Poezia filozofica

Poezia filozofica

Scrisoarea I

Pentru cititorul din larga masa , Eminescu este un poet al suferintei din iubire ; pentru cititorul cu un grad superior de informare si competenta , Eminescu este un poet de inaltime ideatica , un poet - filozof .

Ce este poezia filozofica ? Un stravechi mit romanesc spune ca Dumnezeu , cand a facut lumea , a sprijinit cerul in patru coloane de argint . Tot astfel , cerul cunoasterii este sprijinit pe patru coloane :filosofia , religia, arta si stiinta . Sunt cele patru cai de acces catre zonele inalte ale cunoasterii omenesti ; toate patru sunt la fel de importante , ordinea enumerarii lor fiind arbitrara .

Poezia fiind o arta , se intelege de la sine ca este o alta cale de cunoastere decat filozofia , in vreme ce filozofia constuieste un discurs logic despre fiinta si despre caile de cunoastere a fiintei , discurs alcatuit pe baza conceptelor ,poezia construieste un discurs metaforic despre om si tot ceea ce exista in raport cu omul , discurs alcatuit pe baza imaginilor sensibile .

Eminescu a fost poet , nu filozof , calea pe care a ales-o el a fost calea poeziei , calea pe care a ales-o el a fost calea poeziei , nicidecum cea a filozofiei ; Eminescu a edificat o opera poetica de mare valoare si nu un sistem filozofic , cu idei originale pentru acest domeniu.

Dincolo de aceste delimitari fundamentale , exista cel putin un teritoriu de convergenta intre domenii . Acesta este punctul de plecare al cunoasterii : la originea subiectiva a artei , a religiei , a stiintei sau a filozofiei se afla uimirea in fata a ceea ce exista .

La inceput se afla mirarea si numai omului care are capacitatea de a se uimi ii sunt deschise caile cunoasterii . Cine nu are capacitatea de a se uimi este inchis in sine insusi , limitat si nerodnic - un astfel de om este vesnic prozonierul banalului cotidian .

Numai mirarea in fata a tot ce exista ii deschide omului portile filozofiei si ale poeziei totodata .

Cultura filozofica a lui Eminescu

Dispunand de lecturi filozofice aprofundate , inca din perioada studentiei vieneze , Eminescu a studiat in chip sistematic filozofia in anii 1872-1874 , cand a beneficiat de o bursa la studii in Berlin , cu scopul de a-si lua doctoratul in filozofie . Din pacate , proiectul nu s-a realizat , din cauza suspendarii bursei , la numai doi ani de la acordarea ei , timp insuficient atunci ca si in zilele noastre pentru finalizarea unui doctorat.

Dupa sustinerea doctoratului , Eminescu ar fi urmat sa ocupe postul de profesor de filozofie al Universitatii din Iasi , post pe care il detinuse Titu Maiorescu , care ramasese vacant in urma mutarii acestuia la Bucuresti.

Din cultura filozofica a lui Eminescu , interesante sunt afinitatile spirituale care a u dat roade in gandirea sa poetica . Aceste afinitati pot fi grupate pe trei surse principale :

filozofia greaca sub semnul idealismului lui Platon

filozofia religioasa a Indiei

idealismul filozofic german -Kant , Schopenhauer , Schelling

De la Platon a invatat Eminescu laolalta cu intreaga filozofie europeana , idealismul , ca mod superior al gandirii : fiecare element component al lumii isi are idealitatea sa intr-un plan valoric transcendent , la care este in permanenta raportat ca la un model al perfectiunii;exista o lume a ideilor pure , fata de care lumea in care vietuim apare ca o copie imperfecta .

De la discipolul lui Platon , alexandrinul Plotin , Eminescu a invatat sa transpuna ideile filozofice in imagini mitice ; considerand , asemeni lui Schelling ca expresia mitica este cea mai adecvata si cea mai inalta expresie a ideilor filozofice .

Din filozofia religioasa a Indiei a preluat Eminescu ideea vietii ca vis , ca amagiere , ca joc de imagini , la temelia carora sta nimicul , neantul.

De la Kant a preluat Eminescu pasiunea pentru cosmogonie , ideea caracterului intuitiv - aprioric al spatiului si al timpului , precum si teoria antinomiilor .

De la Schopenhauer preia ideea ca lumea apare ca rezultat al unei vointe de a fi si a unei reprezentari in imagini sensibile si iluzorii , tocmai aceasta iluzie duce la ironia romantica .

Temele de meditatie poetico-filozofice ale lui Eminescu

Eminescu nu face filozofie , el mediteaza in chip liber , intr-o maniera poetico-filozofica asupra unor teme , carora nu incearca sa le propuna o solutionare , ci pe care le invoca sub impulsul subiectiv , primordial al uimirii .

Formele pe care le imbraca aceasta meditatie poetico-filozofica pot fi

monologale (Scrisoarea I, Oda-in metru antic , Trecut-au anii )

dialogale (Revedere, Glossa, Imparat si proletar)

alegoric-mitice ( Luceafarul

Temele meditatiei sunt trei:

meditatia despre existenta universului (nasterea si stingerea lumilor , Dumnezeu)

meditatia despre conditia omului in lume (caracterul dual a fiintei umane , moartea , soarta omului de exeptie)

meditatia despre omul social- cultura si istorie

SCRISOAREA I

Publicata in Convorbiri literare , la 1 feb 1881 , Scrisoarea I deschide un ciclu de patru epistole (poemul Dalila , cunoscut si sub numele de Scrisoarea V , a fost publicat integral postum , si nu face parte din ciclu ) . Inauntrul lor, poetul a ezitat indelung intre meditatie si satira (asa cum le-a intitulat initial). Dintre cele patru Scrisori , cea dintai este intr-un grad mai accentuat decat celelalte , meditativa .

Meditatia eminesciana atrage parca de la sine imaginea marilor ape . In Memento mori ! , Napoleon monologa la marginea oceanului , tot asa cum face si Cezarul din Imparat si Proletar .De data aceasta , imaginea imenselor ape , peste care stapaneste Luna , nu ramane doar in vizual - ea intra si la nivelul compozitional al poemului , structurat in inele concentrice , asemenea cercurilor apei , atunci cand ganditorul arunca cu gest aproape inconstient , o piatra ce tulbura luciul lichid .Este imaginea unui labirint circular , caci fuga ochiului si a gandului spre exterior , mascheaza insasi existenta centrului - sta in legea de construire a oricarui labirint sa induca in eroare , mascand centrul prin scopul fals al iesirii in afara .

Textul Scrisorii I este un astfel de labirint al sensurilor . Cercul dintai , cel exterior este cercul simbolurilor , dominat de imaginea lunii , stapana peste ape .Cercul al doilea , intermediar este al luminii clarobscure , cerc in care existenta umana , pietrificata prin destin , apare intr-un joc al luminii cu intunericul , loc al aparentelor inselatoare , invitand meditatia sa se converteasca in satira ; cercul al treilea , cel interior , este samburele meditativ al intregului poem , imaginea existentei universale in spatiu si timp - inauntrul acestui cerc se ascunde misterul cosmic primordial , punctul de fuga al lumilor , locul unde se afla ceea ce minte de om nu poate pricepe.

Cercul exterior - al simbolurilor - momentul propice meditatiei poetico-filozofice este seara , cand lumina prea plina a zilei slabeste , cand osteneala scoate trupul din activitatea diurna , cand oichiului I se releva imensitatea cosmica .La Eminescu acest moment este intotdeuna dominat de imaginea Lunii , imagine ce deschide si inchide poemul.Ca si Soarele , Luna este un luminator ceresc , dar lumina sa este blanda , este o voluptoasa vapaie .O straveche legatura mitico -poetica , uneste Luna de elementul acvatic si de cel feminin. Luna e receptata ca stapana a marii , suverana peste miscatoarea apelor singuratate . Si tot Luna este corelata in stravechi mituri , cu moartea si cu nasterea. Sub razele Lunii , din apa inceputului si a sfarsitului , pare sa se nasca o lume intreaga - si tot sub razele Lunii va stapani , pentru totdeauna 'geniul mortii'.

Fazele dramatice ale Lunii au fost , cum va spune mai tarziu Mircea Eliade - primul ceasornic al universului.Luna , in cresterea si descresterea sa, l-a invatat pe om sa masoare timpul . Ceasornicul terestru care bate cu pas egal 'lunga timpului carare ' ii corespunde ceasornicul mut al cerului instelat.

Cercul intermediar - al clarobscurului Ca un palid reflector

ceresc peste un décor de teatru , razele lunii suscita la viata , din noaptea nefiintei , fapturile umane. Impresia de décor teatral nu este gratuita - Eminescu si-a petrecut mai multi ani ai meteoricei sale treceri prin viata , in teatru si a vazut , seri si seri la rand , cum palidele reflectoare ale unei vremi, in care nu aparusera inca becul electric , reflectoare obtinute prin insumarea intr-o oglinda concava a luminii mai multor lumanari , puse una langa alta , abia de scot din intuneric un décor de carton , lasand ochiul spectatorului mai mult sa ghiceasca .La fel , lumea sublunara este un imens décor in care adevarul pare abia a se intrezari si pare a se ascunde totodata .E o lume a aparentelor pietrificate de un destin egalizator .Slabi sau puternici - oamenii sunt egalizati in calitate de fiinte fantomatice , supuse pieirii .Si intr-o astfel de lume supusa legilor inexorabile ale Timpului , lume fantomatic-pieritoare, batranul dascal pare a se alinia slabiciunii si vremelniciei omenesti .Nimic exterior nu ne indreptateste sa-l distingem de ceilalti oameni : Uscativ , garbovit si de nimic , acest om nu iese cu nimic in evidenta fata de semenii sai.Privit sub lumina pala a razelor de luna , batranul dascal nu este decat o umbra pe panza vremii . Asa ' gabovit si de nimic ' , cum pare , batranul dascal este o figura a Spiritului , dar nu Spiritul in apoteoza , ci Spiritul in ascundere .

Al treilea cerc - cel interior Daca in Sarmanul Dionis asistam la vis in vis , in Scrisoarea I asistam la meditatie in meditatie , caci cel ce mediteaza inauntrul celui de-al treilea cerc nu mai este insusi 'poetul', ci batranul dascal , la randul sau imagine in meditatia celui dintai. Meditatia sa instituie universul il creeaza din nimic intr-o clipa suspendata si il nimiceste. Miscarea meditatiei eminesciene spre sine insasi , interiorizarea ei maxima , se aseamana miscarii melcului pe spirala propriei cochilii , spirala ce simbolizeaza labiruntul circular . Oastfel de structura poetica este considerata hermetica - Scrisoarea I este cel dintai poem hermetic din literatura noastra .A fi hermetic nu inseamna a fi neclar , ci ascuns.

Cosmogonia

Batranul dascal fiind o figura a Spiritului uman , ceea ce gandeste el este o adevarata sinteza a gandirii omenesti dintotdeauna. Aceasta sinteza include toate cele patru cai ale cunoasterii .

Inainte de aparitia acestei lumi a fost nimicul , despre care nu putem vorbi , dec ca este opus lumii in care ne aflam.Aceasta lume in care ne aflam , , simte Eminescu este stapanita de contrarii ireductibile (antinomiile lui Kant), iar antinomia cea mai cuprinzatoare a lumii in care ne aflam este tot ceea ce este - FIINTA , si negativul a tot ceea ce este - NEFIINTA  . Nimicul primordial est o negatie a fiintei , dar si a nefiintei - La inceput pe cand fiinta nu era nici nefiinta / Lipsa de viata si vointa - Schopenhauer si-a bazat invatatura filozofica pe acest concept )

Eminescu ilustreaza ipoteza cosmogonica a lui Kant , ipoteza cea mai bine creditata in vremea sa , el atribuie unui Demiurg cu trasaturi paterne creatia Cosmosului prin ordonarea materiei primordiale haotice .

Consecinta prima a acestui moment genetic este desfasurarea unitatii primordiale in fasii , aparitia astrelor luminatoare (Soarele , Luna) si a fortelor naturale primordiale - Stihiile

Clipa suspendata   Dupa Eminescu , stiinta moderna a avansat doua teorii - cea dintai este nasterea universului printr-o mare explozie (Big Bang), de acum 15 miliarde de ani , explozie care se produce inca , aflandu-ne intr-o clipa suspendata care mai dureaza inca .

Apocalipsul - Meditatia batranului dascal , sfarseste prin tabloul stingerii lumilor - tablou dominat de teoria fizica a mortii termice finale . Materia recade in haos , viata recade in moarte .