Istoria ieroglifica - Dimitrie Cantemir

Istoria ieroglifica - Dimitrie Cantemir

in douasprezece parti impartita asijderea cu 760 de sententii frumos impodobita, la incepatura cu scara a numerelor dezvaluitoare, iara
la sfarsit cu a numerelor straine talcuitoare

Dimitrie Cantemir inaugureaza cu aceasta carte seria istoriilor secrete si anecdotice in literatura noastra[1]. Roman alegoric si cronica a unei perioade din tineretea aventuroasa a autorului, Istoria ieroglifica  (cunoscuta si sub numele de Hieroglifica) a fost scrisa in anul 1705 si tiparita postum, in 1883. Ascunsa cititorilor aproape doua secole, ea ajunge sa fie confundata, in biografiile carturarului redactate de fiul sau dupa 1732, cu un manuscris de cateva zeci de pagini, intitulat Uimitoarele revolutii ale dreptei razbunari a lui Dumnezeu asupra familiei Brancoveanu si a Cantacuzinilor, vestiti in Valahia.

Valoarea literara a Istoriei ieroglifice, izvorata din istoria traita si asumata de autorul narator, a fost remarcata si demonstrata, printre altii, de: Nicolae Iorga, Sextil Puscariu, G. Calinescu, Al. Piru , Elvira Sorohan. Modelele autorului, in ceea ce priveste forma alegorica si ordinea fantezista a evenimentelor, se regasesc in fabulele lui Esop, Etiopica lui Heliodor si romanele popular-medievale, precum Fiziologul si Roman de Renart. Ideile filozofice si artistice risipite generos in paginile acestei scrieri apartin atat Renasterii afirmate cu doua secole mai devreme in Occident cat si iluminismului.

La inceputul secolului al XVIII-lea, raporturile monarhului cu supusii deveneau mai transparente si interesele economice impuneau o mai larga circulatie a oamenilor si a marfurilor. Din perspectiva noii oranduiri, lupta pentru putere capata aproape un aspect democratic. In romanul lui D. Cantemir, ea polarizeaza energiile, mai ales oratorice, ale personajelor principale si corecteaza actiunea represiva a unor despoti care, dupa ce urmaresc, prind si inchid pe Inorog, il elibereaza si il rasplatesc cu generozitate. Din cand in cand, prudenta ii indemna pe cei care teseau istoria Tarilor Romane ca, oricat de invrajbiti ar fi fost unii contra altora, sa se reconciliaze, recunoscandu-si greselile si abuzul de putere. Uriasa risipa de cunostinte si de emotii a personajelor principale le dezvaluie de fapt adevaratele caractere.

Romanul are o structura compozitionala savanta: naratiunea propriu-zisa este precedata de doua prefete, Izvoditoriul cetitoriului, sanatate[4] si Iarasi catre cetitoriu, si de un cuprins menit a descifra enigma ieroglifelor, intitulat Scara numerelor si a cuvintelor straine talcuitoare. La sfarsitul romanului, autorul adauga un nou cuvant catre cititor, Iarasi catre cetitori si o noua Scara a numerelor si cuvintelor ieroglificesti talcuitoare.

Titlul romanului, Istoriia ieroglifica, adevarata, pentru lucrurile carile intre doua mari si vestite a Leului si a Vulturului monarhii s-au tamplat si prin vremiea a 1700 ani, de vrednicie a sa crede scriitoriu, foarte pre amanuntul insamnata, carile prin tot cursul vremii aceiia intre vii au fost, de varsta la 3100 de ani fiind, cand sfarsitul inceputei sale istorii videa s-au invrednicit, avertizeaza asupra continutului autobiografic si asupra temei principale: rivalitatea dintre doua mari case voievodale. Naratiunea, alcatuita din 12 parti, dupa modelul epopeilor antice, este impanata cu povestiri moralizatoar si 760 de sentinte. Ea nu respecta succesiunea cronologica a intamplarilor[5], autorul inaugurand romanul cu mijlocul naratiunii. Inceputul naratiunii este plasat abia in capitolul al saselea. Evenimentele au mai multe semnificatii: biografic-istorice, cand redau lupta pentru adevar istoric si putere politica, si imaginar-artistice, cand reconstruiesc societatea romaneasca de sub dominatia Portii Otomane, in centrul careia se misca o nobilime in care impostori ambitiosi indeparteaza si umilesc pe oamenii virtuosi.

Roman autobiografic si alegoric, Istoria ieroglifica relateaza cateva evenimente politice de la inceputul secolului al XVIII-lea: mazilirea lui Duca-Voda din Moldova si numirea lui Mihail Racovita ca domn. Adunarea electiva urma sa intareasca o decizie, cumparata deja cu bani de la functionarii Portii Otomane de catre C. Brancoveanu. Probabil ca, din aceste considerente, autorulplaseaza actiunea romanului intr-un timp fabulos: "Mai denainte decat temeliile Vavilonului a sa zidi si Semiramis intr-ansul raiul spanzurat (cel ce din septe ale lumii minuni unul ieste) a sadi si Evfrathul intre ale Asii ape vestitul prin ulete-i a-i porni, intre creierii Leului si tamplele Vulturului vivor de chitele si holbura de socotele ca aceasta sa scorni. Leul dara de pre pamant [] si Vulturul din vazduh [] ase sa cunoscura, precum mai tari, mai iuti si mai putincioasa dihanie decat dansii alta a fi sa nu poata"[6].

In primele capitole, personajele poarta un dialog interminabil in adunarea electiva a Divanurilor reunite ale Tarilor Romane si se autocaracterizeza prin monologuri presarate cu lamentatii, bocete, blesteme. Cel mai adesea, discursurile politice individualizeaza caractere si ascund adevaratele sentimente. Ele apara, rememoreaza evenimente, analizeaza situatii social-politice, si in marea lor majoritate, disimuleaza adevaratele opinii. Vulpea, Corbul, Brehnacea, Hameleonul, Lupul isi etaleaza prin desele lor interventii elocinta, gradul de inteligenta politica, versatilitatea sau demnitatea. Vidra, domnul dezmostenit, este atacat de fostii sfetnici, Batlanul si Brebul, care acum ii denunta abuzurile si neputinta. Brehnacea[7], Vidra si Papagaia apeleaza la stilul inalt, incarcat de maxime si sentinte savante, pentru ca ei "au ars multe lumanari cu cetitul cartilor". Prin discursurile Corbului si ale Strutocamilei naratorul parodiaza deficiente mintale si de comportament. Caracterul moralizator al romanului, conferit de cele 760 de maxime ce impaneaza naratiunea si dialogul, fac dovada cunostintelor vorbitorilor. Ca in O mie si una de nopti, pentru a amana deznodamantul previzibil al reuniunii, oratorii apeleaza la povesti pilduitoare: Lupul si armasarul, Lupul si cainele, Pescarul ajuns imparat, Dulful si corabierul.

Ca istorie a unor evenimente la care Inorogul, alter ego al autorului, a fost implicat in anii 1703-1705, romanul evoca rivalitatea fratricida dintre Tarile Romane, competitia pentru putere dintre Brancoveni si Cantacuzini. Naratorul, deghizat in Inorog, este victima uneltirilor Corbului (Constantin Brancoveanu), care sprijinise urcarea pe tronul Moldovei a Vidrei (Duca-Voda) si a Strutocamilei (Mihai Racovita). Domnitorul Tarii Romanesti este obligat a recunoaste, in cele din urma, ca a gresit in alegerea sa. El cheama in taina pe Lup (Bogdan Hatmanul)si ii cere sa medieze impacarea cu Filul si Inorogul. Finalul romanului este fericit si reinstaureaza echilibrul politic in Moldova: Filul (Antioh Cantemir) devine domn, iar Inorogul (Dimitrie Cantemir) este eliberat din inchisoarea unde il aruncase invidia fostului prieten, Hameleonul (Scarlat Ruset).

