Dadaismul
-provine din frantuzescul dadisme( dada = " calut de lemn " in limbajul copiilor), denumirea miscarii este arbitrara si nu are nici o legatura etimologica cu termenul respectiv.
-reprezentanti: -in literatura: T. Tzara, R. Hülsenbeck,H. Ball;
-in pictura: M Iancu,F. Picabia,M. Duchamp;
Curent cultural si artistic neconformist si anarhic indreptat impotriva rutinei in viata, gandire si arta, dezvoltat plenar intre 1916 si 1923 si fundat aparut in Zürich la 6 februarie 1916 de poetul de origine romana Tridtan Tzara, caruia i s-au alaturat, la inceput, scriitorii Hugo Ball si Richard Hülsenbeck si artistul plastic Hans(Jeans) Arp, apoi pictori ca: romanul Marcel Iancu, F. Picabia, m. Duchamp(S.U.A.), M. Erust, K. Schwietters(Germania), etc.. Asociind unor elemente ale futurismului italian, cubismului francez si expresionismului german, un negativism declarat, dadaismul(cf. T.Tzara, La premiẻre aventure celeste de M. Antipyrine,1916 si manifestele "Dada"I-VII) cultiva arbitrariul total, neprevazutul, abolirea formelor constituite, provocand dezordinea si stupoarea si prin organizarea unor spectacole de scandal indreptate impotriva artei, gustului estetic, moralei traditionale, programatic puse sub semnul intrebarii. "Dada", reprezentand extrema limita a divortului dintre gandire si expresie, contrazice totul, neaga totul, ridicand nihilismul si mistificarea la rangul de principii supreme: abolirea logice, dansul neputinciosilor creatiei: dada;
.
abolirea arheologiei: dada; abolirea profetiilor: dada; abolirea viitorului: dada; credinta indiscutabila in fiecare zeu produs imediat al spontaneitatii: dada .
.
Marele secret este aici :gandirea se face in gura . Apriori, dada pune inaintea actiunii si inainte de tot: Indoiala. Dada se indoieste de tot.(T. Tzara).
Din martie 1919, o data cu T. Tzara, miscarea se muta la Paris, unde se intalneste cu scriitorii din grupul "Literatura"(A. Breton, L. Aragon, P. Eluard, Ph. Soupault), cu A. Jacques Vachẻ etc.. Multi dadaisti publica in revista lui Picabia "391"(fundata la Barcelona in 1917, transplantata la New York, Zürich, apoi la Paris) unde apar nume ca: Aragon, Apollinaire, Albert-Birot, Desnos, Max Jacob, Marie Laurenciu, Magritte, Ribemont-Dessaignes, Erik Satie, Soupault, Tzara, Edgar Varese etc.. Se reiau spectacolele de scandal si in mai 1921 se regizeaza procesul intentat lui M. Barres acuzat de "delict impotriva securitatii spiritului". Dupa ce in 1921 Picabia se separase de miscare, in 1922 se produce ruptura intre dadaism si grupul lui A. Breton, din care se va dezvolta suprarealismul.
Dadaismul supravietuieste inca(datorita aproape exclusiv personalitatii lui Tzara si - ca o varianta - lettrismului lui Isidorie Isou), abordand tendinte protestar-anarhice(jignirea "sfintelor precepte curente" si "epatarea filistinismului" din "oroarea de academism" - G. Calinescu), facand din arbitrar si din hazard principii ale creatiei(T. Tzara: Luati un jurnal, luati o pereche de foarfeci, alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvant, puneti totul intr-un sac, miscati . ).
Principiile teoretice nu sunt aplicate, insa, cu toata strictetea. Iata de exemplu cateva versuri ale perseverentului dadaist Jean Arp(cunoscut mai ales ca sculptor): Le pere s'est pendu
a la place de la pendule
La mere est muette.
La fille est muette.
Le fils est muet
Tou Les trois suivent
le tic-tac de pere". Dincolo de nihilismul si de enormitatiile sale - care au anulat, uneori, arta - dadaismul a fost un protest, un elan spre absurd, pledand pentru o libertate absoluta promovand inventii plastice si verbale adesea seducatoare care au largit investigatia artistica si a creat o atmosfera propice pentru indrazneala si experiente uluitoare.
