Ideea unitatii europene in secolul xix

IDEEA UNITATII EUROPENE IN SECOLUL XIX

Secolul XIX este pentru Europa un secol al revolutionarilor si al natiunilor. Acest secol isi gaseste premisele in revolutia americana si cea franceza care au raspandit ideea egalitatii, libertatii si nazuintei spre fericire. Modelul liberal incepe sa devina o alternativa din ce in ce mai prezenta.

Napoleon, o incercare de refacere prin imperiu a unitatii europene

In 1789, revolutia franceza a declansat procesul de rasturnare a Vechiului Regim. In scurt timp, Franta a trecut de la monarhie absolutista la una constitutionala, apoi la republica, si incepand cu 1804, la imperiu. Napoleon Bonaparte a continuat opera revolutiei franceze prin raspandirea modelului oferit de aceasta. El a mers mai departe si a impus o guvernare autoritara in toate sectoarele vietii de stat. Prin politica sa externa, Napoleon a cucerit o buna parte din Europa, care astfel a cunoscut modernismul ideilor sale, dar si principiile "Declaratiei drepturilor omului si ale cetateanului". Imperiul napoleonian a constituit un moment important pentru evolutia si dezvoltarea ulterioara a continentului prin ideea de stat national.

Se dezvolta, astfel, un proiect nou: unificarea Europei prin puterea armatei statului francez ce inlocuia principiul medieval al unitatii crestine. In 1812, cand puterea lui Napoleon era la apogeu, Europa aflata sub dominatia lui cuprindea trei grupuri de teritorii:

Imperiul francez, format din 130 de departamente;

State vasale dependente direct de Napoleon (Confederatia Rinului, Marele ducat al Varsoviei, Confederatia elvetiana, regatul Italiei);

Doua regate conduse de membrii familiei (regatul Neapolelui si regatul Spaniei).

In aceasta Europa napoleoniana, institutiile sunt puternic influentate de modelul francez. Administratia si justitia sunt modernizate, apar efectele Codului civil promulgat de Napoleon. In acelasi timp insa, noua ordine instaurata de el a perturbat grav echilibrul continentului si a dus la renasterea vointei nationale a celor supusi de el. Astfel, Europa devine scena unor lupte pentru emancipare nationala care vor da nastere ideologiilor nationaliste. Se afirma specificul national bazat pe identitatea politico-culturala. Meritul lui Napoleon a fost acela de a fi rupt legaturile Europei cu trecutul medieval, consolidand principiile revolutiei franceze. Prin acesta, imaginea Europei se schimba, caci secolul XIX este cel in care, pe fondul raspandirii ideilor de libertate si egalitate, identitatea nationala se trezeste la viata. Intr-o scrisoare din 1807, Napoleon preciza ca el nu i-a succedat lui Ludovic XVI, ci lui Carol cel Mare, care era luat ca model in procesul de unificare al Europei. In timpul exilului din insula Sfanta Elena, el a intocmit un Memoriu (1816) in care explica intentiile sale de a unifica in Europa 30 de milioane de francezi, 15 milioane de spanioli si italieni, 30 de milioane de germani, afirmand ca "eu am vrut sa fac din aceste popoare acelasi corp national". Napoleon explica in acest memoriu ca a dorit sa realizeze o unitate europeana prin unitatea de opinii, sentimente, puncte de vedere, interese. Realizarea acestei unitati ar fi permis "sa visam la marea familie europeana". El ar fi dorit sa fundamenteze legi si principii comune cum ar fi: o singura moneda, desfiintarea vamilor, legislatie comuna care trebuiau sa duca la realizarea unui sistem european, referindu-se numai la cateva natiuni europene, si nu viza unitatea globala (nu vorbeste de englezi, slavi, balcanici etc.).

Ideea unei Europe Federale

Ideea federalizarii europene incepe sa devina tot mai frecventa in secolul XVII. Secolul XVIII este caracterizat de proiecte de federalizare europeana intr-o Europa axata pe consolidarea statului natiune. Astfel abatele Saint-Pierre dorea o Europa confederativa in timp ce J.J. Rousseau se arata sceptic. El spunea ca orgoliul principiilor era prea mare pentru o federatie unita. O modalitate concreta pentru discutarea acestor proiecte a fost si Conferinta diplomatica care se reunea fara o anumita periodicitate, in functie de anumite obiective predestinate. Un exemplu in acest sens il reprezinta Congresul de la Viena (1814-1815) care a dat nastere Sfintei Aliante. Aceasta reuniune a discutat soarta Europei post-napoleoniene. Pentru prima oara monarhii unor state europene (Rusia, Austria, Prusia, Marea Britanie) se gasesc reuniti intr-o relatie ce viza viitorul politico-strategic al Europei.

A existat initiativa ca reuniunea de la Viena sa devina un forum european, o modalitate de cooperare. De asemenea, s-a hotarat realizarea unei coalitii a monarhilor europeni pentru a pastra pacea si "spiritul iubirii crestinesti". Astfel, sub semnul crestinismului se aliau state cu locuitori apartinand celor trei confesiuni: ortodoxa (Rusia), catolica (Austria), protestanta (Prusia). Sfanta Alianta avea ca modalitate de lucru intalnirile periodice prin congrese (in numar de patru), unde se hotara interventia militara daca echilibrul european era pus in pericol. Pactul european de la Viena nu a putut opri insa lupta popoarelor pentru emancipare nationala. Desi Austria a urmarit sa creeze o Europa a dinastiilor, ideea federala nu era inlaturata (Germania forma o confederatie de state). Modelul S.U.A. incepea sa fie privit tot mai atent in Europa. Dupa 1831, italianul Giuseppe Mazzini, in manifestul intitulat "Tanara Italie", spunea ca realizarea Statelor Nationale va duce la unitatea tuturor familiilor vechii lumi. Astfel va apare o Federatie europeana care va reuni intr-o singura asociatie popoarele vechii lumi.

Astfel, pana la 1848, in numeroasele periodice si reviste apare termenul de unitate europeana, dar mai ales de Statele Unite ale Europei.

In 1828 apare un studiu al lui Guizot despre federalizarea Europei, in timp ce intre anii 1831-1832 apare ziarul "Europeanul" ce sustinea ideea federalizarii europene. Revolutia de la 1848, prin generatia pasoptista, purtatoarea sa de idei, aduce si ea in dezbatere aceasta chestiune.

In februarie 1848 in "Monitorul" parizian aparea un articol ce sustinea ideea ca in curand se va realiza visul Statelor Unite ale Europei. Un alt ziar vorbea de formarea unei mari republici europene alcatuita din trei natiuni: latini, germani, slavi. Unul dintre cei mai reprezentativi europenisti ai pasoptismului a fost Victor Hugo. In cadrul Congresului de Pace de la Paris din 1859 el expune idealul unificarii prin cateva idei ce se vor dovedi de viitor. El spune ca va veni o zi cand razboiul se va dovedi absurd si imposibil pentru ca atat francezii cat si rusii, italienii, englezii, germanii, toate natiunile vor constitui "fraternitatea europeana". Aceasta uniune nu va sterge insa calitatile distincte si individuale, dar nici nu va fi o piedica in calea realizarii unei uniuni superioare. Hugo spune ca Europa se va indrepta spre un comert liber si neingradit de bariere statale, in timp ce ideile si valorile se vor deschide. "Va veni o zi cand gloantele si bombele vor fi inlocuite de voturi, de sufragiu universal". Hugo considera ca Europa unita va fi coordonata in plan legislativ de un Senat suveran (parlament european). In incheierea expunerii sale el vorbea de doua blocuri: S.U.A. si Statele Unite ale Europei, care peste ape si oceane isi vor da mana, schimbandu-si permanent produsele, atat pe cele comerciale, cat si pe cele artistice. In acest fel, sub porunca Creatorului vor fi "colonizate deserturile", globul va fi defrisat si cunoscut, imbunatatind Creatia. Se poate constata alternanta intre conceptul federalizarii si cel al unitatii europene. Intre aceste doua proiecte se inscrie insa si scepticismul european.

Primul care reprezinta acest curent este cancelarul german Otto von Bismarck. Adept al nationalismului, el urmareste si reuseste sa realizeze unificarea Germaniei "prin foc si sabie". Pe un document despre Europa el nota ca cine vorbeste despre acest lucru face o greseala caci este mai mult vorba de o notiune geografica. Bismarck a mediat in Congresul de la Berlin in 1878 cand, in numele refacerii echilibrului de forte, a aparut ideea concertului european. Aceasta idee nu a putut fi realizata intrucat cele sapte mari puteri aveau interese divergente din care au rezultat cele doua blocuri militare (Puterile Centrale si Antanta).

Ideile despre Europa Internationala

In Europa occidentala, la jumatatea secolului XIX, efectele industrializarii au dus la cresterea puterii economice a burgheziei si la adancirea saraciei in randul muncitorilor. Unii ganditori propun solutii pentru a inlatura mizeria din viata muncitorului. Ei se numesc socialisti deoarece doreau o societate de oameni liberi si egali, bazata pe proprietatea comuna (socialista). In prima sa faza, socialismul a cunoscut o evolutie spre un proiect utopic, o societatea a fraternitatii si a egalitatii.

Conceptiile erau naive si puneau accent pe o productie planificata care sa satisfaca nevoile tuturor. Aceste teorii au fost criticate de Karl Marx si Friederich Engels, creatorii socialismului stiintific. Ei considerau ca lupta sociala intre grupurile antagonice sta la baza evolutiei istorice. Solutia lor era ca toti muncitorii exploatati sa se uneasca si sa preia puterea printr-o revolutie comuna, care sa deposedeze burghezia de bunurile detinute. A aparut, astfel, ideea internationalismului proletar sub deviza "Proletari din toate tarile, uniti-va!" In acest fel, Europa proletara trebuia sa fie un continent al drepturilor egale si al unei fraternitati muncitoresti. In anul 1864, la Londra s-a creat prima organizatie care sustinea astfel de idei, intitulata Internationala I. Era o organizatie care grupa si reprezenta interesele muncitorilor europeni si care respingea orice compromis cu liberalismul. Ea s-a dizolvat insa repede datorita lipsei de unitate si aparitiei unor curente diferite. Astfel, Proudhon sustinea ideea ca statul trebuie sa dispara, iar Europa sa fie unita sub forma unei confederatii. Tot acum au aparut in tarile puternic industrializate (Anglia, Franta) organizatiile profesionale ale muncitorilor numite sindicate. Ele sustineau ca, pentru a-si obtine drepturile, muncitorii pot recurge la greva. Ideea internationalista se va relua in 1889 cand se constituie Internationala a II-a. Ea a cunoscut rapid o puternica extindere si un mare prestigiu. Spiritul fraternitatii si al solidaritatii care trebuia sa anime pe toti muncitorii a fost din nou promovat. Pentru a inlatura exploatarea era necesara o arma decisiva: unirea lucratorilor industriali ce vor realiza astfel o noua societate. Europa internationalista era o forma ideala de societate fara inegalitati, in care clasele opuse dispar treptat. Proletariatul nu trebuie sa fie pasiv, el trebuie sa se uneasca dincolo de granite si frontiere pentru a deveni personajul principal al istoriei si al unei unitati intr-o societatea viitoare. Acest proiect internationalist a esuat nu numai prin faptul ca nu era realist, dar si prin conduita miscarii socialiste in primul razboi mondial.