Destinul Inorogului sugereaza, in plan metafizic, conflictul omului superior cu lumea. Animal mitologic[9], daruit cu frumusete fizica si intelepciune, Inorogul obliga chiar pe dusmani a-i recunoaste calitatile. Hameleonul (Scarlat Ruset), prietenul invidios si tradator, il descrie astfel: "vios, vlagos, ghizdav si frumos/ Ca soarele de luminos/ Ca luna de aratos/ Si ca omatul de albicios ieste./Ochii soimului/ Pieptul leului/ Fata trandafirului/ Fruntea iasiminului/ Gura bujorului/ Dintii lacramioarelor/ Grumadzii paunului/ Sprancenele corbului/ Parul sobolulu/ Manule ca aripile/ Degetele ca radzele/ Mijlocul pardosului/ Statul chiparosului/ Pelita cacumului/ Unghele inorogului/ Glasul bubocului/ Si vartutea colunului are" . Chiar si atunci cand Rasul (Mihai Ruset) propune vanarea si inchiderea Inorogului, el ii adreseaza implicit un elogiu: "Carile, la mana cadzind, intr-o ograda incongiurata cu apa lata il vom inchide si la loc ingust si strampt il vom trimite. Unde el la loc slobod si la camp larg a trai deprins fiind, de nacaz, in curanda vreme in melianholie, din melianholie in buhabie, din buhabie in slabiciune, din slabiciune in boala si, in sfarsitul tuturor, din boala in moarte va cadea, si asea, de tot numele din izvodul vietii sa va sterge" .

Retras in simceaua unui munte foarte inalt unde jiganiile umblatoare si pasarile zburatoare nu puteau ajunge, Inorogul duce o adevarata viata de pustnic, sub umbra deasa a pomilor, bucurandu-se "de ape dulci si raci curatoare, ierbi si pasuni in fel de fel crescatoare si pomi cu livedzi de toata poama roditoare si gradini cu flori in tot chipul de frumoase si de tot mirosul mangaios purtatoare era"[12]. Vanarea si prinderea lui ofera autorului prilejul sa descrie un tablou in proza ritmata al stingerii lumii. El imprumuta forma incantatorie a blestemului, in acord cu durerea tanarului tradat si condamnat pe nedrept: "Munti, crapati, copaci, va despicati, petri, va faramati! Asupra lucrului ce s-au facut planga piatra cu izvoara, muntii puhoaie pogoara, lacasele Ionorogului, pasunele, gradinele, cerneasca-sa, paleasca-sa, vestejeasca-sa, nu infloreasca, nu inverzeasca, nici sa odrasleasca si pre domnul lor cu jele, pre stapanul lor negrele, suspinand, tanguind, nencetat sa pomeneasca. Ochiuri de cucoara, voi, limpezi izvoara, a izvori va parasiti, si-n amar va primeniti []. Clateasca-se ceriul, tremure pamantul, aerul trasnet, nuarii plesnet, potop de holbura, intunerec de negura vantul sa aduca. Soarele zimtii sa-si reteze, luna, siindu-se, sa se rusineze, stelele nu scanteieze, nici Galatea sa nu lumineze" .

Povestitorul insereaza in roman saisprezece scrisori. In traditie balcanica, ele contin ordine, parasc sau scuza anumite gesturi. Scrisorile trimise la Muntii Grumadzii Boului (Tarigrad) contin promisiuni de mituire pentru obtinerea unor avantaje: "toata vita grasa si toata carnea saoasa domnului si stapanului mie in mancare si in tot sangele cald si satios in bautura sa se dea".  Casatoria dintre Mreana si Vidra este de fapt o alianta politica intre cele doua tari, consemnata epistolar drept o urcare "din balta si din tina". Epistola trimisa la Poarta Otomana, in care sunt parati cei doi frati Cantemiresti, Antioh si Dimitrie, avertizeaza asupra pericolului de a-i investi cu putere politica: "marea nu de alta, ce de vant isi schimba, vantul vivor, vivorul holbura, holbura furtuna, furtuna valuri, valurile primejdie vaselor si peirea celor din vase aduce". Scrisoarea dregatorilor din Tara Jivinelor trimisa Corbului, o mare si "lacramoasa jaloba", reclama domnia lui Duca-Voda, schitand un tablou al saraciei si nefericirii din tara: "cu tirania ce face si cu lacomia ce lucreadza, nu numai oile in munti si in paduri au imprastiat, nu numai caprile prin vai si prin vartopi au izgonit, nu numai boii, vacile si hergheliile cu foc si cu fier au ars, nu numai gainile de pene si puii de tuleiie au zmult si le-au dzacut, ci acmu si soldzii pestelui sa radza si sa-l vaneze pe subt gheata va". Scrisoarea Inorogului adresata Cucosului Evropei, ambasadorul Frantei la Constantinopole, contine o pledoarie pentru prietenie: "Vechiului si neclatitului priietin, Cucosului Evropesc, Inorogul de crivat sanatate dzice. Nevoiesiia lucrurilor tamplatoare intre muritori indamanarea au scornit, indamanarea din cea inainte margatoare simbathie vine, simbathiia fiica asemanarii ieste si din dragoste se naste, dragostea priinta intemeiadza si bunavointa tine necurmata (ieste dara priiete­sugului intre muritori lucru prea minunat, de vreme ce cu chipul carile mai denainte nici cunostinta, nici de dansul vreo stiinta au avut, pre acela din strein al sau si hiris il face, in scurt, alt el intr-altul in sine ieste, traieste si vietuieste). Tot dara prietesugul in lineste agonisit nedejde pune ca in tulburate si in potrivnice tamplari de agiutorinta si impreuna patimas sa-i fie []. Deci supt acoperamantul dragostei tale, aciuandu-ma, voi ramanea, ca si eu, in vreme ce fortuna imi va sluji, rasplatire, precum voi putea sa fac, datoriu sa fiu" .

