QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Opera fantastica in literatura romana







Opera fantastica oglindita in literatura studiata



Prin dificultatea de a delimita cu exactitate, literatura fantastica poate fi comparata cu poezia, insusirea de baza a fantasticului reprezentand-o varietatea, multitudinea de aspecte sub care el se poate manifesta. Facilitand accesul catre o serie de lumi necunoscute, literatura fantastica dobandeste o misterioasa putere de atractie, lectura devenind o antrenanta, aventura a spiritului.



Literatura fantastica prezinta doua mari extreme : feeria si literatura stiintifico-fantastica. Feericul este un univers miraculos care i se suprapune lumii reale fara sa-i pricinuiasca vreo paguba sau sa-i distruga coerenta. Fantasticul, dimpotriva, se caracterizeaza printr-o intruziune brutala a misterului in cadrul vietii reale; el este legat in general de starile morbide ale constiintei care, in fenomenele de cosmar si de delir proiecteaza in fata ei imagini ale temerilor sale.





Un cercetator de marca al fenomenului, Tzvetan Todorov, pune un mare accent pe ezitarea cititorului si a personajelor in privinta naturii fenomenului perturbator. Daca cititorul (sau personajul care traieste ezitarea) opteaza pentru o solutie rationala, atunci naratiunea intra in sfera straniului, dimpotriva, daca el accepta o explicatie supranaturala, se patrunde in domeniul miraculosului. Fantasticul este deci identificat cu efemerul ragaz al ezitarii cititorului sau al pesonajului, el nu dureaza decat doar atat cat tine ezitarea. Definit in raport cu realul si imaginarul, fantasticul ii apare lui Tzvetan Todorov drept “ezitarea cuiva care nu cunoaste decat legile naturale pus fata in fata cu un eveniment in aparenta supranatural”.



Definitia “ideala” a fantasticului inca nu a fost gasita si e putin probabil sa se gaseasca vreodata una in masura sa-l circumscrie sub toate aspectele sale. Fantasticul exploreaza spatiul launtric; el este legat de imaginatie si exprima iesirea din automatismele zilnice, abandonarea rutinei, “visul treaz al individului”. Se stabilesc astfel relatii intre normal si supra-normal.



Periodic redescoperit, conceptul de literatura fantastica a constituit de-a lungul anilor subiectul unor neintrerupte controverse. Fapt cert, in ciuda negarilor nu o data violente, in literatura romana exista o accentuata voga a fantasticului, intretinuta de aparitia unor scriitori si a unor opere de exceptie, ce se intorc periodic la inepuizabilele resurse ale fabulosului folcloric.

Operele studiate la care intalnim fantasticul sunt: Sarmanul Dionis, Moara lui Califar, La tiganci si Lostrita.



Sarmanul Dionis



In ce priveste nuvela, mergand pe drumul deschis cu succes de Costache Negruzzi (Alexandru Lapusneanul) si continuat apoi de Slavici, Eminescu creeaza nuvela Sarmanul Dionis, cea mai reprezentativa pentru proza sa, pe care o citeste la cenaclul Junimea in septembrie 1872 si care, desi fusese primita cu reticenta, va fi publicata in Convorbiri Literare la sfarsitul lui 1872 si inceputul lui 1873.

Sarmanul Dionis, in care se face simtita reflectarea subiectiva asupra lumii, reuneste o serie de teme tipic romantice existente si in literatura universala: natura, iubirea (indisolubil legate la Eminescu), precum si conditia omului de geniu. De fapt, epitetul sarman din titlu se refera tocmai la acest fapt; simbolizeaza esecul incercarii lui Dionis (Dan) si nu viata mizera pe care o duce eroul.





Dionis este un tanar copist, care, desi se trage dintr-o familie de aristocrati, are o situatie materiala precara. Este crescut de mama sa cu pretul unor mari sacrificii.

In nuvela, unde filosofia se imbina cu literatura (prima devine pretext pentru cea de-a doua), Dionis, inzestrat cu o capacitate de intelegere iesita din comun, apare ca un om cu vadite inclinatii spre meditatia filozofica. Si, pentru ca speculatiile nu ii sunt suficiente, apeleaza si la invataturile lui Ruben, la cartea de astrologie imprumutata de la Riven. Astfel, intr-o seara ploioasa si rece se cufunda in descifrarea aceste carti, dar la un moment dat lumanarea se consuma, iar el continua sa citeasca la lumina lunii. Acum vede chipul ingeresc al unei fete la fereastra casei vecine, care va disparea curand in intuneric.



Nuvela se structureaza pe ideea indraznelii de a cunoaste.

Calatoria siderala a personajului exceptional, care actioneaza in imprejurari exceptionale (aceste imprejurari constituind substanta lirica a nuvelei), este o incercare de a-si depasi conditia. Din Luna, Dan (Dionis) vede pamantul ca pe un bulgare negru si neinsemnat, imperiile sunt niste “faramaturele”, iar oamenii niste vietati minuscule in comparatie cu imensitatea Universului, aceasta idee fiind prezenta si in Scrisoarea I: “Musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul”. Pe aceasta planeta, Pamant, o meschinarie, martora a unor lungi siruri de crime, Dionis (Dan) se razbuna, transformand-o intr-un margaritar albastru pentru salba iubitei.



Cu toate acestea Mihai Eminescu a contribuit la dezvoltarea si modernizarea poeziei si a prozei romanesti, el fiind cel care a inaugurat nuvela fantastica pe care aveau sa o continue cu stralucire Mircea Eliade, Vasile Voiculescu, Cezar Petrescu si altii.





Moara lui Califar



Actiunea este prezentata linear, insistandu-se pe firul epic, caracter de o raritate, puternic rezulta limbajul naratorului se aseamana cu cel al personajului,cuvintele ambilor apartin registrului popular al limbii (arhaisme,regionalisme,forme populare ale cuvintelor).

Intamplarea lui Stoicea este adusa in discutie nu pentru a se insista pe profilul personajului ci pentru a se accentua caracterul malefic al morii si al lui Califar. Stoiceanu e decat unul dintre cei multi care au alunecat in ispita Califarului. Din text rezulta o morala puternica: bgatiile lumesti sunt trecatoare,sufletul care se lasa ispitit de diavol va plati crunt pentru aceasta greseala, mijloacele, resursele pe care le are la indemana necuratul sunt multiple si neasteptate.



Cititorul este introdus in lumea satului in spatiul traditional al legendelor, al superstitiilor si credintelor populare, fiind familiarizat cu legendele populare despre comori si vrajitori.Textul incepe cu un detaliu vizual:”in preajma unei mori stravechi se ivea un iaz , moara lui Califar”, naratorul pune totul sub semnul aproximatiei facand pe nesimtite ca realul sa alunece in fabulos si in legenda.

In esenta, opera urmareste tema pactului cu diavolul, in trei momente esentiale:

1.Fascinatia pe care o exercita maleficul asupra fiintei umane

2.Indeplinirea dorintei

3.Cosecintele acestei realizari



Relatarea e la persoana a III-a cu narator actorial(se identifica cu naratorul omniscient dar el se sprijina pe alte voci narative auxiliare :mosnegii,torcatoarele).

Subiectul este structurat in doua episoade:

1.Confruntarea cu maleficul

2.Existenta (visul) de boier fericit pe care o dorea, se intretaie printr-un moment semnificativ cu rol de granita: somnul din padure.





La tiganci



Aparut inca din secolul trecut (in proza eminesciana si in unele nuvele ale lui Caragiale), fantasticul isi are in Mircea Eliade pe „cel mai important scriitor fantastic in proza romaneasca moderna” (Eugen Simion). Pe scurt, trasaturile prozei fantastice ar putea fi enumerate astfel: proza caracterizata de George Calinescu prin cuvintele Mircea Eliade este cea mai integrala si servila intrupare a gidismului in literatura noastra ; Eugen Simion – trairea autentica si spiritualizarea conflictelor ; proza cu o problematica de tip existentialist: eroi lucizi, problematici, nelinistiti, disponibili pentru toate experientele existentiale ; fantasticul este o revansa a vietii, a frumusetii ei inepuizabile (Sorin Alexandrescu), un fantastic de tip erudit, asemanator in acele privinte cu acela folosit de Ernst Jünger (Eugen Simion).Temele si motivele principale ale fantasticului lui M. Eliade ar fi miturile, relatia dintre sacru si profan, iesirea din timp, lumea ca spectacol, geografia sacra, misterul si magia.

Caracterele specifice fantasticului in proza lui Eliade, trasaturile lui sunt: faptul ca este un fantastic de tip erudit – autorul facand apel la stiinta, istorie, psihianaliza, filozofie, si, in special, la mituri. Tema principala a fantasticului lui Mircea Eliade este relatia dintre sacru si profan, relatie profund fructificata in nuvela La Tiganci. Ietirea personajelor lui Mircea Eliade din profan se produce preponderent ca o ruptura de nivel, in urma carei rupturi, personajul se trezeste undeva, in viitor – cazul lui Iancu Gore din Douasprezece mii de capete de vite un negustor care, dupa bombardament iese din adapost intr-un alt timp – la fel se intampla si lui Gavrilescu din La Tiganci si al altor personaje din nuvelistica fantastica a lui Eliade care intra, pe neasteptate, intr-un univers paralel caracterizat prin alta masura a vremii. Vom intalni, cateodata, oameni comuni care intra in situatii anormale, viata lor devenind un sir de probe initiatice.





Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }