Elemente de argou si vorbire familiara

Elemente de argou si vorbire familiara

Se observa o prezenta masiva a neologismelor si a termenilor teh­nici in limba actuala. Acest lucru este rezultatul influentei foarte puternice pe care limba literara o exercita azi asupra vorbirii familiare si populare si consecinta prestigiului stiintei si tehnicii in viata contemporana. Prezenta elementelor arhaice este mult mai redusa datorita unor preferinte per­so­nale sau dorintei de a evita o exprimare prea banala, prea stearsa, prea cotidiana. In acest context aparitia termenului familiar si argotic este determinata, cel putin pina la un moment dat in scris, de subiectul tratat si de atitudinea afectiva a autorului.

In textele care nu apartin literaturii beletristice in sens strict, ele­mentele familiare si, mai ales, cele argotice servesc, de obicei, ca expresie a dezaprobarii, a atitudinii ironice, a intentiei sa­ti­rice. Le intilnim de obicei in relatarea faptului divers reproba­bil, in con­semnarea unor aspecte sociale neconstructive, in prezentarea unor tipuri umane negative.

Dupa schimbarea regimului politic in 1989, apare si o oarecare libertate a limbajului, atit in presa, cit si in limbajul de zi cu zi. Apelul la elementele argotice este mult mai abundent nu numai in comunicarea orala, ci si in scris, mai ales in publicatiile cotidiene.

Toleranta uzului actual fata de termenii periferici se mani­fes­ta prin "tehnicizarea" unora dintre ei: bisnita, de pilda, e fo­lo­sit curent cu referire la o "afacere dubioasa, marunta" (cf. La acestea se adauga cozile interminabile, fraude, bisnita, fenomene care blocheaza economia. RL 1990, nr. 57, p. 3/1). Ceea ce atrage for­ma­rea derivatului bisnitar, si el destul de frecvent.

O evolutie asemanatoare se constatat in cazul cuplului, mai recent, butic, buticar, ca si in cazul altor cuvinte argotice.

Tolerate in exprimarea familiara de categorii destul de di­verse de vorbitori sint si bascalie, formatie de multa vreme cu­noscuta nivelului "neliterar" al limbii, si derivatul sau basc­alios, dar si mai recentul haios, care, dupa o intensa utilizare in vorbirea tineretului argotizant al anilor '70, a patruns in lexicul pasiv al unor categorii mult mai largi de vorbitori, fiind acceptat, ca si­nonim "relaxat", familiar, cu o conotatie specifica, alaturi de amuzant, nostim, plin de haz.

Comunicarea orala in registru familiar este special de receptiva (si de productiva) fata de formatiile argotice de tipul a bis­nitari, a drincui (din engl. (to)drink), smenar ("persoana care insala in schimbarea ilegala a banilor"), a spagui (< spaga) etc., pe care le intilnim nu numai in exprimarea "argotizantilor", ci si la alte ca­tegorii de vorbitori, mai ales la cei apartinind generatiilor mai tinere. Toleranta fata de elementul argotic se asociaza adeseori cu intentia ludica, ca si cu intentia de ironizare si persiflare.

Uzul familiar actual manifesta o evidenta predilectie pentru formatiile cu elemente prefixale, exprimind adeseori, justi­ficat sau nu, superlativul - cf. superapartament, ultrarapid etc. For­matiile de acest fel pot fi "sincere" stingacii (ultraocazie, superprofesionist), dar si creatii ironice sau glumete (cf. Acelasi organizator al megaescrocheriei a sustinut . RL 1998, nr. 2598, p. 15/5, Ce vor unii "superanalisti" politici? RL 1997, nr. 2064, p. 3/4, supermorcov. "Magazin" 1990, nr. 30, p. 9/2 etc.).

Foarte rar intilnim astfel de termeni folositi fara intentie, cum s-ar parea ca e cazul lui a scotoci in urmatorul context: Sco­to­cind indeaproape, in mod sistematic, imensitatea spatiului din jurul planetei, satelitii "Cosmos" au furnizat informatii de pret pentru mari revelatii. "Magazin" 1969, nr. 628, p. 3/1. Familiarul a scotoci distoneaza in contextul neologistic si tehnic, oare­cum solemn chiar, in care a fost plasat.

Fenomenul de incalcare a limitelor stilistice dintre exprima­rea literara si cea neliterara, mult mai frecvent in ultimul deceniu, se manifesta mai ales prin utilizarea masiva in textele mediatice a expresiilor familiare si argotice. Formulari de tipul: Guvernul face saftea legii falimentului. RL 1995, nr. 1525, p. 9/1, Comisia statistica prinsa cu mita-n sac. Idem, nr. 1527, p. 8/1), J. Major i-a trintit telefonul in nas titularului de la Casa Alba. "Tineretul liber" 1995, nr. 1500, p. 1/5, Daca . Soros denunta . riscul unei "prabusiri a pietei mondiale a capitalurilor" . chiar e groasa. "Jur­nal" 1995, nr. 535, p. 3/4, La Sibiu capii orasului se dau in git reciproc. "Adevarul" 1995, nr. 1510, p. 1/3, care se intilnesc curent, chiar si in cotidiene de mare tiraj, pacatuiesc prin apelul la elemente de limba stilistic inadecvate intr-un text care se adreseaza unui mare numar de receptori: adresarea publica (in public/pentru public) impune textului o anumita tinuta.

Constient sau nu de abuzurile pe care le comite, de rigorile stilistice pe care le incalca, autorul recurge la acest gen de for­mu­­lari fie pentru ca ii sint mai la indemina, fie pentru ca urmareste o formulare izbitoare, adeseori zeflemist minimali­za­toare sau glumeata, destinata sa capteze interesul recepto­rului. Limitele dintre "intentionat" (in acest caz autorul mar­cheaza ade­seori prin ghilimete elementul lingvistic a carui utilizare, in conditiile date de comunicare, o considera o "libertate de limbaj" - cf., de exemplu, Conducerea motorex "a chiulit" de la negocieri. RL 1995, nr. 1528, p. 9/1) si "neintentionat" nu sint tot­­deauna usor de stabilit.

In numeroase cazuri, prezenta elementelor neliterare pare a fi mai curind efectul unei diminuari - in competenta comunicativa a unora dintre vorbitorii actuali de limba romana - a sensibilitatii fata de distinctiile dintre "literar" si "neliterar", distinctii pe care le presupune o exprimare nuantata, adaptata la conditiile de realizare a comunicarii.

Daca in aspectul scris al limbii actuale elementele argotice si cele familiare ocupa aceeasi pozitie si au aceeasi functie, situ­a­tia lor devine clar diferita in limba vorbita.

Aspectul vorbit se diferentiaza si el, in functie de dome­niul de activitate, de conditiile in care se realizeaza comunicarea, de gradul de instructie si de virsta vorbitorilor. Putem distinge in cadrul limbii vorbite doua realizari principale: varianta "in­gri­jita", literara, si varianta "familiara". Argoul, si el o realizare a limbii vorbite, are o situatie speciala, periferica in sistemul de functionare a limbii: argoul ca mod sistematic si firesc de expri­ma­re e propriu unui numar restrins de vorbitori. Pentru marea masa a vorbitorilor unei limbi argoul nu exista decit printr-un numar mai larg sau mai restrins, variabil de la o persoana la alta, de cuvinte sau expresii argotice, care ajung, pe diverse cai, sa le fie cunoscute.

O deosebita atractie exercita argoul asupra tineretului. Pen­tru copii si mai ales pentru adolescenti, termenii argotici au o savoare speciala datorita "noutatii" lor, dar, poate in si mai mare masura, pentru ca socheaza pe adulti (parintii se pling adesea de "cuvintele" pe care copiii le "invata la scoala"), pentru ca fo­losirea elementelor argotice, tocmai prin dezaprobarea pe care o provoaca si prin lumea neconformista pe care o evoca, le da un sentiment de emancipare, de independenta.

Desi uzeaza si abuzeaza in convorbirile lor de argotisme, tinerii, mai ales de la o anume virsta si dincolo de un anumit ni­vel de instructie, sint constienti de caracterul de "licenta lin­g­­v­istica" al folosirii acestei categorii de cuvinte. Sentimentul corect al situarii elementelor de argou la "periferia" limbii este foarte puternic: elevii le evita in general in teze, in compozitii; men­tionarea (si discutarea) unui cuvint argotic la curs pro­voa­ca totdeauna ilaritate, exprimind o surprindere usor critica, dar amu­zanta fata de "indrazneala" profesorului.

Se poate afirma, aproape cu certitudine, ca termenii argo­tici cu mare raspindire in limba actuala sint gagiu si misto, amindoi de origine tiganeasca.

Daca pina la un moment dat s-a intrebuintat mai ales femi­ninul gagica (cu sensul "iubita"), in limba actuala se intilneste mai des masculinul gagiu. Utilizat in contexte foarte variate, ajunge sa aiba un continut foarte larg, putind insemna si: "prie­ten, coleg, tovaras" (Am fost cu gagiii la cinema, Ce spun ga­giii?), "sef" (Ne-a chemat gagiul la sedinta), "om, individ" (Ce gagii sint si astia? (Ce vrea gagiul?) etc.

Misto este folosit mai ales in calitate de adjectiv si adverb ca echivalent pentru "bun", "bine", "frumos", "potrivit" etc. Un sens cu totul diferit presupune constructia fixa a lua la misto "a-si bate joc" (unde misto este tratat ca substantiv). Prin analogie cu expresia sinonima din vorbirea familiara a lua peste picior, a lua la misto se modifica in a lua peste misto. Cu acelasi sens se foloseste si a face misto (de . ).

Un derivat, recent s-ar parea, al lui misto este mistocar, folosit cu sensul "ironic, batjocoritor, zeflemist" (deci semantic, de­rivatul are ca punct de plecare expresiile a lua la misto, a face misto).

Frecvente sint in vorbirea neingrijita nasol, a uschi, uscheala, bascalie, mai recent, marfa.

Nu lipsesc din argoul actual expresiile luate din limbajul sportiv - cf. a da in bara "a gresi, a rata", a prinde in optaid (off-side) "a prinde pe picior gresit, a surprinde intr-o situatie nefavo­rabila, o situatie in care nu ai dreptate", a da (lua) plasa etc.

Frecvent se intilneste in vorbirea actuala si formatia sufletist (l-am auzit folosit cu sensul "generos, dezinteresat, cu­rajos - in apararea, sprijinirea unei idei, mai ales a unei per­soa­ne, eventual chiar cu riscul propriei comoditati -" care nu apar­tine insa argoului, ci vorbirii familiare.

Derivat (din suflet + -ist) destul de vechi in limba, sufletist a ca­patat o larga raspindire abia in deceniul al VI-lea.

Formatiile in -ist, foarte numeroase in limba romana, se grupeaza in mai multe categorii din punctul de vedere al situarii lor fata de limba literara, fata de vorbirea ingrijita.

O categorie, cea mai bogata, constituie formatiile in -ist cu tema neologica: alarmist, analist, colonist, congresist, miniaturist, propagandist, romanist etc., cele mai multe comune si altor limbi (franceza, italiana, spaniola, rusa, engleza). Derivatele de acest fel sint acceptate fara nici un fel de rezerve de limba literara.

Unele, ca sanitarist, "instalator specialist in instalatii sani­tare", apartin limbajelor tehnice.

De asemenea, destul de numeroase si admise in limba literara sint derivatele de la prescurtari ca peteterist, ceferist, utecist etc.

Mult mai putin numeroase, derivatele in -ist care pornesc de la cuvintele romanesti mai vechi reprezinta, in general, creatii iro­nice, uneori peiorative ca: fripturist, zeflemist, bonjurist, al­tele au caracter familiar (e cazul lui sufletist). O exceptie constituie literarul pasoptist (care la inceput a avut si el sens peiorativ).

In uzul actual al limbii romane, se poate constata utilizarea exagerata a unor elemente cu functie fatica, prelua­te din comunicarea orala directa, de la om la om, unde au rolul de a asigura transmiterea de informatie prin mentinerea treaza a atentiei interlocutorului. Cum este firesc, ele sint folosite ex­cesiv in primul rind in diversele forme de comunicare orala; o crestere de frecventa se poate constata, insa cel putin in cazul unora dintre ele, si in textul scris.

Pe primul loc ca frecventa se plaseaza, fara indoiala, iata. Fo­losita excesiv, aceasta interjectie (selectata - foarte probabil fiind simtita ca "mai literara" - dintr-un lung sir de sinonime: ia, iaca, iacata s.a.), care in mod normal are in sine un rol comu­ni­cativ redus (servind mai ales ca "organizator al transmisiei", decit ca element purtator de informatie), tinde sa se transfor­me, cel putin in unele contexte, intr-un cuvint de umplutura.

Emisiunile radiofonice, cele care incearca sa stabileasca un contact cit mai direct cu ascultatorii, antrenindu-i chiar adeseori intr-o comunicare "personala" (prin concursuri, intrebari etc.), spatiul cel mai favorabil de proliferare, in ultimii ani, a lui iata. Uzul si abuzul de utilizare a acestei vocabule se poate constata fara dificultate in aceste citeva exemple alese din noianul celor pe care ni le ofera zilnic ascultarea radioului: Zilele Hasdeu, zilele care iata au debutat . 26 II 1998, Pentru ca, iata si cultural Timisoara e europeana. 26 II 1998, O formula care ne aduce iata in actualitatea teatrala. 25 V 1998, Ca­feneaua . care iata reaminteste bucurestenilor, usor, usor micul Paris. 2 VI 1998, Duminica este o zi cind iata ascultatorii nostri se aduna . 23 VIII 1998, Vizitati bisericuta de lemn . , o placuta ctito­rie, iata un lacas de cult, dar si de cultura. 30 VIII 1998, Este o atitu­dine de ostilitate, iata si declarata la adresa noastra. 23 IX 1998.

Mai frecventa in emisiunile radiofonice, vocabula iata apare mai mult decit ar fi util si in presa scrisa, chiar in texte mai elabo­rate, deci mai putin favorabile oralitatii - cf., in acest sens, de exemplu: Jocul obscur al unor personalitati politice care dupa ce au tradat interesele fortelor democratice in care au facut cariera au ajuns astazi, iata, in situatia de a putea trada chiar interesele nationale. "22" 1998, nr. 29, p. 1/3, De cind a devenit discutabil si, mai ales acum, cind - iata - realizez un numar la "Dilema" despre el, Emi­nescu a capatat pentru mine tot mai multa viata. "Dilema" 1998, nr. 228, p. 6/2, Una dintre mirarile-argument ale bunului salba­tic care eram eu pe acolo . a fost aceasta: aveti o societate in care, iata, va­gabonzii au cu totii saci de dormit nou-nouti . "Dilema" 1998, nr. 290, p. 5/2.

Un rol similar - de instrument de stimulare a atentiei as­cultatorului - indeplinesc si constructiile fixe de ce nu? si nu-i asa?. Intercalate in text (cf. Pentru noi, admiratorii lui, Richard Strauss inseamna - si de ce nu? - "Cavalerul rozelor". R 11 VI 1997, Am avut - nu-i asa? - de ales. R 23 III 1997, Daca . ar fi replicat prin sprijinul . domnului P. Moroy, negocierile puteau incepe linistit si, nu-i asa, de pe pozitii de egalitate. "Dilema" 1998, nr. 262, p. 5/2. Prin structura lor interogativa, constructiile incidente de acest fel se adreseaza direct prezumtivului interlocutor, iar prin caracterul lor retoric forteaza adeziunea lui la cele afirmate.

Un efect analog vizeaza intercalarea in text a structurii sigur ca da: Deci avem pentru ce sa ne luptam - sigur ca da - pentru aceste premii. R 23 VII 1998. Grupul incident sugereaza par­tici­pa­rea activa a interlocutorului in masura in care, in dialog, acest grup reprezinta un raspuns afirmativ tipic.

Distonant familiara este, in conditiile comunicarii nefamili­are, referirea la persoane ale vietii publice numai prin numele de familie (Constantinescu, Iliescu, Ratiu, Plesu etc.). Re­co­man­da­bil este ca numele de familie sa fie precedat de indicarea funct­iei sau a titlului: presedintele Constantinescu sau, pentru a evita monotonia, sa se utilizeze ambele nume: Emil Constan­tinescu, de pilda.

Bibliografie:

1.Valeria Gutu - Romalo, Corectitudine si greseala. Limba romana actuala

2.Viitorul romanesc, Bucuresti, 1990

3.Romania libera, Bucuresti, 1995