Alaturi de discursuri, parabole, sentinte si scrisori, Dimitrie Cantemir apeleaza la preziceri si devinatie. Povestea visului Hameleonului (Scarlat Ruset) si multiplele lui interpretari au rolul de a ilustra framantarile sufletesti ale unui personaj invidios, care isi tradeaza prietenul. In vis, o salamandra sfatuieste pe Hameleon sa-si potoleasca foamea, cu oua de sarpe. Puii care ies din acestea il devoreaza pe sarmanul Hameleon. Trezit din somn, el incearca sa descopere semnificatia visului si cere parerea apropiatilor: Inorogul, Soimul, dulaii si ogarii, Molia. Raspunsurile primite nu-l impiedica sa persevereze in tradare, invidia si lacomia fiind marcile morale ale destinului sau.

Romanul cuprinde si biografia alegorica a Cantemirestilor, autorul aducand un omagiu tatalui, leu intre stele, aflat sub masca unui animal fantastic, Monocheroleopardalis. Cu origini modeste, zamislit din oaie, el se afirma in fruntea turmei, mai intai ca mielusel, apoi ca berbece. Cu o experienta militara datorata confruntarilor cu lupii (tatarii), el cutreiera codrii, campiile si muntii. El se confrunta cu pardosul (suedezii), il invinge si isi insuseste puterile lui. Ca leu (domnitor al Tarii Moldovei) el capata "greutatea filului si iutimea inorogului si ascutimea monocherului si toate firile intr-una botind, blandetea oii, intelepciunea lupului, cunostinta pardosului, greuimea filului, iutimea inorogului si virtutea leului in sine nebetejite si nesmintite le feriia, si din dzi in dzi inca mai adaogandu-le, la stepana cea mai de sus le inalta si le suia. Rugat sa devina obladuitoriu, purtatoriu si despre tot impotrivnicul pazitoriu al jiganiilor el se dovedeste cinstes, frumos, drept si cu intelepciune, cumsecade, pre toate jiganiile si dobitoacele giudeca, indrepta, ocrotiia, paziia si stapaniia. In vremea stapanirii lui nici ochiul neprietinului s-au veselit, nici budzele vrajmasului s-au zambit, nici inima impotrivnicului s-au invoiesit"[15].

Stilul encomiastic, folosit pentru a schita portrete de familie se impleteste cu cel satiric, pentru a infiera pe dusmani. Pe acestia din urma, naratorul ii incondeiaza cu masti animaliere grotesti si cu definitii ironice. Vidra (Constantin Duca) este o "pasere dobitocita sau jiganie pasarita", "jiganie cu talpa de gansca, cu coltii de stiuca", "vulpea pestelui sau pestele vulpii". Batlanul (Dimache) este "o pasere de apa sau peste de aer". Strutocamila (Mihail Racovita) este "o camila nepasarita si pasere necamilita". Vulpea (Ilie Stolnicul) este o "jiganie pururea cu doua inimi si neispitita". Delfinul, "porc pestit si peste porcit", Lupul (Bogdan Hatmanul), "vechi la minte si copt la creieri", Corbul (C. Brancoveanu) cu "bogatia simat, de minte razlet".