La noi, dadaismul este vizibil, partial, in unele productii publicate in reviste de avangarda ca "unu", "Contimporanul", "Integral", "Punct","75 H.P."(alaturi de elemente suprarealiste, futuriste etc.). Un dadaism mai marcat exista in scrisul lui Sasa Pana.
Suprarealismul
-provine din frantuzescul surrealisme = suprarealism
-reprezentanti: G.Apollinaire, Andre Breton, L. Aragon.
Curent artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie, intemeiat de Andre Breton(1896-1966) si dezvoltat mai ales in deceniile trei si patru ale secolului trecut(cu aspecte si prelungiri ulterioare).
Primul care a utilizat termenul intr-o acceptie legata de creatia artistica a fost G.Apollinaire in Les Mamelles de Tiresias, subintitulata "drama suprarealista"(reprezentata in 1916). Inceputurile miscarii se leaga de grupul( nonconformist si de evident protest antiburghez) de la revista pariziana "Litterature" (1919) condusa de A.Breton, L. Aragon si Ph. Soupault, care - reclamandu-se de la tutela artistica a lui Rimbaud, Lautreamont si Mallarme - capteaza tot mai mult din indrazneala spiritului innoitor si agresiv al dadaismului(mai ales dupa ce in 1919, acesta isi mutase centrul de manifestare de la Zürichla Paris). De altfel, atat in "Literatura"(unde Breton publica, in colaborare cu Soupault, "Campurile magnetice", primul text specific suprarealist), cat si in alte reviste, textele dadaiste alterneaza cu cele ale noii orientari ce avea sa se numeasca apoi suprarealism. Sunt doua miscari apropiate, avand scriitori comuni, dar alianta nu va dura.
In 1922 se produce ruptura si dupa doi ani de framantari, cautari si tensiuni polemice se constituie "grupul suprarealist"(A.Breton, L.Aragon, Ph.Soupault, P.Eluard, B.Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, desi unii cercetatori autorizati (recent M.Sanouillet) considera ca suprarealismul nu a fost altceva decat forma franceza a dadaismului, A.Breton, dimpotriva, a sustinut totdeauna ca este inexact si cronologic abuziv sa se prezinte suprarealismul ca o miscare iesita din dadaism. In 1924 A.Breton, publica primul sau "Manifest al suprarealismului" in care, fixand net anume repere ale miscarii - antitraditionalismului, protest antiacademic, explorarea subconstientului, deplina libertate de expresie, inlaturarea activitatii premeditare a spiritului in actul creatiei artistice etc. - o defineste astfel; Automatism psihic prin care isi propune sa exprime, fie verbal, fie in scris, fie in orice alt chip, functionarea reala a gandirii, in absenta oricarui control exercitat de ratiune, in afara oricarei preocupari estetice sau morale. Suprarealismul crede ca adevarul si arta se afla" in realitatea superioara a anumitor forme de asociatie" bazate pe atotputernicia visului, pe "jocul dezinteresat al gandirii" eliberate de constrangeri.
Miscarea se extinde in medii artistice diverse (cuprinzand artisti plastici, cineasti etc.) si in mai toate tarile Europei, dar cunoaste convulsii interioare care duc la noi separari din pricina vederilor social-politice. Astfel se delimiteaza doua directii: cea anarhista, "ortodoxa", de la revista "Revolution serrealiste" al lui Breton(care, in manifestul "Legitima aparare" respinge ideea "oricarui control, chiar marxist asupra experientelor vietii interioare") si cea "comunista" reprezentata de revista "Claire"(director Jean Berbier) spre care - vor gravita pana la urma, majoritatea suprarealistilor cu exceptia lui Breton (care adera, in 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea sa pastreze o totala independenta artistica).
Disensiunile politice survin si mai violent dupa 1929, cand cazul Trotzky produce noi scindari intre suprarealisti protestatari, asa-zis "stalinisti"(Aragon, Eluard, Picasso, P. Naville, G. Sadoul etc.) si cei trotzkysti sustinuti de Breton sau cei reprezentand un crez exclusiv artistic(R. Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, A. Artaud, R. Vitrac etc.). In 1929 la dat de 15 decembrie Breton publica "Al doilea manifest al suprarealismului"(in care incerca sa stabileasca incidenta dialectica intre vis si actiunea sociala, intre activitatea poetica, psihanaliza si actul revolutionar), iar in 1933 se rupe total de comunism considerandu-se reprezentantul autentic al suprarealismului "pur"(la care vor adera, intre altii R. Char, Bunuel, Salvator Dali).
In 1938 pleaca in Mexic, unde fundeaza impreuna cu Trotzky "Federatia internationala a artei independente" si, alaturi de acesta si de Diego Riviera, publica al treilea "Manifest" al suprarealismului ( in realitate redactat de Trotzky). In timpul celui de-al doilea razboi mondial si al ocupatiei Frantei, Breton este in SUA(va fi si acuzat de dezertiune de catre suprarealistii din patrie care participa activ la Rezistenta); se intoarce in Franta in 1946 incercand sa reinvie un nou grup suprarealist, dar fara rezultate notabile. Se poate aprecia ca o data cu al doilea razboi mondial suprarealismul, chiar daca a supravietuit in unele forme si aspecte epigonice, nu a mai constituit o miscare cum fusese in perioada interbelica. Experienta suprarealismului - din care Breton a facut o adevarata cruciada pentru "recuperarea totala a fortei noastre psihice" - depasea literatura si urmarea, in fond o modificare a sentimentului vietii prin negarea distinctiei dintre existent, virtual, potential si neexistent si prin o abandonare totala fata de "automatismul psihic pur", singurul capabil sa determine acest punct al spiritului in care viata si moartea, realul si imaginarul, comunicabilul si necomunicabilul, inaltul si adancul, inceteaza de a mai fi simtite in Chip contradictoriu.
In conditiile unei violente(pana la scandal) polemici anticonventionaliste, dorindu-se realizarea climatului libertatii absolute se cauta faptul psihic nud si elementar(in lumea subconstientului, a experientelor onirice, a mecanismelor sufletesti irationale transmise direct, fara interventia cenzurii logice), considerandu-se ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esente si potentialitatii. Proclamata revolutie supranaturalista pentru "eliberarea eului" era, adesea, un anarhism distructiv ce a evoluat spre o fronda indreptata impotriva structurilor logice a caror alterare ti abolire devine programatica si este urmarita atat prin exaltarea psihanalizei(cultivarea lumii tulburi a complexelor, a proiectiilor onirice, a halucinatiilor) cat si pe alte cai de la hipnoza si delir pana la drogare si patologie declarata( dementa, paranoia etc.). Suprarealismul a lasat vizibile amprente si in alte literaturi din perioada interbelica. Un aspect specific l-a luat in Spania(unde imagismul debordant este o tendinta constanta a spiritului spaniol aplecat spre o deformare a datelor reale, impinse, adesea, in planul metamorfozelor onirice).
In poezie a fost prezent, cu accente diferite, in experienta scriitorilor "generatiei din 27", ca si alti poeti(J.Larea, R. Alberti, chiar Garcia Lorca, V. Aleixandre, D. Alonso, M. Altolaguirre, E. Prados,P. Salinas). In Italia unde nu a cunoscut o prea mare dezvoltare(cu toate straduinta lui C. Malaparte si a revistei "Prospective" de a-l aclimatiza si propaga), suprarealismul e vizibil, partial macar, in opera lui M. Bontempelli, in poezia lui A. Palazzeschi, A. Gatto, S. Quasimodo s.a. La fel in Anglia, unde cel mai de seama reprezentant este D. Gascoyne si grupul lui din jurul revistei "New Verse". Forme si nuantari particulare a luat in SUA unde si-a prelungit ecourile(sporadic) si dupa al doilea razboi mondial. La noi suprarealismul nu a avut un ecou deosebit; s-a manifestat alaturi de dadaism(si la aceleasi reviste avangardiste) intr-un prim val intre 1924 si 1934, continuand sa se retraga la activitatea unor scriitori ramasi credinciosi miscarii(Gherasim Luca, Paul Paun, Gellu Naum etc.).
Pe langa inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul "a exaltat o literatura - poezie"(G. Picon), o fluiditate lirica, o libertate asociativa, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale care au largit si au adancit sensibilitatea poetica a contemporaneitatii.
