QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Naratiunea in Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin





Naratiunea in Letopisetul Tarii Moldovei de Miron Costin



Miron Costin este continuatorul cronicii lui Grigore Ureche. In letopisetul sau el prezinta elemente din istoria Moldovei cuprinse intre 1594-1661, adica de la a doua domnie a lui Aron Voda pana la urcarea pe tron a lui Dabija Voda.

Descendent al unei importante familii boieresti din Moldova, Costin isi face studiile in Polonia la Liov, fiind cunascator al limbilor de circulatie internationala din acea perioada (ex: filosofie).

Letopisetul lui Miron Costin e precedat de o lucrare intitulata “O sama de cuvinte din ce tara au iesit stramosi lor de neamul Moldovenilor”. Aceasta lucrare ar fi trebuit sa fie o introducere facuta cronicii, dar materialul fiind prea valoros autoru a facut din acesta o creatie de sine statatoare. Se afirma in paginile acestei lucrari idea responsabilitatii scrisului:,, eu voi da sama de ale mele toate cate scriu’’. Sunt reluate teoriile din letopisetul lui Ureche, continuitatea, unitatea si latinitatea limbii romane.




“De neamul Molodovenilor” este scrisa ca o reactie impotriva cronicarilor care au interpolat letopisetul lui Ureche. Mania lui Costin se indreapta impotriva lui Simion dascalul si a lui Misail calugarul. Acest eveniment poarta numele in istoriografie de “cearta cronicarilor”. Geneza letopisetului are la baza izvoare straine dar si izvoare interne. Petru umtima perioada oglindita in cronica sa Miron Costin foloseste amintirile boierilor batrani, povestirile tatalui sau, fost sfetnic al domnului Miron Barnovski, si chiar propriile fapte de viata.

Letopisetul cuprinde prezentarea a 66 de ani din istoria Moldovei timp in care se succed la tron 22 de domnitori. Este o vreme a marilor infruntari sociale si politice. Cea mai mare impotanta in cronica sa i-o acorda domnitorului Dimitrie Cantemir care domnise doar noua ani. Miron Costin fusese sfetnic al acestuia si din acest punct de vedere dezvaluie persinalitatea complexa a domnitorului.

Alti domnitori surpinsi in letopisetul lui Costin sunt: Aron voda, Dabija voda, Duca voda, Dimitrie si Constantin Cantemir. La polul opus domniei lui Dimitrie Cantemir se afla domnia lui Dumitrascu voda, un batran decazut care face mare paguba tarii.


Arta narativa a letopisetului

Trasaturile artei narative prezente in letopisetul lui Costin sunt tehnica detaliului, portretului si descrierea. Primul paragraf al primului capitol din cronica lui Costin deschide brusc o alta lume a slovelor. Trebuie sa spunem, de la bun inceput, ca autorul nu face deloc impresia savantului istovit de demonstratii, povestind stangaci si fara apetit intamparile istoriei. Dar un carturar atent la tinuta, cultivandu-si scrisul este, in mod cert, acest cronicar. Cele dintai fraze semnaleaza pe scriitor si primele cuvinte ce iti revin in minte sunt: compozitie, sistematizare, arta.

Suntem foarte departe de redactarea glaciala, rezumativa a cronicii lui Ureche. Peste tot, in zona ajunsa de experienta, dar si in cea necunoscuta direct, Costin tine strans firele povestirii, lasa sa se vada ca exista, ca judeca, si totodata ca alege. Si nu e o prezenta incidentala sau vag insinuanta, cum se intampla cateodata cu Ureche, ci una tiranica, cel mai adesea orgolioasa, zidindu-si in fiecare episod narat propriul portret. Stilul naratiunii este personal in diverse chipuri si grade, de la opinia marcata ferm, la antipatia violenta, razbunatoare, la afectiunea discreta, infiorata

Participa, dupa cum se observa, la tot pasul, scriitorul in rol de comentator si, astfel, valul subiectivitatii poate sa urce treapta de sus a patetismului: “O! Moldova, di ar hi domnii tai, carii stapanesc in tine, toti intelepti, inca n-ai peri ase lesne”.