Frumoasa Helge, fiica Dedului, care se casatoreste cu Strutocamila, are parte de un portret satiric. Cu "gingas trupul, cu mangaios statul, cu obrazul ca roua trandafirilor", ea topise sufletele si arsese inimile pretendentilor care o inconjurasera cu dragoste patimasa, "ca finicii in focul lor murind si iarasi inviind". Nunta Helgei ii pare naratorului o uniune tot atat de nepotrivita ca cea "a filului cu soarecele, ori a dealului cu valea". Ceremonia insotirii celor doi, celebrata cu mult fast, a fost insotita de cantecele "tantarilor cu fluiere, grierilor cu surle, albinelor cu cimpoi. Musitele in aer si furnicile pre pamant mari si lungi danturi" au ridicat, iara "broastele toate impreuna cu brotaceii din gura cantec ca acesta in versuri tocmit canta: Prundul Eufratului margaritariu naste/ Camila din iarba cele scumpe paste./ Mana Afroditei cununa impleteste./ Eufratul Europii nou lucru scorneste./ Din cele cu soldzi Helgile iveste./ Norocul ce va toate biruieste./ Cununa impletira norocul o tinde, / Capul fara crieri cu mana o prinde./ O, Helge ficioara, frumoasa nevasta,/ Nevasta ficioara, ficioara, nevasta,/ Camila sa raga, talcul nu-ntaleaga"[16].

Dimitrie Cantemir creeaza nu numai pagini de proza ritmata pentru a descrie tablouri apocaliptice ori a ilustra tensiunile sufletesti ale unor personaje, ci si versuri. Astfel, in cetatea Epithimiei (Lacomiei), templul Pleonexiei este strajuit de un Filohrismos care intampina pe cei care ii aduc ofrande cu urmatoarea incantatie: "In pamantul negru cine lut galben gaseste,/ Acela in toata pofta nu sa oboseste./ Cine lut galben pentru dziua neagra scoate,/ Fantana Nilului in casa-si a avea poate./ In dragoste te-am luat, fiiul mieu te numeste,/ Tuturor si-n tot lucrul numele-mi pomeneste"[17]. De asemenea el pastiseaza pe Miron Costin, reluand motivele din Viiata lumii: "A lumii cant cu jale cumplita viata ⁄ Cum sa trece si sa rupe, ca cum am fi o ata. ⁄ Tanar si batran, imparatul si saracul,⁄ Parintelel si fiul, rude s-alalt statul,⁄ In dzi ce nu gandeste, moartea il inghite, ⁄ Viilor ramasi otravite da cutite. ⁄Tarna tiranul, tarna taranul astruca ⁄ Izbanda, dreptatea, in ce-l afla-l giudeca, ⁄ anii fericiti sp dzic intr-a sa viata, ⁄ Dupa moarte sa cunoaste c-au fost sloi de gheata"(partea IV).

Istoria ieroglifica, primul roman politic romanesc, aduce asadar in prim-plan o competitie politica intre Bine si Rau. Intruchipat de Inorog, Binele il infrunta pe Corb, simbol al puterii arogante si egoiste. Scena politica a Tarilor Romane demasca defectele morale ale celor meniti sa le conduca. Lipsa de demnitate, coruptia si slugarnicia sunt dezvaluite fie in timpul Divanurilor reunite, fie in raporturile cu ceilalti eroi ai naratiunii. Eroul principal, alter ego al autorului, care infrunta piedici si vrajmasii, dobandeste in cele din urma perfectiune morala si asemenea lui Fat Frumos isi redobandeste rolul de conducator.

In plan artistic, primul nostru roman nu este numai o sinteza de modele antice si medievale, ci si o creatie in care limba romana literara isi descopera forta expresivitatii plastice si acustice. Dimitrie Cantemir exploateaza nu numai discursurile savant-filozofice si religios-populare, ci si formele sonore ale prozei ritmate si ale versului liric. El construieste dialoguri disimulatoare, descrie peisaje si stari sufletesti, explica visuri si profereaza blesteme. Alegoria nu incripteaza realitatea, ci parodiaza slabiciuni si vicii omenesti, denunta ambitii si orgolii desarte.