ameliorarea situatiei lucratorilor trebuie sa rezulte dintr-o buna functionare a pietelor. Voluntarismul de stat in materie sociala, in aceasta perspectiva, genereaza piedici jocului pietei si nu poate decat sa afecteze flexibilitatea si deci eficacitatea. In aceasta perspectiva, reprezentarea unei piete omogene si comparabila prin omogenitatea sa, prin reglementarile sale ale pietei bunurilor si capitalului are o raza de actiune mai mult normativa decat pozitiva: este extrem de semnificativ ca, intr-o prima faza, pana in anii 1970, efortul european s-a referit la aceasta libera circulatie, care presupune in acelasi timp dispozitii privind drepturile sociale ale migrantilor si asupra echivalarii competentelor.

Pe de alta parte, domeniul conditiilor de viata si de munca ale lucratorilor a facut obiectul unor abordari mult mai voluntariste, cautand promovarea unei «Europe sociale», o constructie europeana care privilegiaza ameliorarea bunastarii. Aceste abordari se refera, de o maniera mai putin sistematica decat precedenta, la o anumita viziune a pietei muncii: aceasta este in parte influentata de o problematica keynesiana; esecurile pietei (market failures) justifica o interventie de corectie si interventia sociala poate avea efecte macroeconomice (sustinerea cererii) si microeconomice ( incitarea la efort si coeziune) benefice. Europa sociala comporta aici o dimensiune normativa si se bazeaza pe ideea ca instantele europene trebuie sa impuna o logica alta decat aceea a pietei, in special prin definirea unei protectii minime ridicate a lucratorilor.

Dimensiunea sociala a constructiei europene a ramas intotdeauna in fundal, intr-un proiect care se bazeaza in principal pe integrarea pietei de bunuri si a pietelor de capital.Intarzierea relativa a constructiei Europei sociale se explica prin conjugarea a trei factori:

-Eterogenitatea profunda a raporturilor sociale, marile inegalitati de dezvoltare si absenta unei veritabile vointe politice sunt conjugate pentru a explica intarzierea relativa a constructiei unei Europe sociale. Totusi, acquis-urile sunt departe de a fi neglijabile, iar masurile luate sunt numeroase si se inspira din logici variate. Este motivul pentru care ne propunem sa analizam continutul Europei sociale prin intermediul unei grile de lectura care privilegiaza sase forme de inspiratie ale politicii sociale (tabelul 1.7):

- promovarea libertatii de circulatie a muncii si incitarea la mobilitate se situeaza intr-o perspectiva in care interventia publica urmareste sa creeze si sa amenajeze o piata ale carei mecanisme sunt a priori benefice;

- stabilirea unei reglementari minime comune pleaca de la o viziune mai putin optimista a pietei si vizeaza corectarea pietei, substituindu-i o interventie publica;

- politica redistributiva pe calea fondurilor structurale se situeaza la marginea pietei: ea nu altereaza mecanismele pietei, dar se situeaza in aval de piata, pentru a-i corecta efectele;

- politica de relansare pleaca, de asemenea, de la defecte ale liberului joc al pietei, dar, spre deosebire de interventiile precedente ea se situeaza dintr-o data la nivel macroeconomic,   printr-o politica bugetara si/ sau monetara;

-incitarea la negociere colectiva europeana este un mod de interventie calitativ diferit: este vorba mai putin de o interventie substantiala - vizand actiunea directa sau indirecta asupra nivelului de folosire a fortei de munca, nivelului de venit sau asupra contractului de munca - cat de o interventie care cauta sa modifice chiar natura procesului de decizie, pentru ca el sa fie in acelasi timp european si negociat;

- in sfarsit, afisarea obiectivelor comune de politica sociala se bazeaza mai mult pe fundamente politice decat pe fundamente economice.

voluntarista(Tabelul 1.7)

Alegerea unei reglementari publice

Promovarea unei politici Indemnizarea

de relansare    actorilor

Asupra regulilor Asupra actorilor defavorizati

Incredere in dialogul social

pietei

Neincredere in piata

Incredere in piata

Favorizarea politicii contractuale

Asigurarea liberei  Definirea unei reglementari

circulatii a lucratorilor    minimale

Libera circulatie Politica sociala Parteneri sociali Coordonare Coeziune

Art..39-42 art.136,137,141s art.138-140 art..99 art.158-162

Actiunea asupra venituri

Definirea obiectivelor

commune de politica privind slujbe  

1.2.1 Actiunea asupra venituri

●Definirea obiectivelor

commune de politica privind slujbe  

Prin urmare,Europa sociala presupune doua tipuri majore de actiuni,si anume:

-actiunea asupra pietei muncii si actiunea globala asupra activitatii economice.

Actiunea asupra pietei muncii se desfasoara in doua directii:

a asupra regulilor de piata ,in doua ipostaze:

-cu incredere in piata,in care caz se promoveaza circulatia libera a lucratoriilor

-cu neincredere in piata,in care caz se urmareste definirea unei reglementari minimale.

b asupra actorilor,cu ipoteza incredere in dialogul social,in care caz este favorizata politica contractuala.

Actiunea globala asupra activitatii economice se desfasoara intr-o singura directie-alegerea unei reglementari publice ,cu doua ipostaze:

a)alegerea unei politici de relansare

b)indemnizarea actorilor defavorizati.

Componentele Europei sociale sunt urmatoarele:

coordonarea,coeziunea(implica o actiune sau interventie asupra veniturilor) ,circulatia libera,politica sociala,partenerii sociali,si locuri de munca sau ocuparea(implica definirea obiectivelor comune ale politicii locurilor de munca sau ocuparea(implica implicit ,aceasta tipologie,care localizeaza interventiile in raport de piata.

De fapt, contururile Europei sociale sunt imprecise si variaza functie de autori; o conceptie mai larga decat aceea adoptata aici, inglobeaza, nu numai tot ceea ce se refera la conditiile de viata si de munca ale indivizilor, dar si domenii cum ar fi pregatirea, protectia sociala sau protectia consumatorilor.

1.2.2 Promovarea mobilitatii muncii

O conceptie a pietei muncii idealizate

Prima logica de interventie publica pe piata muncii consta in asigurarea unei circulatii libere a lucratorilor. Conform unei conceptii care se inscrie in cadrul staticii concurentiale, prioritatea trebuie sa fie data liberei circulatii a lucratorilor, realizarii unei veritabile «piete comune» care «inglobeaza nu numai piata unica a bunurilor si a serviciilor, dar si piata capitalurilor si piata muncii. J.Meade (1955) a fost cel care, primul, a analizat efectele miscarilor factorilor si care a tras concluzia ca libera circulatie a factorilor creste castigul obtinut in Uniune prin reducerea raritatilor relative ale factorilor de productie. Asa cum libera circulatie a produselor trebuie sa permita o mai buna alocare a bogatiilor si o stimulare a concurentei, la fel mobilitatea muncii este menita sa incite indivizii sa se deplaseze din zone cu nivel ridicat de somaj si cu salarii mici spre zonele in care slujbele sunt mai numeroase si mai bine remunerate (cele a caror productivitate marginala este cea mai ridicata) , de unde trebuie sa rezulte o mai buna alocare a resurselor, o ameliorare a lucratorilor si o reducere a somajului . Voluntarismul de stat in materie sociala, in aceasta perspectiva, genereaza piedici pentru jocul pietei si nu poate decat sa afecteze flexibilitatea si deci eficacitatea lui.

Fundamentul teoretic si ideologic al unei astfel de problematici este discutabil. Conceptul de «piata comuna» pune pe acelasi plan libera circulatie a bunurilor si serviciilor cu aceea a «factorilor de productie», munca si capital. De unde rezulta si o viziune idealizata a unei piete a muncii asimilabila cu piata produselor si cu piata de capital. Nu numai ca aceasta conceptie a muncii omogene trimite la conceptia unei economii pure care conduce la impact in privinta diferentelor institutionale si istorice ale pietelor de munca nationale, dar ea tinde sa reduca contractul de munca la un simplu schimb intre o anumita suma de bani si rezultatul previzibil al unei interventii umane. Or, analizele recente ale pietei muncii se ocupa azi de maniera in care contractul de munca si regulile salariale incearca sa atenueze imprevizibilitatea activitatii umane ( Perrot, Reynaud si Morin 1990; Reynaud, 1992). In aceasta perspectiva, rigiditatea salariilor reale in scadere si institutii precum sindicatele nu sunt reziduurile factorilor social si politici care ar veni, din exterior, pentru a tulbura buna functionare a economiei, dar rezulta comportamente rationale ale agentilor intr-un mediu economic marcat de incertitudine. Astfel, organizarea muncii se inscrie in contexte (intreprindere, ramura, piata muncii locale sau nationale) pe care analiza economica nu le poate elimina, sub acoperirea unei conceptii omogene a muncii.

Incitarea la mobilitate a lucratorilor

In ciuda acestei viziuni destul de naive a pietei muncii, analiza traditionala serveste drept baza pentru un numar de decizii care vizeaza aplicarea unei veritabile libertati de circulatie a lucratorilor si o libertate de stabilire a lucratorilor independenti. Unele vizeaza eliminarea obstacolelor in calea mobilitatii, fie ca sunt induse de dispozitive de discriminare la angajare legate de nationalitate, sau de reglementari ale cotizatiilor si prestatiilor sociale care nu iau in calcul perioadele de munca efectuate intr-un alt stat membru: articolul 39 (ex 48) arata , «libera circulatie a lucratorilor [] implica abolirea oricarei discriminari bazata pe nationalitate, intre muncitorii tarilor membre, in ceea ce priveste slujba, remunerarea, alte conditii de munca». Acelasi articol stabileste dreptul de a se deplasa , sta si ramane dupa ce s-a ocupat o slujba. Articolul 42 (ex 51) defineste procedura de adoptare in domeniul securitatii sociale a unor masuri necesare pentru stabilirea liberei circulatii a lucratorilor. Altele vizeaza sa faca munca mai omogena prin crearea de echivalari de diploma, prin definirea modurilor comune de acces la slujbe. In sfarsit , anumite masuri sunt mai incitante, favorizand mobilitatea studentilor si a cercetatorilor: obiectivul fiind, in acelasi timp, de a favoriza circulatia viitoare a muncii in piata europeana, de a incuraja o pregatire mai diversificata si de a participa, prin «sudarea» populatiilor, la constituirea unei cetatenii europene.