Dar subiectivitatea naratiunii decurge, de la o rascruce de timp, din prezenta, din ce in ce mai vie, a personajului Costin. Tonul povestirii capata inflexiunile confesiunii: „Eram pururea in casa eu la Iordachie visternicul Atuncea, ce slujba am facut la Iordachie visternicul, pren multe cuvinte nu lungescu” . Pe parcurs, fara sa putem constata un interes exagerat pentru propria existenta, se inteteste participarea afectiva a scriitorului pe care-l ghicim indaratul fiecarui cuvant.



Pentru amploarea, semnificatia de ansamblu a evenimentelor istorice reproduse, faptul nu este stanjenitor, cum s-ar crede, cata vreme marele boier Costin devenise un personaj de rang, mereu in centrul actelor politice, mai bine plasat decat oricine ar fi intentionat sa cunoasca si sa aprecieze actiunile tarii. Ca pozitie politica, el este un Commines moldav, dar unul al carui carte nu se transforma intr-un manual de politica, nu se sprijina doar pe rationament, explicatii si deductii, uitand sa povesteasca faptele ori expunandu-le greoi, penibil nu rareori.

Gustul naratiunii, pasiunea pentru anecdota il salveaza de uscaciune pe Costin, dau viata ideilor morale si politice pe care le are, si el, intr-o masura comparabila cu a oricarui ceonicar occidental. S-ar zice chiar ca, la nivelul de cronica al istoriografiei, lucrarea lui Costin, favorizeaza, desigur, de momentul cultural tardiv al redactarii, are acea capacitate de a se ridica la ideile generale pe care, in genere, nu au ajuns s-o aiba cronicile occidentale, poate si pentru ca vremea de stralucire a unor asemenea opere se consumase de mult, in acel amurg de ev mediu, deseori comentat.



Cronicile despre care vorbim au, insa, cu exceptia amintita a lui Commines, superstitia evenimentelor, iar autorii lor sunt niste anchetatori neobositi, cu o curiozitate si o ambitie descriptiva considerabila. Harnicul Froissart- istoric de vocatie- constituie pentru noi, in acest sens, un reper. Unui spirit inclinat spre reflectie, cartea acestui rob al preciziei nu-i provoaca decat deceptii. Lucrul nu se potriveste cu Costin, care intruneste exactitatea cu talentul, descriptia cu reflectia. Cu puterea sa descriptiva si narativa, Costin reinvie, precum Froissart, societatea in care a vietuit si este un pictor al miscarii si al vietii tot atit de pasionat, de o egala intensitate a culorilor. Nu insa un reflexiv talentat, un spirit rece, inregistrand cu indiferenta cruzimile revoltatoae ale eroilor.

Daruit ca moldovean, cu duhul voroavei, Miron Costin deschide el, primul, in locul lui Ureche, care abia acoperise cu panza subtire a scrisului uriasele goluri informationale, seria marilor nostri povestitori. Vom privi, deci, naratiunea acestei cronici la inceput ca o confirmare a unei vocatii.

La Ureche, s-ar putea zice ca naratiunea era impusa, creata de acte, de evenimentele, care, pentru a fiinta ca istorie, au nevoie sa se aseze intr-un sistem epic. Documentul isi crea naratiunea pentru a nu ramane simplu, nud document, si de aici reieseau p multime de avantaje stilistice de natura lapidaritatii, a cursivitatii textului, in privinta carora autorul era, cel mai adesea, inocent.

Subiectivitatea cronicii razbate din si se probeaza in energia cu care domina si isi conduce naratiunea Costin, in felul placut siesi si propriu, spre locurile care corespund temperamentului, educatiei, tendintelor sale perpetuu moralizatoare, explicativ-didactice. Si, inainte de orice, deriva chiar din placerea, imposibil de negat, de a istorisi, pe care o atesta, prin amploare, orice capitol; emana din curiozitatea cu care desface si apoi desfasoara minutios actiunile, ca pentru a-si rememora partile lor savuroase, din iuteala cu care gaseste fata anecdotica a lucrurilor.

Perioada asupra careia se apleaca Miron Costin este suprasaturata de evenimente teribile, de prabusitoare seisme politice, de personaje istorice fascinante, insotite de cortegii de razboaie si orori. Costin se afla in situatia opusa lui Ureche, care se straduia sa recompuna, cu minima aproximatie, evenimente necunoscute, intrate, intamplator, in incidenta unor documente straine ori abia mentionate robojul tarii. Cronicarul poseda acel simt suplimentar al romancierului popular pentru incidentul captivant. Gustul plebeu al spectacolului, al intamplarii anecdotice, al vorbei de duh scapate la mare primejdie, a tot ce coloreaza si de care istoriografia incuntata de astazi se fereste fac sa se implineasca firul narativ in chip considerabil. Materia epica se densifica primejdios.

Fel de fel de peripetii, tragice, umoristice, moralizatoare, constituind, in totalitate, daca ar fi adunate, o veritabila rubrica jurnaliera de curiozitati, sunt infiltrate peste tot in text, unde trebuie si unde nu trebuie. Intr-unul din razboaiele dintre turci si lesi, devenit, prin cumpanirea fortelor, pozitional, secventele de incordare cad, de la sine, in planul secund; anecdotica iese in fata victorioasa: “Fagaduita era plata tatariolr la Hotin de soltan Osmanu, care va aduce cap de cazac, sa ia cate 50 uhgi de auru, deci alerga tatarii, lovindu prin Tara Leseasca taranimea si le aducea capetele si lua bani. Ce carasa niste gramadza de capete de tarani inaintea corturilor imparatesti, cu numele de cazaci” . Peripetia poate capata atata amanuntime, incat isi organizeaza, singura, un spectacol dramatic. A doua domnie a lui Barnovschi se constituie din asemenea secvente. Pieirea zguduitoare a eroului este condimentata cu anecdote si stiri de senzatie (cum e cea despre moartea calului sau). Dar atmosfera este redusa in tragic prin istorisirea, marcata de replici, a ciudatei intimplari a marelui postelnic al domnului ucis, lasat sa stranga osemintele fostului sau stapan. Cu astfel de infolieri multiple de informatii anecdotice ne trezim in fata unei naratiuni istorice decorative – care e curata literatura.

Cronica lui Costin semnifica victoria detaliului, iar aceasta eruptie viguroasa a amanuntelor nu poate veni decat din voluptatea, abea descoperita, a creatiei. Sa citesti iute, pe nerasuflate, cautand punctul unde se dezleaga o imprejurare istorica si lasa locul alteia, strabatand totul cu aceeasi unica, magnetica atractie pentru deznodamant, este cu desavarsire exclus.

Fata de cronica inaintasului, naratiunea lui Costin este luxurianta. Poate nici nu dispunem in literatura noastra de ceva similar, caci putini scriitori au trecut netimorati granita speciilor si foarte de curand s-a exersat la noi naratiunea complexa, cea care inglobeaza diversele forme de scriitura, cu intentia viziunii integrale. Inainte de orice, ea este un rai al digresiunilor. Anecdotica, de care am vorbit, decurge din spiritul digresiv atoatestiutor, iar superfetatia amanuntului vine sau duce tot acolo.



Pasajele de razboi (de pilda, campaniile lui Mihai Viteazul) ofera o admirabila zona de testare; disponibilitatea digresiva a cronicarului se vede confruntata cu dinamica imanenta unui conflict militar. Abundenta unor detaliii specifice nu primejduiesc intrutotul miscarea epica. Precizia datelor exterioare intretine interesul. Constient de acest adevar, Costin se straduieste sa jaloneze drumul armatelor, indica amplasamentul taberelor, locurile de trecere, detaliile topografice, organizarea dispozitivului, numarul combatantilor, in sfarsit, tot ce ar putea sa aduca un plus de exactitate in crochiul luptei. Ideea epica a succesiunii in timp este accentuata prin factorul loc, amanunte reproduse si comentate sugereaza durata.

Desfasurarea insasi a bataliei sufera dese opriri, amanari. Costin avea, probabil, credinta ca asa se cade sa procedeze un povestitor evoluat. Cronicarul tine sa comenteze intamplarile, iar cand izvoarele spun putin, sa umple golul cu numeroase paranteze, explicatii, divagatii, care, in cazul fericit, indeplinesc rolul epic de atatare a cititorului prin amanare,dar care, de multe ori, intrerup brutal firul povestirii, dizolvand momentul emotional. Aceste pasaje tampon, adesea perfect justificate in tesatura de cauzalitati, sfarsesc prin a face ca secventele de razboi sa fie, uneori, statice si formale in cronica lui Costin. Carturarismul si voluptatea de a povesti lucruri neobisnuite, de a informa si delecta, isi pun, peste tot, pecetea. Exista fragmente de descriere a bataliilor care par a fi fost scrise pentru a reproduce o vorba memorabila, pentru a exemplifica virtutiile unui nou corp de oaste (husarii, de exemplu), ori pentru a ilustra o maxima

Sunt destule situatii si fapte pentru care, abandonanu-se placerii de a le povesti, Costin cade in divagatii. Cititorul realizeaza, dupa putine pagini, ca pataniile vesele sau tragice il atrag sau mai bine zis il distrag pe cronicar la fel de des ca tot ce incita imaginatia: actele de hiclenie si tradare (de felul complotului lui Gheorghe Stefan logofatul – degustat indelungat), jafurile tatarasti de anvergura, batalile decisive ori secundare dintre turci, polonezi si cazaci, infatisate copios, desi nu mai interesau, intr-o masura proportionala spatiului acordat, istoria Moldovei, obiceiurile bizare, firea neobisnuita a unor populatii (cazacii), descrise cu mici modificari de Alexandrie, ca pentru deliciile europeanului amator de minunatii, actele barbare, imorale ale unor eroi, analizate cu spaima pravoslavnica, dar si cu ravna scriitoriceasca.

Se subintelege ca firul naratiunii istorice propriu-zise se pierde adesea din ochi sub ploaia de digresiuni. Insa, prin ce spun si prin felul cum apar, acestea sporesc substanta artistica si adincesc senzatia de viata. Absenta, grava doar la un istoric, a instinctului prioritatilor, neputinta de a se mentine pe firul apei, satisfactia de a putea arata cate si ce stie fac ca naratiunea lui Costin sa nu se constituie din simple serii de acte, sa fie, prin natura materiei ei epice, complexa.

Bogatia acestei naratiuni este probata si de etajul formal. Ea isi face remarcat caracterul cuprinzator: relatari care rezuma, intr-un fel tipic narativ, actiunea sau rasucesc noduri anecdotice in jurul firului ei principal, alterneaza, in acelasi capitol chiar, cu scene in dialog, continuate cu deliberari si comentarii, in spirit stiintific, ale solutiilor politice, punctate, uneori, cu discursuri si epistole inserate in text. Despre aceasta diversitate a modurilor stilistice subordonate naratiunii vorbeste elocvent acel fragment referitor la prabusirea domniei lui Vasile Lupu, care se constituie ca biografie a complotului lui Gheorghe Stefan Ceaurul, marele logofat. Este vorba si din punctul de vedere al variabilitatii, de un esantion nepretuit, dupa cum, dintr-o alta serie de motive, tot aici se afla zona cronicii de cea mai mare forta conflictuala.












Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }