QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Miron Costin 1633-1691





Miron Costin


Contemporan cu Dosoftei, Spatarul Niculae Milescu, Antim Ivireanu, Radu Greceanu si alti carturari ai celei de-a doua jumatati de secol al XVII-lea, Miron Costin a dat la lumina nu numai lucrari in proza pe teme istorice si religioase, ci si scrieri lirice si epice in versuri. In afara poemului filozofic tiparit in 1673, Viiata lumii [1], inspirat din Ecclesiast si din Tristele lui Ovidiu, opera sa mai cuprinde o cronica in versuri a Moldovei si o epigrama adresata lui Dosoftei. In epigrama inchinata preasfintitului parinte, el adopta stilul psalmilor versificati de catre acesta in metru popular:

Cine-si face zid de pace, turnuri de fratie




Duce viata fara greata, intr-a sa bogatie.

Ca-i mai buna dimpreuna viata cea frateasca,

Decat raca care strica oastea vitejeasca.

Cine-i bogat de‑avere pre lume-n tot omul,

De nu va avea intru sine locuind pre Domnul

Acela de avutie satiu nu mai vede.

De i-a da toata lumea, el tot nu sa-ncrede.


Deci nimeni-ntr-avere sa nu se gandeasca

Ca va putea sa se-mple, sa se odihneasca.

Iara-ntr-a carui suflet Domnul locuieste,

Acela de nimica nu sa mai jeluiste.

Pentr-aceea tot omul sa nu sa leneasca

Pre Dumnezeu in suflet sa-si agoniseasca

Preocupat a adapta la spiritul limbii romane formele cele mai adecvate ideilor sale poetice, el a prelucrat un indreptar de prozodie, publicat sub titlul Intelesul stihurilor, cum trebuiaste sa se ceteasca. Aici, el precizeaza cateva reguli specifice de versificatie, si anume:

„stilul poeziei este, nu ca alta scrisoare dezlegata, ci ieste legata de silabe cu numar; silaba este impreunarea a doua slove”,

„stihurile ceste ce se scriu intr-aceasta cartulie au 13 silabe, iara sa pot si in 9 si in 7 a face si sunt si intr-alte chipuri stihuri la alte limbi”,

„cetindu, trebuie sa cetesti si al doilea si al treilea rand si asa vei intelege dulceata, mai vartos sa intelegi ce cetesti, ca a ceti si a nu intelege ieste a vantura vantul sau a fierbe apa”.

Primul nostru poetician isi justifica preocuparile prin faptul ca „in toate tarile se afla acest fel de scrisoare care elineste se cheama ritmos, iar sloveneste stihoslovie si prin intermediul ei s-au scris lucrurile si laudele imparatilor, a crailor, a domnilor si incepaturile tarilor si a imparatiei lor, ca spre exemplu: Omer, Virgiliu, Ion Damaschin, Cozma, Theofan, Mitrofan, Andrei”.

Viiata lumii l-a consacrat pe Miron Costin drept intemeietorul poeziei filozofice in literatura noastra. El marturisea „ca am scris si eu aceasta mica carte, a caruia numile ii este Viiata lumii aratandu-ti pre scurt cum este de lunecoasa si putina viata noastra si supusa pururea primejdiilor si primenelilor”. De asemenea, el atentiona cu modestie ca „nu sa poftesc vreo lauda dintr-aceasta putina osteneala, ci mai mult sa sa vaza ca poate si in limba noastra a fi acest feliu de scrisoare, ce se cheama stihuri. Si nu numai aceasta ce si alte dascalii ar putea fi pre limba romaneasca, de n-ar fi covarsit veacul nostru cesta de acum cu mari greutati si sa fie si spre invataturi scripturii mai plecate a lacuitorilor tarii noastre voie”.



Poemul ilustreaza mai multe teme si motive specifice barocului medieval: desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte, viata este ca o ata, lumea este vicleana si inselatoare, viata este umbra si vis. El debuteaza cu o confesiune: curgerea implacabila a timpului zadarniceste orice sperante ale omului. Cursul lumii nu se conteneste, anii trec roata, vremile se succed asemenea unor iluzii iar lucrurile lumii, mult cumplite, provoaca suferinte. Poetul, aflat in cautarea valorilor eterne, este contrariat de lumea inselatoare care lasa totul sa curga, sa se desfraneze, sa treaca. Obligat sa-si recunoasca efemeritatea, el isi accepta cu jale conditia de muritor.

Cu doua secole inaintea lui Eminescu, Miron Costin dedica timpului un poem cu inflexiuni elegiace, deplangand opozitia dintre perceptia individuala si cea colectiva. El apeleaza la mai multe figuri retorice: epitete, comparatii, metafore, personificari, hiperbole, repetitii, enume­ratii si inversiuni: „A lumii cant cu jale cumplita viata/ Cu griji, cu primejdii, cum iaste si ata:/Prea subtire si-n scurta vreme traitoare/ O, lume hicleana, lume inselatoare/ Trec zilele ca umbra, ca umbra de vara,/ Cele ce trec nu mai vin, nici sa-ntorc iara.// Trece veacul desfranat, trec anii cu roata,/Fug vremile ca umbra si nici o poarta/ A le opri nu poate. Trec toate pravalite/ Lucrurile lumii si mai mult cumplite/ Si ca apa in cursul sau cum nu sa opreste/ Asa cursul lumii nu sa conteneste./ Fum si umbra sunt toate, visuri si parere”.

Un alt motiv ilustrat in poem este cel al nestatorniciei lumii: „Toate-s nestatatoare, toate-s niste spume”. Ruinarea civilizatiilor, uitarea faptelor de vitejie a marilor conducatori, trezesc sentimentul de tristete: „Unde-s ai lumii imparati, unde iaste Xerxes,/ Alixandru Machidon, unde-i Artaxers,/ August, Pompeiu, Chesar? Ei au luat lume,/ Pre toti stinsu-i-au cu vreme, ca pre niste spume”.

Motivul existentei individuale puse sub semnul timpului isi gaseste exprimare originala la Miron Costin: „Supt vreme stam, cu vreme ne mutam viata,/Umblam dupa a lumii inselatoare fata”.

Asemenea altor carturari contemporani si Miron Costin propune norocului o definitie lirica: „Norocului zicem noi ce-s lucruri pre voie/ Sau primejdii, cand ne vin sau cate o nevoie./ Norocului i-au pus nume cei batrani din lume/ Elu-i acela ce pre multi cu amar sa afume./ El suie, el coboara, el viata rumpe,/ Cu sotia sa vremea, toate le surpe”. In opinia lui, norocul este echivalent cu: soarta, succes, intamplare neasteptata, fericire, bunastare.

Opozitia dintre timpul individual si cel colectiv, anuntata inca de la debutul poemului, este dezvoltata ulterior intr-o secventa lirica de sine statatoare, in care se recunoaste o imagine literara, mitologica: „Anii nu pot aduce ce aduce ceasul/ Numai maini si cu aripi, si picioare n-are/ Sa nu poata sta intr-un loc nici odinioara./ Vremea incepe tarile, vremea le sfarseste,/ Indelungate imparatii vremea primeneste,/ Vremea petrece toate; nici o imparatie/ Sa stea in veci nu o lasa, nici o avutie/ A trai mult nu poate”.




Vezi Anexa.





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }