Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – lucian blaga - arta poetica modernista

EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII – Lucian Blaga - arta poetica modernista –

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
si nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntalnesc
in calea mea
in flori, in ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugruma vraja nepatrunsului ascuns
in adancimi de intuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taina -
si-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micsoreaza, ci tremuratoare
mareste si mai tare taina noptii,
asa inbogatesc si eu intunecata zare
cu largi fiori de sfant mister
si tot ce-i neinteles
se schimba-n neintelesuri si mai mari
sub ochii mei-
caci eu iubesc
si flori si ochi si buze si morminte.

I. Modernismul - o miscare literara care a aparut in a doua jumatate a sec. al XIX-lea si presupune existenta tuturor curentelor ce se rup de traditie, refuzand atitudinea academica si conservatoare a inaintasilor. Toate curentele postromantice sunt moderniste, contestand vechile valori si repere culturale si chiar notiunea de arta si literatura

II. Arta poetica = conceptia despre poezie si misiunea poetului. In arta poetica modernista, atentia autorului este deplasata de la tehnica poetica la relatia poet-lume si poet-creatie.

III. Incadrarea lui Blaga in lirica modernista interbelica

IV. Idei filosofice blagiene:

a.     cunoasterea paradisiaca si cunosterea luciferica

„Cateodata datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.”

b.      metafora plasticizanta si cea revelatorie

V. Eu nu strivesc corola de minuni a lumii:

1. Preliminarii – vol. Poemele luminii, 1919, face parte din seria artelor poetice moderniste ale literaturii romane din perioada interbelica

2. Semnificatia titlului – contine o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice

3. Tema – atitudinea poetului in fata tainelor universului, cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire

4. Structura si semnificatii

- trei secvente care se organizeaza in jurul opozitei lumina mea – lumina altora

- I. inca din primul vers se observa dorinta poetului de a nu distruge tainele lumii care este alcatuita din „flori” (viata, frumosul,

efemeritatea), „ochi” (cunoasterea, contemplatia poetica), „buze” ( iubirea, rostirea poetica), „morminte” (moartea, eternitatea)

- opozitia dintre cele doua forme de cunoastere (paradisiaca si luciferica) este evidentiata in aceasta prima secventa la nivelul

verbelor „nu strivesc”, „nu ucid”, „sugruma”

- metafora „calea mea”semnifica destinul poetic asumat

- II. a doua secventa se construieste pe baza unei relatii de opozitie: eu – altii, „lumina mea – lumina altora”

- metafora luminii sugereaza cunoasterea

- „lumina altora” aminteste de cei care incearca sa descopere lumea prin cunoasterea paradisiaca, stiintifica, distrugand

misterele universului

- cunoasterea luciferica, specifica eului liric, este sugerata de metafora „lumina mea”, si apoi accentuata prin repetarea

pronumelui personal „eu”

- prin cunoasterea luciferica, poetul „sporeste”, „imbogateste” misterele lumii, sugerate prin metaforele „taina”, „taina noptii”,

„intunecata zare”, „ne-nteles”, „ne-ntelesuri si mai mari”, ceea ce produce extazul in fata misterelor lumii („largi fiori de sfant

mister”)

- III. concluzia la care ajunge poetul in cea de-a treia secventa este ca extazul in fata tainelor lumii este posibil numai prin

iubirea intregului univers, impinsa pana la identificarea cu acesta („caci eu iubesc / si flori si ochi si buze si morminte”)

5. Limbaj artistic

Nivelul fonetic:- pauzele marcate de cezura

Nivelul lexico-semantic

terminologie abstracta

termeni din campul semantic al misterului

opozitia lumina / intuneric

tentatia termenului negativ

Nivelul morfo-sintactic

folosirea pronumelui de persoana I singular

verbele la prezentul etern

seriile verbale antonimice

opozitia dintre adjectivul pronominal posesiv mea si pronumele nehotarat altora

conjunctia si care confera cursivitate discursului liric

conjunctia adversativa dar care marcheaza opozitia dintre cele doua tipuri de cunoastere

Nivelul stilistic

limbajul metaforic (metafore revelatorii)

comparatia unui element abstract cu un aspect al lumii materiale

Nivelul prozodic

ingambamentul care da iluzia continuitatii

versul liber – regulile rimei, ritmului, masurii fiind aplicate dupa voie

6. Concluzii

- este o poezie modernista pt ca viziunea poetica se construieste pe repere ale unui univers existential modern (simboluri

filosofice), expresivitatea limbajului poetic se realizeaza prin metafore revelatorii, versificatie care nu mai respecta reguli

(Tema si viziune despre lume intr-un text poetic de Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii)

Modernismul este o miscare opusa traditionalismului si dogmelor manifestate in literatura si in celelalte arte in prima jumatate a secolului al XX-lea. Este o miscare larga, ce cuprinde toate curentele postromantice: simbolism, expresionism, constructivism, suprarealism. In literatura romana expresionismul este reprezentat de Lucian Blaga, in mod deosebit in volumul sau de debut „Poemele luminii”, considerat „cartea setei de viata”. Pentru expresionisti, creatia artistica este expresia pura a trairilor sufetesti, eul creator dand lucrurilor o expresie noua, a unei raportari la absolut. Regasirea esentelor amenintate cu degradarea, revolta unei civilizatii care uniformizeaza cultivarea mitului, scindarea subconstientului, transpunerea nelinistii existentiale in imagini puternice sunt cateva dintre trasaturile creatiilor expresioniste.

Initial, critica s-a aflat in imposibilitatea de a incadra creatia lui Blaga intr-un curent literar, intreaga sa opera fiind sustinuta de sentimentul filozofic. Eugen Lovinescu l-a incadrat printre modernisti, in timp ce G.Calinescu, in „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent” il analizeaza in capitolul „Ortodoxistii”. Sistemul filozofic al lui Blaga se desparte de ortodoxism, intrucat lui Dumnezeu, el ii opune entitatea invizibila numita „Marele Anonim”, fiind misterioasa si necognoscibila.

Elementul in jurul caruia se construieste sistemul filozofic este misterul (definit de Blaga ca rezultat al raportului originar si permanent al omului cu lumea si cu sine insusi). Misterul este ceea ce ramane mereu ascuns, „necunoscut”, este cripticul care, descoperindu-se, nu o va face niciodata total. Raportarea la mister determina cele doua tipuri de cunoastere: cunoasterea paradiziaca si cunoasterea luciferica. Cunoasterea paradiziaca nu se raporteaza la mister, avand ca scop determinarea obiectului, socotit in intregime dat. Acest tip de cunoastere este logica, rationala; ea se fixeaza asupra obiectului, nedepasindu-l. Blaga defineste cunoasterea luciferica raportata la mister. Aceasta este problematica si aduce in sfera cugetarii riscul si esecul, nelinistea si aventura, curiozitatea. Considera obiectul „despicat in doua”, printr-o parte care se arata („fanica”) si o parte care se ascunde („criptica”), iar obiectul ei este intodeauna un mister.

Reprezentativa pentru conceptia autorului asupra actului creator este poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” cu care se deschide volumul „Poemele luminii”. Poezia este o arta poetica, intrucat prin mijloacele artistice sunt redate propriile idei despre poezie si rolul poetului in raport cu universul. Interesul poetului este deplasat de la tehnica poetica la relatia poet-lume, poet-creatie. Poezia este una reflexiva, o „fabula” filozofica inteleasa nu ca o traducere in imagini poetice a unor concepte filozofice, ci o expresie a modului blagian de a gandi lumea si poezia.

Poezia este inteleasa ca o forma de potentare a misterului, consecinta a unui dezechilibru tragic intre spirit si suflet: „vietii nu i-am ramas dator niciun gand, dar i-am ramas dator toata viata”.

Titlul este o metafora revelatorie (constructie a spiritului prin care se incearca o conventie a misterului), „corola de minuni a lumii” este o metafora pentru lume inteleasa ca „orizont al misterului”. „Corola” a fost interpretata ca o forma a arhetipului.Titlul implica deopotriva lumea si atitudinea creatorului fata de lume. Prin utilizarea persoanei I singular („eu”), poetul anunta o confesiune lirica.

Poezia este structurata in jurul a doua opozitii: eu – altii, lumina mea – lumina altora (configureaza subiectul cunoscator intr-o maniera personalizata si respectiv una nedeterminata).

Ideea poetica a primei strofe este refuzul plus-cunoasterii, al cunoasterii logice, rationale prin care misterul este revelat. Atitudinea de revolta este exprimata prin doua negatii foarte puternice: „nu strivesc” si „nu ucid”. Eul poetic are constiinta unei existente integrate unui orizont al misterului: „Tainele ce le-ntalnesc in calea mea”. Misterul este definit in maniera expresionista printr-o enumeratie, putand fi interpretat atat in raport cu lumea, cat si in raport cu intreaga sa creatie, anuntand marile teme: florile – elemente generale simbolizand o existenta ingenua, ochii apar ca un simbol al cunoasterii umane reflexive, o tema constanta a creatiei, buzele reprezinta deopotriva rostirea si iubirea, iar mormintele includ marea taina a mortii.

Ideea poetica a celei de-a doua strofe este reafirmarea antitezei dintre cunoasterea poetica („lumina mea”), inteleasa ca forma de amplificare a misterului si cunoasterea rationala („lumina altora”) – forma de distrugere a misterului. Risipirea tainelor apare ca o actiune nepermisa, ca violare a frumusetii interioare: „Lumina altora sugruma vraja nepatrunsului ascuns / in adancimi de intuneric”. Se remarca numarul mare de cuvinte din campul semantic al misterului: „taina”, „nepatruns”, „neinteles”. O ampla parabola construita pe analogia cu imaginea lumii (asociata in poezie cu ideea de cunoastere) defineste poezia ca forma de potentare a misterului: „cateodata datoria noastra in fata unui mister nu este sa-l lamurim, ci sa-l adancim atat de mult incat sa il prefacem intr-un mister si mai mare”, „si tot ce-i neinteles / se schimba-n neintelesuri si mai mari”. Metafora „largi flori de sfant mister” implica ideea sacralitatii tainelor universului. Creatia devine astfel singura posibilitate de metamorfozare a „ne-intelesului”.

Pentru Blaga, actul poetic devine o atitudine subiectiva: „caci eu iubesc” – o modalitate fundamentala de situare a eului in univers, specifica scriitorilor expresionisti.

Se remarca si preferinta pentru versul liber al carui ritm interior reda fluxul ideilor si frenezia sentimentelor, combinatiile neobisnuite intre cuvinte, prin care limbajul poetic este o forma de recuperare a tacerii originare, creatia lui Blaga fiind dominata de dialectica tacere-cuvant, dar depaseste simplitatea explicatiei amanuntului autobiografic.Tacerea ofera sentimentul totalitatii, in timp ce cuvantul marcheaza intrarea in temporalitate si determinare. La Blaga, prin cuvat, Marele Anonim impune lucrurilor constrangerile de timp si de spatiu. Modul verbelor este cel prezent, acest fapt sugerand ideea de comunicare a unui adevar dintotdeauna, fiind vorba de un prezent etern.

Textul poetic vorbeste, de altfel, despre o cunoastere prin ratiune, restrictiva si alienanta, o cunoastere al carei atribut este dezvaluit abia in finalul poeziei – iubirea. Deoarece cunoasterea prin iubire este adecvata adevarului existential, iubirea este cea care anima demersul creator blagian.

„Mi se spune ca poezia mea ar fi mistica, metafizica. Poezia mea este, in afara de orice intentie, asa cum este. Aceasta fiindca in general eu nu concep altfel de poezie.” (Lucian Blaga)

Argumentarea modernitatii unui text poetic studiat din opera lui Lucian Blaga: Eu nu strivesc corola de minuni a lumii)

Modernismul se manifesta la sfarsitul secolului al XIX-lea si prima jumatate a secolului al XX-lea si include in sens larg toate acele miscari artistice care exprima o ruptura fata de traditie, negand epoca sau curentul care le-au precedat, simbolism, expresionism, avangardism. Atitudinea modernista este, prin definitie, anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.

In cultura romana, cel care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, a fost Eugen Lovinescu, in studiul „Istoria civilizatiei romane moderne”. Aplicarea teoriei modernismului in literatura e continuta in opera „Istoria literaturii romane contemporane”. In esenta, elementele teoriei lovinesciene sunt: spiritul veacului, principiul sincronismului, principiul imitatiei, teoria mutatiei valorilor estetice. In ceea ce priveste mutatia valorilor estetice, pentru poezie este vorba despre evolutia de la epic la liric, reducerea la lirism, sensibilitate, nasterea unui nou limbaj poetic.

Toate aceste caracteristici sunt intalnite in lirica blagiana.

Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul de debut al lui Blaga, „Poemele luminii” (1919).

Este o arta poetica pentru ca exprima metaforic ideile creatorului despre relatia cu universul si modul de a trai in si prin poezie. Nu este singura arta poetica a lui Blaga, el are multe meditatii pe tema rostului creatiei poetice: „Taina initiatului”, „Noi, cantaretii leprosi”, „Catre cititori”, „Poetii” ec, dar este cea mai cunoscuta.

Poezia vorbeste despre cunoasterea lumii prin intermediul creatiei, idee conotata in simbolul luminii. Metafora din titlu, „corola de minuni a lumii” contureaza universul lumesc in care fiinta umana este inconjurata si solicitata de taina, metafora a misterului universal.

Creatia poetica devine o forma esentiala de cunoastere. Textul este organizat in jurul a doua opozitii: eu – altii, lumina mea – lumina altora. Acestea configureaza subiectul cunoscator intr-un mod personalizat in primul caz si echivoc, nedeterminat, in cazul al doilea. Opozitia dintre acesti termeni atrage atentia asupra sensului special pe care il acorda Blaga cunoasterii sale poetice. Poetul se confeseaza intr-un monolog liric in legatura cu trairile sale de creator (primele 6 versuri).

Enumeratia (flori, ochi, buze, morminte) trimite la reprezentarea universului existential prin particularizare in amanunte ce par banale, dar care sugereaza de fapt imaginea globala a vietii, spatiu al tainei si al minunii: flori – metafora naturii, ochi – alta forma de cunoastere, buze – cuvantul (logos), iubire; morminte – moarte, taina eternitatii. Taina este, de altfel, cuvantul de baza la Blaga. Negatiile „nu strivesc” si „nu ucid” au rolul de a delimita maniera personala prin care poetul intelege cunoasterea lumii. In opozitie, „lumina altora” sugruma, striveste, ucide misterul lumii. Lumina eului poetic, insistent si orgolios rostit, are rolul de a spori, de a imbogati universul de mister: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taina”. Ambiguitatea metaforei din titlu se pastreaza in tot textul: „tainele”, „vraja nepatrunsului ascuns”, „adancimi de intuneric”, „iintunecata zare”, „tot ce-i nenteles (laitmotiv). Comparatia care urmeaza subliniaza rostul poeziei de a imbogati lumea cu imagini, simboluri, sentimente noi asa cum lumina lumii nu risipeste intunericul noptii, nu lamureste detalii, ci imbogateste, sporeste misterul prin amplificarea umbrelor si sublinierea incertitudinilor. Ambiguitatea universului nocturn este ambiguitatea definitorie a artei.

Prin urmare poezia nu trebuie sa explice, ci sa sugereze, deschizand drumul mai multor interpretari, diversificandu-i trairile, amplificand emotia receptarii. Sintagma „sfant mister” conoteaza sensul poeziei care inchide in sine o aspiratie divina. Textul nu face neaparat posibila echivalarea intre cunoasterea paradiziaca („lumina altora”) si cunoasterea luciferica („lumina mea”), intai de toate pentru ca o imagine poetica nu e totuna cu un concept filozofic, apoi pentru ca diferenta dintre cele doua tipuri de cunoastere este de atitudine si de metoda, nu se refera la facultatile cognitive.Textul lui Blaga vorbeste despre o cunoastere prin ratiune restrictiva si o cunoastere al carei atribut este dezvaluit abia in final („eu iubesc si flori si buze si morminte”). Iubirea e cea care anima demersul creativ al lui Blaga. Poezia devine un act de comunicare mistica cu universul, prin iubire.

Experienta lirica presupune intoarcerea repetata la origini in sensul ca fiecare traire reface lumea, poetul cunoaste repetand gestul creator divin, dar fiecare emotie, moment inseamna alta cale, alt sens dat lucrurilor, in fond aceluiasi univers. Omul in general nu e coplesit de misterul cosmic, misterul il incita la creatie. Creatia e o rascumparare a neputintei de a cunoste absolutul.

Metaforele revelatorii sunt specific blagiene. Astfel, corola de minuni a lumii poate fi si o expresie poetica a domeniului Marelui Anonim. Mitologic, are corespondent in lotusul cu o mie de petale din literatura indica. Corola cuprinde arhetipuri ale universului: flori, ochi, buze, morminte. Metafora „nepatrunsului ascuns” apare si la Eminescu in „Scrisoarea I” si reprezinta lumea de dinainte de geneza, necuprinsa in cuvant si in semne. La Blaga metafora desemneaza lumea creata, alcatuita din taine simtite cu inima si nu cercetate cu mintea.

Versificatia blagiana nu se supune schemelor prozodice clasice, ci este una de factura moderna. Blaga introduce versul liber, aritmic, inegal, lipsit de rima si ritm. Poezia se caracterizeaza prin doua procedee stilistice: enumeratia conjunctionala (polisindetul) si ingambamentul. Astfel unele versuri se afla in relatie de coordonare, marcata prin conjunctia „si” , la fel si cuvinte din cadrul unei propozitii „si flori si ochi, si buze si morminte”. Ingambamentul reprezinta continuarea unei idei in doua sau mai multe versuri consecutive fara a marca acest fapt prin vreo pauza, generand efectul stilistic de miscare ondulata a versului, tonalitatea grava.

In concluzie, poezia lui Lucian Blaga se incadreaza in directia modernista, este o poezie de cunoastere.

Lucian Blaga scrie o poezie de cunoastere construita pe marile antinomii ale lumii: lumina-intuneric, iubire-moarte, individ-macrocosmos. Nicolae Balota il considera „poetul unor aventuri existentiale si al unor experiente esentiale”. Poezia blagiana evolueaza dinspre elanurile vitaliste spre „tristetea metafizica”, dinspre imagismul metaforic spre simplitatea clasica a expresiei.