QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Prezentarea principalelor abordari ale erorilor de argumentare





PREZENTAREA PRINCIPALELOR ABORDARI ALE ERORILOR DE ARGUMENTARE


1. Abordarea formalista sau deductivista - abordarea clasica (Aristotel, Copi, Hamelin)

La Aristotel se considera ca adevarata cunoastere nu se obtine decat in mod deductiv din alte adevaruri. Deductivismul care il caracterizeaza pe Aristotel vine din faptul ca pentru el un model al logicii il constituie matematica.




Metoda traditionala de abordare este metoda folosita si de Copi. Aceasta presupune trei tehnici de valoare inferentiala care folosesc trei sisteme logice. Acestea se compun din: sistemul silogistic, versiunea deductiva a calculului propozitional si o versiune deductiva a calculului predicatelor.

Silogistica este limitata si nu se poate aplica decat in forme silogistice standard si nu multe argumente din limbajul comun au proprietatea de a fi scrise intr-o asemenea forma sau pot fi exprimate astfel.  Dar acest lucru se poate rezolva cu ajutorul diagramelor Venn pentru evaluarea rationamentelor.


Abordarea retorica a lui Perelman si Olbrechts-Tyteca

Neoretorica, redefinita din perspectiva teoriei argumentarii, ii numara printre fondatori si teoreticieni pe Chaim Perelman, Tzvetan Todorov, Nicolas Ruwet, Gérard Genette , Lausberg. „Logicile non-formale“ au contribuit decisiv la schimbarea perspectivei asupra retoricii si teoriei argumentarii.

Fondatorii neoretoricii, Chaïm Perelman si Lucie Olbrechts-Tyteca, au corelat aspectele logice ale teoriei lor cu „logicile non-formale“ si au repus in discutie termenul de „evidenta“ prin reconsiderarea plauzibilului si a perechii consens/conflict. Cercetarile actuale asupra argumentarii incearca sa asigure un echilibru si o armonizare intre tendintele neoretoricii, ale logicii naturale si ale teoriei discursului.

Chain Perelman nesatisfacut de solutiile date de neopozitivism problemei judecatilor de valoare ca fiind strict subiectiva si deci inapte de a fi redate obiectiv, impersonal, si-a propus sa cerceteze modul in care oamenii isi intemeiaza in discursul lor optiunile si judecatile de valoare, ajungand la concluzia ca nu exista si nu poate fi creata o teorie logica despre judecati de valoare. A ajuns la concluzia ca exista o anume teorie a rationalismului cu premise incerte sau probabile, teorie cercetata de Aristotel ca teorie a rationalismului dialectic.

Se apreciaza la autorii belgieni preocuparea acestora de a descoperi scheme sau structuri argumentative utilizabile in disciplinele sociale. Ei formuleaza niste principii sau reguli de transfer de la evaluarea pozitiva(negativa) a actiunii A la evaluarea pozitiva (negativa) a agentului sau persoanei ce a executat actiunea si invers.

Tehnicile de argumentare, spun autorii neoretoricii, se vor intemeia pe experienta

Topicii aristotelice, pe locurile comune si pe dialectica aristotelica ca teorie a disputelor contradictorii.

La baza teoriei lor despre argumentare, pun urmatoarele teze sau principii:

“1.Tratarea uniforma. Agentii care se afla in aceiasi situatie si au savarsit fapte similare, trebuie tratati similar. Pedepseste aceeiasi fapta prin aceiasi pedeapsa !

Fiecaruia dupa meritele sale;

3. Fiecaruia dupa faptele sale;

4. Fiecaruia dupa trebuintele sale;

5. Fiecaruia dupa rangul sau.

6. Principiul inertiei in drept. Daca un argument a fost eficace in trecut, in cutare situatie actionala, atunci acel argument va fi eficace si in prezent si in viitor.

7. Sarcina dovedirii revine celui care acuza sau care iese din cutuma deja instituita.”

Perelman considera ca obiectul teoriei argumentarii este “studiul tehnicilor discursive care permit  provocarea sau cresterea adeziunii spiritelor ”

Clasificarea argumentelor lui Perelman si Olbrechts Tyteca contine o suta de scheme argumentative clasificate in doua categorii:

A)   Argumente prin asociere

Argumente cvasi-logice

Argumente care folosesc „relatii care stabilesc structura realitatii”

B)    Argumente prin disociere

Argumente care se bazeaza pe utilizarea unor concepte definite in mod unitar, dar care sunt separate, introducandu-se polisemia.


 3. Abordarea pragma-dialectica - scoala lui Van Eemeren si Grootendorst

Frans H. van Eemeren, Rob Grootendorst, Tjark Kruiger sunt autorii unui Handbook of Argumentation Theory, publicat in 1987. In cartea Speech Acts in Argumentative Discussion a lui Eemeren si Grootendorst acestia dezvolta o teorie a argumentarii numita pragma dialectica. Aceasta teorie se identifica imediat cu dialectica formala, dar este si diferita. Elementele pragmatice in teoria pragma-dialectica care implica acte de vorbire si analiza discursului, sunt inspirate de “limbajul natural”; elementele dialectice sunt inspirate de rationalistii critici cum este Karl Popper.

In modelul de discutie critic al abordarii pragma-dialecticii sunt distinse patru etape: etapa confruntarii, etapa deschiderii, etapa argumentativa si etapa de concluzie.

Etapa confruntarii

a.            Stabilirea faptului ca este vorba de o disputa

b.            Formularea unui punct de vedere

c.            Manifestarea indoielii fata de el

Deschiderea

d.            Decizia de incercare de rezolvare a disputei pe calea unei discutii argumentative

e.            Participanti : proepinentul si opozantul sau adversarul; intr-o disputa simpla :

i. Preopinentul incearca sa-si apere punctul de vedere printr-un argument

ii.            Adeversarul incearca sa critice sistematic punctul de vedere al preopinetului

iii.          Cei doi sunt de acord in privinta punctelor de plecare si a regulilor discutiei.

Etapa argumentativa

f. Preopinentul isi apara punctul de vedere



g.            Adversarul cere noi argumente daca indoielile nu au disparut

h.            « Discutie veritabila »

i. Intr-o disputa mixta : pot exista mai multi preopinenti

Etapa de concluzie

j. Disputa se rezolva prin una din modalitatile :

i. In favoarea adversarului : abandonarea punctului de vedere

ii.            In favoarea preopinentului: abandonarea rezervelor fata de punctul de vedere

Cei trei autori olandezi propun un “model” sau o schema explicativa a demersului argumentativ. Nu este vorba de un model logic in sensul teoriei modelelor si nici de un model in sensul teoriei sistemelor, ci mai degraba de o reprezentare grafica intuitiva si conceptual filozofica. Ei au folosit conditiile actului vorbirii ca mijloace de constructie a discursului argumentativ.


4. Abordari actuale: Abordarea semi-formala (Verheij si metoda logico-dialectica concreta

Bart Verheij foloseste o abordare bazata pe o analiza formala a schemelor de argumentare. Aceasta este prezentata in cartea sa „Dialectical argumentation with argumentation schemes: An approach to legal logic”

Analiza argumentelor formulate in discursul obisnuit se bazeaza pe scheme de argumentare a caror evaluare se face in termeni de contingenta, context si anulabilitate (defeasibility). Deci Concluzia decurge din premise doar in anumite conditii si deci doar in mod contingent si contextual. Anulabilitatea schemelor o da faptul ca in anumite conditii, foarte rare, concluzia nu decurge din premise.

In ciuda acestor distinctii intre schemele de argumentare formale si cele practice, Verheij considera ca ele au totusi suficient de multe asemanari care justifica un tratament formal comun. Cateva exemple din schemele oferite de Verheij:

P.

Daca P, atunci Q.

Prin urmare, Q. (Modus Ponens)


Toti P sunt Q.

Unii R nu sunt Q.

Prin urmare, unii R nu sunt P. (Silogism categoric)


Persoana E spune ca P.

Persoana E este un expert in domeniul de care tine P.

Prin urmare, P (Schema de argumentare practica: Argumentul opiniei expertului)


Actiunea A contribuie la realizarea scopului G.

Prin urmare, persoana P ar trebui sa faca A. (Schema de argumentare practica: Argument de care face apel la relatia mijloace-scopuri)


Metoda lui Verheij foloseste modul de lucru cu schemele de argumentare asa cum este definit in literatura de specialitate (D. Walton, R. Girle, s.a.) in care

(i)    intrebarile critice ajuta la fixarea explicita a cadrului in care pot fi criticate argumentele care au o anumita schema argumentativa;

(ii)  intrebarile critice indica situatiile exceptionale in care schemele nu ar trebui folosite;

(iii)intrebarile critice stabilesc conditiile de folosire a unei scheme;

(iv)intrebarile critice sugereaza argumente alternative relevante care pot sprijini concluzia unei scheme.


5. Abordarea pragmatista a lui Douglas Walton

Abordarea pragmatista pe care Douglas Walton o aduce in teoria argumentarii, presupune adoptarea unei persepective mai descriptive. Din aceasta perspectiva sunt analizate scheme argumentative in relatie cu erorile de argumentare. In abordarea sa, cele mai multe din erorile traditionale sunt tipuri de erori care apar in scheme argumentative particulare. Walton analizeaza argumentele intr-un context conversational specific.

Schemele argumentative includ multe modele de rationare in dialog. Argumentele pot avea forme deductive, inductive sau abductive. Ele pot porni de la conexiuni cauzale intre lucruri, definitiile de termeni, relatii dintre interlocutori sau statutul emitatorului.

Reed si Walton atribuie schemelor argumentative pragmatice o functie probativa, care consta in modul in care forta probativa sau greutatea probativa a premiselor este transferata catre concluzie. Greutatea (sau forta) probativa are caracter anulabil (defeasibil). Intr-un dialog, rolul sau este acela de a inclina balanta consideratiilor asupra unei chestiuni in favoarea uneia sau alteia dintre partile implicate in dialog.

Schemele de argumentare sunt evaluate intr-o situatie data prin folosirea a ceea ce Walton, urmandu-i pe Hastings si Schellens, numeste „intrebari critice”.

Iata cateva exemple din cele mai importante scheme argumentative enuntate de Douglas Walton:

Argumentul clasificarii verbale:



Premisa :  A are proprietatea particulara F.

Premisa : Pentru toti X, daca X are proprietatea F, atunci X poate fi clasificat ca avand proprietatea G.

Concluzie: A are proprietatea G.

Intrebari critice:

Are a intr-adevar proprietatea F, sau exista indoieli in aceasta privinta?

Se sustine clasificarea verbala sau este discutabila?

Argumentul circumstantial la persoana

Premisa : X pretinde ca toata lumea, inclusiv el insusi, ar trebui sa actioneze conform sau sa sprijine afirmatia A

Premisa :  Exista indicii ca X nu crede afirmatia A

Concluzie: X are credinte inconsistente, si astfel este posibil ca argumentul lui X  in favoarea lui A sa fie respins

Intrebari critice:

Pretinde X ca toata lumea, inclusiv el insusi, ar trebui sa actioneze? 

Care sunt dovezile care arata ca X nu crede A?

Rezulta dintr-un raspuns afirmativ la prima intrebare ca X crede sau ar trebui sa creada A?

Argumentul opiniei expertului

Premisa: E este expert in domeniul D

Premisa: E afirma ca este cunoscut faptul ca A

Premisa: Faptul ca A este specific domeniului D

Concluzie: Se poate sustine in mod plauzibil ca A este adevarat

Intrebari critice:

E este intr-adevar expert in domeniul D?

A afirmat intr-adevar E ca se stie ca enuntul A este adevarat?

Afirmatia expertului este citata direct? Daca nu, se face trimitere la sursa originala? Poate fi verificata?

Daca afirmatia expertului nu este citata, atunci are cel putin trasaturile unei infirmatii corecte si importante, sau anumite detalii au fost omise?

Daca au fost citate mai multe surse, este fiecare autor citat separat? Ar putea exista dezacorduri intre autorii citati?

Afirmatiile autoritatilor sunt suficient de clare? Exista termeni tehnici care nu au fost explicati clar?

Daca afirmatiile nu folosesc termeni tehnici, ar putea fi acesta un indiciu ca este vorba de o traducere a unor expresii folosite de expert?

A este relevant pentru domeniul D?

A este consistent cu ceea ce spun alti experti in domeniul D?

Este A consistent cu dovezile empirice specifice domeniului D?

Argumentul bazat pe opinia populara

Premisa: Daca o larga majoritate accepta ca S este adevarat, atunci S poate fi sustinut, chiar daca cu rezerve

Premisa: Este adevarat ca o larga majoritate accepta ca S este adevarat

Concluzie: Prin urmare, S poate fi acceptat, chiar daca cu unele rezerve

Argumentul adeziunii

Premisa: Persoana a este de acord (adera la) A

Concluzie: In acest caz concret, persoana a ar trebui sa sustina A

Intrebari critice:

Este intr-adevar persoana a de acord cu A, si daca da, ce dovada exista ca ea este de acord cu A?

Daca dovada ca persoana a este de acord cu A este indirecta sau slaba, exista vreo dovada contrara, sau exista cel putin posibilitatea de a respinge aceasta situatie ca fiind o exceptie?

Este propozitia A din premise identica cu A din concluzie? Daca nu, care este relatia dintre ele?

Argumentul bazat pe analogie

Premisa: In general, situatia S este asemanatoare cu situatia Z intr-o anumita privinta sau dintr-un anumit punct de vedere

Premisa: In ceea ce priveste situatia S enuntul E este adevarat (fals)

Concluzie: Prin urmare, enuntul E este adevarat si in situatia Z

Intrebari critice:

Situatiile comparate sunt intr-adevar asemanatoare in privinta sau din punctul de vedere mentionate?

Enuntul E este intr-adevar adevarat (fals) in situatia S?



Exista diferente intre S si Z care pot sa diminueze forta asemanarii mentionate?

Se poate vorbi de o alta situatie care sa fie asemanatoare cu situatia S, dar in care aceeasi afirmatie sau enunt sa fie fals?

Argumentul cauzal al pantei alunecoase

Premisa: Afirmatia A0 este evaluata ca propunere pentru ceea ce urmeaza sa se faca

Premisa: Realizarea lui A0 va cauza in mod plauzibil (in circumstantele date, din cate stim) A1, care va produce in mod plauzibil A2, si asa mai departe, A2, , An.

Premisa: An este ceva oribil, dezastruos

Concluzie: A0 nu ar trebui realizat

Descrierea actiunii initiale Ao exprima corect propunerea facuta de cel care o sustine?

Este vreuna din relatiile cauzale din secventele din premisa 1 lipsita de suport empiric (dovezi)?

Este An un rezultat al secventei, si este atat de rau pe cat spune vorbitorul?

In timp ce evaluarea argumentelor cu ajutorul diagramelor sau schemelor argumentative trateaza in general argumentele ca multimi de premise si concluzii, analiza si evaluarea argumentelor pornind de la analiza contextelor dialogale reda mai “natural” practica argumentativa folosita in comunicarea de fiecare zi.

Walton (2006) prezinta cateva tipuri de dialog pe care le considera utile in analiza argumentelor si a erorilor in argumentare, in functie de « situatia initiala », « scopul participantului » si de « scopul dialogului ». Astfel, el stabileste sase tipuri de dialog : tipul persuasiv, tipul negociativ, tipul deliberativ, dialog de tip « cercetare », dialog de tipul « cautare de informatii », si tipul eristic sau adversativ. Clasificarea lui Walton deriva din cercetarea erorilor in contexte conversationale argumentative. De asemenea, el a folosit cercetari (Reed si Norman, 2003) ale modului in care argumentele sunt folosite in anumite scopuri in cadre conversationale structurate dialogic.

Schema tipurilor de dialog oferita de Walton:


Tipul

de dialog

Situatia initiala

Scopul participantului

Scopul dialogului

Persuasiunea

Conflict

de opinii

Convingerea celeilalte parti

Rezolvarea sau clarificarea de probleme, dificultati

Cercetare

Nevoia

de

a demonstra

Gasirea si verificarea de dovezi empirice

A demonstra sau a respinge o ipoteza

Negociere

Conflict

de interese

Obtinerea a ceea ce se doreste cel mai mult

Obtinerea unei solutii rezonabile pentru toate partile implicate

Cautare de informatii

Nevoia de informatie

Obtinerea sau oferirea de informatii

Schimb de informatii

Deliberare

Dilema sau alegere practica

Actiuni si scopuri coordonate

Decizia asupra unui curs disponibil al actiunii

Eristic

Conflict personal

Blocarea (eliminarea) verbala a adversarului

Dezvaluirea unei baze mai profunde a conflictului



In continuare se vor exemplifica erorile de argmentare prin schemele argumentative propuse de Douglas Walton intr-o serie de aplicatii practice in discursul politic.









Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }