Fantasticul tenebrelor si al feeriei populare - Dimitrie Bolintineanu

Fantasticul tenebrelor si al feeriei populare - Dimitrie Bolintineanu

Succesul baladei Mihnea si baba1, publicata la inceputul activitatii literare, l-a indemnat pe poet sa creeze 21 de basme, cristalizate abia dupa 1855 intr-un ciclu distinct, in care tonalitatile terifiante, macabre, se impleteau cu feeria stralucitoare si miraculosul folcloric. Basmele erau pentru autorul lor "niste fabule povestite in copilarie de doici, care nu erau inca scrise si nici cantate precum doinele de dor sau baladele haiducesti" . Poetul constatase ca aceste povesti riscau sa se piarda fiind inca "neculese si nepublicate".

Ele ii descopereau nivele mitologice si istorice diferite: feeria folclorica populata de domni, domnite, zmei, zane, paji, animale cu puteri oraculare si fantastice este ilustrata in Fata din dafin, Domnul de roua, Povestea mustelor, Cerbul si N-aude, n-a vede, n-a greul pamantului, istoria bantuita de credinte si superstitii (iele, strigoi, schelete, cadavre, morminte, cimitire) in Dochia, Doamna lui Negru, Radul domnul si fata din casa, Doamna lui Negru, Domnul Tighinei, Seneslas, Capul avarilor.

Ciclul de Basme din editia de Poezii din anul 1865 era deschis de feeria folclorica Fata din dafin, inspirat, dupa cum marturisea poetul, din mitologia orientala. Firul epic prezenta istoria fetei care incalcase interdictiile ursitei si urmase chemarile inimii si placerile iubirii tinere. Abandonata de cel cu care impartasise voluptatile pacatoase ale dragostei interzise, ea era condamnata a rataci prin lume, despartindu-se pentru totdeauna de conditia de zana a universului floral. Poetul ilustra aceeasi tema in Zana doamna, numai ca eroinei ii era ursit a se bucura de dragoste si a trai, ca in orice basm, fericita pana la adanci batraneti. Tonul luminos al basmului se rasfrangea in culorile si sunetele care compuneau tablourile feeriei:

Printre umbrele tacute

Mii de raze se strecor,

Zbor ca visele placute

Intr-un negru viitor.

Stelele scanteietoare

Leganate stralucesc

Si-n cereasca lor vulvoare

Se topesc si infloresc.

Iar in vanturi profumate

Flutureii auriti

Peste florile rouate

Se balanta adormiti.

Printre flori si printre roua

Zanele voioase zbor

Si din genele lor ploua

Un torent scanteietor. (Fata din dafin)

Si in Basme D. Bolintineanu isi exersa pana schitand portrete feminine: copila din Domnul de roua si fata din palatul de sub stanca din Fat-Frumos.

Mai mult decat in alte poezii, poetul ilustra aici tema mortii in variate registre folclorice si livresti cu ajutorul unor elemente de decor apartinand romantismului. Imaginea ei era imprumutata din iconografia folclorica si cea bizantina: "inalta si uscata, cu perii zburliti, de lacrimi stropiti, inconjurata de boli furioase, galbegioase, plesnind din aripi si ranjind ca iesmele" 1. Universul basmelor se afla sub semnele ursitei rele si ale ceasului rau, istorii sangeroase si fratricide erau conturate din inedite imagini auditive, picturale, dinamice si olfactive.

Tablouri de virtuozitate estetica includeau cavalcade si blesteme; inovatii prozodice le conturau in maniera personala arhitectura exterioara si sondajele in lumea fantasmelor . Povesti nefericite de dragoste se evidentiau in prim-planul basmelor Herol, Dochia, Doamna si scutierul iar in Fat-Frumos se adapta sablonul folcloric romanesc la tema principala din Faust de Goethe . Universul terifiant al mortii era dominat de o iconografie feminina macabra: babe vrajitoare, femei tinere moarte, cadavre, strigoi, naibe, nagode, spaime. Statuile prindeau viata in Capul avarilor pentru a se razbuna pe cei care batjocorisera sfintenia templului:

Se misca toate stanele,

Pasesc spaimantatoare,

Si-n noapte, calca, sfarama,

Barbarii sub picioare.

In poemul Dochia, inspirat dintr-o straveche legenda, eroina avea un profil inedit: moarta inainte de vreme ea aparea in visele iubitului pentru a-i sanctiona infidelitatea si a-l invita in lumea umbrelor. Iata chemarea tinerei moarte: "Vino scumpul meu barbat!/ Vin'! Caci ora a sunat,/ Sa traim d-aici-mpreuna/ In al mormintelor pat// Vin'! Caci umbrele se-ndeasa . / Vezi? Ce bine   m-am gatit!/ Cum mi-e parul impletit!/ Vezi ce tanara mireasa/ Ai tu, mandrul meu iubit!". In poemul lui Bolintineanu, fecioara dacilor devenea o femeie tradata in dragoste de un barbat, nedemn de iubirea ei. Autorul a dezvoltat aceasta imagine inedita a Dochiei si in Traianida, unde femeile, indurerate si speriate de perspectiva unui lung razboi sangeros, favorizasera victoria romanilor, grabind astfel nasterea noului popor roman.

Capodopera basmelor lui D. Bolintineanu era fara indoiala Mihnea si baba. Cu o structura dramatica, alcatuita din noua tablouri, ea inaugura in poezia noastra culta romantismul gotic si sonoritatile versului macabru. Intr-o pestera dintr-un munte rapos, la ora cand "lampa se stingea la negrul mormant" si "buha plangea prin triste suspine", in "templul ruinat al pacinatilor" babe blestemate isi ascundeau vrajile si farmecele pentru fetele nenuntite. Intr-un asemenea decor macabru o batrana, ce "oroarele uscasera in lume", rascolea vulvoarele soptind incet un nume. Negrele locuri erau tulburate de prezenta unui om cu "ochii de sange, cu fruntea uscata" ale carui vorbe starneau in munti vijeliile. Baba marturisea celui adus de vrajile sale ca era mama unui fecior disparut prematur in razboaie si se razbuna acum pe cel care provocase disparitia feciorului obligandu-l sa bea dintr-o harca sange cald. Tarat intr-o halucinanta vraja, Mihnea se scufunda in haosul regretelor. Tabloul ororii care vibreaza in straturile ancestrale ale constiintei omenesti este alcatuit din morti "ca frunzele de toamna", din varcolaci "ce tipa in zbor" si din soimane "ce calca in vai".

Punctul culminant al baladei il reprezenta blestemul babei, unul dintre momentele remarcabile in dezvoltarea imprecatiunii in literatura romana. Mihnei ii era harazit: sa calce pe cadavre, sa stranga in brate forme diafane, sa se increada in tot ce i se spune, sa-i arda plamanii de sete, sa nu-si poata implini dorintele, sa traiasca singur pe lume, uitat de toti si neascultat de nimeni. El era inconjurat de himere: naiba cu capul de taur si gheare de strigoi; nagode cu cap de mistret, cu lungi si strambe raturi; diavoli cu parul valvoiat; spaime razande. In cele din urma Mihnea incaleca si se pierdea intr-o cavalcada a remuscarilor si a teroarei de a fi descoperit chinurile vesnice ale iadului, intr-o sarabanda dezlantuita de tropote, fasaituri, sforaituri, hohote si bubuituri. Istoria literara, desi a recunoscut perfectiunea stilistica si inovatia prozodica a acestei poeme, i-a cautat si gasit modelele din in Lenore de Burger1 si Noaptea valpurgica de Goethe.