Liberalismul si neoliberalismul

Liberalismul si neoliberalismul

Liberalismul in secolul XX a cunoscut o divizare ideatica, provo-cata de atitudinea diferita a doua grupari liberale fata problemele pe care le adusese industrializarea. Inca din secolul al XIX-lea, industrialismul a insemnat nu numai un progres tehnologic apt sa dezvolte economia, ci si un prilej de adancire a diferentelor intre bogati si saraci, de acutizare a problemelor sociale in periferiile urbane si in mediul rural. Fata de aceste inconveniente, la care se adaugau crizele economice periodice, unii libe-rali au adoptat o atitudine interventionista, pe cand altii (traditionalisti) au preferat sa lase lucrurile sa curga de la sine, prin mecanismele pietei libere.

Din a doua jumatate a secolului al XIX-lea, dateaza astfel diferen-tierea a doua curente liberale:

• Liberalismul neoclasic sustinea ca statul trebuie sa se comporte doar ca un "paznic de noapte": el are ca sarcina protejarea perso-anei si a proprietatii private, precum si supravegherea regulilor liberei competitii intre indivizi; statul nu trebuie sa faca opere de caritate, nu trebuie sa se preocupe de soarta saracilor si nu trebuie sa impuna mecanisme egalitare (altfel spus, sa nu intervina in mersul natural al competitiei dintre oameni).
• Liberalismul bunastarii credea ca statul are nu numai sarcina garantarii liberei competitii intre indivizi, ci si datoria de a promova egalitatea sanselor. Pentru acest curent ideologic, ramanea valabila ideea ca statul nu trebuie sa se amestece in viata privata. Dar in plus, credea ca libertatea este obstructionata deseori nu atat de imixtiunea statului, cat de lucruri precum saracia, lipsa de educatie, boala etc., lucruri de care indivizii nu sunt totdeauna raspunzatori. Pentru a inlatura aceste obstacole din cale libertatii, statul ar trebui sa intervina: el ar trebui sa organi-zeze scoli si spitale publice, sa reglementeze conditiile de munca, astfel incat toata lumea sa o duca bine.

Disputa dintre cele doua curente liberale a pus in circulatie doua concepte de libertate:

a) libertatea negativa (caracteristica liberalismului neoclasic) inseamna absenta constrangerii, neamestecul statului in viata privata a indivizilor si imposibilitatea statului de a lua resurse de la cei bogati pentru a asigura o minima bunastare cetatenilor saraci;

b)    libertatea pozitiva depaseste conditia minimala de "a fi lasat in pace" de catre stat; ea inseamna posibilitatea reala de a face ceva in viata, trecand peste piedicile naturale si sociale. Dar piedicile respective nu pot fi depasite decat prin interventia statului, care, fara a elimina regula competitiei, ofera celor saraci sansa de autorealizare. Prin aju-toarele pe care le acorda categoriilor defavorizate, statul nu aduce atingere libertatii, ci creeaza un climat mai bun pentru libertatea tuturor; in plus, el actioneaza pentru crearea unei lumi cu idealuri morale inalte, cu un nou spirit de solidaritate si cooperare.

Pe fondul crizei economice din anii 30, liberalismul bunastarii a devenit ideologia cea mai apreciata, caci promova interventia statului in economie pentru reglarea disfunctiilor de pe piata. Potrivit lui John Maynard Keynes (1883-1946), statul avea la dispozitie politica impozi-telor si controlul masei monetare de pe piata, prin aceste mijloace regland consumul, inflatia si somajul.

Dupa marea criza economica si dupa razboi, liberalismul bunasta-rii a ramas multa vreme ideologia dominanta a Occidentului. "Statul bunastarii sociale", ca marca a lumii occidentale, a fost conceput ca un sistem in care autoritatile actioneaza pentru: stimularea cresterii econo-mice continue; crearea unei ample retele de servicii publice si asigurari sociale; sustinerea marilor programe educationale si sanitare la scara nationala; reasezarea impozitelor progresive pe venituri.

In spatiul american, liberalismul bunastarii a fost teoretizat mai ales de John K. Galbraith - adept al ideii de echitate sociala si promotor al asa-numitului "nou socialism". Galbraith pornea de la ideea ca universul economic este format din sistemul pietei (ansamblul agentilor economici, de la cei mici pana la cei foarte mari) si din sistemul planifi-cat al marilor corporatii si companii. Daca sistemul pietei functioneaza dupa regulile liberei concurente, sistemul planificat al marilor corporatii este unul care manipuleaza statul, ca sa obtina avantaje diverse, chiar cu pretul distrugerii micilor intreprinzatori si al afectarii populatiei.

Pentru a evita situatia in care marile monopoluri ignora interesul public si bunastarea generala, Galbraith credea ca statul trebuie sa intervina, astfel incat sa creasca rolul pietei libere, tehnologia avansata sa serveasca interesul public, mediul inconjurator sa fie protejat, categoriile sarace sau defavorizate sa fie sprijinite etc. "Eliberarea" statului din plasa marilor corporatii se va putea realiza prin cresterea democratiei, si mai ales prin perfectionarea sistemului electoral (inaltii functionari sa depinda mai mult de electorat decat de "finantatorii" din umbra, care urmaresc interese monopoliste). Ideile lui Galbraith l-au inspirat in anii '60 pe presedintele democrat John F. Kennedy.

Avand asemenea obiective, liberalismul bunastarii (numit si neoliberalism etatic sau interventionist) s-a apropiat mult de doctrina stangii moderate (social-democratia). Pentru acest motiv, ca si pentru faptul ca acorda statului un rol prea mare in societate, neoliberalismul etatic a fost dur criticat de catre diversi teoreticieni care se inscriu in curentul numit neoliberalism doctrinar.

Aparut prin anii '60, neoliberalismul doctrinar (supranumit uneori si "nostalgic", intrucat face apel la valorile initiale ale liberalismului) porneste de la ideea ca in secolul XX bunele principii ale liberalismului au fost deturnate prin politica etatista. Iar etatismul a luat doua infatisari: socialismul si interventionismul. Ambele sunt la fel de rele, pentru ca atenteaza la libertatea individului. Statul, fie el socialist sau interven-tionist, nu face decat sa restranga libertatea initiativei individuale, sa impiedice cooperarea si sa pericliteze pacea. Oricat de mult s-ar stradui sa realizeze binele comun, statul interventionist si economia centralizata nu ne ofera un plus de libertate, ci, asa cum afirma Friedrich von Hayek, ne fac sa marsaluim pe un "drum al servitutii". Un alt neoliberal "doctrinar", americanul Milton Friedman, incrimineaza birocratia statului interventionist, costurile enorme ale programelor sale sociale si lipsa de eficienta (iar uneori chiar caracterul daunator) a masurilor de reglaj si de planificare economica. Astfel de idei s-au materializat in politicile pro-movate de guvernul republican al lui Ronald Reagan.

Si in prezent, liberalismul se zbate intre tentatiile interventioniste (care dau substanta statului bunastarii generale) si dorinta de a proteja spatiul libertatii si al initiativei private.